Imprimă această pagină
Zootehnie 19 Februarie 2020, 10:43

Ferma Apa Neagră - animale şi păsări crescute organic

Scris de

Situată în satul Nisipoasa de Plopu, judeţul Prahova, Ferma Apa Neagră este una de familie, înfiinţată de către Constantin şi Andrei Alexa, tată şi fiu. Principalul obiect de activitate este creşterea şi îngrăşarea animalelor după metode 100% tradiţionale şi ecologice.

Creşterea şi îngrăşarea animalelor după metode ecologice

Constantin Alexa

Ferma Apa Neagră de care se ocupă cei doi se numeşte în acest fel după firul de apă ce coboară din pădurea de anini pe care o înconjoară şi care, datorită pigmenţilor secretaţi de arbori, o colorează într-o nuanţă de maro deschis. Povestea amenajamentului pastoral care se află pe o suprafaţă de cca 35 de hectare începe în urmă cu 2 ani, când familia Alexa a închiriat păşunea de la marginea satului Nisipoasa din comuna Plopu. Beneficiind de sprijinul dezinteresat şi cu toată deschiderea din partea primarului şi a Consiliului Local, cei doi au reuşit să dezţelenească întreaga suprafaţă aflată într-o vizibilă stare de degradare, să decolmateze şi să lărgească firul de apă, dar şi să-l transforme într-o salbă de mici heleşteie cu apă curată şi populate cu peşti şi, foarte important, să împrejmuiască întreaga locaţie cu gard special pentru animale sălbatice, ne spune tânărul. „Am crescut între ele, le-am apreciat întotdeauna importanţa şi am rămas până astăzi cu această pasiune. Am început în urmă cu 4 ani, în zona Dărmăneşti - Valea Uzului, judeţul Bacău, cu un efectiv de 40 de mioare din rasa Ţigaie; am achiziţionat 5 berbeci dintr-o rasă de carne proveniţi şi certificaţi din Franţa şi în prezent în cele două locaţii (Plopu şi Dărmăneşti) am un efectiv de 700 de animale, majoritatea provenind din produşi proprii, prin încrucişări şi metisări, astfel încât să pot ajunge la o rasă de carne de cea mai bună calitate („gustul cărnii româneşti“) greu de egalat şi comparată cu produsele de acelaşi gen de import inodore şi insipide“, ne spune Constantin Alexa.

Familia Alexa cultivă în regim propriu 10 ha de porumb, 10 ha de lucernă şi borceag şi 15 ha de fâneaţă, toate aceste suprafeţe nefiind erbicidate sau fertilizate cu substanţe chimice. De altfel, completarea necesarului de furaje se face prin achiziţionarea directă de la mici producători locali, cu deosebire în ceea ce privește paiele de grâu, orz, ovăz etc., mai precizează Andrei. „Sistemul de furajare are un mare „secret“ – furaje naturale din lucerniera proprie netratată, neerbicidată şi fertilizată doar cu gunoi de grajd, dintre care borceag (ovăz şi mazăre furajeră) cultivat în aceleaşi condiţii, iar grâul şi porumbul achiziţionat din gospodăriile ţărăneşti şi din producţia noastră. Toate cele de mai sus sunt măcinate cu moara proprie; uruiala rezultată este produsă pentru maximum două zile, iar în raţiile pe care le dăm animalelor se adaugă (doar pentru femelele cu miei de lapte) ţărâţe de grâu pentru stimularea lactaţiei. Acelaşi tip de boabe şi seminţe naturale le folosim în hrana celor peste 300 de galinacee, furajarea acestora fiind completată cu seminţe de floarea-soarelui şi chiar lucernă uscată. Un astfel sistem de furajare este valabil şi pentru cei cca 30 de porci din rasele Mangaliţa şi Bazna pentru care deţin certificare de rasă pură înregistrate la Registrul Genealogic. Atât porcii cât şi păsările sunt crescute în regim de semilibertate, în aer liber, în ţarcuri de câteva mii de metri pătraţi“, ne spune Constantin Alexa.

Fără boxe metalice sau împrejmuiri de tip industrial

La Ferma Apa Neagră cei doi au investit în cinci adăposturi caracteristice fiecărei specii de animale sau păsări, cu o suprafaţă totală de cca 1.000 m2, toate construite din material de cea mai bună calitate, protejate împotriva oricărui tip de dăunători, dotate cu instalaţii electrice de iluminat şi alimentate prin adăpători automate, din cele două puţuri cu apă potabilă, forate fiecare la adâncimea de 100 m.

Gustul şi aroma cărnii de acasă

adapost ovine

Gama de produse pe care cei doi le livrează, cu respectarea normelor în vigoare din domeniu, sunt diverse, pentru toate gusturile, iar începând cu anul acesta produsele se vor diversifica. „Avem carne de berbecuţ şi ovine mature, exclusiv din rasa românească Ţigaie şi metişi proveniţi din această rasă; carne de porc exclusiv din rasele Mangaliţa şi Bazna; carne de pasăre (preponderant cocoşi) din rase de găini româneşti crescute în regim de „gospodărie ţărănească“ şi provenite din eclozarea ouălelor obţinute în fermă. Începând cu jumătatea anului curent vom pune la dispoziţia clienţilor, din producţie proprie, carne de iepure, de fazan şi de raţă provenită de la animale şi păsări crescute în mod natural în condiţii de semilibertate“, mai specifică crescătorul.

Ţinta? Normalitatea!

Andrei Alexa

Nişa de piaţă există, trebuie doar pasiune şi seriozitate, iar planurile de viitor ale familiei Alexa au o singură direcţie: „normalitatea“. „Noi credem cu tărie că proiectul nostru va readuce în cotidianul multor oameni o sursă de alimentaţie care nu provine dintr-o industrie, ci dintr-o gospodărie.

Mai mult decât atât, ne dorim ca în viitor să aducem cât mai mulţi tineri şi copii în vizită la Ferma Apa Neagră pentru a le arăta natura în toată splendoarea ei. Ferma noastră a luat viaţă în sânul unei familii şi aşa va continua. Planurile pe termen scurt sunt să terminăm construcţiile pentru adăpostirea animalelor şi să optimizăm parametrii de funcţionare a fermei. În ceea ce priveşte planurile pe termen lung, acestea sunt legate în special de atingerea capacităţii maxime de producţie. Nu ne grăbim. Nu vrem să păcălim natura şi clienţii. Investiţia este pe măsura proiectului. Aşa cum am spus şi mai sus, investiţiile trebuie făcute responsabil şi cu o documentaţie serioasă în prealabil. Cei care îşi doresc să investească într-un astfel de proiect trebuie să ştie că sunt o sumedenie de factori care influnţează funcţionarea şi, în final, producţia, iar pentru a depăşi aceste momente au nevoie de pregătire şi resurse. Dacă există persoane dornice să investească în aşa ceva suntem mai mult decât bucuroşi să îi primim în gospodăria noastră şi să le împărtăşim din experienţele noastre“, încheie Andrei Alexa.

Beatrice Alexandra MODIGA


Vizualizari 4236
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite