La invitația Agenției Italiene pentru Comerț Exterior am avut ocazia să particip la Expoziția Internațională de Zootehnie dedicată în principal vacii de lapte („Bovino da Latte“), eveniment organizat în perioada 24-26 octombrie a.c. la Cremona, capitala laptelui, regiunea care dă 44% din producția totală de lapte a Italiei. Ceea ce m-a impresionat au fost organizarea exemplară a acestui sector, modul de promovare a companiilor locale și mai ales, efortul pe care îl face statul italian prin această agenție pentru comerț exterior de a pune în legătură firmele italiene cu lumea întreagă.

Brand-urile locale, promovate de stat

Aș vrea să remarc rolul acestei agenții mai ales pentru faptul că în România nu există o instituție a statului care să se ocupe de promovarea companiilor românești și a produselor locale. Așadar, spre deosebire de noi, italienii sprijină societățile mici și mijlocii, oferindu-le șansa de a-și promova produsele la nivel internațional prin astfel de evenimente. Practic, Agenția Italiană pentru Comerț Exterior este o agenție guvernamentală cu sarcini în promovarea, facilitarea și dezvoltarea schimburilor comerciale între Italia și restul lumii, sprijinind internaționalizarea companiilor mici și mijlocii și implementarea activității acestora pe piețele externe.

Agenția, care are sediul central la Roma și un birou regional la Milano, dispune de o rețea externă prezentă în 65 de țări din întreaga lume. Aceasta culege informații cu privire la piețele externe și la oportunitățile de schimburi comerciale printr-o monitorizare permanentă a piețelor, a fluxurilor comerciale și de investiții, activitate desfășurată de către birourile sale din străinătate. Biroul din Bucureşti al Agenției ICE, care operează în România din 1969, își desfăşoară activitatea de informare, asistenţă şi promovare pentru firmele italiene ce doresc începerea sau extinderea unei activităţi în Romania, precum şi pentru firmele sau instituţiile/autorităţile româneşti interesate să stabilească relaţii de colaborare cu parteneri italieni. Biroul din Bucureşti al Agenţiei ICE este acreditat în România ca secţie de promovare schimburi a Ambasadei Italiei şi colaborează în strânsă sinergie cu aceasta.

O infrastructură interesantă de promovare, un model care poate ar merita copiat și de țara noastră.

italia zoo d

Evenimentul în cifre

Singura expoziție internațională de zootehnie din Italia și una dintre cele mai importante din lume a primit la a 73-a ediție vizitatori din 34 de țări, 16 delegații oficiale din 16 state și două misiuni comerciale, din Turcia și India. Dacă tot amintim de cifre, trebuie spus că 52% dintre vizitatori sunt proprietari de companii, 65% dintre cei care vin la eveniment caută noi oportunități de afaceri și noi furnizori, iar 18% dintre vizitatori participă pentru prima oară.

Ca lider în organizarea de astfel de misiuni Ministerul Dezvoltării Economice folosește expoziția de la Cremona ca un „ambasador“ al produselor fabricate în Italia, promovându-le astfel în toată lumea. O dovadă că statul italian dă o foarte mare importanță acestui sector, dar mai ales regiunii Cremona care aduce anual sume impresionante la bugetul statului. Acest lucru o arată și cifrele: doar sectorul agroindustrial din Cremona aduce anual 12,3 miliarde de euro la bugetul statului, adică 13% din bugetul total, în timp ce producția agricolă contribuie la bugetul de stat cu 7,55 miliarde euro, ceea ce reprezintă 14,1 % din bugetul total. Mare parte din materia primă necesară industriei agroalimentare italiene vine din Cremona, sectorul creșterii porcilor reprezentând 47%, producția de lapte 44% și carnea de porc 80% din totalul acestor sectoare la nivel de țară. Poate ar mai fi de spus că suprafața medie a unei ferme din Cremona este de 18,6 hectare, de două ori mai mare decât în restul Italiei și cu 27% mai mare decât în Europa.

5 zone de interes

Întreaga expoziție a fost axată pe noi tehnologii care pot sprijini domenii de viitor precum reproducerea de precizie, agricultura digitală, producția organică, economia circulară și sustenabilitatea mediului, bioenergia, dar și inovații care ridică la un nivel avansat tehnologia produselor lactate, creșterea porcilor, bunăstarea și igiena animalelor. Am văzut, de asemenea, instrumente eficiente care pot ajuta crescătorii în managementul fermelor.

Evenimentul a fost împărțit în 5 zone de interes: Milk Village, o zonă dedicată workshop-urilor și demonstrațiilor practice cu rolul de a oferi soluții care să sporească producțiile, sprijinind în același timp crescătorii în căutarea unui preț corect pentru lapte. O altă zonă, numită Bio Village, s-a axat doar pe soluții cheie necesare producțiilor ecologice. Techno Village a fost zona focusată pe inovațiile din sectorul utilajelor agricole și a tractoarelor moderne, unde au fost prezentate avantajele agriculturii inteligente. BioEnergy Village a fost zona dedicată produselor și serviciilor inovative pentru energii regenerabile din surse agricole, care devin parte a unui program bogat de evenimente care se concentrează pe noile oportunități oferite de economia circulară, acordând o atenție deosebită gestionării și întreținerii instalațiilor pentru utilizarea subproduselor agricole și alimentare. Și, nu în ultimul rând, zona numită Area Forum Italpig, un forum dedicat pionilor importanți din sectorul creșterii porcului – asociații, măcelari, crescători, tehnicieni și veterinari.

italia zoo a

Având un dublu rol, atât în Italia, cât și în Europa, Expoziția Internațională de Zootehnie promovează la nivel internațional peste 800 de brand-uri de tehnologii pentru creșterea animalelor, echipamente agricole și sectoare conexe, dar și o competiție cu 400 de exemplare Holstein din cele mai renumite ferme italiene.

Ferma inteligentă și tehnologiile bazate pe senzori

Evenimentul a găzduit în a treia zi și Sammit-ul Agrinnovation, sub egida căruia a avut loc un seminar despre noile tendințe din sectorul agrozootehnic, care prevăd o agricultură durabilă cu ferme inteligente și tehnologii bazate pe senzori.

În ultimii 50 de ani, producția de lapte pe cap de vacă s-a dublat, dar cu toate acestea diferența între fermele cu producții mari și cele cu producții slabe este încă considerabilă. Se știe că producția de lapte este strâns legată de genetică și nutriție, dar și de managementul furajării. Un mixt de furaje inconsistent, un regim de furajare greșit, calitatea apei, comportamentul vitelor și factorii de mediu precum căldura pot afecta în mare măsură consumul de hrană. În mediile actuale de producție mari și destul de intensive, cu mai puțini oameni care își fac treaba, gestionarea activităților zilnice devine o provocare destul de mare. În astfel de ferme crescătorul administrează efectivul de vaci, dar nu are informații detaliate la nivel individual. În multe cazuri, este înregistrată producția individuală de lapte, dar alte informații cum ar fi cât de mult a mâncat fiecare vacă, cât de mult s-a mișcat, temperatura corpului nu se cunosc. Ei bine, tocmai acest management individual poate fi realizat cu ceea ce se numește azi ferma inteligentă. O combinație de tehnologii bazate pe senzori care măsoară caracteristicile probelor de lapte, de la vacă la vacă, cât și vrac, adăugând informații externe despre calitatea furajelor, într-un mod inteligent de combinare a acestor aspecte în gestionarea zilnică a fermelor.

Pentru că evenimentul a fost de mare amploare și ar fi multe de spus, iar spațiul nu o permite, voi reveni în numărul următor cu detalii ale unor soluții care pot ajuta cu siguranță și crescătorii de vaci din România, comentarii la cald în pavilionul cu animale de elită și impresii din partea participanților din delegația română prezentă la eveniment.

Patricia Alexandra Pop

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti