Un secol de istorie la Herghelia Rușețu

„Câinele și calul sunt cele două animale care au însoțit omul de-a lungul întregii sale istorii“, spune dl ing. Romică Bîzu, șeful Hergheliei de la Rușețu. Tocmai din acest motiv, oamenii au fost interesați de crearea unor rase de cai adaptate cerințelor specifice unor anumite zone și tipuri de activități. La fel s-a întâmplat și la Rușețu, care a devenit locul de naștere a rasei Semigreu Românesc.

Nonius și iepe ungurești, pe Domeniul Coroanei

Rușețu este o comună în plină câmpie, aflată la confluența a trei județe: Buzău, Brăila și Ialomița. Dintotdeauna aici a fost o câmpie mănoasă. Poate nu la fel de productivă ca Bărăganul, la a cărui margine se află, dar suficient de bogată ca să fie râvnită de mulți. Până în anul 1864, cele aproximativ 3.000 ha aparținând comunei s-au aflat în proprietatea Mănăstirii Văcărești din București și a Mănăstirii Mărgineni din Prahova. După secularizarea averilor mănăstirești din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, pământul a intrat în proprietatea Statului, pentru ca, mai apoi, în 1884, să devină domeniu al Coroanei. În acest context au ajuns la Rușețu primii cai de rasă. Încă din anul 1900, consemnează documentele, pe domeniul regal au fost aduși un armăsar din rasa Nonius și două iepe ungurești de prăsilă. În anul 1906 a mai fost cumpărat și un armăsar arab pentru prăsilă. În felul acesta, administratorul domeniului își propunea să îmbunătățească rasa locală de iepe ialomițene. Însă acesta a fost doar începutul.

Caii armatei din Câmpia Rușețului

În anul 1918, la Rușețu, a fost înființată, prin Decret Regal, Herghelia Națională Rușețu. Poveștile spun că inițiativa ar fi aparținut Reginei Maria, care era o mare iubitoare de cai și o călăreață desăvârșită. Fapt este că Majestatea Sa a vizitat de multe ori herghelia. De fapt, pe domeniu se află și un palat în miniatură, lăsat în paragină de comuniști și care s-a prăbușit la cutremurul din 1986. Dar unele lucruri din vechea construcție s-au păstrat până astăzi. Spre exemplu, biroul șefului Hergheliei, o piesă masivă din mahon. De asemenea, o parte din mozaicul care acoperea podelele „castelului“, cum i se spune, a fost folosit cândva la reamenajarea pavilionul administrativ al fermei. Fragmente din el se mai găsesc și astăzi prin padocuri...

Primul motiv pentru care a fost înființată Herghelia de la Rușețu a fost nevoia de cai a Armatei Române. În 1919 aici s-a aflat un nucleu al rasei Nonius. Din 1924, locul lor a fost luat de caii din rasa Ghidran, o varietate de cal arab, aduși de la Rădăuți. În 1941 sunt aduși de la Slobozia caii pur sânge arabi. Odată cu mutarea lor la Mangalia, în 1964, Rușețu devine locul în care se desfășoară o intensă activitate de cercetare.

Un cal creat special pentru Câmpia Română

„Era nevoie de o rasă de cai care să poată fi folosită la diverse munci în condițiile de câmpie. Trebuia un cal care să suporte arșița verii, să poată trage greutate în condițiile unui teren relativ plat, dar care să aibă și ceva viteză“, ne-a explicat dl Romică Bîzu, șeful Hergheliei. „După ce s-au încercat tot felul de variante, s-a ajuns la combinarea a trei linii: Ardenezul, care este un cal greu și puternic, Ialomițeanul, un metis adaptat la condițiile de mediu, și Trăpașul Românesc, care să aducă un plus de viteză“, a deslușit inginerul.

În anul 1988 rasa a fost brevetată. Semigreul Românesc se caracterizează printr-o înălțime de

158 cm și un perimetru toracic de cca 186 cm. El poate tracta greutăți de 1,5 tone pe o distanță de șapte kilometri în cel mult 70 de minute, la pas, sau greutăți de 500 kg, la trap. Conform probelor de calificare în standardele rasei, în acest din urmă caz, poate parcurge 15 km în mai puțin de 43 de minute.

La ora actuală, herghelia deține un nucleu de 65 de iepe mamă și opt armăsari pepinieri. Lor li se adaugă mânjii.

Armăsari pentru monta publică

La vârsta de trei ani, caii intră în programul de dresaj, timp de șase luni. După aceasta, o comisie specială îi examinează. Cei care se încadrează perfect în standardele rasei rămân în elita hergheliei, fiind, de asemenea, păstrați pentru reproducere. Ceilalți sunt vânduți.

Pe lângă grupele deja enunțate mai există și 25 – 30 de armăsari de montă publică. Aceștia, riguros selecționați, sunt destinați ameliorării raselor de cai aflate la populație. Practic, dacă într-o localitate se dorește ca iepele populației să fie împerecheate cu unul dintre acești armăsari, edilul face o cerere către herghelie. După îndeplinirea a câteva formalități, armăsarul este dat în custodie pentru o perioadă de până la șase luni unei persoane din localitatea unde se află iepele. În acest timp el se împerechează cu iepele din satul respectiv. Mânjii rezultați vor moșteni aptitudinile tatălui și vor primi certificat de origine.

Și pentru că veni vorba despre certificate de origine, transmitem și cititorilor noștri întrebarea pe care a pus-o dl Bîzu: „Câți dintre noi ne cunoaștem înaintașii până în urmă cu patru generații?“. Ei bine, în ceea ce privește înaintașii cailor de la Rușețu există evidențe începând încă din anii '30!

Caii ofițerilor austrieci s-au mutat la noi

De câțiva ani încoace, la una dintre fermele de la Rușețu se află și nucleul unei alte rase, Furioso Northstar. Această rasă este destinată călăriei și tracțiunii ușoare. Rasa a fost creată în Imperiul Austro-ungar, prin încrucișarea a două linii derivând din armă­sari pur sânge englez, încrucișați cu iepe ungurești. Prima linie a fost cea a armăsarului Furioso, cumpărat la începutul secolului trecut din Anglia. Linia Northstar derivă din armăsarul cu același nume, cumpărat din SUA. Caii din această rasă erau destinați ofițerilor superiori din armata imperială. Acum de ei se pot bucura amatorii de sporturi ecvestre, dar și Poliția și Jandarmeria, care încă mai utilizează caii.

Grajdurile hergheliei au fost construite în anii '20 de meșteri sași, în stilul lor specific. Renovate, ele pot asigura și astăzi toate condițiile de care au nevoie animalele. De pe terenul aferent hergheliei, de aproape 700 ha, se poate obține o mare parte din necesarul de hrană. Așadar, există contextul de a realiza o activitate profitabilă, mai ales în situația în care caii de rasă tind să devină tot mai interesanți pentru unii investitori. Bine gestionată, această afacere ar putea aduce bani frumoși bugetului național! Iar cei 170 de Semigrei Românești, împreună cu cei 130 de Furioso-Northstar, ar putea constitui o frumoasă continuare a unei povești de un secol a Hergheliei Rușețu...

GALERIE FOTO

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 34-36