abonament lumea satului

update 19 Sep 2017

Zilele Zootehnice şi Agrare ale Câmpiei Ungare

  • Publicat în Zootehnie

În organizarea companiei Hod-Mezogazda Zrt, din oraşul Hodmezovasarhely, a avut loc ediţia a XXIV-a a Zilelor Zootehnice şi Agrare din Câmpia Ungară în prezenţa oficialităţilor locale, regionale şi guvernamentale. Hod-Mezogazda Zrt. este o companie privată, fondată pe structura unui fost IAS, care prin contractul de privatizare şi-a asumat obligaţia de a continua din fonduri proprii organizarea anuală a acestui eveniment. Cuvântul de deschidere l-a avut ca de obicei Antal Gabor, directorul general al companiei, care a subliniat, printre altele, că: „Acest eveniment este pentru toată familia. Tradiţional, ziua de sâmbătă este cea în care vizitatorii vin împreună cu copiii, iar târgul oferă acestora diverse oportunităţi de joacă precum castele de baloți, zone special de joacă cu purcei, iepuraşi şi pui...“. În discursul său, preşedintele Camerei de Agricultură a Ungariei, Gyorffy Balazs, a subliniat momentele grele prin care a trecut zootehnia în anul 2016 mai ales din cauza influenţei aviare. A arătat totodată că statul a acordat agriculturii un sprijin de peste 300 milioane de euro pe parcursul anului trecut. Un aspect important a fost creşterea producţiei agricole naţionale cu 18%, generând o creştere a GDP cu 0,6 % şi crearea a 16.500 de noi locuri de muncă, iar numărul total al angajaţilor din acest sector a depăşit cifra de 220.000. În ceea ce priveşte aspectele economice, Balazs a menţionat că „…scăderea TVA-ului la alimente aplicată în ultimii ani este cel mai important instrument în lupta economiei subterane“, iar acest eveniment „beneficiază de zeci de mii de vizitatori pe parcursul celor 3 zile“. Primarul oraşului Hodmezovasarhely, Almasi Istvan, partener tradiţional al evenimentului, a arătat că „expoziţia este o bună ocazie de întâlnire a specialiştilor din agricultură, un domeniu extrem de important pentru economia oraşului şi regiunii, iar Ungaria are condiţii optime pentru a concura cu producătorii agricoli din Europa“. Viceministrul Agriculturii, dr. Nagy Istvan, a menționat: „În 2016 au crescut efectivele de bovine şi ovine, dar au scăzut cele de porcine. În viitor va creşte sprijinul statului pentru formele asociative, iar ca o noutate se va sprijini constituirea de grupuri de inovare, precum şi a celor operaţionale. Guvernul are – inima şi urechile deschise – pentru doleanţele agricultorilor.“

În discurs a fost menţionat că „în ultima perioadă cele mai accesate programe sunt cele pentru deschiderea sau modernizarea unităţilor de procesare“. Dr. Juhasz Tunde, director de departament în cadrul Ministerului Agriculturii, a prezentat programul guvernamental de deschidere a unor ghişee unice regionale pentru soluţionarea problemelor agricultorilor şi oferirea de informaţii specifice. În ceea ce priveşte târgul, începând cu această ediţie, din considerente de bunăstare animală, a fost redus la o durată de 3 zile faţă de 4. Pentru gestionarea fluxului de vizitatori poliţia oraşului a colaborat cu o societate privată angajată de către organizatori, mobilizând peste 60 de oameni.

În cadrul expoziţiei au existat standuri specifice agriculturii, dar şi din domenii conexe precum agroturism, servicii financiar-bancare, presa de specialitate… Ca şi curiozităţi putem menţiona un acvariu mobil pe o platformă de TIR, amenajat de către un operator din domeniul agroturismului, dar și un muzeu al instrumentelor de oierit amenajat de către asociaţia profesională a acestora. Printre noutăţile acestei ediţii enumerăm: 600 m de drum de acces nou, un sector de parcare nou, un sector pentru maşini agricole. De asemenea, cu această ocazie a avut loc şi prima ediţie a concursului de cunoştinţe profesionale dintre studenţii din cadrul universităţilor de ştiinţe agricole ale Ungariei, cu participarea a 8 echipe din cele 6 instituţii de învăţământ superior. Nu în ultimul rând, această ediţie a înregistrat şi un număr record de expozanţi – peste 500.

Marele Premiu al expoziției de creștere a ovinelor și caprinelor de reproducție a fost câştigat de Andrea Vásárhelyi, la vaci de lapte a câștigat Louise 713, ameliorator și proprietar Komárom Şolum Zrt, în timp ce la rase de carne a câştigat Mozsgai József din Sellye, cu un taur Limousin. La păsări de curte Szentlászló Integral Group Kft. a devenit laureat pentru prezentarea tehnologiei de creştere la gâscă şi rață. La porcine Fekete József din Vasszécseny a fost premiat pentru vierușul Landrace maghiar, în timp ce la cai a câştigat iapa Veronika, Gidran galben a crescătorului din Csákvár, Horváth József.

Text și foto: Clement LUPU

GALERIE FOTO


 

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 40-42