„Decât la cules de căpşuni, mai bine oier în România“

Ioan Faur este un crescător de oi din Satu Mare. L-am cunoscut la IndAgra, unde venise pentru a-şi prezenta cele mai frumoase exemplare din rasa Ţurcană Bălă. Oile sale ne-au atras şi nouă atenţia, aşa că ne-am oprit la o discuţie pe tema oieritului în România, dar şi pe seama acestei rase. „Nu mi-a plăcut cartea, aşa că viaţa m-a pus la oi“, spune jovial ciobanul din Satu Mare. Fireşte că adevărul este departe de această mărturisire şi că alegerea de a deveni crescător de oi i-a aparţinut în totalitate. A fost un debut greoi, dar astăzi are peste 2.000 de oi. Creşte două rase, una franceză şi alta românească omologată în 2007. Ţurcana Bălă, originară din zona Sibiului, Şugag, este în turma sa de 20 de ani şi în tot acest răstimp a lucrat asupra geneticii rasei prin cum­părarea în fiecare an a unor berbeci tot mai buni. După două decenii în care s-a ocupat de Ţurcană Bălă, Ioan Faur spune că este mulţumit de această rasă. „Lâna acestei oi o face să fie specială, are o producţie bună de lapte, este o rasă prolifică şi uşor de întreţinut prin comparaţie cu cele străine.“

Exemplarele Ţurcană Bălă ating 60-70 de kilograme, au o lactaţie prelungită, iar laptele este mai gras. Producţia de lapte pe sezon este de cca 80-100 de litri de lapte şi de la un exemplar se obţin 4-5 kg de lână. Totuşi, în pofida acestor avantaje, rasa nu este foarte răspândită şi, spune crescătorul din Satu Mare, nu ar fi mai mult de 30-40 de oieri care cresc Ţurcană Bălă.

Cu 2.000 de oi sub tutelă, administrarea turmei nu se dovedeşte a fi foarte uşoară. Este o muncă solicitantă, pentru care interlocutorul nostru se plânge că abia găseşte forţă de muncă. De fapt, aceasta este principala sa problemă. În rest, spune că oieritul este rentabil şi, că dacă nu ar aduce deloc venituri, ar renunţa. Nu este o activitate din care să te îmbogăţeşti, dar „decât să muncesc pe 1.000-1.500 lei pentru altcineva sau să plec în străinătate la cules de căpşuni mai bine cresc oi în ţara mea.“ Ioan Faur valorifică laptele şi produsele derivate în ţară (lâna nu are căutare şi abia dacă sunt scoşi banii pe tuns, kilogramul de lână având un preţ derizoriu de 10-15 lei), iar mieii îi vinde la export. Spune că, spre deosebire de alţi ciobani, a avut şansa încheierii unui contract cu un partener din Austria, care de şapte ani îi cumpără toţi mieii. Astfel oieritul este mai rentabil decât dacă ar fi fost nevoit să vândă în ţară, unde preţurile sunt foarte proaste. Anul acesta va avea de vânzare cca 2.000 de miei care vor lua calea exportului.

Discuţia cu dl Faur s-a încheiat optimist. Este probabil unul dintre puţinii fermierii care spun dezinvolt că statul a sprijinit crescătorii de animale prin ajutorul de minimis şi că, la urma urmei, „nu ne poate da statul tot, iar noi să stăm cu mâinile întinse.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 39