Irina Ciorchină se ocupă de tot ceea ce înseamnă Ferma „Caprele Irinucăi“ din satul Şorogari, comuna Aroneanu, județul Iași, o afacere pornită împreună cu tatăl său în anul 2012, care astăzi a ajuns la un efectiv de 120 capre cu lapte și 30 de ieduțe. Cu toate că a lucrat o perioadă bună în diverse corporații din Amsterdam și Bruxelles, a lăsat taioarele, tocurile, pauzele de cafea, team-building-urile, Excelul, PowerPoint-ul și analiza financiară pentru teiul de la poartă, țară și un vis devenit între timp realitate.

Fermă… de drag și dor pentru copilărie

– Cum a luat viață Ferma „Caprele Irinucăi“?

– Aceasta s-a născut în primul rând din drag pentru natură și pentru animale, pentru dealurile verzi, pentru apropierea de tot ce e tradițional. Pot să zic că s-a născut din dorul meu de copilărie și de obiceiurile cu care am crescut. La țară, la bunicii mei în Vrancea, tare departe de modernitatea zilelor de azi, de viteza lor nebună și de traficul aglomerat, am învățat că pământul e un dar de preț și că trebuie îngrijit și respectat. Animalele la fel, solicită multă muncă, dar te răsplătesc pe măsură. Nu era ușor de mers la fân sau la odaie, dar plecam la Iași mereu cu sacoșe pline de bunătăți. Apoi, părinții m-au luat la oraș, dar ani întregi de școală nu mi-au șters cu nimic atașamentul de locurile și obiceiurile din copilărie. Mulți ani am petrecut toate vacanțele acolo, verile nu erau tocmai ușoare, dar era foarte important pentru mine „să o ajut pe mamaia la treabă“. Erau cu aer curat, cu cazemate prin pădure, cu alergături cu bicicleta, prins pește în pârâu, săniuș nu mai zic și câte și mai câte. Sincer, vorba lui Creangă, „îmi tresară și acum inima de bucurie“.

Cum ziceam, au urmat ani de școală. Apoi de facultate. Am făcut FEAA, specializarea Contabilitate. Nu se făcea destulă matematică după părerea mea, iar mie îmi plăcea foarte mult, așa că am dat examen de admitere și la Informatică. Le-am terminat pe amândouă, la un an diferență. O vară am fost în Minnesota și alta în Alaska, cu Work&Travel. M-am îndepărtat mult de vacanțele de la Soveja, am crezut că au fost în trecut și acolo vor rămâne. Pentru a fi mai aproape de actualul soț am plecat din Iași și am lucrat un an în Bruxelles și doi ani în Amsterdam.

Eu aveam în cap ideea asta cu ferma de capre de mai mult timp. Nu-mi aduc aminte cum mi-a venit, îmi imaginam că mi-ar plăcea, dar oricum credeam că e pentru… viitor și pentru pensie. După un an de Amsterdam, tatăl meu a reușit să cumpere un teren lângă Iași. Căuta asta de mulți ani, pentru a investi în ceva banii economisiți. A fost un proces foarte lung și dificil. Terenurile peste tot sunt fărâmițate, proprietarii ba unul decedat, ba altul plecat din țară, ba moștenitorul al 6-lea nu era de acord să vândă. Ba nu e drum de acces, ba curent electric! Dar, după lupte grele, a cumpărat terenul. La scurt timp, soțul meu și-a schimbat job-ul pe unul care îi permite să lucreze de acasă și eu mi-am dat demisia.

Fermă inspirată de pe meleaguri olandeze

– De unde a venit inspirația?

– În ultimele luni de stat în Olanda am vizitat multe ferme, în principal de capre; nu a fost un moment Evrika, dar s-au legat planurile. Le-am zis managerilor că mă întorc în România să îmi fac fermă de capre. Unii au zâmbit, au luat-o ca pe o glumă. Alții mi-au spus să mă duc „să îmi fac de cap“ dar să mă întorc, că au nevoie de mine. Unii colegi m-au privit cu neîncredere, alții cu ironie, alții cu invidie.

Și în vreo 3 luni de zile m-am întors acasă. Abia aici a început aventura: terenul era nelucrat de 15 ani de zile, cândva au fost acolo vii. O vară întreagă am avut oameni la lucru să scoată cioate, să niveleze, să taie boscheții, să facă drumuri și căi de acces. Tatăl meu este cel împreună cu care lucrez la acest proiect. El este în spatele lucrului cu muncitorii, planurilor de construcții și al tuturor elementelor de infrastructură. Este cel mai de nădejde și mai sincer aliat al meu în toată povestea asta. E cea mai frumoasă colaborare pe care am avut-o în viața mea și omul de la care învăț cele mai multe lucruri.

În anul 2012 am cumpărat primele 10 capre și 5 ieduțe. În afara zilei când am primit inelul de logodnă, eu n-am mai fost așa fericită în viața mea! Parcă câștigasem la loto. Am fost la muls a doua zi dimineață, zburam spre casă cu sticlele de lapte pe care le-am împărțit prin vecini, cum am făcut cam tot restul toamnei. Achiziția animalelor a fost un proces foarte dificil deoarece am făcut multe drumuri pe la diverse stâne, am întâlnit mulți oameni neserioși și animale chinuite. Acum avem 120 de capre cu lapte și 30 de ieduțe.

Am început cu capre românești, dar am avut tot timpul țapi de rasă, iar acum caprele noastre sunt metise frumoase, cam de generația a doua, a treia de Alpină franceză, anglo nobiala și zana. Caprele merg la pășune pe tot parcursul verii, de primăvara devreme până toamna târziu, dar primesc și tain, dimineața și seara la muls, tot timpul anului, în cazul nostru nu contează că au sau nu au mâncare pe deal... acasă obligatoriu primesc tain, ceea ce și susține o producție bună de lapte și, totodată, un lapte de calitate, cu un conținut de grăsime de peste 4%. Astfel, le dăm amestec de cereale, porumb, proteină din mazăre și ovăz, în funcție de ce este disponibil la momentul respectiv. În schimb, pe perioada de lactație în tain punem și tărâță. Deci, în principal tainul constă din cereale măcinate, iar hrana este compusă din pășunat sau, pe parcursul iernii, din fân, lucernă și borceag. Menționez că cerealele le achiziționăm, iar fânul îl producem noi.

De asemenea, am construit o hală din panouri sandwitch, pe structură de fier și cu centuri din beton. În capătul ei se află o anexă cu birouri și camera de pre­parat lactate. Ne-am construit stand de muls și am cumpărat aparat. Nu m-ai zic că ne-am „luptat“ cu caprele să învețe să urce pe stand și am reușit. Nu avem chiar toate utilajele necesare, dar ne străduim să lucrăm absolut tot terenul și să-i valorifică la maximum potențialul.

– Ați accesat fonduri europene sau ați început cu resurse proprii?

– Am alergat câteva luni după actele pentru un proiect european, am cheltuit o groază de timp, energie și bani, dar nu a fost să fie. Finanțarea se dădea pentru capre de carne, ne-am străduit să facem proiectul să iasă pentru lapte, dar am primit răspunsul abia un an și ceva mai târziu. Eu n-am venit acasă să stau să aștept, și am început treaba. Am realizat totul cu fonduri proprii, cu economiile părinților mei și ale noastre din Olanda. Anul următor ne-am căsătorit și din banii de la nuntă ne-am luat plug și semănătoare. Voi ține minte toată viața asta și sunt mândră mai ales de semănătoare deoarece mi se pare că are o anumită încărcătură simbolică pentru început de drum. Greu și frumos în același timp!

Investiția inițială a urcat la peste 100.000 euro, iar aproximativ 30.000 euro a costat doar tractorul cu care am început, restul utilajelor le-am cumpărat second-hand, respectiv: plug, semănătoare, două cositori, greblă și ce ne mai trebuia pentru fân. Inițial ne-am luat și semănătoare de prășitoare pentru porumb deoarece în primii ani cultivam și porumb, dar nu am mai făcut față deoarece nu-l stropeam cu nimic și trebuia să avem oameni la prășit.

– Ce producție aveți zilnic? Și cum are loc distribuția?

– În momentul de față avem aproximativ 200 l de lapte/zi. Pe de o departe vindem lapte proaspăt, iar din lapte facem iaurt și chefir și o întreagă serie de brânzeturi simple sau în combinație cu verdeață și, mai inedite, cu dulceață de căpșuni sau ghimbir. În anii anteriori distribuția o făceam în oraș cu o mașină echipată și aveam diverse puncte de livrare prin toate cartierele Iașului, dar începând de anul acesta avem un magazin în centru, lângă muzeul de Istorie Naturală, și produsele de la fermă le aducem la magazin și cam atât.

– Unde ați întâmpinat cel mai mult probleme și ce perspective de viitor aveți?

– Cel mai mult am întâmpinat probleme la ajutorul pe care îl avem din partea oamenilor, ne vine foarte greu să găsim oameni serioși, care să se țină de treabă, să-și respecte cuvântul. Noi avem în total 16 ha de pășune, dar sunt cca 4 ha ocupate cu hala caprelor, tabăra de vară, fânarul, moara și tot ce ne mai trebuie, deci ne rămân 10-12 ha de fâneață, din care am pus lucernă, borceag, iar cu fâneață am rămas destul de puțin deoarece nu este chiar atât de hrănitoare. Pentru că nu scoteam producție bună, am arat și am reînsămânțat-o și de aceea mergem mai mult pe lucernă, sparcetă și borceag. Pe viitor am vrea să reducem efectivul de animale și, eventual, și producția din cauza lipsei de personal deoarece îmi vine foarte greu. Cu toate că aș avea nevoie de 4-5 oameni, momentan am trei persoane ziliere.

Beatrice Alexandra MODIGA