Trei muzee unicat în România în Cetatea de Scaun a Târgoviștei

Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești, am numit orașul Târgoviște, ar putea căpăta o importanță turistică majoră dacă și-ar pune în valoare, mai ales ca promovare, vestigiile istorice pe care le deține. Cu 118.591 de sosiri turistice la nivelul anului 2018 – atenție, în tot județul! – se pare că autoritățile județene și locale nu s-au dat peste cap pentru a conferi această dimensiune cel puțin capitalei județului. De ce, cu o cetate străjuită de Turnul Chindiei, care poartă 300 de ani de istorie de administrație domnească, la care se adaugă celebrele mănăstiri Dealu și Viforâta (din Răzvad și Valea Voievozilor), numeroase muzee, clădiri monumente istorice și un parfum de urbe medievală, nu s-a întâmplat acest lucru rămâne ca timpul să ne ofere un răspuns. În fine, în articolul de față vă propunem o călătorie imaginară prin trei muzee unicat în România, toate realizate după anul 2000, semn că în Târgoviște se investește în cultură; doar marketingul nu este, cum spuneam, cel mai grozav. Sau poate publicul n-o fi foarte interesat?

Muzeul „Casa Romanței“

A fost inaugurat în 2017, sub patronajul Federației Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO din Europa și America de Nord, la jubileul Festivalului Național „Crizantema de Aur“, prin strădania unor mari iubitori de romanță și, în general, de cultură, Alina Mavrodin Vasiliu (director artistic al festivalului și al Centrului Cultural Unesco „Cetatea Romanței“ Târgoviște) și Teodor Vasiliu (autorul monografiei „Istoria Crizantemei de Aur“). Firește, ei sunt cei care au pus în mișcare proiectul susținut, cum era și firesc, de autoritățile publice locale și județene. Este găzduit de fosta clădire de protocol a Consiliului Județean Dâmbovița, situată pe bulevardul Regele Carol I (fost al Castanilor), în apropiere de Teatrul „Tony Bulandra“. Firește că muzeul este indisolubil legat de „Crizantema de Aur“, festival care a debutat în 1968, așezând în imagini și obiecte o istorie realmente aparte, încărcată de nume uriașe ale genului muzical, Ioana Radu sau Mia Braia. Despre „Casa Romanței“ se spune că este unică în România și în lume. Evident că da, este unic în lume, fiindcă romanța nu se mai cântă nicăieri în altă parte în afară de România și români. De altfel, chiar artista poporului Ioana Radu încearcă să-i caute izvoarele: „Romanța se revendică din doină, această comoară eternă a folclorului nostru“. Sau: „Cred că la începutul începutului în muzica românească a fost romanța. Căci ce este doina? O splendidă romanță!“ (Mia Braia, artist emerit); „Romanța s-a născut din spiritualitatea profund originală a poporului român și reflectă caracterul său“ (Octav Enigărescu, artist emerit). Mai clar o spune renumita soprană Felicia Filip: „Ce e romanța? Este, desigur, melodie, melodie izvorâtă din doina și baladele noastre străbune. Este, apoi, poezie, poezie de dragoste, dar și pastel, cu versuri generoase și… muzicale. Dar, mai presus de toate, este trăire, expresie a sufletului, acel sentiment numit DOR, cuvânt de negăsit în alte graiuri ale lumii“. În fine, muzeul în sine adăpostește, ca piesă de rezistență, pianul salvat, ca prin minune, din incendiul care a mistuit Casa Sindicatelor, o bogată colecție de partituri și manuscrise, imagini din edițiile festivalului, fotografii cu laureații concursului, recuzită etc.

Muzeul Național al Poliției Române

A fost înființat în anul 2000 într-o clădire de patrimoniu de pe Calea Domnească, construită în stil neoclasic, între anii 1867-1893, pe locul fostei Case a coconilor, ridicată de Constantin Brâncoveanu în 1701, de la care se mai păstrează vechile beciuri. Imobilul a funcționat ca prefectură (Ocârmuirea Județului) și Muzeu de Etnografie. Muzeul este imaginat într-un circuit care respectă cumva etapele istorice ale Poliției Române: prima sală este dedicată Agiei, întâia instituție polițienească; următoarele două încăperi sunt rezervate perioadei moderne a Principatelor Unite și apoi, după Marea Unire, a României Mari; a patra sală se referă la activitatea din contemporaneitate, cu trimiteri și la învățământul de profil; a cincea prezintă o colecție de uniforme și caschete de poliție din diverse state ale lumii; ultima este consacrată Asociației Internaționale a Poliției, instituție înființată în 1950, și conține fanioane și plachete, însemne de armă, insigne etc. În fiecare încăpere sunt expuse uniforme, arme, documente, facsimiluri din diverse epoci, fotografii din activitatea instituției, o motocicletă a Poliției Rutiere etc. Vizitatorii au posibilitatea să parcurgă astfel o cronologie în date a Poliției Române. Astfel, primele atestări datează din vremea lui Neagoe Basarab, când se creează instituția agiei (nume împrumutat de la turci, în veacul al XVI-lea), însărcinată cu ordinea publică. Mai târziu, Mihai Șuțu organizează paza Capitalei, cu reglementarea portului și folosirea armelor și tot în acea perioadă se emit primele acte de identitate. În 1806 organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea de poliție, membrii acesteia fiind scutiți de taxe și impozite (1821, Tudor Vladimirescu), iar în 1831, atribuțiile sunt extinse în alte orașe. În 1850 domnitorul Ghica Vodă emite „Cronica polițienească“ în 158 de articole prin care erau reglementate sarcinile „înaltei“ și „obișnuitei“ poliții; atunci se creează prima structură centrală cu rol de a dirija activitatea subordonaților din Țara Românească. Prima lege a poliției este legată de numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza; în 1903 aceasta este înlocuită sau completată de Legea Vasile Lascăr, iar în 1929 se emite Legea pentru organizarea poliției generale a statului, care extinde competențele. În 1949, prin Decretul 25, se schimbă denumirea în miliție, perioadă mai puțin fastă din cauza supunerii ei uneori oarbe față de regimul totalitar, iar în decembrie 1989 instituția redevine poliție.

Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic

Deschis târziu, în 2013 (strada Stelea), în cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească“, acest muzeu, primul de acest fel, spun administratorii, din România și din Europa Centrală și de Sud-Est, a reușit să adune o importantă colecție de artefacte descoperite în România și care aparțin de paleoliticul superior și mijlociu. Cele mai multe provin din siturile arheologice de la Peștera Cioarei – Boroșteni (Gorj) și Piatra Neamț – Poiana Cireșului (Neamț), ultimul fiind cel mai important din România pentru paleolitic.  Altele au fost descoperite chiar în Dâmbovița. Printre obiectele care sunt considerată de-o importanță istorică universală regăsim: recipiente pentru prepararea ocrului și o geodă vopsită cu ocru, provenind de-acum peste 50.000 de ani; un colier din cochilii de melci de mici dimensiuni, unicul din Europa, de circa 29.000 de ani; cel mai vechi instrument de suflat din România, un fluier gravetian, de peste 20.000 de ani; pandantive din dinți de animale și din piatră gravate, unele mai vechi de 25.000 de ani; bijuterii mai vechi de 10.000 de ani etc. În muzeu este reconstituită o peșteră populată cu oameni de Neanderthal, surprinși în cele mai caracteristice preocupări, cum ar fi cioplirea uneltelor sau prepararea coloranților, și un Homo Sapiens din paleoliticul superior, aflat la vânătoare. Printre exponate mai regăsim arme specifice epocii, doi fildeși de mamut (cel descoperit la Doicești-Dâmbovița are dimensiuni apreciabile), material osteologic etc.

Maria BOGDAN