Reducerea nivelului proteic în hrana puilor de carne

Cererea globală de carne de pui pentru consumul uman înregistrează o creștere accelerată comparativ cu cea a produselor alimentare proteice alternative (carnea de porc sau vită) datorită accesibilității și acceptării generale într-o varietate de tradiții, culturi și religii (Whitnall și Pitts 2019; OECD 2020). Se preconizează o creștere a producției globale de carne de pasăre de la 105,6 mil. tone, în 2020, la 181 mil. tone, în anul 2050, adică o creștere de 72% în trei decenii (Greenhalgh şi col., 2020).

În ultimii ani, atenția consumatorilor s-a concentrat din ce în ce mai mult asupra aspectelor legate de bunăstarea animalelor, lupta împotriva rezistenței antimicrobiene și a poluării mediului cu azot sau fosfor (Lemme şi col., 2020).

Pentru a proteja sustenabilitatea producției de carne de pasăre au fost elaborate diferite strategii nutriţionale privind reducerea nivelului de proteină brută din hrană prin utilizarea unor formule echilibrate la nivel de aminoacizi digestibili, suplimentarea cu aminoacizi esențiali și aditivi furajeri.

Scopul acestor strategii nutriționale a fost reducerea excreției totale de azot și a emisiilor de amoniac, probleme critice, în special în Uniunea Europeană, unde a fost introdusă o legislație strictă pentru a răspunde acestor preocupări (Greenhalgh şi col., 2020).

Nutreţurile combinate clasice pentru pui de carne au un nivel proteic de 23% în faza de start, 22% în faza de creștere și 19% în faza de finisare și sunt formulate pe bază de porumb, grâu, şrot de soia, gluten de porumb, la care se adaugă suplimentate de aminoacizi esențiali de sinteză (metionina, lizină, treonină) pentru a satisface cerinţele nutriționale în aminoacizi ale hibrizilor moderni.

Cercetări recente efectuate în cadrul INCDBNA-Baloteşti (Proiect ADER 9.1.4) au evidențiat că reducerea cu 2 procente a nivelului de proteină brută în hrana puilor de carne pe bază de surse proteice alternative locale (șroturi de rapiță și floarea-soarelui) prezintă următoarele avantaje:

• permite obținerea unor performanțe productive și indici de calitate ai carcasei la nivelul potențialului genetic în cazul suplimentării cu aminoacizi esențiali la nivelul cerințelor hibridului;
• nu afectează negativ dezvoltarea gastro-intestinală, reduce tranzitul proteinei în intestinul subțire și poate reduce producția de metaboliți toxici proveniți din fermentația proteinelor în cecum;
• are efecte pozitive asupra bunăstării puilor și asupra mediului prin reducerea azotului excretat în dejecții.

În concluzie, dezvoltarea și adoptarea unor soluţii nutriţionale cu nivel redus de proteină brută pot reduce dependența industriei avicole pentru surse de proteine „intacte“ (de exemplu, şrot soia), pot crea oportunitatea utilizării surselor de proteine alternative, pot reduce costurile de producţie și au impact pozitiv asupra mediului.

Anca GHEORGHE, Mihaela HĂBEANU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală-Balotești