Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, iar acum, după încheierea acestui periplu și trecerea unui timp de sedimentare și cristalizare a informațiilor, voi încerca să trag niște concluzii față de ce am aflat și văzut față de desfășurarea stupăritului în țara noastră.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

● O primă temă de luat în discuție este modul cum se efectuează stupăritul pastoral și ce reglementări legale există și cum se respectă ele.

În privința numărului de stupi dintr-o locație de pastoral am constatat că în niciuna din cele 3 țări, Austria, Germania și Elveția, numărul de stupi nu este mai mare de 50, pe când în România am găsit și locuri unde erau îngrămădiți peste 240 de stupi. Aci pavilioanele stăteau ca în parcările auto.

Numărul de stupi care ar trebui să populeze o locație de stupină rezultă din materialele bibliografice despre plantele melifere unde, în funcție de specia meliferă a masivului la care se efectuează stupăritul pastoral, este prevăzută încărcătura admisă de stupi la hectar.

Astfel, pentru utilizarea optimă a întregului potențial melifer, se recomandă folosirea următoarelor încărcături de familii de albine la hectar: la rapiță și muștar 2-3 stupi/ha, la pomi roditori 2-3 stupi/ ha, la salcâm 15-30 stupi/ha, la tei 10-15 stupi/ha, la zmeuriș 3-5 stupi/ha, la leguminoase perene 4-6 stupi/ha, la floarea-soarelui 1-2 stupi/ha și la plante medicinale și aromatice 3-4 stupi/ha.

Este evident că, dacă nu se respectă aceste încărcături maximale, producțiile realizate sunt sub așteptări și aceste rezultate sunt și mai dezastruoase ținând cont da faptul că în ultimii ani condițiile pedoclimatice favorizează din ce în ce mai puțin secrețiile de nectar.

Mă gândesc că poate în România ar fi eficiente comisiile de bază meliferă județene, dar modul de funcționare a acestora trebuie gândit ca să fie eficient și maleabil astfel încât ele să nu se trans­forme într-un hățiș birocratic de frânare a stupăritului pastoral.

Referitor la restricțiile pentru așezarea stupinelor și stupilor pe locațiile permanente și temporare (de pastoral) și în cele trei țări vizitate și în România acestea există, dar diferența între cele două cazuri este că „apicultorii austrieci, germani și elvețieni nici nu se gândesc să calce aceste restricții“, iar „mulți apicultori români caută căi de ocolire a lor“. În România nu există vreo autoritate care să sancționeze încălcarea restricțiilor în stupărit, iar cuantumul amenzilor prevăzut de Legea apiculturii este derizoriu.

● Un subiect fierbinte, foarte dezbătut și controversat în România, este cel referitor la identificarea exploatațiilor apicole și familiilor de albine pentru care s-au emis ordinele ministrului Agri­culturii OM 119/2011 și OM246/2012, urmate de o încercare de nou proiect în 2016 din care ar fi rezultat cel mai sofis­ticat sistem de identificare a exploatațiilor apicole și familiilor de albine, care implică un vast sistem birocratic și, bineînțeles, un volum de muncă pe măsură. Din documentările noastre, ceva similar nu există nicăieri în lume.

Voi proba cele afirmate cu cele aflate în cele trei țări vizitate, cei în drept nu au decât să ne aducă exemple contrarii concrete.

Conform celor afirmate de apicultorii Mario Vogel din Gols – Austria și Klaus Fehrenbach din Ravensburg – Germania, în aceste două țări existența stupinelor se anunță în luna august la primăriile locale, iar numărul de stupi poate fi anunțat sau nu.

În Elveția, Ursula Lüthi din Signau ne-a informat că identificarea stupilor nu există, făcându-se numai identificarea stupinelor pentru care se primesc coduri numerice.

În România acum se identifică atât stupinele, cât și stupii și, dacă alocarea identificării stupinei se face o singură dată, pentru identificarea stupilor există reglementări foarte stufoase pe care trebuie să le îndeplinească apicultorii și formele asociative din care fac parte ca să anuleze numere la dispariția stupilor și să primească noi numere la apariția de noi stupi.

Aici țin să amintesc celor în drept de la MADR, ANZ și ANSVSA că la întâlnirea consultativă din primăvara anului 2016 marea majoritate a reprezentanților formelor asociative ale apicultorilor prezenți au semnat și depus la ministrul MADR un memoriu în care se cerea să se renunțe la actualul sistem de identificare și numărul de familii de albine să se anunțe anual la primăriile locale, acestea fiind înscrise în registrele agricole. Stupinele să primească coduri numerice de identificare – „simplu și eficient“. Mingea a fost ridicată la fileu, așteptăm o replică constructivă.

Totodată, cred că sunt în asentimentul tuturor apicultorilor români ca atunci când reprezentanții formelor asociative apicole sunt invitați la consultări de cei în drept din partea MADR și li se cere părerile referitor la diverse reglementări să se țină și cont de aceste păreri, nu să se aplice dictonul: „Spuneți ce vreți, dar rămâne cum am prestabilit noi“.

Reglementări românești (Legea apiculturii – art. 13)

(1) Amplasarea familiilor de albine pe terenurile deținute de apicultori, cu orice titlu, se face la o distanță de cel puțin 5 m față de căile ferate, drumurile publice sau hotarele proprietăților din domeniul public sau domeniul privat, intravilan sau extravilan.

(2) Dacă distanța față de obiectivele prevăzute la alin. (1) este mai mică de 5 m, familiile de albine trebuie să fie despărțite de acestea printr-un gard, zid, plasă ori alt obstacol prin care albinele să nu poată pătrunde în zbor, cu o înălțime minimă de 2 m, măsurată de la nivelul solului, și care să continue pe aceeași linie încă 2 m dincolo de stupii amplasați la extremitățile stupinei.

(3) Numărul familiilor de albine amplasate pe teren, conform obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), nu este limitat.

(4) Apicultorii sunt obligați să respecte distanța dintre stupine de minimum 100 m la masivele melifere din păduri, de minimum 300 m la culturile agricole și să nu amplaseze stupina pe direcția de zbor a albinelor aparținând altor stupine sau să amplaseze stupina între alte stupine și sursa de cules.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 28-29

Anul activ apicol 2016 este unul problemă pentru buna dezvoltare a familiilor de albine de pe teritoriul României.

Aceasta din cauza situației culesurilor de producție și de întreținere, care, din cauza condițiilor climatice nefavorabile, nu prea au fost, iar dacă totuși au existat nu au răspuns așteptărilor și numai în anumite zone, de altfel destul de rare.

Din această cauză rezervele de hrană ale familiilor de albine au fost în cantități insuficiente, fiind necesară completarea acestora cu siropuri de zahăr sau cu alte produse omologate pentru hrănirea albinelor, evitând astfel moartea lor.

Necazul este că aceste produse folosite pentru completarea rezervelor de hrană nu conțin decât în mică măsură, în afară de zaharuri, componentele mierii de albine, astfel că nu se obține o dezvoltare suficient de armonioasă a familiilor de albine. Și mai mult, zaharurile din acestea fiind în majoritatea cazurilor neinvertite, se produce uzura albinelor care le invertesc, scurtându-le drastic viața care duce la depopularea familiilor.

Altă urmare a acestei situații o constituie scăderea imunității albinelor, ducând la posibilitatea izbucnirii unor boli cum ar fi varrooza, nosemoza, loca americană și altele.

Pentru a ține sub control sănătatea albinelor, apicultorii, cu ocazia controalelor curente și periodice, trebuie să fie în cunoștință de cauză cu starea de sănătate a familiilor de albine deținute.

În realizarea acestui deziderat un rol însemnat revine ANSVSA-lui (Autoritatea Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) care, prin Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din diferitele județe ale țării, pot, prin analize de laborator și specialiștii pe care îi au, să semnaleze existența sau nu a unor boli în familiile de albine, indicând în caz de nevoie măsurile pentru stoparea și eradicarea acestora.

Pentru a ne lămuri în privința acestor aspecte am pus un set de întrebări Direcției Generale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și domnul director general dr. Marius MOISE (foto) a avut amabilitatea să răspundă prompt și punctual la toate întrebările.

– Care sunt bolile albinelor prevăzute în Programul Național de Supraveghere, Control și Eradicare și cine dintre medicii veterinari din teritoriu sprijină aceste acțiuni și cu ce costuri pentru apicultori?

– ASVSA are un Program Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale, care include și bolile albinelor, prevăzute în Ordinul președintelui ANSVSA nr.35/2016 care stabilește un program de supraveghere pasivă pentru acaropioză, locă americană, tropilaelapsoză și para­zitoză cu gândacul mic de stup și un program de supraveghere activă pentru locă americană, varrooză și nosemoză. Sistemul veterinar de stat cuprinde medicii veterinari oficiali, respectiv medicii veterinari ai DSVSA-urilor județene și medicii veterinari ai circumscripțiilor-veterinare zonale care aplică la nivel local Programul Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale, incluzând și bolile albinelor. Adițional față de rețeaua veterinară de stat, există și o rețea constituită din medici veterinari de liberă practică împuterniciți de către DSVSA să efectueze acțiunile sani­tare veterinare, în baza unui contract de concesiune pentru implementarea Programului Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare a Bolilor la Animale.

– În caz de suspiciune a existenței unor boli în familiile de albine deținute, apicultorii cui trebuie să se adreseze?

– DSVSA-urile județene organizează supravegherea activă pe teritoriul județului lor și atribuie un număr de vizite medicilor veterinari oficiali din subordine, care selectează stupinele ce urmează să fie vizitate. Departamentul de epidemiologie al Laboratorului național de referință (IDSA București) colectează trimestrial date privind punerea în aplicare a programului. În cazul exploatațiilor apicole familiale, apicultorii, persoane fizice care nu au obligația să aibă contract de prestări servicii cu un medic veterinar de liberă practică, trebuie să se adreseze medicului veterinar oficial, așa cum am arătat în cadrul răspunsului la întrebarea 1. Exploatațiile apicole comerciale au obligația să aibă contract de prestări de servicii cu un medic veterinar de liberă practică.

– Ce fel de probe trebuie să se preleveze din familiile de albine în caz de necesitate pentru efectuarea analizelor de laborator și unde se trimit acestea?

– Tipurile de probe care se prelevează de la familiile de albine sunt menționate în detaliu în Anexa Ordinului președintelui ANSVSA nr. 25/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare și transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătății animalelor. Cele mai importante tipuri de probe sunt probe de fagure cu puiet căpăcit și/sau necăpăcit – fragment de 10x10 cm – cu modificări sau o ramă întreagă cu puiet și rezervă de hrană; miere căpăcită și păstură pentru locă americană, locă europeană; probe de albine vii prelevate din stup în cantitate de 15 g/probă pentru acarapioză; probe de albine vii sau moarte prelevate de la urdiniș, în cantitate de minimum 10 g/probă pentru nosemoză, amibiază și alte endopara­zitoze digestive; probe de albine vii prelevate din stup sau albine moarte, prelevate de pe planșeul stupului în cantitate de minimum 25 g sau un fragment de 10 x 15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor sau de albină lucrătoare ori o ramă întreagă cu puiet căpăcit sau detritus de pe planșeul stupului pentru varrooză.

– Pe baza HG nr.1156 din 23.12.2013, ce analize se pot executa gratuit și în ce condiții?

– Orice prelevare efectuată de medical veterinar oficial, pentru supravegherea sanitar-veterinară, în cadrul Programului Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale și analizele ulterioare se suportă din bugetul de stat. Apicultorul poate să preleveze probe din stupină și să solicite efectuarea investigațiilor pentru confirmarea suspiciunii de boală, direct unui laborator acreditat sanitar-veterinar, contra cost. Pentru supravegherea sanitar-veterinară și, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecțioase și parazitare la albine numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puțin 5% din efectivul unei stupine de producție și 15% din efectivul unei pepiniere de mătci, în așa fel încât să se poată detecta cu o precizie de minimum 95%, cel puțin 5% din albinele bolnave.

– În cazul depistării unor boli pentru care se instituie carantină și se dispune distrugerea prin ardere a materialului apicol, ce despăgubiri și în ce condiții primește apicultorul păgubit?

– Compensarea financiară a mortalităților la familiile de albine se acordă potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.214 din 2009, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că pentru locă americană, varrooză, nosemoză și boli virotice pot fi atribuite compensații apicultorilor afectați atunci când sunt aplicate măsuri oficiale pentru combaterea bolilor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 28-29

Verificarea stării de sănătate, a rezervelor de hrană și organizarea cuibului

Având în vedere că prognozarea datei la care se va produce intrarea în iarnă este mai greu de făcut, trebuie luate măsuri să nu fim surprinși cu familiile de albine nepregătite corespunzător. Această cerință implică verificări mai dese ale stării familiilor de albine și executarea rapidă și cu promptitudine a lucrărilor care se impun.

Până la intrarea în iarnă periodic trebuie verificată existența în cantități suficiente și corect distribuite în cuib a rezervelor de hrană.

Totodată, pe măsura răcirii timpului și restrângerii cantității de puiet, se fac reorganizarea și reducerea cuiburilor, având grijă ca ramele păstrate la rezerva familiei să conțină cel puțin 2 kg de miere, astfel că cele cu puțină miere se trec la marginea cuibului sau după diafragmă descăpăcite, pentru ca albinele să transporte mierea în partea de mijloc a cuibului, iar pe măsura golirii acestora ele se scot din stup. Atenție, să nu ne surprindă facerea ghemului de iernare pe o ramă sau mai multe după diafragmă în afara cuibului deoarece sunt șanse ca albinele să moară de inaniție.

De asemenea, în cuib trebuie lăsați unu-doi faguri în care să fi fost crescută cel puțin o generație de puiet care să aibă coronițe cu miere în partea de sus a ramei. Aceștia sunt necesari reginei când începe să ouă în ianuarie-februarie.

Odată cu reorganizarea cuiburilor se impune eliminarea ramelor vechi și negre deoarece acestea pot înmagazina vectorii unor boli și, având dimensiunile celulelor micșorate, ca urmare a resturilor rămase de la generațiile de puiet găzduite anterior, nu oferă condiții optime de dezvoltare a larvelor și nimfelor următoare.

Familiile slabe care nu au reușit să ajungă la un nivel de dezvoltare de cel puțin 6-7 rame cred că trebuie unificate deoarece acestea, chiar dacă trec iarna, în primăvară nu vor avea o dezvoltare suficient de susținută pentru a participa la primele culesuri de producție.

De asemenea, cu prilejul controalelor se vor astupa eventualele orificii existente la componentele stupilor, se vor monta gratiile de urdiniș și se va face izolarea termică corespunzătoare a familiilor, asigurând și o circulație a aerului pentru eliminarea umidității în exces.

La dispariția puietului căpăcit și larvar se impun efectuarea unor ultime tratamente preventive împotriva varroozei și efectuarea evaluării gradului de infestare.

Referitor la produsele folosite și procedurile de aplicare am explicat pe larg în articolul „Tratamentul varroozei, acțiune actuală și urgentă“, publicat în revista Lumea Satului nr. 15 (236 1-15 august 2015), deci mă voi referi numai la metode de aplicare mai greoaie sau mai rapide pe care personal le-am experimentat pe parcursul întregii mele activități practice apicole.

După ce am experimentat diverse produse pentru tratamente împotriva varroozei am rămas la cele pe bază de amitraz și taufluvalinat aplicate pe bază de fumigație, completate de benzile impreg­nate cu substanță activă taufluvalinat care prezintă o remanență de circa 90 de zile.

Mijloacele de aplicare pot fi:

• Aplicarea cu ajutorul benzilor de hârtie impregnate cu substanță inflamabilă, pe care se aplică picăturile produsului cu substanțele active pomenite mai sus, așezarea benzilor pe tăvițe metalice care, după aprinderea acestora, se introduc prin urdinișuri în stupi, se închid urdinișurile circa 15 minute și apoi se redeschid și se scot tăvițele cu resturile benzilor arse. Procedeul este foarte greoi și incomod mai ales când bate vântul și productivitatea este foarte mică, fiind impropriu când avem de tratat multe familii de albine (vezi figurile 1, 8, 5).

• Suflarea fumigației de la arderea benzilor de hârtie cu ajutorul unor minisuflante, metodă mult mai rapidă decât cea anterioară, dar tot destul de înceată și cu productivitate mică (vezi figurile 6, 4).

• Aplicarea substanței active prin amestecarea într-o emulsie de ulei de parafină, care se introduce într-un aspersor unde prin încălzire se transformă emulsia în vapori pompați printr-o țeavă în stupii familiilor de albine provocând căderea acarienilor de pe albine. Experimentez această metodă de doi ani și pot afirma cu tot simțul răspunderii că este foarte eficientă și rapidă, tratamentul la circa 150 de familii efectuându-se în 20-25 minute (vezi fig. 2).

Referitor la aceste metode de aplicare trebuie arătat că fabricantul (I.C-D.A) nu descrie decât prima metodă care este foarte veche, și chiar învechită, poate ar fi cazul să execute niște cercetări științifice practice referitor la metode moderne și rapide de aplicare, pe care să le notifice și omologheze, preîntâmpinând astfel erorile pe care unii apicultori le fac inventând pe bâjbâite diverse metode empirice, neverificate științific, mai mult sau mai puțin eficiente.

În fine, de o deosebită importanță este operațiunea de determinare, înainte de intrarea în iarnă, a gradului de infestare cu varroză a familiilor de albine și luarea de măsuri în consecință.

Metode de determinare a gradului de infestare sunt mai multe, așa că voi alege spre descriere trei:

• Metoda foilor de control lipicioase, care se introduc pe fundul stupilor sau, în cazul fundurilor antivarrooa, pe fundul glisant al acestora, la un număr de 10% din stupi înainte de efectuarea tratamentului și numărarea paraziților căzuți după 2 ore de la tratament și analizarea evoluției la următoarele tratamente. Consider că o cădere mai mare de 20 de paraziți impune repetarea tratamentelor (vezi figurile 3, 7).

• Metoda foilor de control lipicioase, care se introduc la fel ca anterior și numărarea paraziților căzuți după 10 zile după moartea naturală a acestora. După dr. Ralph Buchler, acest număr se multiplică cu 120 obținându-se, cu aproximație, numărul de acarieni din familia de albine controlată.

• Metoda înghețării a unui număr de 200 de albine vii, spălarea acestora și numărarea acarienilor căzuți stabilind numărul de acarieni la o sută de albine.

În general se poate considera că pragul admis al infestări albinelor cu varrooa este de 0,5%.

Mai precis, dr. vet. Dobre Gheorghe, într-un articol din LUMEA APICOLĂ nr. 17 din septembrie 2008, arăta gradele de parazitare în funcție de numărul de acarieni căzuți zilnic pe foile de control și măsurile ce se impun, astfel:

• la o cădere zilnică de 0-8 paraziți, gradul de infestare este considerat slab (pentru sub 100 acarieni) și se va repeta controlul;

• la o cădere zilnică de 8-15 paraziți, gradul de infestare este considerat moderat (pentru 100 la 1.000 acarieni) și se va executa tratament;

• la o cădere zilnică de 15-30 paraziți, gradul de infestare este considerat mare (pentru 1000 la 2000 acarieni) și se va executa tratament de urgență și

• la o cădere zilnică mai mult de 30 acarieni, gradul de infestare este considerat critic (pentru peste 2.000 acarieni) și se vor executa măsuri complexe de combatere.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 30-31

Pentru traversarea iernii în condiții optime este esențial ca în toamnă familiile de albine să aibă o putere cel puțin medie, reginele să fie tinere, prolifice și de calitate, cu pontă normală susținută și cercetarea familiilor să indice o stare de sănătate corespunzătoare.

De asemenea, în familii trebuie să existe rezervele necesare de hrană energetică și proteică în cantități suficiente pentru traversarea sezonului rece și reînceperea dezvoltării în forță pentru întâmpinarea optimă a noului sezon apicol activ care urmează și, repet, aceste rezerve ar trebui să se situeze în intervalul 15-20 kg de miere și 2-3 kg de păstură. Justificarea acestei cantități de hrană vine de la faptul că rezerva trebuie să acopere intervalul lunar noiembrie-martie și uneori și perioade din aprilie, când nu sunt sau sunt prea puține oferte de cules de întreținere în natură sau condițiile meteorologice nu sunt propice zborului albinelor după nectar și polen.

Aprecierea acestei cantități de rezerve necesare pentru intrarea în iarnă a unei familii de albine se poate face ținând cont că cercetările în domeniu indică pentru 1 kg de albine (circa 10.000 albine) consumuri zilnice de 40 g de miere, când nu cresc puiet și nu clădesc faguri, de 90 g de miere când cresc puiet și de 145 g de miere când pe lângă puiet cresc și faguri.

Recomandarea ca familiile de albine să fie cel puțin de putere medie la intrarea în iarnă se susține de către cercetările efectuate de către Institutul de Cercetare și Producție pentru Apicultură comunicate de Ion Barac în 1965 care au stabilit că familiile cu 1 kg de albină au consumat în perioada de iernare câte 7,5 kg de miere, iar familiile cu 3 kg de albină câte 11,1 kg miere, aceasta însemnând că 1 kg de albină din familiile de putere medie a consumat cu 3,8 kg de miere mai puțin față de 1 kg de albină din familiile slabe.

Totodată, odată cu consumul mai mare de miere al familiilor slabe, la acestea are loc un grad mai mare de uzură a organismului, ceea ce implică o dezvoltare mai înceată a acestora în primăvară.

Soluția în cazul familiilor slabe este unificarea lor pentru a deveni de putere medie sau puternice.

O stare de normalitate a unei familii de albine este reprezentată de activitatea normală a acesteia. Adică: să aducă rezerve de hrană energetică – nectar și hrană proteică, să aibă și să crească puiet de toate categoriile, albinele să fie vivace și să-și apere stupul. Lipsa oricăreia din aceste însușiri indică o stare anormală ale cărei cauze trebuie depistată și corectată.

Starea reginelor are, de asemenea, o importanță decisivă pentru a menține nivelul puterii familiilor, chiar dacă ofertele melifere sunt de obicei în continuă scădere cu cât ne apropiem de intrarea în iarnă. Aici este de accentuat că pentru obținerea de rezultate bune și foarte bune, în primul rând, reginele trebuie schimbate anual, în cazul efectuării de stupărit pastoral intensiv (la 4-5 culesuri de producție) și la 2 ani pentru stupăritul staționar sau pastoral redus (cu cel mult 2 culesuri de producție) și apoi trebuie recurs la hrănirile de stimulare.

Dacă pe parcursul examinării stării familiilor de albine apar dubii asupra stării de sănătate apărând simptome și/sau aspecte care conduc la eventualitatea existenței unor boli ale familiilor de albine se va proceda la ridicarea de probe, conform reglementărilor în vigoare, pentru efectuarea de analize de laborator la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București sau la laboratoarele de diagnostic ale direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene.

Dar să vorbim și despre tratamentele preventive care se impun a fi efectuate familiilor de albine înainte de intrarea în iarnă.

Actualmente albinele noastre sunt pândite de două potențiale boli parazitare, varrooza și nosemoza.

Varrooza este o boală parazitară externă a albinelor cauzată de un mic acarian vizibil cu ochiul liber, a cărui denumire științifică este Varroa jacobsoni (Varroa destructor). Acest acarian se hrănește cu hemolimfa indivizilor adulți ai familiei de albine (trântori, albine lucrătoare și regine), a larvelor și nimfelor, pentru care se localizează pe suprafața exterioară a corpului acestora (ectoparazitoză).

Despre produsele folosite și procedurile de aplicare am explicat pe larg în articolul „Tratamentul varroozei, acțiune actuală și urgentă“ publicat în revista Lumea Satului nr.15 (236 1-15 august 2015).

Nosemoza este o boală parazitară internă a albinelor adulte lucrătoare în vârstă de peste 15 zile provocată de protozorul Nosema apis (nosemoză tip A) sau de protozorul Nosema ceranae (nosemoză tip C) și este cauzată de proliferarea acestor protozori în interiorul celulelor epiteliale din porțiunea posterioară a intestinului, manifestată prin tulburări digestive (diaree de culoare brun-gălbuie sau constipație) și incapacitate de zbor a albinelor afectate, urmate de moartea acestora, mai ales în timpul perioadei de iernare. Familiile bolnave de nosemoză au o activitate redusă, primăvara constatându-se depopularea lor, deși dispun de puiet sănătos și numeros. Conform reglementărilor legale, existența bolii se notifică la autorități.

Nosemoza, la fel ca și varrooza, este prezentă în toate țările și a fost semnalată în România în 1934.

Actualmente Uniunea Europeană, prin Directiva UE 3/01/081, a interzis utilizarea produselor medicamentoase având ca substanță activă antibioticul numit fumagilină (biciclohexilamoniu) pentru tratarea nosemozei, așa că tratamentele împotriva nosemozei nu se pot face decât cu singurul produs românesc existent, și anume siropul intitulat protofil pe bază de ceaiuri din plante fără a conține antibiotic care nu dă întotdeauna rezultate notabile în cazuri de infestare masivă.

Pe lângă acest produs, pe piața produselor care pot fi folosite în tratarea nosemozei mai sunt aduse prin import Nozestat, Nozevit, Nonosz Plusz, Vita Feed Gold, Honey-B-Healthy, ApiHerb, Thymol și chiar Soluție de înălbitor hipoclorit de sodiu 6%, produse a căror eficiență personal nu o cunosc pentru că în practica mea apicolă nu le-am folosit. Consider că autoritățile în drept ar trebui să găsească forma legală de a obține derogare de la UE ca măcar în cazul diagnosticării nosemozei să se folosească produse pe bază de fumagilină, bineînțeles cu restricțiile de rigoare privind produsele apicole obținute de la familiile tratate cu produse pe bază de fumagilină.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 26-27

După un sezon apicol activ 2016 foarte defavorabil apiculturii din România este cu atât mai important să începem din timp și cu maximă atenție operațiunile de pregătire a familiilor de albine pentru intrarea la iernat.

Fenomenele climatice pe care avem neșansa să le trăim nu ne mai dau șansa să prevedem cu precizie evoluția vremii până la apariția anotimpului rece, așa că trebuie să ne luăm măsuri asiguratorii că sosirea acestui anotimp nu ne prinde cu familiile de albine nepregătite corespunzător.

August-septembrie este perioada propice începerii operațiunilor de pregătire pentru iernare, care în principal ar trebui să fie următoarele: evaluarea puterii și existenței rezervelor de hrană pentru iernare, hrăniri de completare și stimulative, aprecierea stării de sănătate a familiilor de albine, tratamente preventive împotriva varoozei și nosemei, îndreptarea stărilor anormale și începerea restructurării cuiburilor pentru iernare și altele, după caz.

Puterea familiei de albine este dată de numărul de indivizi, număr care variază foarte mult de la un sezon la altul și influențează starea de sănătate a acestuia. În timpul vârfului sezonului activ, o familie de albine este considerată puternică dacă are un număr cuprins între 40.000-60.000 de albine, respectiv 4-6 kg de albine. Familia de putere medie prezintă 20.000-40.000 albine, respectiv 2-4 kg, iar o familie este considerată de putere slabă dacă are sub 20.000 albine, respectiv sub 2 kg de albine.

Rezervele de hrană necesare existente sunt în funcție de puterea familiilor de albine, astfel că ele cantitativ ar trebui să se situeze în intervalul 15-20 kg miere și 2-3 kg păstură. Trebuie precizat că o familie de putere slabă s-ar putea să consume rezerve mai mari de hrană pentru faptul că pierderile de căldură în timpul iernii la aceasta sunt mai mari, implicând consum mai mare de hrană pentru echilibrarea regimului termic necesar supraviețuirii.

Trebuie specificat că pentru a produce o albină tânără și sănătoasă este necesar ca la rezerve să existe o celulă cu miere și una cu polen. Deci, pentru supraviețuirea și continuarea dezvoltării familiilor de albine în sezonul rece, pe lângă rezervele sub formă de miere, care reprezintă hrană energetică, familiile de albine au nevoie de hrană proteică care este înmagazinată sub formă de păstură.

Pentru aprecierea rezervelor de hrană se poate ține cont de următorii indicatori aproximativi: o ramă mare 1/1 (ramă Dadant 435 x 300 mm) plină complet cu miere conține 4-4,5 kg de miere, o ramă mică 1/4 (ramă magazin 435 x 162 mm) plină complet conține 2-2,5 kg de miere și o ramă mijlocie 2/3 (ramă ME 435 x 235 mm) plină complet conține 3-3,5 kg de miere și, în fine, pentru o evaluare mai precisă se poate considera că 6 dm2 de miere căpăcită reprezintă 1 kg de miere.

La evaluarea rezervelor de hrană trebuie verificată și apreciată calitatea acestora și aici trebuie ținut cont de faptul că în cuprinsul acestor rezerve nu trebuie să existe miere de mană sau provenită din siropul unor fructe ca struguri, prune ș.a.m.d. deoarece aceste mieri au un conținut mare de substanțe minerale și au un caracter alcalin, ceea ce duce la producere de diaree, permițând dezvoltarea unor vegetații în tubul digestiv al albinei în lipsa zborurilor de curățire în perioada de iarnă.

Studii efectuate de înaintașul nostru ing. Ion Cârnu au relevant faptul că în zona de munte se poate ierna bine dacă procentul mierii de mană de conifer nu depășește 20-30%, dar în zona de deal și câmpie însă prezența manei de stejar, tei sau salcie poate provoca diaree sau chiar moartea și la proporții de 10-20%.

Pentru depistarea existenței mierii de mană în rezervele de hrană ale familiilor de albine ne stau la îndemână două metode destul de simple: metoda cu alcool sau metoda cu apă de var.

Pentru aplicarea metodei cu alcool, într-un cilindru de sticlă gradat se toarnă o parte de miere care se amestecă cu o parte egală de apă distilată și la acest amestec soluție se adaugă 10 părți de alcool de 96o și se amestecă bine. În cazul prezenței manei, soluția se tulbură și după un timp se depune un sediment pe fundul eprubetei. Dacă mierea de mană este mai puțină nu este depunere, dar soluția se tulbură. Dacă nu este miere de mană, soluția rămâne transparentă.

În cazul metodei cu apă de var mierea se dizolvă cu o cantitate egală de apă distilată, apoi această soluție se amestecă cu o parte egală de lichid limpede de deasupra varului proaspăt stins. Amestecul obținut se încălzește până la fierbere la flacără mică. În cazul existenței manei, apar flocoane care se depun pe fundul eprubetei sub formă de precipitat. Cu cât stratul de sediment este mai gros, cu atât proba de miere conține o cantitate mai mare de mană.

În cazul rezervelor de hrană insuficiente sau necesității înlocuirii lor acestea se pot completa prin așa-numitele hrăniri de completare și aceste completări cu hrană energetică poate fi făcută cu predilecție cu faguri cu miere, fluidă sau cristalizată sau, în lipsă de faguri la rezerva stupinei, cu siropuri obținute din zahăr de sfeclă 2:1 administrat în cantități de 1-2 litri sau, în cel mai rău caz, cu siropuri care conţin zaharuri preparate industrial, acestea fiind omologate, respectiv notificate ca fiind acceptate pentru hrăniri de completare sau stimulative ale familiilor de albine.

Este recunoscut faptul că niciun înlocuitor de miere folosit ca hrană pentru albine nu prezintă calitățile mierii așa că recomand ca, dacă dorim o dezvoltare armonioasă și sănătoasă în noul an apicol care vine după iernare, cel puțin 40-50% din rezervele de hrană pentru iernare să fie constituite din miere de albine verificată ca fiind sănătoasă.

La administrarea de siropuri de zaharuri neinvertite trebuie ținut cont că prin invertire albinele care fac această operațiune se uzează și își scurtează perioada de viață, astfel că se recomandă ca aceste hrăniri cu zaharuri neinvertite să se facă până cel mult la sfârșitul lunii august sau, cel mult, până la începutul lunii septembrie. Astfel în iarnă vor intra albine care nu au organismul uzat prin participare la invertirea siropurilor de zahăr date pentru completarea rezervelor de hrană.

Dacă perioada august-septembrie se prezintă secetoasă această situație face ca oferta de culesuri melifere de întreținere să fie foarte mică sau să lipsească cu desăvârșire, ceea ce face ca reginele să-și micșoreze densitatea ouălelor depuse. Aceasta ar duce ca la intra­rea în iarnă familiile de albine să aibă populații reduse.

Astfel, pentru stimularea pontei și creșterea albinei de iernare în cantitate suficientă sunt necesare hrăniri de stimulare. Acestea se realizează prin adminis­trare de faguri cu miere căpăcită, sirop de zahăr de sfeclă 1:1, zahăr tos etc.

În cazul folosirii fagurilor cu miere căpăcită, la interval de 2-3 zile se pun după diafragmă faguri care conțin cantități reduse de miere de pe care se descăpăcesc 2-3 dm2, iar dacă se folosește sirop de zahăr acesta se administrează fie în doze zilnice de 100-200 g, fie în doze de 250-500 g la intervale de 3-5 zile și, în absența culesului de polen, recomand ca în siropul de zahar să se introducă 5% polen recoltat din stupina proprie pentru a fi siguri că odată cu polenul nu intro­ducem și ceva vectori de boli din alte stupine.

Hrăniri de stimulare se pot face și prin administrarea de zahăr tos uscat în hrănitor și, pentru a obișnui albinele cu acest mod de hrănire, zahărul se umectează superficial sau se toarnă peste el un strat subțire de miere.

În final, țin să precizez că întâi trebuie realizate hrănirile de completare și apoi cele stimulative deoarece practica a arătat că, fără existența în cuib a rezervelor de hrană necesare iernării, rezultatele hrănirilor de stimulare sunt slabe.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 28-30

Anterior, afirmam că și apicultorii cu stupine de producție își pot produce singuri reginele necesare schimbării reginelor necorespunzătoare sau prea bătrâne.

Bineînțeles că o asemenea operațiune trebuie făcută ținând cont de anumite considerente.

În primul rând, pentru a obține rezultate pozitive, mai ales în mărirea producțiilor de miere și a altor produse apicole, trebuie desfășurată o susținută activitate de ameliorare și selecție. Aceasta este o condiție importantă pentru obținerea de producții apicole ridicate cantitativ și calitativ.

Cercetările și practica apicolă au arătat că în aceleași condiții de mediu, cu aceeași tehnologie de creștere, familiile de albine cu populații egale pot realiza producții foarte diferite, astfel că în orice stupină pot fi identificate trei categorii distincte de familii de albine: familii care dau producții excepțional de mari, numite și recordiste, familii care dau producții mijlocii și familii cu dezvoltare slabă care dau producții neglijabile.

Evident, cu cât numărul familiilor de albine recordiste este mai mare, comparativ cu numărul celor slabe, stupina respectivă va fi mai rentabilă. Iată de ce una dintre preocupările apicultorilor trebuie să o constituie cunoașterea diferențelor genetice, pentru a aplica lucrări de ameliorare corespunzătoare în vederea creșterii și egalizării producțiilor la familiile de albine ale stupinei.

Procesul de ameliorare a albinelor, comparativ cu alte specii, este mai dificil de realizat din cauza unor particularități specifice. Astfel, în familia de albine cooperează concomitent două generații neidentice din punct de vedere genetic – regina și fiicele ei. Împerecherea reginelor este necontrolabilă, ea având loc în afara stupului, unde o regină se împerechează cu 10-17 trântori (împerechere multiplă) și trântorii pot parcurge până la locurile de împerechere 10-15 km, iar reginele 3-5 km.

Totuși, ameliorarea la albine este ușurată atât pentru că de la o regină valoroasă se poate obține un număr mare de regine fiice, dar și pentru ca trântorii provin din ouă nefecundate (cale partenogenetică). Astfel, în cazul încrucișării între o regină din altă rasă decât Apis mellifera carpatica cu trântori din rasa autohtonă carpatină, femelele obținute vor fi metise, dar trântorii vor fi din rasa reginei. Totodată, regina se obține într-un timp foarte scurt, în 16 zile, iar familiile de albine se dezvoltă repede, astfel că bonitarea se poate face după fiecare sezon.

Ameliorarea se realizează prin două metode: selecție și încrucișare.

Încrucișarea, ca metodă de ameliorare a albinelor, se practică mai puțin întrucât împerecherea dintre două sau mai multe rase dă naștere la descendenți care se caracterizează printr-o producție mai mare în prima generație, după care se dovedesc inferiori raselor paternale și sunt lipsiți de rezistența rasei autohtone, fapt pentru care se practică numai în centre de cercetare specializate pentru producerea de noi rase.

Selecția constă în reținerea pentru reproducție a reginelor și trântorilor care provin din familii de albine cu însușiri valoroase și eliminarea de la reproducție a celor necorespunzătoare.

Modalitatea de alegere a familiilor de albine pentru reproducție și pentru înmulțire se face pe baza unor calități care poartă denumirea de criterii de selecție.

Având în vedere destinatarii acestui articol și bazându-mă pe faptul că în literatura de specialitate criteriile de selecție sunt clasificate oarecum ușor diferit îmi voi permite să fac propria mea clasificare, și anume le voi împărți în trei categorii: criteriul de selecție primordial, criterii de selecție principale și criterii de selecție secundare.

Criteriul de selecție primordial este producția de miere, care este principalul indicator în munca de selecție și constituie scopul principal pentru care apicultorii exploatează familiile de albine din stupinele pe care le dețin.

În categoria criteriilor de selecție principale se disting: producția de ceară și capacitatea de a crește faguri, producția de polen, producția de propolis, rezistența la boli, prolificitatea reginei, instinctul de roire, intensitatea zborului albinelor în timpul culesurilor, intensitatea activității pe timp nefavorabil și agresivitatea sau instinctul de apărare.

Criteriile de selecție secundare sunt: longevitatea reginei și a albinelor lucrătoare, dezvoltarea în primăvară a familiei de albine, capacitatea de a ierna, lungimea trompei albinelor lucrătoare, modul de organizare a cuibului, modul de depozitare și de căpăcire a mierii, predispoziția la furtișag, simțul mirosului și puterea aripilor, simțul de orientare și igiena cuibului.

Este evident că pentru a face selecție apicultorii cu stupine de producție, dar și cei specializați în producerea de regine nu pot să facă selecția ținând cont de majoritatea criteriilor de selecție enumerate mai sus, ci selecția se va face numai după criteriul primordial PRODUCȚIA DE MIERE, la care se pot adăuga și altele câteva în funcție de ce interese se urmăresc.

De altfel, toate constatările arată că mai bine se alege un singur criteriu de selecție sau un număr foarte mic, putându-se astfel obține mai ușor o uniformizare a producțiilor de miere. La selecția albinelor se folosesc două metode de selecție: selecția în masă și selecția individuală sau pe grupe.

Selecția în masă este cea mai simplă metodă de selecție și se pretează cel mai bine pentru ameliorarea familiilor de albine în cadrul stupinelor de producție.

Astfel, în cadrul acestui tip de selecție, în primul an se aleg cele mai productive și mai bune familii de albine din stupină formându-se grupa de prăsilă, în care se vor crește reproducătorii, respectiv reginele și trântorii. Numărul familiilor de albine din grupa de prăsilă ar trebui să reprezinte cel puțin 10% din numărul total al familiilor stupinei de producție.

În al doilea an, grupa familiilor de prăsilă se împarte în două semigrupe: semigrupa paternală, care se va folosi pentru creșterea trântorilor, și semigrupa maternală, care se va folosi pentru producerea de regine. Reginele împerecheate obținute cu ajutorul celor două semigrupe de prăsilă vor fi folosite pentru înlocuirea reginelor necorespunzătoare sau bătrâne din familiile de albine de producție ale stupinei.

Când larvele de regină nu vor fi crescute în familiile paternale grupa familiilor de prăsilă se împarte în trei loturi: un lot maternal pentru producerea de larve, al doilea pentru creșterea larvelor – lot de familii doici și al treilea lot – paternal pentru creșterea de trântori. Pentru obținerea de rezultate bune fiecare lot trebuie să fie format din cel puțin două familii de albine.

În al treilea an se continuă lucrările de creștere a reginelor în același fel.

„Selecția este mijlocul de a ajunge la succes și trebuie efectuată oricare ar fi metoda de creștere. Nu există creștere fără triere și selecție.“
Fratele Adam, Metoda mea în apicultură, 1980
Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Afirmam într-un articol anterior despre necesitatea schimbării periodice a reginelor din familiile de albine ale stupinelor de producție, aceasta fiind o condiție imperioasă, alături de altele, pentru menținerea unui randament ridicat la producțiile de miere.

Trebuie știut că viața și viabilitatea unei regine sunt de 4 la 5 ani dar, pe măsură ce vârsta ei înaintează peste 2-3 ani, cantitatea de spermatozoizi depozitați în spermateca ei se împuținează și astfel prolificitatea ei scade.

Practicienii în apicultură recomandă imperios ca în stupinele care practică stupărit staționar, cu cel mult 2-3 culesuri de producție, reginele să fie schimbate la 2 ani și în stupinele care practică stupărit pastoral intensiv, cu 5-6 culesuri de producție, reginele să fie schimbate anual.

O problemă spinoasă este de unde apicultorii își vor procura reginele de schimb ca astfel să obțină rezultatele scontate prin schimbarea reginelor.

Principalele categorii de surse pentru procurarea reginelor pentru schimbarea celor necorespunzătoare sau bătrâne de către apicultori pot fi: stupinele de elită, stupinele de multiplicare, sectorul propriu al apicultorului unde își produce reginele necesare schimbului și diverși comercianți care aduc și, uneori, multiplică regine de alte rase sau diverși hibrizi din alte biotopuri (habitaturi) diferite de cele ale României.

Actualmente, stupine de elită, pe teritoriul României, deține numai Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (I.C-D.A.) care, pentru asigurarea unei presiuni de selecție în zonele de influență și pentru menținerea în stare curată a materialului biologic ce constituie patrimoniul genetic apicol, respectiv cel din rasa de albină românească Apis mellifera carpatica, are organizate pepiniere la București (Băneasa), Moara Vlăsiei-Ilfov, Poieni-Iași și Bididia-Tulcea, unde se produc anual regine selecționate pentru a se livra în teritoriu apicultorilor și stupinelor de multiplicare autorizate.

Aici trebuie amintit că ameliorarea și conservarea rasei de albine romanești Apis mellifera carpatica au constituit preocupări constante ale instituțiilor de cercetare apicole care, începând cu anul 1957, când s-a înființat Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Apicultură și Sericicultură, și continuând cu 1974, odată cu înființarea IC-DA. În 1974 s-a trecut la un program amplu de conservare și ameliorare a albinei românești pe subpopulații aferente diferitelor zone bioapicole, bazat pe selecție în masă și apoi prin selecția intrafamilială. În paralel cu aceasta, s-a urmărit evoluția caracterelor morfometrice specifice rasei de albine românești Apis mellifica carpatica.

În ultimele 2-3 decenii, datorită stupăritului pastoral intens practicat în România, cercetările au evidențiat o tendință de omogenizare a albinelor din diferite zone bioapicole și această situație ar trebui să impună orientarea cercetărilor către realizarea unor programe de conservare și ameliorare bazate pe creșterea selectivă în rasă curată și pe material biologic certificat cu mare atenție de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

De asemenea, IC-DA, sub îndrumarea și controlul strict al ANZ, ar trebui să desfășoare un program amplu și atent de identificare și nominalizare a unor stupine din fiecare zonă bioapicolă din România, unde ar urma să fie conservat material genetic autohton care să fie valo­rificat prin programe de ameliorare, selecție și creștere de regine.

Stupinele de multiplicare regine sunt acele stupine controlate și autorizate anual de ANZ pentru a multiplica regine de elită achiziționate cu un an înainte de la stupinele de elită pe care apoi să le distribuie apicultorilor pentru schimbarea reginelor necorespunzătoare, bătrâne sau pentru realizarea de roiuri la pachet, roiuri pe faguri și familii de albine pentru utilizare proprie sau comercializare.

Cei care deservesc stupinele de multiplicare trebuie să ia toate măsurile pentru a îndeplini următoarele condiții:

- stupina de multiplicare trebuie să aibă vatră permanentă tot timpul anului într-o zonă reproductivă geografică izolată, în sensul că pe o rază de 10 km nu se găsesc stupine cu familii de albine din altă rasă de albine omologată sau hibrizi interrasiali;

- să realizeze multiplicarea numai din regine certificate ca fiind de elită;

- reginele de elită vor fi achiziționate cu un an înainte de realizarea multiplicării într-un număr de cel puțin 10% față de numărul familiilor deținute de stupina de multiplicare și astfel reginele de elită destinate multiplicării vor putea fi testate din punctul de vedere al calităților prezentate și viabilității trecerii peste iarnă, iar cele necorespunzătoare vor fi excluse de la operațiunile de multiplicare;

- livrarea reginelor multiplicate către beneficiari se va efectua în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Producerea de către apicultori a reginelor de care au nevoie pentru schimbarea reginelor necorespunzătoare, bătrâne sau pentru producerea de roiuri la pachet, roiuri pe faguri sau familii de albine pentru folosință proprie sau vânzare se va putea face conform tehnologiilor cunoscute și însușite prin studiu teoretic și practic de apicultorii în cauză.

Cei care doresc să-și producă singuri reginele necesare vor avea două căi de ales: fie achiziționează regine de elită de la stupine de elită autorizate, fie își selecționează din stupina proprie familii de albine care îndeplinesc criteriile principale de selecție și, în principal, criteriul producției de miere.

Despre criteriile de selecție și verificările minime care trebuie aplicate pentru a verifica reginele obținute voi face referiri în articole viitoare.

Și, în fine, referitor la procurarea de regine de la diverși comercianți care aduc și, uneori, multiplică regine de alte rase sau diverși hibrizi din alte biotopuri (habitaturi) diferite de cele ale României personal nu recomand această sursă.

Manifest această respingere având în vedere faptul că Programul Național de Ameliorare a rasei de albine românești Apis mellifera carpatica ar trebui să impună interzicerea importului sau introducerea pe orice alte căi a albinelor aparținând altor rase de albine deoarece aceste acțiuni ar putea duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. De altfel, literatura de specialitate arată că asemenea situații au existat în multe țări, printre care Germania, Polonia, Franța etc.

Consider că organele în drept ar trebui să ia măcar în considerație instituirea unor zone de conservare și protecție a albinei românești Apis mellifera carpatica. De fapt, în unele țări ale Uniunii Europene ca Slovenia, Croația, Austria ș.a. există astfel de zone de protejare a raselor autohtone.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ministerul Agriculturii, prin Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului prin Departamentul pentru Administrația Locală au luat o serie de măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide.

Conform Protocolului de colaborare cu nr. 328.432 semnat la data de 31.03.2015, producătorii agricoli, utilizatorii profesioniști (fermierii), unitățile silvice, alte societăți care execută (prestatorii de servicii) sau beneficiază de tratamente fitosanitare cu pesticide au următoarele obligații:

- Să înştiinţeze în scris cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea tratamentului cu ppp: consiliile locale, primăriile pe teritoriul cărora se găsesc suprafeţele ce urmează a fi tratate, precum şi cele ale căror limite teritoriale se află la mai puţin de 5 km de aceste suprafeţe.

- Să efectueze tratamente cu produse de protecția plantelor numai pe timp liniştit, fără vânt şi numai asupra culturilor agricole entomofile sau pomilor fructiferi care nu se află în stadiul de înflorire.

- Măsura specială și pentru această primăvară este marcarea în câmp prin Plăcuţe de avertizare a solelor unde se seamănă culturi de floarea-soarelui și/sau porumb ale căror semințe (necesare însămânţării) au fost tratate cu unul dintre produsele neonicotinoide: Cruiser 350 FS, Nuprid Al 600 FS, Poncho 600 FS, Seedoprid 600 FS.

- Semănătorile folosite la însămânţarea acestor culturi vor fi dotate cu echipamente adecvate (deflectoare) pentru incorporarea în sol și reducerea la minimum a emisiilor de praf (din aer) generate.

- Fermierii au obligația de a anunța primăriile și apicultorii din zonă de perioada în care se va derula acțiunea de semănat a semințelor tratate cu unul dintre produsele menționate mai sus.

- Toți utilizatorii de ppp vor ţine și vor completa la zi „Registrul de evidență a tratamentelor pe culturi.“

- În perioada înfloririi culturilor, a pomilor fructiferi a căror polenizare se face cu ajutorul insectelor, tratamentele se execută numai cu produse de protecția plantelor „selective pentru insectele polenizatoare“, albine, bondari.

- Este interzisă aplicarea pesticidelor cu excepția celor care poartă mențiunea: nu sunt toxice pentru albine la culturile entomofile, pomii fructiferi sau la speciile forestiere melifere (salcâm, tei).

- Dacă tratamentul împotriva dăunătorilor – viespi, gărgăriţe, molii, alți dăunători specifici – este absolut necesar în această perioadă (specii a căror polenizare se realizează cu ajutorul insectelor) atunci alegeți obligatoriu un insecticid care este selectiv sau cu potențial de risc redus pentru albine.

Mavrik 2 F; Calypso 480 SC; Mospilan 20 SG; Biscaya 240 OD (pomi fructiferi, culturi de cereale și rapiță).

Respectați eticheta produsului folosit; doza omologată, fenologia plantei, momentul aplicării (activitate minimă a albinelor), condițiile meteo: viteza și direcția vântului, buruienile înflorite, culturile din câmpurile învecinate, duze performante pentru reducerea devierii pulverizărilor în zonele nevizate.

Obligaţiile apicultorilor: asociații și apicultori cu stupine personale

- Amplasează în maximum 24 de ore de la instalarea vetrei de stupină a Panoului de Identificare a stupinei și comunică în scris autorităților, consiliului local și proprietarilor de terenuri agricole ori silvice de teritoriul pe care se află stupina.

- Să închidă, după caz, sau să îndepărteze la o distanţă de peste 5 km de suprafeţele supuse tratamentului familiile de albine atunci când au fost înştiinţaţi. Intervalul de timp în care este necesar ca familiile de albine să fie îndepărtate poate fi de 24-48 ore la erbicide; 24 de ore la unele fungicide și acaricide; 72-48 de ore la unele insecticide.(Ord. 45/1991)

- Să sesiseze imediat circumscripţia sanitar-veterinară în cazul producerii intoxicaţiilor la familiile de albine.

Angelica BACIU, coordonator Oficiu Fitosanitar Cluj

După cum se știe, anul activ apicol 2015 a fost, pentru majoritatea apicultorilor români, slab din punctul de vedere al dezvoltării familiilor de albine pentru culesurile de producție și din punctul de vedere al producțiilor de miere obținute.

Cauzele sunt foarte complexe, unele fiind determinate, altele sunt bănuite și altele, deocamdată, sunt necunoscute.

Însă o cauză este certă, fără să poată fi tăgăduită, faptul că depopularea masivă a familiilor de albine este produsă de efectuarea culesurilor de producție și de întreținere din zone unde plantele au fost tratate cu neonicotinoide.

Deși în 24 mai 2013 Comisia Europeană a emis Regulamentul (EU) 485/2013 prin care se interzicea utilizarea în UE a 3 pesticide folosite la tratarea semințelor unei serii de culturi agricole din cauza riscului de a afecta albinele și alți polenizatori, interdicția, valabilă pe o perioadă de 2 ani începând cu 1 decembrie 2013, a fost anulată pe teritoriul României prin decizia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a emis în anul 2014 două derogări succesive de la aceste prevederi, permițând comercializarea în continuare a semințelor impregnate cu neonicotinoide.

Mai grav, există posibilitatea ca România să obțină o derogare pe termen nelimitat pentru utilizarea pesticidelor din clasa neonicotinoidelor după declarația președintelui LAPAR, Laurențiu Baciu.

Este clar că interesele apicultorilor români sunt diametral opuse față de interesele fermierilor din sectorul vegetal, aceștia din urmă având câștig de cauză.

Față de această situație Federația ROMAPIS, sub semnătura președintelui ei, drd. Mircea Ciocan (www.romapis.org, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.), a făcut publică o scrisoare către apicultorii români care îi va ajuta să determine obiectiv cauzele care duc la decimarea parțială sau totală a familiilor de albine. Consider că este util să reproduc această scrisoare în continuare:

„În situația în care și în anul 2016 vor apărea cazuri de mortalitate excesivă la diversele culesuri, cum s-a întâmplat la floarea-soarelui în 2015, este în interesul nostru, al tuturor, să încercăm să aflăm cauzele certe ale acestor situații. Deoarece suspiciunea principală a fost anul trecut cea de intoxicare a albinelor vă propunem să fim de această dată bine pregătiți pentru a reacționa rapid, dacă va fi cazul. În acest scop vă propunem colaborarea sub următoarele aspecte:

1. Pentru a acoperi costurile necesare la IDSA cu analizele pentru un set de probe (3 probe de albine moarte și una de țesut vegetal) ar fi nevoie de 153 lei (screening complet pentru pesticidele cunoscute în România = 85 lei metoda lichid cromatograf + 68 lei, respectiv gaz cromatograf). Acești bani pot fi suportați de ANSVSA cu condiția să fie solicitați din timp de apicultori la DSVSA din fiecare județ. Analizele se fac la laboratorul IDSA, dar solicitările se fac la județul unde se aflau albinele la momentul producerii incidentului. În aceste zile se face planificarea acestor bani de către ANSVSA, la solicitarea județelor. Noi am trimis deja cereri pentru prinderea în buget a sumelor necesare, în numele ROMAPIS, în toate județele României.

2. Pentru ca analizele pe care ne propunem să le realizăm să fie relevante trebuie ca recoltarea probelor să se facă în mod corect.

Pe site-ul nostru

(http://romapis.org/index.php?id=informatii_apicole), la link-ul Procedură de recoltare a probelor de albine moarte și țesut de plante, puteți descărca în format pdf procedura recomandată pentru recoltare de probe, discutată anul trecut cu specialiștii de la IDSA și specialiști în fiziologia plantelor de la USAMV București.“

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE