Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Oct 2021

La Sima: Legume cu gust de peste 20 de ani

Familia Sima din Sânpetru Mare, județul Timiș, produce legume de peste 20 de ani. Andreea, Mariana şi Petre au selecționat cele mai bune soiuri și au avut grijă să păstreze gustul tradițional al legumelor prin evitarea proceselor chimice dăunătoare, atât în câmp deschis, cât şi în cele 12 solarii ale lor.

Soiuri olandeze, românești și bulgărești

„Am început acest business în anul 2000, de la 10 arii de legume (majoritar cu roșii) în câmp. În prezent am ajuns la o suprafață de 1 ha de legume în câmp și 30 de arii în solarii. Terenul este către ieșirea din sat, într-o zonă liniștită. Este fertil, calitativ şi folosim doar îngrășăminte naturale. Este o afacere de familie. Sarcinile le împărțim între noi, doar când sunt perioade aglomerate plătim oamenii să ne ajute la munca fizică. În anul 2000 am început cu 1.000 de lei, investiție proprie. Odată cu trecerea anilor am continuat să investim din surse proprii. Anul trecut am accesat Submăsura 6.1 pentru a dezvolta afacerea, iar acum așteptăm să fie alocate fondurile“, ne povesteşte Andreea Sima.

Solariile au următoarele dimensiuni: în lungime – 40 m, lățime – 7 m, iar înălțime – 3,30 m. Structura este metalică, iar arcadele au fost vopsite pentru a împiedica ruginirea, mai spune legumicultoarea. „În 2010 am construit primul solar, iar în prezent avem 12 solarii. Am cultivat până de curând soiuri olandeze, românești și bulgărești, iar începând cu acest an vom cultiva majoritar soiuri românești. La Sima se găsesc pe parcursul unui an următoarele legume: salată verde, ceapă verde, ridichi, dovlecei, spanac, roșii, ardei, capia, gogoșari, fasole, vinete, porumb dulce, castraveți, pătrunjel, țelină, mărar, iar punctele noastre de desfacere sunt piețele din proximitate (Lovrin, Jimbolia, Periam, Sânnicolau Mare şi Timișoara). Am reușit să menținem afacerea prosperă prin grija pentru calitate. Am selecționat cele mai bune soiuri și am avut grijă să păstrăm gustul tradițional al legumelor prin evitarea proceselor chimice dăunătoare. Prin respectarea acestor aspecte oferim clienților noștri legume cu gust autentic. Astfel, clienții ne recomandă! Mereu revin la taraba noastră pentru a-și face cumpărăturile. Dacă avem clienți fericiți și mulțumiți, asta ne împlinește și pe noi ca producători. Te ajută să trăiești decent. Se poate trece la următorul nivel cu ajutorul fondurilor europene pentru a fi modernizată afacerea“, mai spune timişoreanca.


„Acest domeniu nu e foarte popular. Trebuie să lucrezi fie că vremea ține cu tine, fie că nu. Nu sunt foarte multe persoane dispuse să se aventureze în munca legumiculturii. Noi lucrăm mai mult cu persoane de peste 40 de ani care au avut experiență în munca câmpului. Tinerii se găsesc mai greu.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Povestea frumoasei ciobăniţe de 15 ani din Sânpetrul Mare

O ciobăniță de numai 15 ani reușește să-și împartă timpul între școală și oierit, la stâna părinților săi. Adolescenta, pe numele său Simona Rafailă, din comuna Sânpetrul Mare, judeţul Timiş, are în grijă 350 de oi, mai multe bovine, cabaline şi caprine, de câțiva ani buni, şi spune că majoritatea zilelor şi le petrece în fermă, în cizme de gumă.

O poveste care nu are o ultimă filă!

Simona Rafailă învață la Liceul Tehnologic Romulus Paraschivoiu, ca profil Industria alimentară, iar în fiecare

week-end şi în timpul vacanţelor devine ciobăniță acasă, în Sânpetrul Mare. Adolescenta provine dintr-o familie în care oieritul este o adevărată tradiție. „Ferma noastră este ca o poveste pentru noi, o poveste care nu are o ultimă filă. Nu îmi este ruşine de ceea ce fac, chiar mă mândresc pentru că în ziua de astăzi sunt puţini cei care se ocupă cu creşterea animalelor. Sărbători sau zile liberă nu există pentru că la ferma noastră nu ai cum să te plictiseşti, totul se lucrează în echipă; pot spune că majoritatea zilelor mi le petrec în fermă, în cizme de gumă. Animalele sunt hobby-ul meu, la care nu aş renunţa. Lucrez cu multă dragoste şi plăcere în preajma animalelor. Mulţi sunt cei care îmi spun că sunt mai ceva decât băieţii. Părinţii mei se ocupă cu creşterea animalelor încă de când erau tineri, practic de la vârsta de 20 de ani, iar eu am copilărit în preajma animalelor. Au început cu un efectiv destul de redus, de 6 vaci şi 50 de oi, dar cu timpul efectivul de animale s-a mărit, astfel am ajuns la 60 de capete de vaci, 350 de oi, 10 cai şi 25 de capre. Nu ne bazăm doar pe o singură rasă, de exemplu la ovine avem mai multe, de la ţurcane, oacheşe, bale, până la sârbeşti“, spune tânăra.

„Dacă există iubire, plăcere, pasiune şi bunăvoinţă, nimic nu are preţ, adaugă tânăra. Celor care doresc să-şi clădească un drum în creşterea animalelor le spun că nu vor da greş! Tatăl meu tot timpul îmi spune: «După soarele cu dinţi o să apară şi soarele care va lumina fiecare pas pe care îl vei face în viaţă!» Aceleaşi vorbe le spun şi eu tinerilor crescători. Planurile mele de viitor sunt destul de măreţe, aş putea spune, de la înfiinţarea unui magazin alimentar de lactate la acccesarea de fonduri europene şi la un efectiv de animale destul de numeros. Ferma noastră peste 5 sau 10 ani am să o văd altfel, nu ca pe o poveste, ci ca pe un basm pe care am să-l povestesc cu multă plăcere“, încheie Simona Rafailă.


„Furajele pentru animale le achiziţionăm de la Pecica, o parte din silozul de porumb şi borhotul de bere de la Timişoara, iar fânul şi porumbul le facem noi pe terenurile noastre. În ceea ce priveşte producţia de lapte de vacă, avem cisterna care vine să-l ia de la Braşov, iar din laptele de oaie realizăm brânză, caş, telemea şi o vindem în piaţa din Timişoara.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Abonează-te la acest feed RSS