Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Prin implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și desfășurare a campaniei de fătări crescătorii de ovine urmăresc obţinerea unui indice de natalitate ridicat, care asigură înlocuirea animalelor valorificate, reformate sau moarte, venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

• Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
• Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.
• Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în prin­cipal densitatea şi zooigiena la parametri normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).
• Compartimentarea adăpostului în funcție de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
• Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
• Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate, 1:12, - 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
• Menținerea în stare de igienă și funcționare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, încălzire și de ventilație.
• Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.
• Hrana administrată zilnic ovinelor trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate, atunci când este necesar, şi cu un aport mai mare pe bază de cereale în această perioadă.
• Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan și să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
• Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
• Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat, până la înţărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fi­broase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
• După fătare, în primele două săptămâni se administrează mieilor preventiv vitamina A și Selenit injectabil 2 ml/10 kg de greutate vie, subcutanat sau alte produse buvabile.
• Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi la starea ongloanelor.
• Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
• Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate de un medic veterinar.
• În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare ce se impun.

Dr. Ioan PENŢEA,

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul Sibiu