Prașila - mijloc eficient în lupta cu seceta

Problema esențială a agriculturii în perioada de secetă este apa.

Principalul rol al prașilei este să se asigure o bună acumulare și conservare a apei în sol și să reducă la maximum pierderile de apă.

Prin lucrarea de prășit se asigură afânarea stratului superficial al solului, făcându-l apt să acumuleze fiecare picătură de apă din precipitații și, totodată, prin distrugerea crustei și a capilarelor formează un strat de mulci care împiedică pierderea apei prin evaporare la suprafața solului. În același timp, prin lucrarea de prășit se asigură reducerea gradului de îmburuienare, iarba consumând de peste patru ori mai multă apă decât plantele de cultură.

Dar lucrarea de prășit realizează multe alte beneficii pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, și anume:

■ Cultivatorul (unealtă de prășit) bine pregătit și corect reglat, cu cuțitele plate bine ascuțite, taie buruienile pe dedesubt, la mică adâncime, pe intervalul dintre rânduri; acestea rămân la suprafața solului, se usucă și au rol de protecție a solului. Cuțitele plate ale cultivatorului asigură menținerea zonelor de protecție, nu vatămă rădăcinele plantelor și nu răscolesc solul cu pierderi de apă. În situația unui grad ridicat de îmburuienare se mai aplică erbicid numai pe zona rândurilor folosind 1/3 din doză. În acest fel se asigură reducerea cheltuielilor cu erbicidele, se evită poluarea mediului și se păstrează biodiversitatea.

■ Prin lucrarea de prășit se astupă crăpăturile din sol care favorizează pierderea apei din adâncime, pierderi care sunt cu peste 20% mai mari.

■ Prașila asigură o aerare optimă a solului, favorizând accesul aerului și eliminarea CO2 care, la concentrații mărite, poate devein toxic pentru microorganismele din sol și pentru rădăcinile plantelor.

O bună oxigenare creează energia necesară creșterii rădăcinilor și favorizează procesul de absorbție a apei și substanțelor nutritive, precum și mineralizarea humusului cu eliberarea de nutrienți.

■ Concomitent cu lucrarea de prășit se pot administra și îngrășăminte, cât mai aproape de zona rândului, în apropierea rădăcinilor, pentru o valorificare optimă a acestora. Folosind îngrășăminte cu eliberare treptată/controlată se poate reduce doza la 1/3 și chiar la 1/2, reducând cheltuielile și poluarea.

■ Suprafețele prășite, cu solul afânat în stratul superficial, favorizează pătrunderea ușoară a apei în sol, evitând în acest fel fenomenul de eroziune.

■ Pe solurile argiloase, grele, reci, prașila este cu atât mai necesară deoarece permite pătrunderea aerului și căldurii, crescând cu

5-6°C temperatura în sol, favorabilă creșterii plantelor și activității biologice din sol.

■ Pe suprafețele cu culturi de plante leguminoase, prașila asigură o bună aerare a solului, favorabilă procesului de simbioză, de acumulare a azotului în nodozități. S-a demonstrat că, de exemplu, cultura de soia a realizat un spor de producție de 24% în urma prașilei, deși era neîmburuienată.

Uneori, în mod eronat, se consideră că prin aplicarea erbicidelor se reduce gradul de îmburuienare și nu mai este necesară prașila. Din cele de mai sus rezultă că lucrarea de prășit îndeplinește multe alte roluri pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU