ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Sep 2021

„Noi suntem ultimii țărani ai României!“

Deși aceste cuvinte ar părea răstite, fermierul Mazăre din Întorsura Buzăului le-a rostit cu un ton resemnat, tremurat și blând. Ca pe o sentință implacabilă rostită către cei mai iubiți dintre oameni. De undeva de pe strada Primăverii, de la polul frigului românesc, acolo unde 23 de vaci sunt hrănite cu fân, siloz și multă iubire.

Valea Crivina, unde era moara lui Mazăre, a ajuns acum strada Primăverii nr. 16

Acum 300 de ani, un om înstărit din Prejbea, o localitate învecinată, care avea ciurda de vaci la păscut în acest loc, a hotărât să facă o moară acolo. Apoi a dat de zestre moara fetei sale care s-a căsătorit cu Andrei Mazăre. O moară de piatră pe apă, antrenată de o roată având cupe din lemn. Gheorghe Mazăre nu a mai prins moara în funcțiune. A asistat însă la demontarea ei. Iar în curte mai sunt câteva pietre de moară de diferite mărimi, așa ca un fel de masa tăcerii. Ca la mai toate morile din acea perioadă mai găseai și câte un teasc pentru stoarcerea uleiului din semințe sau miez de nucă. Peste ani, teascul, de care nimeni nu a mai avut nevoie de când a apărut uleiul de floarea-soarelui, l-a achiziționat Răzvan Ciucă, inițiatorul și ani de zile directorul Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia. Acum poate fi văzut alături de exponate din toată țara de cine mai vrea să știe ceva din istoria agriculturii românești. Acolo unde, în curând, va ajunge și ultimul țăran.

Iată cum după 300 de ani de morărit, chiar dacă moara nu mai există de o jumătate de veac, lumea numește acest loc tot moara lui Mazăre.

Creșterea vacilor de lapte este tradițională în familia Mazăre

La fel ca și creșterea oilor și a porcilor. Rămânea ceva uium de la moară și trebuia folosit. Pe atunci lanțurile scurte erau realitate și nu dădea nimeni bani ca să se înființeze. La fel și integrarea producției pentru obținerea unui profit (valoare adăugată, cum se spune acum). Nici comuniștii nu au reușit să rupă tradiția. Dar se pare, cel puțin așa ne spune fermierul, că ar putea fi ultimul din familie care se va mai ocupa cu această activitate, deși a construit acum 3 ani grajdul cu gândul de a-l lăsa copiilor lui. Acum fata lucrează pentru o firmă de construcții cu acționari canadieni, ca proiectant. A absolvit Facultatea de Design de Produs și Mediu din Brașov. În week-end, fiica vine și mulge vacile. Știe rostul ca și băiatul, care s-a ocupat îndeaproape de bunul mers al fermei. Când am ajuns acolo tânărul fermier se angajase deja ca inginer silvic și era în instructaj la Holtzindustrie Schweighofer, fabrica de cherestea din Recea, deși își vedea viitorul ca fermier și viitor proprietar de pensiune agroturistică. Au făcut și iazuri cu pește. În plus, locul e așa de generos încât „boierii de la București“ s-ar bucura de câteva clipe de liniște.

Gheorghe Mazăre are 23 vaci, peste 30 de oi și o filozofie aparte

Mi-a plăcut să-l ascult pe acest fermier. Chiar și atunci când se văita nu arăta cu degetul spre nimeni. Nu a suduit politicienii, nu a aruncat cu invective în cei de la APIA care or să-i taie 1 ha de la plată pentru că a avut îndrăzneala să refacă pășunea într-un loc de unde a scos ceva pietriș spre a aranja groapa pentru siloz. A întors cei 5 ari ca să pună lucernă și teledetecția a surprins loc arat în pășune și l-au penalizat. Acel hectar înseamnă 7% din suprafața de 15,5 ha eligibile pe care o administrează. Mai folosește încă vreo 15 ha luate cu arendă, dar „la negru“. Adică, proprietarii își iau subvenția și el le mai plătește 400 lei/ha. „Nu vor să facă contract de arendă, dar nici să-l lucreze nu vor“, spune Gheorghe Mazăre.

Vacile cu lapte au o medie a producției de 15 l. Sunt 17 la număr, toate în COP, iar 13 sunt eligibile pentru sprijinul voluntar cuplat. „Dacă ne vor mai da ceva. Că nici să mă împrumut nu mai îndrăznesc. În mai mi se termină și silozul și o să mut vacile în ferma de vară“, mai spune fermierul. Deși o să fie greu și cu iarba din cauza secetei. „Am intrat în toamnă cu secetă, iarna asta a dat doar un pospai de omăt, iar primăvara, în ultimii ani, nu mai vrea să plouă și sunt temperaturi de vară“, spune îngrijorat fermierul de pe strada Primăverii nr. 16. Ca un amănunt colorat, de acolo, de pe pășunea de vară, până anul trecut când a cumpărat un tractor, transporta laptele cu un măgăruș cu teleguță până la tancul de răcire. Au cumpărat și utilaje în speranța că zootehnia va avea vremea ei. „Nu găsești pe nimeni să vină la vaci. Țiganii sunt înscriși la ajutorul social și ne numesc «români proști» pentru că muncim și mirosim a balegă. Iar procesatorii iau laptele pe te miri ce“, mai spune Mazăre. Dar și-au pierdut încrederea. Procesatorul, Milcov Sărămaș îi dă iarna 1,2-1,1 lei/l de lapte, iar vara scade prețul de achiziție și la 0,7 lei/l. „Nici să mori, nici să trăiești. Doar atât cât să agonizăm!“, spune unul din ultimii țărani ai României. Au cumpărat și tanc de răcire de 750 l, iar din 2006 și-au făcut întreprindere familială. Ca să intre în rândul fermierilor europeni!

Au încercat să facă un grup de producători

De fapt, acesta a fost momentul în care au trecut la forma de organizare persoană juridică. S-au ales cu câteva seminarii și tot felul de promisiuni. Și cu dări către stat, în timp ce majoritatea producătorilor de lapte din zonă nu au societăți deschise. Din păcate, inițiativa a decedat în fașă. Ba chiar înainte de a fi înfășată. Gheorghe Mazăre este deschis asocierii pentru că este convins că uniți ar reuși să negocieze un preț mai bun. Ar suna și fumos un grup de producători de lapte din orașul Întorsura Buzăului. Mai ales că o parte din pășune, respectiv primii 60 m, face parte din intravilan. Dar cel mai mult teren îl are arondat la comuna Sita Buzăului. Tot plătește aproape 1.200 lei impozit anual pe proprietăți.

Fermierul de 57 ani povestea, cu anume umor, de încercările celor de la județ, dar și ale celorlalte autorități locale în a convinge lumea că e mai bine să se asocieze. Sau cum să acceseze fondurile europene etc. Mazăre a spus că mai toți încheiau așa: „în mare cam așa se pun lucrurile“; în schimb, spune fermierul, „pe noi ne mănâncă lucrurile astea mai mici și imposibil de dus la un capăt“.

Toate animalele din curte stau la mângâiat

Ca într-un basm urban scroafa tânjește după mângâiere. A fătat de trei ori și au vrut să o vândă, dar nu a cumpărat-o nimeni. Cred că avea peste 300 kg. „Știu că pare așa frumoasă viața la țară atunci când oamenii o privesc câteva minute“, spune cu un zâmbet de ascet urmașul morarilor din Valea Crivina. Și nu pot să-i spun decât că îl înțeleg (la un moment dat aveam aproape 10 vaci în curtea mea de la țară și visam să fiu fermier).

Acum îi pare rău că nu a acceptat să se întoarcă la fostul UFET, acolo unde a cumpărat un austriac. A avut o ofertă și de la școală să se angajeze ca maistru la instruirea practică. Dar el deja se hotărâse să înmulțească animalele, așa cum au făcut-o de-a lungul veacurilor strămoșii săi. Își aducea aminte de bunicul său care a fost prizonier de război la Marea de Azov în a doua conflagrație mondială. A lipsit mulți ani de acasă. O perioadă a fost în lagăr. Apoi a fost eliberat și a mers din sat în sat, din casă în casă, până a rămas o perioadă la un om înstărit care avea și vaci, dar și o prisacă. Acolo a învățat să îngrijească albinele și a adus această îndeletnicire și la Valea Crivina. Abia de acolo a reușit să trimită o scrisoare în țară, după 6 ani, și să primească și el vești de acasă. Când a adormit cu scrisoarea lângă el boierul a putut citi în aceasta că familia lui Nicholas avea 18 vaci acasă. A doua zi i-a zis: „Nicholas (așa îi spunea boierul de origine germană), tu ai mai multe vaci ca mine“, apoi l-a ajutat să ajungă acasă. De acolo a învățat să folosească stupii cu rame de lemn și să se ocupe de selecția vacilor.

Nimic din ce am văzut în această fermă nu e fals sau kitch. Nici peretele grajdului pe care erau expuse joagărele devenite inutile în prezența motoferestraielor, niciun fel de sculptură naturală căreia fermierul nostru i-a spus „Cumințenia pământului“ (ca un apropo la subscripția publică). Poate într-o zi acest lemn de alun crescut prin lemnul de salcie frumos lustruit și lăcuit va salva ceva din rusticul amestecat cu gândul bun al acestei frumoase familii de țărani români din această zonă binecuvântată de Dumnezeu.

Gheoghe Mazăre va continua să se trezească când lumea din oraș doarme și să se culce când toți ceilalți locuitori visează deja. Nu pentru bani sau bogăție. Ci pentru că așa i-a cântat cucul!

Tudor CALOTESCU

La Întorsura Buzăului, fermele de vaci de lapte sunt în impas

Activitatea în sectorul zootehnic a devenit tot mai dificilă pe parcursul ultimilor ani, iar acest lucru îi determină pe tot mai mulţi fermieri să îşi schimbe domeniul de activitate. Nu aceeaşi decizie a luat şi Vlad Constantin, un fermier din judeţul Covasna care, chiar şi în condiţii vitrege, creşte în continuare vaci de lapte.

Ambiţii măreţe, condiţii vitrege

De meserie tehnician veterinar, Titi Vlad, după cum îl ştiu cei din branşă, este un fermier din comuna Floroaia care creşte vaci de lapte „de când se ştie“, însă la începutul anilor 2000 s-a decis că ar fi momentul în care să facă acest lucru la o scară mai mare, şi asta în speranţa unei reuşite mai mari faţă de cea a bunicului sau a tatălui său, ambii crescători de vaci de lapte. „De mic copil am crescut vaci de lapte şi mi-a plăcut acest lucru mai ales că era o activitate pe care a desfăşurat-o şi tatăl, și bunicul meu. În 2000 aveam 7 vaci cu lapte, iar în acest moment am 47 de capete, dintre care 18 vaci cu lapte, 15 tineret: 10 juninci gestante şi 5 care au peste un an, 10 exemplare bovin femelă de înlocuire şi 4 tăuraşi de reproducţie. Fac din plăcere această meserie și vreau să continui până la adânci bătrâneți, dar tare lipsesc condiţiile în zona noastră“, susţine Vlad Constantin.

Întorsura Buzăului este cunoscută ca fiind o zonă vitregă multor activităţi agricole, numeroşi fermieri renunţând să îşi mai desfăşoare activitatea aici, iar cei rămaşi nu încetează să caute soluţii pentru a-şi menţine afacerea pe linia de plutire. „Furajarea în această zonă este extrem de dificil de realizat. Suntem într-o zonă de munte unde temperaturile îngreunează activitatea şi asta mai ales pe timp de iarnă, când se înregistrează frecvent -20°C. Sunt perioade chiar și de 2 săptămâni în care temperatura se menține sub -30°C, atunci animalelor trebuie să le asigur furaje de calitate superioară. De asemenea, fărâmiţarea terenurilor ne îngreunează munca. Eu, ca să dau exemplul personal, lucrez în arendă aproximativ 14 ha care sunt fărâmițate în aproximativ 60 de parcele, iar cea mai mare se întinde pe 85 de ari. Noi, cei din zonă care activăm în sectorul zootehnic, cumpărăm toate cerealele, chiar şi paiele pe care le punem așternut. Am primit sfaturi să mă mut din zonă dacă vreau să mă ocup de această activitate în continuare, eu m-am încăpățânat cu speranţa că statul va oferi sprijin financiar pentru astfel de zone“, a continuat fermierul.

După 15 ani de activitate mai intensă, fermierul are în acest moment animale cu certificate de origine cu care participă la târgurile şi expoziţiile de specialitate şi asta datorită unei pieţe de desfacere nu tocmai mulţumitoare. Preţul scăzut al laptelui l-a determinat să caute soluţii pentru a se putea menţine, a cumpărat chiar şi un dozator de lapte, însă nici aici investiţia nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Cu ajutorul dozatorului comercializează între 40 și 70 de litri/zi, insuficient pentru o producție care ajunge la cel puțin 200 de litri/zi. Şi totuşi marfa trebuie comercializată! „Văzând mersul pieţei am început să fac brânză și produse tradiționale, efectiv tradiționale. Încerc să menţin ferma prin vânzarea acestor produse. Clienții mei sunt locuitorii din satele învecinate care mă cunosc, știu că sunt serios și au încredere să cumpere de la mine, altfel...“, nu îşi termină fraza parcă de teama recunoaşterii unui eventual crud adevăr.

Activitatea într-o astfel de fermă presupune muncă multă, iar fermierul are parte de două ajutoare de nădejde, cu toate că şi-ar fi dorit ca ajutorul să vină din partea copiilor săi: „Am 2 angajați, de bună credință, care iubesc animalele. Însă am şi o mare durere deoarece ambii feciori, unul de 26 şi celălalt de 32 de ani, sunt specialiști în agricultură, dar nu lucrează în domeniu. Unul este inginer agromontan, iar celălalt este inginer în economia agricolă şi, văzând că lucru­rile merg atât de greu, mai mult, avându-mă și pe mine ca exemplu și constatând că nu am resursele necesare pentru a-mi susține activitatea aşa cum mi-aş fi dorit, au ales să facă altceva pentru a se putea descurca mai bine, iar acum unul este pompier în cadru ISU, iar celălalt lucrează în comerț.“

Totuşi, ar fi soluţii?

Căutând soluţii pentru o mai bună activitate, Vlad Constantin a devenit şi preşedinte de asociaţie. În 2000, împreună cu alţi fermieri din zonă, a fondat Asociația Crescătorilor de Bovine și Producătorilor de Lapte Floroaia Mare din Întorsura Buzăului, se implică şi în activităţile de la nivel judeţean, doar-doar o fi mai bine. Încă speră şi oferă şi o soluţie pentru ca viitorul fermelor de vaci de lapte să nu fie o incertitudine: „Pentru zona mea, cooperativa este singura formulă prin care am putea ieși din aceste necazuri. Crescătorii de animale trebuie să înțeleagă ce înseamnă acest lucru, concret. Este foarte greu să motivezi oamenii din Întorsura Buzăului, unde nu a existat niciodată CAP, să se asocieze. Soluția este asocierea, asta am susținut demult, oamenii trebuie să înțeleagă că această cooperativă nu se înfiinţează pentru a li se fura, ci pentru a li se da“, conchide Titi Vlad.

Loredana Larissa SOFRON

Abonează-te la acest feed RSS