Se spune că din eșecuri înveți cele mai prețioase lecții. Este o teorie care se aplică și fermierilor. Am aflat asta de la un crescător de bovine pentru carne, Mircea Sandu (foto). În 2012 acesta a demarat construirea unei ferme zootehnice la Cioranca, Buzău, proiect prin care își propusese să închidă un cerc. Avea deja o măcelărie și o fabrică de preparate tradiționale, iar la momentul acela nu se găsea pe piață suficientă carne de vită care să asigure necesarul unităților sale. Așa că înființarea propriei ferme a părut o soluție viabilă. Totuși ceva nu a mers bine.

Pas cu pas spre colaps

Primul pas a fost acela de a căuta teren. Pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime își propusese să comaseze în jur de 30-40 de hectare. Nu a reușit acest lucru. În schimb, împreună cu un asociat, a cumpărat o fermă veche și șase hectare și jumătate de teren. Așa au început practic proiectul fermei de bovine de carne Rocsana și valul unor investiții care nu mai aveau să fie recuperate. Primele sume de bani le-a folosit pentru a renova ferma, pentru înlocuirea acoperișurilor și reconstruirea clădirilor dezafectate. Tot procesul de transformare a fermei a durat un an, dar astăzi unitatea are în structura sa două padocuri – unul de 2.500 mp, iar altul de 1.000 mp – și două grajduri a câte 1.800 mp, un siloz de 1.500 de tone și o moară proprie. Următorul pas a fost crearea efectivului de animale. Inițial s-a gândit să cumpere tăurași pe care să îi pună la îngrășat și să-i sacrifice, dar în final a ales să cumpere vaci de carne pentru a-și forma propriul nucleu de reproducție. Primele 14 exemplare de Bălțată le-a luat din Buzău. A continuat apoi cu rase specializate pe producția de carne Angus și Charolaise, exemplare pe care le-a cumpărat din Brașov. În prezent, pe lângă aceste rase, mai are Limousine și metiși de Blue Belgique. Spune însă că rasa cea mai rentabilă este Charolaise pentru că s-a adaptat perfect condițiilor din țara noastră. Ferma Rocsana are în momentul de față 250 de exemplare, vaci de reproducție, juninci și viței.

Ce nu a mers bine

În linii mari, aceasta este cronologia înființării fermei de bovine de carne de la Cioranca. Un proiect care, spune dl Sandu, a presupus un volum de investiții foarte mare. Dorința sa de a crea acest circuit închis l-a costat scump, aproximativ 700.000 de euro, bani care cel mai probabil nu vor mai fi recuperați. Dar care au fost „scăpările“ acestei afaceri și ce nu a mers bine? Primul dezavantaj cu care a pornit acest proiect, consideră fermierul, a fost lipsa terenului agricol. Fără o suprafață care să asigure baza furajeră a fermei, dl Sandu a fost nevoit să cumpere hrana animalelor, o măsură extrem de costisitoare. În urma unui calcul, a con­statat că hrana fiecărui exemplar în parte îl costă 8 lei pe zi, indiferent de anotimp.

„Pentru bovina de carne trebuie să ai teren măcar pentru perioada de vară-toamnă. Speram să pot comasa o suprafață agricolă, dar nu am reușit. Din nefericire, și izlazul este foarte departe de ferma mea. Ca să le țin pe pășune ar trebui să construiesc padocuri acolo, iar asta înseamnă alți bani. Este din ce în ce mai greu. Dacă aveam terenul meu, povestea era alta.“

În plus, completează fermierul din Cioranca, bovina de carne nu este suficient de bine subvenționată în România, iar banii și așa puțini nu vin niciodată la timp.

În vreme ce în alte state subvenția pe cap de animal ajunge și la 300 de euro, fermierii români primesc doar 97 de euro pe cap de animal, o sumă care nu acoperă nici măcar hrana animalelor, spune dl Sandu.

Ultimele zile ale fermei Rocsana

Cu producția de carne obținută în fermă reușește să acopere necesarul fabricii de produse tradiționale. Aceasta are o capacitate de 1 tonă pe zi, dar pentru că această unitate produce doar pentru magazinul său în fabrică se procesează doar 2 tone de carne pe săptămână. Totuși necesarul de carne pentru măcelărie nu este acoperit. „Îmi propusesem să dezvolt nucleul de reproducție astfel încât să obțin mai mulți viței. Îmi trebuie cam 300-400 capete de tăurași ca să pot acoperi necesarul de carne al măcelăriei, dar asta ar însemna 500 de capete de vaci care să producă viței.“

Problemele continuă apoi cu valorificarea. Astăzi prețul de valorificare a kilogramului de carne în viu este de 6 lei și din nefericire nu se face o diferență de preț între producția obținută de la rasele specializate care au o calitate net superioară și cea obținută de la rasele autohtone. Constrâns de piață, Mircea Sandu este nevoit așadar să se adapteze acestui trend, altfel riscă să rămână cu marfa nevândută. O alternativă ar fi fost exportul, dar problemele cu boala Limbii Albastre au eliminat și această variantă.

„Dacă trimiteam producția la export poate reușeam să mai mențin ferma. Aveam planuri de extindere, voiam să accesez fonduri europene pentru a mai construi un grajd. Mă gândeam chiar să fac o făbricuță de brânzeturi care să fi asigurat produse magazinului meu. Am renunțat la toate aceste planuri pentru că în patru ani de zile nu numai că nu am reușit să aduc ferma pe profit, dar sunt pe minus. De aceea sunt hotărât să nu mai intru în iarnă cu această fermă, cel puțin nu la această dimensiune. Voi păstra doar 20-30 de capete, iar restul animalelor le voi sacrifica.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 30-32