Zootehnie 23 Mai 2023, 13:01

Are 15 ani și se mândrește cu oile familiei, crescători cu tradiție în județul Botoșani. Ciobănița lu’ tata!

Scris de

Corina este o tânără de 15 ani din județul Botoșani, care are grijă de oi alături de părinții săi, crescători cu o veche tradiție în județ. Familia Chelariu din comuna Santa Mare, sat Rânghilești, are un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Tânăra a învățat de la părinții săi încă de la o vârstă fragedă cum să aibă grijă de animale, cum să fie un om de bază la stână și nu concepe să trăiască departe de mioare.

Corinei îi place viața la stână și îndrăgește animalele de la fermă. Pe viitor, chiar dacă vrea să-și continue studiile, nu vrea să se îndepărteze de fermă și de familie.

„Mă mândresc cu acest lucru, îmi place viața la stână, este frumos și îndrăgesc foarte mult animalele“, mărturisește Corina, fiica lui Chelariu Petrică Valentin, crescător de ovine din Santa Mare, județul Botoșani.

Elevă în clasa a VIII-a, Corina vrea să își continue studiile la Liceul Pedagogic. „Sunt colegi care mă și jignesc uneori, dar le spun mereu că este greu să ajungi unde am ajuns noi și este foarte mult de muncă. Mă mândresc cu acest lucru, nu mi-a fost niciodată rușine, chiar mă și laud cu meseria aceasta și o voi face în continuare. Vreau să rămân aproape de ele, să nu mă îndepărtez de acest sector“, specifică tânără.

Familia Chelaru a moștenit această îndeletnicire din străbuni, iar Corina vrea să o ducă mai departe.

„După școală, de obicei, după ce vin seara acasă, am de făcut sectorul la fermă și în weekend, dacă se poate, merg cu tata la stână. Pe viitor, voi vedea unde mă duce viața“, încheie Corina Chelariu.

Petrică Valentin Chelariu a început și el de mic copil viața la stână, iar în prezent deține un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Chiar dacă acest sector este problematic, își găsește puterea să continue din pasiunea pentru mioare.

„Tata a avut oi, tot timpul am fost printre ele. Cel mai greu la fermă a fost în primul an de activitate, când am început“, adaugă crescătorul.

Deficitul de forță de muncă, mai precis de ciobani profesioniști, are un impact negativ asupra oierilor români. Meseria de cioban se potrivește numai pentru oameni pasionați de oi, viguroși, căliți, pricepuți și curajoși, adaugă botoșăneanul.

„Este foarte greu în acest sector, deoarece nu există forță de muncă. Dacă plătești oamenii și nu îți bați joc de ei, mai stau și la treabă, dar sunt și alții care vin și pleacă. După seceta de anul trecut, acum e o perioadă mai bună, chiar dacă ne-au necăjit ninsorile. Anul acesta kilogramul de miel a fost 40 lei de Paște, un preț bunicel, dar eu n-am vândut, am tăiat mai mult pentru pielicele, pentru cheaguri“, mai menționează fermierul din Santa Mare.

Rasa de ovine Karakul este foarte căutată, având un randament bun la lapte, dar adevăratele calități sunt în materie de lână. Pielicelele de Karakul sunt extrem de căutate atât la noi în țară, dar mai ales peste hotare.

„Karakul este o rasă care se adaptează foarte bine la noi în zonă, iar exemplarele sunt frumoase și ca pielicele, și ca animale. În ceea ce privește producția de lapte, ele merg în medie de la 400 grame până 700 de grame, nu este o oaie prea productivă, dar laptele este foarte gras și se obține o brânză bună din laptele de oaie din rasa Karakul“, conchide crescătorul de ovine Karakul.

Beatrice Alexandra MODIGA


Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti