Karakulul românesc ar putea primi viză de Qatar

Fermierii români încearcă să convingă lumea arabă că pot onora cerințele impuse atunci când vine vorba despre calitatea producției de carne de oaie. Și iată că încep să apară și semnale pozitive. Cine ar putea deveni partenerul ciobanilor români? Cea mai bogată țară a lumii, Qatar. Oficialii qatarezi au venit în România pentru a testa piața produselor și a materiilor prime, iar pe lista de priorități a delegației a fost și o vizită la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi.

Primul pas

„Am putea face afaceri bune cu lumea arabă“. Aceasta a fost concluzia directorului SCDCCO Popăuți, Ștefan Atanasiu, după ce primit delegația oficială a Qatarului la unitatea din Botoșani la jumătatea lunii iulie. În pofida faptului că vizita a fost anunțată relativ târziu și că pregătirile au fost destul de restrânse – a fost organizată o mică expoziție cu oi ale stațiunii și ale câtorva crescători locali – directorul stațiunii spune că oficialii arabi s-au declarat impresionați de exemplarele văzute aici. Așa că, deși nu s-a stabilit nimic concret, există speranțe mari ca România să încheie un parteneriat de comercializare a ovinelor cu cea mai bogată țară a lumii, Qatar. Din cunoștințele dlui Atanasiu, oficialii qatarazii au avansat o cifră a producției pe care și-ar dori să o importe. Este vorba despre 10.000 de exemplare care ar trebui livrate până la sfârșitul anului, cantitate care poate fi acoperită de crescătorii de Karakul din Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț și Suceava, spune directorul. Cât despre stațiune, aceasta ar putea livra anul acesta aproximativ 1.000 de capete, la care se adaugă animalele reformate (care nu mai pot fi folosite la reproducție, bătrâne etc.). Practic, acum se așteaptă undă verde și firește un preț acceptabil de valorificare

Ce se întâmplă mai departe

Colaborarea cu țările arabe este complexă prin condițiile impuse, de aceea directorul stațiunii de la Popăuți speră ca parteneriatul acesta să debuteze cu seriozitate din partea crescătorilor români pentru a putea crea o legătură de viitor.

„Stațiunea își poate achita toate îndatoririle în acest parteneriat – dacă se va concretiza –, dar nu depinde totul de noi. Practic, noi vom livra spre abator, iar de aici producția va pleca spre țările arabe în container frigorific. Doar în perioada Ramadanului au solicitat ca animalele să fie trimise în viu. Aceasta este o condiție ca producția de carne să nu fie congelată, ci refrigerată. Pentru că există această verigă intermediară – abatorizarea – nu putem ști cu certitudine dacă vor apărea sau nu probleme independente de noi. În vizita pe care ne-au făcut-o le-am arătat niște animale deosebite, însă este probabil ca până la momentul livrării exemplarele să mai slăbească, iar gradul de încărcare cu seu să fie mai mic. Sunt niște particularități de care trebuie să ținem seama dacă îi vrem ca parteneri pe arabi. Livrările constante sunt, spre exemplu, o altă provocare. Noi putem respecta acest lucru, dar vor face la fel toți ciobanii? Ca lucrurile să meargă bine ar trebui ca acest parteneriat să se deruleze fie printr-o structură de stat, fie printr-o cooperativă. Astfel am reuși să stabilim niște reguli. Nu mai avem un institut, o agenție care să facă o planificare, iar la nivel de țară ar fi nevoie de așa ceva.“

Românii produc, dar nu știu când vând

Discuția avută cu Ștefan Atanasiu a prilejuit și atingerea altor subiecte decât cele legate de posibilul parteneriat cu lumea arabă. Directorul de la Popăuți ne-a semnalat că, deși teoretic piața reglează activi­tatea economică a fiecărui sector de activitate, nu este de fiecare dată așa. „În țări precum Noua Zeelandă sau Australia prețul pe bursă se face pentru doi ani. În condițiile acestea, în funcție de preț, producătorul știe ce are de făcut. Pe bursă nu se negociază doar prețul, ci și cantitățile, deci revenim cumva la efective. În România nimeni nu știe nimic. Noi producem și apoi așteptăm să vindem.“

Tot domnia sa a menționat că parteneriatul cu Qatar ar ajuta foarte mult stațiunea de la Popăuți pentru că există în prezent un efectiv relativ mare de animale și acest lucru impune costuri suplimentare.

„Stațiunea are 2.470 de ovine, 300 de caprine și 1.163 ha în administrare. Având un efectiv relativ mare, este nevoie de mai mulți oameni care să muncească aici. În curând va veni iarna și va trebui să igienizăm toate adăposturile. Pe partea de hrană, am făcut ceva stocuri cu furaje, dar inputurile vegetale sunt foarte scumpe și aproape că nu le acoperim din producție. Așadar avem nevoie să vindem pentru a acoperi din cheltuieli. Un preț echitabil pentru valorificare producției ar fi de măcar 10 lei kilogramul în viu la tineret, dar din nefericire în țară se dă kg cu 6-7 lei.“   – Ștefan Atanasiu

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 30-31