Hrana cu adaos de oleo-proteaginoase și subproduse, cu o structură diferită lipo-proteică și în fracțiuni glucidice, poate reprezenta o metodă eficientă de scădere a azotului excretat, cu efecte implicite asupra mediului.

• Gazele cu efect de seră (GES) din agricultură reprezintă mai mult de 9% din cele emise, iar din acestea CO2 reprezintă 82%.
• Managementul azotului este o parte importantă a activităților derulate în fermele de creștere a animalelor.
• Din totalul nutrienților excretați, azotul reprezintă două treimi.

Un set de studii au fost efectuate la IBNA Balotești pe purcei de 30-60 kg care au fost întreținuți în cuști de metabolism. S-a avut în vedere testarea in vivo a unor tipuri de hrană cu o structură diferită bazate pe participarea în proporții diferite a unor resurse vegetabile disponibile local: 

S-a cuantificat excreta de N în funcție de tipul de hrană și cele mai eficiente sunt redate în graficele alăturate:

Datele experimentale înregistrate au fost incluse în ecuații de regresie pentru calcularea utilizării nete a proteinei și a valorii biologice a acesteia, a producției de căldură și pentru predicții la nivel de metabolism energetic:

Mai mult, greutatea corporală metabolică și producția de căldură au fost parametrii de care s-a ținut cont în calculul emisiei prin dejecții a CO2 și a celui exhalat:

Important de știut !!!

• Excreta de N depinde semnificativ de aportul de N prin hrană și consumul acestuia, dar și de consumul de lipide.
• Pe măsură ce consumul de N crește % de N excretat față de ingestă scade, fiind observată o corelație negativă semnificativă.
• Emisia și exhalarea de CO2 sunt corelate semnificativ cu consumul de celuloză și hemiceluloză, dar nu cu cel de N și lipide.

Dr. ing. Mihaela Hăbeanu

În fermele de suine trebuie să se acorde atenție maximă reducerii cantității de azot din dejecții.

Emisiile de CH4, CO2 și N2O sunt de fapt pierderi de azot, energie și materie organică care afectează eficiența și productivitatea, iar nutriția constituie un factor determinant pentru limitarea acestor pierderi.

Conform Reglementărilor CE, tendința în UE-28 este de scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Emisiile de CH4 și N2O sunt reglementate prin protocolul de la Kyoto al Convenției Cadru a Națiunilor Unite pentru Schimbări Climatice (1997) la care România este semnatară. Directivele cu privire la nitrați limitează perioada de timp pentru care este permisă aplicarea dejecțiilor și stabilește un standard de 50 mg L-1 pentru NO3 în apele de suprafață și adâncime. Conform acestui cadru legislativ, statele europene membre au implementat la nivel național programe prin care să îndeplinească obligațiile de reducere a pierderilor de NO3 (în apă) și de reducere a emisiilor de NH3 și de gaze cu efect de seră (în aer). Aceste măsuri sunt bazate pe documente oficiale care specifică ultimele cunoștințe științifice și cele mai bune tehnici de reducere a poluării: pentru Practici agricole bune pentru nitrați (CEE, 1991) și, pentru NH3 Document de orientare pentru prevenirea și reducerea emisiilor de NH3 din surse agricole (UNECE, 2014). Conform documentului oficial Document de referință despre cele mai bune tehnici disponibile pentru creșterea intensivă de păsări de curte și porci sau BREF (CE, 2003), fermierului i se permite să desfășoare activitate dacă demonstrează utilizarea corespunzătoare a celor mai bune tehnologii disponibile care nu implică costuri excesive (BAT), enumerate și descrise în documentul oficial menționat mai sus.

Ținta fixată pentru 2020, comparativ cu anul de referință 1990, este de 20%, iar până în anul 2030 se preconizează o reducere de 40%.

Într-un an, de exemplu, producţia de azot, în funcţie de animalul crescut în gospodărie şi/sau fermă, este de aproximativ 13 kg/an/cap. La porcii la îngrășat, prin reducerea nivelului de proteină brută din hrană în condițiile asigurării necesarului de aminoacizi limitativi, poate fi redusă, de exemplu, excreta de azot cu 25% până la 50%, depinzând de strategia de furajare, ceea ce conduce la o reducere a pH-ului și implicit a emisiilor de NH3 (Dourmad and Jondreville, 2007). A fost frecvent sugerat faptul că nivelul proteic din hrană poate reduce și nivelul de N2O, întrucât NH3 este precursor în formarea acestuia, dar experiențele din laborator au infirmat această ipoteză (Osada et al., 2011).

Din studiile desfășurate în IBNA Balotești, pe diferite structuri de nutreț combinat, s-a evidențiat faptul că la purcei din categoria creștere-îngrășare (30-60 Kg), la un consum mediu de nutreț combinat de 2,7 kg /cap/ zi, respectiv 71 g ± 14,6 azot/cap/zi, cantitatea de dejecții excretată este de 1,68 kg ± 0,37/cap/zi (cca 60%). Din cantitatea de azot consumată /cap/ zi, o pondere de 35,62 % ± 11,82 este excretată, iar digestibilitatea azotului este de 82,3 ± 8%.

Rețetele de nutreț combinat folosite în testarea biologică au fost pe bază de: i) porumb și grâu cu și fără adaos de mazăre, iar pentru o structură a profilului în acizi grași care să fie benefică sănătății s-a folosit un amestec (3:1) format din mazăre și semințe de in; ii) mei (25%) sau triticale (25%) asociate cu porumb ca ingrediente energetice, iar pentru aportul proteic s-au utilizat semințe de in extrudat și deșeu de nucă de la patiserii (1:1).

Important de știut

Cea mai mică pondere a azotului excretat din totalul azotului ingerat s-a înregistrat la purceii care au avut ca ingrediente energetice porumb și grâu, la care s-a adăugat șrotul de soia ca ingredient proteic clasic. Rețetele pe bază de mazăre și mei au avut, de asemenea, o pondere de 31%, respectiv 32,8%. Valoarea biologică a proteinei utilizate din hrană a fost de 77,89% ± 10,37, iar % de digestibilitate a azotului a fost în medie 46,51%, cu o valoare maximă de 84% la lotul clasic, la lotul cu mei 84%, iar minima de 79% la rețetele cu triticale. Azotul ureic din plasmă înregistrează o concentrație de 14,11 ± 7,09 mg/dL, cel mai mare nivel fiind în cazul includerii mazării boabe în hrană în pondere de 16%, la o înlocuire totală a șrotului de soia.

Un obiectiv principal pentru echipa noastră de cercetători rămâne stabilirea de noi strategii care, aplicate în practica zootehnică, să contribuie la diminuarea concentrației azotului în dejecții prin soluții nutriționale. În egală măsură, se are în vedere identificarea și testarea de noi metode de reducere a poluanților.

Dr. ing. Mihaela Hăbeanu

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).

Cei mai des întâlniți factori cauzali ai diareei neonatale sunt virușii (Rotavirus și Coronavirus), bacteriile (E. Coli și Salmonella spp.) și paraziții gastrointestinali (Cryptosporidia şi Coccidia). Diareea neonatală provoacă deshidratare puternică şi astfel au loc pierderi mari de apă și electroliți din organismul animal, ajungând la scăderi ale greutății vițeilor de până la 10-15%. Diareea neonatală provoacă pierderi economice însemnate, din cauza costurilor cu tratamentele sanitar-veterinare şi reducerii sporului de creştere a viţeilor.

Colibaciloza este considerată una dintre cele mai importante cauze ale diareei la viței, cu o prevalenţă de 5-100%.

Colibaciloza afectează tubul digestiv și are ca agent patogen Escherichia coli, fiind responsabilă de 50-60% din cazurile de mortalitate la viţei. Cei mai afectaţi sunt vițeii în primele 3-4 zile de viață, boala evoluând în mai multe forme:

• forma supraacută, cu debut brusc, hipertermie 40-41,5°C, inapetență, fecale cu mucus și sânge, moartea survenind după maximum 12 ore;
• forma acută, cu hipertermie, abatere profundă, inapetență, tenesme, meteorism, diaree cu fecale lichide spumoase, alb-cenuşii, urât mirositoare, uneori sangvinolente, mucoase palide, moartea survenind în 2-4 zile;
• forma subacută, cu stare enterotoxică, diaree, omfaloflebite, tulburări respiratorii, moartea survenind în cca 10 zile.

Colibaciloza prezintă risc zoonotic, manifestându-se inclusiv la om, prin diaree apoasă sau hemoragică, însoţită de vomă. Boala se transmite fie prin contactul direct cu animalul infectat, fie indirect cu suprafeţe/alimente contaminate cu E. coli.

Transmiterea la viţei se realizează prin contactul direct cu fecalele animalelor infectate, inclusiv prin suprafeţe comune şi aşternut contaminat. În colectivitate, transmiterea se face prin aerosoli urinari și respiratori, ca urmare a suptului ombilicului sau a contactului fecalo-oral.

Manifestările clinice specifice sunt diareea apoasă, stare generală slăbită, inapetență și deshidratare rapidă. În unele cazuri se poate ajunge la septicemie, iar moartea vițeilor survine rapid (în mai puțin de 12 ore), dacă nu se intervine cu tratament la primele semne de boală. Colibaciloza se deosebește de parazitoze prin manifestarile cu caracter rapid, deshidratare majoră și hipertermie.

Tratamentul la animalele care au contactat boala se face în principal simptomatic, prin combaterea diareei și rehidratarea viţelului, în vederea refacerii dezechilibrelor electrolitice, combaterea dezechilibrelor metabolice și prevenția complicațiilor bacteriene. Există numeroase preparate medicamentoase antidiareice care pot fi administrate viţeilor, cum ar fi: Diaroak, Globigen Dia Stop, Diarsanyl Plus.

Colibaciloza necesită izolarea imediată a viţeilor afectaţi şi instituirea rapidă a unei îngrijiri terapeutice bazate pe corectarea hipoglicemiei. Pentru un vițel care pierde prin deshidratare cca 4-5 litri lichide din organism este necesar un aport dublu de soluţie electrolitică, administrată cu sonda esofagiană în primele 24 de ore, în 4 reprize.

Pentru o eficienţă sporită a tratamentului se pot administra parenteral antibiotice cu spectru larg de acţiune asupra bacteriilor gram-negative. La viței, rezultate eficiente au fost obținute prin utilizarea produselor precum Colofive, Trimazin 30%, Sulfadimidin sau Enrotron 100mg/ml.

În funcție de severitatea diareei și de gradul de deshidratare poate fi necesară administrarea orală a soluțiilor de electroliți de 1-4 ori pe zi. Pentru combaterea acidozei metabolice se recomandă administrarea de soluții izotone (Lectade Plus, Ionoser, Lectade-plus, Energosol, Rehidravit), care conţin bicarbonat de sodiu (1,3-1,4%), glucoză (5%) şi clorură de sodiu (0,85%).

În colibaciloză diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului epidemiologic al fermei și a manifestărilor clinice, ţinând cont de vârsta vițeilor și de prezenţa diareei apoase. Pentru identificarea exactă a agentului patogen se recomandă examene de laborator.

Prevenția în combaterea colibacilozei este nespecifică și are cel mai important rol. Igiena din fermă constituie cel mai ieftin și eficace tratament în prevenția colibacilozei!

Recomandări:

• vaccinarea vacilor gestante, în vederea imunizării viţeilor împotriva E. Coli cu Rotavec Corona, Kolibin Rc Neo sau Bovigen Scour;
• colostrarea vițeilor în primele 2-3 ore de la fătare, administrând minimum 2 kg de colostru la primul tain;
• întreţinerea viţeilor în cuşti individuale până la vârsta de 14 zile, cu evitarea contactului direct între aceştia (distanţa minimă de 0,3-0,5 m între cuşti);
• dezinfectarea periodică a cuştilor şi schimbarea aşternutului, cu evitarea excesului de umiditate (65-75%) şi a curenţilor puternici de aer (maximum 0,5 mps);
• cazarea unui număr de maximum 5 viţei în cazul întreţinerii în boxe colective, în perioada 0-3 luni;
• utilizarea testelor rapide la nivelul fermei pentru identificarea diferențiată a cauzei diareice (Rotavirus, Coronavirus, E. coli sau Cryptosporidium), în vederea adaptării tratamentului.

Elena IRIMIA, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

Actualmente, cererea de produse furajere pentru animale este în creștere rapidă în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, multe dintre ele având deficit de hrană. În acest caz, noile resurse alternative neconvenționale de alimentare ar putea juca un rol important în atingerea acestui deficit. Producția la nivel mondial de citrice se apropie de 90 de milioane de tone pe an (Marín și colab., 2007). Majoritatea acestor fructe sunt prelucrate pentru a obține sucul și de aici rezultă subprodusele, inclusiv cojile, membranele și alte părți, care sunt considerate deșeuri de citrice (Pascual și Carmona, 1980). Din cauza costurilor ridicate de procesare, majoritatea subproduselor din citrice sunt aruncate în ocean (Yoo și colab., 2011) și constituie o problemă severă de mediu (Montgomery, 2004) care duce la poluarea acestuia. Astfel de resurse, conform Wadhwa & Bakshi (2013), pot fi utilizate ca o sursă excelentă de nutrienți și ajută la eliminarea decalajului dintre cererea și oferta de hrană pentru animale. În plus, utilizarea lor poate reduce și costurile de hrănire, iar fermierii obțin profituri mai mari. Mai mult, utilizarea acestor reziduuri de citrice bogate în substanțe bioactive poate oferi o platformă ieftină, eficientă și ecologică pentru producerea de nutraceutice noi sau pentru îmbunătățirea altor produse existente.

Portocala dulce (Citrus sinensis) este principalul fruct al grupului de citrice, constituind aproximativ 70% din producția și consumul total, fiind totodată și unul dintre cele mai importante și mai vechi produse de horticultură din multe zone tropicale și sub-tropicale. Coaja de portocale este un produs secundar primar, fiind foarte hrănitoare. Este o sursă bogată de vitamina C și conține o concentrație ridicată de fenoli (Hasin și colab. 2006, Yang și colab., 2011).

Cercetările privind proprietățile funcționale ale subproduselor rezultate din citrice, în special cojile, au devenit un subiect interesant pentru mulți cercetători în special datorită costului scăzut și a disponibilității ușoare, reprezentând o sursă bogată de fenoli și fibre alimentare, bogate în compuși bioactivi (flavonoizi, carotenoizi, vitamine și minerale); aceste reziduuri rezultate în urma procesului tehnologic de fabricație pot fi reciclate si utilizate ca suplimente alimentare cu valoare adăugată (Benavente-Garcia & Castillo, 2008). Mai mult decât atât, cojile de citrice au o calitate mai bună decât alte surse de fibre datorită prezenței compușilor bioactivi asociați (flavonoizi și vitamina C) cu proprietăți antioxidante, ce oferă proprietăți funcționale suplimentare și efecte de promovare a sănătății (Marín et al., 2002; Vlaicu et al., 2020).

În privința studiilor experimentale, Ebrahimi și colab. (2013) au declarat că utilizarea cojilor de portocale a favorizat creșterea în greutate corporală a puilor broiler prin includerea a 3% reziduuri de portocale. Un alt studiu (Chaudry și colab., 2004) a obținut o creștere medie în greutate zilnică a puilor nesemnificativă comparativ cu o rețetă standard prin utilizarea a 5% coji de portocale. Aceiași autori au obținut cele mai bune performanțe zootehnice atunci când cojile de citrice au fost adăugate în proporție de 7.5% comparativ cu rețeta standard.

În ceea ce privește calitatea cărnii de pui, Mourão și colab. (2008), prin utilizarea a 10% coji de portocale, au obținut o scădere a nivelul de acizi grasi MUFA (în principal 18: 1n-9) și o creștere semnificativă a nivelului de PUFA (P 0.05) în raport cu carnea lotului control.

Într-un alt studiu experimental, Pourhossein și colab. (2015) au declarat că puii hrăniți cu coji de citrice tind să exprime un răspuns imun mai mare decât cei care au primit tratamentul de control, arătând cel mai mare răspuns imunologic în comparație cu lotul control (P 0.05). De asemenea, în aceeași dietă au fost observate efecte semnificative asupra componentelor serice, concentrațiile de globule albe și limfocite, care au crescut în timp ce procentul de heterofile (P 0.05) a scăzut.

Rezultate pozitive au obținut și Oluremi și colab. (2006), care au observat că dietele experimentale au avut un efect semnificativ (P 0.05) asupra greutății corporale finale a puilor de carne din dietele care au conținut 5, 10 și 15% coji de citrice în comparație cu grupul de control.

Abbasi și colab. (2015) au investigat efectul diferitelor niveluri de deșeuri de citrice asupra populației microflorei intestinale a puilor broiler și au descoperit că noua dietă a redus foarte mult speciile de Bacteroid și populațiile Enterococcus, dar a crescut și numărul populațiilor de E. coli și Lactobacilli.

În ceea ce privește efectele deșeurilor de citrice în dietele găinilor ouătoare, Nazok și colab. (2010) au declarat că utilizarea deșeurilor de citrice în procent de 12% sau 16% nu a avut niciun efect semnificativ asupra grosimii cojii ouălor, dar a scăzut liniar colesterolul. Rezultatele privind scăderea colesterolului din ou prin utilizarea cojilor de citrice au fost susținute anterior și de Chaudry și colab. (2004) care au mai afirmat că utilizarea deșeurilor de citrice în dietele găinilor ouătoare a scăzut semnificativ conținutul de colesterol în ouă (P 0.05), având totodată și efecte benefice asupra parametrilor sangvini prin scăderea conținutului de trigliceride și glucoză.

Pe baza datelor din literatură, deșeurile de citrice reprezintă un produs secundar valoros în hrana animalelor, atât pui broileri cât și găini ouătoare.

Utilizarea cojilor de citrice în dietele găinilor ouătoare și a puilor broiler nu a afectat performanțele zootehnice, având efecte semnificative asupra conținutului de colesterol în ouă care joacă un rol cheie în sănătatea consumatorului. Mai mult, carotenoizii din cojile de portocale reprezintă un colorant natural al produselor alimentare (carne de pui și ouă). Pe de altă parte, deșeurile de citrice au și efecte benefice asupra unor parametri din serul sangvin și au influențat microflora intestinală a puilor de carne. Cercetări suplimentare sunt necesare pentru a clarifica procentul optim al deșeurilor de citrice în dietele găinilor ouătoare și ale puilor broiler în toate fazele de producție.

Alexandru Vlaicu
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).

Planul sectorial pentru cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și de dezvoltare rurală al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe anii 2019-2022, „Agricultură și Dezvoltare Rurală – ADER 2022“, își propune să ofere soluții în privința protecției mediului și a combaterii schimbărilor climatice, pentru o mai bună orientare spre piață și asigurarea într-o mai mare măsură a legăturii dintre cercetare, inovare, consultanță, fermieri și procesatori. De asemenea, ar trebui să asigure în continuare securitatea alimentară prin accesul permanent la alimente suficiente, sigure și hrănitoare și să contribuie la obținerea unei producții agricole sustenabile, o alimentație mai sănătoasă și la bunăstarea animalelor.

Având în vedere tematica și orientările cercetării, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală Balotești are în derulare un proiect care beneficiază de finanțare în cadrul ADER 2022 – „Caracterizarea genomică a raselor de ovine în vederea creării unor populații de referință ce vor fi folosite la estimarea valorii de ameliorare genomică“. Metodele tradiționale de ameliorare a ovinelor au dus la specializarea acestora și la scăderea variabilității caracterelor de importanță economică. La ora actuală, evaluarea genetică a reproducătorilor din populația de ovine, pe baza performanțelor proprii și a indivizilor înrudiți, este foarte costisitoare atât din punct de vedere financiar cât și al timpului. Astfel, prin valorificarea polimorfismelor unor singure nucleotide (SNP), evaluarea genomică permite identificarea indivizilor valoroși din punct de vedere genetic încă de la nașterea acestora, scurtând foarte mult procesul de selecție și costurile legate de acesta. Din acest punct de vedere, selecția genomică va intensifica ameliorarea atât a producției de lapte și carne la ovine, cât și rezistența la îmbolnăvire a acestora. Pentru a avea certitudinea unor producţii superioare noua generație trebuie să fie superioară atât din punct de vedere cantitativ, dar și calitativ. Noua tendinţă şi concepţie în dezvoltarea zootehniei presupune o reorientare în toate compartimentele specifice proceselor tehnologice de bază, dar şi o creştere a calităţii producţiilor. În acest context, ameliorării animalelor îi va reveni, pe viitor, îndeplinirea unor obiective extrem de importante. Obiectivul lucrărilor de selecţiei este ca fiecare generaţie care apare să fie superioară celei precedente, plecându-se de la ipoteza că reproducătorii selecţionaţi sunt capabili să transmită la urmaşi însuşirile valoroase pe care le posedă.

Scopul proiectului de față este acela de a pune bazele unei populații de referință prin genotiparea ovinelor din rasele locale, populație cu ajutorul căreia să se poate estima valoarea de ameliorare genomică. Astfel, pentru a atinge ceea ce s-a propus este nevoie de câteva etape măsurabile: cu ajutorul controlului oficial al performanțelor să se pună bazele unei baze de date care să cuprindă informații fenotipice (cantitatea de lapte, greutăți corporale, evaluarea exteriorului, informații despre reproducție); estimarea efectului SNP-urilor asupra caracterelor evaluate prin cele mai noi metode biometrice; estimarea componenților de varianță-covarianță care implicit conduc la estimarea parametrilor genetici; identificarea celor mai bune metodologii de analiză biometrică care vor fi folosite la predicția valorii de ameliorare. Ca obiective secundare ale proiectului amintim: optimizarea metodelor de măsurare a fenotipurilor; optimizarea metodelor alese pentru estimarea parametrilor genetici în funcție de specificul caracterelor (caractere cu heritabilitate mică, caractere care se măsoară repetat în decursul vieții productive ale animalului); verificarea SNP-urilor corespunzătoare populațiilor analizate și identificarea densității panelurilor ce urmează a fi folosite la genotipare; analiza comparativă a diverselor metode matematice folosite în estimarea valorii de ameliorare genomice.

Vacile de lapte au un ritm circadian specific, iar activitățile principale de odihnă, hrănire și rumegare se desfășoară conform unui tipar conservator. Comportamentul vacilor este influențat de o serie de factori precum sistemul de întreținere, tipul de furajare, starea de sănătate, factorii climatici și nivelul productiv.

Modificări de comportament

Modificările de comportament în ceea ce privește timpul alocat odihnei și rumegării pot fi folosite ca un indicator de bunăstare şi confort al animalelor şi au implicaţii directe asupra stării de sănătate şi a producţiilor obţinute.

Astfel, atunci când taurinele stau culcate se reduce presiunea exercitată de greutatea corporală asupra membrelor, reducându-se incidenţa şchiopăturilor, iar la nivelul glandei mamare are loc o intensificare a circulaţiei sângelui cu 20-25%, comparativ cu poziţia ortostatică şi ca urmare creşte producţia de lapte. Vacile de lapte alocă odihnei în medie 10-14 ore. Vacile aflate în lactație se odihnesc în 15-20 reprize pe zi, fiecare având o durată de la 0,5 la 3 ore. Atunci când durata odihnei și a furajării sunt afectate simultan, vacile aleg să se odihnească și neglijează furajarea. Pentru fiecare oră de reducere a odihnei se înregistrează o reducere a consumului de furaje cu 45 de minute. Având în vedere efectele ierarhiei sociale la vacile întreţinute în sistem liber şi influenţa acesteia asupra odihnei, se recomandă ca în fermele cu efective mari să fie constituite grupe tehnologice de maximum 40-50 de capete.

La întreţinerea vacilor în cuşete, durata odihnei este semnificativ influenţată de tipul despărțitorului de stand şi dimensiunile cuşetelor, precum şi de tipul de aşternut. Astfel, se recomandă ca pentru taurinele din rasa Jersey, cu o dezvoltare corporală mai mică (400-450 kg), dimensiunile minime să fie de 2,4/1,05 m, în timp ce la rasele cu dezvoltare corporală mare precum Holstein (600-650 kg), dimensiunile recomandate sunt de 2,5/1,14 m. La întreţinerea liberă, vacile preferă odihna pe aşternut de nisip, comparativ cu utilizarea saltelelor de cauciuc, alocând odihnei cu cca 10-15% mai mult. Pentru vacile întreținute legat, dimensiunile recomandate ale standului de odihnă sunt de 1,7-1,8/1,2 m. În acest caz așternutul de paie este cel mai des folosit recomandându-se utilizarea a 2-3 kg de aşternut pe vacă şi împrospătarea zilnică a acestuia cu 0,5 kg.

4 litri de salivație

Având în vedere că principala activitate a vacilor culcate este rumegarea, odihna influenţează direct durata zilnică a rumegării. Aceasta are loc de regulă la scurt timp după încetarea consumului de furaje şi în timpul nopţii. De regulă, vacile rumegă între 6-9 ore pe zi în 12-17 perioade, efectuând în medie 25.000-29.000 de mişcări masticatorii pe parcursul a 24 de ore. În timpul rumegării se produc cca 200-300 ml de salivă/min., fapt ce concură la menţinerea unui pH adecvat în rumen. Cantitatea de salivă este influenţată de structura raţiei, astfel consumul unui kg de fibroase determină o salivaţie de 4 litri, în timp ce consumul de furaje suculente determină producerea a 0,5 litri de salivă. Lipsa sau reducerea rumegării la vacile aflate în lactaţie pot fi semne clinice de debut al unor boli metabolice şi/sau afecţiuni digestive. Cercetările recente au arătat implicaţiile practice ale comportamentului, vacile care alocă odihnei şi rumegării 10-11 ore pe zi produc cu 2,5-3 kg mai mult lapte comparativ cu vacile care se odihnesc şi rumegă 6-7 ore, în condiţii identice de furajare şi întreţinere.

Având în vedere importanţa odihnei şi rumegării la vacile de lapte, se recomandă:

• Respectarea programului zilnic de activităţi din fermă;
• Utilizarea unei cantităţi suficiente de aşternut de calitate;
• Respectarea dimensiunilor cuşetelor de odihnă în funcţie de dezvoltarea corporală a animalelor;
• Vacile în lactație să nu petreacă mai mult de 1-1,5 ore la o mulsoare, inclusiv staționarea în sala de așteptare;
• Evitarea lotizărilor frecvente şi constituirea unor grupe de producţie omogene (conform nivelului productiv, vârstei animalelor şi a stării fiziologice);
• Raţiile administrate să fie echilibrate şi să respecte cerinţele nutriționale ale vacilor;

Conţinutul în celuloză al raţiei să fie cuprins între 23-25%, minimum 17%. Acest lucru se poate realiza prin introducerea în raţie a unei cantităţi de 2,5-3 kg fân de lucernă de calitate.

Mădălina MINCU,

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

Vacile aflate în lactaţie tolerează cu dificultate temperaturile excesive din timpul verii, zona de confort termic a acestei categorii fiind cuprinsă între 5° şi 22°C. Stresul de caniculă se instalează atunci când temperatura depăşeşte valoarea de 28°C, vacile de lapte reducându-şi consumul de furaje cu 10-30%, în funcţie de severitate. Având în vedere că o parte din energia din furaje este direcţionată de organism către procesele de termoreglare, la temperaturi mai mari de 33°C producţia de lapte scade cu peste 20%.

Un element esenţial pentru reducerea stresului de caniculă este asigurarea unui regim hidric corespunzător, ţinând cont că pentru fiecare kg de substanţă uscată ingerată de animal sunt necesari 5,5 litri de apă, iar pentru producerea unui kilogram de lapte sunt necesari 4,5 litri de apă.

Conform particularităţilor anatomice şi de comportament ale taurinelor, acestea consumă apa prin imersarea botului aproximativ 2-3 cm, viteza de consum a apei fiind de 4,5-5,5 litri/minut.

În condiţii termice neutre, vacile aflate în lactaţie consumă, de regulă, 70-80 litri de apă pe zi, în condiţii de caniculă consumul ridicându-se la 120-150 litri, în cazul vacilor cu producţii de lapte mai mari de 25 kg/zi.

Vacile consumă apa imediat după furajare şi după efectuarea mulsului, preferând apa la o temperatură de 10-17ºC. La temperaturi ale apei de peste 32ºC consumul este semnificativ redus sau sistat.

Apa administrată vacilor trebuie să fie lipsită de miros şi gust, respectând concentraţiile maxime de nitriţi (0,4 mg/dm³) și nitraţi (45 mg/dm³). Se recomandă recoltarea de probe de apă şi trimiterea acestora pentru analize chimice şi microbiologice, cel puţin de două ori pe an.

La vacile întreţinute pe păşune, stresul de caniculă este amplificat de expunerea la radiaţia solară directă. De aceea este imperios necesară asigurarea de umbrare şi accesul la o sursa de apă proaspătă. Astfel, se recomandă ca umbrarul să asigure 2-2,5 m2 per animal, iar sursa de apă să nu fie la o distanţă mai mare de 250-350 m.

De asemenea, trebuie ales cu grijă tipul de adăpători utilizate. În cazul adăpătorilor cu clapetă scade consumul de apă cu cca 30%, comparativ cu adăpătorile cu nivel constant, datorită faptului că vacilor nu le este caracteristic consumul prin soarbere de la suprafaţa apei. Mai mult, presiunea apei în urma apăsării pe clapetă este mare, ceea ce constituie un factor stresant pentru animal.

În adăpost, de regulă, poziţionarea şi dimensionarea adăpătorilor este extrem de importantă, recomandându-se ca sursa de apă să nu fie la o distanţă mai mare de 50 m faţă de frontul de furajare, asigurând un front de adăpare suficient / vacă, cu o înălţime a adăpătorilor de 0,7-0,8 m.

Recomandări pentru reducerea stresului de caniculă la vacile de lapte:

• utilizarea adăpătorilor cu nivel constant, asigurând 2 adăpători pentru fiecare grupă tehnologică (30-50 de capete);
• curăţarea zilnică a adăpătorilor şi verificarea funcţionării acestora, având în vedere acumularea de resturi furajere care pot duce la blocarea instalaţiilor de adăpare sau la degradarea calităţii apei;
• utilizarea de ventilatoare şi umidificatoare în adăposturi şi / sau întreţinerea vacilor în adăposturi semideschise, pentru a permite o ventilaţie suficientă;
• asigurarea de umbrare şi accesul la o sursă de apă proaspătă pentru vacile întreţinute pe păşune;
• creşterea valorii energetice a raţiei zilnice, prin utilizarea furajelor concentrate, fără ca acestea să aibă un aport mai mare de 65% din valoarea energetică a raţiei, în vederea evitării apariţiei acidozei ruminale;
• 60% din raţia zilnică să fie acordată vacilor în intervalul 20:00-06:00, când temperatura medie scade, astfel încât să fie încurajat consumul de furaje;
• reducerea proporţiei furajelor grosiere din raţie deoarece prin procesul de digestie a fibrei sunt degajate cantităţi ridicate de căldură biologică, fără a scădea însă conţinutul de celuloză al raţiei sub 17%;
• în sistemul gospodăresc, unde de regulă se practică adăparea la găleată, se recomandă adăparea vacilor de 4-5 ori/zi.

Mădălina MINCU,

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

Sistemul intensiv de creștere a tineretului taurin apelează frecvent la produse cu acțiune stimulantă în vederea îmbunătățirii capacității de valorificare a resurselor furajere şi a stării de sănătate. Dacă în trecut o practică des întâlnită a fost reprezentată de administrarea antibioticelor în doze de prevenție, cu rol de promotor în creșterea tineretului taurin, începând cu anul 2006 administrarea antibioticelor ca aditivi furajeri în zootehnie a fost restricționată în Uniunea Europeană. Ca alternativă, Comisia Europeană a elaborat recomandări privind utilizarea probioticelor în creșterea animalelor (Regulamentul CE nr. 767/2009). Probioticele sunt microorganisme vii, cu efecte potenţial benefice asupra organismului animal, administrate în cantități suficiente, într-un interval specific de timp.

Utilizarea probioticelor în alimentația viţeilor poate avea următoarele efecte:

• Administrarea în primele 3 săptămâni de viață poate reduce incidența și severitatea diareei cu 25-30% și crește sporul mediu zilnic cu până la 10-15% în perioada de alăptare;
• În perioada de creștere poate contribui la reducerea nivelului de stres, stimularea dezvoltării ruminale, limitând acidoza ruminală prin popularea tractului digestiv cu bacterii specifice;
• Favorizează absorbția nutrienților, contribuind activ la reducerea incidenței și a severității afecțiunilor gastrointestinale până la statutul de tineret taurin la îngrăşat;
• Contribuie la creșterea greutății carcasei și la o pondere mai mare a cărnii în carcasă, datorită efectului pozitiv exercitat asupra ratelor de creștere şi îmbunătăţirii ratelor de conversie a furajelor.

Posibilitățile de administrare diferă în funcție de formularea produsului bio-terapeutic, după cum urmează: lichid, pulbere, capsule și microcapsule.

Recomandările de administrare a produsului probiotic animalelor de fermă derivă din forma de prezentare a produsului, respectiv pe cale bucală: per os (administrare directă), în apă sau în rețetă (solidă sau lichidă). Rezultatele cele mai importante se observă, de regulă, în primele 14 zile de la debutul administrării probioticelor.

Recomandări în administrarea probioticelor:

• Rațiile furajere administrate să fie echilibrate energo-proteic, în funcție de necesarul fiecărei categorii de animale;
• Administrarea de probiotice pentru atenuarea perioadelor de stres, precum înțărcarea, transportul animalelor, vaccinarea, ecornarea, relotizări, schimbări ale rațiilor furajere;
• Evitarea suprapunerii mai multor factori de stres în același timp, ca de exemplu ecornarea şi vaccinarea;
• Asocierea probioticelor cu vitamine (A, B, C, D3, E), prebiotice (inulina) şi săruri minerale rehidratante (clorura de sodiu, citrat de sodiu și clorura de potasiu);
• Păstrarea în condiții optime de temperatură şi umiditate a produselor probiotice, evitând expunerea directă la soare a acestora;
• Administrarea corectă a produselor probiotice, respectând dozajul și timpul de administrare.

Exemple de produse probiotice introduse în hrana vițeilor și dozarea recomandată:

Daniela GRIGORE,
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creştere a Bovinelor Baloteşti

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

- Se redeschide interesul pentru o veche cereală!!!!

- Revine în actualitate sorgul și capătă importanță din ce în ce mai mare, în special în anii secetoși și în zonele uscate.

- La nivel european s-a regândit politica vizavi de suprafața cultivată cu sorg datorită unor argumente care pledează pentru această cereală:

• Sorgul (Sp. vulgare) este o cereală rustică, cu potențial nutritiv valoros.
• Sorgul poate fi o alternativă la cereale fezabilă din punct de vedere economic (în ultimii ani a reprezentat 80-90% din costul porumbului).
• Sorgul este a 5-a cereală din lume adaptată la zonele cu climă caldă, secetoasă (FAO).
• Sorgul reprezintă o sursă de principii activi ce influențează pozitiv sănătatea:

- vitamine hidrosolubile (complex B);

• compuși fenolici.
• Rezultatele obținute la IBNA Balotești confirmă argumentele de mai sus:

- performanțele de creștere la purcei în faze critice de dezvoltare nu se diminuează semnificativ la un nivel de includere de 20%, dimpotrivă sporul mediu zilnic înregistrează o creștere cu 12% comparativ cu cel obținut la animalele hrănite cu porumb.

- parametrii biochimici plasmatici, ca markeri de referință pentru sănătate, se încadrează în limite normale: sorgul adăugat în hrană conduce la descreșterea concentrației colesterolului în sânge cu cca 17,53% datorită probabil compușilor fitochimici aflați la un nivel mai ridicat în boabele de sorg.

- nu determină o creștere semnificativă a frecvenței enteritelor sau asupra scorului de incidență diaree.

Important de știut !!!

- Sorgul conține tanini condensați care au ca efect reducerea palatabilității și implicit a consumului de hrană. Nivelul taninilor variază între 0,2-2%.

- Ca regulă, sorgul cu un nivel redus de tanini (0,05%) poate fi folosit ca singură cereală în nutrețul combinat la porci, cu excepția sugarilor.

- Actualmente sunt varietăți libere de factori antinutriționali.

- 40% din producția de sorg este folosită în consumul uman.

- Tendința este de creștere a producției, a suprafeței și a ponderii de utilizare în hrana animalelor.

- RECOMANDĂM VARIETĂȚI DE SORG ALB ÎN HRANA PURCEILOR.

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).

Pe tot parcursul lanțului alimentar, din câmp și terminând cu alimentația umană, există o mare probabilitate ca una sau mai multe specii de mucegaiuri să se dezvolte și să producă micotoxine dacă există condiții favorabile de mediu. Plantele sunt mai susceptibile la atacul fungilor în condiții de stres, cum ar fi irigarea excesivă, expunerea la pesticide, prezența insectelor dăunătoare etc. Cerealele sunt vectori foarte importanţi ai micotoxinelor pentru că ele sunt universal consumate de om şi animale. În ţările calde şi umede este în mod particular favorizată dezvoltarea fungilor genului Aspergillus responsabil de sinteză de aflatoxine, în timp ce în climatul temperat continental este favorizată dezvoltarea fungilor genului Fusarium și sinteza micotoxinelor de tipul zearalenonei și deoxinivalenolului. Sinteza de micotoxine este variabilă de la un an la altul, în funcție de factorii de mediu. Schimbările climatice din ultimii ani au făcut ca de exemplu aflatoxina să fie mult mai des întâlnită în regiuni temperate. Ultimul studiu publicat de BIOMIN referitor la prezența micotoxinelor în anul 2016 în 4.027 de furaje și materii prime provenite din 50 de țări din Europa a arătat că deoxinivalenolul și fumonisinele au fost cele mai frecvente micotoxine detectate.

În România, datorită climatului continental cu ierni reci și veri călduroase și uscate, contaminarea plantelor cu micotoxine este frecventă și poate fi diferită de cea observată în alte țări europene. În plus, puține studii au fost publicate în România referitoare la contaminarea cu micotoxine și un număr redus de date sunt disponibile din această regiune a Europei în vederea realizării unor studii statistice privind gradul de contaminare cu micotoxine. De aceea studiile referitoare la contaminarea cu micotoxine în România prezintă o importanță deosebită.

În anul 2016, în INCDBNA-IBNA Balotesti, în cadrul Laboratorului de Biologie și Nutriție Animală au fost analizate 597 de probe de furaje și materii prime provenite din regiunea de Sud-Est a României pentru a evalua contaminarea cu 3 dintre cele mai cunoscute micotoxine: aflatoxină (553 probe), deoxinivalenol (87 probe) și zearalenonă (9 probe). Rezultatele au arătat că majoritatea probelor au fost contaminate cu micotoxine și doar un număr mic de probe nu au fost contaminate (8,3% din probele analizate pentru conținutul în aflatoxină și 5,7% din probele analizate pentru conținutul în deoxinivalenol; (figura nr. 1). În schimb, toate probele analizate pentru zearalenonă au fost contaminate. Cele mai multe dintre probele analizate au fost de nutreț combinat și concentrate proteino-vitamino-minerale, dar și de cereale (figura nr 2). Din probele analizate, o contaminare mai mare de 0,004 mg/kg a fost obținută pentru aflatoxină la toate probele de gluten de porumb investigate. Probele analizate pentru toate cele trei micotoxine au fost co-contaminate cu cel puțin două dintre micotoxinele analizate. Co-contaminarea cu micotoxine reprezintă o problemă frecventă, probabilitatea ca o probă de cereale și cu atât mai mult de nutreț combinat să fie contaminată cu mai mult de o micotoxină fiind foarte mare. Din acest motiv administrarea la animale a furajelor contaminate cu mai multe micotoxine, chiar dacă acestea sunt în concentrații aflate la limita minimă recomandată de Uniunea Europeană, poate induce la animale numeroase efecte negative prin efectul toxic cumulativ. În concluzie, se recomandă ca obligatorie analiza micotoxicologică a cerealelelor și a materiile prime furajere, înaintea administrării lor în hrana animalelor.

Daniela Eliza MARIN & Ionelia ȚĂRANU

Consumul de carne de miel și ied sunt strâns legate de tradiția pe care românii o respectă cu ocazia sărbătoririi  Paștelui, ceea ce face ca, premergător acesteia, în România, să fie sacrificații cca. 3-4 milioane de miei și iezi anual. Se recomandă ca aceștia să atingă o greutate de minimum 10-15 kg în viu înainte de sacrificare pentru a se evita consumul de carne imatură, sursă de substanțe responsabile pentru boli precum guta. Practica pastorală presupune concentrarea fătărilor în intervalul ianuarie-martie al fiecărui an. La fătare mieii au o greutate care variază între 2,5-3,5 (de exemplu Țurcana) și 4,5-5,5 kg (de exemplu Cap Negru de Teleorman). Studiile au arătat faptul că greutatea la fătare influențează evoluția ulterioară a mieilor, astfel încât se recomandă acordarea unei atenții deosebite tehnologiei de hrănire din timpul ultimei perioade de gestație a oilor, dar și din timpul îngrășării mieilor. În general, mieii îngrășați in sistemul tradițional înregistrează sporuri medii zilnice (S.M.Z.) de 0,125 kg, ceea ce corespunde unei perioade de îngrășare de minimum 90 zile pentru a atinge greutatea ideală de 15 kg în viu. Un calcul simplu demonstrează faptul că doar mieii fătați înainte de ultima decadă a lui ianuarie 2019 vor putea atinge greutatea scontată în perioada prepascală. Pentru a optimiza aceste performanțe, IBNA Balotești vă  pune  la  dispoziție  gama  sa  de  nutrețuri combinate destinate rumegătoarelor mici.

Conform studiilor efectuate de cercetătorii români, administrarea  de nutrețuri combinate îmbunătățește performanța mieilor cu până la 60%, crescând S.M.Z. de la 0,125 la 0,200 kg, ceea ce se traduce în reducerea perioadei de îngrășare cu cca 37,50%, diferență ce se „cuantifică“ în buzunarul fiecărui crescător de ovine/ caprine.

Nutrețurile combinate IBNA pentru miei și iezi au la bază atât cercetări fundamentale, cât și aplicative realizate în cadrul institutului și sunt alcătuite din materii prime de cea mai bună calitate, asigurându-se astfel transferul tehnologic al inovării către fermieri.

Nutrețuri combinate

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), lapte praf, fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

Nutrețuri combinate (continuare)

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

Concentrate proteino-vitamino-minerale

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), lapte praf, fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

NUTREȚURI COMBINATE PENTRU TAURINE

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), lapte praf, fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

Concentrate proteino-vitamino-minerale

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), lapte praf, fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

Şrotul de rapiţă provine din două specii de plante, ambele aparţinând genului Brassica spp. În Europa Centrală şi de Nord se cultivă hibrizi din varietatea Brassica napus, iar în Canada şi Asia sunt cultivate ambele varietăţi (Brassica napus şi Brassica campestris sau Brassica rapa). Potrivit rapoartelor US Department of Agriculture/Foreign Agricultural Service (USDA/ FAS, 2018/19), şrotul de rapiţă este al doilea, ca producţie mondială, dintre şroturile proteice produse în lume, după cel de soia.

Utilizarea şroturilor de rapiţă ca sursă proteică pentru hrana păsărilor a fost limitată mult timp de prezenţa unor concentraţii ridicate de glucozinolaţi şi acid erucic prezente în varietăţile tradiţionale de rapiţă. Atunci când seminţele de rapiţă sunt încălzite, mirozinaza, enzimă prezentă în seminţele crude, descompune glucozinolaţii în mai multe grupe de compuşi toxici şi amari. Toxicitatea seminţelor de rapiţă afectează, în principal, funcţionarea tiroidei şi, în consecinţă, întârzierea creşterii (la tineretul aviar) şi scăderea procentului de ouat (în cazul păsărilor ouătoare). Factorii care produc gustul amar (de exemplu, izotiocianat) sunt puţin activi la păsări, care sunt sub acest aspect mai puţin sensibile decât mamiferele. Niciun tratament tehnologic nu poate, la ora actuală, în afară de cele care se practică pentru boabele de soia (toastare, extrudare etc.), să facă produsul perfect din punct de vedere nutriţional. Doar selecţia vegetală a permis scăderea considerabilă a nivelului de glucozinolaţi.

În ultimii 20-30 de ani cultivatorii canadieni, printr-un program de selecţie şi hibridare, au dezvoltat noi varietăţi de rapiţă care combină atât nivelurile reduse de acid erucic ( 2%), cât şi de glucozinolaţi (15-30 µM tioglucozide la 1 gram substanţă uscată), varietăţi cunoscute sub denumirea comercială de Canola, forma abreviată de la „Can. O., L-A“ (Canadian Oilseed, Low-Acid). Canola este o plantă oleaginoasă importantă atât pentru conținutul de proteine (16-24%), dar mai ales pentru ulei (38-50%). Şrotul provenit din seminţe de Canola este galben la culoare comparativ cu cel de rapiţă (varietatea Brassica napus), care are o culoare mai închisă (maro). Şrotul de rapiţă și/sau Canola obţinut din boabe întregi conţine circa 40% proteine brute (în raport cu SU). Comparând principalele surse proteice vegetale, din punctul de vedere al profilului în aminoacizi, constatăm că şrotul de rapiţă este deficitar în lizină, dar are un conţinut ridicat în aminoacizi cu sulf (metionină şi cistină).

Recomandăm ca formularea reţetelor de nutreţuri pentru păsări, care au în componență șroturi de rapiță, să se facă ţinând cont atât de concentraţia în aminoacizi a acestui ingredient, dar mai ales de coeficienţii de digestibilitate ai acestora.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală (IBNA), Baloteşti, ca urmare a unor serii de experimente, recomandă următoarele niveluri de includere ale şrotului de rapiţă în hrana păsărilor:

Niveluri de includere

Găini ouă consum:

15% (se înlocuieşte 50% din şrotul de soia; totodată, se reduc costurile cu furajarea cu 5-7%, în funcţie de preţul de achiziţie a şrotului de rapiţă).

Pui de carne:

• Start – 5%
• Creștere-dezvoltare – 8%
• Finisare – 11%

IBNA Balotești produce o gamă largă de nutrețuri combinate și de concentrate proteino-vitamino-minerale (CPVM) pentru toate categoriile de păsări (găini ouătoare, pui de carne, curci, prepelițe, fazani, iar la cerere și pentru rațe și gâște). Toate produsele se pot cumpăra în pungi de 10 kg sau saci de 30 kg și sunt disponibile atât în varianta măcinată, cât și granulată.

Pentru întrebări sau comenzi vă rugăm să ne contactați la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin intermediul paginii noastre: http://www.magazin.ibna.ro

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

– prezentare generală –

În cadrul unui nou proiect al institutului IBNA Balotești, de cercetare complexă, în cadrul componentei 4, în parteneriat cu Facultatea de Biologie din București, Institutul de Biochimie al Academiei Române și catedra de Chimie din Universitatea Babes-Bolyai, se va avea în studiu influența unor substanțe extrase din plante asupra rumenului, dar și asupra producției de lapte la vaci.

Se cunoaște faptul că nutriția animalelor reprezintă ponderea cea mai mare în cheltuielile de creștere a animalelor de fermă, dar se reflectă și în calitatea și competitivitatea produselor animale obținute. Modificarea rațiilor vizează îmbunătățiri ale performanțelor productive sau ale calității produselor și nu numai. Astfel, într-o primă etapă de cercetare se va avea în vedere așa-zisa „manipulare a rumenului“, adică o modificare a populațiilor de microorganisme cu ajutorul unor extracte din plante în direcția creșterii acelora care pot degrada mai eficient rația furajeră cu compoziție cunoscută. Acest aspect este o prioritate de cercetare în ultimii ani la nivelul organizațiilor agricole internaționale, dar și la nivelul Ministerului Agriculturii din România. IBNA Balotești desfășoară de mai mult timp cercetări asupra mediului ruminal și nutriției rumegătoarelor, deci, în urma colaborării cu partenerii amintiți, vom putea aduce un grad de noutate în tehnologiile de furajare. Prin tehnici moderne de genomică se vor identifica rapid principalele categorii de microorganisme din rumen. Tot cu tehnici moderne de biochimie se vor identifica la nivel celular acei intermediari ai metabolismului proteinelor și glucidelor care pot fi utili ca biomarkeri pentru eficiența procesului de degradare în rumen. Deși scopul proiectului nu vizează și reducerea poluării cu metan, se vor urmări și efectele extractelor de plante asupra reducerii populațiilor de bacterii metanogene.

Într-o a doua etapă se vor studia efectele extractelor de plante asupra calității laptelui produs. Tehnicile moderne de spectroscopie cu detecție de masă ne vor permite să identificăm proteine/enzime din lapte, cu natură complexă și rol în metabolism sau apărarea imună (studiu de proteomică), care pot funcționa, de asemenea, ca biomarkeri pentru calitatea laptelui.

Ca o valorificare a cercetării se dorește a fi reducerea cantităților de resurse furajere proteice scumpe până la un nivel optim pentru degradarea ruminală, acest fapt având efecte nu doar economice, ci și asupra mediului înconjurător prin reducerea poluării cu amoniac. Un alt efect ar putea fi și includerea și valorificarea în rații, în mod controlat, a unor resurse vegetale cultivate doar în anumite zone sau a unor produse rezultate din diverse industrii ce folosesc legume, fructe sau semințe.

Ana CISMILEANU, Cătălin DRAGOMIR

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră din familia leguminoaselor. În România, această plantă se cultivă pe o suprafață mai mare de 442.000 ha, ceea ce reprezintă peste 30% din structura bazei furajere a țării noastre (Schitea, 2010). Acest aspect situează România în clasamentul ţărilor mari cultivatoare de lucernă, după SUA, Argentina, Italia. Este important de subliniat faptul că extinderea lucernei în cultură s-a datorat însușirilor sale valoroase precum: producții mari, durată în cultură de peste 3 ani, capacitate mare de a se reface după cosit, puțin pretențioasă față de condițiile de creștere (rezistă la secetă, frig etc.), precum și folosinței multiple (nutreț verde, fân, făină de fân, siloz, semisiloz etc.). La acestea se adaugă însușiri agrotehnice deosebite, respectiv refacerea fertilității solului prin cantitățile mari de azot și resturi organice care rămân în sol la finalul perioadei de vegetație (Ignat, 2000).

Lucerna a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri ca fiind pretabilă pentru hrana rumegătoarelor. De remarcat este faptul că nivelul ridicat în proteine (în special lizină), celuloză brută, minerale (magneziu, potasiu, cupru, fier etc.), dar şi în vitamine (A, D, E, K, etc.) situează această plantă imediat după porumb, șrot de soia şi grâu sub aspectul valorii nutritive pentru porci (Seerley, 1991; Thacker, 1990; Thacker și Haq 2008). În plus, potrivit National Research Council, biodispo­nibilitatea fosforului din lucernă se consideră a fi de 100%, ceea ce aduce un plus de valoare acestei plante. Totuși, adaosul de lucernă în hrana porcilor moderni, care provin din animale riguros selecţionate în direcţia obţinerii unor mari performanţe productive şi mai puţin privind capacitatea de folosire a nutreţurilor „neconvenţionale“, nu este o practică obișnuită în România. Hrana porcilor crescuți la noi în țară este constituită în principal din porumb, şrot de soia şi floarea-soarelui deoarece aceste ingrediente furajere au o disponibilitate ridicată pe plan local, o digestie ridicată a substanțelor nutritive și o compoziție nutritivă complementară.

Potrivit rezultatelor obținute în urma analizelor chimice, lucerna uscată, măcinată și ulterior peletizată are un conținut în proteină brută de 16,72%, cu o digestibilitate de peste 60%, un conținut de 32,09% celuloză brută și 7,65 minerale. Astfel, inclusă în rețetele de nutreț combinat sub formă peletizată poate reprezenta o potențială sursă proteică locală pentru porcii destinați producției de carne.

Având în vedere cele prezentate anterior, în cadrul Biobazei INCDBNA – Baloteşti a fost realizat un experiment pe porci, hibridul Topigs cu o greutate medie inițială de 30,28 kg, pe o perioadă de 25 de zile, ce a avut ca obiectiv evidențierea efectului productiv al surselor proteice locale. Porcii au fost repartizați în două loturi și furajați diferențiat: martor (M) cu nutreț combinat clasic (pe bază de porumb-șrot de soia-șrot de floarea soarelui) și experimental (L) cu un adaos de făină fân de lucernă 5%, ce a substituit o parte din șrotul de floarea-soarelui. Hrana a fost administrată sub formă peletizată o dată pe zi, cu înregistrarea zilnică a consumului. Pentru o evidență precisă a consumului de furaje și a efectului productiv al făinii fân de lucernă, porcii au fost întreținuți pe perioada de derulare a experimentului în cuști de digestibilitate. Factorii de microclimat au fost asigurați conform cerințelor fiziologice ale speciei și categoriei de animale.

Prin folosirea unui adaos de 5% făină fân de lucernă măcinată/peletizată în rețetele porcilor în faza de creștere-îngrășare, obținem performanțe productive comparabile cu administrarea surselor clasice. În plus, făina fân de lucernă inclusă în structura rețetei de nutreț combinat în procente de 5% asigură obținerea a peste 32,48 kg de carne cu un consum mediu zilnic de 2,33 kg de nutreț combinat/kg spor. Având în vedere calitatea proteinei, precum și influența pozitivă asupra indicilor productivi, dar și în scopul diversificării gamei de materii prime vegetale disponibile local, recomandăm făina fân de lucernă peletizată la un nivel de 5% pentru hrana purceilor destinați producției de carne. 

Rezultatele prezentate au fost realizate în cadrul Programului Nucleu, proiect 18.20.01.03 și prin Programul 1. Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2. Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, Contract nr. 17 PFE/17.10.2018, finanțate de Ministerul Cercetării și Inovării.

Lavinia Idriceanu, Nicoleta Lefter, Mihaela Hăbeanu, Anca Gheorghe

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Este cunoscut faptul că înțărcarea este asociată cu provocări nutriționale, de mediu și imunologice care pot duce la pierderi economice considerabile pentru crescătorii de porci (Li și colab., 2014; Weng, 2017). În general, perioada de înțărcare se caracterizează prin scăderea consumului de hrană al purceilor, modificarea integrității intestinale și creșterea concentrațiilor markerilor inflamatori în sânge (Le Dividich și Sève, 2000; Pié și colab., 2004; Montagne și colab., 2007).

Efectele surselor sau ale nivelului de proteine din hrană asupra creșterii și sănătății purceilor au fost studiate extensiv (Pluske și colab., 2002; Kim și colab., 2006; Wang și colab., 2007; Hermes, 2011; Hăbeanu și colab., 2015). Există încă o lipsă de informații cu privire la efectul unor surse proteaginoase (de exemplu: semințe de in, şrot de nucă) sau a unor amestecuri de proteaginoase (de exemplu: amestec de mazăre şi seminţe in în proporţie de 3:1; Hăbeanu și colab., 2017), ca surse bogate de acizi grași polinesaturați esențiali, care ar putea ajuta purceii să se adapteze mai uşor la modificările apărute în hrană în timpul înțărcării (Rodriguez-Leyva și colab., 2010; Li și colab., 2014).

Semințele de in sunt considerate o sursă oleaginoasă unică datorită conținutului bogat în acizi grași polinesaturați, în special acid α-linolenic și lignani care au proprietăți antimicrobiene (Kiarie și colab., 2014). Şrotul de nucă are un conţinut ridicat de proteine (peste 35%), fiind totodată şi o sursă bogată de compuși bioactivi (acid α-linolenic, antioxidanți, fibre) cu potențial benefic asupra stării de sănătate a purceilor. Amestecul acestor ingrediente ar putea îmbunătăți conținutul de energie, aminoacizi și acizi graşi al nutreţurilor combinate.

Un studiu recent realizat la INCDBNA-Balotești a avut ca scop evaluarea efectelor utilizării unui amestec de semințe in extrudat: şrot de nucă (8:1) în hrana purceilor în criza de înţărcare asupra performanțelor productive și stării de sănătate a acestora.

Compoziția chimică brută a amestecului de semințe in extrudat: şrot de nucă utilizat în acest studiu a fost de 91% substanță uscată, 27,4% proteină brută, 14,3% grăsime brută, 15,6% fibră brută și 14,95 MJ/kg energie metabolizabilă. După cum era de așteptat, nutreţul combinat pe bază de amestec de semințe in extrudat: şrot de nucă (8:1) utilizat a avut o concentrație ridicată de acid α-linolenic (24,58% vs. 4,59%) şi un raport linolenic: α-linolenic redus (1,67 vs. 11,23) comparativ cu nutreţul combinat clasic.

Rezultatele au arătat că includerea amestecului de semințe in extrudat: şrot de nucă (8:1), în hrana purceilor înțărcați îmbunătățește performanța de creștere (greutate şi spor), cu consumuri de furaje similare furajului clasic.

Profilul proteic plasmatic a fost influenţat pozitiv prin reducerea semnificativă a concentraţiei de uree, marker important al eficienţei utilizării proteinei din hrană, fapt ce confirmă performanţele de creştere obţinute, iar ceilalţi parametri plasmatici (lipidici, minerali, enzimatici) s-au încadrat în limitele fiziologice normale.

În plus, amestecul utilizat are efecte pozitive asupra sănătății intestinale prin creşterea populațiilor bacteriene benefice (Lactobacillus spp.) şi reducerea populațiilor patogene (Staphylococcus spp., E. Coli), fapt confirmat şi de reducerea scorului fecal şi a incidenţei diareei.

În concluzie, utilizarea amestecului de semințe in extrudat: şrot de nucă (8:1), poate reprezenta o soluţie viabilă de înlocuire parţială a şrotului de soia în hrana purceilor în criza de înţărcare.

Anca GHEORGHE, Mihaela HĂBEANU, Nicoleta LEFTER,

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală-Balotești

Șrotul de soia este folosit ca sursă proteică vegetală de referință în industria de nutrețuri combinate pentru monogastrice (porci și păsări). Cu toate acestea, piața șroturilor de soia înregistrează o mare fluctuație în privința aprovizionării, ceea ce conduce și la oscilații mari ale prețului de comercializare. Importurile de șroturi de soia necesită din partea țării noastre un efort valutar considerabil, afectând negativ balanța de plăți și încasări valutare, iar pe de altă parte se creează o dependență a sectorului animal față de aceste importuri. Pe de altă parte, eficiența productivă a șroturilor de soia, mai ales în creșterea păsărilor, este dependentă în mare măsură de eficiența tratamentului termic la care sunt supuse boabele de soia, în vederea distrugerii unor factori antinutriționali (de exemplu: inhibitorii de tripsină şi chimotripsină şi ureaza – substanţe inhibitoare care întârzie creşterea sau provoacă anumite tulburări metabolice). Acţiunea acestor substanţe se traduce printr-un mecanism complex ce poate fi rezumat astfel: scade gradul de valorificare a proteinei din hrană prin reducerea activităţii tripsinei, ca şi prin acţiunea inhibitorilor asupra funcţiei pancreatice şi asupra mucoasei intestinale; scade absorbţia grăsimilor şi glucidelor din hrană datorită acţiunii de inhibare exercitată asupra mucoasei intestinale.

În România, cultivarea și mai ales utilizarea boabelor de leguminoase (de exemplu: mazăre, fasole, linte, năut, lupin alb liber de alcaloizi etc.) în hrana monogastricelor nu a fost și nu este promovată ca în alte țări, deși constituie o alternativă viabilă la șroturile de soia provenite din importuri, atât din punct de vedere bioproductiv, cât și sub aspect economic și ecosanogen (aceste boabe prezintă avantajul că nu sunt modificate genetic și, în plus, conțin grăsimi bogate în acizi grași polinesaturați din seria omega 3, care sunt considerați benefici pentru sănătatea omului). Astfel ar fi redusă dependența României de importurile masive de șroturi de soia, care implică un efort valutar anual impresionant, pe de o parte, iar pe de altă parte creează o dependență a sectorului avicol față de aceste importuri.

Mazărea (Pisum sativum L.) este o plantă cu cerinţe reduse de temperatură şi umiditate, cultura fiind bine adaptată începând de la tropice până la nord (40-500 latitudine nordică). Se poate cultiva în perioada de toamnă-iarnă, în regiunile cu ierni blânde, mediteraneene, şi în cultură de primăvară în regiunile cu climat temperat.

Importanţa mazării în hrana animalelor monogastrice constă în conţinutul său ridicat în proteine (în medie, 23,6%) şi amidon (49-52%) din substanţa uscată, fiind o sursă intermediară de proteină şi energie, între şroturile de soia (cca 45% proteină) şi boabele de cereale (cu un conținut ridicat de amidon: grâu 66,5% şi porumb 72,5% amidon). Bogăţia proteinei în aminoacizi, în special în lizină (7,5%), o face comparabilă, în acest aminoacid, cu carnea de porc (7,8%), dar mai bogată decât şroturile de soia (6,3%) şi de floarea-soarelui (3,5%). Mazărea are o valoare energetică mai ridicată decât a grâului şi echivalentă cu cea a porumbului (3.400 kcal/kg PB). În timp, s-a dovedit științific faptul că mazărea are și o bună palatabilitate pentru purcei (Hăbeanu și col., 2011, Stein, 2004).

INCDBNA-IBNA, Baloteşti, ca urmare a unor serii de experimente, recomandă utilizarea boabelor de mazăre în cantități de 250-300 g/kg nutreț la păsările pentru carne şi până la 200 g/kg nutreț la păsările ouătoare (se substituie până la 50% din şrotul de soia sau 35% din proteina brută a furajului, fără a modifica semnificativ intensitatea ouatului, consumul specific şi raportul dintre componentele interioare ale oului: albuș-gălbenuș).

De asemenea, într-un studiu recent desfășurat în Biobaza IBNA pe purcei în criza de înțărcare s-a utilizat un amestec format din mazăre și semințe de in (3:1) în scopul obținerii unor efecte pozitive nu numai asupra performanțelor, ci și asupra stării de sănătate a purceilor. O parte semințe de in și 3 părți mazăre au permis obținerea unui nutreț proteino-oleaginos caracterizat prin 20,26% PB, 8,55% grăsime și 11,27% celuloză și un conținut în acid gras alfa-Linolenic de 43,12%, ceea ce a condus la o pondere de 43,38% a acizilor grași n-3 și un raport n-6:n-3 de 0,5 ideal pentru sănătate. Asocierea boabelor de mazăre cu semințe de in a determinat o reducere cu 33% a nivelului seric al cortizolului, respectiv cu 8,6% concentrația lipazei, iar performanțele de creștere nu au înregistrat diferențe semnificative.

Experimentele (finanțate de Ministerul Cercetării și Inovării) s-au desfășurat în contextul necesității evaluării unor surse alternative de proteine cu valoare biologică ridicată, care pot fi disponibile pe plan local, sustenabile și, în același timp, și economice. Mazărea (Pisum sativum L.) pare să aibă potenţialul nutritiv cel mai promiţător pentru furajarea păsărilor și porcilor atât în sistemul de agricultură convențională, dar și în cea ecologică.

Dr. Georgeta Ciurescu & Dr. Mihaela Hăbeanu

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În condițiile în care a crescut interesul pentru conversia uleiului din vegetale în biocombustibil, necesitatea studierii unor noi surse vegetale oleaginoase destinate hranei animalelor de fermă care nu afectează productivitatea și calitatea produselor animaliere devine prioritară. Camelina sativa sau inul sălbatic este o plantă oleaginoasă cu un mare potențial economic datorită conținutului excepțional de acizi grași polinesaturați (omega-3). Studiile efectuate în ultimii ani pe animale de fermă evidențiază efectele pozitive ale incorporării camelinei în hrana animalelor.

Un prim avantaj în sprijinul utilizării camelinei ca sursă oleaginoasă îl constituie producția de până la 2 tone/ha care se poate obține în urma cultivării acesteia. Costurile pentru obținerea acestei plante sunt mici, comparativ cu alte oleaginoase. Principala caracteristică care dă un plus de valoare nutritivă camelinei este conţinutul ridicat în grăsime şi structura lipidelor. Astfel, camelina are un conţinut mare în ulei, variabil în funcție de varietate (29-41%), în care la un nivel ridicat se găseşte acidul gras n-3 alfa-linolenic, 30-40%. Uleiul conține, de asemenea, vitamina E (110 mg/100 g), un antioxidant natural foarte puternic care crește stabilitatea uleiului în comparație cu alte uleiuri bogate în acizi grași omega-3. De altfel, tradiţional, camelina a fost cultivată pentru obţinerea uleiurilor şi pentru hrana animalelor.

Rezultatele obținute în urma cercetărilor realizate în INCDBNA Balotești, România, în perioada 2005-2014, pe porci la îngrășat au adus argumente suficiente pentru utilizarea camelinei (ulei și șrot) ca sursă pentru hrana suinelor. Continuarea studiului într-o fermă privată (SC SUINPANAGRO SRL) pe porci TOPIGS pentru 92 de zile a arătat faptul că includerea în proporție de 3% a uleiului de camelină în nutrețul combinat (NC) a crescut nivelul de acid alfa-linolenic al acestuia cu 4,22% în comparație cu NC control (2,72%). Costul obținut per kg furaj în această fermă a fost de 0.24 euro pentru NC control respectiv, 0.27 euro pentru NC cu ulei de camelină. Dar, în funcție de ingredientele disponibile ale fermierilor și de prețul acestora, se pot elabora diferite variante de NC și strategii nutriționale bazate pe utilizarea uleiului de camelină.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în performanțele bioproductive

Sporul mediu zilnic obținut în această fermă nu a diferit în prima perioadă (creștere-îngrășare) între loturile de animale, dar a fost semnificativ mai mare pentru porcii hrăniți cu NC cu ulei de camelină la sfârșitul perioadei de finisare (1,038 kg vs 0,840 kg). Eficiența de conversie a furajului nu a diferit în prima perioadă (creștere-îngrășare) între loturi, dar s-a redus de la 4.15 kg la control la 3.83 kg NC/kg spor la grupul hrănit cu NC cu ulei de camelină pentru perioada de finisare. Costul pe kg spor nu a diferit.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în răspunsul imun

Includerea uleiului de camelină bogat în acizi grași nesaturați omega-3 (31,50% acid alfa-linolenic), omega-6 (24,96% acid linoleic) în nutrețul combinat pentru porci în finisare a îmbunătățit răspunsul prin anticorpi prin creșterea concentrației plasmatice a imunoglobulinei A (14,4%), importantă pentru eliminarea patogenilor de la nivelul mucoaselor.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în calitatea cărnii de porc

O caracteristică a cărnii de porc care merită luată în considerare în strategiile nutriționale pentru ameliorarea calității acesteia este faptul că lipidele din carnea de porc reflectă mai fidel compoziția lipidelor din hrană decât alte specii. Includerea uleiului de camelină a crescut nivelul de acid alfa-linolenic în mușchii Longissimus dorsi (4,14 vs 0,84) și Semitendinosus (3,28 vs 0,97), iar raportul C18:2n-6/C18:3n-3 a scăzut de la 12,03 la 2,59 în Longissimus dorsi și de la 11,97 la 3,25 în Semitendinosus.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Întreținerea tineretului taurin femel și mai târziu dirijarea reproducției în fermele de producție a laptelui au implicații economice ulterioare deosebite. În ultimele decenii selecția unidirecționată pentru producția de lapte a avut un impact nedorit asupra stării de sănătate și mai ales asupra desfășurării activității de reproducere a animalelor. De exemplu, declinul constant al fertilității la rasele de vaci de lapte este asociat cu îmbunătățirea valorii genetice pentru producția de lapte. De altfel, în studiile din anii anteriori se atrăgea atenția asupra faptului că performanțele actuale de reproducție ale vacilor au scăzut într-o asemenea măsură încât până în anul 2020 acest sistem de exploatare poate deveni nesustenabil (Gilmore și col., 2011). În acest context, materialul de față prezintă o serie de aspecte practice legate de probleme de infertilitate la vacile de lapte, general valabile, posibile cauze, dar și sugestii prin care acestea pot fi prevenite.

Infecțiile tractului reproducător

Cauze posibile:

• nutriție necorespunzătoare în perioada de înțărcare;
• contaminarea în timpul parturiției cu organisme virulente din cauza unor condiții igienico-sanitare improprii existente în zona de fătare;
• distocii și retenții placentare;
• examen transrectal și însămânțare neigienice;
• nivelul scăzut de calciu din rație poate duce la retenții placentare care se pot dezvolta în infecții uterine;
• deficiențe în seleniu, vitaminele A și E;
• însămânțarea vacilor care nu se află în călduri;
• afectarea tractului datorită fătărilor/însămânțărilor dificile;
• calitatea scăzută a apei de băut sau apa contaminată.

Sugestii:

• hrănirea corespunzătoare a vacilor în perioada de înțărcare;
• asigurarea în maternitate a unui mediu curat și sanitar;
• nu utilizați boxele din maternitate pentru alte acțiuni sanitar-veterinare;
• tratarea medicamentoasă a vacilor depistate cu infecții;
• igienizarea echipamentului pentru efectuarea însămânțărilor, toaletarea vulvei înainte de însămânțare și igiena personală;
• monitorizarea atentă a vacilor după fătare cel puțin 3-4 săptămâni și efectuarea tratamentelor doar dacă este necesar;
• nu este recomandată însămânțarea vacilor dacă acestea prezintă scurgeri anormale;
• testați calitatea apei de băut.

Anestru după fătare sau montă: vacile nu prezintă ciclu estral sau acesta nu este observat.

Cauze posibile:

• deficit de energie, pierderi în greutate din cauza bilanțului energetic negativ ce apare imediat după fătare, producție mare de lapte și/sau subalimentare și consum scăzut de substanță uscată;
• anemie, adesea ca urmare a deficitului de proteină sau carențelor de fier, seleniu și vitamina E;
• exces/deficit de fosfor (în special la vițelele pentru montă);
• piometru și infecții uterine severe (vacile pot/nu pot prezenta scurgeri și în general nu ovulează);
• instalarea gestației;
• prezența chiștilor ovarieni (70% din vacile cu anestru au chiști ovarieni);
• la vacile care au ciclu normal și sunt sănătoase, nedepistarea căldurilor se poate datora: înregistrării incorecte a datelor în registrul de monte și fătări, necunoașterii simptomelor asociate comportamentului vacilor în timpul perioadei estrale, efectivelor mari de animale (vacile deja diagnosticate gestante sau cele aflate la jumătatea ciclului sexual nu încalecă vacile aflate în călduri sau în apropierea acestora), afecțiunilor podale (de exemplu laminita, dermatita interdigitală/digitală, cangrena călcâielor), călduri șterse (ovulație normală, fără semne ale estrului).

Sugestii:

• examinarea de către medicul veterinar a vacilor suspecte pentru a stabili dacă acestea prezintă sau nu anestru;
• înregistrarea corectă a datelor în registrul de montă și fătări, utilizarea diagramelor de călduri, determinarea nivelului de progesteron din lapte;
• o atentă monitorizare a vacilor după fătare (cel puțin 20 de minute de fiecare dată), mai ales seara și dimineața devreme;
• utilizarea echipamentelor care să vă ajute în depistarea vacilor în călduri (de exemplu detector electronic de estru);
• determinarea profilului hematologic și biochimic sanguin (inclusiv la vacile înțărcate);
• efectuarea analizelor standard la materiile prime utilizate în hrana animalelor, verificarea echilibrului energoproteic al rației, conținutului acesteia în minerale și vitamine;
• prevenirea retențiilor placentare, infecțiilor tractului reproducător și apariției afecțiunilor specifice perioadei peripartale (de exemplu cetoza).

Însămânțări repetate: incidență crescută a vacilor ce necesită 3 sau mai multe însămânțări/montă fecundă.

Cauze posibile:

• însămânțări efectuate necorespunzător – prea devreme sau prea târziu față de momentul ovulației;
• însămânțări frecvente bazate pe semnele secundare ale estrului;
• tehnică improprie de însămânțare sau utilizarea de material seminal deteriorat în timpul depozitării/utilizării;
• mortalitate embrionară sau fetală datorată: pierderii excesive în greutate, condiției corporale scăzute, tehnicii necorespunzătoare de palpare în timpul controlului de depistare a gestației, deficitului de proteină brută din rații sau consumului în exces de proteină degradabilă la nivel ruminal, condițiilor de mediu (de exemplu vremea caniculară);
• stările de boală (de exemplu incidență crescută a infecțiilor uterine, mai ales a celor subclinice);
• toxicitatea (de exemplu corpi cetonici, micotoxine, nivel crescut de azot ureic în sânge – BUN, endotoxine);
• dezechilibru al balanței Ca:P, vitaminelor A, D, E și caroten;
• dezechilibru hormonal (de ex. consumul de furaje cu conținut ridicat de estrogen);
• utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor sau a produselor hormonale care influențează funcția de reproducere;
• utilizarea de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare scăzută.

Sugestii:

• ținerea unei evidențe corecte a vacilor ce urmează să intre în călduri și depistarea momentului optim de însămânțare;
• determinarea nivelului de progesteron din lapte pentru a detecta cu acura­tețe apariția căldurilor;
• analiza parametrilor biochimici din sânge și/sau examinarea bacteriologică a secrețiilor genitale;
• examinarea de către medicul veterinar a vacilor cu însămânțări repetate și efectuarea de tratament medicamentos dacă sunt depistate infecții;
• verificarea condițiilor de stocare a materialului seminal și a tehnicilor de însămânțare (cursuri de perfecționare a operatorilor însămânțători);
• analiza azotului ureic din lapte (MUN);
• analiza materiilor prime ce alcătuiesc rația de hrană (de exemplu, schema Weende, conținutul în minerale sau, dacă există suspiciuni, determinări de micotoxine);
• evitați administrarea la animale a furajelor mucegăite sau a celor cu conținut ridicat de estrogen;
• evitați hrănirea cu cereale în cantități mari (așa-numita supraîncărcare cu cereale);
• verificarea echilibrului nutrienților din rații, mai ales atunci când se schimbă una sau mai multe materii prime și/sau furnizorii acestora;
• achiziția de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare mare;
• respectarea practicilor și protocoalelor de vaccinare și biosecuritate.

Avorturi

Cauze posibile, avorturi timpurii (6-7 luni sau mai devreme):

• infecții sau alte boli care cauzează febră mare;
• consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic;
• infecții micotice;
• deficiență de seleniu și vitamina E.

Cauze posibile, avorturi târzii (7-8 luni):

• bruceloză și salmoneloză;
• carențe de vitamină A, E, seleniu și iod;
• consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic, infecții micotice;
• leziuni, răni, accidente;
• agenți infecțioși răspândiți de animalele de companie (în special de câini, de exemplu Neospora caninum).

Sugestii:

• analize de sânge;
• prelevarea de secreții genitale la nivel vaginal în vederea testării pentru diferite infecții;
• analiza materiilor prime pentru conținutul în nitrați, micotoxine;
• analize la apa de băut;
• evaluarea rațiilor pentru conținutul în seleniu, iod, vitaminele A și E;
• carantina animalelor nou intrate în efectiv.

Retențiile placentare

Cauze posibile:

• fătări anormale (de exemplu distocii, fătări premature, făt excesiv dezvoltat, fătarea unui produs mort, avort);
• hipocalcemie (febra laptelui), deficiență de seleniu, vitamina A, E sau caroten;
• administrarea de fân în cantități ridicate sau a unor furaje de slabă calitate;
• infecții specifice, contagioase;
• infecții nespecifice, necontagioase (salmonella, fungi și Actinomyces pyogenes);
• vaci excesiv dezvoltate, excesul de porumb însilozat administrat în perioada de înțărcare (peste 50% din consumul de substanță uscată), supraalimentația;
• deficiențe de calciu și fosfor, excesul de vitamină D.

Sugestii:

• minimizarea condițiilor stresante în perioada de înțărcare și în apro­pierea momentului parturiției;
• prevenirea hipocalcemiei, evaluarea rațiilor specifice perioadei de înțăr­care;
• suplimentarea rațiilor în perioada de înțărcare cu seleniu și vitamină E;
• asigurați 300-350 mg caroten/animal/zi sau echivalentul acestuia în vitamină A (1 mg caroten = 400 unități vitamină A);
• analize de sânge pentru depistarea infecțiilor specifice și nespecifice;
• preveniți îngrășarea animalelor în ultima parte a gestației.

Probleme de reproducere la vițele

• întârzierea maturității sexuale ca urmare a unei hrăniri necorespunzătoare (deficit de energie sau proteină);
• călduri șterse;
• ineficiență în depistarea la timp a vițelelor în călduri;
• anemie (din cauza unor carențe de seleniu, vitamină E sau fier din rații);
• deficit de vitamină A, caroten sau fosfor;
• anomalii genitale (de exemplu sindromul freemartin – femele cu comportament masculinizat și ovare nefuncționale, cervix închis, trompe uterine blocate, tract reproductiv infantil/ subdezvoltat).

Dr. ing. Andreea VASILACHI

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești (INCDBNA Balotești)

Producţia agroalimentară ecologică (numită organică sau biologică în alte ţări) are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate, care să asigure protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Agricultura ecologică este un sistem agricol menit să furnizeze consumatorului alimente proaspete, gustoase şi autentice şi care în acelaşi timp respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor. Pentru a obţine acest lucru, agricultura ecologică se bazează pe o serie de obiective şi principii, dar şi pe bunele practici create să minimizeze impactul omului asupra mediului înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că sistemul agricol operează pe cât de natural posibil.

Hrănirea puilor pentru obţinerea de carne ecologică este o condiţie de calitate a producţiei, respectând cerinţele nutriţionale ale acestora în diferite stadii ale dezvoltării lor. Puii sunt hrăniţi cu furaje obţinute din culturi ecologice, de preferat produse în propria fermă. Se recomandă rotaţia culturilor, ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei. Sunt limite foarte stricte privind utilizarea pesticidelor, a îngrăşămintelor chimice şi a altor substanţe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole [Regulamentul (CE) nr. 834/ 2007, împreună cu normele de aplicare Reg. (CE) 889/ 2008]. De asemenea, este interzisă folosirea organismelor modificate genetic. Totodată, este interzisă utilizarea suplimentelor medicamentoase, care ar controla proliferarea unor infecţii intestinale parazitare, ca de exemplu coccidioza (coccidiostaticele, antibioticele, medicamentele de uz veterinar sau alte substanţe destinate stimulării creşterii ori producţiei). Pentru a se suplini lipsa acestor medicamente de uz veterinar se utilizează alte mijloace de prevenţie, cum ar fi asigurarea unui management corespunzător al utilizării aşternutului şi aplicarea unor acţiuni sanitare-veterinare (vaccinarea păsărilor).

Pentru faza de îngrăşare/finisare hrana puilor trebuie să conţină cel puţin 70% boabe de cereale. Toate nutrețurile utilizate pe faze de creştere (demaraj/start, creştere şi finisare) trebuie să aibă niveluri reduse atât de proteină, cât şi de energie comparativ cu sistemul convenţional de creştere a puilor pentru producția de carne.

Grâul este principala cereală recomandată, urmată de secară, triticale, orz, ovăz etc. Orzul şi ovăzul pot fi utilizate pentru a înlocui jumătate din cantitatea de grâu din reţetele de nutreţuri combinate. Însă, atenţie, a nu se folosi în reţete, orz și/sau ovăz cu conţinut ridicat de coji. Şrotul de soia este cea mai bună sursă de proteină vegetală. Din nefericire, şrotul de soia ecologic (bio sau organic) este foarte scump deoarece boabele nu trebuie să fie doar obţinute după tehnologii de cultură ecologică, ci trebuie să fie şi procesate în condiţii ecologice. Extragerea uleiului din boabe trebuie realizată doar prin procedee mecanice, fără ajutorul solvenţilor. Datorită dificultăţii în aprovizionarea cu boabe ecologice şi a numărului redus de procesatori, preţul acestui ingredient furajer ajunge să fie mai mare (de aproape patru ori) faţă de cel produs convenţional. În schimb, boabele prăjite (toastate) de soia reprezintă o excelentă sursă de proteine, dar şi de grăsimi. Atenție, boabele de soia crude (neprocesate termic) conţin factori antinutriționali, inhibitori ai tripsinei și chimotripsinei, care influenţează negativ digestia nutrețului la pui, dar care pot fi inactivați, prin aplicarea de tratamente termice. Boabele de leguminoase (mazăre, linte, bob, lupin) asigură un nivel moderat de proteină şi de amidon. Proteina acestora este deficitară în aminoacizi cu sulf şi triptofan, dar asigură un aport satisfăcător de lizină. Seminţele de floarea-soarelui sunt caracterizate printr-un conţinut foarte ridicat în acid linoleic (peste 70% din totalul acizilor graşi). În plus, acestea sunt bogate în alfa-tocoferoli (608 mg/kg de seminţe), cu rol antioxidant şi vitamina E. Includerea a 50 g seminţe de floarea-soarelui/kg nutreț pentru pui de carne, în faza de demaraj, cu posibilitatea creşterii nivelului de încorporare până la 100 g/kg pentru faza de finisare dă posibilitatea substituirii altor surse proteice. Seminţele de rapiţă, din varietăţile selecţionate „dublu zero“, cu niveluri scăzute de glucozinolaţi (mai puţin de 50 μmoli/g de SU) şi acid erucic pot fi introduse în hrana puilor crescuţi ecologic, dar în cantităţi mici (maximum 50 g/kg nutreț de tip starter, cu posibilitatea creşterii nivelului de încorporare până la 80 g/kg la puii în faza de finisare). Dacă nivelul de includere este mai mare, seminţele de rapiţă determină apariţia unor carcase cu miros şi aspect neplăcut.

Pentru asigurarea necesarului de vitamine şi de oligoelemente minerale, în mod uzual recomandăm un premix vitamino-mineral. Însă, atenție, poate fi redus prin utilizarea de surse bogate în vitamine, cum este făina de lucernă. Drojdia de bere  este şi ea o sursă de vitamine din complexul B. De asemenea, lumina soarelui este o bună sursă de vitamina D (transformă precursorii în vitamină D). În sistemul de creştere ecologic se impune ca în perioada de finisare puii de carne să se întreţină în hale prevăzute cu  padoc înierbat, dând astfel posibilitatea de manifestare a unora dintre instinctele naturale şi accesul la mediul natural de viaţă. Sarea de bucătărie este indispensabilă pentru creștere, elaborarea producțiilor şi reglarea apetitului puilor. Nutriţional vorbind, aceasta este adecvată ca ingredient, dar sunt şi unii producători de furaje ecologice/bio care nu agreează folosirea sării iodate în furajarea păsărilor.

Privitor la utilizarea aminoacizilor de sinteză în hrana păsărilor pentru producția de carne ecologică, Regulamentul (CE) 834/2007 interzice recurgerea la suplimente de acest gen. Recomandările noastre sunt de a utiliza drojdia de bere, ca sursă naturală de lizină atunci când nutrețul include niveluri mai ridicate de turte de floarea-soarelui (deficitare în lizină).

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimii 50 de ani, antibioticele s-au folosit în hrana animalelor ca promotori de creştere, dar şi cu efect preventiv asupra unor boli. Utilizarea antibioticelor ca promotori de creştere a dus la creşterea rezistenţei patogenilor pentru om şi a avut drept consecinţă restricţionarea acestora încă din 1994. Din anul 2006, în Uniunea Europeană folosirea antibioticelor ca promotori de creştere a fost interzisă.

Alternativele antibioticelor ca promotori de creştere sunt foarte diversificate, în special amestecuri botanice, acizi organici, probiotice, prebiotice, simbiotice, extracte de plante, uleiuri esenţiale, enzime. Piaţa aditivilor furajeri este într-o continuă dezvoltare, substanţele cu gust intens provenite din plante fiind o alternativă reală pentru folosirea antibioticelor ca promotori de creştere. Fitocompușii din plante acţionează asupra sistemului digestiv, stimulând apetitul, modifică flora intestinală şi, de asemenea, îmbunătăţesc palatabilitatea furajului. În funcţie de cantitatea folosită, extractele de plante pot avea efect bacteriostatic sau bactericid.

Plantele medicinale și produsele pe bază de plante reprezintă o gamă largă de nutraceutice, termen definit ca fiind „orice componentă alimentară netoxică care are beneficii dovedite științific, inclusiv prevenirea sau tratamentul bolilor“. S-a demonstrat că multe clase de produse vegetale au activitate antimicrobiană, incluzând fenoli, chinone, flavone, tanini etc. Un avantaj al acestor produse vegetale este faptul că substanţele active vin în amestecuri complexe, nu doar compuşi unici cum sunt cele sintetice, din acest motiv creşterea rezistenţei microorganismelor este mai redusă.

În septembrie 2003, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul nr. 1831/2003 privind aditivii utilizați în hrana animalelor. Scopul acestuia a fost de a stabili o procedură unitară de autorizare, introducere pe piaţă, utilizare, stabilire a normelor de supraveghere şi etichetare a aditivilor şi premixurilor utilizaţi în hrana animalelor. Asigurarea unui nivel ridicat de protecţie asupra sănătăţii omului şi animalelor şi, totodată, funcţionarea eficientă a pieţei interne ar fi motivele pentru care aceste norme trebuie implementate. În conformitate cu regulamentul actual, există ghiduri detaliate dedicate plantelor/extractelor din plante/plante medicinale și componente ale acestora.

În prezent, plantele și extractele acestora sunt din ce în ce mai utilizate, în special în scopul îmbunătăţirii conversiei furajului şi creşterii calităţii cărnii. Conform indicatorilor tehnici şi economici, utilizarea fitoaditivilor va creşte în continuare, aceştia având, printre altele, efect ca promotori de creştere, fiind utilizaţi ca înlocuitori ai antibioticelor.

În ultimele trei decenii s-a înregistrat o creștere importantă a utilizării plantelor și a extractelor provenite din acestea, nu numai ca medicamente și suplimente alimentare, ci și în domeniul nutriției animalelor. Utilizarea aditivilor alimentari pe bază de plante, care includ uleiuri esențiale și amestecuri (exotice) de plante, este promovată pe scară largă de către producători, însă fundamentul științific care stă la baza utilizării acestora este adesea limitat. În consecință, lipsesc adesea cunoștințele adecvate privind controlul calității (conținutul substanțelor active), eficacitatea și siguranța acestora. O condiţie necesară, îndeplinită de produsele vegetale, trebuie să cuprindă date privind compoziţia chimică, biodisponibilitatea nutrienţilor și funcționalitatea moleculară a acestora. În cele din urmă, managementul asigurării calității (metode analitice) este considerat o condiție absolută.

Provocarea cu care se confruntă furnizorii de alimente este de a face faţă cererilor consumatorilor şi de a investi în dezvoltarea ştiinţifică pentru a satisface aceste cereri. În acest context, agricultura durabilă trebuie să fie ghidată de următoarele principii:

• Abordare „prietenoasă“ faţă de animale – este un aspect dovedit ştiinţific faptul că bunăstarea animalelor poate fi îmbunătăţită prin nutriţia acestora.
• Abordare „prietenoasă“ faţă de consumator – alimente 100% naturale, cu trasabilitate dovedită, fără risc de contaminare cu agenţi patogeni, fără organisme modificate genetic, fără efecte dăunătoare asupra omului.
• Abordare „prietenoasă“ faţă de mediul înconjurător – produse cu impact scăzut asupra mediului.

În general, plantele pot fi recoltate cu boli şi dăunători, acest lucru scăzând calitatea produselor. Problema apare în momentul în care acele boli sau dăunători pot produce substanţe toxice, acestea fiind dăunătoare pentru animale. Produsele de origine vegetală au nevoie de condiţii speciale de depozitare deoarece flora bacteriană prezentă în mod natural se poate dezvolta, pot apărea insecte sau chiar rozătoare. În vederea reducerii microflorei acestora se pot aplica tratamente de dezinfectare cu abur sau radiaţii ionizante. Scăzând numărul de germeni din produse, se poate reduce apariţia aflatoxinei sau ocratoxinei.

Teodor GAVRIŞ, Arabela UNTEA