Zootehnie 12 Septembrie 2023, 09:13

Iepuri - Rasele vieneze

Scris de

Spre deosebire de alte rase de iepuri, care pot avea varietăți de culoare, iepurii vienezi sunt rase de sine stătătoare, cu caracteristici morfologice similare, dar de culori ale blănii diferite. Denumirea raselor vine de la orașul Viena, unde au fost create primele două rase ale acestui grup, și anume Vienez albastru și Vienez alb. Celelalte trei rase din grup au apărut mai târziu, având o „naștere“ și o dezvoltare ulterioară cu o istorie destul de controversată, cu perioade de recunoaștere, dar și de scoatere din standarde. În prezent, grupul prezintă cinci rase: Vienez albastru, Vienez alb, Vienez negru, Vienez gri-albăstrui și Vienez gri. Despre istoria lor vom vorbi în rândurile următoare.

Vienez Albastru

vienezul albastru

Iepurii de această culoare fuseseră remarcați încă din secolul al XVII-lea, fiind menționați de către naturalistul olandez Anton Leeuwenhoek (1632-1723), însă le-a fost acordată puțină atenție până la sfârșitul secolului XIX. Cel considerat creatorul rasei este austriacul Johann Konstantin Schultz din Viena-Hetzendorf. Scopul său declarat (crescătorul de iepuri nr. 1/1895, Lepzig) a fost să creeze o rasă de iepuri medie, de o dublă valoare economică, datorată unei producții bune de carne și a unei blăni foarte dense și frumoase. Potrivit spuselor sale, în crearea rasei a folosit Uriaș flamand, Berbec francez și Uriaș de Lorena. În ce măsură la formarea rasei a contribuit și Iepurele albastru de Moravia rămâne încă o necunoscută ce dă loc la discuții. Cert este că, în 1895, Schultz prezintă noua rasă creată. În 1897 este admisă în Austria ca „Uriaș albastru“, probabil și din motivul că fusese creată din rase uriașe. Deja în 1903 o regăsim și în Germania, iar în 1905 sunt expuse primele exemplare. Inițial, a existat un dezacord și o întreagă polemică pe direcțiile de urmat în ameliorarea rasei. A existat un nucleu care promova greutatea în detrimentul blănii, iar altul care milita pentru calitatea blănii și culoare. În cele din urmă au avut câștig de cauză animalele de 3,25-5,25 kg, a căror blană și culoare prezentau cel mai bine scopul propus. De aici, răspândirea și dezvoltarea rasei cunoaște o curbă ascendentă, zeci de ani fiind considerată rasa ideală din punct de vedere economic. Aceasta se datorează în principal caracteristicilor sale excelente privind fertilitatea, precocitatea, conversia hranei, rezistența, precum și randamentului foarte bun la sacrificare sau calității blănii.

Vienez alb

vienezul alb

Cam în aceeași perioadă în care se lucra la crearea Vienezului albastru a apărut dorința de a dezvolta un iepure alb, dar cu ochi albaștri. Mulți crescători au încercat în perioada de început de secol XIX să dezvolte o asemenea rasă, în plus să fie și economică. Cel mai cunoscut este germanul Hermann Ziemer care, vreme de aproape 30 ani, a încercat să aducă la viață un iepure alb cu ochii albaștri. În final, prin 1930 a renunțat la proiectul său în parte pentru că animalele sale prezentau reziduuri de pigment pe urechi, cap și coadă, însă și din cauză că, la acea dată vienezul alb era deja o rasă. În cărțile de specialitate este creditat cu crearea noii rase austriacul Wilhelm Mucke, un funcționar feroviar din Viena. Timp de 15 ani, acesta a lucrat pentru atingerea obiectivului pe rasa olandeză alb-albastru, încercând, după spusele sale, să suprime semnele de culoare. Acum se cunoaște că apariția rasei se datorează unei mutații apărute în crescătoria sa, mutație care provoacă leucism. Spre deosebire de animalele albinoase, leucismul provoacă absența totală/parțială a pigmentului în firele de păr, dar nu și depigmentarea ochilor.

Pentru a ajunge la forma și greutatea dorită (4-5 kg), adică aproximativ ca a Vienezului albastru cunoscut la acea dată, Mucke a încrucișat descendenții cu Uriaș alb și Berbec mare alb. Prima prezentare a noii rase într-o expoziție are loc în 1907. Noua rasă se răspândește rapid în grajdurile crescătorilor pasionați, ajungând în 1910 în Germania prin crescătorul Ernst Ordel din Tangerhutte. Fiind singura rasă medie de culoare pur albă, a fost puternic promovată în perioada interbelică, ceea ce a dus la o răspândire pe scară largă. Abia în anii ’60 ai secolului trecut, odată cu apariția Neozeelandezului alb, importanța și aria sa de răspândire cunoaște un declin.

Vienez albastru-gri

vienezul alb gri

Povestea unui iepure de talie medie de culoare gri-cenușiu începe acum aproape o sută de ani. În anii 1920, creșterea animalelor de blană era pe o curbă ascendentă. Aceasta se datora atât nevoii de asigurare a subzistenței, cât mai ales necesității folosirii blănurilor.

Dacă blănurile prețioase erau destinate celor cu dare de mâna, blănurile iepurilor erau o alternativă pentru cei cu bugete mici. De aici până la ideea de a crea noi varietăți de culoare la iepuri, care să imite blănurile prețioase (în cazul nostru veverița siberiană), nu a mai fost decât un pas.

Cel care este creditat cu reproducerea culorii albastru-gri la iepuri uriași este Martin Walter din Lübeck. Ca urmare a provenienței lor din iepuri uriași, nu surprinde alegerea denumirii de „Grosfeh“ dată în standardul din 1926. Însă, nu a fost ușor de a obține culoarea dorită. Blana era ori prea albastră ori prea gri, perlarea nu era uniformă etc. Deoarece caracterele rasiale ale uriașilor erau clar vizibile, în timp rasa a fost considerată doar o varietate de culoare a iepurilor uriași. Abia ideea de a micșora oarecum greutatea (4-5 kg) prin încrucișări cu Albastru vienez duce la apropierea de ținta propusă. Astfel, în standardele anilor 1940 apare ca Vienez gri-albastru, cu referiri clare la tipul și forma Vienezului albastru. Răspândirea sa, mult mai restrânsă decât cea a vienezului alb și albastru, precum și greutățile de după al Doilea Război Mondial, au făcut ca rasa să dispară oarecum, nemaifiind prezentă în standardul german din 1961. În anul 1990, Dirk Wortmann din Osnabruk și Stefan Jakubek decid relansarea acestei rase. Astfel, în anul 1993, la expoziția din Oldenburg, sunt prezentate 11 animale apreciate ca foarte bune. Rasa era cumva relansată, iar grupul de entuziaști din jurul celor doi crescători reușesc recunoașterea ei în anul 1997. Urmează o perioadă „de aur“ pentru Vienzul albastru-gri, constând într-o largă răspândire și apreciere în toată Europa, până în prezent.

Vienez negru

vienezul negru

Din păcate, sunt foarte puține date despre apariția acestei rase. Originea sa este situată undeva în anii 1920, deoarece este menționată ca prezentă la o expoziție din Germania în 1925. Apoi ating un vârf de recunoaștere la Expoziția din Leipzig din 1931, după care intră într-un „con de umbră“ câteva decenii. Acest lucru sugerează, cumva, că rasa nu a fost consecința unei reproduceri țintite, ci probabil un produs „secundar“ al Vienzilor albaștri sau gri. Un alt motiv de neglijarea a Vienezului negru ar putea fi popularitatea de care se bucura la acea dată rasa Alaska, larg răspândită și apreciată. Cert este că, până prin anii ’70 ai secolului trecut, se cunoaște foarte puțin despre evoluția sa. Atunci se produce o renaștere a rasei, de această dată fiind apreciați și în literatura de specialitate, unde găsim tot mai des imagini cu Vienezul negru. Ce a provocat această renaștere este greu de spus, însă putem specula că dorința unor crescători de a avea un iepure asemănător cu Alaska, dar mai mare și masiv, poate fi o explicație. Încet, încet rasa capătă consistență și recunoaștere, crește numărul de animale și, implicit, de crescători ai acestei rase. Astfel, după unificarea Germaniei, la expoziția din Essen au fost prezenți 160 de Vienezi negri, catalogați în mare măsură ca foarte buni. În ultimii 20 de ani au ajuns constant în expoziții, prezența și calitatea lor fiind aproape de nivelul celorlalte rase vieneze.

Vienez gri

Ca și la Vienzul negru, datele legate de formarea acestei rase sunt puține și uneori contradictorii. Se consideră că rasa a fost dezvoltată pe așa-numitul Iepure german, o rasă de aproximativ 2,5 kg, cuprinsă în standardul german din 1896. Nu se cunoaște cum s-a făcut dezvoltarea rasei și ce încrucișări s-au folosit, însă în 1936 crescătorul Gustav Korn a obținut recunoașterea culorii gri închis, iar apoi, în 1938, și a nuanțelor de gri-fier și gri sălbatic. Însă denumirea era în continuare de Iepure german. Abia în 1962 el a fost recunoscut ca rasă vieneză și introdus astfel în standardul german.

vienezul mic

Vienezul mic

Termenul de Vienez mic nu se referă aici la puii de vienez. În fapt, este o nouă categorie de rase cu fenotip vienez, dar cu o greutate de 2.5-3.25 kg, care le plasează în grupa raselor mici. De altfel, aceste rase nu sunt chiar „noi“, deoarece ele existau încă din 1991 în standardul țărilor scandinave, fiind crescute în Suedia, Danemarca și Norvegia.

Vienezul mic alb cu ochi albaștrii a apărut mai degrabă din întâmplare. Atunci când danezul Arne Nielsen din Assens a încrucișat Olandez alb-albastru cu o femelă de Vienez alb (mai mic decât standardul rasei) se aștepta la pui cu culoare olandeză. Însă, în cuib a apărut pui albi cu ochi albaștri. Așa s-a născut ideea unei noi rase, la care Arne Nielsen a lucrat aproape 15 ani, prezentând-o prima dată la un spectacol din Aars, în 1990.

În aceeași perioadă, danezul Axel Eriksen din Hoeng a început să lucreze la un Vienez mic albastru. Pentru aceasta a folosit iepuri Pitic colorat albastru și un Argintiu mic albastru. Mai apoi, pentru că obținuse rapid greutatea dorită, dar nu și culoarea blănii, a încrucișat cu Vienez albastru.

Între timp, în Suedia, Albert Hedlund s-a angajat în obținerea Vienezului mic gri. Pentru aceasta el a folosit berbeci pitici gri și Vienez gri de dimensiuni mai mici. Rezultatele au apărut destul de ușor, reușind în scurt timp să obțină recunoașterea și pentru gri-fier și negru. Astfel, în prezent, în standardul scandinav găsim Vienezul mic în culorile gri sălbatic, gri-fier, negru, albastru și alb cu ochii albaștri. Din păcate, nu și în standardul european.

Începând din 2019, și în Germania s-a început un proces de recunoaștere a vienezilor mici, dar doar în culorile gri sălbatic, gri închis/gri-fier și alb. Recunoașterea celorlalte vieneze mici este discutabilă, deoarece există rase recunoscute în culorile albastru (Blau Holicer), negru (Alaska), albastru-gri (Perlfeh), atât în standardul german, cât și în cel european.

În istoria lor lungă și nu lipsită de peripeții, rasele vieneze au încântat cu forma și culorile lor crescători de pretutindeni și au contribuit la autosuficiența multor familii în vremuri grele. Pentru că nu trebuie să uităm latura economică a acestor rase. Chiar dacă pare că trăim vremuri de abundență, nu trebuie să uităm că aceste rase au fost create la început pentru blană, carne și abia apoi pentru spectacole. Este necesar să le creștem și să le ameliorăm în continuare, pentru generațiile viitoare!

vienezul mic pui

Valentin FILIP


Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti