Filip Gheorghiță, un crescător de ovine din comuna Boțești, județul Vaslui, care are un efectiv de circa 250 de oi, spune că oieritul nu mai este profitabil pentru piața autohtonă, iar singura speranță a crescătorilor sunt exporturile.

Ciobanii din județul Vaslui nu au mai făcut profit cu mieii ca în alți ani și afirmă că exportul rămâne baza pentru supraviețuirea fermelor. Crescătorii de ovine spun că animalele care rămân nevândute după Sărbătorile Pascale pleacă spre țările arabe, unde clienții sunt serioși, cu toate că anul acesta prețul de 17 lei/kg în viu nu este unul bun.

17 lei/kg nu este un preț bun pentru crescătorii de ovine

„Fătările au început pe data de 15 februarie. A fost bine că a fost cald în februarie și martie, mai rău a fost când a venit zăpada în luna aprilie. Anul acesta nu am vândut în carcasă, dau doar în viu la arabi, de ani de zile. Am înțeles că acum costă 17-18 lei/kg, cu tot cu ANAF. Anul trecut a fost mai bine, deoarece am vândut cu 20 lei/kg, plus ANAF; prețul de 17 lei/ kg nu este unul satisfăcător pentru noi, crescătorii. Dacă nu ar fi piața arabă, ne-ar fi foarte greu“, specifică Filip Gheorghiță.

De la vârsta de 8 ani a păscut oile...

Pasiunea pentru oi e o moştenire de la părinţi, iar această tradiție trebuie dusă mai departe, specifică crescătorul vasluian.

„De la tata am prins drag de oi. De la vârsta de 8 ani am păscut oi, veneam de la școală, eram în clasa a IV-a, și mă așteptau oile acasă. Am început așadar de mic copil, cu un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 250 capete, rasa Karakul.“

Karakulul de Botoşani, oaia cu depozit de grăsime la coadă

Dacă este să vorbim din punctul de vedere al ovinelor crescute în România, rasa Karakul de Botoşani are clar un specific aparte sau, ca să fim corecţi zootehnic, fenotipic arată diferit faţă de celelalte rase.

Particularitatea Karakulului de Botoşani vine din faptul că este o oaie cu depozit de grăsime la coadă, care îi conferă o altă compoziţie tisulară a carcasei, aspecte pe care a mizat și crescătorul din județul Vaslui.

„Rasa aceasta este mai pretențioasă, dar mi-a intrat în sânge; este mai mult de muncă, poate de asta am prins drag de ea. Producția de lapte nu este ca la Merinos de Palas, dar e mult mai bine cu mieii, cu frumusețea lor, îți intră în sânge și nu mai poți să te lași!“

Când a izbucnit războiul din Ucraina, prețurile la cereale au sărit în aer. Odată ce piața a fost inundată de cereale ucrainene, prețul pe bursă a scăzut.

„E greu, e foarte greu, grăunțele au ajuns la 2 lei/kg. Avantajul nostru cu războiul a fost că au venit ucrainenii și au scăzut prețurile. Dar, dacă era să mergem la 3 lei/kg, cum vor fermierii, cred că renunțam la jumătate din efectiv“, încheie crescătorul de oi din Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobanii din regiunea Moldovei renunţă la alte rase de oi în favoarea Karakului. Despre această rasă de oi știm că este crescută, în special, pentru lână, dar și pentru lapte. Oile Karakul se pretează doar pentru creșterea în stepa moldovenească, fiind răspândite în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

Caracteristici

Istoria rasei spune că a fost creată în perioada 1948-1988 la stațiunea de cercetare de la Popăuți din județul Botoşani, prin încrucișarea dintre Ţurcana neagră și brumărie (rasă autohtonă cu lână grosieră, bine adaptată la condiţiile specifice din nord-estul Moldovei, dar slab performantă sub aspect calitativ) cu berbeci de Karakul negru și brumăriu, proveniţi din bazinul Buhara – Turkmenistan, Kazahstan, Germania, Austria, Basarabia. Rasa de ovine Karakul de Botoşani, varietățile neagră şi brumărie, a fost omologată în anul 1987. Oile Karakul sunt apreciate, în special, de crescători din zona de nord-est a Moldovei. Producţia de lapte este crescută, se obțin cca 80 și 90 de litri de lapte pe cap de oaie. La mare căutare sunt şi pielicelele de Karakul din care se fac căciuli, mănuși și haine pentru doamne. Înainte de începerea războiului dintre Rusia și Ucraina, cea mai mare parte din producție pleca spre Ucraina.

„Este un animal care solicită foarte multă muncă“

Datorită frumuseții rasei și a pielicelelor a ales Petrică Velentin Chelariu, din comuna Santa Mare, județul Botoșani, să crească oi Karakul. „Mă ocup cu creșterea oilor de când eram copil, de la vârsta de 4 ani. În prezent, am un efectiv de circa 300 de capete, rasa Karakul de Botoșani. Am ales această rasă pentru pielicele, dar mai ales pentru frumusețea ei. Este un animal care solicită, într-adevăr, foarte multă muncă. Noi facem montă dirijată, fătările au început pe data de 12 februarie și s-au finalizat la sfârșitul lui aprilie. Până în prezent, anul acesta pare a fi promițător. Nu e greu să lucrezi în zootehnie dacă iubești animalele și dacă le îngrijești. Din păcate, tinerii noștri cam fug de creșterea oilor“, susține crescătorul botoșănean.

„Suntem partenerii stațiunii de la Popăuţi“

Tot din comuna Santa Mare, județul Botoșani, este și Viorel Chelariu, un alt crescător care a optat fără să stea pe gânduri pentru această rasă. „Suntem partenerii stațiunii de la Popăuţi și avem un efectiv de 300 capete de oi, rasa Karakul. Mi-a fost dragă această rasă. De mic copil am crescut printre oi, nu am învățat carte din cauza oilor pentru că am vrut mai degrabă să îmi petrec timpul printre ele. Perioada fătărilor a început pe 27 februarie, iar la începutul lunii mai le-am finalizat. Anul acesta carcasa de miel am vândut-o pe piața locală și a fost 35 lei/kg“, susține crescătorul.

„Toți mieii din ferma noastră au ajuns pe piața locală“

Se pare că pentru această rasă optează și generația tânără. Giani Mugurel Iordăchescu, din satul Dacia, comuna Nicșeni, județul Botoșani, este un tânăr în vârstă de 21 de ani care a ales să se ocupe de creșterea rasei Karakul fără să stea pe gânduri. „Am un efectiv de 500 de capete și am ales această rasă pentru că este una dintre cele mai productive. În plus, este frumoasă și oferă pielicele de calitate. Dragostea pentru oi s-a trasmis de la părinții mei care se ocupă și ei cu această activitate. Este practic o moștenire de familie. Anul acesta, prețul mielului în viu a fost 20 lei/kg și al carcasei, 40 lei/kg. Toți mieii din ferma noastră au ajuns pe piața locală. Din propria experiență, pot să spun celor cărora le este drag de animale să nu renunțe la zootehnie deoarece astfel de meserii sunt pe cale de dispariție. Pe viitor îmi doresc să păstrez această rasă pentru că îmi este dragă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Răchiți, Botoșani, o comună suburbie a municipiului reședință de județ. Sau, mai degrabă, după aspirațiile ultimilor ani, o structură administrativă a Zonei Metropolitane Botoșani, situată la 4 km și 5 minute de mers cu mașina de oraș, cu o dezvoltare corespunzătoare a infrastructurii. Cândva, localitatea se chema Popăuți, nume pe care l-a împrumutat și mănăstirea cu același nume din Botoșani. Acesta a fost păstrat și de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor, unica unitate din țară care se ocupă de cercetarea rasei de ovine Karakul. De fapt, despre aceasta din urmă vom scrie astăzi, fiindcă acolo s-au petrecut multe lucruri bune – cândva și multe lucruri mai puțin bune și neplăcute – astăzi.

Ca să ne dăm seama despre ce este vorba, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți (SCDCOC) este cea care, în perioada 1948-1988, a creat rasa de oi Karakul românesc sau Karakul de Botoșani. Discutăm deci despre 40 de ani de cercetare până la omologarea rasei și alți 28 de ani de obținere a altor linii (sur, alb). 68 de ani pe care azi s-ar putea să-i aruncăm pe fereastră! Sau poate nu? Karakulul românesc era o rasă scumpă (la propriu), căutată pentru calita­tea pielicelelor de miei și pentru producția de lapte, rezultată prin încrucișarea dintre Țurcana neagră ori brumărie și Karakulul negru sau brumăriu adus deunăzi vreme din Germania și URSS. Mai ales pielicelele (negre, brumării sau comor) erau căutate pentru calitatea lânii (buclată) și, din câte vă amintiți, erau frecvent folosite în industria confecțiilor (paltoane, haine, căciuli, mănuși). Astăzi, e drept, nu mai sunt solicitate în industria autohtonă, poate pentru că n-o mai avem, ci în cea din afară. Atât cât mai sunt solicitate. Fiindcă directorul stațiunii ne spunea că nu mai întreabă nimeni de ele!

O unitate de elită redusă la 10-12% din patrimoniul de altădată

SCDCOC Popăuți a fost înființată în anul 1909, din Ordinul Ministerului Agriculturii și Domeniilor Statului, profilul inițial fiind creșterea taurilor de rasă pentru ameliorarea varietății moldovenești a rasei de vaci Sură de stepă. Prin anii 1940 și-a schimbat destinația odată cu noua misiune de a obține rasa de oi Karakul românesc sau de Botoșani. La începutul anului 1990, unitatea avea în jur de 10.000 ha și un efectiv de 17.000 capete oi. În 2014, cifre care se păstrează cu aproximație și astăzi, SCDCOC mai avea 1.163 ha, 1.100 capete de femele adulte ovine din rasa Karakul de Botoșani, 150 capete de femele adulte caprine, 750 capete de tineret ovin și caprin. În 27 de ani deci s-au pierdut aproape 9.000 ha și 15.000 de capete de animale. Rețineți aspectul: nu oricare animale, ci de rasă! Pe lângă activi­ta­tea pură de cercetare dedicată în totalitate Karakului de Botoșani, unitatea lucrează și pe linia ameliorării pajiștilor naturale și organi­zării unor pajiști cultivate, cu o compoziție floristică adecvată zonei și a exploatării prin pășunat cu ovinele. Dispune, de asemenea, de un sector de producție, organizat în ferme zootehnice și vegetale, ce asigură necesarul de material genetic (reproducători și material seminal) și semințe de categorii biologice superioare pentru zona de N-E a Moldovei. Ca toate stațiunile din țară, SCDCOC Popăuți a trecut în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ (ASAS), legislația prevăzând un regim de funcționare care a condus, ca mai peste tot, la mari probleme ce țin de subfinanțare și la acumularea unor datorii importante. Au fost perioade în care angajații nu și-au primit leafa cu lunile! Unitatea, se cunoaște acest aspect, se autofinanțează și n-a primit un leu subvenție de la stat de zeci de ani. Singurii bani care au venit sunt pe proiectele sectoriale, în cadrul unui program gestionat inițial de ASAS și mai apoi de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Tentativă eșuată de a lăsa stațiunea fără teren

De parcă nu erau de ajuns aceste probleme (pierderea efectivului, a terenurilor, subfinanțarea, datorii istorice la bugetul statului, acumulate în timp, adică până prin 2014, de 1,35 milioane de lei, aspect care limitează posibilitatea accesării fondurilor europene), SCDCOC Popăuți se confruntă și cu un scandal intern, dus inclusiv la Direcția Națională Anticorupție, între conducerile succesive și o parte a salariaților (inclusiv cercetători), scandal purtat și înspre Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“. Dar până a vorbi despre scandalul intern trebuie să mai amintim două lucruri:

• în 2014 a existat propunerea (nu știm limpede ce interese sunt acolo și cine a venit cu o astfel de idee. Se vehiculează că ar fi fost vorba despre conducerile politice de atunci ale CJ Botoșani) ca suprafața stațiunii (1163,02 ha) să treacă din domeniul public al statului și administrarea ASAS, prin SCDCOC Popăuți, în domeniul public al județului Botoșani și administrarea Consiliului Județean Botoșani. Comisiile de specialitate de la Camera Deputaților au dat aviz negativ și au propus plenului să respingă proiectul. Salariații stațiunii s-au opus cât de tare au putut ei acestei tentative și, până la urmă, transferul terenului a fost zădărnicit;

• tot în 2014, SCDCOC reclama faptul că nu poate recu­pera 147 ha deținute abuziv de o firmă. Firma a câștigat un pro­ces cu stațiunea pentru că ar fi avut un contract de concesiune, cu trei acte adiționale, încheiat cu una dintre conducerile anterioare ale unității de cercetare. Directorul de astăzi, dr. ing. Atanasiu Traian Ștefan, ne declara că instanța de fapt a constatat că toate variantele de contracte, inclusiv cel de 10 ani, au expirat înainte de pronunțarea sentinței, respectiv din 2013, iar stațiunea a trecut la evacuarea forțată a firmei de pe terenurile unde a amenajat inclusiv niște construcții. Evacuarea se tranșează, chiar în clipa în care scriem, în instanță.

Acuzații grele la adresa conducerii

Revenind la scandalul intern, acum sunt alte plângeri la instituțiile de control. Unii salariați spun că fostul director drd. ing. Ionică Nechifor, susținut de conducerea ASAS, dar și de structurile politice din Botoșani, s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că ar fi deținut o afacere cu profil de activitate similar cu cel al stațiunii (n.n. – starea de incompatibilitate a fost pronunțată în mai 2015, atunci când s-a organizat primul concurs pentru postul de director). Aceștia îl contestă și pe noul director, dr. ing. Atanasiu Traian Ștefan. Iată ce se spune într-o scrisoare semnată de mai mulți angajați, adresată organelor de anchetă: „Faptele pe care vi le relatăm în acest memoriu îl vizează pe noul director al SCDCOC Popăuți – Botoșani, Atanasiu Traian Ștefan, din Iași, care ar fi lucrat la stațiunea din Bacău, numit în această funcție pe data de 26 octombrie 2015, în urma unui concurs trucat, organizat cu aranjamente de către Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), pe data de 9 octombrie 2015, aranjamente făcute de către președintele ASAS, Sin Gheorghe(...), și de către președintele Secției de Zootehnie a ASAS, Simionescu Dumitru (...) După știrea noastră, Atanasiu a fost numit, în mod nelegal, director la Popăuți pentru că și el, ca și Nechifor în 2013, se află în stare de incompatibilitate și în conflict de interese. Ca și Nechifor, el deține o firmă particulară care are legătură cu profilul de activitate a Stațiunii Popăuți.“ Salariații mai spun că ASAS ar intenționa să desființeze stațiunea, să ducă matca de Karakul la Bacău, iar lor să le fie contractele de muncă desfăcute. Dr. ing. Gheorghe Hrincă, cercetător-biolog gradul I, distins recent cu Premiul Academiei de Științe Agricole și Silvice, cu care noi am discutat telefonic, spunea că stațiunea „a intrat pe mâini rele“, că „patrimoniul genetic este pe cale de a fi pierdut“, că sunt intenții clare ca ea să fie desființată, că echipele manageriale nu au făcut altceva decât să ducă în sapă de lemn unitatea, dar mai ales rezultatul cercetărilor de aproape 70 de ani. Și, atenție!, domnia sa spune că specialiștii au fost efectiv siliți să plece: „Am fost nouă cercetători. Cum a venit Nechifor, cum au plecat. Oamenii aceștia, cu președintele ASAS în frunte, ruinează stațiunea. Eu lucrez aici de 38 de ani, avem niște creații biologice, avem varietăți de culoare, linii, dar ei au adus alt material reproducător, ce să mai discutăm, noi acum nu mai avem rasa ca atare, a fost distrusă! Fiecare trage de patrimoniul unității, de terenuri, sunt interese care-mi scapă.“

Directorul respinge absolut tot ce i se pune în cârcă

Am avut un dialog și cu directorul dr. ing. Atanasiu Traian Ștefan, care a ținut să precizeze dintr-un început că este director de aproape 15 luni, mai precis din octombrie 2015. Ca urmare, n-ar fi corect să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat înainte în stațiune. Sub aspectul suprafețelor, domnia sa spunea că, în comparație cu alte unități din țară, SCDCOC Popăuți stă chiar bine, cu 1.163 ha. Probleme a găsit o mulțime: de exemplu, unitatea nu a fost reorganizată conform Legii nr. 45, care ar permite finanțarea de la bugetul statului ori accesarea proiectelor europene, procedurile fiind în curs de desfășurare abia acum; datoriile acumulate în timp, la bugetul statului, nu au fost anulate, s-au mai plătit o parte dintre ele, dar între timp s-au mai adăugat și altele; cele două proiecte sectoriale, unul condus de domnia sa și altul de colegul Hrincă, s-au diminuat ca valoare, din cauza unor întârzieri la depunerea unor documente; întreaga infrastructură este veche și ar trebui înlocuită (de exemplu, o avarie la conducta de apă a făcut ca aprovizionarea să fie făcută din exterior) etc. I-am solicitat șefului SCDCOC să răspundă punctual la acuzațiile colegilor săi:

1. Există starea de incompatibilitate?

– Am o întreprindere Individuală cu două obiecte de activitate. La cel care avea tangență cu activitatea stațiunii-cercetare, creșterea ovinelor și caprinelor – am renunțat prin notariat înainte de a ajunge director. Am rămas doar cu consultanța, dar de când sunt director n-am desfășurat nicio consultanță, că n-am avut timp. Dar eu nici măcar n-am ascuns că am firmă.

2. Este adevărată intenția dvs. și a ASAS de a închide SCDCOC?

– Nici vorbă! Eu nu știu de așa ceva. Dimpotrivă, dl Sin este cel care ține foarte mult ca unitatea să fie menținută, să existe, dat fiind istoricul său și unicitatea stațiunii la nivel național.

3. Dvs. cu fostul director inițiați acțiuni care fac concurență stațiunii?

– În ceea ce mă privește, nu.

4. Doriți să mutați Karakulul la Bacău?

– Exclus!

5. Ce anume faceți, din moment ce se spune că distrugeți stațiunea?

– Eu zic că mă lupt să mențin totul la linia de plutire. Și mă străduiesc să corectez ceea ce a fost în neregulă. Credeți că din cauză că aș vrea să distrug stațiunea am produs, în 2016, cereale cât să nu mai fie nevoie să cumpărăm, în comparație cu anii trecuți, când stațiunea dădea o grămadă de bani pe porumb? Dimpotrivă, sper să aducem finanțări, proiecte, să reconfigurăm și să modernizăm unitatea. Pe urmă, și eu sunt cercetător și țin la fel de mult la ce s-a făcut și facem încă pentru rasa Karakul. Dar vă spun ce nu ne face nouă bine, exact această tensiune, exact aceste veșnice reclamații; în loc să ne ocupăm de ferme, de stațiunea în sine, ne pierdem vremea pe drumuri și de dat explicații. Și vă mai spun un aspect. Eu, din nefericire, sunt bolnav, am obezitate. Aș avea nevoie să-mi văd de sănătate, să am liniște. Or, de când sunt director, m-am mutat la stațiune, într-un birou, nu știu dacă, însumat, am mers acasă 30 de zile într-un an și patru luni. Asta spune ceva. Și numai de liniște n-am parte, o dată din cauza problemelor dificile, presante de management ale unității, a doua oară din cauza atmosferei create de unii oameni, în mod special de domnul Hrincă“.

Despre alte acuzații nu dorim să discutăm, fiindcă revista noastră păstrează o anumită ținută.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 38-41

Fermierii români încearcă să convingă lumea arabă că pot onora cerințele impuse atunci când vine vorba despre calitatea producției de carne de oaie. Și iată că încep să apară și semnale pozitive. Cine ar putea deveni partenerul ciobanilor români? Cea mai bogată țară a lumii, Qatar. Oficialii qatarezi au venit în România pentru a testa piața produselor și a materiilor prime, iar pe lista de priorități a delegației a fost și o vizită la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi.

Primul pas

„Am putea face afaceri bune cu lumea arabă“. Aceasta a fost concluzia directorului SCDCCO Popăuți, Ștefan Atanasiu, după ce primit delegația oficială a Qatarului la unitatea din Botoșani la jumătatea lunii iulie. În pofida faptului că vizita a fost anunțată relativ târziu și că pregătirile au fost destul de restrânse – a fost organizată o mică expoziție cu oi ale stațiunii și ale câtorva crescători locali – directorul stațiunii spune că oficialii arabi s-au declarat impresionați de exemplarele văzute aici. Așa că, deși nu s-a stabilit nimic concret, există speranțe mari ca România să încheie un parteneriat de comercializare a ovinelor cu cea mai bogată țară a lumii, Qatar. Din cunoștințele dlui Atanasiu, oficialii qatarazii au avansat o cifră a producției pe care și-ar dori să o importe. Este vorba despre 10.000 de exemplare care ar trebui livrate până la sfârșitul anului, cantitate care poate fi acoperită de crescătorii de Karakul din Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț și Suceava, spune directorul. Cât despre stațiune, aceasta ar putea livra anul acesta aproximativ 1.000 de capete, la care se adaugă animalele reformate (care nu mai pot fi folosite la reproducție, bătrâne etc.). Practic, acum se așteaptă undă verde și firește un preț acceptabil de valorificare

Ce se întâmplă mai departe

Colaborarea cu țările arabe este complexă prin condițiile impuse, de aceea directorul stațiunii de la Popăuți speră ca parteneriatul acesta să debuteze cu seriozitate din partea crescătorilor români pentru a putea crea o legătură de viitor.

„Stațiunea își poate achita toate îndatoririle în acest parteneriat – dacă se va concretiza –, dar nu depinde totul de noi. Practic, noi vom livra spre abator, iar de aici producția va pleca spre țările arabe în container frigorific. Doar în perioada Ramadanului au solicitat ca animalele să fie trimise în viu. Aceasta este o condiție ca producția de carne să nu fie congelată, ci refrigerată. Pentru că există această verigă intermediară – abatorizarea – nu putem ști cu certitudine dacă vor apărea sau nu probleme independente de noi. În vizita pe care ne-au făcut-o le-am arătat niște animale deosebite, însă este probabil ca până la momentul livrării exemplarele să mai slăbească, iar gradul de încărcare cu seu să fie mai mic. Sunt niște particularități de care trebuie să ținem seama dacă îi vrem ca parteneri pe arabi. Livrările constante sunt, spre exemplu, o altă provocare. Noi putem respecta acest lucru, dar vor face la fel toți ciobanii? Ca lucrurile să meargă bine ar trebui ca acest parteneriat să se deruleze fie printr-o structură de stat, fie printr-o cooperativă. Astfel am reuși să stabilim niște reguli. Nu mai avem un institut, o agenție care să facă o planificare, iar la nivel de țară ar fi nevoie de așa ceva.“

Românii produc, dar nu știu când vând

Discuția avută cu Ștefan Atanasiu a prilejuit și atingerea altor subiecte decât cele legate de posibilul parteneriat cu lumea arabă. Directorul de la Popăuți ne-a semnalat că, deși teoretic piața reglează activi­tatea economică a fiecărui sector de activitate, nu este de fiecare dată așa. „În țări precum Noua Zeelandă sau Australia prețul pe bursă se face pentru doi ani. În condițiile acestea, în funcție de preț, producătorul știe ce are de făcut. Pe bursă nu se negociază doar prețul, ci și cantitățile, deci revenim cumva la efective. În România nimeni nu știe nimic. Noi producem și apoi așteptăm să vindem.“

Tot domnia sa a menționat că parteneriatul cu Qatar ar ajuta foarte mult stațiunea de la Popăuți pentru că există în prezent un efectiv relativ mare de animale și acest lucru impune costuri suplimentare.

„Stațiunea are 2.470 de ovine, 300 de caprine și 1.163 ha în administrare. Având un efectiv relativ mare, este nevoie de mai mulți oameni care să muncească aici. În curând va veni iarna și va trebui să igienizăm toate adăposturile. Pe partea de hrană, am făcut ceva stocuri cu furaje, dar inputurile vegetale sunt foarte scumpe și aproape că nu le acoperim din producție. Așadar avem nevoie să vindem pentru a acoperi din cheltuieli. Un preț echitabil pentru valorificare producției ar fi de măcar 10 lei kilogramul în viu la tineret, dar din nefericire în țară se dă kg cu 6-7 lei.“   – Ștefan Atanasiu

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 30-31

Cercetarea agricolă a avut atât de mult de suferit în urma așa-zisei restructurări, încât până la final nu a mai rămas aproape nimic din acest domeniu. Sistematic stațiunile de cercetare au fost „dezmoștenite“ și-au pierdut drepturile, iar cercetarea a rămas în anonimat. Și totuși ultimele stațiuni de cercetare își continuă misiunea. Este și cazul SCDOC Popăuți.

În 2014 aici a început procesul de formare a unor noi creații biologice. Directorul stațiunii, Traian Atanasiu este cel care ne-a vorbit despre ultimele realizări obținute la unitatea pe care o conduce. Sunt încă la începutul unui drum lung și anevoios, dar primii pași au fost făcuți.

Rezultatele obținute sunt promițătoare

– Dle director, în pofida vremurilor dificile pe care le traversează cercetarea zootehnică, oamenii de știință de la Popăuți nu „predau armele“. În anul 2014 și-au stabilit ca obiectiv crearea unor noi rase.

– Într-adevăr, anul 2014 a marcat începutul unor lucrări de ameliorare și selecție pentru formarea unor noi rase. Este vorba despre o rasă specializată pentru producția de carne, iar acum suntem la prima generație, respectiv hibrizi. Pentru această creație biologică s-au folosit în primă faza berbeci Cap negru german și oi din rasa Karakul de Botoșani, iar în celelalte etape ale procesului de ameliorare se vor folosi si berbeci aparținând altor rase specializate pentru producția de carne. Tot în 2014 am început și procesul de formare a unei rase specializate pe producția de lapte. Ca și în cazul rasei pentru carne, și aici suntem la prima generație de hibrizi. Pentru formarea ei am folosit în primă fază berbeci din rasa Friza și oi din rasa Karakul de Botoșani, urmând ca în celelalte etape să se folosească și berbeci din alte rase specializate pentru producția de lapte. În momentul de față loturile experimentale sunt relativ mici, pentru fiecare viitoare rasă avem aproximativ 50 capete, dar rezultatele obținute până acum sunt promițătoare. Produșii de până acum au o viteză de creștere foarte bună, caracteristică moștenită de la genitorii paterni, vitalitate excelentă dobândită de la genitorii materni, precocitate și însușiri morfo-productive superioare rasei materne, Karakul de Botoșani.

O alternativă pentru crescătorii de oi

– Una dintre noile creații biologice este specializată pe producția de carne. De ce ați făcut această alegere?

– Lucrările de cercetare privind crearea acestei rase au demarat din dorința colectivului SCDCOC Popăuți de a oferi alternative crescătorilor de ovine din zonă, în special celor care au în creștere rasa de ovine Karakul de Botoșani. Aceasta vine și ca urmare a faptului că în prezent, pielicelele au un preț de achiziție redus, astfel eficiența economică în acest domeniu este limitată. În condițiile în care piața solicită carne de oaie de calitate, crearea unei rase specializate pentru producția de carne adaptată condițiilor pedo-climatice specifice zonei a venit ca o nevoie firească, normală și pertinentă.

– Ce caracteristici are această creație biologică?

– Având în vedere că suntem la prima generație este prematur să facem publice aceste date. Suntem încă la nivel experimental, așadar unele date nici nu le avem. Putem spune însă câte ceva despre lotul de carne. Spre exemplu, faptul că talia la lotul experimental este superioară comparativ cu lotul martor, alcătuit din indivizi de același sex, vârsta și cu aceleași condiții de întreținere, dar care aparțin rasei materne respectiv Karakul de Botoșani și că sporul în greutate a fost cu aproximativ 30-35% mai mare comparativ cu lotul martor. Viitoarea rasă va fi adaptată condițiilor pedo-climatice existente în zona de Nord-Est a României.

Laura ZMARANDA