Imprimă această pagină
Zootehnie 18 Iulie 2019, 11:51

Ziua Națională a Bălțatei tip Simmental

Scris de

La finalul lunii iunie, orașul Târgu Mureș a devenit, conform spuselor unuia dintre organizatori – Valer Sicean, capitala europeană a Bălțatei. Programul ediției din acest an a cuprins diverse teme, dezbateri și chiar o expoziție de produse lactate, însă marele minus a fost lipsa animalelor.

Prezentări și discuții de specialitate

Sloganul evenimentului a fost „Bălțata, rasa premium a produselor lactate“ și a sintetizat ideea întregii manifestări. Prima zi a evenimentului a fost dedicată discuțiilor și prezentărilor de specialitate. Cum a evoluat Bălțata românească de-a lungul timpului, ce trebuie să facă fermierii pentru a avea ferme productive și lapte de calitate sau cum arată fermele de Bălțată la nivel european au fost doar câteva dintre temele surprinse de specialiști.

„Cea de a treia ediție a acestui eveniment are ca scop promovarea celei mai iubite rase crescute în România de peste un secol și jumătate și care aduce într-adevăr plus valoare fermierilor. Ne-am propus mai multe obiective pentru ediția din acest an: mai întâi ne dorim ca reprezentați ai fermierilor, prestatorii de servicii și reprezentații instituțiilor statului să stea față-n față la aceeași masă pentru că avem cu toții același scop. Apoi ne-am dorit să avem mai multe prezentări tematice, realizate de specialiști pe diverse domenii, care vor aduce un plus de valoare pentru noi toți, nu doar cei care suntem prezenți, ci tuturor crescătorilor din animale din România pentru că informațiile trebuie să ajungă la toată lumea. Al treilea obiectiv constă în încercarea de a pune la aceeași masă organizațiile de control oficial al producției, organizațiile de reproducție, organizațiile lucrative, inclusiv cooperativele care sprijină tot ceea ce înseamnă creșterea vacii. Trebuie spus că avem și invitați de seamă din sectorul creșterii al animalelor și vreau să-l menționez aici pe fondatorul unităților de reproducție din România, domnul Marcel Paraschivescu“, a punctat ing. Valer Sicean.

Nu aveau cum să lipsească de la acest eveniment reprezentanții Ministerului Agriculturii, iar domnul secretar de stat Sorin Mareș a punctat importanța acestor întâlniri: „De fiecare dată, ministerul este cel care se apleacă asupra problemelor și identificării soluțiilor, dar numai împreună cu dumneavoastră. Niciodată nu au fost propuse soluții sau politici publice corespunzătoare dacă nu a fost un dialog. Aceste politici pe care ministerul trebuie să le pună în practică trebuie să fie ceea ce dvs. propuneți. Nu putem avea o politică agricolă sau o dezvoltare rurală corespunzătoare dacă nu ne consultăm cu oamenii direct implicați în aceste domenii. De aceea am venit să preluăm de la dvs. ceea ce trebuie pus în practică în ceea ce privește rasa Bălțată.“

baltata 20190621 174505

Vești bune și vești rele

Claudiu Frânc, președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine, a realizat o prezentare în cadrul căreia a punctat modul în care a contribuit federația pe care o coordonează în dezvoltarea creșterii acestei rase, dar în implementarea noii Politici Agricole Comună. „În prezent avem în România 220.000 de vaci, o creștere semnificativă dacă ținem cont că în 2015 am pornit de la un efectiv de 81.000 de capete. Avem o creștere la 13 miliarde de euro aferente pilonului I, pe plăți directe, dar o scădere dramatică la pilonul II, la 6,4 miliarde de euro“, a precizat președintele FCBR.

Acesta a mai completat faptul că plata distributivă va rămâne, nu se va aplica plafonarea, sprijinul cuplat se va păstra și el, precum și plata pentru tânărul fermier și sunt șanse pentru continuarea ANT – ajutoarele naționale tranzitorii. În același timp, Claudiu Frânc a mai punctat faptul că există și vești rele: nu se știe cum va fi alocat procentul de 10% din pilonul I pentru mediu și clima 2; obligativitatea statelor membre de a introduce pachete de mediu și climă pentru fermieri ca alternative la înverzire și nu se cunosc pretențiile europarlamentarilor ecologiști în definitivarea viitoarei Politici Agricole Comune.

Premierea performanței

baltata Paraschivescu

În a doua parte a zilei, invitații au participat la simpozionul organizat la Palatul Administrativ din Târgu Mureș, acolo unde importante persoane din zootehnia românească au fost premiate. Evident, prima distincție a fost acordată domnului prof. dr. ing. Marcel Paraschivescu, pentru cei 75 de ani de activitate, dintre care 50 de ani de activitate științifică. „Sunt profund emoționat de atenția pe care mi-o acordați. Ceea ce am realizat a fost într-o perioadă în care statul, guvernul tăiau tot. Am lucrat pe instrucțiuni, acum este libertate, instrucțiunile și dispozițiile nu se mai pot da. Din păcate, nu toți politicieni înțeleg asta și continuă să dea dispoziții. Eu spun că viitorul României nu se realizează prin instrucțiuni. În domeniul creșterii animalelor, progresul va fi asigurat de regulamente de organizare și funcționare aprobate nu de Parlament ori de Guvern, ci chiar de crescătorii de animale. Acum trăiesc și văd cum oamenii își rezolvă problemele, de aceea vreau să le spun încă o dată: ignorați că există, faceți singuri ce aveți nevoie, ele trebuie să fie un plus, nu vă bazați pe ele, pentru că de multe ori, fugind după subvenții, plecăm de la realități!“, a precizat domnul Paraschivescu imediat după primirea Diplomei de Excelență.

Au mai primit diplome și domnii Alexandru T. Bogdan, Petru Bordean și Larion Podar, precum și Cooperativa Someș-Arieș.

Expo lactate

baltata a

Dacă în alte ediții participanții puteau vedea și animalele, în condițiile acestui an acestea nu au putut fi aduse, însă a fost organizată o expoziție de produse lactate. Din dorința de a stimula consumul de produse de calitate, organizatorii au adus în Piața Trandafirilor din Târgu Mureș producători din 5 județe ale Ardealului.

„Am vrut să ne apropiem mai mult de consumatori, pentru că noi, producătorii, nu existăm fără ei. Am reușit să aducem producători din mai multe județe din Transilvania, care au produse predominant din lapte de Bălțată și vrem să promovăm consumul de produse lactate de calitate. Prin acest eveniment vrem să promovăm Bălțata, pentru că este rasa numărul 1 a României și merită această sărbătoare pentru că este crescută la noi în țară de peste un secol și a devenit din ce în ce mai apreciată de fermieri“, a mai precizat ing. Valer Sicean.

Pentru a valida calitatea produselor, organizatorii au invitat degustători profesioniști – Dana Pop și Marian Timofti, membri ai Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați din România.

„Sunt foarte încântată de ceea ce am degustat aici și sunt și mai încântată că producătorii români au reușit să pună în valoare lapte de Bălțată în produse cu valoare adăugată. Produsele consider că sunt foarte bune din punct de vedere gustativ și pot spune că am simțit naturalul, mirosul de iarbă și gustul de lapte adevărat, ceea ce înseamnă că în aceste fabrici s-au păstrat și elemente tradiționale de procesare“, a precizat Dana Pop.

În cea de a doua zi a evenimentului participanți au vizitat și o fermă de vaci, acolo unde au observat modul în care trăiesc animalele, cum sunt îngrijite și, bineînțeles, dotările de care dispune ferma.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO


Media

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite