reclama Nusees
update 30 Nov 2022

Rase de iepuri berbec (I) – Origini și istorie

Prezența iepurilor cu urechi atârnânde a fost semnalată și cunoscută de câteva sute de ani. Întâlnim multe picturi sau fresce în care sunt reprezentați iepuri cu una sau ambele urechi lăsate. În 1858, în cartea sa Variația animalelor și plantelor sub efectul domesticirii, Charles Darwin descrie iepuri cu una sau ambele urechi căzute. El consideră, ca și în cazul altor animale [capră, oaie, porc], că urechile atârnânde reprezintă un efect al domesticirii și nu al unei mutații spontane.

Împerecherea acestor animale și selecția adecvată au făcut ca această trăsătură să devină ereditară. Urechile căzute în potcoavă și forma tipic arcuită a capului (asemănătoare cu profilul unui cap de berbec, de unde i se trage și numele) sunt principalele caracteristici ale raselor de iepuri berbec.

Nu există nici azi un consens cu privire la începuturile reproducerii acestor rase. Deși din 1810 sunt dovezi despre creșterea lor, locul de proveniență primară este controversat, unele păreri indicând Franța, altele Anglia. Unii specialiști consideră că putem vorbi la început de berbec francez, ulterior dezvoltându-se din acesta berbecul englez. Alții consideră că cele două rase s-au dezvoltat simultan, obiectivele propuse fiind diferite. Probabil nu vom ști niciodată cu exactitate care a fost locul și momentul apariției sale, însă asta nu reduce cu nimic interesul creat de acești iepuri și modul în care au apărut noi rase cu aceste caracteristici. Vom încerca în rândurile ce urmează să trecem în revistă modul de apariție și dezvoltare a raselor existente de iepure berbec.

Berbec mare

Deși originea rasei este și acum controversată, ținând cont că multă vreme denumirea de Berbec francez a fost cea mai utilizată, putem considera Franța ca locul unde a început istoria acestei rase. Acești iepuri au fost importați în Germania în jurul anului 1869. La început li s-a dat denumiri exotice, gen „iepuri patagonezi“ sau „iepuri andaluzi“. Atât în țara de origine, cât și în Germania s-a pus accent pe dezvoltarea unei rase de carne, masivă, economică. Trebuie să înțelegem că în acea perioadă nu putem vorbi încă de o idee, uniformitate și constanță în reproducere. De aceea nu puține au fost eșecurile cauzate de consagvinizarea repetată, dar și de obiectivele diferite ale crescătorilor. Ca multe alte rase, istoria berbecului mare consemnează perioade mai bune și mai rele. Aportul crescătorilor germani la dezvoltarea rasei în forma actuală este incontestabil. Poate de aceea denumirea standardizată ca Berbec german a fost și este larg răspândită în multe țări europene. Odată cu apariția unui standard european s-a optat pentru denumirea de Berbec mare, tocmai în ideea de a uni diferitele variante din standardele țărilor membre. În opinia mea, istoria denumirii rasei ar fi Berbec francez → Berbec german → Berbec mare! Rasa face parte din grupa raselor uriașe, având o greutate cuprinsă între 5,5 kg și 9.0 kg. Ca și culori sunt admise toate nuanțele de gri (culoarea iepurelui, gri iepure, gri deschis, gri închis, gri fier), culorile monocrome, precum și toate acestea cu alb (desen mantie). Sunt recunoscute culorile thuringer și cele cu desen (insigne) tip thuringer. Nu sunt acceptate culorile argintii, Jamora și toate desenele pestriț în puncte.

Din păcate, ambiguitatea exprimării standardului european lasă loc pentru numeroase interpretări! Astfel, deși desenul olandez nu este un desen în puncte, ci în plăci, el nu este, de asemenea, admis. La fel se întâmplă cu desenul Hotot, care este tot un desen în plăci. Mai mult, exprimarea destul de „largă“ de culori monocrome i-a făcut pe mulți să „adopte“ denumiri de culori ad-hoc.

Pot înțelege necesitatea unei game care să cuprindă paleta de culori din standardele tuturor țărilor UE, în mod deosebit din BRC (standardul englezesc având o gamă mult mai mare de culori standardizate), însă rămân la părerea că toate varietățile de culoare ale unei rase trebuie trecute printr-un proces de standardizare.

Berbec Meissner

Această rasă de iepure berbec este mai puțin cunoscută și, implicit, mai puțin prezentă în crescătoriile noastre. De altfel, ea se regăsește pe o listă roșie, cu rase pe cale de dispariție, deși are o istorie de peste 100 ani. La început de secol XIX industria de prelucrare a blănurilor a înregistrat o cerere crescută pentru piei de iepure de culoare argintie. Văzând în acest lucru o oportunitate, Leopold Reck din Meissner s-a gândit să creeze o rasă mai mare de iepuri argintii. Nu se cunoaște cu exactitate ce rase inițiale a ales, însă se poate presupune că berbecul francez și iepurele mic de argint au fost baza. În ciuda scepticismului întâmpinat, a reușit, după ani de experimente, să obțină primii berbeci argintii, în primăvara anului 1900. El și-a prezentat noua rasă în anul 1902 și, în mod uimitor, aceasta a fost inclusă în standardul german în același an. Au urmat inevitabil perioade mai bune și mai dificile în reproducție, în 1907 rasa fiind neașteptat retrasă din standard. Crescătorii nu s-au lăsat descurajați, înființând în 1909 primul club de berbec Meissner. Deja la expoziția din 1927 din Meissen au fost prezentate toate varietățile de culoare existente și azi în standardul european: negru, albastru, galben, havana, gri-maro. Din păcate, numărul animalelor pe varietăți nu a fost niciodată mare, cum de altfel este și în prezent, cea mai răspândită fiind varietatea negru-argintiu.

Berbecul Meissner face parte din grupa raselor mijlocii, cu o greutate ideală între 4,5-5,5 kg. Caracteristica tipică de rasă este combinația dintre tipul berbec și blana argintată. Forma sa diferă de tipul Berbecului mare prin faptul că are o constituție mai puțin compactă și masivă. Capul are aspectul berbecat, dar mai fin definit, urechile sunt mai scurte decât la rasa mare, încadrându-se între 36-42 cm. În consecință, prezintă premisele unei rase tentante de crescut, chiar dacă cifrele prezente arată că rasa reprezintă doar 0,3% din totalul iepurilor de rasă crescuți astăzi.

Valentin Filip

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului