Este cunoscut faptul că rumegătoarele prezintă o particularitate a sistemului digestiv ce le deosebește de organismele monogastrice. Această particularitate este reprezentată de rumen, primul și cel mai voluminos compartiment dintre cele trei prestomace existente la nivelul tractului digestiv. În rumen au loc procese complexe, de degradare a moleculelor din hrana ingerată, dar și procese de biosinteză. Practic, rumenul permite transformarea nutrețurilor grosiere, greu digerabile, în substanțe nutritive esențiale pentru organismul rumegătoarelor.

Procesele de fermentație din rumen au loc sub acțiunea microflorei existente (bacterii, protozoare, fungi), producându-se acizi grași volatili (acetic, propionic, butiric), amoniac, dioxid de carbon și hidrogen, dar și molecule furnizoare de energie, ca ATP-ul. Acizii volatili constituie sursa nutritivă majoră de carbon și energie necesară proceselor digestive ulterioare. O parte din amoniacul produs este asimilat de anumite microorganisme și transformat în proteină de natură microbiană cu o valoare nutritivă ridicată, iar surplusul este preluat prin circulația sanguină și prelucrat la nivelul ficatului în uree, eliminată apoi prin urină. Partea nedegradată a hranei din rumen, împreună cu proteina microbiană (reprezentată de protozoare), continuă traiectul digestiv spre stomacul propriu-zis – cheag –, unde se realizează digestia chimică a nutrețurilor și spre intestinul subțire, la nivelul căruia acționează enzimele consti­tuente ale sucurilor digestive (pancreatic și biliar), substanțele nutritive putând fi absorbite prin peretele intestinal. Proteina microbiană conține mai mult de jumătate din cantitatea de aminoacizi ce va fi absorbită de organismul animal și aproximativ 70% din azotul disponibil la nivel intestinal.

Această complexitate de procese ce au loc în rumen este studiată și în prezent, iar noile direcții de cercetare vizează modularea populațiilor microbiene din rumen în sensul stimulării anumitor categorii de microorganisme, în funcție de structura rației furajere, prin introducerea în hrană a unor substanțe biologic active, cum ar fi uleiurile esențiale din plante. Dovezile științifice sunt, din ce în ce mai mult, în sprijinul proprietăților antimicrobiene, bactericide și bacteriostatice ale compușilor activi din compoziția acestora.

Uleiurile esențiale sunt substanțe volatile asociate în particular cu plantele aromatice și sunt responsabile pentru esențele și aromele caracteristice. Efectele benefice ale uleiurilor esențiale asupra fermentațiilor ruminale, datorate proprietăților antimicrobiene pe care le posedă, sunt recunoscute și demonstrate prin experimente in vitro și in vivo. Acestea îmbunătățesc producția de acizi grași volatili, inhibă metanogeneza, stimulează meta­bolismul pro­teinei microbiene și a acidului linoleic conjugat din produsele lactate Uleiurile esențiale de oregano, de rozmarin și de scorțișoară determină scăderea ponderii de bacterii metanogene (speciile Archeae) și de protozoare, reducerea concentrației de acid acetic, dar nu influențează digestibilitatea furajelor. Uleiul de salvie a dus la creșterea biomasei ruminale concomitent cu scăderea emisiilor de metan de la nivelul rumenului. Contrar însă, uleiul esențial de coada șoricelului a avut efecte negative asupra fermentațiilor in vitro, ducând la creșterea producției de amoniac și scăderea producției totale de acizi grași volatili și a degradabilității substanței uscate.

Efectele acestor uleiuri asupra ecosistemului ruminal se reflectă și în performanțele productive ale animalelor. De exemplu, uleiurile de cimbru, de cuișoare și scorțișoară îmbunătățesc apetitul tăurașilor la îngrășat și deci, determină o creștere a masei musculare și a carcasei. Combinația de uleiuri de cimbrișor, lămâiță și vanilie determină creșterea producției de lapte la ovine, iar amestecul de ulei de scorțișoară și usturoi are același efect de sporire a producției de lapte, la vaci.

Din cauza faptului că rezultatele experimentale înregistrate sunt într-o anumită măsură divergente (date de complexitatea mediului ruminal, a compoziției chimice a uleiurilor esențiale, dar și a interacțiunii dintre cele două), cercetări adiționale sunt impuse. Astfel, și în institutul nostru s-a inițiat studiul efectelor unor noi uleiuri esențiale asupra digestiei la rumegătoare și, ulterior, asupra producției de lapte la vaci. Studiul se realizează de către INCDBNA-IBNA Balotești împreună cu parteneri de înalt prestigiu științific și se bazează pe plante disponibile în România.

Ioana BOLDEA, Ana CIȘMILEANU