Unul dintre subiectele abordate în Codul de Bune Practici în Creșterea Chinchilei, întocmit de Mircea Vieroșanu, este legat de problemele dentare ale chinchilelor. Cum recunoaștem aceste probleme aflăm în rândurile următoare.

Anatomie

Chinchilla are în total 20 de dinți, incluzând atât incisivii, cât şi molarii. Distribuția lor este următoarea: câte 5 pe părţile dreaptă şi stângă pe maxilarul superior şi câte 5 pe părțile dreapta și stânga ale maxilarului inferior. Componenta lor este următoarea: 1/1 incisivi, 0/0 canini, 1/1 premolari și 3/3 molari. Culoarea incisivilor este galbenă și cresc câte 5,5-6,5 mm/an. Cavitatea bucală este mică şi îngustă şi umplută în mare măsură de către limbă. La chinchila premolarii şi molarii funcţionează pentru a rumega mâncarea, iar incisivii sunt folosiţi pentru a apuca şi a tăia lucrurile fibroase. Toţi dinţii cresc în mod constant. În realitate, nu există o rădăcină anatomică reală. Dinţii de jos (mandibulari) sunt uşor înclinaţi spre limbă, iar creşterea lor excesivă poate duce la secţionarea limbii. Dinţii de sus (maxilari) sunt înclinaţi spre exterior (lateral), unghiul acestor dinţi asigură o suprafaţă eficace pentru mestecarea hranei formate din fibre mai groase și când se consumă acest gen de hrană cu un conţinut mare de silicați apare o tocire rapidă a dinţilor şi noi dinţi îi înlocuiesc pe cei tociţi. În sălbăticie aceste animale petrec mult timp mâncând iarbă de calitate scăzută, care are nivel ridicat de silicaţi. Această masticaţie continuă previne creşterea în exces a dinților. Spre deosebire de alimentaţia în sălbăticie, în captivitate oferim chinchilei mâncare concentrată, ceea ce nu reușește să tocească dinţii în aceeaşi măsură.

Malocluzie – închidere deficitară a gurii

Definiţia conform dicţionarelor este „închidere deficitară a gurii, contact neregulat al dinţilor opozabili de pe maxilarul superior şi inferior“. Cu toate acestea, crescătorii se concentrează mai mult pe condiţia de creştere excesivă a dinţilor, independent de alinierea defectuoasă, dar neexcluzând-o. Cele două situații sunt adesea legate. De exemplu, o proastă aliniere poate cauza o creştere excesivă, iar când dinţii nu sunt aliniaţi pentru o utilizare corespunzătoare, creşterea excesivă a rădăcinilor dinţilor poate conduce la aglomerarea și proasta aliniere a acestora.

Există 3 cazuri de malocluzie:

• accidentală (atunci când îşi rupe un incisiv superior);
• genetică şi potenţial ereditară (aceste animale nu trebuie să se înmulţească). Se suspectează că dinţii torsionaţi şi încovoiaţi pot indica o predispoziţie genetică în acest sens;
• de mediu (sau dobândit) ca un rezultat al deficienţei de calciu (cauzat de factori ereditari sau de dietă) sau al utilizării insuficiente a dinţilor (nu are sau nu foloseşte obiecte de ros sau fân). Aceste două deficienţe pot cauza o creştere excesivă a dinţilor și o proastă aliniere.

Pentru primul caz se va încerca alinierea incisivilor prin tăierea incisivului mai lung. Dacă pentru a doua situaţie nu există multe remedii, cea mai frecventă malocluzie este cea „de mediu“. Se pare că această problemă nu apare la chinchilla care creşte în sălbăticie, de unde rezultă faptul că aceasta este o deficienţă apărută ca urmare a creşterii în captivitate. Cu alte cuvinte, este o deficienţă determinată de modul de îngrijire a chinchilei de către crescător.

Suplimentele de calciu și vitamina C

La naştere, puii au dinţii de culoare albă, pentru ca în primele 8-10 săptămâni de viaţă culoarea smalţului să înceapă să se închidă, ajungând la culoarea portocaliu închis după câteva luni. Această culoare demonstrează și o cantitate corectă de calciu în organism. Se poate întâmpla ca trecerea de la culoarea albă la cea portocaliu închis să se facă într-un timp mai îndelungat. Acest lucru se datorează insuficientei doze de calciu şi vitamina C cu care porneşte puiul în viaţă. Acesta este motivul pentru care crescătorii trebuie să acorde suplimente de Calciu şi vitamina C pe perioada de gestaţie şi alăptare. Suplimentul de calciu va proteja atât mama, cât şi puiul pe perioadele următoare de apariţia malocluziei. Acest supliment de calciu se administrează numai mamei, nu şi puiului, cu excepţia cazului în care acest lucru este recomandat în mod expres de către veterinar. Dacă mama are suficient calciu în organism, acesta se va transmite puiului în timpul alăptării, într-o formă şi concentraţie determinată de sistemul digestiv al puiului. Pigmentarea smalţului dinţilor arată și concentraţia de fier din organism. Fierul este elementul care determină culoarea portocaliu închis. Nivelul la care fierul începe să coloreze smalţul dinţilor este determinat de nivelul de calciu şi fosfor din organism. Relaţia între calciu şi culoarea dinţilor este următoarea: cu cât dinţii sunt mai albi cu atât nivelul de calciu din organism este mai scăzut. Dacă smalţul este de culoare albă, deficitul de calciu este sever, la o culoare galben pal deficitul de calciu este mare, iar trecerea treptată spre portocaliu închis demonstrează creşterea nivelului de calciu, spre nivelul corespunzător.

Cauză-efect

Se va înţelege necesitatea controlării permanente a culorii smalţului dinţilor, cu atât mai mult cu cât pot exista fluctuaţii ale nivelului de calciu (atingerea unui nivel corespunzător de calciu la un moment dat nu înseamnă că acesta va rămâne neschimbat), nivel care va influenţa şi buna funcţionare a altor părţi din organism: inimă, muşchi, nervi etc. Se poate întâmpla câteodată ca smalţul dinţilor să se decoloreze foarte rapid, trecând spre galben pal sau chiar alb. În această situaţie schimbaţi imediat dieta chinchilei, scoţând acele elemente care conţin fosfor (seminţe, alune sau grăunţe) şi suplimentaţi aportul de calciu prin oferirea de fân de lucernă sau adăugarea unor doze de calciu (şi vitamina D3) în apa de băut. Este de reţinut faptul că raportul optim între calciu şi fosfor este de 2:1. Acest raport trebuie să ţină seama de toate sursele: apă, hrană concentrată, fân şi suplimente alimentare. Din cercetările făcute asupra noțiunii de „cauză-efect“ aplicată la „lipsa de calciu-creşterea dinţilor (malocluzie)“ s-a constatat faptul că la foarte multe cazuri de deficienţă mică sau medie, prin administrarea suplimentelor de calciu şi vitamina C, dinţii nu au mai crescut excesiv, culoarea smalţului a devenit normală (portocaliu închis) şi, menţinând un control riguros, problemele nu au mai apărut.

Laura ZMARANDA