Lumea satului 750x100

update 29 Oct 2020

Edenul rustic

Poți spune că aceasta este casa pe care ai visat-o odată. Nu-i chiar o vilă extravagantă și luxoasă, dar ceea ce contează sunt liniștea, grădina și mulțimea de flori. Dacă voi aveți o asemenea căsuță, noi vă învățăm cum să o înfloriți.

Explozie de culoare și parfum, de vechi și nou în același timp. Nu este doar o imagine ideală, este grădina pe care o puteți avea și voi. Ce aveți de făcut? Să începeți să plantați, iar la vară nu veți avea de făcut nimic altceva decât să vă răsfățați cu toată gama de culori: galben și portocaliu desprinse parcă din soare, roșu plin de pasiune, albastrul cerului, toate aranjate într-o dezordine ordonată. Florile de talie mică sunt plantate în față, aproape de alee, în timp de plantele mai înalte stau parcă de strajă, păzindu-le pe cele mai mici.

Efect maxim

Plantează, în fața casei și în jurul ei, crăițe galbene. Sunt rustice, frumoase și total lipsite de pretenții. Dacă nu te deranjează parfumul lor special, sunt alegerea cea mai potrivită. Au semințe mari și ușor de recoltat și, dacă uitați să le culegeți toamna, au ele grijă singure să răsară în primăvara următoare.

Pentru contrast...

Pentru contrast vă sfătuim să plantați, în spatele straturilor de crăițe, pufuleți (Ageretum) de culoare albastru-violet. Și aceste plante sunt destul de rezistente și puteți avea surpriza să vedeți, anul viitor, că au răsărit fără să le fi semănat.

Nu aveți o astfel de casă? Nu-i bai!

Plantați tufe de verbină și îndulciți-le cu câteva garofițe diafane. Veți avea astfel un colț de culoare și parfum.

La o cafea

Ca să aveți puțină intimitate când veți bea cafeaua, plantați în grădină câteva plante mai înalte: canna cu flori roșii-portocalii și dalii cu flori mari, grena cu dungi albe. Plantați acum rădăcinile metamorfozate ale cannei și daliei. Prin octombrie-noiembrie le veți scoate din pământ și le veți depozita într-o lădiță cu nisip, în beci. Primăvara viitoare le veți planta din nou. De asemenea, la fereastra dormitorului puteți planta tufe de levănțică, ce vor parfuma serile de vară. Răsfățul va fi maxim dacă agățați și câteva ghivece cu petunii.

Ruxandra Hăbeanu

Ţăranul român şi ocupaţiile lui. Păpuşele din pănuşi

Ana Grunzu este un meşter popular din Horodniceni, Fălticeni, locuieşte în satul Tomeşti, Iaşi, şi este prezentă la manifestările culturale care pun în valoarea tradiţiile şi meşteşugurile tradiţionale cu păpuşele realizate din pănuşi de la porumb, sfoară, ţesături, piele şi lemn. Micile jucării reprezintă ţăranii din satele din judeţele Iaşi şi Suceava, cu obiceiurile şi munca lor şi stârnesc admiraţia copiilor, dar şi a adulţilor.

O combinaţie eco

În anul 2004, la vârsta de 45 de ani, Ana Grunzu a început să lucreze jucării de câţiva centimetri din pănuşi de porumb şi diferite boabe de fasole, porumb, mazăre, dar şi boabe mici de grâu, neghină, etc. Meşteri populari consacraţi şi-au dat seama de talentul său şi au încurajat-o să continue, să se perfecţioneze, micile bijuterii învelite în pănuşi fiind tot mai căutate, iar creatoarea lor a devenit membră a Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova.

„Păpuşile lucrate de mine reprezintă figura ţăranului român şi ocupaţiile acestuia. Fiecare păpuşă are expresia ei, fiecare are un obiect care îl reprezintă pe omul de la ţară cum ar fi o coasă, furcă, fus, mătură, trăistuţă, coşuleţ. Este o combinaţie între pănuşi, lut, lemn, materii prime ecologice. Copiii sunt cei mai atraşi de aceste obiecte, se opresc şi le admiră, se joacă cu ele. Dar şi adulţilor le plac.

Materia primă este tradiţională, nu costă şi nu poluează. Pănuşile se adună toamna, când se recoltează porumbul. După ce se spală foarte bine, se limpezesc să fie curate. Cât sunt încă umede se începe a se lucra, a li se da anumite forme, a se împleti, începe confecţionarea propriu-zisă a obiectului de decor. Din pănuşi se pot realiza foarte multe obiecte fine, inclusiv ornamente pentru brad, se pot face coşuleţe, îngeraşi, floricele, păpuşele mici, de 15-20 cm. Cu un pic de imaginaţie şi cu ceva îndemânare copiii pot să-şi confecţioneze singuri podoabele de pus în bradul de Crăciun. Pentru păpuşi este un pic mai complicat pentru că necesită îmbrăcăminte. Pe lângă resturi din materialele textile rămase din ateliere de croitorie sau hăinuţe, folosesc şi piele pentru micile bundiţe, opincuţele din picioare. Încingătorile sunt făcute de cele mai multe ori din panglică tricoloră. Pentru vopsire folosesc culorile vegetale, scoarţă de copac, sfeclă roşie, nuci verzi, diverse plante, dar mai folosesc şi galusul pentru lână, mai ales pentru a colora pănuşile pentru broboade şi pestelcuţe (un fel de şorţuleţe)“, ne-a povestit Ana Grunzu.

Pasiunea poate deveni artă

Ana Grunzu 3

Ana Grunzu realizează mai multe păpuşi deodată pentru că le concepe pe etape.

„Încep cu corpul, după aceea le îmbrac, le încalţ, apoi lucrez capul, îl îmbrobodesc sau îi pun căciuliţă, pun ochii, gura şi în final le aşez pe un suport din lemn. La faţă este cel mai migălos de lucrat.  Într-o săptămână se pot 10-15 păpuşele“, susţine meşterul popular.

Pe lângă obiectele din pănuşi, meşterul ieşean pune în valoare şi cojile de nucă, face măşti populare şi mărţişoare, mici tablouri inspirate tot din viaţa satului, păpuşi pe linguri de lemn îmbrăcate în costume populare. Prin dibăcia mâinilor, creativitate, imaginaţie, Ana transmite trăirile de altădată, ţinând mereu amintirea vie, lumea satului tradiţional.

„M-a fascinat viaţa de la ţară cu obiceiurile ei populare, am fost îndrăgostită de pictură încă din copilărie, iar când m-am pensionat am descoperit că pasiunea poate deveni artă. Fac şi pictură naivă şi particip la expoziţii aproape în toate oraşele. În lucrările mele este lumea satului tradiţional, a satului natal, lumea de ieri, care avea un frumos aparte. Preţul obiectelor făcute de mine nu este foarte mare. În jur de 10-15 lei costă fiecare obiect“, ne-a spus Ana Grunzu. Vrea să facă permanent ceva nou, iar pe viitor doreşte să realizeze păpuşele mai mari şi mobile, să facă diverse scene cu mai multe personaje care să reprezinte tradiţiile. Anei Grunzu i se pare interesant şi este o provocare realizarea din pănuşi a unui set de piese pentru tabla de şah. Îşi prezintă creaţiile la târguri din toată ţara, dar a avut participări şi peste hotare.

Silviu BUCULEI

Când va avea satul pulsul şi ritmul modernului?

Vine o vreme, fără îndoială, în care e musai să tragi linie. Să faci totalul, dacă, din fericire, viaţa te-a răsfăţat cu plusuri.

În ceea ce ne priveşte, după 25 de ani, n-avem încotro. Trebuie să numărăm bobocii. Ce ni se întâmplă? Ceva aproape incredibil la debutul acestui nou început. Ne aflăm, nu există dubii, încă şi încă, în căutarea timpului pierdut.

Adică aproape aiuriţi în judecata noastră, cum de s-a putut întâmpla iarăşi şi iarăşi să fim păcăliţi.

Se spune, şi zisa e axiomă, cum că viaţa ar fi cel mai preţios dar dat de bunul Dumnezeu. Cu bunele şi cu suferinţele ei. Ei bine, calculul arată că anii din urmă n-au făcut decât să perpetueze agonia. Ni s-a furat adică şi hoţia continuă, am fost jecmăniţi de o bună parte din dreptul nostru legitim la fericire.

Promisiuni electorale deşarte, politică după ureche şi un apetit cu totul special, aici pe Dâmboviţa, pentru îmbogăţirea cu orice chip. Cei puţini adună averi nemuncite, cei mulţi rămân la statutul de veşnic umiliţi şi obidiţi.

Mă opresc astăzi la poate cea mai de preţ avere a unei naţiuni – tineretul.

Incontestabil, nu poţi construi, nu zideşti cu adevărat dacă nu faci totul prin şi pentru generaţiile ce vor urma. O personalitate de seamă observa chiar, cu multă înţelepciune, că, dacă stăm şi judecăm lucrurile cu dreptate, ţara pe care o locuim am împrumutat-o de la generaţiile viitoare.

Avem şi noi, românii, conştiinţa acestui adevăr?

Da de unde!

Câteva cifre. Un milion de hectare din cel mai fertil pământ oferit pe nimic veneticilor.

Alt milion de hectare de pădure căzut pradă topoarelor.

O economie, altcândva funcţională, aruncată la fier vechi.

Zburătăcite pe apa sâmbetei, alte 3 milioane de hectare aflate în sistem irigat în 1989.

Vii şi livezi devenite vreascuri.

Şeptelul, altcândva o speranţă aproape împlinită, abatorizat fără milă.

Şi, urmare firească, o viaţă condiţionată de întâmplare în care, foarte adesea, eşecul îşi face de cap.

Natalitatea în România e o problemă de căpătâi.

Ceea ce trăieşte aleargă în cele patru puncte cardinale.

Ne aflăm în coada cozilor când e vorba de ştiinţa de carte şi educaţie.

Esenţial, recenta criză economică s-a dovedit a fi mai degrabă o criză morală.

Şcoala? Sau ce a mai rămas din ea dă semne de agonie.

Satul s-a golit de intelectuali, în numeroase locuri doar preotul mai populând locul. Unde şi dacă şi acesta a rezistat încercărilor vieţii la ţară.

Într-o lucrare mai mult decât necesară, „Cadrul naţional strategic pentru dezvoltare durabilă a sectorului agroalimentar şi a spaţiului rural şi perioada 2014-2020-2030“, scoasă sub egida Preşedinţiei României şi Academiei Române, se scrie negru pe alb: „Clasificarea învăţământului superior după anul 1990, privatizarea anarhică, necontrolată, profund neechitabilă şi ineficientă a acestuia, rapacitatea decidenţilor politici având ca ţintă predilectă terenurile şi activele institutelor şi staţiunilor de cercetări agricole […] sunt fenomene care au dominat spaţiul educaţional şi ştiinţific agronomic din ultimele două decenii.“

Se înţelege, aşadar, că învăţământul în general şi cu deosebire cel agricol trebuie profund restructurate.

Cum agricultura a devenit o ramură economică dinamică, în cadrul căreia activează o forţă deloc de neglijat, se cere avută în vedere noua condiţie a fermierului secolului al XX-lea.

1,1 milioane de locuitori rurali înregistraţi oficial la APIA, pe lângă cele 12.000 de societăţi comerciale şi asociaţii agricole, mai acţionează în domeniu 2,74 milioane locuitori rurali în exploataţii de subzistenţă, dar care deţin 1/3 din suprafaţa agricolă utilă a ţării (4,9 mil. ha – 33,4%).

Este uşor de observat eroarea în care stăruie încă învăţământul românesc. Au fost desfiinţate şcolile profesionale agricole, liceele agricole, sistemul coerent de continuă perfecţionare a agricultorilor fără să se pună în loc nimic ori aproape nimic.

Amintita lucrare face sugestii absolut obligatorii în legătură cu această tristă realitate.

Se sugerează, de pildă, pregătirea unor agricultori şefi de exploataţii, potriviţi noilor realităţi, precum şi a unui institut de cercetări în domeniul biotehnologiei şi ingineriei genetice în agricultură, zootehnie, industrie alimentară odată cu revitalizarea cercetării apicole şi înfiinţarea de unităţi specializate în producerea de sămânţă.

Din păcate, în învăţământul superior agricol doar 20% dintre studenţi provin din rural. Cine se mai întoarce în sat e greu de spus. Cred însă că este esenţial ca agricultura românească şi odată cu ea satul să-şi regăsească pulsul şi ritmul modernului, la nivelul exigenţelor UE şi ale lumii civilizate.

Gheorghe VERMAN

Rural: o nouă emisiune la RFI România

Începând de luni, 5 mai, RFI România lansează o nouă emisiune: Rural, un magazin de știri și informații despre reforma agriculturii.
În următorii cinci ani agricultura europeană va trece prin schimbări profunde. Reforma Politicii Agricole Comune propune printre altele sprijin pentru fermierii tineri, pentru zonele defavorizate și pentru agricultura verde.
Cum se vor simți aceste schimbări în România, care va fi impactul economic, social sau ecologic – iată câteva dintre temele care vor fi abordate săptămânal de RFI România. Rural va difuza în fiecare săptămâna reportaje, dezbateri și analize pe subiectele de actualitate din agricultură românească și europeană.
Rural, o emisiune realizată de Cătălin Lenta și Mircea Oprea, cu sprijinul Comisiei Europene,  Directoratul General pentru agricultură și dezvoltare rurală. În fiecare luni, de la 19 și 15 minute.
 
Despre RFI România
De peste 20 de ani, RFI România difuzează programe, în română şi în franceză, consacrate actualităţii, culturii şi francofoniei. Cu o echipă de 25 de persoane la Bucureşti şi doi jurnalişti la Paris, RFI România difuzează zilnic 13 ore de programe proprii, acordând o atenţie specială actualităţii. Postul emite în FM la Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Cluj. Alte 60 de posturi de radio din ţară preiau o parte din programe. În total, RFI România este ascultat zilnic de circa 200.000 de oameni în întreaga ţară. Pe web, pagina RFI România înregistrează o creştere puternică a numărului de cititori (cu 45% mai multe accesări în 2013).

 

„Doftor“ de ţară

Raportat la suprafaţa geografică pe care o deţine, România are cea mai numeroasă populaţie agricolă din Europa, cu domiciliu stabil în sate. Şi, cu toate acestea, nici o mie de familii nu deţin mai mult de 100 de hectare de pământ, fiecare în parte. Restul, numai câteva iugăre, hectare sau pogoane. Cât priveşte studiile superioare, satul românesc are numai 4 la sută dintre profesorii, medicii, farmaciştii, inginerii agronomi, zootehnişti şi horticultori, doctorii veterinari şi preoţii ţării. Restul trăiesc la oraşe. Mulţi dintre ei, însuşindu-şi greaua, ingrata şi neplăcuta profesie de „navetist“!

Dintre toţi aceşti puţini medici de la sate, cel pe care eu îl cunosc cel mai bine mi se pare a fi tare cumsecade şi priceput. Este fiu de plugari, născut şi crescut într-un sat mândru din Ţara Oltului. După ce a fost şcolit la Timişoara, s-a specializat în diferite clinici universitare, precum şi în mari spitale şi laboratoare din ţară, iar ceva mai târziu, în Belgia. Şi când, mai în tinereţe, a fost să aleagă, a refuzat comoditatea oraşului, preferând să profeseze „la nivel înalt“ în chiar satul lui natal, rânduit cum nu se poate mai frumos pe streaşina împădurită a Munţilor Făgăraş.

Şi unde mai pui că acest „doftor“ de ţară, stabilit definitiv în aşezarea în care s-a născut şi a copilărit, are şi onorantul titlul de medic primar. Lucru extrem de rar chiar şi într-un sat din Occident! Ca urmare, ar fi putut oricând să devină cadru didactic universitar!

Pentru a afla şi cititorul cine este respectivul medic vom spune că are un nume tare răspândit printre locuitorii satelor de prin părţile Făgăraşului, acela de Şerbu, iar ca prenume, Gheorghe şi Ovidiu. Şi cu toate că, de curând, a împlinit cinci decenii de viaţă, consătenii lui dragi continuă să spună: „Mă duc la doctorul Gheorghiţă!“ O obişnuinţă a sătenilor mai bătrâni, venită din vremea copilăriei sale.

Din prea mult respect pentru truda şi memoria regretaţilor săi bunici şi părinţi, el a ales să locuiască în vechea casă părintească de pe „uliţa mare“ a satului-centru comunal Arpaşu de Jos. Profesează într-o clădire atât de frumoasă şi de cochetă încât sătenii au poreclit-o „Doamna mareşal“. Şi nu întâmplător. Pentru că doamna Maria, soţia Mareşalului Ion Antonescu, a inaugurat-o în vara anului 1938. La fel ca şi pe surata ei din satul învecinat, Viştea de Jos, ambele clădiri fiind gândite să găzduiască dispensare medicale săteşti bine dotate. În plus, aceea a „medicului primar de familie Şerbu“ are, de o vreme, aparatură modernă, printre care: ecograf, electrocardiograf şi termograf. Ba mai mult, într-un mic „laborator“ se realizează analizele medicale de strictă şi urgentă necesitate. Ca urmare, pacienţii săi cu sutele sunt tare mulţumiţi de bunătatea, înţelegerea şi profesionalismul medicului lor. Un motiv de fală pentru locuitorii întregii puzderii de sate şi cătune, situate de o parte şi de alta a Oltului, de la Făgăraş şi până dincolo de Avrigul Sibiului!

Şi mai este încă ceva de scris la „gazetă“. Adeseori, în cabinetul său de lucru luminile stau aprinse până noaptea târziu. Pentru că „medicul de ţară“ Şerbu gândeşte, redactează şi tipăreşte pe cont-propriu, din două în două săptămâni, Foaia Arpăşeană. Medicul - redactor - tipograf ne mărturiseşte că de fiecare dată apariţia „micuţului ziar“ se transformă într-un plăcut şi mult aşteptat eveniment pentru numeroşii români-americani! Şi nu numai. Sunt acei urmaşi ai fiilor de ţărani, originari de prin satele făgărăşene. Se spune cum că moşii şi strămoşii lor ar fi fost nişte tineri chipeşi, vânjoşi şi curajoşi. Ca urmare, îmbrăcaţi în „haine româneşti“, au cutezat, cu aproape un secol în urmă, să traverseze Oceanul cu vaporul! Cei mulţi, reîntorşi în aşezările natale, au cumpărat cu dolari americani pământ roditor, vite, căruţe şi pluguri. Şi au clădit frumoase şi trainice case şi gospodării!

Văzând toate câte s-au mai păstrat în încântătoarele sate făgărăşene, stai şi te întrebi: Unde sunteţi voi, urmaşii acelor vrednici gospodari şi buni români-americani!?

Ioan Vulcan-Agniteanul

Abonează-te la acest feed RSS