ARME CONTRA ARME
Contextul actual incită la folosirea unor termeni nu tocmai bine ancoraţi în realităţile pe care ni le dorim expuse. Sigur că se luptă în spaţiul politic, economic şi social folosindu-se diferite mijloace numite generic „arme“: cea a ştiinţei, oratoriei, cunoaşterii exacte şi, evident, cele ale legii, chiar dacă acestea, armele, nu întotdeauna sunt utilizate de inşi instruiţi în a le... mânui.
Făcând însă abstracţie de războiul vorbelor de pe câmpul socio-politic intern, generator de indicatoare care îndreaptă către nicăieri, să ne oprim un pic asupra a ceea ce înseamnă deschiderea uşilor, întinderea braţelor în faţa celor veniţi din est fără să le privim peste umăr pentru a vedea ce le vine din urmă.
Lipsa de atenţie, previziune şi grijă faţă de siguranţa propriei bătături a făcut, se vede treaba, să ne blocăm între proprii pereţi. Promisiunile coaliţiei europene privind sprijinul pentru cei afectaţi de dezechilibre economice ca urmare a conflictului armat din Est se lasă aşteptat, în timp ce economia, în bună parte, continuă să rămână blocată. Semnalul de alarmă tras de fermierii români, de pildă, care se văd în imposibilitatea de a-şi continua normal activitatea, a rămas încă fără reacţie din partea Înaltei Porţi de la Bruxelles.
În vreme ce în Est se stă cu arma în poziţie de tragere, pe la noi se stă cu ea la picior. Nu doresc nicicum o altă poziţie a acesteia, dar nici să ignorăm altora ceea ce nouă ni se impune cu vehemenţă.
România, ca mai toate ţările blocului comunitar, respectă standardele de calitate stabilite la nivel european, ceea ce presupune costuri de producţie ridicate comparativ cu ale celor din afara acestuia. Permisiunea fără nicio restricţie a pătrunderii pe piaţa noastră a unor produse neconforme creează, evident, disconfort economic major, cu consecinţe pe termen lung în ceea ce priveşte piaţa de desfacere cucerită cu efort şi seriozitate în mulţi ani.
Aş vrea să cred că produsele ucrainene sunt de calitate – aşa cum afirmă şi o parte dintre oficialităţi –, dar se pare că realitatea scoate în evidenţă contrariul, ca urmare a unor tehnologii de cultură cu totul diferite de cele practicate de ţările membre UE, inclusiv cultivarea de specii modificate genetic.
Pe de altă parte, deschiderea de culoare pentru tranzitarea de produse ucrainene către alte zone ale lumii s-a dovedit a fi, de fapt, doar drum deschis până în câteva state europene. Numai în România au ajuns peste şapte sute de mii de tone de grâu, un milion de tone de porumb, alte mii de tone de rapiţă şi floarea-soarelui, în vreme ce producţia internă este blocată în silozuri, existând riscul lipsei spaţiilor şi potenţialului financiar necesar preluării şi depozitării noii producţii.
Aşadar, să folosim armele – generic vorbind – împotriva a ceea ce ne împiedică în desfăşurarea normală a activităţii. Prieteneşte, dar principial şi legal.
Ion BANU
