Lumea satului 750x100

update 22 Oct 2020

Porcul Mangalița este și el un brand românesc

Mangalița și Bazna sunt două rase de porci despre care cei mai mulți dintre tineri, specialiști sau nu, nu mai știu decât din cărți și din povești. Asta cu toate că ambele rase sunt tradițional românești, iar odinioară erau foarte răspândite. Acum au devenit rarități, în ciuda calităților deosebite pe care o are carnea lor. Ionel Rășinar, un fermier din județul Arad, și-a propus să încerce schimbarea acestei situaţii.

Porcul cu carne de somon

După spusele specialiștilor, rasa Mangalița ar fi fost obținută pe la începutul secolului al XIX-lea de către crescătorii din nordul Transilvaniei și din Ungaria, prin încrucișarea unor rase locale de porci cu ruda lor sălbatică, mistrețul. A rezultat un hibrid viguros, ușor de crescut și care seamănă, ca aspect, mai degrabă cu mistrețul. Există trei varietăți: roșu, alb sau „coadă de rândunică“.

Cercetările recente au demonstrat că și carnea sa este destul de mult diferită de cea a porcilor din rasele comune, precum York sau Landrace. Conform analizelor, procentul de acizi grași nesaturați ajunge la 70%, la fel ca în carnea de somon sau uleiul de măsline. Carnea acestei rase este de culoare mai închisă și este apreciată pentru aspectul său marmorat, frăgezime şi suculenţă, date de grăsimea intramusculară, iar gustul, datorită nivelului redus de colesterol, aminteşte, mai degrabă, de carnea de mistreţ. Specialiștii în nutriție recomandă celor care suferă de boli cardiovasculare consumul de carne de porc din rasa Mangalița .

Din păcate, la noi nu se poate cumpăra din magazin!

Amintiri din copilărie cu Mangalița

Ionel Rășinar este un fermier care suferă foarte mult din cauza acestui aspect. „Eu am crescut în zona Munților Apuseni și pot să spun că practic am crescut cu acești porci. Dar, încet-încet, creșterea lor a fost abandonată“, își amintește domnia sa. Dar întâmplarea a avut grijă să aranjeze lucrurile într-un fel. Acum patru ani, umblând printre amintiri de familie, fermierul a găsit o fotografie realizată în anul 1965. În imagine se afla el, copil, alături de un porc Mangalița.

„A fost ca un impuls pentru mine. Atunci m-am hotărât să mă apuc de crescut porci din rasa asta.“ A cumpărat două scroafe și un vier din Ungaria, unde această rasă este foarte răspândită. I-a adus în ferma sa și a început să îi crească așa cum știa încă din copilărie. Adică mai mult pe pășune decât în cocină. „Trebuie crescut atât în padoc, cât și la pășune“, spune Ionel Rășinar. „Dacă nu e crescut la pășune, nu mai are aceeași calitate a cărnii.“

Ionel Rasinar j

Avantaje multe, dezavantaje minore

Creșterea porcilor Mangalița este oarecum diferită față de alte rase din mai multe puncte de vedere. Există avantaje și dezavantaje. La acest din urmă capitol, cel mai important este acela al câștigului lent în greutate. Abia după un an și jumătate, chiar doi, ajunge la 150 kg, greutatea optimă de sacrificare. Prin comparație, un porc din rasele obișnuite europene, crescut în fermă, atinge aceeași greutate în cca 6-7 luni.

Pe de altă parte, e un animal puțin pretențios. De la ruda sa sălbatică, mistrețul, a moștenit o imunitate ridicată la diverse boli. Nu este pretențios la mâncare, astfel că se hrănește și cu ghindă, jir, resturi de legume rezultate din îngrijirea grădinii, coji de pepene sau pepeni întregi, dovleci și tot felul de ierburi. În sezonul rece poate fi hrănit cu porumb simplu. Foarte important pentru fermieri este că nu are nevoie de nutrețuri speciale, combinate.

Din Europa, dar nu „european“

Caracteristicile acestei rase de porci, împreună cu modul deloc sofisticat în care crește, ar face-o ideală pentru micile ferme individuale. Și chiar sunt destui care ar dori să crească Mangalița, căci pe piață a început să apară o cerere care deocamdată nu poate fi acoperită. S-a format chiar și o asociație a crescătorilor de suine din rasele autohtone Bazna și Mangalița, cu sediul la Turda. Asociația ține un registru genealogic și poate oferi certificate de origine. Numai că, ca în orice domeniu, există o problemă: crescătorii nu pot primi subvenții. Ionel Rășinar ne explică ce se petrece: „Teoretic, în Pachetul 8, Măsura 10 prevede că se acordă subvenții pentru creșterea raselor locale în pericol de abandon. Așadar, ne încadrăm perfect. Condiția este să ai cinci scroafe pe care să le ții cinci ani. În această perioadă poți să le rotești. Deci, din nou totul este foarte bine. Numai că mai apare o prevedere, și anume că trebuie să ai câte o jumătate de hectar de pășune pentru fiecare scroafă, ceea ce este aberant atât timp cât pentru o vacă trebuie un hectar.“

mangalita IMG 0725 j

„La alții de ce se poate?“

Cei de la Asociație au făcut demersuri pe unde au putut să schimbe această prevedere, în sensul reducerii la o dimensiune rezonabilă a dimensiunilor de pășune. „Am vorbit și cu oameni de la Minister, și cu senatori și deputați, și cu cine s-a mai putut. Toți au răspuns că așa prevăd normele europene. Dar eu am constatat un lucru, și anume că atunci când oamenii din poziții de decizie nu cunosc o problemă se grăbesc să invoce normele europene“, spune dl Rășinar. „Eu mi-aș dori ca de acum cei de la MADR să ne vorbească mai puțin despre directivele europene și să ne ajute mai mult. Altfel o să pierdem aceste două rase, Bazna și Mangalița, și ar fi păcat, pentru că sunt ale noastre. De ce peste graniță, în Ungaria, sunt șase milioane de capete de Mangalița, iar la noi 6.000? Avem o țară în care avem toate condițiile să creștem așa cum trebuie porci din rasa aceasta“, își varsă focul fermierul.

Fără abatoare totul este degeaba!

Pentru anii următori, Ionel Rășinar își dorește să crească porci Mangalița și să ofere fermierilor doritori scrofițe pentru reproducție. „Eu zic că o să se rezolve la un moment dat problema asta cu subvențiile și atunci oamenii o să fie interesați. Rasa asta de porci trebuie crescută pentru copii și nepoți, căci este o carne sănătoasă. Ar fi mare păcat să se piardă, în loc să se înmulțească.“

Dar, ca fermierii mici și mijlocii să aibă un motiv în plus să crească porci, ar mai fi de rezolvat o problemă: aceea a abatoarelor. „Ordinul nr. 35/10 august 2011 prevede condiții mult prea severe pentru un abator. Eu cred că ar trebui simplificat, astfel încât fermele să poată avea abatoare proprii. Acum, în județul Arad există un singur abator, în care nu are acces toată lumea. Eu, de exemplu, am și magazin și restaurant, dar nu pot să vând acolo produse de la purceii mei Mangalița. Aceștia se vând pe bază de comandă și se sacrifică tradițional. În felul acesta nu se poate ajunge într-un circuit comercial normal. Eu cred că lucrurile ar trebui reglementate în așa fel încât fermierii să poată sacrifica animalele și să aibă acces la lanțul comercial. Altfel, totul este degeaba“, încheie Ionel Rășinar.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 38-39