Adama Sultan iulie 2020
update 10 Jul 2020

Importanța obținerii de alimente funcționale

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimele decenii, cererile consumatorilor în zona producerii de alimente s-au schimbat considerabil. Consumatorii cred tot mai mult că alimentele contribuie direct la îmbunătățirea stării generale de sănatate și a calității vieții.

Acceptarea și atitudinea consumatorilor față de alimentele funcționale determină mărimea și succesul pieței. Inițial, consumatorii au fost suspicioși în privința alimentelor funcționale „nenaturale“, deoarece producția lor necesită implicarea tehnologică în scopul îndepărtării, adăugării sau modificării unor componente bioactive.

Producerea de alimente funcționale necesită deseori o tehnologie modernă și diferite abordări precum: (I) eliminarea unui component cunoscut, care poate avea efecte dăunătoare pentru consumator; (II) adăugarea unui component, care nu este în mod normal prezent;

(III) creșterea concentrației unui component prezent în mod natural în aliment, în scopul producerii de efecte benefice; (IV) înlocuirea unui component cu un altul cu efecte benefice demonstrate.

Piața alimentelor funcționale a crescut în mod constant, datorită beneficiilor aduse sănătății. Cererea pentru alimente funcționale variază de la o țară la alta, pe baza obiceiurilor culinare, a legislației în vigoare și a culturii. Cele mai mari piețe de alimente funcționale sunt în Japonia și SUA. Printre țările din Europa care au un consum mai ridicat de alimente funcționale se numără Germania, Franța, Marea Britanie și Olanda.

Acceptarea unui ingredient funcțional specific este legată de cunoașterea de către consumator a efectelor asupra sănătății ale ingredientelor specifice. De aceea, ingredientele funcționale, care au fost percepute de consumatori, pentru o perioadă relativ lungă de timp (ex. vitamine, fibre, minerale) ating proporții destul de mari de acceptare a consumatorului, față de ingredientele care au fost utilizate de puțin timp (ex. flavonoide, carotenoizi, acizi grași omega-3, seleniu, probiotice). Însă, reacțiile consumatorilor s-au schimbat într-un mod pozitiv după creșterea conștientizării beneficiilor alimentelor funcționale pentru sănătate.

În acest context, preocupările actuale ale cercetătorilor sunt îndreptate în direcția obținerii de alimente funcționale de natură animală (ex. alimente cu conținut ridicat de acizi grași polinesaturați, alimente cu conținut scăzut de colesterol, alimente îmbogățite în vitamine sau minerale) pe cale naturală, prin manipulare nutrițională, utilizând rețete furajere complexe, testate și validate prin modele experimentale și funcționale.

În prezent, în cadrul proiectului GALIM PLUS, prin intermediul unor granturi cofinanțate de la bugetul Comisiei Europene și de la bugetul Guvernului României, INCDBNA Balotești susține inițiativele avicultorilor din România care doresc să aducă pe piață alimente ce au calități nutriționale îmbunătățite. Oferta de expertiză a INCDBNA Balotești și informații suplimentare referitoare la alimentele funcționale pot fi găsite pe pagina proiectului la adresa www.ibna.ro.

Lucrare editată în cadrul proiectului P_40_441 – GALIM PLUS – „Dezvoltarea unor soluții de furajare inovative pentru galinacee, în vederea obținerii de alimente accesibile, cu calități nutriționale îmbunătățite“, contract de finanțare nr. 144/13.10.2016.

Beneficiar INCDBNA Balotești.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Margareta OLTEANU, Rodica Diana CRISTE, Tatiana PANAITE, Petru Alexandru VLAICU

PROIECTUL „SARA-DEMO“ Valorificarea rezultatelor preliminare legate de acidoza ruminală subacută (SARA)

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

PROIECTUL „SARA-DEMO“ Valorificarea rezultatelor preliminare legate de acidoza ruminală subacută (SARA) prin dezvoltarea de produse furajere „prietenoase față de mediul ruminal“ (2017-2018) -

Partea I: PREZENTAREA PROBLEMEI DE REZOLVAT

Creșterea continuă a potențialului productiv al rumegătoarelor (prin ameliorarea genetică) a condus și conduce la necesitatea furajării acestora cu cantități din ce în ce mai mari de nutrețuri care au o digestibilitate/valoare energetică din ce în ce mai ridicată, ceea ce poate conduce la efecte secundare nedorite, cum ar fi acidoza ruminală.

Simplificând, aceasta se instalează atunci când animalele consumă, eventual într-un timp scurt sau după o perioadă în care nu au fost furajate, cantități mari de nutrețuri bogate în glucide rapid fermentesci­bile la nivel ruminal. Cazul clasic: nutrețuri bogate în amidon (cereale) versus nutrețuri bogate în celuloză (fân). Evident că la animalele cu producții mari fermierii sunt obligați să introducă în rație o proporție mai mare de nutrețuri cu densitate energetică ridicată (de ex. cereale), pentru a menține nivelul producției. Dar aceasta poate conduce la efecte secundare nedorite: prin descompunerea prea rapidă a glucidelor în rumen, se pot acumula anumite substanțe (ex. acid lactic), care conduc la scăderea pH-ului ruminal sub nivelul optim. În mod normal, pH-ul ruminal scade treptat după administrarea unui tain și revine la nivelul inițial după câteva ore (6-10), în funcție de valoarea acidogenă a rației administrate, dar aceste scăderi sunt moderate și nu au efecte negative notabile. În schimb, scăderea pH-ului sub anumite praguri și pe perioade mai îndelungate conduce la disfuncționalități ale metabolismul ruminal, fiind afectată celuloliza (cu alte cuvinte utilizarea eficientă a nutrețurilor fibroase), proteosinteza microbiană (care poate reprezenta peste jumătate din valoarea proteică a rațiilor), etc.

Simplificând în continuare, dacă se continuă administrarea unei astfel de rații, fără alte precauții, se ajunge la o adevărată „spirală“ a problemelor: pH-ul scade din ce în ce mai mult, funcțiile rumenului sunt din ce în ce mai afectate, animalele încep să nu mai consume furajele, putându-se ajunge, în cazuri extreme, chiar și la moartea animalelor.

Există două forme a acidozei ruminale, cea acută (instalată brusc, severă, cu efecte dramatice) și cea subacută (instalată în timp, greu de observat, insidioasă). Deși poate părea ciudat, forma subacută este cea care provoacă pierderi economice mai mari fermierului, tocmai prin dificultatea depistării. Dacă la forma acută fermierul reacționează rapid, fiind alertat de starea animalelor, în cazul formei subacute, mulți fermieri nici nu conștientizează faptul că se confruntă cu această problemă. Doar constată că deși hrănesc bine animalele, acestea nu dau producția corespunzătoare („le furajez pentru 25 l și ele îmi dau 20 l/zi“). Evident, fermierii pot depista anumite semne sau pot evalua riscul încă de la formularea rațiilor, dar aceasta necesită experiență sau sfatul unui specialist.

Pe de altă parte, chiar dacă fermierii știu sau bănuiesc că rațiile pe care le administrează le pot crea astfel de probleme, nu prea au încotro: sunt nevoiți să mențină un nivel ridicat al producției (ex. de lapte) pentru a rămâne profitabili și au nevoie de soluții la această problemă.

Cătălin DRAGOMIR*, Mihaela VLASSA**

*Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (IBNA)

**Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (UBB)

Raportul nutreţuri de volum-concentrate, cheia nutriţiei rumegătoarelor

Este bine-cunoscut faptul că performanţele productive ale animalelor de fermă, cum ar fi sporul în greutate, cantitatea de lapte sau de lână, sunt dependente de structura raţiilor, de conţinutul acestora în elemente nutritive şi de potenţialul genetic al animalelor. Dacă ne referim în mod expres la animalele rumegătoare, cele care pot valorifica cu destul de mare eficienţă nutreţurile cu un conţinut apreciabil de celuloză (grosiere, fibroase), va trebui să ţinem cont neapărat de raportul sau proporţia dintre nutrețurile de volum şi concentrate. Sunt situaţii, pentru multe categorii de rumegătoare, când, din diferite motive, concentratele sunt asigurate în raţii, în proporţii destul de reduse sau chiar lipsesc. Se întâmplă în general când animalele se află în diferite etape fiziologice și acestora li se pot administra raţii numite de întreţinere, cum de altfel se practică la ovine, când marea majoritate a fermierilor nu asigură niciun fel de nutreţuri concentrate, cum ar fi toamna în prima parte a gestaţiei, dar şi pe timpul verii, când păşunile nu pot asigura cea mai mare parte din nutrienţii necesari. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi la vaci, în situaţia în care acestea beneficiază de nutreţuri de volum (fânuri, suculente, masă verde) de bună calitate, fără concentrate, însă în acest caz nici producţia de lapte nu poate depăşi 15 litri la animalele din populaţii neameliorate şi 20 litri la animale cu un potenţial genetic mai valoros.

De preferat şi fiziologic normal pentru rumegătoarele de fermă ar fi asigurarea unui anumit adaos de nutreţuri concentrate energetice sau proteice, cereale, respectiv şroturi sau seminţe de leguminoase măcinate, într-o măsură impusă de anumite criterii stabilite în mod ştiințific. Problematica raportului dintre cantitatea de nutreţuri de volum şi concentrate a fost şi rămâne o chestiune foarte discutată în mediul nutriţioniştilor, însă în primul rând în cel al fermierilor care, de cele mai multe ori, fac această chestiune la voia întâmplării, ivindu-se frecvent situații cu mari neajunsuri în plan economic şi nu numai.

Se pune astfel întrebarea, destul de justificată, privitoare la raportul ideal sau optim dintre cele două clase de nutreţuri față de categoriile fiziologice sau de producţie şi speciile de animale care se supun acestor reguli.

La prima vedere, răspunsul pentru o astfel de întrebare este destul de complicat, însă, pentru a ne încadra într-un spaţiu cât se poate de restrâns, ne vom rezuma la câteva precizări. Marea majoritate a fermierilor cu mai puţină experienţă sunt tentaţi să creadă că o participare considerabilă a concentratelor în raţii cu siguranţă va aduce automat și mari avantaje fără să ia în calcul reversul, care înseamnă ori încărcarea costului raţiei, ori afectarea sănătăţii animalelor (acidoze). S-a încercat, mai ales la animalele la îngrăşat (tăurași, berbecuţi), creşterea cantităţii de concentrate din raţii până la aproximativ 80% sau chiar mai mult, obţinându-se performanţe superioare, numai că aceste tipuri de raţii s-au dovedit foarte scumpe, implicând un cost de producție exagerat.

În situaţii inverse, când se încearcă atingerea unor performanţe de vârf, fără adăugarea unor surse proteice cu un conţinut bogat în aminoacizi esenţiali sau cu ingrediente cu aport energetic insuficient, deci un aport scăzut de nutreţuri concentrate, se înregistrează performanţe nesatisfăcătoare, în multe cazuri deprecierea stării de sănătate a animalelor şi, în final, descurajarea fermierului. Soluţia trebuie să vină în acest caz din partea nutriţioniştilor, a inginerilor zootehnişti sau a medicilor veterinari. INCDBNA – IBNA Baloteşti, prin specialiştii săi, poate oferi consultanţă nutriţională în această direcţie fermierilor care solicită sprijin şi, totodată, poate pune la dispoziţia acestora cantităţile necesare de nutreţuri con­centrate realizate la cerere, luând în calcul stocul şi calitatea nutreţurilor de volum deţinute de fermierul respectiv. Se va înţelege că numai o alcătuire judicioasă a raţiilor, specifică fiecărei categorii şi stări fiziologice a animalelor, va putea asigura în cea mai mare măsură starea de sănătate a animalelor şi aşteptările fermierilor în raport cu potențialul animalelor.

Dr. ing. Ilie Voicu – INCDBNA - IBNA Baloteşti

Cât de valoroase sunt nutrețurile destinate hrănirii rumegătoarelor

Noțiunea de valoare nutritivă a nutrețurilor reprezintă capacitatea acestora de a satisface cerințele de substanțe nutritive ale animalelor și implică atât conținutul energetic și proteic al unui nutreț, cât și pe cel mineral și vitaminic, iar aprecierea acesteia este un proces aproape continuu având în vedere multitudinea de factori care o pot modifica. Dacă pentru monogastrice digestia, absorbția și metabolizarea substanțelor nutritive comportă un anumit aspect, la rumegătoare aceste procese se derulează diferit, dată fiind conformația specifică a tubului digestiv care cuprinde și activitatea ruminală. Aspectele importante ale valorii nutritive sunt date, pe de o parte, de digestibilitatea substanțelor organice, iar pe de altă parte, de degradabilitatea proteinei.

Dacă am analiza în primul rând digestibilitatea nutrețurilor ca indicator de valoare nutritivă și ne-am propune o comparație între nutrețurile care aparțin aceleiași specii vegetale, vom putea observa diferențe notabile, date în general de gradul de digerare a acestora, adică de rezultatul diferențelor înregistrate între substanțele nutritive ingerate și cele excretate in vivo (cu corecții pentru descuamări celulare, reziduuri de secreții digestive etc.). În prezent, o metodă modernă de determinare a digestibilității, care este utilizată frecvent în lume de laboratoare de analiza furajelor pentru fermieri, este cea in vitro Tilley-Terry automatizată folosind aparatul Daisy Incubator (Ankom). Metoda este aplicată în mod curent în INCDBNA Balotești și are avantajul de a fi rapidă. În general, valorile de digestibilitate a substanțelor nutritive se încadrează între 90% la boabe-concentrate și 43% la paie-plevuri. Dintre factorii care pot influența digestibilitatea nutrețurilor, în speță valoarea nutritivă, cel mai important ar fi stadiul de vegetație în care este recoltată planta furajeră. De exemplu, la raigras, scăderea procentului de digestibilitate de la 81% în stadiul de înspicare, până la 57% în stadiul de sfârșit de înflorire este răspunsul creșterii procentului de celuloză brută de la 21% la 37% și al scăderii celui de proteină brută de la 18% la 9%, dar și al celui de cenușă, de la 11% la 9%. De fapt, aspectul determinant al compoziției chimice care influențează digestibilitatea substanțelor nutritive îl constituie conținutul în substanțe greu fermentescibile (lignina și hemiceluloza).

În exemplul dat la raigras, valoarea nutritivă dată în unități nutritive variază de la 1,19 la 0,73 /kg S.U. La fel și la lucernă, care în stadiul tânăr are o digestibilitate de peste 75%, iar după înflorire ajunge la sub 58%, fapt care se reflectă în scăderea de la 1,03 până la 0,78 unități nutritive. La fel de important este și modul de conservare și de preparare a nutrețurilor. Aici putem vorbi în special de plantele însilozate. S-a constatat o diminuare a digestibilității nutrețurilor verzi după conservare sub formă de siloz, în medie cu 2,5-3,5% la plantele însilozate fără conservanți sau după pălire, diminuarea fiind ușor mai mare la plantele mai bogate în apă. În fond, digestibilitatea silozurilor scade odată cu scăderea pH-ului, respectiv cu creșterea conținutului în amoniac, acid acetic, propionic și butiric, și crește proporțional cu conținutul în acid lactic. De asemenea, un factor important care influențează digestibilitatea este și gradul de mărunțire a nutrețurilor. În cazul mărunțirii exagerate a nutrețurilor fibroase (fânuri de lucernă, raigras etc.) dar și al brichetării, are loc o scădere a digestibilității ca urmare a modificării activității microbiene ruminale, cu efect în scăderea producției și utilizării acizilor grași volatili.

Evaluarea degradabilității ruminale a substanțelor azotate este la fel de importantă pentru calculul valorii nutritive a unui furaj, mai ales a unuia nou introdus într-o rație furajeră. De menționat că există o tendință din ce în ce mai pronunțată de a se valorifica în hrana rumegătoarelor, și nu numai, diferite surse neconvenționale. Studiul degradabilității este foarte important pentru caracterizarea surselor furajere proteice deoarece indică disponibilitatea azotului proteic și, implicit, nivelul de proteosinteză microbiană în rumen. Metoda utilizată este așa-numita metodă in sacco în care se determină gradul de degradare a proteinei furajere în funcție de timp; se folosesc săculeți din material poros, umpluți cu furaje, care se introduc în rumenul unor vaci fistulizate la nivelul rumenului.

Acestea sunt numai câteva aspecte care trebuie avute în vedere în aprecierea și evaluarea resurselor furajere pentru alcătuirea unor rații ce trebuie să fie în acord cu necesitățile animalelor și așteptările fermierilor.

Ana CIŞMILEANU

INCDBNA Baloteşti

Abonează-te la acest feed RSS