Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Înțărcarea și perioada imediat următoare (post-înțărcarea) reprezintă o etapă critică pentru porc, mult mai dificilă decât pentru alte specii, perioadă în care natura și calitatea furajelor au o influență esențială asupra dezvoltării sistemului digestiv și de apărare imună. Separarea de scroafe, trecerea de la laptele matern care le asigură protecție imună la hrana solidă și incompleta dezvoltare a sistemului digestiv și enzimatic conduc la un comportament anorectic și agresiv imediat după înțărcare, purceii refuzând să mănânce în primele zile, ceea ce duce la creșterea sensibilității lor la infecții cu Rotavirus și E. coli. Pierderile economice pot fi importante pentru crescători.

Dincolo de aspectele legate de stresul de înțărcare, cercetările din ultimii ani au evidențiat faptul că sindromul postînțărcare poate fi asociat cu nivelul ridicat de proteină în rețetele de nutreț combinat starter care poate fi un substrat pentru proliferarea bacteriilor patogene (Kim et al., 2012). Se consideră că un aport mai mare de proteină îmbunătățește răspunsul imun al purceilor în această perioadă și asigură necesarul optim de aminoacizi care stau la baza sintezei tisulare de proteină (Stein, 2006), putând facilita de asemenea trecerea de la hrana lichidă, bazată pe laptele matern care conferă purceilor protecție împotriva infecțiilor bacteriene, la hrana solidă de tip starter, bazată pe diferite surse de proteină, grăsime și carbohidrați. Un exemplu uzual este folosirea plasmei uscate cunoscută pentru rolul deosebit în îmbunătățirea imunității purceilor, fiind o sursă importantă de imunoglobuline (Pierce et al., 2005, Stein, 2006).

Un studiu realizat în INCDBNA Balotești pe purcei hibrizi TOPIGS a investigat efectul a trei niveluri de proteină asupra performanțelor acestora în perioada post-înțărcare.

Purceii repartizați randomizat în 3 loturi omogene au primit nutreț combinat incluzând:

1) nivel de proteină și aminoacizi esențiali la nivelul cerințelor pentru această categorie de vârstă, respectiv 18,5% proteină brută, 1,2% lizină brută și 0,72% metionină + cistină brută;

2) nivel de proteină redus cu 12% față de cerințe, dar cu nivel de aminoacizi la nivelul cerințelor;

3) nivel de proteină și aminoacizi redus cu 12% față de cerințe.

Rezultatele au arătat că performanțele purceilor nu au fost afectate de reducerea nivelului proteic. În schimb, au fost diminuate în cazul reducerii nivelului de aminoacizi. Probele de sânge prelevate în maternitate (înainte și după separarea de scroafe) după înțărcare și transfer au pus în evidență faptul că nivelul de cortizol, ca indicator de stres, a crescut cu 22%, iar la o săptămână după înțărcare acesta a scăzut cu 5% față de cel înregistrat în maternitate înainte de separarea de scroafele-mame (1,64 µg/dL vs. 1,76 µg/dL). În ceea ce privește vitamina E, un alt indicator de stres valoros, tendința a fost similară ca în cazul cortizolului. De remarcat este faptul că, în cazul reducerii nivelului proteic, pe fondul menținerii aminoacizilor la nivelul cerințelor, scăderea nivelului de cortizol la 7 zile după înțărcare a fost mai mică (4,4 ori) comparativ cu lotul cu nivel proteic la nivelul cerințelor.

Compoziția hranei constituie unul dintre factorii esențiali care pot contribui la diminuarea efectelor negative ale stresului cauzat de criza de înțărcare. Reducerea nivelului de proteină, dar cu menținerea nivelului de aminoacizi la nivelul cerințelor (proteina funcțională), poate constitui o strategie acceptabilă pentru menținerea stării de sănătate a purceilor după înțărcare.

Ionelia ȚĂRANU și Mihaela HĂBEANU