În conjunctura prin care trece agricultura noastră, în zonele rurale calul este încă în actualitate din raţiuni economice practice, ca o sursă importantă de energie neconvenţională pentru tracţiune, pentru lucrările agricole ce se efectuează în gospodăriile individuale, în construcţii, în exploatarea lemnului din păduri, precum și în zonele de agrement şi pentru sport.

Rentabilitatea creşterii acestei specii este condiţionată şi de modul în care crescătorii de cabaline respectă condiţiile de bunăstare (adăpostire, furajare, adăpare, microclimat, exploatare) şi în mod prioritar, normele de protecţie sanitară veterinară, respectiv asigurarea statusului de sănătate.

Dintre bolile transmisibile cu un înalt grad de periculozitate pentru efectivele de ecvine, anemia infecțioasă este afecțiunea care generează pierderi economice importante prin reducerea efectivelor din cauza sacrificării sau morții animalelor bolnave, prin costurile mari pentru supravegherea și eradicarea bolii, a restricţiilor privind mişcarea animalelor pe plan local, național și internațional.

Pentru informarea crescătorilor de cabaline reamintim că anemia infecţioasă ecvină (AIE), cunoscută şi sub denumirea de febra de mlaştină, este o boală virală produsă de un lentivirus cu acţiune complexă, răspândită pe tot globul, mai des în zonele endemice unde există ape stătătoare sau mlaştini şi unde principalii vectori și, anume insectele hematofage, se dezvoltă în număr mare. Este o afecţiune la care sunt receptive toate ecvinele, indiferent de rasă, vârstă, sex (cai, măgari, catâri).

Virusul are capacitatea unică de a infecta animalele receptive pe viaţă, producând atacuri intermitente de boală, urmate de perioade în care animalul poate părea normal ca stare generală.

Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave, fără semne clinice de boală, virusul fiind transmis mecanic prin sânge, pe orizontală şi pe verticală, prin:

  • contaminarea prin vecinătate, care presupune prezenţa agentului etiologic în mediul apropiat (exploataţii şi efective de animale învecinate) pe o rază de 200 de metri, permiţând introducerea virusului într-un efectiv indemn, prin insecte hematofage (ţânţari, muşte de grajd) care imprimă bolii un caracter sezonier în perioadele calde şi umede ale anului, când insectele au o activitate maximă;
  • contaminarea prin folosirea de seringi infectate, ace, sonde stomacale sau alte echipamente chirurgicale nesterilizate;
  • contaminarea prin introducerea în exploataţii indemne a animalelor din efective şi exploataţii contaminate prin cumpărare, transfer temporar, donaţii etc;
  • contaminarea pe verticală se realizează prin utilizarea în activitatea de reproducţie a materialului seminal sau a armăsarilor potenţial infectaţi cu virusul AIE şi transmiterea transplacentară a infecţiei de la mamă la făt.

Perioada de incubaţie a bolii este de 1-3 săptămâni până la 90 de zile. În forma acută animalele prezintă febră ridicată permanentă sau cu remisiuni, anemie, edeme declive reci în diferite regiuni ale corpului, tulburări cardiovasculare (puls accelerat, aritmic, şoc cardiac puternic). Un simptom caracteristic este tahicardia de efort şi puls evidenţiat la nivelul jugularei. Spre sfârşitul bolii animalele slăbesc foarte mult, prezintă ataxie, decubit şi mor.

Cazurile cele mai frecvente de boală au o evoluţie cronică manifestată prin tulburări generale şterse, slăbiciune şi anemie progresivă, care pot evolua ani de zile.

Diagnosticul se stabileşte coroborând datele epizootologice (existenţa bolii în zonă) cu datele clinice şi morfopatologice şi se confirmă prin teste specifice de laborator efectuate din probele de sânge recoltate de la întreg efectivul de cai, măgari, catâri existenţi.

De reţinut că, până în prezent, nu există tratament specific şi nici vaccin, protejarea animalelor de infecţia cu virusul AIE asigurându-se prin respectarea măsurilor generale de profilaxie care se realizează prin verificarea anuală a statusului de imunitate a cailor prin teste serologice efectuate în laborator, distrugerea vectorilor (muşte şi ţânţari) din adăposturi şi din jurul acestora, efectuarea acţiunilor de curăţire mecanică şi dezinfecţia grajdurilor pentru animale, respectarea normelor privind circulația animalelor, etc.

Eradicarea bolilor transmisibile la animale de pe teritoriul ţării noastre, printre care şi a anemiei infecţioase ecvine, reprezintă angajamente prioritare ale serviciilor sanitare-veterinare, stipulate în programe naţionale de supraveghere, prevenire şi combatere şi care cuprind măsuri specifice pentru fiecare boală.

În context, Programul de asanare a focarelor de AIE se desfăşoară în baza prevederilor unor acte normative emise de președintele ANSVSA privind aprobarea programului accelerat de eradicare a anemiei infecțioase ecvine, de asemenea privind controlul circulaţiei ecvinelor pe teritoriul României, acte normative prin care se asigură cadrul legal pentru supravegherea efectivelor receptive, depistarea, izolarea şi eliminarea ecvideelor bolnave în termen de cel mult 30 zile de la primirea buletinului de analiză cu rezultat pozitiv.

Responsabilitatea realizării programului de supraveghere şi asanare a focarelor de AIE revine în egală măsură serviciilor sanitare-veterinare, proprietarilor de cabaline şi a autorităţiilor locale, care au obligaţia să respecte şi să aplice legislaţia specifică prin:

  • identificarea prin microcip, pașaport, cod de exploatație şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a tuturor ecvideelor existente în proprietate;
  • colaborarea cu medicii veterinari la acţiunea de recoltare a probelor de sânge de la întregul efectiv de cabaline şi asini existenţi pe raza judeţului pentru supravegherea incidenţei AIE prin examene de laborator;
  • confirmarea și declararea bolii după emiterea buletinului de analiză de către laboratorul acreditat, cu rezultat pozitiv;
  • izolarea cabalinelor suspecte sau bolnave de restul efectivului şi eliminarea cazurilor pozitive în termen legal, respectiv în maximum 30 de zile de la confirmarea bolii;
  • supunerea măsurilor de carantină şi combatere a exploatației unde au fost înregistrate cazuri de anemie infecţioasă;
  • în focarele declarate, după eliminarea animalelor bolnave unde mai există animale condiţionat sănătoase, se prelevează probe de sânge din trei în trei luni, până la obținerea a două rezultate negative consecutive;
  • întocmirea documentelor de despăgubire pentru proprietarii cabalinelor tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boală, în afara sumelor cuvenite prin asigurări, conform prevederilor H. G. nr.1.214 / 2009. Valoarea de înlocuire a animalului se stabileşte în funcţie de valoarea genetică, zootehnică, sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, la valoarea de înlocuire corelată cu preţul pieţei la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală şi se achită prin DSVSA judeţeană;
  • efectuarea lucrărilor de curăţire mecanică a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi deparazitărilor în adăposturi, cu echipe sau unităţi specializate în acest domeniu;
  • curăţirea şi sterilizarea acelor de seringă, a tuturor instrumentelor folosite în intervenţii medicale;
  • comercializarea cabalinelor în târgurile de animale, la alte exploataţii sau la abatorizare se poate efectua numai în condiţiile legii, respectiv să nu se achiziţioneze şi să nu se înstrăineze animale neidentificate, fără documente sanitare veterinare şi paşaportul acestora;
  • certificatul sanitar-veterinar de sănătate este eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit doar pentru ecvinele care sunt identificate cu microcip, care deţin paşaport în care se menționează acțiunile sanitare veterinare efectuate şi care fac obiectul comerţului intern;
  • mişcarea ecvinelor pe teritoriul naţional diagnosticate pozitiv cu anemie infecţioasă ecvină este interzisă, cu excepţia abatorizării;
  • ecvinele destinate comerţului intracomunitar sau la export se expediază doar din centrele de colectare autorizate sanitar-veterinar, în condiţiile legislaţiei specifice.

De reținut că, în condiţiile în care autoritatea sanitară veterinară respectă obligaţiile legale de supraveghere a anemiei infecţioase ecvine prin diagnostic de laborator, evaluarea animalelor bolnave de către specialiştii în domeniu şi plata contravalorii animalelor eliminate din focar la preţul pieţei, prin costuri suportate de la bugetul de stat, în aceeaşi măsură proprietarii de ecvine au obligaţia să respecte legislaţia specifică şi măsurile stabilite de DSVSA judeţeană, prin medicii veterinari responsabili cu efectuarea şi finalizarea acestei importante acţiuni.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

În actuala conjunctură prin care trece agricultura noastră, în zonele rurale calul este încă în actualitate din raţiuni economice practice, ca o sursă importantă de energie neconvenţională pentru tracţiune, pentru lucrările agricole ce se efectuează în gospodăriile individuale, în construcţii, în exploatarea lemnului din păduri, precum și în zonele de agrement şi pentru sport.

Rentabilitatea creşterii acestei specii este condiţionată şi de modul în care crescătorii de cabaline respectă condiţiile de bunăstare (adăpostire, furajare, adăpare, microclimat, exploatare) şi, în mod prioritar, normele de protecţie sanitară veterinară, respectiv asigurarea statusului de sănătate, după cum informează într-un comunicat colegiul Medicilor Veterinari, Filiala Sibiu.

Dintre bolile transmisibile cu un înalt grad de periculozitate pentru efectivele de ecvine, Anemia Infecțioasă este afecțiunea care generează pierderi economice importante prin reducerea efectivelor ca urmare a sacrificării sau moartea animalelor bolnave, prin costurile mari pentru supravegherea și eradicarea bolii, a restricţiilor privind mişcarea animalelor pe plan local, național și internațional.

Febra de mlaştină, virală

Pentru informarea crescătorilor de cabaline, reamintim că Anemia Infecţioasă Ecvină (AIE) cunoscută şi sub denumirea de febra de mlaştină, este o boală virală produsă de un lentivirus cu acţiune complexă, fiind răspândită pe tot globul, mai des în zonele endemice unde există ape stătătoare sau mlaştini şi unde principalii vectori, insectele hematofage, se dezvoltă în număr mare, fiind o afecţiune la care sunt receptive toate ecvinele, indiferent de rasă, vârstă, sex (cai, măgari, catâri).

Virusul are capacitatea unică de a infecta animalele receptive pe viaţă, producând atacuri intermitente de boală, urmate de perioade în care animalul poate părea normal ca stare generală.

Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave, fără semne clinice de boală, virusul fiind transmis mecanic prin sânge, pe orizontală şi pe verticală, prin:

  • contaminarea prin vecinătate, care presupune prezenţa agentului etiologic în mediul apropiat (exploataţii şi efective de animale învecinate) pe o rază de 200 de metri, permiţând introducerea virusului într-un efectiv indemn, prin insecte hematofage (ţânţari, muşte de grajd) care imprimă bolii un caracter sezonier în perioadele calde şi umede ale anului, când insectele au o activitate maximă;
  • contaminarea prin folosirea de seringi infectate, ace, sonde stomacale sau alte echipamente chirurgicale nesterilizate;
  • contaminarea prin introducere în exploataţii indemne de animale din efective şi exploataţii contaminate prin cumpărare, transfer temporar, donaţii etc.;
  • contaminarea pe verticală se realizează prin utilizarea în activitatea de reproducţie a materialului seminal sau a armăsarilor potenţial infectaţi cu virusul AIE şi transmiterea transplacentară a infecţiei de la mamă la făt.

Simptomele

Perioada de incubaţie a bolii este de 7-21 zile; în forma acută animalele prezintă febră ridicată permanentă sau cu remisiuni, anemie, edeme declive reci în diferite regiuni ale corpului, tulburări cardiovasculare (puls accelerat, aritmic, şoc cardiac puternic). Un simptom caracteristic este tahicardia de efort şi puls evidenţiat la nivelul jugularei; spre sfârşitul bolii animalele slăbesc foarte mult, prezintă ataxie, decubit şi mor.

Cazurile cele mai frecvente de boală au o evoluţie cronică manifestată prin tulburări generale şterse, slăbiciune şi anemie progresivă care pot evolua ani de zile.

Diagnosticul se stabileşte coroborând datele epizootologice (existenţa bolii în zonă) cu datele clinice şi morfopatologice şi se confirmă prin teste specifice de laborator efectuate din probele de sânge recoltate de la întreg efectivul de cai, măgari, catâri existenţi.


De reţinut că, până în prezent, nu există tratament specific şi nici vaccin, protejarea animalelor de infecţia cu virusul AIE asigurându-se prin respectarea măsurilor generale de profilaxie care se realizează prin verificarea anuală a statusului de imunitate a cailor prin teste serologice efectuate în laborator, distrugerea vectorilor (muşte şi ţânţari) din adăposturi şi din jurul acestora, efectuarea acţiunilor de curăţire mecanică şi dezinfecţia grajdurilor pentru animale, respectarea normelor privind circulația animalelor etc.

Combaterea bolilor, o prioritate

Eradicarea bolilor transmisibile la animale de pe teritoriul ţării noastre, printre care şi a Anemiei Infecţioase Ecvine, reprezintă angajamente prioritare ale serviciilor sanitare veterinare, stipulate în programe naţionale de supraveghere, prevenire şi combatere şi care cuprind măsuri specifice pentru fiecare boală în context, Programul de asanare a focarelor de AIE se desfăşoară în baza prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 51/2010 (pentru aprobarea programului accelerat de eradicare a anemiei infecțioase ecvine), Ordinului ANSVSA nr. 6/2010 (pentru aprobarea cadrului general privind stingerea focarelor de boli la animale), Ordinului nr. 37/2010 (controlul circulaţiei ecvinelor pe teritoriul României) cu modificările și completările ulterioare, actelor normative prin care se asigură cadrul legal pentru supravegherea efectivelor receptive, depistarea, izolarea şi eliminarea ecvideele bolnave în termen de cel mult 30 de zile de la primirea buletinului de analiză cu rezultat pozitiv.

Aplicarea legislației, obligatorie

Responsabilitatea realizării programului de supraveghere şi asanare a focarelor de AIE revine în egală măsură serviciilor sanitare veterinare, proprietarilor de cabaline şi autorităţilor locale care au obligaţia să respecte şi să aplice legislaţia specifică prin:

  • identificarea prin microcip, pașaport, cod de exploatație şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a tuturor ecvideelor existente în proprietate;
  • colaborarea cu medicii veterinari la acţiunea de recoltare de probe de sânge de la întregul efectiv de cabaline şi asini existenţi pe raza judeţului pentru supravegherea incidenţei AIE prin examene de laborator;
  • confirmarea și declararea bolii după emiterea buletinului de analiză de către laboratorul acreditat, cu rezultat pozitiv;
  • izolarea cabalinelor suspecte sau bolnave de restul efectivului şi eliminarea cazurilor pozitive în termen legal, respectiv în maximum 30 de zile de la confirmarea bolii;
  • supunerea măsurilor de carantină şi combatere a exploatației unde au fost înregistrate cazuri de anemie infecţioasă;
  • în focarele declarate, după eliminarea animalelor bolnave unde mai există animale condiţionat sănătoase, se prelevează probe de sânge din trei în trei luni, până la obținerea a două rezultate negative consecutive;
  • întocmirea documentelor de despăgubire pentru proprietarii cabalinelor tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boală, în afara sumelor cuvenite prin asigurări, conform prevederilor HG nr. 1.214/2009. Valoarea de înlocuire a animalului se stabileşte în funcţie de valoarea genetică, zootehnică, sex, vârstă, greutate, stare fiziologică, categorie de producţie, la valoarea de înlocuire corelată cu preţul pieţei la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală şi se achită prin DSVSA judeţeană.
  • efectuarea lucrărilor de curăţire mecanică a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi deparazitărilor în adăposturi, cu echipe sau unităţi specializate în acest domeniu;
  • curăţirea şi sterilizarea acelor de seringă, a tuturor instrumentelor folosite în intervenţii medicale, prin fierbere cel puţin 15 minute înainte de reutilizare;
  • comercializarea cabalinelor în târgurile de animale, la alte exploataţii sau la abatorizare se poate efectua numai în condiţiile legii, respectiv să nu se achiziţioneze şi să nu se înstrăineze animale neidentificate, fără documente sanitare veterinare şi paşaportul acestora;
  • certificatul sanitar-veterinar de sănătate este eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit doar pentru ecvinele care sunt identificate cu microcip, care deţin paşaport în care se menționează acțiunile sanitare veterinare efectuate şi care fac obiectul comerţului intern;
  • mişcarea ecvinelor pe teritoriul naţional, diagnosticate pozitiv cu anemie infecţioasă ecvină, este interzisă, cu excepţia abatorizării;
  • ecvinele destinate comerţului intracomunitar sau la export se expediază doar din centrele de colectare autorizate sanitar-veterinar, în condiţiile legislaţiei specifice.

Atragem atenţia că, în condiţiile în care autoritatea sanitară veterinară respectă obligaţiile legale de supravegherea Anemiei Infecţioase Ecvine prin diagnostic de laborator, evaluarea animalelor bolnave de către specialiştii în domeniu şi plata contravalorii animalelor eliminate din focar la preţul pieţei, prin costuri suportate de la bugetul de stat; în aceeaşi măsură proprietarii de ecvine au obligaţia să respecte legislaţia specifică şi măsurile stabilite de DSVSA judeţeană, prin medicii veterinari responsabili cu efectuarea şi finalizarea acestei importante acţiuni.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Deşi în zootehnie se vorbeşte mai puţin despre rasele de cai pe care le avem, România deţine un patrimoniu important în acest sens. Iar principalul jucător în domeniul ecvestru este Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. Aceasta are în administrare şi Direcţia de Creştere şi Ameliorare a Cabalinelor constituită în 12 herghelii de stat şi patru depozite de armăsari pentru montă publică. Aici se află caii de top ai României. Şi cel mai bun exemplu care confirmă această teorie este faptul că recent un cal de la herghelia Beclean a câştigat, în cadrul unei competiţii ecvestre, titlul de campion mondial. Această performanţă unică pentru România ne-a determinat să aducem în lumină unităţile care conservă, perpetuează şi promovează potențialul genetic al cailor de rasă pe care îi avem.

Depozitul de armăsări Arad

Unitatea a fost înfiinţată prin Ordinul 180/1980 al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, în scopul ameliorării cabalinelor din marea creştere din zona de vest a ţării. În decembrie 1981 s-a finalizat prima fază din proiectul de construcţie, fiind realizate două grajduri cu o capacitate totală de 120 locuri. În ianuarie 1982 a început popularea depozitului cu armăsari de montă publică din herghelii. Astăzi Depozitul de Amăsari Arad deţine armăsari de montă publică din rasele Ardenez, Pur Sânge Arab, Lipiţan, Cal Românesc de Sport, Huţul, Semigreu, Pur Sânge Englez şi varietăţile Nonius, Furioso – North Star.

Depozitul de armăsari Dumbrava

Depozitul de Remontă al Armatei, cu 6 grajduri, a fost înfiinţat în perioada 1900-1904 şi s-a aflat în administrarea Domeniilor Regale. În 1911 unitatea trece în administrarea Ministerului Agriculturii, iar în 1959 depozitul devine fermă zootehnică. Mai târziu, în anul 1971, depozitul trece la Centrul Republican de Creşterea şi Calificarea Cailor de Rasă Bucureşti. A fost transformat în anul 1991 în Regia Autonomă „Cai de Rasă“, devenită în anul 1998 Societatea Naţională „Cai de Rasă“ SA care s-a desfiinţat în anul 2002, iar patrimoniul şi activitatea au fost preluate de Regia Naţională a Pădurilor. În anul 2002 depozitul trece în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor ca secţie în structura Direcţiei Silvice – Piatra Neamţ. Astăzi în patrimoniul Depozitului de armăsari Dumbrava se află următoarele rase: Pur Sânge Arab, Cal Românesc de Sport, Pur Sânge Englez, Lipiţan, Gidran, Semigreu Românesc, Huţul, Cal de Bucovina.

Depozitul de armăsari Râmnicelu

Unitatea a fost constituită în anul 1905 pe domeniul regal, activitatea principală fiind creşterea cailor. Din anul 1945 până în anul 1982 unitatea a funcţionat ca fermă de elită în domeniul creşterii şi ameliorării cailor de rasă şi a aparţinut structurii fostului GAS Ion S. Ion. În anul 1972, prin hotărârea guvernului, unitatea a fost preluată de la fostul GAS de către Centrul Republican pentru Creşterea şi Calificarea Cailor de Rasă. În 1989 s-a înfiinţat Regia Autonomă „Cai de Rasă“ care a preluat şi Depozitul Râmnicelu. În anul 2002, luna noiembrie, a fost preluat, prin OUG nr. 139/2002, de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi se află în structura Direcţiei Silvice Brăila. În prezent, secţia deţine armăsari de montă publică aparţinând următoarelor rase: Gidran, Trăpaş, Semigreu, Huţul, Furioso North Star, Lipiţan, Cal Românesc de Sport, Cal de Bucovina.

Depozitul de armăsari Târgu Mureş

Înfiinţat în anul 1984, Depozitul de armăsari Târgu Mureș dispune de trei grajduri şi de toate facilităţile necesare asigurării ameliorării cabalinelor din centrul Transilvaniei. În anul 2002 depozitul a trecut în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor ca secţie în structura Direcţiei Silvice Târgu Mureş. Rasele crescute aici sunt Lipiţan, Semigreu Românesc, Ardenez, Huţul, Shagya Arab şi Calul Românesc de Sport.

Depozitele de armăsari au rolul de a multiplica şi de a transfera progresul genetic obţinut în herghelii către populaţiile de cai de rasă deţinute de crescătorii privaţi sau către populaţiile de animale din marea creştere. În plus, acestea promovează caii de rasă prin sportul ecvestru şi agrement.

Neapolitano XXXI-42, armăsarul din rasa Lipiţan al hergheliei Beclean, a fost desemnat în septembrie campion mondial la categoria Cai Tineri pentru Atelaje, într-o competiţie la care au participat reprezentanţi din zece ţări, organizată de către Federația Ecvestră Internațională.

Afiliat la Federaţia Ecvestră Român, Clubul Hipic Romsilva are ca obiectiv stimularea creşterii cailor de rasă în România, a cailor de rasă prin sportul ecvestru şi agreement, păstrarea tradiţiei si creşterea continuă a prestigiului cailor din România pe plan mondial. Clubul Hipic Romsilva desfăşoară activităţi în următoarele ramuri ale sportului ecvestru:

  • obstacole Herghelia Jegalia, Herghelia Izvin, Herghelia Rădăuți, Herghelia Slatina, depozitele de armăsari Arad, Tg. Mureș și Dumbrava;
  • proba completă de călărie Depozitul de Armăsari Târgu Mureş;
  • galop hergheliile Mangalia şi Cislău;
  • atelaje hergheliile Beclean şi Sâmbăta de Jos şi Depozitul de Armăsari Arad.

Laura ZMARANDA

Emfizemul cailor sau boala obstructivă a căilor respiratorii, denumită popular tignafes sau târnafes, este o boală destul de des întâlnită în rândul cailor. Boala determină apariția unei tuse puternice, dificultăți în respirație și rezistență diminuată la efort. Caii cu emfizem pulmonar tușesc des și sec, la eforturi mici obosesc repede, respirația devine greoaie, nările se dilată, iar cutia toracică se mărește. Această boală apare în urma unei exploatări necorespunzătoare a cailor, prin folosirea îndelungată a acestora la efort și lipsa pauzelor pentru refacere și odihnă, cu precădere atunci când deja există afecțiuni cronice respiratorii.

Manifestarea bolii

În cazul în care boala este cronică, animalele prezintă simptomatologie mai puțin vizibilă. Doar în cazul supunerii la efort se observă că animalele obosesc mai repede și respiră greu. La debutul bolii caii prezintă apetit, cu o stare de întreținere bună, iar la nivelul nărilor se observă serozități mucoase. Volumul plămânilor duce la modificarea cutiei toracice ca aspect, în formă de butoi, iar insuficiența cardiacă duce la dilatarea venelor, în mod deosebit cea a pintenului. În cazul complicării emfizemului pulmonar cu alte afecțiuni respiratorii (bronșite) urinarea se face sacadat, din cauza presiunii abdominale.

Această boala, deseori exprimată prin bronșită recidivantă, cu caracter asmatiform, induce de cele mai multe ori emfizem pulmonar secundar cronic.

Factori agravanți

Pe lângă o anumită predispoziție, pot interveni și factori ocazionali, cu efect iritativ sau alergic care agravează boala: praful, sporii de mucegaiuri sau alți compuși poluanți ai aerului, care se regăsesc, în principal, în adăposturi. Praful din grajduri (din furaje și așternuturi) trebuie eliminat prin înlocuirea fânului cu furaje granulate, pășunat, cositură, însilozare. Astfel, se evită împrăștierea sporilor de mucegaiuri și a prafului. Este recomandat ca, înaintea distribuirii fânului în grajd, să se înlocuiască paiele de așternut cu fâșii de hârtie, talaș sau turbă. În cazurile de microbronșită și astm, pentru a se evita inducerea emfizemului pulmonar cronic, este necesar tratamentul medicamentos timp de 4-6 săptămâni cu expectorante, antibiotic, antiinflamatorii nonsteroidiene sau steroidiene cu înalte proprietăți antihistaminice (antialergice).

Din punct de vedere economic, emfizemul pulmonar înseamnă o problemă gravă întrucât animalele nu mai pot fi folosite la efort. În cazul în care nu se renunță la expunerea la efort, emfizemul pulmonar va duce la moartea animalului, prin edem pulmonar acut și insuficiență cardiacă. În tratamentul tusei acute, un rol important îl au condițiile igieno-dietetice preferențiale, evitarea eforturilor fizice și a eforturilor depuse de organismul cailor pentru adaptarea la solicitările climatice. Se recomandă ventilația strictă a adăposturilor sau chiar întreținere în libertate, eventual la pășune.

Prevenția

Prevenirea îmbolnăvirii se face prin pauzele de refacere și odihnă după efort, prin supravegherea animalelor și observarea semnelor timpurii de alte boli respiratorii și prin furajarea cu nutrețuri calitative. De asemenea, igienizarea grajdurilor trebuie făcută corect, pentru a evita contaminarea căilor respiratorii cu mucegaiuri sau bacterii și ventilația grajdurilor trebuie asigurată la un nivel corespunzător.

Tratamentul

pandrom

Tratamentul emfizemului pulmonar se face cu antibiotice, precum Pandrom 1ml/10 kg, antiinflamatorii – Dexametarom 5-10 ml, administrat timp de 1-2 zile, antitusive și expectorante Tusifug, Pneumoguard care, pe lângă proprietățile de antiseptic pulmonar și fluidifiant al secrețiilor bronșice, susține și funcția inimii; Vitahorses, pulbere hidrosolubilă 10 g/10 kg furaj sau 10 g/10 litri apă. Tratamentul aplicat nu duce la vindecarea totală a bolii, dar poate ameliora evoluția acesteia, prin încetinirea ei.

Dr. Diana OPRIȘIU, Romvac Company S.A.

Armăsarul Neapolitano XXXI-42 este noul campion mondial la categoria ”Cai de 5 ani". Titlul i-a fost acordat în Ungaria, acolo unde a avut loc Campionatul Mondial de Cai Tineri pentru Atelaje.

La evenimentul de anul acesta au fost reprezentate vârfurile unor crescătorii faimoase din lume, dar Herghelia Beclean a reușit să se impună prin echipajul Clubului Hipic "Romsilva" format din sportivul principal Roland Istvan Varga și secundul Leon Onișor.

Specialiștii Romsilva de la Herghelia Beclean desfășoară un proiect amplu de perfecționare genetică și de punere în valoare a nucleului de rasă Lipițană, iar victoria armăsarului Neapolitano XXXI-42 este o performanță unică pentru sportul românesc, dar și o încununare a profesionalismului de care aceștia dau dovadă.  

,,Transmit felicitările mele sportivilor și colegilor mei implicați în creșterea cailor de rasă pentru această performanță deosebită, obținerea titlului de campion mondial pentru România. Este o premieră pentru țara noastră și o confirmare a anilor de muncă în care determinarea, pasiunea, răbdarea, respectul și încrederea reciprocă au fost calități esențiale pentru obținerea acestui rezultat și pentru stabilirea legăturii emoționale între cal și om.

Sâmbăta aceasta voi merge personal la Herghelia Beclean să văd cel mai bun cal din lume la categoria ,,Cai de 5 ani” și invit publicul, pe această cale, să viziteze Herghelia Beclean, singurul loc din lume unde este crescut în mod sistematic Lipițanul colorat cu roba neagră și murgă” a declarat directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Gheorghe MIHĂILESCU.

Campionatul Mondial de Cai Tineri pentru Atelaje a fost organizat de Federația Ecvestră Internațională, și a avut loc între 4 și 8 septembrie a.c., în localitatea Mezohegyes din Ungaria. La aceasta competiție au participat reprezentanți din zece țări, crescătorii faimoase precum Herghelia de stat Kladrub și crescătoria Tlumačov din Cehia, Herghelia de Stat Mezohegyes, gazdele evenimentului, Crescătoria Zarodowa w Kamieńcu Zabkowickim Sp. din Polonia și Austria, reprezentată de un cal produs de Herghelia Federală Piber.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează prin Direcția Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor, 12 herghelii și 4 depozite de armăsari unde sunt conservate și ameliorate genetic 13 rase de cai.

Mai multe detalii despre caii de rasă din hergheliile administrate de Romsilva le găsiți pe pagina de internet www.hergheliidestat.ro 

Căluțul Eston, pentru care în luna decembrie Clinica de Ecvine din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca a organizat un bal caritabil cu strângere de fonduri, a fost operat cu succes și a intrat deja în recuperare.

Eston are cinci ani și este internat în clinică de doi ani, fiind preluat de la o asociație care nu a putut acoperi costurile procedurilor necesare pentru problemele lui medicale. El a mai fost supus la două operații, după diagnosticul de fractură de metatars, iar intervenția de acum a fost estimată ca și costuri la circa 2.000 de euro, inclusiv șuruburile necesare.

”Operația a decurs în condiții foarte bune, iar Eston se află deja în recuperare, care va dura circa 4 luni. Intervenția a avut loc la metatarsul piciorului drept posterior și a constat în îndepărtarea calusului exuberant și realinierea razelor osoase printr-o plăcuță cu șuruburi dintr-un aliaj special destinat cailor. În timpul recuperării, Eston va face și procedee de fizioterapie, pentru refacerea musculaturii. El va rămâne în clinică și este considerat deja un membru al echipei noastre”, a explicat dr. Cristian Crecan, cel care a efectuat operația.

La balul caritabil din luna decembrie s-au donat aproximativ 6.500 de lei, iar Clinica de Ecvine le mulțumește tuturor donatorilor, între care s-a numărat și echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj, pentru că au contribuit la oferirea unei noi șanse la viață pentru Eston.

În perioada octombrie-decembrie 2018, Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) participă la Comisia Naţională de Clasare şi Evaluare a Cabalinelor ce desfășoară lucrări tehnice de calificare și clasare a cabalinelor din cadrul hergheliilor de stat.

Clasarea și calificarea cabalinelor se realizează de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie, în cadrul hergheliilor de stat și a depozitelor de armăsari, precum și în cadrul hergheliilor private, prin examinarea şi evaluarea fiecărui exemplar înscris la clasare și stabilirea clasei de bonitare.

Pentru asigurarea patrimoniului genetic naţional, cele mai bune exemplare de cabaline din fiecare rasă care au susţinut probe de calificare vor fi promovate în categoria Herghelia Naţională.

Scopul acestor acţiuni este de a verifica respectarea tehnologiei de creștere şi a programelor de ameliorare pe rase, de a menţine şi promova reproducţia  celor mai valoroase exemplare, în vederea îmbunătăţirii performanţelor zootehnice a cabalinelor de rasă, precum și de a creşte competitivitatea acestora, pe plan intern şi internaţional.

De asemenea, cu această ocazie sunt verificate toate documentele zootehnice  în ceea ce privește corectitudinea și veridicitatea înscrisurilor din acestea. 

Ţinând cont de noile tendinţe în medicină, ce vizează orientarea spre produsele fitoterapice şi pentru a veni în sprijinul crescătorilor de cai care doresc să folosească pentru întreţinerea animalului produse naturale, Romvac a creat Ecvipur, un şampon pentru cabaline în a cărui reţetă s-au folosit infuzii de plante şi uleiuri volatile (esenţiale).

Beneficiile extractelor din plante

Intenţia specialiştilor care au creat acest şampon a fost de a obţine un produs cu un conţinut cât mai scăzut în componente chimice, înlocuind conservantul clasic cu unul natural, respectiv cu un extract de sâmburi de struguri. Se evită substanţele chimice potenţial alergene, iritante sau chiar tumorale. Extractele din plante hrănesc firul de păr, conferindu-i luciu şi culoare naturală. Pielea devine elastică şi are un aspect sănătos. Nu trebuie omis mirosul plăcut pe care şamponul îl conferă animalului.

Ecvipur pentru pelaj închis

Revenind la compoziţia şamponului, trebuie precizat că în substanţele tensioactive care sunt baza ce dă consistenţa şi gradul de spumare, se înglobează infuziile de plante şi uleiurile esenţiale care diferă în funcţie de cele două formule ale produsului Ecvipur, respectiv cel pentru pelaj de culoare închisă şi cel pentru pelaj de culoare deschisă. 

În reţeta pentru pelaj închis este inclusă urzica bogată în substanţe proteice, vitaminele A, B2, C şi K şi săruri minerale, combinaţie care permite revitalizarea şi fortifierea firului de păr, fără a mai sublinia şi rolul antiinflamator şi astringent al acesteia.

Lavanda are proprietăţi bactericide, anticongestive şi calmante ale durerii şi pruritului.

Uleiurile volatile de salvie sunt un bun cicatrizant, cu bogat conţinut în vitaminele A, B şi C, ceea ce îi conferă produsului un rol important în stările de alopecie. De asemenea, geranium este un excelent antifungic, antiseptic şi antiinflamator, un deodorant natural şi restaurator al ph-ului pielii. Uleiul de tămâie are proprietăţi regeneratoare, antiinfecţioase, hidratante, antialergice şi analgezice (calmante) în cazul arsurilor şi dermatitelor pruriginoase.

Ecvipur pentru pelaj deschis

Ecvipur pentru culoarea deschisă a părului are în compoziţie muşeţel, plantă cunoscută ca având proprietăţi antiseptice şi calmante. Această formulă integrează şi salvia, uleiul esenţial de lemn de trandafir cu proprietăţi antiseptice, analgezice, deodorante, antibacteriene şi cicatrizante.

Mai mult, uleiul de geranium şi cel de lămâie din compoziţia sa au calităţi nutritive pentru piele, elimină mătreţa, se constituie într-un bun tonic al părului, bun antiparazitar şi redau luciul părului.

Adjuvant în tratamentul inflamaţiilor cauzate de agenţi bacterieni sau parazitari

Aşadar, şamponul Ecvipur, în cele două formule ce se adresează pelajului de culoare închisă şi deschisă, în condiţii de sănătate ale pielii, se foloseşte exclusiv în conformitate cu nuanţa. Însă, în condiţii patologice pot fi folosite concomitent sau pot fi schimbate între ele, în funcţie de cauza ce trebuie tratată.

În concluzie, Ecvipur nu a fost creat numai în scopul igienizării pielii sănătoase, ci şi în scop curativ, acesta fiind şi un bun adjuvant în tratamentele clasice (alopate) ale inflamaţiilor cauzate de agenţi bacterieni sau parazitari.

Este cunoscut ca dermul cabalinelor, fiind extrem de sensibil la influenţele mediului exterior. Lipsa de igienă duce la grave afecţiuni ale pielii, greu de tratat şi astfel legea de aur conform căreia profilaxia este mai ieftină decât tratamentul rămâne un mare adevăr.

Dr. Dana BANCIU, Romvac Company SA

Râia psoroptică şi oxiuroza ce afectează cabalinele sunt două boli parazitare diferite, dar care se manifestă prin prurit anal violent şi pierderi de păr la baza cozii, determinând totodată şi agitaţia animalelor.

Oxiuroza este o boală parazitară produsă de nematode din familia Oxyuridae, ce parazitează în intestinul gros, determinând mâncărimi anale şi ducând la apariţia zonelor lipsite de păr la baza cozii. Paraziții adulţi sunt localizaţi în colon şi cecum (intestin gros) la cal, măgar şi catâr, iar masculii şi femelele tinere se regăsesc liberi în intestinul subţire, hrănindu-se din conţinutul acestuia.

Sursele de contaminare sunt reprezentate de animalele infestate, care eliberează ouăle în adăpost și pe pășune. Contaminarea se realizează prin ingerarea ouălor infestate, odată cu hrana sau prin așternutul infestat.

Se întâlnesc două forme clinice de manifestare a bolii: oxiuroza intestinală şi oxiuroza anală.

Oxiuroza intestinală evoluează fără semne clinice, iar atunci când viermii sunt foarte nume­roși, pot apărea colici.

Oxiuroza anală are semne clinice caracteristice și este produsă de femelele mature care depun ouăle perianal, determinând mâncărimi în zona anusului și inflamarea acestuia. În consecință, apar peri zburliți la baza cozii sau chiar zone lipsite de păr. În zona rectului, se poate observa scurgerea unui lichid albicios sau brun ce conține un număr mare de ouă de parazit.

Diagnosticul se poate suspiciona pe baza mâncărimilor anale și a prezenței crustelor din cauza scărpinatului excesiv.

Râia psoroptică este una dintre cele trei tipuri de râie cu care se pot infesta cabalinele. Aceasta este produsă de Psoroptes equi , fiind o parazitoză foarte contagioasă, dar care nu se transmite la om.

La cai, parazitul afectează zonele acoperite cu păr lung: moţ, coamă şi coadă. Debutează prin mâncărime accentuată, se formează vezicule pline cu exudat seros. Prin uscarea acestuia, se formează cruste abundente ce se simt la pipăire. Crustele au miros urât, respingător.

Diagnostic diferenţial

Având în vedere asemănarea dintre manifestările clinice ale celor două boli parazitare (oxiuroza şi râia psoroptică), trebuie făcut un diagnostic diferenţiat, ţinând cont de aspectele lezionale ale acestora.

Astfel, în oxiuroză se observă prezenţa crustelor alb-văroase perianal şi uneori a paraziţilor pe suprafaţa mucoasei anale, iar în râia psoroptică apar leziuni caracteristice la baza cozii, dar spre deosebire de oxiuroză, şi la coamă şi moţ.

Cele două boli se confirmă prin examen de laborator microscopic, când se pun în evidenţă ouăle de oxiuri sau parazitul în cazul râiei psoroptice.

Prevenire şi tratament

Este necesară menținerea igienei corporale și igienizarea adăposturilor, a obiectelor de pansaj și a harnașamentelor cu ROMPARASECT 5% sau DECONTAMINOL. De asemenea, periodic, animalele trebuie să fie deparazitate cu ECVIROM sau ECVIROM I, medicamente antiparazitare cu spectru larg de acțiune. Tratamentul trebuie aplicat tuturor animalelor de 2-3 ori pe an. Pereții adăpostului se spală cu apă clocotită sau cu soluție dezinfectantă (DEZINFECTANT CATIONIC sau PURSEPT) la temperatură ridicată, iar gunoiul se va depozita pe platformă, pentru sterilizare biotermică.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company S.A.

„Câinele și calul sunt cele două animale care au însoțit omul de-a lungul întregii sale istorii“, spune dl ing. Romică Bîzu, șeful Hergheliei de la Rușețu. Tocmai din acest motiv, oamenii au fost interesați de crearea unor rase de cai adaptate cerințelor specifice unor anumite zone și tipuri de activități. La fel s-a întâmplat și la Rușețu, care a devenit locul de naștere a rasei Semigreu Românesc.

Nonius și iepe ungurești, pe Domeniul Coroanei

Rușețu este o comună în plină câmpie, aflată la confluența a trei județe: Buzău, Brăila și Ialomița. Dintotdeauna aici a fost o câmpie mănoasă. Poate nu la fel de productivă ca Bărăganul, la a cărui margine se află, dar suficient de bogată ca să fie râvnită de mulți. Până în anul 1864, cele aproximativ 3.000 ha aparținând comunei s-au aflat în proprietatea Mănăstirii Văcărești din București și a Mănăstirii Mărgineni din Prahova. După secularizarea averilor mănăstirești din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, pământul a intrat în proprietatea Statului, pentru ca, mai apoi, în 1884, să devină domeniu al Coroanei. În acest context au ajuns la Rușețu primii cai de rasă. Încă din anul 1900, consemnează documentele, pe domeniul regal au fost aduși un armăsar din rasa Nonius și două iepe ungurești de prăsilă. În anul 1906 a mai fost cumpărat și un armăsar arab pentru prăsilă. În felul acesta, administratorul domeniului își propunea să îmbunătățească rasa locală de iepe ialomițene. Însă acesta a fost doar începutul.

Caii armatei din Câmpia Rușețului

În anul 1918, la Rușețu, a fost înființată, prin Decret Regal, Herghelia Națională Rușețu. Poveștile spun că inițiativa ar fi aparținut Reginei Maria, care era o mare iubitoare de cai și o călăreață desăvârșită. Fapt este că Majestatea Sa a vizitat de multe ori herghelia. De fapt, pe domeniu se află și un palat în miniatură, lăsat în paragină de comuniști și care s-a prăbușit la cutremurul din 1986. Dar unele lucruri din vechea construcție s-au păstrat până astăzi. Spre exemplu, biroul șefului Hergheliei, o piesă masivă din mahon. De asemenea, o parte din mozaicul care acoperea podelele „castelului“, cum i se spune, a fost folosit cândva la reamenajarea pavilionul administrativ al fermei. Fragmente din el se mai găsesc și astăzi prin padocuri...

Primul motiv pentru care a fost înființată Herghelia de la Rușețu a fost nevoia de cai a Armatei Române. În 1919 aici s-a aflat un nucleu al rasei Nonius. Din 1924, locul lor a fost luat de caii din rasa Ghidran, o varietate de cal arab, aduși de la Rădăuți. În 1941 sunt aduși de la Slobozia caii pur sânge arabi. Odată cu mutarea lor la Mangalia, în 1964, Rușețu devine locul în care se desfășoară o intensă activitate de cercetare.

Un cal creat special pentru Câmpia Română

„Era nevoie de o rasă de cai care să poată fi folosită la diverse munci în condițiile de câmpie. Trebuia un cal care să suporte arșița verii, să poată trage greutate în condițiile unui teren relativ plat, dar care să aibă și ceva viteză“, ne-a explicat dl Romică Bîzu, șeful Hergheliei. „După ce s-au încercat tot felul de variante, s-a ajuns la combinarea a trei linii: Ardenezul, care este un cal greu și puternic, Ialomițeanul, un metis adaptat la condițiile de mediu, și Trăpașul Românesc, care să aducă un plus de viteză“, a deslușit inginerul.

În anul 1988 rasa a fost brevetată. Semigreul Românesc se caracterizează printr-o înălțime de

158 cm și un perimetru toracic de cca 186 cm. El poate tracta greutăți de 1,5 tone pe o distanță de șapte kilometri în cel mult 70 de minute, la pas, sau greutăți de 500 kg, la trap. Conform probelor de calificare în standardele rasei, în acest din urmă caz, poate parcurge 15 km în mai puțin de 43 de minute.

La ora actuală, herghelia deține un nucleu de 65 de iepe mamă și opt armăsari pepinieri. Lor li se adaugă mânjii.

Armăsari pentru monta publică

La vârsta de trei ani, caii intră în programul de dresaj, timp de șase luni. După aceasta, o comisie specială îi examinează. Cei care se încadrează perfect în standardele rasei rămân în elita hergheliei, fiind, de asemenea, păstrați pentru reproducere. Ceilalți sunt vânduți.

Pe lângă grupele deja enunțate mai există și 25 – 30 de armăsari de montă publică. Aceștia, riguros selecționați, sunt destinați ameliorării raselor de cai aflate la populație. Practic, dacă într-o localitate se dorește ca iepele populației să fie împerecheate cu unul dintre acești armăsari, edilul face o cerere către herghelie. După îndeplinirea a câteva formalități, armăsarul este dat în custodie pentru o perioadă de până la șase luni unei persoane din localitatea unde se află iepele. În acest timp el se împerechează cu iepele din satul respectiv. Mânjii rezultați vor moșteni aptitudinile tatălui și vor primi certificat de origine.

Și pentru că veni vorba despre certificate de origine, transmitem și cititorilor noștri întrebarea pe care a pus-o dl Bîzu: „Câți dintre noi ne cunoaștem înaintașii până în urmă cu patru generații?“. Ei bine, în ceea ce privește înaintașii cailor de la Rușețu există evidențe începând încă din anii '30!

Caii ofițerilor austrieci s-au mutat la noi

De câțiva ani încoace, la una dintre fermele de la Rușețu se află și nucleul unei alte rase, Furioso Northstar. Această rasă este destinată călăriei și tracțiunii ușoare. Rasa a fost creată în Imperiul Austro-ungar, prin încrucișarea a două linii derivând din armă­sari pur sânge englez, încrucișați cu iepe ungurești. Prima linie a fost cea a armăsarului Furioso, cumpărat la începutul secolului trecut din Anglia. Linia Northstar derivă din armăsarul cu același nume, cumpărat din SUA. Caii din această rasă erau destinați ofițerilor superiori din armata imperială. Acum de ei se pot bucura amatorii de sporturi ecvestre, dar și Poliția și Jandarmeria, care încă mai utilizează caii.

Grajdurile hergheliei au fost construite în anii '20 de meșteri sași, în stilul lor specific. Renovate, ele pot asigura și astăzi toate condițiile de care au nevoie animalele. De pe terenul aferent hergheliei, de aproape 700 ha, se poate obține o mare parte din necesarul de hrană. Așadar, există contextul de a realiza o activitate profitabilă, mai ales în situația în care caii de rasă tind să devină tot mai interesanți pentru unii investitori. Bine gestionată, această afacere ar putea aduce bani frumoși bugetului național! Iar cei 170 de Semigrei Românești, împreună cu cei 130 de Furioso-Northstar, ar putea constitui o frumoasă continuare a unei povești de un secol a Hergheliei Rușețu...

GALERIE FOTO


Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 34-36

Râile reprezintă un grup de boli parazitare determinate de acarieni, caracterizate clinic prin erupţii cutanate pruriginoase, iar morfologic prin dermatită traumatico-toxică.

Râia sarcoptică este o dermatită parazitară întâlnită la toate speciile de mamifere domestice şi la om, fiind produsă de Sarcoptes scabiei. Paraziţii se hrănesc cu celule epidermice şi limfă, eliminând o salivă iritantă şi cu potenţial alergen.

La cai, boala (râia corpului) este produsă de Sarcoptes scabiei var. equi şi se manifestă prin reacţie inflamatorie la nivelul pielii, caracterizată prin apariţia nodulului scabios. Prima manifestare vizibilă este mâncărimea care apare la 3-4 zile de la contaminare şi se localizează în special în zona capului, pe laturile gâtului şi pe interiorul jaretelor. La atingere se pot simţi vezicule şi mici nodului care se desprind ca un nisip. Apar zone lipsite de păr, însoţite de cele mai multe ori de cruste.

Diagnosticul râiei sarcoptice se confirmă prin evidenţierea paraziţilor din leziuni, acest lucru realizându-se prin râcâirea zonei afectate, până ce apare sângele, şi examinarea la microscop între lamă şi lamelă.

Râia psoroptică este produsă de Psoroptes equi, fiind o parazitoză foarte contagioasă, dar care nu se transmite la om.

La cai, parazitul afectează zonele acoperite cu păr lung: moţ, comă şi coadă. Boala debutează prin mâncărime accentuată și formarea veziculelor pline cu exudat seros. Prin uscarea acestuia se formează cruste abundente ce se simt la pipăit. Crustele au miros urât, respingător.

Diagnosticul se pune pe baza examenului microscopic al crustelor.

Râia chorioptică a cailor (râia picioarelor) este produsă de Chorioptes bovis var. equi şi afectează chişiţa şi buletul, fiind afectate mai ales picioarele din spate. Se caracterizează prin apariţia mâcărimilor observate mai ales după efort sau în timpul nopţii; animalul bate din picior, tropăie, îşi freacă picioarele unul de altul, apar zone lipsite de păr, uscate, iar firele de păr din jurul leziunii se smulg uşor. Netratată, boala se extinde spre jaret, crupă și chiar abdomen.

Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice, iar pentru confirmare se face examen microscopic din raclaj.

Profilaxie şi tratament

Este necesară igienizarea adăposturilor și a harnaşamentelor cu soluţie de ROMPARASECT, carantina şi tratarea animalelor recent achiziţionate și deparazitarea periodică a animalelor de 3-4 ori pe an, folosind produsul antiparazitar ECVI­ROM, pe bază de albendazol și avermectină B1 sau ECVIROM I, pe bază de ivermectină și praziquantel.

ecvirom 1

ecvirom 2

Dr. Gabriela BĂNCILĂ

Medic veterinar Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 26

Bronhopneumonia vierminoasă, numită şi dictiocauloză, este o parazitoză a aparatului respirator care afectează în special rumegătoarele, dar şi cabalinele.

Boala evoluează cronic, rareori acut şi afectează mai grav tineretul acestor specii.

Ciclul biologic al paraziţilor implică o fază care se dezvoltă în organismul animalelor şi o fază care se dezvoltă pe sol (geohelminţi). Astfel, viermii adulţi se localizează în bronhii şi trahee, unde se hrănesc cu mucus, iar la maturitate elimină ouă din care ies larve care, fiind înghițite de către animal, odată cu mucusul din aparatul respirator, sunt eliminate în mediul exterior, prin fecale. Dezvoltarea acestor larve se face numai dacă există condiţii favorabile de umiditate, temperatură şi oxigen.

De aceea dictiocauloza are caracter sezonier, fiind foarte răspândită vara, în anii ploioşi.

Infestarea animalelor se face cu larve, în special la păşune, iar cele mai grave şi mai multe cazuri de îmbolnăviri apar la oi şi capre. Animalele tinere întreţinute necorespunzător sunt cele mai afectate. Incidența cea mai mare a bolii apare în lunile septembrie-octombrie, la animalele adulte, iar la miel aceasta poate să apară chiar din luna iunie, în urma infestărilor cu paraziți din lunile aprilie-mai. Poluarea păşunilor cu larve în ţara noastră începe primăvara, când animalele sunt scoase la păşune. Astfel, există un cerc vicios, păşunea este o sursă de infestare pentru animale, iar animalele, o sursă de infestare pentru aceasta. Boala este menţinută de la an la an, în anumite zone, atât de animalele bolnave, cât şi de cele clinic sănătoase, purtătoare de paraziţi. Infestaţia animalelor se face şi în timpul adăpatului din bălţi sau a diferitelor acumulări de apă de pe păşuni. Larvele parazitului ajung odată cu iarba sau apa în intestin, de unde migrează în ganglioni, cord şi ajung în aparatul respirator. Pe tot parcursul migrării, paraziţii produc leziuni mai mult sau mai puţin grave.

Simptome

Dictiocauloza se manifestă clinic atunci când viermii au ajuns în stadiul de adult în aparatul respirator. Tineretul speciilor amintite este cel mai afectat şi prezintă jetaj abundent (le curge nasul), tuse, respiraţie accelerată, mai ales dimineaţa, la schimbări bruşte de temperatură sau în urma eforturilor. Animalele afectate nu au poftă de mâncare, slăbesc foarte mult, iar la viţei pot să apară asfixii şi chiar moartea în timpul accesului de tuse. Uneori, la 2-3 zile de la infestare, apare şi o fază clinică, digestivă, manifestată prin diaree urât mirositoare şi sete accentuată.

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice, coroborate cu aspectele epizootologice ca: izbucnirea îmbolnăvirilor cu caracter enzootic, în sezoanele de vară, în anii ploioşi cu manifestări grave mai ales la tineret, întreţinut pe păşuni umede sau în adăposturi neigienice, cu umezeală. Diagnosticul diferenţial trebuie să se facă faţă de alte afecţiuni pulmonare sau digestive cu alte cauze. Diagnosticul de certitudine se confirmă numai prin examen larvoscopic făcut în laborator.

Prognosticul bolii este favorabil sau rezervat în funcţie de vârstă, intensitatea parazitării şi de starea de întreţinere a animalului. Astfel, prognosticul este rezervat la animalele tinere cu întreţinere proastă. La animalele adulte prognosticul economic este grav deoarece randamentul producţiilor scade, iar oile gestante nasc miei mici cu diferite afecţiuni.

Profilaxie și tratament

Se folosesc următoarele medicamente antiparazitare pentru cabaline: ECVIROM şi ECVIROM I, suspensie orală.

Pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine) se recomandă ROMBENDAZOL 2,5% şi 10%, ROMFENBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS – suspensii orale sau ROMAVERMECTIN, ROMIVERMECTIN şi ROMA­VERMECTIN PLUS – soluţii injectabile.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Imagine a libertăţii şi a puterii, aflat mereu în miezul legendelor, calul a avut dintotdeauna o putere halucinantă asupra omului. De-a lungul mileniilor acest animal nobil a luat chipul unicornului, a împrumutat din puterile zeilor şi s-a lăsat încălecat de cei mai puternici stăpâni ai lumii. Şi totuşi viaţa lui, dincolo de fantezie, a fost marcată de extreme. A fost adorat şi ponegrit în acelaşi timp, dar omul, în pofida dualităţii sale, a reuşit să păstreze calul aproape de sufletul său. Fără să îi ştirbească din frumuseţea nativă, a modelat rase noi şi le-a dat strălucire.

Deşi nu este fruntaşă în sectorul ecvestru mondial, ţara noastră atrage admiraţia altor state prin faptul că are cele mai pure rase de cai. În fiecare dintre cele 12 herghelii de stat (unde există câte un nucleu de reproducţie) şi în cele patru depozite de armăsari de montă păstrăm un patrimoniu genetic naţional extrem de preţios. La nivel naţional există aproximativ 650 de armăsari de montă publică, 660 de iepe-mamă şi 100 de armăsari pepinieri, cei care montează doar iepele din herghelia naţională. Aceştia sunt caii-simbol al României. Este un „tezaur ecvestru“ păstrat cu eforturi mari de oamenii care iubesc caii de rasă.

Şi la herghelia Ruşeţu această misiune este primordială. Unitatea oferă crescătorilor de cai de rasă şansa de a folosi cei mai buni armăsari pentru monta iepelor din marea creştere. Construită la 100 de metri de fostul castel al regelui Mihai, rădăcinile secţiei Stupina, acolo unde astăzi sunt crescuţi armăsarii de montă publică, pornesc din anul 1920. Mai târziu, după Revoluţie, a fost abandonată, pentru ca abia în 2014 să-şi recapete statutul. Meritul de a repune în funcţie această secţie aparţine Regiei Naţionale a Pădurilor, care a făcut aici o investiţie de 400 mii de lei pentru a construi un fânar cu o capacitate de 400 de tone de fibroase, adăpostul de vară şi pentru a repara acoperişul şi geamurile padocului unde sunt cazaţi caii. Astăzi această secţie adăposteşte 23 de armăsari de montă publică, din rasa Semigreu Românesc, patru exemplare din rasa Lipiţan Românesc şi un exemplar din rasa Trăpaş. Din rasa Furioso North Star nu există încă armăsari de montă publică în herghelia de la Ruşeţu, dar urmează o clasare a tinerei generaţii în urma căreia vor fi aleşi, cel mai probabil, armăsarii pepinieri şi armăsarii pentru montă publică.

Întruchipare a lui Adonis în lumea ecvinelor, armăsarii de montă publică sunt o categorie specială destinată perpetuării patrimoniului genetic naţional. Exemplarele se dau către montă publică în marea creştere printr-un contract de custodie încheiat între ROMSILVA şi unitatea sau persoana fizică ce doreşte caii pentru ameliorarea şi îmbunătăţirea genetică a propriilor exemplare. Solicitarea oficială trebuie lansată de primăria de care aparţine. De regulă, armăsarii pleacă primăvara şi se întorc în depozit toamna, însă înainte de pleca de la Ruşeţu sunt verificate condiţiile pe care le asigură cei care au solicitat armăsarii. Acestea se referă la îndeplinirea unor norme igienico-sanitare, la dimensiunea grajdului, iluminarea lui, hrana asigurată, spaţiul de plimbat armăsarii şi de scos la padoc. Dacă nu sunt întrunite aceste condiţii, caii sunt retraşi.

Misiunea de perpetuare a patrimoniului genetic naţional nu are caracter comercial, în consecinţă pentru susţinerea ei sunt necesare eforturi financiare. Calculele arată că întreţinerea, creşterea şi hrănirea cailor din Herghelia Naţională costă anual 7 milioane de lei. Pentru că, de cele mai multe ori, bugetul se termină înainte de a fi achitate toate datoriile, de cele mai multe ori Regia Naţională a Pădurilor primeşte doar 2 milioane lei. Restul până la 7 milioane de lei este acoperit de RNP din fonduri proprii.

Pentru armăsarii pepinieri se acordă o alocaţie zilnică de aproximativ 17 lei, pentru iepe-mamă aproximativ 11 lei, iar pentru armăsarii de montă publică 15,86 lei. Cel mai probabil, din cauza procedurilor birocratice complexe, banii pe anul acesta nu au intrat încă în conturile hergheliei Ruşeţu şi, mai mult decât atât, există o restanţă, pe trei luni, de anul trecut.

Laura ZMARANDA

În 1919 regele Ferdinand începe să scrie primele rânduri din istoria unei herghelii înfiinţate din dorinţa sa în inima Bărăganului. Prin decret regal, din colbul câmpiei se ridică un adevărat regat al cailor. Herghelia Ruşeţu, un paradis de 2.900 de hectare, mărginit de păduri şi terenuri agricole, a fost locul în care urmaşii fără aripi ai lui Pegas au poposit din galopul lor pentru a strecura în sufletele muritorilor stropi de libertate.

Graniţele sale s-au deschis pentru a primi de-a lungul anilor cai din rasa Nonius, rasa Arabă, Trăpaş Românesc şi, în cele din urmă, Semigreul Românesc şi Furioso North Star. Vreme de 96 de ani, herghelia Ruşeţu, nestemata din Domeniul Coroanei, a strălucit puternic în mijlocul pământurilor vitrege din Bărăgan, amintind mereu de originea sa distinsă şi legătura cu regele Ferdinand. Şi totuşi, destinul intenţionează să spună „şah mat“ regelui. Mutările de pe tabla de joc prevestesc că apărarea calului ar putea fi ameninţată.

Din 2013, herghelia Ruşeţu se află la răscruce de destin. Vremea i-a modelat chipul după propria voinţă şi, din cele 2.900 de hectare, mai are acum doar 696 ha. Incomparabil mai puţin decât i-a fost dăruit, dar suficient pentru nevoile sale, pământul pe care îl mai are este vital pentru supravieţuirea hergheliei.

Din nefericire, acest teren este astăzi subiectul unei dispute între Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi RNP-Romsilva, cea care are în grijă herghelia Ruşeţu.

În 2013, ASAS a iniţiat un proces pe rolul Judecătoriei Topoloveni prin care solicită terenuri asupra cărora susţine că are drept de proprietate în calitate de succesoare a Institutului de Cercetări Agronomice a României şi a Institutului Naţional Zootehnic. Vestea că ultima rămăşiţă de pământ, baza furajeră a unităţii, se află pe lista de revendicări a ASAS a căzut ca o ploaie rece asupra celor 50 de angajaţi de la Ruşeţu, care se tem că acesta va fi sfârşitul hergheliei regelui Ferdinand. Prin decizia judecătorească ce urmează a fi luată, va fi hotărâtă nu doar soarta cailor de aici, un patrimoniu genetic naţional extrem de preţios, ci şi soarta celor care îi îngrijesc. Va fi o tragedie dacă unitatea va fi desfiinţată, mai ales că unii muncesc aici din tată-n fiu.

La fel ca pe o tablă de şah, fiecare tabără a scos la atac cele mai bune piese. Intrigată de deznodământul acestui joc, am pornit spre Domeniul Coroanei, în Buzău. L-am găsit pe dl Romică Bîzu, şeful hergheliei Ruşeţu, în secţia Mărgineanca, în biroul său înconjurat de documente istorice şi registre genealogice şi monografii, vizibil apăsat de povara gândului că herghelia ar putea să dispară odată ce îi va fi luat terenul. După ce am răsfoit împreună manuscrisele vechi am înţeles că istoria pare să ţină partea hergheliei şi a celor 320 de cai pe care îi are. Cât de mult va cântări acest lucru în balanţa justiţiei rămâne de văzut. Cert este că şeful hergheliei nu este singur în această luptă pentru cauza cailor de la Ruşeţu. Ulterior, discuţiei noastre i s-a alăturat şi dl Cornel Pitiş, directorul Direcţiei Silvice Buzău, care a spus un „nu“ categoric retrocedării terenului către ASAS

„Direcţia Silvică Buzău a preluat herghelia în 2002, atunci când se afla într-o stare deplorabilă. La data preluării, herghelia mai avea 700 de hectare de teren arabil în patrimoniu, da, odată cu aplicarea legilor Fondului Funciar, am fost implicaţi într-un proces cu ASAS, care solicită şi acest teren pretextând calitatea de succesoare a Institutului Naţional Zootehnic. Din punctul meu de vedere, istoria acestui teren trebuie avută în vedere încă din 1919, când a fost înfiinţată herghelia şi nu începând cu anul 1942, când a fost încorporată în Institutul Naţional Zootehnic. Este o nedreptate imensă ca terenul pe care regele l-a dat prin decret regal în 1919 Hergheliei Naţionale Ruşeţu să fie dat succesoarei unei societăţi înfiinţate după herghelie.“

De cealaltă parte se află reprezentanţii ASAS, care susţin că trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Spun totuşi că cei de la herghelia Ruşeţu nu au de ce să se teamă.

„În 1990 unităţile de cercetare aveau în administrare 156.000 de hectare în aproape toate zonele ţării. Scopul era acela de a surprinde diferite condiţii pedoclimatice, iar cercetările oamenilor de ştiinţă aveau menirea de a da rezultate cât mai bune în marea producţie. Astăzi mai sunt doar aproximativ 32.000 de hectare şi există intenţii de a lua şi aceste suprafeţe. De aici şi iniţiativa noastră de a comasa terenurile care ne aparţin. Sperăm ca astfel unităţile de cercetare să nu mai fie supuse presiunii de a li se lua terenurile. În cazul situaţiei de la Ruşeţu, colegii noştri nu trebuie să fie îngrijoraţi pentru că nu am cerut să preluăm practic suprafaţa, ci doar dreptul de proprietate.“ Spusele vicepreşedintelui ASAS, Mihai Nicolescu, au fost susţinute de juristul instituţiei.

„După mai multe proceduri legale, a rezultat un dosar pe rolul judecătoriei Topoloveni, aflat acum în faza de expertiză. Pe un temei al Legii 45, ASAS poate să-şi reconstituie terenurile din actualele suprafeţe administrate de unităţile de cercetare din subordinea sa. În cazul Ruşeţu, nu am solicitat vechiul amplasament al hergheliei, ci s-a solicitat iniţial compensare în perimetrul Staţiunii Brăila. Ulterior, solicitarea a fost schimbată şi s-a cerut compensarea cu terenuri din cadrul Staţiunii Suceava şi Staţiunii Tulcea.“

Cu toate asigurările celor de la ASAS care susţin că terenul nu le va fi luat, pentru cei aflaţi în slujba cailor de rasă de la Ruşeţu atmosfera este una apăsătoare. Au convingerea că pământul trebuie să rămână proprietarului de drept, adică hergheliei. Către cine se va înclina într-un final talerul justiţiei va arăta doar timpul. Până atunci caii îşi vor duce liniştiţi traiul la herghelia Ruşeţu. Nu vom şti niciodată dacă simt în tremurul mâinilor care îi mângâie teama că paradisul lor ar putea fi destrămat.

În justiţie jocul de şah ar putea continua multă vreme. Să sperăm că rezoluţia nu va fi şah mat.

Herghelia Ruşeţu se înfiinţează în anul 1919 prin secularizarea averii mănăstirilor Văcăreşti şi Mărgineanca. Primii 300 de cai din rasa Nonius au fost aduşi de la Domeniul Coroanei, dar şi din alte părţi ale ţării. A urmat apoi un maraton al celor mai frumoase rase de cai din ţară. În anul 1948 se înfiinţează Institutul Naţional Zootehnic şi se decide comasarea hergheliei cu Staţiunea de Cercetare Ruşeţu. Funcţionează sub această formă până în anul 1972, când herghelia îşi recapătă independenţa. Se află apoi sub patronajul Centrului Republican al Calului până în anul 2000, când este dată în grija Societăţii Naţionale „Cai de Rasă“. După doar doi ani este preluată prin Ordonanţa 139 de Regia Naţională a Pădurilor.

Herghelia Ruşeţu are astăzi 187 de exemplare din rasa Semigreu Românesc şi 131 de cai din rasa Furioso North Star. Din fiecare rasă au fost selecţionaţi 14 pepinieri, 110 iepe mamă, 23 de armăsari de montă publică, iar restul este tineret în creştere. Caii hergheliei Ruşeţu sunt crescuţi în trei locaţii: secţia Mărgineanca, centrul unităţii, secţia Stupina şi secţia Lunca Nouă. La Mărgineanca sunt crescute femelele din rasa Semigreu Românesc şi femelele tinere din aceeaşi rasă. În secţia Lunca nouă sunt ţinute iepele mamă şi femelele tinere din rasa Furioso North Star. Secţia Stupina este rezervată armăsarilor de montă publică şi masculilor din rasa Semigreu Românesc şi Furioso North Star.

Laura ZMARANDA

Caii Shagya Arab de la Herghelia Radăuţi constituie nucleul cel mai valoros din Europa al acestei rase. Tot aici se găsesc şi cai din rasele Gidran, Semigreu Românesc şi Huţul care activează ca armăsari de montă publică, cu rol de a ameliora rasele autohtone de cai.

În judeţul Suceava sunt două herghelii mari, Herghelia de la Rădăuţi, cu trei secţii, şi Herghelia de cai huţuli de la Lucina, comuna Moldova Suliţa. Herghelia Rădăuţi a fost înfiinţată în 1792 de către statul austriac în vederea asigurării celor mai buni cai de călărie pentru armata imperială. În acest scop armata austriacă a arendat 9.810 hectare de teren, la înfiinţare herghelia având 1.400 de capete din mai multe rase: cai moldoveneşti, ruseşti, poloni, turceşti.

La început, creşterea cailor în herghelie se făcea primitiv, într-o stare semisălbatică, pentru a costa mai puţin întreţinerea cailor, iar monta era liberă. Începând cu anul 1818, în Herghelia Rădăuţi creşterea semisălbatică încetează, ea făcându-se după principii zootehnice, cu monte dirijate. În anul 1881 se aflau în herghelie 1.132 de capete. La bazele formării Hergheliei Rădăuţi au stat 5 armă­sari de rasă arabă, doi armăsari turceşti, un armăsar transilvănean şi unul Barbarino, acesta din urmă adus de la moşia contelui Bethlem din Ungaria. În 1842 se aduc de la Mezohegyes şi Babolna doi armăsari arabi, Shagya şi El Bedavy, dar şi primul armăsar pur sânge englez. În 1856 se înfiinţează Herghelia de huţuli de la Lucina, care, aproape 100 de ani, a fost secţie a Hergheliei Rădăuţi, acum fiind o herghelie de sine stătătoare. În anul 1862 se introduc în herghelie primul armăsar Gidran şi primul Siglavy.

La începutul Primului Război Mondial, Herghelia Rădăuţia a fost evacuată şi adăpostită în Austria de Jos. După război, statul român a reînfiinţat herghelia şi a împroprietărit-o cu 3.253 hectare de teren, în anul 1922 fiind adusă aici herghelia de cai din rasa Gidran Arab de la Sâmbăta de Jos.

În prezent, la Herghelia Rădăuţi se cresc şi se ameliorează cabaline din rasa Shagya, în acest loc fiind nucleul de reproducţie pentru această rasă. Tot de aici pleacă armăsari reproducători pentru staţiunile de montă publică, se asigură consultanţă de specialitate privind reproducţia la cabaline în scopul ameliorării raselor din sectorul privat, se fac cursuri de echitaţie, se fac dresaj şi antrenament pentru tineretul cabalin şi au loc spectacole şi concursuri sportive ecvestre. Shagya este o rasă care se pretează foarte bine atât curselor de galop, cât şi celor de enduranţă, dresajului academic şi obstacolelor.

Caii sunt evaluaţi pentru promovarea exemplarelor

Aşa cum am aflat de la medicul veterinar Corneliu Şimotă, şeful Hergheliei Rădăuţi, unitatea are în cele trei secţii de la Mitoc, Rădăuţi şi Brodina 265 de capete din rasele Shagya Arab, Gidran, Huţul, Semigreu Românesc şi Lipiţan. Este singura herghelie din ţară în care se creşte Shagya Arab şi cea mai renumită herghelie de Shagya Arab din Europa. Din rasa Shagya sunt 8 armăsari pepinieri, 60 de iepe mamă şi 45 de armăsari de montă publică. Până la vârsta de 3-3,5 ani mânjii se cresc la secţia de la Mitoc, apoi se aduc la Rădăuţi, unde, timp de 6 luni, fac dresajul. Dresajul este făcut de persoane specializate, iar după 6 luni de antrenament toţi caii din generaţia respectivă sunt evaluaţi de Comisia Naţională de Clasare şi Evaluare a Cabalinelor de Rasă formată din reprezentanţi ai Direcţiei de Creştere a Calului din Cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Reproducţie şi Ameliorare în Zootehnie, repre­zentanţi de la Direcţiile Sanitar-Veterinare.

„Evaluarea se face pentru a păstra rase prin promovarea exemplarelor celor mai reuşite în categoria Herghelie Naţională. La evaluare sunt două probe de calificare. O probă de galop în care caii trebuie să alerge pe 2.400 de metri într-un anumit timp şi o probă de progresie, probă de dresaj care se desfăşoară în manej. În funcţie de rezultatele celor două probe de calificare şi de măsurătorile care se fac la fiecare cal în parte, se întocmesc fişe de bonitare. Exemplarele care se încadrează în clasa „Cele mai reuşite exemplare“ sunt promovate în categoria „Herghelia Naţională“, ca armăsar pepinieră, armăsar de montă publică sau iapă mamă. Exemplarele care sunt cu 1-2 cm sub talie faţă de standardul rasei, care scot timpi mai slabi la proba de galop sau primesc note mai mici la proba de progresie sunt trecute în alte categorii, sport şi agrement, disponibil pentru vânzare etc.“, ne-a spus dr. Corneliu Şimotă.

O rasă nobilă

Shagya Arab se desprinde din rasa Pur Sânge Arab, fiind rezultatul a peste 150 de ani de selecţie. Deosebirea cea mai pregnantă faţă de rasa Pur Sânge Arab constă în creşterea dezvoltării corporale şi îmbunătăţirea aptitudinilor pentru cabaline. Registrul genealogic al rasei a fost deschis în 1789 la Babolna, în cadrul rasei existând 8 linii: Dahoman, El-Sbaa, Gazal, Hadban, Koheiland, Mersuch, Shagya şi Siglavy – Bagdady. Linia Dahoman creată la Rădăuţi este de reputaţie internaţională, fiind o sursă de Shagya foarte rară în lume.

„Mai sunt herghelii în Europa unde se creşte această rasă, în Ungaria la Mezohegyes, în Austria, Cehia, dar la Rădăuţi este nucleul cel mai valoros din rasa Shagya din Europa“, a adăugat Corneliu Şimotă.

Silviu BUCULEI

Eradicarea bolilor, printre care şi a Anemiei Infecţioase Ecvine, reprezintă unul dintre angajamentele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din România faţă de Uniunea Europeană. Anemia infecţioasă ecvină (A.I.E.) cunoscută şi sub denumirea de febra de mlaştină, este o boală virală produsă de un lentivirus cu acţiune complexă prezent la cai, catâri şi măgari. Acesta are capacitatea unică de a infecta calul pe viaţă, producând atacuri intermitente de boală, urmate de perioade în care calul poate părea cu stare de sănătate normală. Începând cu anul 2010, a fost promovat un nou program de asanare a focarelor de A.I.E, ca parte componentă a Programului Naţional.

În fapt este vorba despre acţiuni de identificare a tuturor cabalinelor existente, supravegherea bolii prin examene de laborator, eliminarea în termenul legal a animalelor anemopozitive, aplicarea de măsuri corective pentru neconformităţiile constatate. În paralel cu eliminarea cailor bolnavi sunt acordate plăţi de despăgubire prin DSVSA judeţene pentru proprietarii cabalinelor tăiate, ucise sau altfel afectate din proprietatea acestora, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, în afara sumelor cuvenite prin asigurări, conform prevederilor H.G. nr.1.214/2009. Valoarea de înlocuire a animalului se stabileşte în funcţie de valoarea genetică, zootehnică, sex, vârsta, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, la valoarea de înlocuire la preţul pieţei, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală.

Furbura și urmările ei grave

Furbura (laminita/şchiopătura) este o inflamație aseptică generalizată a formațiunilor anatomice (lamina) de la nivelul copitei. Aceasta este o afecțiune cu importanță deosebită la cal deoarece capacitatea de efort este redusă, chiar nulă, fiind, de asemenea, însoțită de tulburări generale grave. Furbura apare, de regulă, la picioarele din față, mai rar la cele din spate și aproape niciodată la un picior. Se produce în urma eforturilor susținute și de intensitate mare, a traumatismelor, a reumatismului, gestației avansate și toxiinfecțiilor alimentare.

Cauzele afecțiunii

Există mai multe tipuri de furbură în funcție de agenții cauzatori.

Astfel, furbura de suport apare în momentul în care animalul este nevoit să își susțină greutatea pe un singur picior din cauza vreunui accident suferit la celălalt picior. În această situație picioarele din față preiau cea mai mare parte din greutatea animalului. Dacă unul dintre picioarele calului este accidentat și animalul nu își pune greutatea pe el, celălalt va trebui să preia în­treaga greutate, determinând apariția furburii.

Un alt tip de furbură este cea traumatică. Aceasta apare în momentul în care un cal este exploatat în mod excesiv pe un teren dur, cum ar fi asfaltul. De asemenea, există și furbura biochimică provo­cată de excesul de carbohidrați din alimentație, corelat cu lipsa de activitate. Furbura de origine endocrină apare ca urmare a unei boli a sistemului endocrin.

Furbura de natură alimentară este frecventă deoarece se produce des și se corelează cu exploatarea defectuoasă a animalului. Aceasta este cauzată de alimentația excesivă de nutrețuri concentrate, de furaje verzi bogate în proteine și de trecerea bruscă la pășunatul pe pășuni valoroase sub raportul calității (proteinei).

Simptomele

Furbura se poate recunoaște după instalarea febrei de 40-41°C, lipsa poftei de mâncare, respirația accelerată, abdomenul contractat, ritmul cardiac crescut, mucoasele congestionate, deplasarea dificilă cu mers nesigur, balansări laterale, membrele anterioare fiind deplasate înainte când animalul este în stațiune, pentru a modifica suprafața de sprijin. În această situație durerea este pronunțată pe vârful copitei. Un alt simptom este decubitul prelungit. În cazurile cu evoluție rapidă și gravă se produce moartea.

Netratată, afecțiunea evoluează cu desprinderea cutiei de corn de falangă a treia care produce bombarea sau chiar perforarea tălpii.

Diagnosticul

Clinic, simptomatologia este suficientă în stabilirea diagnosticului.

Tratamentul

Pentru tratarea furburii se recomandă regim dietetic cu furaje verzi laxative bogate în vitamine, eliminarea concentratelor, ținerea animalelor cu picioarele în apă rece sau aplicarea de comprese reci pe picioare câteva ore pe zi.

De asemenea, este nevoie de administrarea de antiinflamatorii precum Dexametarom 1%, dar și de vitamine injectabile ca Multivitarom.

În plus, se recomandă slăbirea caielelor de la potcoavă fără a se recurge la despotcovire, plimbarea ușoară pe pământ, însă numai în situația în care nu s-au instalat modificări ale copitei. Așternutul trebuie să fie în start gros și abundent pentru a reduce presiunea la nivelul copitei.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ
Romvac Company SA

„Acești cai, demni de cei mai puternici regi, au o înfățișare uluitor de frumoasă, se mișcă lin sub călăreț și nu acceptă ușor pedepsele. Capul lor are un profil aproape roman, iar coamele lor aurii zboară maiestos în bătaia vântului“, susține istoricul roman Oppian.

Akhal Teke – animalul național al turkmenilor

Akhal Teke este animalul naţional al turkmenilor alături de câinele ciobănesc Alatai. Acești cai își au originea în Turkmenistan. Au niște calități remarcabile care îi fac unici în lume. Sunt de o frumusețe ieșită din comun – aproape că sunt coborâți din „o mie şi una de nopți“. Cunoscătorii spun despre Akhal Teke că sunt cei mai frumoși cai din lume.

Este una dintre cele mai vechi rase de cai

Cu o origine cunoscută de peste 3.000 de ani se situează doar în spatele Pur Sângelui Arab din acest punct de vedere. Sunt descendenți direcți ai vestiților cai massageți, folosiți de geții cei mari – triburi de geți care au ajuns până în Asia Centrală. Akhal Teke erau cunoscuți în Persia cu numele de cai Nisaesani. În „Historia“ lui Herodot, părintele istoriei, există un pasaj grăitor despre acești minunați cai: „Atunci au apărut zece din caii sacri, cărora li se mai spune și Nisaeani, toți împodobiți cu hamuri strălucitoare. Veneau din marile câmpii Nisaeane din ținu­turile mezilor, unde sunt cai nemaivăzuți altundeva.“

În lume mai sunt doar 3.500 de cai din această rasă

Cărțile de origine au fost închise din 1975 pentru a se păstra cât mai curată această rasă. Au culoarea galbenă și, mai ales, un blond-alb, aproape „metalizat”, cunoscut sub numele de „cremello“ – o culoare întâlnită doar la Akhal Teke. Coama este scurtă, iar la unii chiar inexistentă. Sunt pur și simplu de poveste. Te aștepți să le descoperi aripile și aproape cauți în iesle jăraticul.

Tudor CALOTESCU

Oxiuroza şi râia psoroptică sunt două boli parazitare diferite care afectează cabalinele și se manifestă prin prurit anal violent şi depilaţii la baza cozii, determinând agitaţia animalelor.

Oxiuroza este o parazitoză cronică produsă de oxiuri (Oxyurus equi), care evoluează la toate cabalinele indiferent de vârstă. Oxiurii sunt viermi rotunzi având corpul neuniform calibrat, cu partea anterioară mai îngroşată, iar cea posterioară mai subţire, de culoare alb – sidefie sau cenuşie la paraziţii hrăniţi. Masculul măsoară 1-3 cm lungime, iar femela 5-15 cm şi are forma unui semn de întrebare, aceştia dezvoltându-se şi reproducându-se în intestinul gros al cabalinelor (colon, rect, anus). Femelele fecundate ale parazitului coboară la nivelul deschiderii anale, unde depun 10.000 – 50.000 de ouă sub formă de grămezi, învelite într-o substanţă lipicioasă care aderă la pliurile anale şi perianale, provocând mâncărimi. Ouăle parazitului sunt embrionate ajungând pe sol, stănoage, jgheaburi şi pereţii adăposturilor odată cu fecalele animalului sau prin mobilitatea cozii acestuia. Odată ajunse în mediul exterior, acestea devin infestante în 2-3 zile, în condiţii de temperatură şi umezeală optime.

Infestarea şi reinfestarea animalelor se fac atât la păşune cât şi în adăposturi, prin ingerarea ouălor prezente în apă, furaje sau pe diferite obiecte infestate. Din ouăle ingerate ies larvele care se vor dezvolta în colon, devenind viermi adulţi după 5-6 luni, astfel că, dacă animalele se contaminează la păşune în timpul verii, manifestările clinice apar tocmai în sezonul rece. Aceste semne clinice sunt uşor de observat mai ales la cabalinele adulte, care manifestă prurit anal, având tendinţa de a se freca cu regiunea posterioară de pereţii adăposturilor şi de diferite obiecte. Ca urmare, perii de la baza cozii se rup, devenind zburliţi. Gratajul (scărpinatul) continuu face ca animalele să fie neliniştite, iar ouăle parazitului să fie cu uşurinţă răspândite în mediu. În jurul anusului se observă prezenţa unor cruste alb-văroase, iar uneori, după actul defecării, se văd paraziţi fixaţi pe pliurile mucoasei anale sau în fecale.

Râia psoroptică este una dintre cele trei tipuri de râie cu care se pot infesta cabalinele. Această râie este produsă de Psoroptes communis var. equisi şi se dezvoltă în regiunile cu păr lung – la coamă, coadă, moţ, unde apar mici noduli, cruste fine, abundente, cu miros respingător. Ca şi în cazul oxiurozei, animalele prezintă prurit anal (mâncărime), animalul se freacă de obiectele din jur, apărând fenomenul de pseudotundere la baza cozii.

Având în vedere asemănarea dintre manifestările clinice ale celor două boli parazitare descrise, pentru a se evita confuziile trebuie făcut un diagnostic diferenţial între acestea, ţinând cont de aspectele lezionale ale acestora. Astfel, în oxiuroză se observă prezenţa crustelor alb – văroase perianal şi uneori a paraziţilor pe suprafaţa mucoasei anale; în râia psoroptică apar leziuni caracteristice la baza cozii, dar spre deosebire de oxiuroză, acestea apar  şi la nivelul coamei și moţului. Cele două boli se confirmă prin examen de laborator microscopic, când se pun în evidenţă ouăle de oxiuri sau parazitul în cazul râiei psoroptice.

Profilaxie şi tratament

Sunt necesare menţinerea igienei corporale și  deparazitarea periodică a animalelor cu ECVIROM sau ECVIROM I, antiparazitar cu spectru larg, pentru combaterea endo și ectoparaziților. Tratamentul trebuie aplicat tuturor animalelor de 3-4 ori pe an.

Concomitent cu deparazitarea animalelor, trebuie să se facă deparazitarea adăposturilor, a obiectelor de pansaj și harnaşamentelor cu soluţii de ROMPARASECT 5% sau TETRACIP, insecticid concentrat cu acțiune șoc asupra paraziților.

Dr. Viorica Chiurciu, doctor în ştiinţe medicale

Romvac Company SA

Este o boală parazitară produsă de nematode din familia Oxyuridae, ce parazitează în intestinul gros, determinând mâncărimi anale şi ducând la apariţia zonelor lipsite de păr la baza cozii. Adulţii sunt localizaţi în colon şi cecum (intestin gros) la cal, măgar şi catâr, iar masculii şi femelele tinere se regăsesc liberi în intestinul subţire, hrănindu-se din conţinutul acestuia.

Contaminarea

Sursele de contaminare sunt reprezentate de animalele infestate, care eliberează ouăle în adăpost și pe pășune. Contaminarea se realizează prin ingerarea ouălor infestate odată cu hrana sau prin așternutul infestat.

Cum se manifestă boala

Se întâlnesc două forme clinice de manifestare a bolii: oxiuroza intestinală şi oxiuroza anală.

Oxiuroza intestinală evoluează fără semne clinice, iar atunci când viermii sunt foarte numeroși pot apărea colici.

Oxiuroza anală are semne clinice caracteristice și este produsă de femelele mature care depun ouăle perianal, determinând mâncărimi în zona anusului și inflamarea acestuia. În consecință, apar peri zburliți la baza cozii sau chiar zone lipsite de păr. În zona rectului se poate observa scurgerea unui lichid alburiu sau brun ce conține un număr mare de ouă de parazit.

Diagnosticul se poate suspiciona pe baza mâncărimilor anale și a prezenței crustelor din cauza scărpinatului excesiv. Diagnosticul diferențial se face față de râia psoroptică și infestația masivă cu păduchi.

Prevenire şi tratament

Este necesară menținerea igienei corporale și igienizarea adăposturilor, a obiectelor de pansaj și a harnașamentelor cu ROMPARASECT 5% sau DECONTAMINOL. De asemenea, periodic, animalele trebuie să fie deparazitate cu ECVIROM sau ECVIROM I, medicamente antiparazitare cu spectru larg de acțiune. Tratamentul trebuie aplicat tuturor animalelor de 2-3 ori pe an.

Pereții adăpostului se spală cu apă clocotită sau cu soluție dezinfectantă (Dezinfectant cationic sau Pursept) la temperatură ridicată, iar gunoiul se va depozita pe platformă pentru sterilizare biotermică.

Dr. Gabriela LOTREA
Medic veterinar
SC Romvac Company S.A.
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti