Ferma de porci Pietrain Belgian pur a familiei Silaghi
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Zootehnie
Ferma familiei Silaghi este situată în comuna Andrid, satul Dindești, județul Satu Mare. Dintotdeauna familia a avut câțiva porci pentru consumul propriu, dar întreaga aventură a început cu două scroafe din rasa Pietrain, cu câțiva ani în urmă. S-au ambiţionat să se extindă din cauza samsarilor ce aduc ilegal animale din Ungaria şi care își păcălesc uneori clienții, ne spune Constantin Dorin Creţan, viitor asociat în asociaţia pe care o vor crea şi cel care s-a ocupat de importul porcilor din Belgia.
Cel mai mare nucleu de Pietrain Belgian pur
Familia Silaghi a pornit cu două scroafe, iar în prezent deține 50 de scroafe şi câteva sute de purcei, spune Ghiţă Silaghi. „Am crescut rasa Pietrain datorită faptului că este rasa cu cel mai mare randament și viteză de creștere. Anul acesta, cu ajutorul domnilor Constantin Dorin Crețan și Liviu Tănase, am importat din Belgia mai multe exemplare pure pe care le-am adus în România cu un transport autorizat, pedigree şi garanții sanitare. Deținem în prezent cel mai mare nucleu de Pietrain Belgian pur din estul Europei, având în prezent 16 scroafe și 6 vieri“, adaugă fermierul.
Sistemul de furajare este unul semiautomat, mai spune Ghiţă. „Avem furajare la discreție pentru purceluși și exemplarele pentru îngrășat, iar pentru scroafe și vieri avem o furajare raționată și specială. Furajele le asigurăm în firmă proprie, deținând 800 hectare, unde producem tot ce este necesar, mai puțin șrotul de soia și premixurile de la SANO pe care le cumpărăm.“
Pesta porcină și lipsa de abatoare dau bătăi de cap crescătorilor
Tot timpul familia Silaghi a investit în genetică și bunăstarea animalelor, mai adaugă Ghiţă. „Am realizat și o maternitate specială pentru scroafe şi purceluși, iar începând de anul acesta avem o nouă construcție echipată în care am investit peste 100.000 de euro, bani din fonduri proprii. La această investiție se mai adaugă animalele importate din Belgia, la câteva zeci de mii de euro. Deși rasa Pietrain este una mai pretențioasă, noi am învățat multe şi am ajuns să o aclimatizăm cu succes, chiar și în România. Am preferat această rasă dat fiind faptul că are cea mai rapidă creștere din lume, are un strat de grăsime foarte subțire, un randament extraordinar și o căutare foarte mare. Momentan, distribuția este mai greoaie din cauza pestei porcine africane și a lipsei de abatoare din România. Avem o mare cerere din partea fermierilor mici, a microfermelor, dar nu putem onora asta fiindcă nu le sunt acceptate transferurile extra județene de către DSVSA“, precizează crescătorul.
Atunci când te ocupi de o asemenea afacere trebuie în primul rând să iubești animalele și să ai cunoștințe de bază despre creșterea și tratamentele acestora, mai specifică Ghiţă. „Un lucru important pentru cei care doresc să investească într-o fermă de porci este să pornească cu femele de calitate și să achiziționeze vieri sau material seminal de calitate. Trebuie avute în vedere piața de desfacere și o formă legală a fermei. Trebuie respectate anumite condiții de biosecuritate și igienă. Noi credem că ar trebui să fie mult mai mulți crescători, să producem mult mai mult și să scădem importurile din UE.“
Însămânţările artificiale, mai mult decât necesare…
Familia Silaghi și Constantin Dorin Creţan sunt într-o continuă dezvoltare şi îşi doresc mărirea efectivului de animale, de scroafe și cel al hibrizilor. „Ne dorim să scăpăm de pesta porcină africană și să creăm împreună cu alți crescători și microferme o asociație și un centru de însămânţări artificiale național. Am avea nevoie și de un abator cu o fabrică de procesare pentru crearea de produse tradiționale şi o hrană sănătoasă. După cum bine știți, din cauza pestei porcine africane au fost pierderi foarte mari în efectivele din România și ne punem speranțele în această asociație ce va apărea interesele membrilor săi și va căuta soluții pentru ieșirea din această criză“, încheie Constantin Dorin Creţan.
Beatrice Alexandra MODIGA
Articole înrudite
-
Utilizarea deșeurilor agroindustriale bogate în acizi grași polinesaturați de tip omega-3 în timpul stresului de înțărcare în scopul îmbunătățirii sănătății intestinale a purceilor înțărcați
in Zootehnie -
APIA primește Cereri de plată pentru intervenția DR-06- Bunăstarea animalelor
-
Porcul românesc, „sacrificat“ de pesta porcină africană
in Zootehnie -
Câte efective de animale mai are România
in Zootehnie -
Producție de carne de porc mai mică, prețuri mai mari
in Zootehnie -
Fermă tradițională de porci, cu măsuri de biosecuritate și standarde europene
in Zootehnie -
Cooperativa Siliștea Producție Suine, al patrulea producător de pe piața internă a cărnii de porc
in Zootehnie -
Adrian Balaban: „Costurile de producție în fermele de porci au crescut cu 80% anul acesta“
in Zootehnie -
APIA efectuează plăți de peste 129,16 milioane lei pentru sectoarele suin și avicol
-
Trei forme noi de sprijin pentru susținerea activității fermierilor în anul 2022
Articole recente - Lumea Satului
- Totul despre tuberoze. Cum să le crești, să le îngrijești și să te bucuri de beneficiile lor
- Meșterii populari, vestitori ai primăverii la Iași
- Rețetă de post - chiftele de ghebe
- Reducerea stresului de înțărcare cu ajutorul nutrețurilor combinate ale institutului IBNA BALOTEȘTI
- Schimbările climatice și epoca de semănat
- KORVETTO™ – Erbicidul nr. 1 pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță
- APPR devine Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România
- Întâlnirea fermierilor din județul Iași cu cercetătorii
- Noi produse pentru protecția plantelor lansate de Corteva Agriscience
- ARME CONTRA ARME