Romania

AFIR a publicat Ghidul pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală prin submăsura 19.1 Sprijin pregătitor

AFIR a publicat Ghidul pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală prin submăsura 19.1 Sprijin pregătitor
Distribuie:  

În vederea lansării sesiunii de primire a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, Ghidul solicitantului aferent submăsurii 19.1 „Sprijin pregătitor” pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL) din cadrul măsurii 19 Sprijin pentru dezvoltarea locală LEADER, finanțată din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

 Obiectivul principal al acestei submăsuri vizează creșterea capacității de colaborare, necesară pentru elaborarea unor strategii integrate, ceea ce va oferi actorilor locali și reprezentanților din diferite domenii de activitate posibilitatea de a lucra împreună și de a interacționa în favoarea comunităților din teritoriile acoperite de Grupurile de Acțiune Locală (GAL).

Totodată, prin submăsura 19.1 sunt vizate acțiuni de construcție instituțională și de creare de rețele, cu scopul de a pregăti și de a implementa o strategie integrată de dezvoltare locală pentru o anumită zonă.

Sprijinul pregătitor se acordă până la suma maximă de 30.000 de euro, astfel: cheltuieli pentru animarea teritoriului, acordate în funcție de numărul de locuitori existent la nivelul teritoriului vizat, respectiv 0,22 euro/ locuitor, dar care nu vor depăși 15.000 euro și cheltuielile legate de elaborarea strategiei care se vor încadra în cel mult 15.000 de euro, indiferent de mărimea teritoriului și de populația acoperită de SDL.

Sprijinul pentru această submăsură este de 100% nerambursabil. În cadrul acestei submăsuri nu se acordă avans. Rambursarea cheltuielilor eligibile se realizează în maximum două tranșe de plată. Sprijinul pregătitor finanțat în cadrul submăsurii 19.1 se adresează parteneriatelor privat – publice locale pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală.

Toți cei interesați pot consulta Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul www.afir.info, la Investiții PNDR/ LEADER, în „Sprijin pregătitor”.

fonduri europene, PNDR, fonduri nerambursabile, dezvoltare rurala, strategii, AFIR, SDL, ghidul solicitantului, sumbasura 19 1, sprijin pregatitor

Alte articole: