Unbeaten 2021    Adama decembrie 2020
update 23 Feb 2021

Profilaxia şi combaterea rozătoarelor ca vectori de răspândire a unor boli transmisibile la oameni şi animale

Transmiterea şi răspândirea unor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, rickettsii, paraziţi) şi implicit a unor boli la animale, la oameni şi de la animale la om sau dintr-un loc în altul, sunt cauzate de contactul cu vectori contaminaţi, reprezentaţi de artropode (ţânţari, muşte, gândaci, căpuşe), dar şi de animale, în special de rozătoare (şobolani, şoareci, sau alte rozătoare din mediul silvatic).

Rozătoarele fac parte din clasa mamifere şi reprezintă, ca răspândire, circa o treime din fauna globului pământesc.

În ţara noastră, conform unor date statistice, se pot întâlni un număr mare de rozătoare, grupate în şase familii, cu peste 35 de specii şi subspecii, caracterizate prin însuşiri de viaţă specifice, care explică rolul dăunător sub aspect economic şi al menţinerii şi răspândirii unor boli deosebit de grave.

În afara pagubelor economice, rozătoarele venind în contact permanent cu animalele domestice din exploataţii sau cu animalele sălbatice pot fi considerate ca purtători de germeni şi vectorii principali în transmiterea a numeroase boli infecto-contagioase şi parazitare deosebit de grave, dintre care unele sunt transmisibile la oameni, dintre care amintim: leptospiroza, antraxul, turbarea, rujetul, bruceloza, tularemia, trichineloza, teniazele, ricketsiozele, toxiinfecţiile alimentare etc.

Înmulţirea şi răspândirea rozătoarelor este strâns legată de particularităţile lor de hrană (au un regim variat de hrană, atât de origine vegetală cât şi de origine animală) și de viaţă, fiind influenţată de condiţiile geoclimatice şi sociale, respectiv existenţa de locuinţe şi adăposturi insalubre, lipsa apei potabile şi a canalizării, schimbările de mediu, comerţul internaţional, practicile agricole noi etc.

Cele mai frecvente rozătoare întâlnite în ţara noastră

Şobolanul cenuşiu de casă preferă cu predilecţie locurile cele mai umede ale locuinţelor sau alte spaţii cu umiditate, subsoluri, canale, pivniţe, magazii, grajduri etc.). Este un animal omnivor (consumă orice aliment), distruge cerealele, legumele din magazii, risipeşte ce nu consumă şi murdăreşte alimentele cu urină şi fecale, făcându-le improprii consumului pentru alte specii. Întrucât incisivii le cresc toată viaţa, ei rod permanent, distrugând mobile, textile, conducte, şi alte obiecte. Sunt lacomi şi își fac provizii de hrană. Se înmulţesc foarte activ; au o longevitate de 3-5 ani, cu 6-7 gestaţii pe an (în medie 30 zile fiecare gestaţie), cu 7-8 pui la naștere. Prezenţa lor poate fi identificată prin urmele lucioase lăsate de către labele lor prin circulaţie, prin excrementele proaspete de culoare brun-negru şi prin stricăciunile şi pagubele pe care le produc.

Şoarecele de casă este foarte răspândit; trăieşte în locurile mai uscate ale locuinţelor ca: poduri, magazii, bucătării, cămări sau alte spaţii unde găsesc hrană.

Are un regim de hrană cu preferinţă pentru hrana vegetală (cereale sau legume şi fructe de orice fel), dar consumă, când găsește şi produse de origine animală.

Înmulţirea acestei specii se produce pe tot parcursul anului; femela naşte de 5-7 ori pe an, câte 4-8 pui Prezenţa lor se identifică prin mirosul specific al urinei sale, „miros de şoarece“. Este un mare dăunător, producând pagube materiale prin distrugerrea diferitelor obiecte şi prin deprecierea produselor alimentare.

Alte tipuri de rozătoare care vieţuiesc în ţara noastră sunt şoarecele de câmp, şoarecele de pădure, şobolanul de câmp şi şobolanul de apă.

Toate speciile de rozătoare au o acţiune nefavorabilă asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor prin pagubele materiale, prin disconfortul cauzat ca prezenţă şi miros, dar în mod special prin transmiterea unor boli infecto-contagioase şi parazitare.

Din aceste motive, profilaxia şi combaterea rozătoarelor constituie o ţintă cu importanţă majoră pentru toţi factorii din zona administrativă şi de specialitate implicaţi, stabilindu-se în acest scop programe cu acţiuni specifice care să genereze reducerea numerică prin limitarea înmulţirii si a răspândirii acestora.

Acţiunea de prevenire şi combatere a rozătoarelor cuprinde o serie de etape condiţionate de particularităţile bioecologice şi alţi factori importanţi, respectiv:

  • cunoaşterea amănunţită a modului lor de viaţă şi de hrană;
  • pregătirea profesională, instruirea şi atestarea specialiştilor deratizatori;
  • delimitarea suprafeţei infestate;
  • selectarea metodei de combatere;
  • stabilirea spaţiilor de distribuire a momelilor;
  • aplicarea metodelor de deratizare;
  • inspectarea rezultatelor obţinute şi distrugerea cadavrelor rezultate;
  • continuarea măsurilor de combatere performante şi preventive.

Combaterea rozătoarelor se poate realiza prin:

Măsuri profilactice generale care urmăresc:

  • salubrizarea permanentă a colectivităţilor urbane şi rurale;
  • limitarea posibilităţilor de hrănire prin blocarea accesului acestora la alimente, cereale, deşeuri alimentare, gunoaie etc.;
  • depozitarea alimentelor pe rafturi în recipiente etanşe pe care nu le pot roade (sticlă, metal emailat etc.);
  • împiedicarea pătrunderii rozătoarelor în clădiri, imobile prin: fundaţii şi pavimente impermeabile, prin aplicarea de sifoane la pardoseală şi la canalizări etc.);
  • deratizarea şi igienizarea vecinătăţilor pentru distrugerea focarelor instalate deja;
  • îndepărtarea depozitelor de gunoaie, a resurselor de hrană şi ambalaje din subsoluri, podurile locuinţelor din depozitele de lemne, de alimente sau de furaje.

Măsuri de combatere mecanică

Prin utilizarea de curse şi capcane din lemn sau metalice, tubulatură sau spaţii închise prevăzute cu orificii, in care se pot aplica momeli rodenticide sub formă de pastă sau pulberi.

Măsuri de combatere biologice

Prin prezenţa duşmanilor naturali ai rozătoarelor, respectiv animalele carnivore (câine, pisică, lup, vulpe, viezure, jder, dihor, nevăstuică), alături de păsările răpitoare (uliu, bufniţă, cucuvea, coţofană, stârc, barză), asigurându-se un mediu propice pentru înmulțirea prădătorilor naturali, măsură care trebuie evaluată ca atare, în ansamblul metodelor de luptă împotriva acestor specii de rozătoare.

Măsuri de combatere chimică

Prin utilizarea unor substanţe chimice, cu acţiune de intoxicare rapidă sau lentă, care trebuie să întrunească anumite calităţi și eficacitate, respectiv:

  • să fie toxice numai pentru rozătoare, fără a afecta alte specii de animale şi păsări sau oameni;
  • să fie în termene de garanţie şi valabilitate, să prezinte date despre denumirea comercială, substanţa activă, formularul de avizare, firma producătoare, grupa de toxicitate, numărul avizului şi data eliberării;
  • să fie absorbite repede şi în totalitate în organismul rozătoarelor şi să se elimine cât mai greu pentru ca moartea lor să se producă lent, după câteva zile, pentru a nu crea panică sau să-i alarmeze pe ceilalţi şobolani ori şoareci care astfel sesizaţi nu mai consumă substanţele toxice sau părăsesc spaţiul supus deratizării;
  • să fie uşor de preparat şi aplicat ca pulbere pentru prăfuirea galeriilor sau ca momeli alimentare;
  • momelile se aplică pe suport alimentar: carne, salamuri, grăunţe etc. aplicate pe căile de acces al rozătoarelor și puse în serie la distanţe unele de altele;

Acţiunile de deratizare trebuie executate de operatori economici şi persoane instruite, testate şi autorizate, iar persoanele de execuţie să fie dotate cu echipament de protecţie adecvat şi să facă dovada examenelor medicale periodice.

Ţinând cont de modul de trai, hrană şi înmulţire a rozătoarelor, precum şi de nivelul posibilităţilor actuale economice, sociale şi de combatere, trebuie reţinut faptul că aceste specii nu pot fi distruse total, iar prin metodele uzuale se poate reduce doar proliferarea şi răspândirea lor în teritoriu, inclusiv limitarea posibilităţii de răspândire a bolilor transmisibile.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Acțiuni privind supravegherea și prevenirea bolilor transmisibile la păsări

Creșterea păsărilor, în general, este o preocupare importantă pentru un segment de populație, activitate care asigură crescătorului o sursă de hrană în gospodăria proprie, dar şi venituri substanţiale prin valorificarea păsărilor vii, sau a ouălor obținute de la păsările existente în exploataţii nonprofesionale, ori comerciale cu sistem de creștere ecologic sau industrial.

Dintre bolile transmisibile cu un înalt grad de periculozitate pentru efectivele de păsări domestice şi sălbatice, boli care generează pierderi economice importante din cauza mortalităţii ridicate, a restricţiilor privind mişcarea păsărilor vii şi a produselor provenite de la acestea, cele mai grave sunt pseudopesta, gripa aviară, salmonelozele, dar şi alte boli infecţioase, boli produse de paraziți sau tehnopatii specifice păsărilor crescute în hale închise.

Pseudopesta aviară

Este o boală contagioasă cauzată de un virus care afectează majoritatea păsărilor de curte sau de crescătorie (găini, curcani, bibilici, fazani, prepeliţe, struţ, porumbei) sau sălbatice (ciori, vrăbii etc.).

Contaminarea păsărilor se realizează prin nerespectarea măsurilor de profilaxie generală, a normelor de igienă și microclimat, prin contact cu păsări domestice şi sălbatice bolnave, prin apă, furaje, secreţii fecale, îmbrăcăminte umană contaminată.

Prevenirea și supravegherea bolii se realizează prin:

- vaccinarea pe flux tehnologic a păsărilor crescute în exploataţiile comerciale şi în campanii organizate sau, la solicitarea proprietarilor, a păsărilor din gospodăriile populaţiei, cu prioritate în zonele de protecţie a fermelor de profil;

- administrarea corectă a medicaţiei specifice în funcţie de specie şi categorie de vârstă;

- supravegherea bolii prin efectuarea examenelor de laborator din probele recoltate conform procedurilor stabilite;

- efectuarea de controale periodice în exploataţiile comerciale şi la gospodăriile populaţiei pentru verificarea stării de sănătate a păsărilor, a măsurilor de biosecuritate şi bunăstare;


Coordonarea şi implementarea eficientă a măsurilor stabilite prin programele specifice pentru fiecare boală specifică păsărilor, se realizează în baza strategiilor stabilite, la nivelul autorităţilor sanitare veterinare centrale şi locale, prin:

  • Asigurarea bazei materiale pentru efectuarea acţiunilor programate (produse biologice, medicamente, instrumentar, dezinfectante, kituri şi reactivi pentru laborator etc.);
  • Colaborarea permanentă cu crescătorii de păsări, organizaţi ca persoane fizice, juridice sau în asociaţii de profil, prin întâlniri periodice cu caracter informaţional, pentru cunoaşterea legislaţiei şi a obligaţiilor ce le revin în implementarea măsurilor stabilite;
  • Supravegherea bolilor transmisibile prin prelevarea de probe pentru examene de laborator şi alte operaţiuni specifice la efectivele de păsări din exploataţiile comerciale şi individuale ale populaţiei;
  • Monitorizarea modului de implementare a normelor de biosecuritate în exploaţiile comerciale cu păsări, protecţia şi bunăstarea pe specii şi categorii de exploatare;
  • Monitorizarea efectuării acţiunilor de dezinfecţii, dezinsecţii şi deratizări în adăposturile destinate pentru creşterea păsărilor;
  • Controlul calităţii surselor de aprovizionare şi a modului de administrare a furajelor, a medicamentelor și a furajelor medicamentate;
  • Informarea medicului veterinar arondat privind suspiciuni sau semne clinice de boală de către deţinătorii de exploataţii cu păsări.

Gripa aviară (Influenţa aviară)

Este o boală infecţioasă a păsărilor cauzată de mutaţia virusului gripal de tip A, subtipurile H5 și H7. Boala a fost descoperită acum mai mult de 100 de ani în Italia şi s-a răspândit în întreaga lume, fiind predispuse la infecţie cu gripă aviară toate specile de păsări domestice şi sălbatice.

Păsările migratoare (raţele sălbatice, în mod special) sunt sursa naturală de gripă aviară, ele fiind şi cele mai rezistente la infecţie. Păsările domestice, inclusiv găinile și raţele, sunt deosebit de predispuse la această boală cu final fatal.

Pentru protejarea efectivelor de păsări receptive, acţiunile de supraveghere a bolii se asigură prin:

- stabilirea zonelor de risc pe culoarul râurilor, în localităţiile cu gospodării care au contact cu luciul de apă şi în jurul exploataţiilor comerciale cu păsări;

- supravegherea clinică a stării de sănătate a păsărilor domestice şi sălbatice din zonele ţintă;

- inspecţia permanentă, prin examen de laborator pe probe de sânge, tampoane traheale şi tampoane cloacale la păsările migratoare din Delta Dunării, la păsările domestice din exploataţiile aflate în localităţile din judeţe cu risc crescut de contaminare, din zona transfrontalieră şi a păsărilor din import aflate în perioada de carantină;

- supravegherea comerţului intracomunitar şi a importului cu păsări vii provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau ţări terţe;

- stabilirea de măsuri pentru limitarea circulaţiei păsărilor de curte în perimetrele gospodăriilor populației, informarea și instruirea fermierilor asupra condiţiilor de circulaţie a păsărilor în și din exploataţiile comerciale;

Salmonelozele

La păsări sunt boli infecto-contagioase produse de numeroase serotipuri de salmonele mobile (S. Enteritidis, S. typhimurium etc.) care cauzează pierderi prin mortalitate, infecunditate şi scăderea producţiei de ouă la toate speciile de păsări domestice şi sălbatice (raţe, găini, curci, fazani, canari, porumbei, etc.).

Diagnosticul prezumtiv în salmoneloze se pune pe baza semnelor clinice şi a datelor epidemiologice şi se confirmă numai prin examene complexe de laborator.

Carnea şi ouăle (mai ales cele de raţă) provenite de la păsările infectate cu salmonele mobile constituie un permanent pericol pentru sănătatea publică, putând să producă toxiinfecţii alimentare grave la om.

Programul de prevenire şi combatere a salmonelozelor la păsări este canalizat pe două direcţii, respectiv găini ouătoare şi pui de carne broiler, prin:

- supravegherea clinică a efectivelor de găini ouătoare şi a efectivelor de pui de carne crescuți în exploataţiile comerciale;

- supravegherea prin examene bacteriologice efectuate în laboratorul de diagnostic acreditat, stabilite pe un procent de probe recoltate din cadavre de la păsări moarte şi fecale, conform programului stabilit prin programul anual.

Dr. Ioan Viorel Penţea – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Vaccinarea animalelor - act medical veterinar cu importanță majoră pentru prevenirea bolilor transmisibile

Dezvoltarea rațională a sectorului de creștere a animalelor şi, implicit, a sectorului alimentar are loc prin implementarea unor acţiuni sanitare veterinare care vizează ridicarea nivelului de sănătate a animalelor crescute în scop economic sau de companie, care să garanteze sănătatea populaţiei umane împotriva maladiilor şi infecţiilor, direct sau indirect transmisibile între animale şi de la animale la om.

Sistemul imunitar, care reprezintă capacitatea organismului de a se apăra de factorii nocivi și de a-i anihila, ajutând organismul să se refacă, are un dublu rol, respectiv de a distruge agenții patogeni, dar și de a depozita toate datele luptei cu aceștia pentru a găsi forța să intervină în cazul în care același tip de agent patogen îl va reataca, după cum arată într-un document Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu.


Reglarea permanentă a stării de sănătate la populația animală și umană se asigură prin sistemul imunitar care este un mecanism complex de protejare a organismului față de viruși, bacterii sau alți agenți patogeni.

Sistemul imunitar la animale poate fi slăbit prin:

  • nerespectarea normelor tehnologice de creștere și exploatare a speciilor și categoriilor de animale, respectiv condiții optime de biosecuritate, adăpostire, microclimat, zooigienă, furajare, adăpare, exploatare etc.;
  • prin stres, cu referire la respectarea condițiilor de confort, de transport, odihnă, lipsa companiei animalelor din aceeaşi specie, cruzime sau tratament care pot să le provoace suferinţe psihice;
  • folosirea excesivă a medicamentelor, mai ales a antibioticelor, expunerea la poluanții și toxinele din mediu, pesticidele și aditivii din sortimentele de furaje administrate;
  • neprezentarea animalelor la data stabilită de medicul veterinar pentru efectuarea acțiunilor sanitare veterinare specifice, de prevenire și combatere a bolilor;
  • Conform specialiștilor din domeniu, există două tipuri de imunitate:
  • imunitatea înnăscută sau nespecifică care reprezintă zestrea primită de la părinți, fiind prima linie de apărare a organismului și care nu poate fi influențată pe durata vieții;
  • imunitatea dobândită sau specifică, care poate fi modelată prin vaccinare și prin condiții de viață corespunzătoare;

Bolile, tot mai imprevizibile

În perioada actuală, în lumea globalizată, bolile infecțioase sunt tot mai imprevizibile, fiind cauzate în special de unele tulpini noi de microorganisme, boli care pot afecta animalele crescute în scop comercial, animalele de companie, animalele din zona silvatică, dar și zona lanțului alimentar, cu influență economică semnificativă.  

În cadrul strategiilor şi al programelor autorităţilor sanitar-veterinare centrale şi judeţene, stabilite pe diferite perioade, pentru asigurarea statusului de sănătate a animalelor domestice şi sălbatice, a corelaţiei dintre bolile animalelor şi transmiterea acestora la om, precum şi pentru asigurarea sănătăţii publice, se urmărește menținerea unui sistem eficient de control al bolilor prin care se are în considerare frecvenţa, aria de răspândire şi evoluţia lor în rândul populaţiilor de animale şi umane, implicarea în calitatea hranei animalelor şi a oamenilor, precum și consecinţele posibile pe plan social şi economic.

Vaccinarea profilactică

În context, o modalitate vitală de a preveni, de a produce o barieră sau de a opri evoluția unei boli o constituie vaccinarea profilactică sau de necesitate a animalelor, activitate care reprezintă un act medical veterinar, argumentat de faptul că medicul veterinar, prezent în diferite sisteme și unități de specialitate:

  • monitorizează și examinează starea de sănătate a animalelor, elaborează un program de sănătate specific, stabilește și avizează când, pentru ce boală și ce categorie de animale se vaccinează, precum și calitatea și eficiența vaccinului propus a fi administrat;
  • prescrie și eliberează documente de examinare, diagnosticare, planuri de sănătate, recomandări, prescripția medicamentelor și a vaccinurilor, exclusiv;
  • medicii veterinari sunt instruiți referitor la aspectele tehnice de vaccinare, de depozitare, păstrare corectă (respectarea lanțului de frig), modul de administrare, întocmirea și păstrarea evidenței pentru imunizarea optimă a animalelor;
  • monitorizează și înregistrează reacțiile postvaccinale, eficacitatea sau lipsa eficacității vaccinului;
  • certifică oficial și garantează starea de sănătate a animalului și faptul că este liber de anumite boli notificabile;
  • este împuternicit de stat (statul, prin lege, fiind responsabil pentru controlul bolilor) ca răspunzător prin competență și experiență profesională pentru promovarea și implementarea programelor naționale de prevenire și combatere a bolilor;
  • stabilește necesarul de produse biologice, în baza optimizării numărului de doze necesare pentru efectuarea vaccinărilor obligatorii și de necesitate, pentru eficiența utilizării acestora, dar și pentru folosirea corespunzătoare a fondului de finanțare destinat achiziționări de vaccinuri.

Vaccinoprofilaxia se poate realiza:

  • în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise în programele obligatorii de imunizare din fiecare țară;
  • în situația declanșării unor focare infecto-contagioase ale căror boli beneficiază de un vaccin corespunzător;
  • opțional, pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare.

Planificarea și efectuarea operațiunilor de vaccinare a animalelor este stabilită prin programul naţional de supraveghere, prevenire şi combatere a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, siguranţa alimentelor, protecţia animalelor şi a mediului, aprobat prin Hotărâre de Guvern.

Medicii veterinari din România, în colaborare cu autorităţile locale, cu crescătorii de animale, cu operatorii din domeniul alimentar, au acționat și vor acționa și în viitor cu competență, profesionalism și fermitate pentru a impune respectarea legii, a normelor tehnice ale Comisiei Europene, transpuse în legislația națională, intervin prin mijloace profilactice sau de combatere în toate cazurile de apariție a unor boli transmisibile, pentru apărarea sănătății animalelor, să prevină transmiterea de boli de la animale la om, contribuind astfel la apărarea sănătății publice, în protejarea mediului. precum și în alte priorități economice și sociale.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Supravegherea, prevenirea și combaterea bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om

Rentabilitatea creşterii animalelor este condiţionată în primul rând de modul în care crescătorii de animale respectă legislaţia cu referire la asigurarea condiţiile de bunăstare (adăpostire, furajare, adăpare, microclimat, tehnologie de exploatare etc.), respectarea legislației privind mişcarea animalelor în judeţ, pe teritoriul naţional şi în activitatea de import-export, precum și a normelor de protecţie sanitară veterinară. Astfel, toate aceste obligații însumate generează animalelor un status de sănătate corespunzător, după cum se arată într-un document dat publicității de către Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu.

Politici esențiale

În acest context, starea de sănătate a animalelor reprezintă o condiţie esenţială pentru realizarea unui spor de efective şi implicit de produse animaliere scontate cantitativ şi calitativ, condiție ce impune responsabilităţi şi obligaţii din partea crescătorilor de animale, a asociaţiilor de profil, a autorităţilor locale, precum şi a serviciilor sanitare veterinare. De aceea, se impune promovarea politicilor în domeniul sanitar-veterinar stabilite în programul naţional de supraveghere, prevenire şi combatere a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, siguranţa alimentelor, protecţia animalelor şi a mediului, cu referire la:

  • respectarea legislației privind procedura de înregistrare sau autorizare sanitară veterinară a exploataţiilor comerciale și a exploatațiilor nonprofesionale cu animale şi păsări vii crescute în scop economic;
  • să solicite și să colaboreze cu medicii veterinari arondaţi pentru identificarea şi înregistrarea la timp a animalelor existente în proprietate şi pentru reactualizarea bazei de date în funcţie de mişcările de efective survenite în exploataţie;
  • să comunice medicului veterinar, la data producerii, mişcările survenite în efectiv, prin fătări, cumpărări, vânzări, mortalităţi, donații etc.
  • să solicite medicului veterinar carnet de sănătate pentru animalele aflate în proprietate, completat la zi cu acţiunile sanitare veterinare efectuate și documentele de mişcare şi certificare a stării de sănătate, necesare pentru intenţia de comercializare a animalelor;
  • mișcarea animalelor să se efectueze numai cu aprobarea medicului veterinar cu mijloace de transport autorizate, dezinfectate și care să fie dotate cu echipamente de confort corespunzătoare speciei și categoriei de animale;
  • în timpul mişcării animalelor, deţinătorii acestora sunt obligați să aibă asupra lor următoarele documente:
  • cartea de exploataţie;
  • formularul de mişcare;
  • cartea de sănătate a animalului;
  • paşaportul (în cazul speciei bovine şi cabaline);
  • certificatul de sănătate şi documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar în cazul mişcării către abator;
  • să solicite, să colaboreze și să sprijine medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor de prevenire a îmbolnăvirii animalelor, prin supravegherea clinică a stării de sănătate a acestora, supravegherea unor boli transmisibile prin examinarea în laborator a probelor recoltate de la animale şi păsări în acest scop, efectuarea tratamentelor antiparazitare, operaţiuni de vaccinare profilactică și de necesitate etc.;
  • să respecte dispoziţiile autorităţii veterinare privind izolarea şi eliminarea din efectiv a animalelor diagnosticate cu boli transmisibile;
  • să respecte legislaţia privind gestionarea câinilor, pisicilor și a altor animale de companie care constituie un real pericol prin transmiterea unor boli grave la alte animale şi la oameni, precum şi prin agresarea fizică a populaţiei;
  • să efectueze curăţirea mecanică, dezinfecţia, deratizarea şi demuştizarea în adăposturi cu produse omologate și cu unităţi şi personal de specialitate;
  • să colecteze cadavrele şi deşeurile animaliere în vederea transportului, cu sprijinul autorităţilor locale, la unitatea de distrugere Protan;
  • să respecte legislația privind sacrificarea animalelor numai în unități de abatorizare autorizate, însoțite de documente sanitare veterinare eliberate de medicul veterinar arondat;
  • pentru a-şi valorifica legal producţia primară sau produsele alimentare obţinute prin procesarea producţiei primare să solicite DSVSA judeţeană documentul de înregistrare pentru vânzare directă sau, după caz, de vânzare cu amănuntul;
  • să valorifice produsele alimentare numai în unităţi sau spaţii autorizate sanitar-veterinar, cu respectarea regulilor de igienă şi temperatură în zonele de depozitare şi expunere.

Servicii specializate

Statul sprijină activitatea de apărare a sănătăţii animalelor prin asigurarea cadrului instituţional şi juridic, a resurselor financiare şi a bazei tehnico-materiale necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor din domeniul sanitar-veterinar, precum şi prin acordarea crescătorilor de animale a unui sprijin financiar în cadrul programelor de dezvoltare rurală sau prin diferite forme de subvenţii, se mai arată în comunicat.

Medicii veterinari membri ai Colegiul Medicilor Veterinari din România, organizați în baza Legii nr. 160/1998 cu modificările și completările ulterioare, care profesează în sectorul de stat, medicii veterinari cu liberă practică titulari la unități medicale veterinare private de asistență (cabinete, spitale, clinici, farmacii), precum și un număr însemnat care sunt angajați în unități economice sau în învățământ și cercetare, în baza responsabilităţilor ce le revin şi pentru a asigura un sprijin concret şi eficient oferă crescătorilor de animale o serie de servicii de specialitate la solicitarea acestora ori acțiuni obligatorii stabilite la nivel național și local, cu referire la:

  • acordarea de sprijin în gestionarea efectivelor de animale şi pentru modernizarea creşterii acestora în exploataţii comerciale (ferme) care să asigure cerinţele actuale de tehnologie, biosecuritate, protecţie şi bunăstare;
  • evaluarea și înregistrarea exploataţiilor nonprofesionale şi comerciale, identificarea şi înregistrarea în baza națională de date a animalelor existente, asigurând facilităţi pentru obţinerea de subvenţii sau a altor ajutoare guvernamentale;
  • asigurarea asistenței de specialitate pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om prin efectuarea acţiunilor de supraveghere, operaţiuni de vaccinare preventivă, tratamente antiparazitare, tratamente curente, recoltarea și afluirea de probe pentru examene de laborator;
  • sprijin în implementarea normelor sanitare veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor de fermă şi din exploataţiile individuale prin evaluări şi controale programate;
  • monitorizarea circulaţiei animalelor, a produselor, a subproduselor de origine animală, a medicamentelor (prioritar antibiotice și antiparazitare) şi a produselor biologice;
  • întocmirea documentelor specifice pentru despăgubirea proprietarilor de animale în vederea lichidării rapide a unor focare de boli transmisibile la animale;
  • garantarea calităţii şi salubrităţii produselor alimentare destinate consumului uman prin efectuarea, în laboratoarele de diagnostic acreditate, a unor examene şi analize privind încărcătura microbiană, a parametrilor fizici chimici, prezenţa reziduurilor din materii prime şi din produsele finite, prin tehnici avansate de analiză executate de specialişti bine pregătiţi profesional şi cu experienţă în domeniu;

- dezvoltarea permanentă a colaborării cu operatorii economici, cu asociaţiile profesionale, acordând consultanţă de specialitate, prin analize şi dezbateri organizate, prin participarea la acţiunile stabilite în programele comune pentru prevenirea şi combaterea unor situaţii speciale, care îi pot afecta economic, social sau direct.


Medicii veterinari caută permanent să menţină o bună colaborare cu crescătorii de animale, cu asociaţiile crescătorilor de animale constituite, cu micii producători de bunuri alimentare, prin soluţionarea operativă a doleanţelor şi solicitările acestora; de asemenea, monitorizează, verifică şi controlează modul cum sunt respectate obligaţiile privind prevenirea apariţiei unor cazuri de îmbolnăvire la animalele din proprietate şi aplică măsuri corective în cazul identificării unor neconformităţi.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Abonează-te la acest feed RSS