În şedinţa Guvernului din 13 aprilie a fost aprobată o hotărâre prin care apicultorii vor primi în cursul anului 2016 sprijin financiar în sumă de 30,204 milioane de lei prin Programul Național Apicol (PNA) pentru perioada 2014-2016, din care 15,102 milioane de lei alocate de la bugetul de stat, iar 15,102 milioane de lei din fonduri europene.

Scopul de bază al Programului este sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine, precum și pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii. Valoarea totală a sprijinului financiar acordat prin acest program în perioada 2014-2016 este de 44,8 milioane de lei, din care 50% din fonduri europene și 50% din fonduri naționale. În primii doi ani de aplicare, de sprijinul financiar au beneficiat aproximativ 5.500 de apicultori, persoane fizice și juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale.

Actul normativ adoptat facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități. Astfel, se introduce în program decontarea medicamentelor folosite pentru tratarea nosemozei la albine și se elimină realizarea sistemului informativ pentru înregistrarea stupilor, care va fi finanțată din fonduri de la bugetul de stat.

Alte modificări vizează clarificări referitoare la documentele de achiziție a produselor, a medicamentelor sau reglementări ale controalelor la fața locului. Pentru a facilita accesul apicultorilor la această formă de sprijin, se elimină condiția de eligibilitate și documentul justificativ referitor la faptul că tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfășoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat și urmărit de reprezentanții formei asociative. Modificarea este propusă de reprezentanții asociațiilor deoarece, conform prospectului medicamentului și în funcție de anotimp, fiecare apicultor își realizează singur calendarul tratamentelor.

După cum se știe, anul activ apicol 2015 a fost, pentru majoritatea apicultorilor români, slab din punctul de vedere al dezvoltării familiilor de albine pentru culesurile de producție și din punctul de vedere al producțiilor de miere obținute.

Cauzele sunt foarte complexe, unele fiind determinate, altele sunt bănuite și altele, deocamdată, sunt necunoscute.

Însă o cauză este certă, fără să poată fi tăgăduită, faptul că depopularea masivă a familiilor de albine este produsă de efectuarea culesurilor de producție și de întreținere din zone unde plantele au fost tratate cu neonicotinoide.

Deși în 24 mai 2013 Comisia Europeană a emis Regulamentul (EU) 485/2013 prin care se interzicea utilizarea în UE a 3 pesticide folosite la tratarea semințelor unei serii de culturi agricole din cauza riscului de a afecta albinele și alți polenizatori, interdicția, valabilă pe o perioadă de 2 ani începând cu 1 decembrie 2013, a fost anulată pe teritoriul României prin decizia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a emis în anul 2014 două derogări succesive de la aceste prevederi, permițând comercializarea în continuare a semințelor impregnate cu neonicotinoide.

Mai grav, există posibilitatea ca România să obțină o derogare pe termen nelimitat pentru utilizarea pesticidelor din clasa neonicotinoidelor după declarația președintelui LAPAR, Laurențiu Baciu.

Este clar că interesele apicultorilor români sunt diametral opuse față de interesele fermierilor din sectorul vegetal, aceștia din urmă având câștig de cauză.

Față de această situație Federația ROMAPIS, sub semnătura președintelui ei, drd. Mircea Ciocan (www.romapis.org, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.), a făcut publică o scrisoare către apicultorii români care îi va ajuta să determine obiectiv cauzele care duc la decimarea parțială sau totală a familiilor de albine. Consider că este util să reproduc această scrisoare în continuare:

„În situația în care și în anul 2016 vor apărea cazuri de mortalitate excesivă la diversele culesuri, cum s-a întâmplat la floarea-soarelui în 2015, este în interesul nostru, al tuturor, să încercăm să aflăm cauzele certe ale acestor situații. Deoarece suspiciunea principală a fost anul trecut cea de intoxicare a albinelor vă propunem să fim de această dată bine pregătiți pentru a reacționa rapid, dacă va fi cazul. În acest scop vă propunem colaborarea sub următoarele aspecte:

1. Pentru a acoperi costurile necesare la IDSA cu analizele pentru un set de probe (3 probe de albine moarte și una de țesut vegetal) ar fi nevoie de 153 lei (screening complet pentru pesticidele cunoscute în România = 85 lei metoda lichid cromatograf + 68 lei, respectiv gaz cromatograf). Acești bani pot fi suportați de ANSVSA cu condiția să fie solicitați din timp de apicultori la DSVSA din fiecare județ. Analizele se fac la laboratorul IDSA, dar solicitările se fac la județul unde se aflau albinele la momentul producerii incidentului. În aceste zile se face planificarea acestor bani de către ANSVSA, la solicitarea județelor. Noi am trimis deja cereri pentru prinderea în buget a sumelor necesare, în numele ROMAPIS, în toate județele României.

2. Pentru ca analizele pe care ne propunem să le realizăm să fie relevante trebuie ca recoltarea probelor să se facă în mod corect.

Pe site-ul nostru

(http://romapis.org/index.php?id=informatii_apicole), la link-ul Procedură de recoltare a probelor de albine moarte și țesut de plante, puteți descărca în format pdf procedura recomandată pentru recoltare de probe, discutată anul trecut cu specialiștii de la IDSA și specialiști în fiziologia plantelor de la USAMV București.“

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

După o evoluție care a culminat cu chimizarea excesivă a aproape tuturor produselor pe care le folosim în alimentație, omenirea încearcă acum să inverseze polii. A început să se pună accent pe agricultura bio și pe mâncarea sănătoasă. Și nu numai pentru oameni, ci și pentru albine. Yanko Yanev, un cercetător bulgar, profesor al Institutului de Cercetări de Soia din Bulgaria, a reușit anul trecut să omologheze în țara natală un produs bio pentru hrănirea albinelor. L-a prezentat și românilor în cadrul unui târg apicol organizat în Câmpina

„Oamenii încearcă în ultima vreme să mănânce tot mai multe produse naturale, iar produsele apicole sunt cele mai prețioase.“ De la această premisă, spune dl Yanko Yanev, au pornit și experimentele sale concentrate pe realizarea unui produs care să fie folosit în hrănirea albinelor. Cercetările s-au concretizat în cele din urmă în obținerea unei hrane bio pentru albine care are în compoziția sa făina de soia nemodificată genetic, cu o finețe de 60 de microni, zahărul pudră inversat, enzime (invertrază, neutrază, amilază, xilanază fosfoliza), lactobacterii, extracte din Colții babei, cicoare și minerale. Nu are în ingredientele sale niciun fel de stimulent de creștere sintetic, iar cercetătorul bulgar spune că această compoziție, în special prezența enzimelor, face ca stomacul albinei să absoarbă mai repede nutrienții. Practic, digestia se face mai ușor, iar albinele își folosesc energia în zboruri și nu în procesul de asimilare a hranei. În experimentele sale a constatat că folosirea acestei hrane face ca în stup să fie puiet mai mult, albinele sunt mai puternice, mai viguroase și cu durată de viață mai mare. Acest produs este folosit ca hrană pentru stimulare primăvara, în perioada martie-aprilie, și vara, ca instigator în lunile iulie și august.

Un alt produs apicol bio obținut de cercetătorul bulgar Yanko Yanev este folosit pentru tratarea și prevenirea diareei și a nosematosis. Acesta are aceeași perioadă de administrare, adică martie-aprilie și iulie-august, iar ingredientele din compoziția sa sunt zahărul pudră, izolatul de soia nemodificată genetic, bacteriile lactice și extractul de aronia.

Laura ZMARANDA

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere din acest an, chiar dacă în unele zone din țară temperaturile au fost destul de scăzute, în această perioadă, mizând pe o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000 - 24.000 de tone, potrivit reprezentanților Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

Anul trecut, seceta și depopulările familiilor de albine au redus producția de miere până la cel mult 16.000 — 17.000 de tone.

"Vremea a fost destul de ciudată în această perioadă pentru că a nins în Moldova și în Ardeal. Temperaturile au fost scăzute și au înghețat primii piersici și caiși, iar din acest punct de vedere albina nu poate valorifica nectarul timpuriu. În iarnă au fost mortalități în limita normală, între 3 și 5%, și de aceea speram să avem dezvoltate albinele pentru rapiță. Dacă se încălzește vremea, așa cum s-a anunțat, iar albina poate valorifica nectarul cât de cât și apicultorii mai suplimentează hrana, putem spera la un an mai mai bun decât în 2015, respectiv la o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000—24.000 tone, adică să facem în jur de 19.000 de tone, față de 60—70% cât am raportat în 2015. Într-adevăr se anunță și o vară secetoasă și dacă va fi afectată floarea soarelui, care acoperă mai mult de 35 — 40% din producția de miere s-ar putea să avem probleme. Prognoza este însă prognoză și ne rugăm ca și meteorologii să greșească", a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Acesta a precizat că anul trecut în sector "a mers rău" la rapiță și tei, iar în sudul țării, parțial, au fost înregistrate depopulări masive ale familiilor de albine din cauza tratării culturilor agricole cu pesticide, în special la floarea soarelui.

"Am încheiat anul 2015 cu o producție de 16.000-17.000 tone. Au fost zone în Moldova care au dat miere foarte bine, dar și în centrul sau vestul țării. Salcâmul a fost foarte valoros, exceptând estul țării. În schimb, anul trecut la floarea soarelui au murit 120.000 — 140.000 de familii de albine, a fost o depopulare masivă din cauza tratării cu neonicotinoide. Am aflat că s-ar fi primit deja derogarea pentru anul 2016 la floarea soarelui și la porumb pe neonicotinoide, iar rapița de anul trecut este oricum tratată. Tot ceea ce a fost anul trecut de-a lungul Dunării, de la Timiș, până la Tulcea și Brăila, a fost tratat. Este cea mai urâtă problemă a noastră, dar am înțeles că în toamnă va fi în Parlamentul European o reuniune pentru scoaterea definitivă a neonicotinoidelor și nu se mai acceptă nicio derogare. Ar fi bine foarte bine pentru apicultori", a explicat Fetea.

În ceea ce privește mierea falsificată de pe piața autohtonă, despre care au apărut în ultima perioadă numeroase informații în spațiul public, șeful ACA a precizat că a sesizat Parlamentul și Ministerul Agriculturii, iar în prezent se conturează o soluție pe partea de etichetare, însă este nevoie și de schimbarea legislației europene.

"Am sesizat Parlamentul, în speță Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Am primit un răspuns și chiar s-au făcut ceva controale. De asemenea, am solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să nu se mai permită amestecul de miere românească cu alta adusă din alte țări, din China sau chiar din Italia, să nu scrie pe etichetă miere non UE sau UE, iar consumatorul să poată alege ceea ce vrea să consume. Cine vrea să consume miere din China, din Argentina sau miere românească să fie informat, să aibă certitudinea că așa este, pentru că sub masca asta de non UE sau UE se poate ascunde orice. Cum poți să iei miere la prețul de 7-8 lei kilogramul când anul trecut s-a luat la cel mai slab preț cu 12 lei pe kilogram? Sigur că se aduc aceste surogate din afară, se amestecă cu miere românească să îi dea un pic de buchet și calitate și astfel își permit să scadă atât de mult prețul. În schimb, pe noi ne obligă să asigurăm trasabilitatea până la vânzare. Pentru ceea ce exportăm noi facem analize la laboratoarele din Germania inclusiv pentru Organisme Modificate Genetic. Cred că o soluție ar fi schimbarea legislației europene", a menționat președintele ACA.

De asemenea, referitor la Programul Național Apicol pentru perioada 2017 — 2019, Ioan Fetea a subliniat că o variantă a fost transmisă deja la Bruxelles, însă ACA a avut câteva obiecțiuni.

"PNA trebuie să apară de la Bruxelles, MADR a trimis deja o variantă. ACA a avut unele obiecțiuni și sperăm ca forma trimisă să fi ținut cont de ceea ce am cerut. În primul rând s-a dorit să se ia 400.000 de euro din cele 7 milioane euro alocate anual ca să doteze cu aparate de analiză laboratoarele statului, deși banii din program sunt pentru apicultori. Au dorit, de asemenea, să crească pragul privind efectivele pentru cei care cumpără stupi sau material biologic, de la 50 la 75 de familii de albine, deși în România mai mult de 50% din stupine sunt cu mai puțin de 50 de familii de albine și așa nu-i ajutăm pe cei mici. Am cerut ca apicultorul să meargă direct la APIA cu cererea de finanțare, nu prin forme asociative, pentru că sunt deja 20 de procese cu APIA pentru nereguli care nu ne aparțin nouă. Ne transferă aceste responsabilități și chiar ne iau și banii", a adăugat președintele ACA.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 — 2019 prin PNA este de peste 7 milioane de euro pe an, respectiv 21 de milioane de euro pe trei ani.

România produce, în medie, 22.000 — 24.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, și deține un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

ACA este o asociație înființată în 1958, singura cu acoperire națională, care are 40 de filiale județene și societăți comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele și materialul genetic necesar.

AGERPRES

Procedura prevede ca, după aprobarea Programului, Comisia Europeană stabilește suma alocată pentru perioada 2017 – 2019, emițând o decizie în baza căreia Guvernul României elaborează actul normativ de aprobare a sprijinului financiar și de implementare a măsurilor de sprijin notificate.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 – 2019 este de peste 7.000.000 euro/an, respectiv 21.000.000 euro/3 ani. În anul 2013, România a notificat în Programul Național Apicol pentru perioada 2014 – 2016 un efectiv de 1.550.000 stupi, suma alocată fiind de 20.045.340 euro/3 ani, măsurile prevăzute în PNA 2014-2016 vizând achiziţionarea de stupi, material biologic, medicamente pentru tratarea varoozei şi decontarea analizelor fizico-chimice efectuate pentru determinarea calităţii mierii.

Măsurile de sprijin financiar cuprinse în Programul Național Apicol 2017-2019 vizează:

• achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât și pentru apicultura ecologică;
• decontarea achiziţionării de stupi/cutii în vederea înlocuirii stupilor uzaţi în urma deplasării în pastoral ( nu mai mult de 25% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar);
• decontarea achiziționării de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere (nu mai mult de20% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate);
• Achiziționarea de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (ANSVSA) a unor echipamente pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii
• Achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică
• Achiziționarea de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox prin intermediul cooperativelor constituite de minimum 2 ani, conform legislației naționale, membrii cooperativei trebuind să deţină minimum 1500 de familii de albine.

Menționăm că accesarea măsurilor și depunerea dosarelor la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în vederea solicitării sprijinului financiar se poate face direct de către apicultor sau prin intermediul formei asociative.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Programul Național Apicol este elaborat conform Regulamentului (UE) nr. 1308/2013al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.922/72, (CEE) nr.234/79 (CE)nr.1037/2001 şi (CE) nr.1234/2007ale Consiliului, al Regulamentului CE nr. 1366/2015 de completare a Regulamentului (UE) nr.1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din sectorul apicol și al Regulamentului CE nr. 1368/2015 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din sectorul apicol.

Conform art. 8 alin. (2)din Regulamentul CE nr. 1366/2015:„Alocarea fondurilor Uniunii pentru programele apicole din perioada 2017-2019 se efectuează pe baza numărului de stupi comunicat în 2013 de către statele membre în programele lor apicole pentru perioada 2014-2016”.

Conform art. 5 din Regulamentul CE nr. 1368/2015 Programul apicol” se aprobă de către Comisie în conformitate cu articolul 57 primul alineat litera (c) din Regulamentul (UE) nr.1308/2013, cel târziu la data de 15 iunie care precedă începutul primului an apicol al programului apicol în cauză”.

Conform art.7 din Regulamentul CE nr. 1368/2015 ”Plăţile legate de măsurile puse în aplicare în fiecare an apicol, efectuate de statele membre către beneficiari, au loc în perioada de 12 luni care începe la 16 octombrie a anului apicol respectiv şi se încheie la data de 15 octombrie a anului următor”.

MĂSURILE DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU PERIOADA 2017 – 2019 PREVĂZUTE ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL APICOL SUNT:

A. Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât și pentru apicultura ecologică:

Cheltuieli eligibile:

• preţul fără TVA al medicamentelor achiziționate pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deţinut de apicultorla data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiarsaual medicamentelor achiziționate pentru tratarea nosemozei, în cazul apiculturii convenționale, de la furnizori autorizați conform legislației în domeniu;
• preţul fără TVA al medicamentelor achiziţionate folosite pentru tratarea varoozei pentru întreg efectivul de albine deţinut de apicultorla data depunerii cererii în vederea solicitării ajutorului financiar sau al medicamentelor achiziționate pentru tratarea nosemozei, în cazul apiculturii ecologice, de la furnizori autorizați conform legislației în domeniu;

B. Achiziţionarea de stupi/cutii în vederea înlocuirii stupilor uzaţi în urma deplasării în pastoral

Cheltuieli eligibile:

• preţul fără TVA pentru achiziţia de stupi utilaţi conform tehnologiei apicole, dar nu mai mult de 25% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, excluzând materialul biologic.
• achiziţionarea stupilor se face maximum de două ori pe perioada derulării Programului

C. Achiziționarea de accesorii apicole:

Din lista accesoriilor apicole care pot fi achiziționate fac parte:

• colector polen
• colector propolis
• uscător polen
• încălzitor miere

Cheltuieli eligibile:

• preţul fără TVA pentru decontarea achiziției de colectoare de polen sau colectoare de propolis, dar nu mai mult de 20% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate;
  Achiziţionarea colectoarelor de polen sau a colectoarelor de propolis se face maximum de două ori pe perioada derulării Programului/beneficiar
• până la 75 % din preţul fără TVA pentru decontarea achiziției de uscător de polen sau încălzitor miere, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate;
  Achiziţionarea uscătorului de polen sau a încălzitorului pentru miere se face o singură dată pe perioada derulării Programului/beneficiar.

D. Achiziționarea de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (ANSVSA) a unorechipamente pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii.

Achiziționarea echipamentului LC-EA-IRMS permite determinarea prin spectrometrie de masă a raportului izotopic 13C/12C. Modificarea raportului de abundența izotopică naturală menționat anterior, pusă în evidență cu echipamentul LC-EA-IRMS identifică pozitiv falsificarea produselor prin introducerea unor aditivi ieftini, în general cu valoare nutritivă și energetică inferioară în raport cu produsul nefalsificat.

Achizitionarea unui echipament performant la același nivel de competență tehnică cu al laboratoarelor recunoscute ca fiind de referință la nivel european permite României să certifice calitatea și autenticitatea mierii.

Pentru analiza și identificarea polenului prin atribuirea speciei de plante de proveniență este necesar un microscop cu putere de magnificație mai mare, capacitate de examinare în contrast de fază, lumina polarizată și posibilitatea de imagistică analitică prin construirea unei baze de date capabilă să culeagă informații din bazele de date dedicate on-line.

Pentru scurtarea timpului de lucru și reducerea limitei de cuantificare este necesar un spectrofotometru de absorbție moleculară UV-Vis cu viteza de scanare de peste 10000 nm/min in domeniu extins de 190-1100 nm și posibilitatea de analiză directă prin fibră optică.

Este necesar un refractometru digital cu corecție de temperatură inclusă pe baza tabelară ICUMSA, cu domeniu de indici de refracție extins, rezultat independent de aprecierea analistului.

Procedura de achiziționare a echipamentelor se va face cu respectarea legislației în vigoare și acestea vor fi utilizate pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii.

Cheltuieli eligibile:

• preţul fără TVA pentru achiziționarea echipamentul LC-EA-IRMS;
  preţul fără TVA pentru achiziționarea unui microscop;
  preţul fără TVA pentru achiziționarea unui Spectrofotometru de absorbție moleculara UV-Vis;
  preţul fără TVA pentru achiziționarea unui Refractometru.

E. Achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică:

Cheltuieli eligibile:

• preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de 75 familii de albine și pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea acestora, în cazul apicultorilor care dețin sub 75 familii de albine;
• preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de familii de albine egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 100 de familii şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea acestora, în cazul apicultorilor care dețin peste 75 familii de albine;
• preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de mătci (regine) egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea familiilor de albine, în cazul apicultorilor care dețin sub 75 familii de albine;
• preţul fără TVA pentru achiziţia unui număr maxim de mătci (regine) egal cu 40 % din familiile de albine deţinute de către apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, dar nu mai mult de 100 de mătci şi pentru achiziţia medicamentelor necesare pentru tratarea familiilor de albine, în cazul apicultorilor care dețin peste 75 familii de albine;

F. Achiziționarea de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox prin intermediul cooperativelor constituite de minimum 2 ani, conform legislației naționale, iar membrii cooperativei trebuie să deţină minimum 1500 de familii de albine.

Cheltuieli eligibile:

- Până la 75% din preţul fără TVA pentru decontarea achizițiilor de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox, cu condiția să mențină minimum 3 ani uneltele achiziționate;

Achiziţionarea de maturator, centrifugă, topitor de ceara cu abur din inox se face o dată pe Program.

Prin PROGRAMUL NAŢIONAL APICOL pentru perioada 2014 – 2016 sprijinul financiar alocat prin Decizia Comisiei nr. 5126/2013a fost de20.045.340 Euro, respectiv:

• anul 2014, 6.683.690Euro;
• anul 2015, 6.684.930Euro;
• anul 2016, 6.676.720Euro.

Indicatorii monitorizați în Program au fost:

Pentru anul 2014/2015 - curs de schimb la data de 30 decembrie 2009 de 4,2325 lei

Pentru anul 2016 - curs de schimb la data de 1 ianuarie 2016 de 4,5240 lei.

După ieşirea din iarnă, efectuarea reviziei de fond, evaluarea numărului și a stării familiilor de albine ce alcătuiesc stupina, fiecare apicultor trebuie să ia în considerare ce metode trebuie aplicate în managementul stupinei pentru ca aceasta să-și îndeplinească principala sarcină, aceea de a obține producții maxime de miere de la culesurile melifere de producție, deziderat pe care de altfel se sprijină rentabilitatea stupinei.

Se știe că sunt foarte multe stupine, destul de mari care, deși situate în zone foarte bune din punctul de vedere al ofertei melifere, au o rentabilitate scăzută sau foarte scăzută. Cauza este că cel care conduce stupina, fie din lipsă de timp, nepricepere sau neglijență, lasă familiile de albine să se dezvolte în voia sorții și rezultatul este că 20-30%, cel mult, dau producții de miere mari, alte 20-30% dau producții mijlocii sau slabe, iar restul nimic, se depopulează și o parte dintre ele mor. În aceste condiții de management defectuos și necorespunzător, în anii secetoși dezastrul acestor stupine este foarte mare, fiind în prag de dispariție.

De asemenea, există și o altă categorie de apicultori care, deși depun mult efort și bunăvoință în managementul stupinelor pe care le conduc, totuși rezultatele nu sunt prea bune, cauza fiind aplicarea unor metode greșite și neverificate.

Înainte de orice trebuie precizat că numai familiile de albine foarte populate dau producțiile de miere cele mai mari, deci toată atenția noastră trebuie îndreptată în această direcție, de a avea familii de albine foarte populate în ajunul marilor culesuri de producție și de a le menține în această stare pe toată perioada culesurilor. A îngriji familii de albine care să devină populate după culesurile de producție înseamnă a irosi munca și timpul fără folos.

Îngrijirile de dat unei stupine sunt foarte simple, ușoare, precise și nu cer prea mult când avem la îndemână, pentru manipulare, un material corespunzător, însă condiția este ca acele îngrijiri să se facă la momentul oportun. Amânările sunt foarte dăunătoare și se răsfrâng întotdeauna negativ asupra rentabilității.

Acțiunile corespunzătoare de îngrijire trebuie aplicate tuturor familiilor de albine, dar mai ales celor identificate la revizie ca fiind slabe. Acestea se vor transforma în familii bine populate egale cu cele desemnate ca puternice și astfel ar trebui să se ajungă ca cel puțin 90-95% din familiile stupinei să fie la fel de dezvoltate în pragul culesurilor de producție.

Principalele acțiuni de aplicat pentru atingerea acestui deziderat trebuie să urmărească ca:

1. Familiile de albine să aibă regine tinere (de maximum 2 ani) și viguroase, bune ouătoare

Reginele mai bătrâne de doi ani pot fi unele bune, dar majoritatea lor ne lasă tocmai în mijlocul drumului, astfel că la mijlocul lui aprilie activitatea lor de ouat slăbește tot mai mult, iar populația familiei nu crește, ci abia se menține și astfel recolta va fi slabă sau pierdută. Mai mult, aceste regine bătrâne vor fi înclinate spre roire naturală, făcându-și familiile improprii culesurilor.

Deci este bine ca într-o stupină să se schimbe reginele din doi în doi ani, iar pentru ușurință acestea se vor schimba numai la jumătate din numărul familiilor într-un an și la cealaltă jumătate în al doilea an.

2. Familiile de albine să aibă în permanență cel puțin 2-3 kg de provizii

Modul cum trebuie așezate aceste provizii are mare importanță, astfel că la începutul lui martie, când temperatura scăzută poate dura săptămâni la rând, proviziile trebuie să se găsească aproape de cuib, la îndemâna ghemului, ce poate fi imobilizat de perioade reci, prea mari câteodată. În aprilie, când timpul se încălzește, cuibul nu trebuie să fie stânjenit în extinderea lui de depozite prea mari de miere. Cei doi faguri de la marginile puietului sunt suficienți.

Dacă familia de albine nu are provizii, trebuie să se dea imediat ori faguri cu miere păstrați la rezervă din toamnă, ori sirop de zahăr, fie turnat direct în fagure dacă timpul este rece, fie în hrănitor dacă timpul e mai cald.

Totodată, dacă în natură nu este cules se vor face hrăniri de stimulare care se încep cu 50-60 zile înainte de declanșarea culesurilor de producție.

3. Familiile să aibă cât mai multă căldură

Pentru concentrarea căldurii asupra cuibului vom reduce numărul de faguri din cuib la atâția cât pot fi bine acoperiți de albine ale familiei, chiar dacă aceasta se simte puțin strâmtorată.

Totodată, sub podișor se poate pune o folie, iar între podișor și capac se așază o pernuță termoizolantă pentru păstrarea căldurii cuibului și urdinișul se strâmtorează corespunzător circulației albinelor.

Este de precizat că, pe măsura apariției de noi generații de albine care umplu la maximum ramele familiei, cuibul acestora se lărgește treptat folosind rame cu faguri clădiți cu celule de lucrătoare și de culoare închisă.

Dacă familiile de albine s-au dezvoltat cu mult înaintea declanșării culesurilor de producție, vom profita de ocazie pentru a face roi artificiali, pentru mărirea efectivului stupinei sau pentru comercializare.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

GALERIE FOTO

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare în cursul lunii martie 2016, a anunțat, luni, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În acest context, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut luni o întâlnire de lucru cu reprezentanții crescătorilor de albine pentru agrearea programului în vederea transmiterii la Bruxelles.

"Țin foarte mult la o discuție constructivă și încercăm să preluăm recomandările dumneavoastră. Eu însumi sunt un mare consumator de miere de albine și cred că stă în puterea noastră să valorificăm producția cât mai bine dar, în același timp, să și educăm românii să consume miere de calitate și astfel să reușim să creștem consumul de miere în România", a subliniat ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu apicultorii.

Discuțiile s-au axat pe modul de decontare a cheltuielilor prin PNA și condițiile de eligibilitate pentru a beneficia de sprijinul oferit prin intermediul acestui program, îmbunătățirea calității produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață, fiind analizate și măsurile de asistență pentru repopularea șeptelului apicol etc.

Programul Național Apicol 2017-2019 se adresează atât apicultorilor care dețin până la 75 familii de albine cât și celor care dețin peste 75 familii de albine (cu condiții diferite de eligibilitate) și vizează măsuri precum achiziția de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori.

Potrivit MADR, apicultorii pot achiziționa produsele și depune dosarele la APIA direct sau prin intermediul formei asociative.

Potrivit datelor Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), producția de miere din 2015 s-a diminuat în medie cu 30% față de o producție medie anuală de 22.000 de tone, din cauza secetei și a depopulărilor familiilor de albine.

Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 450 — 500 de grame de miere pe an pe locuitor, un consum în creștere față de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, ei se situează încă în coada clasamentului european.

România deține, la ora actuală, locul patru în Europa din punct de vedere al producției de miere, după Germania, Franța și Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, și locul șapte la numărul de familii de albine cu 1,47 milioane.

AGERPRES

De cele mai multe ori efectuarea unei apiculturi profitabile impune, pe lângă efectuarea unui stupărit staţionar, efectuarea unui stupărit pastoral care implică deplasarea stupinelor în diferite zone cu un mare potenţial melifer într-o anumită perioadă, urmând ca, după expirarea perioadei optime de cules melifer, stupina să se deplaseze în altă zonă propice culesului. Astfel, prin stupărit pastoral se pot valorifica succesiv mai multe culesuri intense melifere de producţie și de întreţinere.

În cazul stupăritului pastoral acesta se poate face folosind mai multe tipuri de mijloace de transport care fiecare implică avantaje și dezavantaje.

O primă categorie o constituie mijloacele de transport în care stupii trebuie încărcați la plecare și descărcați la sosirea pe vatra aleasă și acestea pot fi: autocamioane fără sau cu remorci, vagoane de marfă, vapoare, bacuri și barje fluviale și chiar elicoptere.

O a doua categorie, foarte des utilizată în transportul stupinelor de apicultorii români, o constituie stu­pinele pavilionare mobile tractate sau autotractate, care sunt constituite din remorci special amenajate în care stupii rămân tot timpul, respectiv pentru întreținerile curente, transport și, în cazul existenței unui compartiment special amenajat, valorificarea culesurilor de producție.

În cazul utilizării autocamioanelor fără sau cu remorci pentru transportul stupilor, acestea trebuie să fie prevăzute cu pereți (obloane) laterale înalți, care vor permite încărcarea unui număr cât mai mare de stupi în condiții de siguranță maximă și, în camion și/sau remorcă, stupii se așază pe două sau mai multe rânduri, fără a depăși înălțimea maximă admisă de lege pentru deplasarea lor pe drumurile publice.

De asemenea, indiferent de tipul mijlocului de transport folosit, stupii se vor așeza astfel ca ramele cu fagurii familiilor de albine să fie paralele cu direcția de mers și ele trebuie să formeze un bloc bine închegat astfel încât ramele să nu se balanseze strivind albinele. Totodată, stupii se fixează cu sisteme de chingi și coarde elastice astfel ca să nu se miște independent între ei pentru o bună siguranță pe timpul transportului.

Transportul pe calea ferată cu vagoane de marfă nu prea este folosit pe teritoriul țării noastre, fiind economic numai în cazul distanțelor foarte mari și atunci când este vorba de un număr mare de stupi, iar transportul cu vaporul, bacul sau barja pe ape se folosește în cazul când nu există altă posibilitate de a ajunge la o anumită destinație, de exemplu undeva în Delta Dunării.

În România pavilioanele mobile apicole reprezintă una dintre principalele categorii de mijloace de transport al stupilor în pastoral și pe parcursul timpului acestea au evoluat foarte mult din punctul de vedere al numărului de stupi și al confortului pe care-l oferă apicultorilor. Actualmente există pavilioane apicole mobile pentru 40, 60, 80 și chiar mai mulți stupi, fiind dotate cu compartimente de odihnă și procesare primară a mierii, generatoare de curent, rezervoare de apă și, uneori, chiar panouri solare și/sau celule fotovoltaice. Astfel s-a îmbunătățit substanțial viața apicultorilor pe durata pastoralului.

Pastoralul apicol cu ajutorul pavilioanelor mobile prezintă o serie de avantaje, dar și de dezavantaje care ar trebui cântărite cu grijă înainte de a alege mijlocul de transport pentru a efectua deplasarea în pastoral.

Avantajele efectuării pastoralului apicol cu pavilioane mobile sunt:

- mobilitatea ridicată prin deplasarea rapidă a pavilionului apicol autotractat sau tractat de la un masiv melifer la altul la momentul oportun;

- reducerea cheltuielilor de transport deoarece nu necesită descărcarea stupilor la destinație, fără a necesita personal suplimentar în acest scop;

- locația stupinei nu are nevoie de suprafață mare;

- mărirea duratei de folosire a lăzilor de stupi și a restului de inventar apicol prin păstrarea acestora sub protecția pavilionului;

- în timpul lucrărilor curente de exploatare și îngrijire a familiilor de albine apicultorii sunt protejați de intemperii (ploi, vânturi, arșițe);

- dezvoltarea rapidă a familiilor de albine în sezonul de primăvară întrucât ele se adăpostesc în pavilion protejate de efectele negative al intemperiilor (ploi, vânturi și temperaturi scăzute) frecvente în acest anotimp;

- posibilitățile intervențiilor rapide pentru îndreptarea stărilor anormale ivite în familiile de albine și

- confort sporit deoarece, de cele mai multe ori, pavilionul are în structura sa și spațiu de cazare pentru personalul de deservire a stupinei și pentru executarea unor lucrări apicole cum ar fi extracția mierii și altele.

Dezavantajele efectuării pastoralului apicol cu pavilioane mobile sunt:

l în cazul familiilor de albine adăpostite în stupii așezați unul lângă altul și suprapuși pe mai multe rânduri, albinele tinere se rătăcesc foarte ușor, astfel că familiile de albine din rândurile superioare se depopulează și reginele ieșite la împerechere la întoarcere se rătăcesc nimerind deseori în alte familii unde sunt ucise;

- în cazul bolilor molipsitoare acestea se extind foarte repede la toate familiile pavilionului dacă nu sunt observate și nu se intervine la timp;

- existența posibilităților de declanșare a unor furtișaguri lente ca urmare a existenței unui număr mare de familii pe o suprafață redusă;

- creșterea temperaturii în interiorul stupilor datorită posibilităților mai reduse de ventilație;

- numărul de familii de albine pe care le poate conține un pavilion apicol este restricționat la capacitatea maximă a acestuia și de posibilitățile legale de circulație pe drumurile publice și, în fine,

- necesitatea unor cheltuieli de investiții destul de mari pentru construcția și amenajarea corespunzătoare a pavilionului apicol.

La procurarea și, respectiv, proiectarea și construcția pavilioanelor apicole mobile trebuie avut în vedere că acestea vor trebui să circule pe drumurile publice și, în consecință, acestea trebuie să fie în bună stare de funcționare și, în mod special, să fie dotate, din construcție, cu instalații de iluminare, frânare, semnalizare și avertizare sonoră, verificate și certificate de Registrul Auto Român, în baza cărei certificări se eliberează Cartea de identitate a pavilionului apicol mobil.

De asemenea, întrucât deplasarea pavilionului apicol mobil, care nu este autotractabil, la o nouă locație se face prin tractarea acestuia de către un autovehicul trăgător (tractor rutier, autocamion sau autotractor) trebuie precizat că formarea unor ansamble de vehicule prin cuplarea unui vehicul cu remorcă, în cazul de față mijlocul de tractare și pavilionul apicol, se poate face numai dacă:

- elementele care compun sistemul de cuplare sunt omologate și compatibile;

- ansamblul de vehicule poate realiza raza minimă de virare a autovehiculului trăgător;

- dimensiunile ansamblului de vehicule nu depășesc limitele prevăzute de lege (lungimi maxime admise: autovehicul 12 m, remorcă 12 m, vehicul articulat tractor + remorcă 16,5m, trenul rutier 18,75 m și lățimile maxime să nu depășească 2,55 m);

- elementele de cuplare a echipamentelor de frânare, de iluminare și semnalizare luminoasă, ale celor două componentele ansamblului de vehicule sunt compatibile și funcționează iar,

- caroseriile celor două componente ale ansamblului nu se ating la trecerea peste denivelări și la efectuarea virajelor.

Pentru viitor se pare că exploatarea stupilor în pastoral în regim intensiv va impune metodele de transport cu descărcarea stupilor și așezarea lor afară cu spațiu între ei sau pe paleți în grupe de câte 4 sau 6 grupare care prezintă avantajul manipulării cu utilaje moderne de ridicare și transport.

Material prelucrat şi completat de Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE
(după cartea „Unelte, utilaje și construcții apicole“)

Aflaţi într-o vizită în România pentru a descoperi peisajele virgine ale ţării noastre, câţiva apicultori profesioniști din Franţa au urcat la 1.200 m altitudine în Apuseni pentru a face cunoștinţă cu stuparul Mihai Grama, dar mai ales pentru a vedea cum arată stupii unui pavilion aflat în pastoral la munte. Mare le-a fost uimirea când vânătorul de albine i-a provocat pur și simplu, punându-i pe străini să-și aleagă orice ladă și să se uite în ea.

Reacția a fost incredibilă: la început ochii mari, puține cuvinte și, în final, multe întrebări. Ceea ce i-a fascinat cel mai mult pe francezi a fost longevitatea mătcilor, stupii cu mătci din 2012, 2013 și 2014, între care nu exista nicio diferență, ci la fel de multă miere, puiet, faguri căpăciți; toate păreau pentru străini de domeniul irealului. Se întrebau cu toții cum este posibil așa ceva, când ei schimbă mătcile la 6 luni?

Sigur, se întâmplă toate acestea pentru că există diferențe uriașe între albina lor și regina noastră – albina carpatină. „După ani de sacrificiu și mulți bani băgați în apicultură, în tot ce înseamnă cercetare și ameliorare, și-au dat seama că hibrizii de albine pe care îi au nu le pot aduce satisfacții așa cum o face albina românească. Nu sunt mulțumiți deloc, este o problemă gravă, pentru că schimbă matca de două ori într-un an. La ei nu există o linie genetică care ar putea concura cu Apis Melifera Carpatica, care la noi poate rezista și 4-5 ani într-o scorbură, dacă nu umblă nimeni la ea“, povestește Grama după vizita francezilor.

Pavilionul apicultorului român a fost pentru francezi ca mierea pentru albină și, ademeniți de productivitatea lucrătoarelor, aceștia nu s-au abținut de la a face propuneri. Reprezentanții asociației de apicultori francezi ar fi fost dispuși să plece cu câteva mătci acasă, însă „ursul Grama“, cum îl alintăm noi, nu s-a lăsat înduplecat. Deși francezii plătesc cam 27 de euro pe o regină, de data aceasta ar fi deschis punga să plătească chiar și 50-70 de euro pe un exemplar. Când Mihai Grama a auzit de 27 de euro a sărit ca ars și a explicat străinilor că el nu și-ar da gâzele pentru care a umblat prin păduri pentru a obține exemplare valoroase la prețul unui hibrid realizat industrial. „Regina pentru care mi-am rupt picioarele prin păduri nu aș putea să o dau nici în ruptul capului la prețul unui hibrid. Eu nu pot să cobor la nivelul ăla, să-mi bat joc de munca mea de ani de zile. Sărut mâna, mă scuzați, vedeți-vă de treabă“, a spus Grama explicând gestul.

Totuși, cu toată mândria unui moț adevărat și a riscului că rămâne fără miere, Grama admite că ar putea da mătci spre vânzare în viitor, dar la un preț corect. „Rămâne să negociem, să ne înțelegem, pentru că, ok, eu risc să nu mai fac miere în următorii ani, doar le produc lor albină, dar să știu pentru ce o fac. Ei vor să fiu un fel de bancă de gene pentru ei, sunt de acord să se ocupe de tot ce înseamnă hârtii, acte, birocrație, iar eu să le asigur matca“, afirmă apicultorul român.

Unul dintre apicultorii francezi a crezut că va găsi totuși un element de care să nu fie mulțumit și, crezând că îl va pune în încurcătură pe Grama, l-a rugat să-i desfacă un stup ales de el. „Al patrulea de jos, pe acesta vreau să-l văd“, a spus acesta. Iar eu i-am spus: „Aici am ramă clăditoare cu puiet numai de trântori, unde este în mod normal la mulți apicultori maternitatea de varroa. Am scuturat rama, am scos-o afară, iar doi francezi, pe două părți, cu furculițele, au scos de acolo puiet, apilarnil și nu a găsit nimeni niciun păduche. Au spus francezii că la ei nu există așa ceva. La ei sunt zeci de păduchi varroa într-o larvă“, povestește Grama în urma vizitei grupului de apicultori francezi.

După o evaluare corectă, stuparul din Apuseni este așteptat de asociația apicultorilor francezi să comunice un preț mulțumitor pentru munca de 27 de ani realizată în stupina lui. Experiența de lucru în Italia l-a făcut să prețuiască banul și munca depusă, vorba lui: „Eu nu lucru degeaba, altfel fac eu miere de zmeură, de zburătoare, de mană, o dau în Elveția, îmi umplu buzunarul și voi rămâneți fără albine și vând eu miere unde trebuie“.

Întrebarea este: se aclimatizează albina românească pe alte meleaguri, cum este Franța, și cât trăiește în condițiile de acolo? Ei bine, Mihai Grama susține că cel puțin trei ani albina își va face treaba. „Dacă îi bat eu capacul în cuie aici, îl sigilez și nu umblă nimeni la el 3 ani e ok, stupul nu are nicio treabă. Vorbim de adaptarea la mediu, există niște explicații, eu le știu, dar le spun la momentul potrivit, cui trebuie.“

După vizita în România apicultorii francezi au plecat convinși până în măduva oaselor că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor. Diferențele sunt mari între ceea ce au ei și ce au văzut în stupina unui apicultor de munte din țara noastră. „Practic, trebuie să se întoarcă la o linie genetică care este selecționată, ameliorată, ceea ce eu am făcut în regim propriu, nu pe banii Statului, nu pe fonduri europene. Vă garantez că în următorii 5-10 ani o matcă Mihai Gramă va deveni un brand pentru care garantez calitatea și eficiența ei“, încheie Grama.

Fermecați de albinele românești și, ca ultimă distracție, în stil apicol, francezii au cerut ghidului lor, Alina Varadi de la Casa Bio, câteva albine românești pentru a-și face microînțepături cu care să-și amelioreze durerile reumatice.

Patricia Alexandra POP

Mătci de calitate înseamnă familii puternice, sănătoase, produse ale stupului în cantităţi mai mari.

Mihai Grama este unul dintre apicultorii cunoscuţi ai României. S-a pregătit pentru asta, a avut apicultori în familie, a urmat cursurile Liceului Apicol din București și de peste 20 de ani practică această minunată meserie.

Deși a fost și în străinătate – a practicat apicultura și în Italia –, iar cu ceva ani în urmă se deplasa cu stupina sa în pastoral la punctele melifere cu renume din țară, Mihai Grama nu vrea să mai părăsească Munții Apuseni, acolo unde își are de fapt și originile.

Iată ce îi place de multe ori să spună: „Fug de tot ce înseamnă aglomerație de albine pentru a evita pericolul hibridării. Atunci când matca merge și se împerechează cu trântori aflați la 2-3 km în alte stupine, cu trântori de nu știu unde, nu știu din ce familie provin, din nu știu ce hibrizi de toate felurile, nu cred că trebuie să speri la succes.“ Mihai Grama, „vânătorul de albine“ cum este cunoscut, își selectează albinele din cele mai bune familii capturate din pădurile Apusenilor. Le aduce în stupina sa, le urmărește un timp și din cele care dovedesc însușiri deosebite selectează permanent. Le multiplică pe acelea care dovedesc cea mai bună producție, cea mai bună adaptabilitate, pe cele care au instinct spre roire cât mai diminuat, care sunt mai blânde, mai rezistente la boli, mătcile care primăvara încep ponta mai devreme și care toamna o prelungesc cât mai mult și alte însușiri pe care le dorește în stupina sa.

Cât mai aproape de natural

Obținerea mătcilor prin transvazare este una dintre metodele cunoscute apicultorilor. Mihai Grama însă face acest lucru în felul său. Dorința sa de a întreține albinele cât mai aproape de natural l-a determinat să-și confecționeze singur botcile, fără a apela în niciun fel la trusa NICOT sau JENTER. A confecționat câteva cepuri dintr-un lemn de esență tare cu un diametru de 8,5-9 mm pe care, după ce le udă în apă rece, le introduce în ceară topită de 3-4 ori. Apoi, desprinde acest început de botcă din ceară naturală și îl lipește pe leațul mobil al unei rame dinainte pregătite. Aceste botci sunt întotdeauna montate pe o foiță de ceară (din cele ce se dau la clădit albinelor) pe care în prealabil a lipit-o pe leațul ramei cu botci.

Vânătorul de albine nu vrea să facă o dublă transvazare pentru că, spune el, e pierdere de timp. Dintr-un stup în care familia a fost obligată să pornească clădirea de botci recoltează 3-5 din acestea din care cu lanțeta ia o cantitate mică de lăptișor de matcă pe care îl pune pe fundul fiecărei botci.

Alegerea larvelor

Cu 4 zile înainte introduce o ramă clădită și mai închisă la culoare, stropită cu nectar, în cuibul familiei dinainte stabilite ca fiind cea cu însușirile cele mai bune și care va da larve pentru viitoarele mătci. Această larvă, după ce a fost ouată de matcă, se ridică cu atenție și, într-un moment al zilei în care nu este prea cald, dar nici frig, va fi dusă la locul unde se află rama cu botcile pregătite. Larvele nu trebuie să fie mai mari de 3 zile. Cu ajutorul unei lupe montate pe un dispozitiv special și al unei lanterne tip miner puteți şi dumneavoastră să vedeți ouăle și larvele mai tinere. Pentru a transvaza direct ouă, Grama spune că trebuie să ai multă experiență, un ochi bun și o mână sigură. Așa că, pentru a evita un eșec total, puteți transvaza larve de până în 3 zile.

Transvazarea propriu-zisă

Cu ajutorul lanțetei dinainte pregătite, udând-o permanent în gură începe să recolteze larvele. Mihai devine în acest moment un mic prestidigitator. Introduce cu rapiditate și cu mare precizie capătul curbat al lanțetei sub larvă, răsucește ușor spre stânga sau spre dreapta, extrage larva din celulă și cu aceeași siguranță, printr-o mișcare inversă celei prin care a luat-o, o așază pe patul de lăptișor de matcă pregătit anterior. O ramă conține 50-60 de botci pentru că spune el: „Îmi pot permite să introduc așa multe (aproape ca la botcile de roire) fiindcă am ales pentru creștere o familie puternică, cu forță biologică deosebită.“

Familia crescătoare

Rama cu botcile în care au fost transvazate larvele este introdusă într-o familie ce le va prelua și crește până aproape de eclozare, dar nu mai mult de 9-10 zile. Termenul e foarte important pentru a evita o eventuală ieșire a unei mătci provenite dintr-o larvă ce ar fi putut avea la transvazare mai mult de 3 zile. Ar putea fi un dezastru pentru că tânăra matcă ce iese prima le poate ucide pe celelalte înainte de a ieși din botci. Mihai face acest lucru într-un alt mod decât cel clasic, fără izolarea mătcii existente în familia crescătoare. Aduce și această familie în pragul roitului, ea va începe construirea propriilor botci și numai atunci introduce rama cu botcile transvazate. Ideal este ca familia să fi început un schimb liniștit de matcă, pentru a transmite și tinerelor mătci acest sentiment, familiile care acceptă schimbul liniștit de matcă fiind apreciate de apicultori. Când va veni timpul potrivit mătcile sunt fie introduse în bigudiuri, fie date unor tinere roiuri sau familii care au nevoie de matcă tânără pentru a-şi continua evoluția: eclozare, împerechere și începerea pontei în noua lor familie.

Marin DOROBANȚU

VIDEO

În România, datorită condiţiilor pedoclimatice și a bazei melifere favorabile, a tradiţiei istorice de pe vremea dacilor și, de ce nu, a facilităţilor economice apărute odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, apicultura s-a dezvoltat într-un ritm accelerat.

Foarte mulți români au devenit stupari din pasiune, din dragoste pentru albine și, având în vedere că îngrijirea familiilor de albine este plăcută, recreativă, îți pune probleme de interpretare pentru administrarea corectă a familiilor de albine, iar această îndeletnicire poate fi practicată atât de cei din mediul rural, cât și de cei din mediul urban.

Alți români au devenit stupari de conjunctură datorită fondurilor europene promise pe diverse măsuri și crezând că apicultura le va aduce profituri imediate și cu muncă puțină. Aceștia fie că deja au dispărut, fie vor dispărea sau „se vor lumina“ și vor îndrăgi apicultura rămânând apicultori adevărați, acceptând această meserie și cu bune și cu rele.

Din nefericire, în ultimii ani apicultura, la fel ca și întreaga agricultură, a înregistrat pierderi economice importante și un slab interes din partea celor care conduc destinele acestei țări, aceasta suprapunându-se peste obținerea unor culesuri melifere de producție slabe conjugate și cu depopulări masive ale familiilor de albine.

Organizarea și înzestrarea unei activități apicole comportă eforturi de documentare și materiale mari și îndelungate ce se întind pe durata a câțiva ani buni, ceea ce ar impune ca această activitate să fie menținută de mai multe generații: străbunici, bunici, copii și nepoți.

Exemple de astfel de familii de români la care activitatea apicolă se întinde pe mai multe generații ar fi multe și spre exemplificare voi aminti de familia Hanganu a cărei istorie o cunosc mai îndeaproape. Străbunicul, preotul Vasile Hanganu, inițial cu stupi primitivi, bunicul, ing. Constantin Hanganu, cu stupi sistematici pe care îi realiza în făbricuța proprie și care a fost promotorul înființării uneia dintre primele asociații naționale apicole din România, tatăl, Florin Hanganu, un mare erudit în apicultură și, în fine, fiica, Francisca Hanganu (Balind), actuala continuatoare a activității apicole.

Crucial pentru a obține o astfel de continuare a activității apicole de familiile este educația copiilor în spiritul îndrăgirii acestei frumoase activități. Această educație se poate face în familie dar și de școli, asociații apicole și de autoritățile statului.

Printre activitățile educaționale apicole se pot aminti amenajarea de stupine școlare, organizarea de concursuri pe teme apicole la târgurile apicole pentru tineri, întâlniri naționale și internaționale pentru tineri ș.a.m.d.

Un exemplu de acest tip de educație este participarea a trei tineri români prahoveni, copii de apicultori, la cea de-a șasea ÎNTÂLNIRE INTERNAȚIONALĂ a TINERILOR APICULTORI din SLOVACIA în perioada 9-12 iulie, în localitatea Banska Bystrica.

Cei trei elevi, Mihai Gabriel Militaru, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Gura Vitioarei, Ioana Dobre, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Nichita Stănescu“ Ploiești și Andrei Stanciu, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Moise Vasilescu“ Teișani, au participat la competiții pe teme apicole, pe echipe și individual. Echipa României a obținut locul 10 (din 20 echipe ), iar la individual Mihai Gabriel Militaru a obținut locul 16 (din 58 de participanți).

De amintit că promotoarea participării la această competiție a fost Federația Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS care a organizat în perioada 15-17.04.2015, la Izvorani, stagiul de pregătire și preselecție a echipei române de elevi, iar aceștia au fost conduși și îndrumați în Slovacia de ing. Ion Mirea și ing. Adrian Enescu

Pentru a avea idee de amploarea manifestării iată țările participante cu delegații de tineri apicultori: Albania, Anglia, Austria, Belarus, Cehia, Danemarca, Germania, Irlanda, Izrael, Kazastan, Liban, Liechtenstein, Lituania, Moldova, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ucraina.

Acțiunile de genul celei din Slovacia pot crea un interes deosebit mai ales în rândul tinerilor din familii cu activități apicole, formându-i pentru ca la momentul oportun să preia ștafeta bătrânilor apicultori și să le ducă munca cu succes mai departe.

Cred că ar fi salutară o acțiune de acest gen cu etape la niveluri județene, național și internațional. Invit asociațiile apicole să ia în considerare o astfel de acțiune.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Fundaţia World Vision Romania, birou zonal Ialomiţa, sprijină în primul an de proiect 60 de familii în domeniul apiculturii. Ialomiţenii vor primi în total 300 de stupi, echipamente tehnologice şi pregătire de specialitate în acest domeniu.

Participanţii vor beneficia de asistenţă tehnică şi instruire în tehnologia creşterii albinelor până în anul 2016.

Valoarea totală a donaţiilor se ridică la suma de 49.000 de dolari şi au loc în cadrul proiectului economic „Agricultura şi dezvoltarea rurală“. Scopul proiectului este încurajarea investiţiilor în mediul rural pentru dezvoltarea economiei locale şi pentru a crea sustenabilitate, oferind astfel un trai mai bun agricultorilor şi familiilor lor.

Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează domeniul apiculturii şi pentru a fi cât mai bine pregătiţi în creşterea albinelor cele 60 de familii au beneficiat de o sesiune de instruire în zilele de 21 şi 22 iulie organizată la singura stupină certificată ANARZ din Slobozia, unde au avut ocazia să vadă un laborator complet de producere a mătcilor, cum sunt întreţinute pe timp de iarnă şi multe alte secrete din acest domeniu oferite de apicultori cu experienţă din Slobozia precum Virgil Boldarim şi Ştefan Costea.

„De mic copil apicultura mi s-a părut fascinantă. Trebuie în primul rând să îţi facă plăcere şi să studiezi foarte mult timp cum trăiesc albinele ca să le înţelegi. Mă bucur că am primit această şansă şi sper să devin un apicultor profesionist“, ne-a povestit Mihai Teodor Marian, beneficiar din comuna Manasia.

Proiectele economice pe baza donaţiilor se derulează de aproximativ doi ani în judeţul Ialomiţa prin intermediul World Vision. Până în prezent au fost donate în cadrul altui proiect economic în total 560 de capre la 112 familii din cinci comunităţi ialomiţene de la începutul anului 2014 şi până în prezent.

În toamna anului 2013 filmam pentru emisiunea Din Lumea Satului de pe AGRO TV și scriam în revista Lumea Satului despre vânătoarea de albine, o îndeletnicire deloc agresivă, ba chiar nobilă, care aduce periodic în stupina lui Mihai Grama mătci valoroase pe care apicultorul le foloseşte în activitatea de ameliorator al familiilor de albine din stupine proprii. Experienţa de atunci, una fabuloasă pentru mine, m-a făcut să urmăresc cu mare atenţie activitatea acestui stupar.

De ce apicultură în munți

De data aceasta am bătut peste 500 km pentru a-l găsi în Apuseni, la peste 1.200 m altitudine, acolo unde își ține albinele peste vară, pentru a afla de ce face această alegere an de an și ce înseamnă un an apicol bun.

Revederea a fost una de-a dreptul prietenească, așa că mi-am permis chiar să-l „botez“ cu o poreclă care cred că-i face cinste – URSUL GRAMA. Motivul este lesne de înțeles, doar l-am văzut cu ochii mei cum bagă mâna în scorbură după albine. Îmbrăcat într-un combinezon galben aprins, cu masca de apicultor agățată de umeri, ne aștepta în fața pavilionului cu aproape 200 de familii de albine.

Deși se lăsase seara, bâzâitul intens din preajma pavilionului indica o muncă asiduă. Albinele încă erau la cules. Îngreunate de povara nectarului cules peste zi, multe dintre ele cădeau răpuse de istoveală chiar pe tabla din fața urdinișului sau la câțiva metri pe iarba grasă din fața pavilionului. E clar că pentru unele albine se risipeau ultimele clipe de viață. Altele intrau grăbite în stup, ducând cu greu pe piciorușe polenul şi în guşă nectarul, astfel împlinindu-și menirea.

Peisajul era de vis, o gură de rai nu doar pentru albine, ci pentru toți cei care iubesc Țara Moților. Dacă în sudul țării căldura sufocantă răpune orice inițiativă, aici, la 25 de grade, respiri și trăiești după alte coordonate. „Locația este extraordinară“, confirmă Mihai Grama, ceea ce deja simțeam prin toți porii, „dar pentru albine depindem de condițiile de mediu, de climă, să nu plouă, să nu fie frig. Dacă în sud este caniculă, aici se face miere. Nu se poate compara. Suntem în plin cules la zmeur, urmează zburătoarea, mana, apoi murul.“

Profit de subiectul discuției și întreb cu curiozitate gazetărească care este diferența între culesul de la munte și cel de la șes. Parcă am dat apă la moară, pentru că argumentele s-au prăvălit imediat peste mine cu menirea să mă convingă fără a lăsa vreo urmă de îndoială. „Vreau să subliniez că aici albina are viață pentru că nu există chimizare, nu există insecticide, erbicide. Aici albina moare de bătrânețe sau de la prea multă muncă sau din cauza aripilor roase de la turația prea mare. Anul acesta nu am văzut urmă de păduche. Motivul este simplu: nu am vecini cu stupine de jur-împrejur pe câțiva kilometri. Vin aici pentru că sunt departe de orice altă sursă care ar putea să mă contamineze cu trântori sau boli. Ca să îmi mențin linia genetică eu trebuie să stau aici, cât mai izolat.“

Altă zonă, alte provocări

Deși există toate motivele ca pastoralul să aibă ca destinație zona montană, nu toți apicultorii pot face acest lucru, asta este clar. Chiar și Mihai Grama o recunoaște. „Nu poate sta oricine aici. Anul trecut ursul a distrus 12 familii de albine. Fără gard electric nu ai ce căuta. Aceasta ar fi prima măsură de siguranță, este o investiție necesară.“

Apoi, dacă la şes lumea se luptă cu căldura, la munte frigul este cea mai mare problemă, mai ales pe timpul nopţii. Iar o stupină performantă este şi una bine dotată. Ei bine, la acest capitol

Mihai Grama nu a făcut rabat. „Am ultima generație de stup din poliuretan care asigură o temperatură constantă atât iarna cât și vara. Aici, la munte, am avut săptămâna trecută, noaptea, 4-5°C și, dacă nu ai o izolație termică foarte bună la stup, ai surpriza să apară locă americană și europeană, puiet varos. Deci riscurile sunt foarte mari. Fiecare încearcă diverse variante. Am avut și stupi orizontali și verticali, mi-am făcut și din lemn de brad și de tei, dar am considerat că asta mi se potrivește. Am cumpărat 170 de bucăți pe care am plătit aproape 16.000 euro. O ladă echipată complet costă aproape 100 de euro, dar e o treabă foarte bună, pentru că vara, când e foarte cald, stupul este protejat, iar iarna se reduce consumul la 5-6 kg de miere pe familie, ceea ce înseamnă că îți rămân ție 10 kg de miere. Plus ușurința de a lucra, de a face tratamente, de a-i manipula“, argumentează cu patos Grama.

La momentul vizitei noastre în Apuseni, de pe crenguţele tinere de brad „ploua“ cu mană. „De aceea aş vrea să atrag atenția stuparilor din zonele montane, semimontane că, dacă nu va fi scoasă afară mierea de mană, vor fi pierderi, va fi o catastrofă la iarnă. Apare Nosema, albina e tot mai puțină și până la urmă rămâne lada goală. Mierea de mană trebuie scoasă acum în august și, dacă nu este cules, trebuie începute hrănirile stimulative ca să-și refacă din timp stocul pentru iarnă“, spune Mihai Grama.

Secretul performanţei: masa, rasa, casa!

În condiţii ideale, aşa cum s-au înregistrat anul acesta în Apuseni, şi rezultatele sunt de excepţie. „La munte este un an foarte bun. Te întâlnești cu așa ceva o dată la 5-7 ani, spun bătrânii, care au zeci de ani de apicultură. Acum, și eu am vreo 27 de ani de muncă printre albine și pot să spun că, o dată la 5-6 ani, parcă te întâlnești cu Moș Crăciun care vine cu tolba plină la tine. E mai greu să te întâlnești la munte cu asemenea condiții prielnice: să fie timpul bun, să ai albine bune. Eu am avut mătci tinere pregătite de anul trecut și toate acestea își spun cuvântul acum. E plină lada, construiesc foarte bine, încă nu am văzut păduche. De aceea de 12 ani nu mai fac pastoral în marile masive, nu mă mai bag în aglomerații de albine. Sfatul meu, pentru cine are posibilitatea, este să se tragă pe lângă munte, la fâneață, la o zmeură, la mure sau mană pentru că merită să o facă“, afirmă convingător Grama.

Şi se ştie, pentru apicultori cuvântul „merită“ se traduce în producţie, despre care am aflat, pe când ne întorceam la Bucureşti, că a fost una bună, nu mai puţin de 1.800 kg de miere la o primă tranşă.

„Secretul este: masa, rasa, casa. Masa o vedeți, au din belșug, rasa știți bine că la mine este o muncă de ani de zile de selecție și ameliorare. În toate ramurile din zootehnie se pune tot mai mult accent pe genetică, pe ameliorare. Acesta este viitorul. Au apărut tot felul de anunțuri pe Internet cu tot felul de hibrizi aduși din diverse colțuri ale lumii. Gândiți-vă cum ar fi să vin aici în munte și să înființez o plantație de portocale sau măsline, credeți că ar merge? Același principiu se aplică și la albine. Aici merge albina aclimatizată zonei noastre. Și vă garantez că, în 2-5 ani, nu știu cât mai durează, România va exporta material genetic. Dacă până acum eram recunoscuți pe plan mondial ca exportatori de miere, de acum vom exporta albine. Cine știe să stea departe de hibridare, acela va avea albine care vor fi căutate de străini și va avea succes. Albina este un patrimoniu de care trebuie să avem mare grijă, păcat că nu avem o legislație care să ne protejeze Apis Melifera Carpatica“, îşi încheie Mihai Grama pledoaria.

Patricia Alexandra POP

În ţara noastră, la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, după ultimul cules la floarea-soarelui, este imperios necesar să se facă tratamente cât mai eficace împotriva varroozei.

Tratament varrooza – varachet: Substanţa activă, răspândită prin fumigaţii, acţionează asupra paraziţilor prin contact molecular. Este un medicament de sinteză, cu un bun randament care, administrat corect, duce la reducerea masivă a paraziţilor. Un dezavantaj: prin modul de administrare (fumigaţii), nu acţionează şi asupra puietului căpăcit. De aceea cele mai eficiente tratamente sunt cele de toamnă, când în stupi nu mai există acest puiet căpăcit. Reţineţi acest lucru pentru că este foarte important.

Modul de administrare: Toamna, la sfârşit de septembrie (sau în funcţie de vreme), când puietul căpăcit a dispărut, se fac 3 tratamente. Este permisă existenţa unei cantităţi mici de puiet la primele două tratamente, însă cel de-al treilea se face neapărat fără prezenţa acestuia. Intervalul între tratamente este de 7 zile, iar temperatura exterioară trebuie să fie peste 12°C. Prin urdiniş, aşezată pe o tăbliţă, se introduce o bandă specială, aprinsă, pe care picurăm substanţa activă: 2 picături pentru un corp multietajat, 3 picături pentru un corp Dadant şi 4 picături pentru un stup orizontal. Atenţie la aprinderea benzii: nu inhalaţi fumul şi, mai ales, supravegheaţi stupii, pentru că este pericol de incendiu! Tratamentele se fac dimineaţa devreme sau seara, când majoritatea albinelor sunt în stup. Nu măriţi doza de substanţă activă pentru a nu intoxica albinele. Astfel tratate şi scăpate de majoritatea acarienilor, familiile vor ierna în bune condiţii. În primăvară se mai face un tratament (o singură administrare), profitând de faptul că puietul este puţin extins. Unii autori mai indică şi un al treilea tratament după extragerea mierii de salcâm, însă, având în vedere eficienţa scăzută şi pericolul mare de contaminare, rămâne la latitudinea fiecăruia dacă e bine sau nu.

Tratament varrooza – mavrirol: Mavrirolul este destinat atât combaterii varroozei cât şi a braulozei la albine. Substanţa activă este „mavrik“ şi se administrează sub formă de benzi textile impregnate, acţionând prin contact. Prezentarea este în role de 5 m, o cutie fiind folosită la 10 familii. După terminarea tratamentului cu Varachet şi înainte de strângerea albinelor în ghemul de iernare, se introduc fâşii de Mavrirol în mijlocul cuibului, având grijă ca acestea să nu intre în contact cu fagurii (pe cât posibil). Acestea vor rămâne 3-4 luni în cuib, acţionând latent prin contact. Mare atenţie însă la începutul primăverii să scoateţi benzile (şi pe cele căzute pe fundul stupului), pentru că riscaţi să contaminaţi mierea. Se poate afirma că tratamentul cu Mavrirol este o prelungire fericită a celui cu Varachet, astfel fiind eliminaţi şi paraziţii care, eventual, au scăpat în toamnă.

Tratament varrooza – acid formic: În Occident, pentru a limita cât mai mult efectul nefast al medicamentelor de sinteză asupra produselor stupului, se practică aşa-numita „chimie biologică“. Acidul formic, fiind o componentă care se găseşte în multe alimente, a devenit un produs preferat. Folosirea lui de către stuparii români este însă la scară redusă. Tratamentul cu acid formic nu se face înainte sau în timpul culesului, cea mai bună perioadă de aplicare fiind la sfârşitul verii, după ce ridicăm mierea din stupi. Conform literaturii de specialitate, şi tratamentele de primăvară duc la creşterea procentului de reziduuri din miere şi ceară.

Modul de administrare: O plăcuţă de carton de 20/30 cm şi 1,5 mm grosime se îmbibă cu acid formic în concentraţie de 60%. Pentru un fagure standard se folosesc 2 ml de acid formic diluat, deci pentru un corp Dadant aproximativ 20 ml. Este recomandat ca plăcuţa de carton să fie aşezată pe fundul stupului şi acoperită cu o plasă de sârmă cu ochiuri mici, pentru ca albinele să nu intre în contact cu substanţa activă. Ţinem plăcuţa în stup 5-7 zile, facem o pauză de alte 7 zile şi apoi repetăm operaţiunea de 3 ori, în total fiind făcute 4 tratamente. Temperatura la care se face tratamentul este de 12-25°C. Ca o recomandare suplimentară: restrângeţi pe cât posibil cuibul pentru a mări efectul şi fiţi atenţi la manevrarea acidului pentru că este puternic coroziv. În urma folosirii acestui tratament se obţin rezultate bune, fiind distruşi chiar şi paraziţii din celulele căpăcite. Aşezarea plăcuţei pe fundul stupului şi nu pe partea superioară a ramelor protejează matca.

Tratament varrooza – metoda bio: Am mai vorbit că acarianul varooa are o mare preferinţă, puietul de trântor; apicultorii trebuie să profite de această „slăbiciune“ a parazitului şi să procedeze astfel pentru a-l înlătura. O primă variantă ar fi aceea de a folosi rama clăditoare pe tot parcursul anului şi, după ce fagurii cu celule de trântor sunt construiţi, însămânţaţi şi căpăciţi, să fie recoltaţi. Cealaltă variantă constă în introducerea unei rame cu celule de trântor în toamnă, la marginea cuibului, şi ridicarea acesteia în primăvară, după ce a fost însămânţată şi căpăcită. Trebuie spus că aceste metode nu ne scapă de acarieni, însă pot fi un mijloc eficient de a mai reduce din ei.

Varrooza este o boală parazitară cauzată de un mic acarian vizibil cu ochiul liber, a cărui denumire știinţifică este Varroa jacobsoni (Varroa destructor). În limbaj popular acarianul amintit se numește păduche sau căpușa albinelor pentru că se hrănește cu hemolimfa indivizilor adulţi ai familiilor de albine (trântori, albine lucrătoare și regine), a larvelor și nimfelor, pentru care se localizează pe suprafaţa exterioară a corpului acestora (ectoparazitoză).

Parazitul Varroa jacobsoni, care provoacă varrooza, a fost semnalat în anul 1904 de către E. Jacobson și de atunci a avansat spre Vest, infestând încetul cu încetul familiile de albine din întreaga Europă și continentul american astfel că, în prezent, el există în toate stupinele din România, unde a fost semnalat prima dată în 1978.

Concluzii: lupta cu acest adevărat distrugător este una de durată. Bineînţeles că mijloacele de combatere în lume sunt mult mai largi. Există o serie de medicamente şi metode despre care românii doar au citit. Simpla lor enumerare nu ar ajuta cu nimic. Ceea ce trebuie să ştim este că, aplicând cu discernământ şi la timp ceea ce avem, putem obţine rezultate bune.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Profitând de participarea la seminarul apicol desfăşurat la Hamba, am adresat un set de întrebări domnului dr. Wolfgang RITTER, de la Institutul Chimic şi Veterinar, conducătorul Departamentului pentru Sănătatea Albinelor din Freiburg – Germania şi preşedintele ştiinţific pentru bolile albinelor al APIMONDIEI, la care acesta a răspuns cu amabilitate.

În continuare prezentăm întrebările adresate şi răspunsurile primite:

– Observăm că, în ultimii ani, activitatea apicolă și-a diminuat profitabilitatea, astfel că rezultatele obținute din această activitate sunt mai scăzute. Care considerați că sunt principalele cauze care conduc la această situație?

– Principalele cauze care provoacă scăderea profitabilităţii activităţii apicole sunt:

- încălzirea globală, care schimbă condiţiile de dezvoltare a coloniilor de albine, ducând la mărirea pierderilor parţiale şi totale de populaţii şi astfel reducând potenţialul de culesuri de întreţinere şi producţie;

- folosirea intensivă a pesticidelor, erbicidelor şi, în special, a neonicotinoidelor, care duc la acumularea masivă de toxine în sol şi plante care apoi apar în nectarul şi, în special, în polenul cules de albine care le afectează starea de sănătate, ducând la depopulări parţiale şi chiar totale ale coloniilor de albine;

- extinderea monoculturilor, care micşorează diversitatea ofertelor de plante cu potenţial melifer;

- utilizarea de soiuri şi hibrizi de plante care nu necesită polenizare entomofilă şi astfel acestea nu sunt atractive pentru albine pentru cules de polen şi nectar, precum şi

- utilizarea agriculturii intensive, care secătuieşte potenţialul de susţinere a următoarelor culturi.

– Ce efecte au asupra iernării coloniilor de albine completările în toamnă a rezervelor energetice cu diverse siropuri zaharoase, în principal pe bază de hidrolizat de porumb și/sau zahăr de trestie?

– Completarea rezervelor de hrană energetică a coloniilor de albine ar trebui să se facă cu miere verificată, ca să nu fie purtătoare de germeni ai diferitelor boli, iar numai în caz de necesitate, cu siropuri de zaharuri invertite, excluzând dintre acestea cele pe bază de hidrolizat de porumb şi zahăr de trestie de zahăr, ca părere proprie. La aceste completări ar fi bine ca rezervele de hrană pentru iarnă să conţină cel puţin 30-40% miere şi restul zaharuri.

– Care sunt principalele metode de a scăpa de existența nosemozei din coloniile de albine?

– Aici trebuie precizat că, în actuala etapă, Nosema Apis, caracteristică zonei temperate, este înlocuită din ce în ce mai mult de Nosema Ceranae, caracteristică zonelor cu climă mai caldă care, spre deosebire de Nosema Apis, nu se distinge prin pete de diaree şi acţionează pe perioada întregului sezon apicol activ.

Pentru faptul că reglementările sanitare veterinare interzic folosirea de antibiotice pentru tratarea nosemozei voi indica câteva metode de prevenţie şi ţinere a acesteia sub control, şi anume:

- igiena fagurilor depozitaţi în afara stupilor prin dezinfecţia cu acid acetic (60%) şi/sau îngheţarea acestora (1-2 zile);

- stimularea creşterii de puiet care va înlocui albinele bolnave;

- la familiile bolnave se poate practica aşa-numita roire artificială prin care se înlocuiesc complet fagurii familiei cu alţi noi neinfectaţi şi chiar separarea albinelor bolnave de cele sănătoase şi, în fine,

- elaborarea de către cei în drept de produse antinosema pe bază de extracte din plante ş.a.m.d.

– Ce șanse are gândacul mic de stup, numit și scorobeiul de stup (Aethina Tumida), să infecteze coloniile de albine din România, având în vedere faptul că larvele acestuia, pentru transformare în pupe, își formează galerii în pământ la o adâncime de 20-30 cm unde frigurile de iarnă le distrug, întrerupând astfel anual ciclul de înmulțire?

– Într-adevăr, în actualele condiţii climatice din România, invadarea coloniilor de albine de către gândacul mic de stup este puţin probabilă, dar apicultorii români trebuie să fie vigilenţi şi, în caz de constatare a apariţiei acestuia, să anunţe organele de resort (n.n.: asociaţia apicolă din care face parte, IC-DA – Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, IDSA – Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, DSVSA-ul judeţului din care face parte şi să ia măsuri pentru distrugerea acestuia şi urmărilor atacului provocat.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Continuând ideile expuse în numărul trecut al revistei Lumea Satului, studiile știinţifice arată fără echivoc că introducerea altor rase de albine duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. Astfel, literatura de specialitate consemnează faptul că asemenea situaţii au existat în multe ţări, printre care Germania, Polonia, Franţa etc.

În cazul acestor introduceri de noi rase încrucişările interrasiale sunt inevitabile şi acestea au efecte nedorite. Condrea Drăgănescu, coordonator naţional pentru managementul resurselor genetice, afirma că „o încrucişare înterrasială sau între hibridul Buckfast şi albina carpatină ar putea avea efecte nedorite“. Rusia a trecut printr-un fenomen asemănător în urmă cu ani buni. Astfel, după 50 de ani de cercetare şi încrucişări interrasiale, ce au dat la început rezultate bune, s-a format o masă de albine pestriţă cu productivitate scăzută. Cercetătorii români susţin că şi România s-ar putea trezi în faţa unui fenomen asemănător. „Introducerea unei rase străine în aria albinei carpatine este o cale aproape sigură de a o distruge pe ea sau poate pe amândouă, ajungând la rezultatele sesizate în Rusia“, mai precizează Drăgănescu. Cea mai mare problemă o constituie însă neadaptarea hibrizilor rezultaţi la condiţiile locale. Aceasta pentru că, odată cu transferul unei asemenea rase, trebuie transferat şi mediul ei, şi sistemul de administrare; în caz contrar, rasa dispare. „Din cele 34 de rase dispărute în ultimul secol din România, multe, peste 21 de rase, erau importate. Cauza dispariţiei a constituit-o tocmai neputinţa de a crea condiţiile de viaţă în care ele s-au format“, argumentează profesorul Drăgănescu.

Îmbucurător în cadrul acestei tevaturi privind oportunitatea introducerii de hibrizi sau rase de albine în locul albinei noastre româneşti este că cercetătorii în domeniul apiculturii, dar şi majoritatea apicultorilor români susţin că o încrucişare între hibrizi sau rasele introduse ar fi inevitabile, având efecte nedorite ireversibile asupra fondului genetic al albinei noastre, în condiţiile în care ar împărţi acelaşi areal.

Referitor la aceste afirmaţii, Kelemen Ferencz, un maramureşean pentru care stupăritul pastoral anual în sudul ţării până la gurile Dunării cu pavilioanele pline cu peste 80 de stupi cu albine este un mod de viaţă, spune: „Albinele acestea au de obicei productivitate scăzută, o poate spune oricine creşte albine. Pentru că nu poţi să fii apicultor fără să ai minime cunoştinţe în domeniu. Au mai fost în timp experimente cu încercări de introducere de noi rase de albine, care s-au dovedit a fi neinspirate. Cei care vor să facă acum acelaşi lucru ar putea citi lucrări de specialitate şi s-ar convinge. Sunt pur şi simplu interese economice la mijloc, destul de obscure. Sper să nu se ajungă la acest lucru. Albina românească ar trebui să ajungă un brand, nu să devină un metis.“

Preocuparea unor apicultori de a încerca să îmbunătăţească calităţile familiilor de albine în scopul obţinerii unor profituri mai mari are o motivaţie reală deoarece în ultimii ani se constată o diminuare a recoltelor de produse apicole.

Cauzele acestor diminuări pot fi:

- manifestările fenomenului de încălzire globală, care au dus la schimbări ale condiţiilor climatice ce au cauzat sincope în dezvoltarea familiilor de albine şi chiar în condiţiile de secreţie a nectarului de către flora meliferă;

- continuarea tratamentelor cu substanţe neonicotinoide pe teritoriul României, deşi majoritatea ţărilor UE le-au interzis;

- înmulţirea suprafeţelor acoperite de culturi monoflorare, unde prin chimizare s-a distrus flora spontană. Practic acolo, în afară de planta cultivată, există numai pământ negru, uscat şi curat, fără altă sursă de hrană pentru albine;

- încercările de completare a rezervelor de hrană energetică şi proteică cu diverse substanţe ale căror componente nu se regăsesc în miere şi polen şi aici nu mă pot abţine să-l citez pe Rudolf STEINER, care în 1923 spunea: „În cazul în care umanitatea continuă să întreţină albinele prin mijloace artificiale vom fi martori în decurs de 50-80 de ani la dispariţia în masă a albinelor“ – astăzi vedeţi Sindromul Depopulării Coloniilor de Albine (SDC - CCD);

- cultivarea, mai ales la floarea-soarelui, a unor soiuri şi hibrizi cu autopolenizare care au un slab potenţial melifer şi, nu în ultimul rând,

- slaba implicare a cercetării româneşti în apicultură în găsirea unor soluţii practice pentru depăşirea fenomenelor neplăcute care apar în exploatarea stupinelor româneşti.

În final îmi exprim speranţa că părerile mele privind protejarea albinei româneşti Apis mellifera carpatica vor fi corect înţelese şi aici trebuie să precizez că, referitor la fenomenele uneori nefavorabile care i se opun, această albină românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune decât rasele şi hibrizii străini produşi în alte zone geografice şi pedoclimatice.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În articolul „De ce dacă Apis mellifera carpatica în România“ am încercat să aduc argumente pentru necesitatea protejării rasei de albine româneşti Apis mellifera carpatica. Astfel de materiale au mai apărut în ultimii ani în mass-media şi chiar pe forumurile care se ocupă de apicultură au fost discuţii ample, e adevărat, uneori contradictorii.

Totuşi, ne confruntăm cu o adevărată emulaţie privind dorinţa unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze şi cu alte rase de albine sperând, în primul rând, la obţinerea unor mai mari recolte de produse apicole.

Venind în întâmpinarea acestor dorinţe, o serie de comercianţi de regine autorizaţi sau nu fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine şi hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast şi rasele carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica. Aşa cum evoluează alergarea după obţinerea profitului cu orice preţ, mizând pe naivitatea unor apicultori-cumpărători, n-ar fi exclus să ne trezim – Doamne fereşte! – pe teritoriul României şi cu albina africană – Apis mellifera scutellata, care creează acum atâtea necazuri pe continentul american.

Rasele străine, în condiţiile ţării noastre, nu pot depăşi din punctul de vedere al calităţilor rasa românească Apis mellifera carpatica deoarece aceasta, trăind din generaţie în generaţie, de mii de ani în condiţiile de climă şi floră caracteristice ţării noastre, ca rezultat al selecţiei naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiţii, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creşterea, înmulţirea şi îmbunătăţirea albinei noastre locale Apis mellifera carpatica.

În lucrarea ştiinţifică „Consecinţele hibridării interrasiale“, elaborată de prof. univ. dr. ing. Marian Bura şi colectiv, se arată referitor la consecinţele hibridării următoarele:

„La o analiză atentă a literaturii de specialitate se desprind următoarele concluzii:

- rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, al climei şi al resurselor florale în care s-au format;

- eficienţa economică a unei stupine este determinată de potenţialului genetic al albinelor (rasă), de mediu (climă, resurse florale) şi de preocuparea pentru perfecţionarea tehnologiei de creştere şi de ameliorare a albinelor;

- producerea de hibrizi are costuri ridicate ca urmare a cheltuielilor pentru crearea şi menţinerea unor linii consangvinizate corespunzătoare (Laidlaw şi Page, citaţi de C. Drăgănescu, 2006);

- datorită efectului heterozis, hibrizii F1 pot fi mai productivi şi cu o vitalitate mai ridicată, dar nu întotdeauna la albine s-au dovedit a avea efect benefic;

- crescătorii vor deveni dependenţi de mătci hibride;

- va trebui să creăm rezervaţii pentru conservarea rasei româneşti (Apis mellifera carpatica) sau a hibridului crescut (Siceanu şi Cecilia Rădoi, 2006);

- există pericolul de a pierde rasa autohtonă, contravenind Convenţiei de la Rio (1992) pentru conservarea biodiversităţii;

- în cazul în care scapă de sub control, unii hibrizi interrasiali ai albinelor pot reprezenta un real pericol biologic şi economic.“

Ţinând cont de concluziile mai sus arătate şi de semnalele primite de la unii apicultori care au introdus în stupinele lor hibridul Buckfast pot să afirm că, chiar dacă iniţial, în primul an, acesta a dat rezultate favorabile, după un an rezultatele nu au mai fost atât de bune, familiile cu acest hibrid având rezultate mediocre, chiar schimbându-şi liniştit reginele şi nerăspunzând la măsurile de selecţie.

Concluzionând, hibridul Buckfast nu-şi păstrează caracterele în descendenţă şi astfel se impune achiziţionarea altor exemplare de hibrizi Buckfast, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie.

De asemenea, şi cercetătorii români consideră că scopul aducerii acestui hibrid în ţara noastră nu este altul decât unul strict economic. Aceasta este metoda clasică prin care apicultorul român va deveni dependent de importul de regine din Germania, ţara de origine a hibridului. Mai mult decât atât, ei susţin că distrugerea fondului genetic al albinei carpatine va fi iminentă. Toate acestea în condiţiile în care Uniunea Europeană acordă programe de subvenţionare pentru conservarea raselor locale de animale. Albina carpatină ar intra şi ea în categoria prevăzută pentru subvenţionare de către Uniunea Europeană.

Aceste introduceri ale hibridului Buckfast s-au produs în ultimii ani şi în sudul Germaniei, unde acesta a atins o amploare de 30-50% din efectivul total de familii de albine. Hibridarea practicată a reprezentat o parazitare a rasei locale deoarece se ştie că, prin utilizarea diferenţelor genetice dintre două rase, se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

S-a semnalat şi aspectul că albinele hibride introduse acolo în alte condiţii geografice şi pedoclimatice decât cele în care au fost create consumă 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina autohtonă 600-700 de grame. Astfel albinele respective rămân fără rezerve de hrană şi mor. În plus, îşi încarcă intestinele în timpul iernii repede şi astfel ajung la diaree şi nosemoză. (va urma)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În perioadele favorabile activităţii apicole de multe ori capacitatea stupului vertical devine neîncăpătoare pentru dezvoltarea normală a familiilor de albine.

Pe de altă parte, trebuie ştiut şi faptul că albinele depozitează mierea de calitate superioară în fagurii din magazine cu rame 435 x 165 mm şi acest lucru dă multă bătaie de cap apicultorilor cu organizarea cuiburilor pentru iarnă prin completarea proviziilor în perioada de toamnă pe rame 435 x 300 mm.

În cazul metodei de faţă, pentru înlăturarea acestor neajunsuri magazinul sau magazinele sunt înlocuite cu un al doilea corp de stup, ajungându-se astfel la întreţinerea familiilor de albine în stupi cu două corpuri cu rame Dadant (435 x 300 mm) şi în felul acesta familia de albine se întinde pe un spaţiu suficient atât pentru ouatul reginei, cât şi pentru depozitarea mierii proaspete, prevenindu-se şi eventuala intrare a familiei de albine în frigurile roitului.

Stupii verticali cu două corpuri suprapuse dau o producţie mai mare de miere şi ceară, în comparaţie cu producţiile celor cu magazine şi în afară de aceasta uşurează munca apicultorului în ceea ce priveşte organizarea cuibului pentru iarnă cu provizii de calitate, prin folosirea ramelor cu miere şi păstură din corpul superior.

Când se suprapun corpurile, distanţa care desparte ramele din corpul superior de cele din corpul de jos nu trebuie să fie mai mare de 8,5 mm, altfel în cazul unor spaţii mai mari albinele vor clădi faguri (punţi de trecere) care vor îngreuna manevrarea corpurilor.

Corpul al doilea se aşază atunci când albinele din corpul inferior ocupă 9 la 10 rame, dintre care 7 la 8 cu puiet, caz în care, dacă se întârzie cu suprapunerea celor două corpuri, familia poate intra în frigurile roitului.

Aşezarea celui de al doilea corp şi organizarea fagurilor se realizează astfel:

l se duce corpul de stup gol lângă familie, aşezându-l provizoriu pe un fund;

l în corpul superior se mută doi sau trei faguri cu puiet de toate vârstele împreună cu albinele acoperitoare, cu sau fără regină;

l cuibul de jos se reface cu fagurii rămaşi şi se împachetează;

l se aşază corpul al doilea peste primul corp şi în el se adaugă doi faguri clădiţi de preferat cu provizii şi, dacă familia beneficiază de cules de întreţinere, încă un fagure artificial;

l se organizează fagurii din corpul de sus astfel: la peretele dinspre răsărit o ramă cu fagure clădit şi cu puţină miere, cei doi sau trei faguri cu puiet, care trebuie să se găsească în dreptul ramelor cu puiet din corpul de jos, apoi rama cu fagure artificial şi, în final, rama cu fagure clădit.

Timp de o săptămână familia nu se deranjează şi în acest timp corpul al doilea este populat de albine şi, atrasă de căldură, regina începe să depună ouă în fagurii de sus, dar, uneori, aceasta depune ouă şi în primul corp.

Când toţi fagurii din corpul de sus au fost ocupaţi cu puiet se trece la lărgirea cuibului prin introducerea de faguri clădiţi şi artificiali şi, atunci când numărul de rame din corpul de sus devine egal cu cel din corpul de jos şi majoritatea sunt ocupaţi cu puiet, se coboară doi faguri cu puiet necăpăcit în corpul de jos, iar în locul lor se introduc faguri clădiţi şi, în continuare, cuibul din corpul de sus se lărgeşte treptat cu faguri clădiţi şi artificiali.

În vederea valorificării culesurilor de producţie, cu câteva zile înainte de declanşarea culesului intens, cuibul se restructurează astfel: din corpul de jos se mută în corpul de sus fagurii cei mai buni pentru depozitarea mierii, cei câţiva cu păstură şi porţiuni cu puiet căpăcit şi în corpul de jos se trec câţiva faguri cu puiet necăpăcit şi faguri goi clădiţi regulat, buni de ouat.

Cu prilejul acestei lucrări, în cazul familiilor foarte puternice, se extrag doi faguri cu puiet căpăcit şi albine acoperitoare care vor fi folosiţi pentru formarea unui nucleu cu o regină împerecheată de la rezervă sau cu o botcă gata de eclozionat.

După mutările şi extragerile descrise mai sus, corpurile familiei se completează cu rame având faguri clădiţi şi/sau artificiali.

Dacă timpul este călduros şi familia activează intens se deschide şi urdinişul de la corpul de sus şi în felul acesta regina este silită să coboare în corpul de jos sau, mai sigur, aceasta se caută, se trece în corpul de jos şi corpurile se separă cu o gratie Hanemann.

Când culesul este abundent şi albinele au ocupat cu provizii şi puiet ambele corpuri, se poate introduce între cele două corpuri un magazin sau un al treilea corp.

După epuizarea culesurilor de producţie se face reorganizarea familiilor de albine prin ridicarea corpului de sus şi cuibul familiei se structurează în corpul de jos unde se mută toţi fagurii cu puiet şi păstură, care se pun în mijloc, iar pe laterale se pun 5-6 faguri cu miere ca rezervă pentru iarnă, reajungându-se astfel la exploatarea familiei de albine pe un singur corp.

Sau, dacă familia de albine este foarte puternică şi mai poate beneficia de culesuri de întreţinere, aceasta se poate împărţi în două şi în acest caz puietul şi fagurii cu provizii se repartizează egal în cele două corpuri, rezultând două familii de albine şi stupii acestora se aşază alăturaţi cu urdinişurile de o parte şi de alta de locul unde a fost anterior urdinişul stupului pe două corpuri. În felul acesta, albinele culegătoare se împart aproape egal la cele două familii.

Peste două zile de la împărţire se caută regina, stabilind-se în ce familie se găseşte, şi celeilalte familii, fără regină, i se dă regină împerecheată, neîmperecheată sau o botcă gata de ecloziune după procedurile cunoscute.

Apoi stupii celor două familii rezultate se distanţează cu câte 10 la 25 cm pe zi, până îşi ocupă locurile definitive din stupină.

În final, trebuie specificat că succesul metodei familiilor de albine exploatate pe două corpuri verticale, cu rame Dadant (435X300 mm), depinde de asigurarea familiilor cu rame de rezervă (18-20 rame cu faguri la fiecare familie) şi de momentul prielnic ales pentru aşezarea celui de al doilea corp peste primul, întârzierea putând duce la intrarea familiei în frigurile roitului, ceea ce duce la compromiterea acţiunii.

Prin acest tip de exploatare a familiilor de albine, dacă metoda este aplicată corect şi dacă condiţiile de cules sunt prielnice, producţia de miere va fi cu 40-50% mai mare comparativ cu producţia familiilor exploatate în stupi verticali pe un singur corp şi magazin.

În final, trebuie specificat că metoda cere intervenţii prompte şi repetate, o supraveghere permanentă şi eforturi suplimentare, care reduc simţitor posibilităţile de a o aplica unui număr mare de stupi, aceasta şi ţinând cont de faptul că necesită corpuri şi rame cu faguri clădiţi şi artificiali suplimentari.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Noul director general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“ (ANZ), dr. ing. Lelior IACOB, răspunde unui set de întrebări care i-au fost adresate de apicultori.

– Prin HG 1050 din 11 decembrie 2013, prin care se aproba Planul Naţional Apicol 2014-2016, prin Secţiunea 1 se alocau 8.000.000 lei pentru ca ANZ să realizeze în 3 ani baza materială a sistemului informatic (hard şi soft) pentru identificarea stupilor pe teritoriul României. Ce s-a realizat până la această dată din această prevedere şi ce şanse sunt să se realizeze acest sistem naţional de identificare a stupilor până la sfârşitul anului 2016?

– Încă de la apariţia HG 1050/2013 – unde este stipulat la Secţiunea 1 – „se alocă 8.000.000 lei pentru ca ANARZ să realizeze în 3 ani baza materială a sistemului informatic (hard şi soft) pentru identificarea stupilor pe teritoriul României“, a fost contestată de către unii reprezentanţi ai Asociaţiilor apicole. Aceştia au mers cu reclamaţiile până la Comisia Europeană.

Răspunsul Comisiei Europene a fost următorul: „Finanţarea îmbunătăţirii sistemului informatic  pentru identificarea stupilor în cadrul programului apicol al României nu ar fi pe deplin în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la articolul 19 din Regulamentul UE nr. 1306/2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea Politicii Agricole Comune.“

Art. 19 prevede că nu sunt suportate din fond cheltuielile aferente costurilor administrative şi de per­sonal efectuate de statele membre şi de beneficiarii ajutoarelor finanţate din FEGA.

Ca urmare, suma alocată pentru anul 2014 a fost realocată pentru celelalte măsuri prevăzute în Programul Național Apicol pentru anul 2014.

– Având în vedere că stupinele de elită şi de multiplicare regine au un rol primordial în conservarea şi ameliorarea fondului genetic al albinei româneşti Apis Mellifera Carpatica şi că, după informaţiile noastre, banii alocaţi ANZ-ului pentru realizarea sistemului informatic naţional de identificare a stupilor nu s-au cheltuit, nu ar fi mai util pentru apicultorii români să se susţină cu aceşti bani stupinele de elită şi multiplicare regine, conservând astfel mai bine rasa naţională Apis Melifera Carpatica?

– Susţinerea financiară prin Programul Naţional Apicol a fermelor de elită şi multiplicare a fost discutată încă din anul 2013, în cadrul întâlnirilor de lucru care au avut loc la MADR organizate pentru stabilirea măsurilor care vor fi aprobate în PNA 2014-2016 şi, deoarece reprezentanţii formelor asociative care au participat la aceste dezbateri nu au fost de acord cu introducerea acestor măsuri, ele nu au mai fost introduse în PNA 2014-2016.

– În primăvara anului 2014, un grup de apicultori preocupaţi de obţinerea reginelor de elită şi a celor multiplicate, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor apicole am fost convocaţi la ANARZ pentru a discuta propuneri privind reglementarea funcţionării şi autorizării stupinelor de elită şi multiplicare a reginelor. În ce stadiu sunt aceste reglementări? Au fost finalizate?

– Aceste reglementări au fost finalizate pentru autorizarea stupinelor de multiplicare. În data de 14 aprilie 2014 a fost aprobată versiunea 1.0 a Manualului de proceduri pentru acreditarea organizaţiilor şi asociaţiilor crescătorilor de albine care înfiinţează şi menţin evidenţe genealogice, respectiv registre genealogice. Autorizarea şi reautorizarea stupinelor de multiplicare se va face conform procedurii de lucru care va fi postată pe site-ul ANZ „Prof. dr. G. K. Constantinescu“.

Referitor la autorizarea stupinelor de elită, în perioada imediat următoare vor fi analizate, împreună cu reprezentanţii Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură şi reprezentanţii asociaţiilor apicole, normele tehnice de aplicare a Manualului de proceduri.

– În data de 30 martie 2015 aţi convocat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor apicole pentru propuneri privind îmbunătăţirea organizării apiculturii în România şi elaborarea măsurilor cele mai benefice pentru eficientizarea acesteia. Cât de eficientă a fost această întâlnire pentru îmbunătăţirea muncii ANZ ?

– La această întâlnire au participat reprezentanţi ai unor asociaţii apicole şi aceştia au stabilit să se mai organizeze şi alte întâlniri în acest an cu tematici punctuale, astfel încât la următoarea întâlnire să se discute următoarele teme: îmbunătăţirea şi eficientizarea sistemului de identificare a familiilor de albine în România; adoptarea unor măsuri de ameliorare superioară a rasei albinei româneşti Apis Mellifera Carpatica şi discutarea şi îmbunătăţirea modalităţilor de aplicare a PLANULUI NAŢIONAL APICOL 2017- 2019.

În toamna anului 2013, la penultima convocare la MADR a reprezentanţilor asociaţiilor apicole pentru elaborarea proiectului Planului Naţional Apicol 2014 – 2015 au fost prevăzute fonduri alocate asociaţiilor apicole în vederea creării bazei materiale pentru gestionarea decontării cheltuielilor apicultorilor în cadrul PNA, ţinerea evidenţei numerelor de identificare familii de albine şi fonduri pentru susţinerea stupinelor de elită şi de multiplicare regine. Totuşi, surprinzător, la următoarea convocare cele două propuneri au dispărut din proiect, fiind înlocuite de finanţarea îmbunătăţirii sistemului informatic pentru identificarea stupilor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Se înţelege că la ieşirea din iarnă apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ fructificând cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

Sunt cazuri când, observând cu atenţie familiile de albine, apar următoarele simptome:

– albinele se mişcă diferit decât în mod obişnuit, se târăsc sau sar, nu mai zboară normal sau deloc, sunt ameţite, tremură şi cad pe urdiniş;

– albinele au abdomenul umflat;

– pe peretele frontal şi pe scândura urdinişului apar pete cafenii de fecale;

– în familiile de albine sunt multe albine negre, fără perişori, cu aripi rupte, zdrenţuite şi abdomen curbat;

– în faguri există larve sau pupe moarte, puietul pe faguri este împrăştiat şi este posibil ca pe una dintre rame regina să depună câteva ouă fără să extindă suprafaţa ouată;

– pe fundul stupului şi pe scândura urdinişului se găsesc albine moarte şi puiet calcificat.

Existenţa unuia sau a mai multora din simptomele mai sus enumerate indică o familie posibil bolnavă. O familie bolnavă la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate, se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu am­ploare activităţile enunţate.

Evident, pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, este imperios necesar a trimite probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină.

Cu ajutorul acestor analize, principalele boli care pot fi decelate, în această perioadă, sunt varoza, nosemoza şi puietul văros.

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a normei sanitar-veterinare din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează pentru albine următoarele:

● Materiale necesare prelevării de probe de albine sunt: echipament apicol de protecţie, trusă entomologică; aspirator apicol pentru prelevare de probe; perie apicolă, daltă apicolă, cuşti Foti – pentru probe de albine vii, recipiente de sticlă cu capac perforat, cu capacitate de 150 ml, pentru prelevare de probe de albine vii, recipiente din material plastic, de preferat de polietilenă, PTFE, PVC, PET, cu posibilitate de închidere etanşă, cu capacitate maximă de 800 ml, pentru prelevare de probe de albine şi probe asociate acestora pentru examen toxicologic, cutii de carton cu dimensiuni de maximum 450 mm x 310 mm, optim 150 mm x 150 mm, cu capac, pentru prelevare de probe de fagure cu conţinut; pungi din hârtie de 500 g, pentru prelevare de probe de albine moarte, pungi de plastic cu sistem de etanşeizare; marker permanent; etichete de identificare şi cutii termoizolante.

● Prelevarea de probe de la speciile de albine din genul API se realizează cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– pentru supraveghere sanitar-veterinară şi, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecţioase şi parazitare la albine, numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puţin 5% din efectivul unei stupine de producţie şi 15% din efectivul unei pepiniere de mătci;

– pentru prelevarea probelor de albine se poartă în mod obligatoriu echipament de protecţie specific;

– probele de albine vii se prelevă prin măturare cu peria apicolă ori acestea se aspiră cu un dispozitiv special de pe rame şi de la urdiniş;

– fragmentele de fagure se prelevă prin decupare între zonele de inserţie metalică ale ramei, cu ajutorul unui bisturiu, după îndepărtarea albinelor de acoperire;

– ramele întregi cu conţinut se extrag din stup şi se scutură albinele de pe fagure deasu­pra stupului deschis;

– pentru prelevarea probelor se foloseşte numai instrumentar steril;

– prelevarea se poate realiza concomitent, pentru monitorizarea atât a bolilor infecţioase, cât şi a celor parazitare.

● Probele prelevate trebuie să fie într-o cantitate reprezentativă de material biologic din aceeaşi specie, astfel:

– pentru boli bacteriene ale albinelor sau ale puietului se prelevă o probă de 25 g albine vii, prele­vate de la urdiniş, sau un fragment de 20 cm2 de fagure cu puiet căpăcit ori necăpăcit, cu modificări, sau o ramă întreagă cu puiet şi rezervă de hrană ori miere căpăcită;

– pentru boli parazitare ale albinelor sau ale puietului se procedează astfel:

1. pentru acarapioză se prelevă o probă de 15 g de albine vii din stup;

2. pentru nosemoză, amibiază şi alte endo­parazitoze digestive se prelevă o probă de 10 g de albine vii sau moarte de la urdiniş;

3. pentru varrooză se prelevă o probă de 25 g de albine vii din stup ori 25 g de albine moarte de pe planşeul stupului ori un fragment de 10/15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor sau de albină lucrătoare ori o ramă întreagă cu puiet căpăcit sau detritus de pe planşeul stupului;

4. pentru tropilelapsoză, atacul gândacului mic de stup, galerioză şi alte ectoparazitoze ale puietului se prelevă o probă de fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10/15 cm2 sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritusul de pe planşeul stupului;

5. pentru boli micotice ale albinelor şi puietului se prelevă o probă de 10 g de albine moarte de la urdiniş, de pe planşeul şi de pe oglinda stupului sau un fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10x15 cm2.

● Transportul probelor de insecte utile la laborator

a) Pentru materialul biologic prelevat viu, probele sunt transportate la laborator în maximum 24 de ore din momentul prelevării, la temperatura mediului ambiant. Aceasta nu trebuie să depăşească maximum 38°C.

b) Pentru materialul biologic prelevat după survenirea morţii, probele se transportă la laborator în cel mai scurt timp posibil, nu mai târziu de 72 de ore de la moartea insectelor. Transportul acestor probe se realizează pe gheaţă naturală sau artificială, în recipiente izoterme care menţin temperatura de refrigerare.

c) Probele prelevate pentru examenul toxicologic şi care nu pot fi transportate în timp util la laborator se congelează până la expediere.

d) Probele prelevate sunt însoţite de documente de însoţire tipizate, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. Se analizează cererea de ofertă şi, în funcţie de scopul prelevării probelor, se completează formularele prezentate la anexele nr. 3 şi 4.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE