Ovidiu Gheabă, un tânăr de 31 de ani din localitatea Vintileasca, județul Vrancea, se ocupă de îngrijirea unei stupine staționare de aproximativ 5 ani. Dar această poveste a început în urmă cu mai bine de 10 ani, când, din dorința de a avea un dulce sănătos și natural în casă, a decis împreună cu tatăl său să cumpere o familie de albine de la un apicultor din apropiere.

„Deci, totul a pornit de la un singur stup, tatăl meu ocupându-se de el și mai apoi înmulțind familiile în fiecare an. Vă spun sincer, la acea vreme eu chiar nu eram atras de apicultură și nu îmi vedeam viitorul în această ocupație, aveam cu totul și cu totul alte planuri și câteodată, când eram acasă liber, îmi mai ajutam tatăl la diferite activități în mica stupină și, totodată, mai învățăm câte ceva. Acum să fim serioși, chiar dacă nu ne place câteodată ceea ce facem, ceva cunoștințe tot ne rămân. Dar, timpul a trecut, iar la un moment dat, când tatăl meu nu s-a mai putut ocupa de familiile de albine care de acum nu mai erau așa de puține, peste 30 la număr, și vrând să le vândă, am decis să preiau eu stupina și să mă ocup de ea, totodată mergând mai departe cu dezvoltarea activității și creșterea efectivului de familii din stupină la un număr de aproximativ 70“, ne mărturisește tânărul.

Stupină înregistrată, certificată și autorizată

Între timp, Ovidiu a dobândit și calificarea de apicultor, pe lângă faptul că stupina este înregistrată, certificată și autorizată, iar mierea pe care o produce este atestată ca produs montan.

„O familie de albine se compune din: regină (matca), care este una singură pentru întreaga comunitate de albine din acea colonie; trântorii, care sunt crescuți începând cu luna martie, odată cu dezvoltarea coloniei, în scopul reproducerii, mai apoi aceștia fiind eliminați odată cu venirea iernii deoarece ei sunt doar consumatori de hrană, deci inutili pe timpul iernii; și albine, un număr însemnat de indivizi care au diferite roluri în colonie. După ce matca depune un ou într-o alveolă, durează 21 de zile ca să se nască albina; în aceste 21 de zile albina are trei stadii de dezvoltare: ou, larvă şi nimfă. De-a lungul vieţii, albina munceşte încontinuu, în funcţie de vârstă; în primele 20 de zile, albina lucrătoare execută tot felul de lucrări în stup, iar în ultimile 15-20 de zile ale vieţii devine albină culegătoare. Chiar în ultimele zile de viaţă, albina de regulă rămâne în stup, muncind în continuare, până la ultima răsuflare“, ne specifică apicultorul vrâncean.

Bolile și dăunătorii, imune în timp la tratamente

Tânărul din Vintileasca, județul Vrancea, nu practică apicultura în pastoral, întreaga stupină fiind în staționar, putând fi vizitată oricând în minunata zonă de munte a Carpaților de Curbură, deci toate produsele sunt produse într-un mediu cât mai ferit de poluare și chimizare, dintr-o floră cât mai diversificată.

„Din această cauză și a altor factori, producția este una minimă de la an la an, dar foarte gustoasă, iar eu sunt mulțumit pentru că albinele au hrana lor, chiar dacă mie îmi dau doar câteva procente. Printre factori mai sunt și clima care este într-o continuă schimbare și, fiind zonă de munte, timpul și temperaturile nu țin întotdeauna cu noi. Pe lângă clima care duce la o evoluție precară, mai sunt bolile și dăunătorii, păduchele albinei, Varroa destructor, care pe timp ce trece devine imun la tratamente, dar și viespile care sunt într-un număr foarte mare pe timp de toamnă și pe care uneori nu le putem ține sub control departe de stupi, ducând la slăbirea familiilor și, în final, la dispariția acestora. Astfel mă confrunt uneori cu pierderi mai puțin sau mai mult însemnate de la an la an“, mai adaugă tânărul.

Apar depopulările din cauza vremurilor

În momentul de față albinele iernează cu hrana lor culeasă din natură în decursul anului trecut, fără niciun adaos de hrană din comerț, acesta fiind încă un motiv pentru care producția este și mai mică, dar din cauza iernilor din ultimul timp și a variațiilor de temperatură de care sunt păcălite uneori, ieșind la zbor și nemaiajungând înapoi la stupi, apar depopulările și în situația actuală uzarea albinei de iernat datorită îngrijirii puietului foarte timpuriu, specifică apicultorul.

„O familie de albine necesită o deosebită atenție și îngrijire, iar întreaga investiție am realizat-o pe parcursul anilor din fonduri proprii și cu ajutor din partea părinților. Totodată, din valoarea puținelor produse valorificate am investit în întreținerea și îngrijirea stupinei (rame, faguri, cutii etc.), mai puțin în dezvoltarea echipamentelor necesare pentru a ușura lucrul în stupină. Am încercat în urmă cu câțiva ani accesarea unui proiect, dar în ultimă fază dosarul a fost declarat neeligibil, iar de atunci m-am limitat doar la ceea ce pot investi în mica mea fermă din fonduri proprii. Cu toate că nu mă ocup de această meserie de foarte mult timp, o îndrăgesc ca și când m-aș ocupa de o viață.“

Omenirea ar mai supraviețui doar 4 ani dacă albinele ar dispărea

Se spune că omul cât trăiește învață, dar niciodată nu va putea învăța să facă ce face o albină.

„Deci, provocările ar fi să învățăm cât mai multe de la ele, să avem mai mare grijă de ele și să nu uităm că de aceste mici insecte depinde întreaga omenire, de polenizarea lor și de faptul că mai bine de 70% din ceea ce punem pe masă pentru alimentația noastră se datorează acestor ființe sfinte. Știți ce spunea Einstein, că omenirea ar mai supraviețui doar 4 ani dacă albinele ar dispărea. Gândiți-vă o clipă cum ar fi viața noastră fără albine, în acești 4 ani, pentru că nu vom putea trăi fără polenizarea la fructe, legume, alimentele cele mai importante“, atrage un semnal de alarmă apicultorul din județul Vrancea.

Albina trebuie să te simtă că te dedici ei

Ovidiu are speranța că 2023 va fi un an mai bun nu atât pentru el, cât pentru viitorul apiculturii și al albinelor, să viețuiască mai departe în condiții mai bune.

„Sper să le oferim o bază meliferă prin plantarea cât mai multor pomi și diverse flori, nu să ne gândim doar la câștig. Și știți cum se spune, nu anul trebuie să fie mai bun, ci noi, oamenii. Recomand apicultura tuturor celor care vor relaxare și celor care iubesc natura, în special tinerilor care sunt din ce în ce mai puțin atrași de această meserie. Nu o recomand în niciun caz celor care o consideră o afacere și se gândesc doar la profit. Nu va merge! Albina trebuie să te simtă că i te dedici, că îi dai toată atenția cuvenită, că atunci când umbli în stup nu vei umbla pe repede înainte și îi vei strivi suratele. Chiar dacă se întâmplă să mai omori câte una, celelalte trebuie să simtă că nu ai făcut-o intenționat, astfel nu vei fi nici atacat cu înțepături și albinele te vor iubi și îți vor dărui tot ce au mai dulce, mierea“, încheie Ovidiu Gheabă.

Beatrice Alexandra MODIGA

Relu Cojocar: „Cel mai pur aer din lume este aerul de stup“

Apicultura este un domeniu cu potențial extraordinar de dezvoltare în mai multe direcții. Eficiența produselor apicole este dovedită științific și clinic prin mărturiile celor care au beneficiat de proprietățile lor, uneori în situații în fața cărora medicina clasică s-a dovedit neputincioasă. Apicultorii sunt din ce în ce mai inventivi în ceea ce privește diversitatea produselor pe care le pun la dispoziție și, mai mult decât atât, sunt dispuși să promoveze terapii holistice. Relu Cojocar s-a născut la Suceava în anul 1969 și este inginer zootehnist. Destinul său profesional a fost însă marcat și de fascinația pe care a simțit-o față de apicultură.

Cum arată proiectul

Interlocutorul nostru rememorează cu plăcere momentele în care admira stupina unui vecin de-al bunicilor din satul Bălăceana, Suceava. Și-a urmat intuiția și chemarea, iar astăzi deține una dintre stupinele apreciate ale țării în satul Vânători, comuna Popricani, județul Iași. În Ferma Apicola Bio Prisaca Moldova sunt 300 de familii de albine, certificate ecologic de cinci ani. Relu Cojocar a înțeles pe deplin că o stupină poate fi valorificată într-un mod cât se poate de complex. Într-o vizită profesională în Slovacia a văzut că stupina poate deveni cu ușurință un „centru“ de terapie alternativă. Ce presupunea asta? Construirea în stupină a unei infrastructuri care să permită vizitatorilor să se bucure de beneficiile aerului de stup. În primăvara acestui an a replicat în stupina sa modelul văzut în Slovacia. Proiectul său a presupus construirea unei căbănuțe în care să fie integrat un sistem prin care vizitatorii să fie expuși aerosolilor rezultați în urma ventilației familiilor de albine.

Cum funcționează

Practic, sub fiecare pat din cabană au fost introduși doi stupi în care albinele pot pătrunde din exteriorul construcției, dar nu pot intra în cabană pentru că a fost folosită o plasă foarte fină care le împiedică accesul. Astfel oamenii se pot bucura de beneficiile aerului de stup îmbogățit cu toate proprietățile polenului, nectarului, propolisului, fără teama de a intra în contact direct cu albinele. În plus, cei care urmează o astfel de terapie se pot bucura de muzica zumzetului de albine.

Acest gen de expunere perfect controlată la mediul din stup, le permite și celor cu fobii legate de albine să exerseze apropierea de albine și depășirea acestui prag psihologic. Relu Cojocar spune că acest tip de terapie nu este cunoscut în țara noastră, iar încercările apicultorilor în acest sens sunt încă timide.  Spune despre sine că a început acest pionierat pentru că a văzut în această terapie și o oportunitate de a promova produsele apicole și a educa, într-un fel, consumatorii cu privire la miracolul pe care îl reprezintă stupul. Stupina sa, Ferma Apicola Bio Prisaca Moldova, este deschisă oricui dorește să cunoască lumea fascinantă a albinelor, iar cei care vor să experimenteze terapia cu aer de stup nu sunt nevoiți să plătească nimic, dar recomandarea apicultorului este să cumpere totuși produse apicole obținute aici. Astfel, producătorului i se permite acoperirea unor costuri legate de întreținerea căbănuței.

Beneficii

Terapia cu aer de stup este recomandată oricui, din orice categorie de vârstă, cu mențiunea că pot apărea contraindicații în cazul persoanelor care au alergii la polen. Nu există un timp predeterminat pentru urmarea unei cure cu aer de stup, de aceea durata unei astfel de terapii rămâne la latitudine și disponibilitatea celor care doresc să facă acest lucru. Aerul de stup reprezintă cel mai pur din lume și este o alternativă care poate fi folosită în afecțiuni pulmonare, insomnii, are efecte asupra aparatului digestiv etc. Efectele inhalării aerosolilor se simt după primele două zile de terapie. Zgomotul produs de albine este considerat, de asemenea, terapeutic și este recomandat  persoanelor care suferă de hipoacuzie, depresie, migrene, stres, oboseală etc.

Laura ZMARANDA

Revenim asupra unui subiect foarte important, și anume păstrarea în rasă pură a albinei românești. În rândurile următoare prezentăm concluziile studiului „Modificări temporale la nivelul nervurii aripilor în populația de albine melifere din România“, ai cărui autori sunt dr. ing Adrian Siiceanu, dr. ing. Eliza Căuia, dr. ing Gabriela Oana Vișan de la ICDA București și prof. univ. Adam Tofliski (Universitatea de Agricultură din Cracovia).

„Majoritatea studiilor privind modificările albinelor care au survenit de-a lungul timpului au fost efectuate în afara arealului lor de origine. Aceste studii au vizat în principal schimbările legate de înlocuirea albinelor europene cu albinele africanizate invazive pe continentele americane sau au raportat unele diferențe existente între diverse sușe de albine utilizate de crescătorii de mătci din SUA. Unele studii care au evaluat frecvența alozimelor arată că nu s-au detectat diferențe semnificative pe perioade de câțiva ani. În alte studii, care au avut ca scop secvențierea întregului genom, s-au detectat diferențe clare la nivel temporal. În insulele Azore, de exemplu, unde albinele au fost introduse probabil de către colonizatori, s-au pus în evidență modificări în compoziția haplotipului mitocondrial între albinele din diverse insule. În unele dintre acestea a existat o influență sporită a populațiilor de albine din linia filogenetică C. În legătură cu modificările identificate la nivel temporal în populațiile de albine din Europa continentală există puține informații. Unul dintre aceste studii, bazat pe secvențierea întregului genom a unor specimene muzeale și contemporane, a avut ca scop evaluarea diversității genetice a rasei A. m. mellifera în Elveția. Din acest studiu, totuși, nu a fost posibil să se estimeze gradul de amestecare a raselor non-native deoarece eșantioanele din populația contemporană au fost alcătuite din indivizi selectați, cu un grad mare de asemănare cu rasa locală. Cu toate acestea, în combinație cu un alt studiu și având în vedere o eșantionare randomizată s-a putut estima că în Elveția gradul de amestecare a raselor a crescut de la 4,5-9,1%, înainte de 1959, la 31-60%, în 2016. De asemenea, într-un alt studiu s-a observat că, în timp, albinele din Malta sunt mai puțin asemănătoare cu albinele din linia filogenetică A, fiind mai apropiate de cele din linia C.

Studiile privind modificările temporale sunt deosebit de interesante atunci când implică granițele dintre două subpopulații sau ecotipuri. O astfel de situație există în România, unde Munții Carpați formează o barieră naturală între populația intracarpatică din nord-vest și cea extracarpatică din restul țării. În prima jumătate a secolului XX s-au cercetat o serie de diferențe între diferitele populații de albine din România. Albinele din România sunt distincte de albinele din țările învecinate, așa că au fost desemnate ca rasă separată – Apis mellifera carpatica. Cu toate acestea, Ruttner a sugerat că în arealul intracarpatic din Romania albinele ar aparține rasei A. m. carnica, iar în arealul extracarpatic ar aparține rasei A. m. macedonica. Studiile mai vechi cu privire la rasa autohtonă A. m. carpatica s-au concentrat în special pe mărimea aripii și pe indicele cubital (care reprezintă raportul dintre lungimea a două nervuri ale celulei cubitale a aripii). Mai târziu au apărut și studii pe ADN mitocondrial, microsateliți și polimorfism uninucleotidic. A. m. carpatica aparține liniei filogenetice C și poate fi identificată utilizând metode moleculare. Această rasă diferă de alte rase nu doar prin morfologie, dar și prin fiziologie și comportament. În studiul de față am utilizat metoda de morfometrie geometrică a aripii albinelor prin evaluări asupra configurației nervurii aripii ca amprentă de rasă deoarece este o metodă sigură de identificare a raselor la albine și nu necesită echipament sofisticat, putând fi aplicată chiar și de apicultori. Mai mult, această metodă nu presupune o manoperă complexă, așa cum presupune morfometria clasică care se bazează pe un număr mare de măsurători pe multe aripi. Albina românească reprezintă o populație utilizată de apicultorii locali, se pare, încă din Antichitate, apicultura fiind o ocupație importantă și documentată din Evul Mediu. Chiar și între cel de-al Doilea Război Mondial și 1989, când România era izolată de alte țări, apicultura a continuat să se dezvolte pe baza albinei locale, susținută și de Asociația Crescătorilor de Albine din România, prin infrastructura sa de cercetare și producție. Concepte precum conservarea albinei locale și interzicerea importului sunt mai vechi în România. Pe baza florei melifere și a condițiilor climatice existente în România, tot în sprijinul protecției albinei locale s-au desemnat mai multe ecotipuri locale. Pentru conservarea și ameliorarea rasei s-a instituit un program național de protecție și creștere a albinei autohtone, iar importul de albine din alte rase a fost controlat de stat prin autorizație ministerială, așa cum reiese din unele documente elaborate de Mârza în anii 1965, 1968, 1970. În condițiile de limitare a călătoriilor, dar și existenței unor controale vamale stricte în acea perioadă, importurile de albine au fost mult scăzute ca intensitate în comparație cu alte țări din vestul și chiar din estul Europei. Ca urmare, pentru o perioadă lungă de timp, creșterea și schimbul de material biologic ca și activitatea de transport la culesuri au fost limitate la spațiul din interiorul granițelor, fiind practicate în toată țara, inclusiv între cele două zone – intra și extracarpatice. La ora actuală, transportul în pastoral este practicat pe scară largă de până la 30-40% dintre apicultorii din Romania; aceștia transportă familiile de albine la diferite culesuri chiar și până la 600 km de vatra permanentă, în interiorul țării. Apicultura intensivă este practicată în toată țara, cu excepția unor zone mai înalte din Munții Carpați sau mai izolate și se bazează în mod special pe albina locală. Majoritatea apicultorilor români consideră că albina locală este cea mai potrivită pentru a practica apicultura și înțeleg necesitatea protecției rasei.“

Laura ZMARANDA

Crearea unei noi rase de albine  sau a unui hibrid superproductiv care să nu țină cont de realitățile social-economice și climatice, de șanse și de hazard, de modul de coexistență, de interesele dintre agricultura tradițională, ecologică și de interesele celei industriale este o utopie.

În România, după propriile constatări, mai mult de 2/3 sunt stupine mici și mijlocii care, de regulă, nu fac stupărit pastoral. Micile stupine staționare, cu albine din ecotipul local, adaptate la condițiile de climă și floră din habitatul respectiv, asigură biodiversitatea zonei prin polenizarea plantelor entomofile. Marile ferme apicole care fac stupărit pastoral pe distanțe mari, preocupate economic de o producție cât mai mare de miere, nu sunt interesate să mențină în producție ecotipul local. Micile stupine, crescătoare a ecotipului local, trebuie, pentru producerea de regine, să-și selecționeze și să-și înmulțească coloniile care răspund cel mai bine cerințelor locale (selecție în interiorul populației).

Pentru a gestiona numeroasele riscuri cu care ne confruntăm trebuie să avem o altă abordare a tehnologiilor apicole și să nu le amestecăm pe cele intensive, profesioniste, care au la bază profitul și pun în pericol menținerea și supraviețuirea albinei locale cu tehnologia apicolă naturală, darwiniană, a apicultorilor amatori care asigură biodiversitatea.

Producția de regine în propria stupină este vitală pentru micul apicultor pentru a evita roirea necontrolată și a face o înmulțire dirijată. Un avantaj de necontestat este posibilitatea apicultorului de a transforma în mai puțin de un sezon (câteva luni) – prin schimbarea mătcii – o colonie necorespunzătoare într-o colonie puternică și productivă.

Pentru a scădea presiunea infecțioasă trebuie să luăm roiul din colonia-mama fără rame, așa cum pleacă în mod natural și să-l introducem în stup pe rame noi. Albina meliferă nu este domesticită, este numai adaptată. Evoluția și dezvoltarea acesteia într-un anumit areal (dispersia trântorilor, împerecherea în natură și roirea necontrolată) nu sunt decât parțial sub controlul omului.

Lăsând în urmă ramele – din care a eclozat puiet –, cu puiet și ramele cu miere și păstură scădem presiunea infecțioasă asupra roiului, lăsând în vechiul stup acarienii din celulele cu puiet, sporii de locă, de nosema sau alți dăunători și agenți infecțioși.

Apicultura darwiniană, naturală, care se integrează respectând albinele și folosindu-le în scopuri practice, mi se pare o modalitate bună de a fi păstrători responsabili ai acestor mici creaturi, insectele cele mai apropiate de om și cele mai folositoare.

Activitățile și comportamentul albinei lucrătoare se concentrează asupra procurării de rezerve și acumulării lor în faguri. Pentru a avea miere de calitate nu trebuie să extragem miere din cuib. Pentru recoltă trebuie să folosim caturi și gratie Hanneman. Dacă nu vrem să compromitem brandul miere românească nu trebuie să admitem în jurul nostru apicultori care falsifică produsele stupului sau nu respectă condiții minime de igienă.

În noul PNA (Program Apicol Național) apicultorii sunt sprijiniți, printre altele, pentru a deconta medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, precum şi prin acordarea unor resurse financiare formelor asociative apicole legal constituite pentru consultanță în apicultură și pentru organizarea de cursuri de perfecționare. Acestea sunt măsuri imperios necesare pentru o apicultură performantă. Ca apicultori trebuie să ne adaptăm la cerințele actuale, să ne documentăm din cât mai multe surse și să promovăm adevărul științific pentru a nu face muncă în zadar.

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

Numeroasele riscuri cu care ne confruntăm aproape zilnic ne fac să intuim faptul că a șasea extincție este iminentă (poluarea și folosirea excesivă a chimizării, schimbările climatice, dăunătorii, pandemiile, acțiunile antropice, lipsa de conștientizare a factorilor de decizie etc.) și ne obligă pe noi, apicultorii, să ne implicăm social, să ne apărăm interesele și să găsim cele mai bune soluții pentru a putea menține biodiversitatea, un mediu prietenos în jur și o stupină în condiții de producție.

Nu putem acționa la întâmplare dacă vrem material biologic de calitate

La ultimul congres Apimodia (Montreal 2019) s-au conturat mai multe idei importante: pe primul plan s-a pus calitatea produselor apicole; pentru biodiversitate este mai important să avem mii de apicultori amatori cu câțiva stupi decât sute de apicultori profesioniști cu mii de stupi; pentru micul apicultor amator cea mai bună tehnologie este apicultura darwiniană sau naturală ori convențională; perspectivele apiculturii urbane sunt de viitor și, nu în ultimul rând, pe primul plan s-a menționat sănătatea coloniei de albine și pericolul bolilor emergente.

Nu putem acționa la întâmplare, după interese mercantile, sau „după ureche“ atunci când vrem să obținem material biologic de calitate. Când nu avem în jur o floră diversificată, cu ofertă suficientă de polen și nectar, nu avem ce face cu o „super albină“. Nu putem obține producții mulțumitoare de miere dacă nu avem în natură aport de nectar sau dacă suntem aglomerați pe un spațiu restrâns. Nu putem rezista la presiunea unei piețe necontrolabile și a unor informații și recomandări fanteziste și mercantile dacă nu avem produse de calitate. În apicultură, ca în toate domeniile, avem nevoie de multă informație; dar fără un filtru eficient, fără a discerne între adevăr și fals, riscăm să facem muncă în zadar.

Sănătatea coloniilor de albine

Succesul în asigurarea sănătății stupinei depinde de anotimp, de puterea coloniei de albine, de presiunea infecțioasă, de cunoașterea aprofundată a biologiei și a comportamentului agentului etiologic și a modului de acțiune și de aplicare a mijloacelor de combatere.

Eforturile sunt mari și nu întotdeauna rezultatele obținute ne mulțumesc. Ne lipsește organizarea, iar calitatea informațiilor de care dispunem – în special în mediul online – lasă de dorit. Nu putem acționa la întâmplare – în special pentru asigurarea sănătății coloniilor de albine – pe baza unor păreri preconcepute, fără suport științific. Nu putem folosi produse neînregistrate la ICPBMV (Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar) sau medicamente de multe ori intrate în țară fraudulos. În această situație, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să verificăm calitatea informației, să învățăm din experiența înaintașilor și să cunoaștem foarte bine biologia și instinctele ancestrale ale albinei, determinate de codul genetic al acesteia, altfel muncim în zadar. Dacă cunoaștem bine colonia de albine, dacă admitem că încă nu este domesticită și îi respectăm instinctele, putem face abstracție de toate recomandările oferite, în special pe canalele social media, de falși mentori, de dascăli fără școală, dar cu diplome fără valoare sau de așa-ziși „pricepuți“, dar nepricepuți.

Să nu uităm că „leacul“ (scabatox, batic, acizi organici nepurificați și nedozați corespunzător etc.), ignoranța (am văzut la tîrgul de la Câmpina un negustor care vindea capcane pentru gândacul mic de stup Aethina tumida (3) drept evaporatoare de acid formic!??) sau administrare agresivă (Furreto, sublimare, etc.) pot face mai mult rău coloniei de albine decât agentul infecțios pe care îl combatem.

În tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate

Nu numai de acum, dar și din vechime au fost minuni care nu s-au confirmat și s-a pus problema prelucrării pe baze științifice a datelor, a elaborării unor ipoteze pertinente, a folosirii corecte a informației și a discerne între axiome și sofisme. Așa au apărut postulatele lui Koch. Pe baza acestora au fost elaborate metode și tehnici fundamentale pentru identificarea cauzelor unor maladii infecțioase în special și s-a fundamentat teoretic și faptic, cu argumente indubitabile, orice cercetare științifică, principii care se cunosc foarte bine în mediile academice și în institutele de cercetare, dar nu și de „mentorii“ care postează filmulețe pe Youtube.

Intoxicațiile, efectele secundare, acțiunile adverse și incompatibilitățile farmacodinamice ale medicamentelor au obligat autoritățile să reglementeze și să controleze circulația medicamentelor atât în mediul uman, cât și veterinar. În apicultură folosim de regulă produse industriale tipizate sau specialități farmaceutice, cu o formulă precisă, cu o acțiune bine stabilită, comercializate pe baza autorizării de către institutul de profil.

Pe scara evoluției, diferența între homo sapiens și apis mellifera este așa de mare încât în tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate care combat fie agentul patogen, fie neutralizează tulburările din organismul albinei produse de acest agent. Nu putem folosi nici tehnicile homeopate, nici tehnici de fizioterapie, nici placebo și nici alte tehnici imaginate de-a lungul timpului de mintea omenească (ceaiuri, descântece etc.) deoarece sunt fără efect. În lipsa medicamentelor alopate, pe baza unuia dintre principiile lui Hipocrat, este mai bine să prevenim, să lăsăm și să sprijinim colonia să lupte cu bolile și dăunătorii ajutată de propriile mijloace de autoapărare.

În cazul varoozei trebuie să luăm în calcul mai multe variante

Provocările perioadei actuale ne obligă să ținem cont de realități în prevenirea și combaterea unor boli sau dăunători și să aplicăm principiile luptei și protecției integrate {Integrated Pest (Control) Management} elaborate de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) încă din anii 1967-1968.

Dacă ne referim la varrooză, pentru a putea elabora concluzii logice și a aplica mijloace eficiente de combatere trebuie să luăm în calcul mai multe variante. Trebuie să ținem cont de biologia parazitului în funcție de anotimpul în care ne aflăm (fenologie) și de modul cum acționează medicamentul. Iarna nu putem folosi substanțe de contact (piretroizi) când Varroa se află ascuns între plăcile chitinoase ale abdomenului albinelor care îl apără deoarece au eficiență redusă, iar în timpul culesului putem polua produsele apicole. Tehnicile de aplicare (administrare) trebuie să fie ușoare și să nu creeze efecte adverse populației de albine și nici disfuncții pentru operator. Fumigarea, evaporarea necontrolată, sublimarea sunt tehnici agresive atât pentru om, cât și pentru colonia de albine și presupun temperaturi constante și dispozitive specializate. De asemenea, într-un anumit areal, pentru a evita recontaminarea, toate stupinele trebuie să fie tratate în același timp.

Nu trebuie să apreciem un medicament numai după numărul de paraziți care cad, ci și după numărul de paraziți care rămân pe albine și puiet.

În aceste condiții trebuie să verificăm gradul de infestare în stupină și să tratăm cu produse înregistrate la ICPBMV sau la nivelul Uniunii Europene și recomandate de producător pentru fiecare perioadă a anului. Dintre produsele autorizate menționez că cele mai bune rezultate se obțin cu medicamentele „bio“. Trebuie să renunțăm la chimioterapie deoarece reziduurile rămân în stup, iar produsele apicole le consumăm și noi, apicultorii (oamenii).

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

În urmă cu aproximativ doi ani prezentam eforturile cercetătorilor de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură de a găsi soluții eficiente, mai puțin poluante și care pot fi aplicate în mai multe perioade ale anului pentru combaterea unuia dintre cei mai agresivi „prădători“ ai albinelor, Varroa destructor. Cercetarea s-a axat pe folosirea acizilor organici volatili, iar rezultatele promit dezvoltarea unui tratament mult mai eficient în combaterea Varroa decât cele deja existente. Studiul cercetătorilor români a fost publicat și în jurnalul INSECTS – Insects Ecology and Biocontrol Applications în prima lună a acestui an. Revenim în atenția dvs. cu informații extrase din studiul privind concluziile și rezultatele experimentelor cercetătorilor de la ICDA, dr. ing. Adrian Siceanu și dr. ing. Eliza Căuia.

În cazul Apis mellifera înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare

Este bine cunoscut faptul că acarianul Varroa destructor provoacă pagube semnificative la nivel mondial în apicultură, fiind considerat un factor major pentru scăderea populațiilor de albine (Apis mellifera) din ultima vreme. Efectul distructiv este determinat de comportamentul de hrănire, dar şi de transferul virusurilor specifice aflate în strânsă legătură cu diverşi factori precum cantitatea și tipul puietului, durata sezonului activ, transferul inter-colonii. Toți acești factori favorizează creşterea nivelului de infestare. Relația gazdă-parazit și procesul său de înmulțire la Apis cerana ne arată că mecanismele de apărare ale acestei specii de albine împotriva acarianului Varroa se bazează, în principal, pe dinamica populației sale și pe comportamente de igienă diferite, foarte pronunțate, pe limitarea reproducerii la puietul de trântori și chiar pe un comportament foarte specific care duce la sacrificarea propriei progenituri prin așa-numitul fenomen de înmormântare al puietului de trântori. Toate acestea fac parte dintr-o strategie foarte complexă, rezultatul unei coevoluții extrem de lungi și al unui fenomen de adaptare interspecific. Din păcate, A. mellifera nu are toate aceste comportamente adaptative într-un mod atât de complex, fiind o specie mult mai puțin rezistentă. Înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare, cu o creștere continuă a populației, ceea ce duce la prăbușirea coloniilor în 1-3 ani în absența tratamentelor.

Este nevoie de tratamente care pot fi aplicate și în faza de reproducere

Reproducerea albinei Apis mellifera are loc în puietul cu capac, unde se regăsește atât puietul de trântor, cât și puietul muncitor. Dinamica populației de acarieni în timpul sezonului activ este foarte variabilă și se bazează pe o rată de înmulțire de 0,7-1,45 fiice la femela matură în puietul muncitor și 1,6-2,6 fiice în puietul de trântori, în cca 1,5-3 cicluri de reproducere la fiecare femelă matură și o rată de infestare de 5 până la 12 ori mai mare la puietul de trântori. Diferiți alți factori naturali (de exemplu, plutirea, jefuirea, roiul, igiena, perioada puietului, alte condiții locale etc.) pot accelera sau limita întregul proces de multiplicare. Deoarece calotele de puiet reprezintă o barieră în aplicarea acaricidelor de contact, iar tratamentele actuale se aplică în special spre sfârșitul sezonului activ pentru a ucide acarienii foretici, ținând cont și de sfârșitul fluxurilor principale de miere, populația Varroa poate atinge praguri semnificative. Acest lucru determină deteriorarea albinelor de iarnă și o ineficacitate generală a metodelor de combatere. Ca urmare, devine din ce în ce mai importantă abordarea noilor strategii de control prin metode nepoluante, care să poată fi aplicate cât mai devreme posibil în sezon, vizând astfel și faza de reproducere. În acest sens, aplicarea acizilor organici volatili (de exemplu, acidul formic și acetic) în tratamente de scurtă durată pe întreaga colonie sau puiet prin diferite metode s-a dovedit deja utilă.

Se pot aplica în toată perioada sezonului activ

Combaterea Varroa într-un mod natural și durabil este esențială pentru apicultură, ținând cont de importanța albinelor pentru polenizare, precum și pentru obținerea de produse curate. În ultima perioadă, au fost dezvoltate noi proceduri de tratare a varoozei în faza de reproducere, care pot fi aplicate oricând în timpul sezonului activ deoarece folosesc acizi organici volatili, larg acceptați pentru apicultura ecologică. O astfel de procedură constă în periajul puietului acoperit cu acid formic, care este foarte eficient în uciderea acarienilor Varroa, dar și minim invaziv pentru coloniile de albine melifere. Importanța tratamentelor împotriva varroozei înainte de creșterea albinelor de iarnă este evidentă și acceptată pe scară largă deoarece majoritatea tratamentelor sunt limitate la aplicațiile târzii de sezon din diferite motive și sunt concentrate asupra acarienilor foretici. Având în vedere flexibilitatea aplicării noii proceduri în toată perioada sezonului activ, am început un studiu pilot pentru a testa preliminar eficiența aplicărilor de primăvară în combaterea Varroa. Rezultatele arată diferențe semnificative în ceea ce privește infestarea cu puiet între loturile experimentale și cele martor, în aceeași stupină, ceea ce oferă indicii clare că aplicarea tratamentului primăvara ar putea fi benefice pentru îmbunătățirea strategiilor de combatere a varroozei.

Acest tratament ar putea fi un instrument important pentru studii ulterioare și strategii de control al Varroozei adaptate condițiilor locale, cu costuri și riscuri minime și cu avantaje maxime asupra sănătății familiilor de albine.

În cadrul studiului-pilot au fost utilizate două grupuri tratate experimental și un grup de control. Tratamentul a constat în periajul puietului acoperit cu acid formic cu o concentrație de 65% în una și două aplicații. Rezultatele obținute arată diferențe foarte semnificative între loturile tratate și cele martor în ceea ce privește procentele de celule infestate evaluate în perioada iulie-august. În consecință, tratamentele de primăvară ar putea fi un instrument important în limitarea înmulțirii acarienilor varroa, dar sunt necesare experimente suplimentare pentru a le testa și adapta la diferite condiții locale.

(D.Z.)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, Cererile de plată pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA)  se pot depune până la data de 2 august 2021 inclusiv, având în vedere că termenul limită de 31 iulie 2021 este zi nelucrătoare.

Acțiunile finanţate prin Programul Naţional Apicol în anul 2021

Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori

• consultanță în apicultură;
• promovarea apiculturii şi a produselor apicole;
• organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;
• achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cererii;
• achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii.

Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei.

Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:

• Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral;
• Achiziţionarea de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;
• Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie- echipament apicol de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere;
• Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie -–remorci/pavilioane apicole şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral.

Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune:

• Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine;
• Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită și de multiplicare;
• Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită și de multiplicare.

Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă -Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii.

Precizăm că numai solicitanţii care au depus cererea de intenție până la data de 31 mai 2021, respectiv formele asociative apicole legal constituite pentru măsura A “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, și apicultorii pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv D.3. “Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare” au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.

Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2021 pentru Programul Naţional Apicol este de 59.215 mii lei.

Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.

Totodată, menționăm, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA  după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură.   

Anul apicol 2020 a fost pentru apicultura ieşeană un an foarte dificil, unde au alternat perioadele de secetă cu perioadele ploioase; drept rezultat, producţia de miere pe familii de albine a fost redusă sau chiar a lipsit, cum este şi cazul tânărului Sergiu Diaconu, din comuna Cozmeşti. Cu toate acestea, ieşeanul nu s-a lăsat deloc demoralizat şi ne va vorbi despre cum a pregătit el familiile de albine pentru iernare, dar şi cum s-a apucat de această ramură a agriculturii.

Ajutorul de minimis a salvat familiile de albine de la moarte

„De apicultură m-am apucat în anul 2010, când pasiunea mi-au stârnit-o doi colegi de serviciu. M-a fascinat acest domeniu interesant și am început cu două familii de albine; în următorii ani le-am înmulțit și am ajuns la 154 de familii“, îşi reaminteşte Sergiu.

Anul apicol 2020 a fost pentru apiculturii din judeţul Iaşi un an foarte dificil deoarece au alternat perioadele de secetă cu perioadele ploioase, ne spune ieşeanul. „Au fost ploi ce au durat trei săptămâni, a plouat în fiecare zi, timp în care albinele nu au putut aduna mai nimic, chiar mureau de foame în stup, de aceea a fost nevoie să intervenim chiar și în timpul sezonului activ cu hrană artificială pentru a salva familiile de albine de la moarte. În acest sens, Guvernul ne-a ajutat cu o sumă mică, dar a fost bine-venită. Este vorba de ajutorul de minimis care ne-a adus 25 lei/familia de albine, ceea ce înseamnă 10 kilograme de zahăr și în felul acesta am putut pregăti, cât de cât, și salva familiile de albine pentru sezonul următor apicol deoarece de la 1 august 2020 începe următorul sezon apicol.“

„Anul acesta mă pot «lăuda» cu o producție de miere negativă de zero kilograme de miere pe familia de albine; aici la noi în zonă albinele nu au avut ce culege. În schimb pot spune că, în decursul celorlalți nouă ani, am obținut producții medii la familiile de  albine de 10, 15 până la 20 de kilograme. Am obținut această producție de miere pe staționar, nu în pastoral. Nu am mutat familiile de albine într-un loc în altul. Doar aici pe vatră, ce ne oferă zona, două culesuri mari și câteodată unul mai mic, un al treilea cules“, a mai spus Sergiu.

Despre cum se realizează pregătirea coloniilor de albine pentru iarnă

Pregătirea coloniilor de albine pentru iarnă începe de la 15 august, cel târziu sfârşitul lunii august, şi se termină în octombrie. Constă în completarea rezervelor de hrană şi reorganizarea cuibului, scoaterea ramelor goale din stup, mai adaugă tânărul. „Familii de albine se pregătesc începând cu 1 august sau chiar de la 20 iulie pentru anul apicol următor. Se începe cu hrănirile de stimulare, de completare, aplicarea tratamentelor anti-varroa pentru a intra în iarnă cu familii sănătoase, deparazitate, familii puternice însemnând o populație generoasă de albine, cu cât sunt mai multe cu atât este mai bine peste iarnă și cu familii sănătoase. Odată cu scăderea populației de albine, cu cât sunt mai puțini indivizi în colonie cu atât trebuie redus și numărul de rame, nu trebuie să intrăm pe iarnă cu multe rame și puțină albină, ci cu puține rame și multă albină. Albinele funcționează ca o colonie, nu este important un individ, cât important este rolul său în colonie. Ele lucrează, se încălzesc în ghem și fiecare albinuță are rolul ei în acel ghem pentru a putea face față intemperiilor, pe care inevitabil le produce sezonul rece. Iarna în stup nu este indicat să se intervină; eu nu intervin iarna în familiile de albine, doar urmăresc iernatul în exteriorul stupului. Izolarea se face începând cu luna septembrie, când deja nopțile se lungesc și devin mai reci. Eu folosesc polistirenul care se utilizează în construcții; este un izolant foarte bun, numai că apicultorii mai tineri trebuie să știe că, dacă folosesc un astfel de material, trebuie să fie atenți la umiditatea pe care o produce acest material lângă familiile de albine, de aceea trebuie o ventilație foarte bună în stup pe timpul sezonului rece. Deocamdată voi rămâne la acest stadiu pentru că am și serviciu și, dacă aș mări numărul de stupi, mi-ar trebui și timp mai mult. Vreau să rămân cu acest număr, dar să am familii mai puternice“, încheie Sergiu Diaconu.

Beatrice Alexandra MODIGA

A lăsat afacerile și conacul de lângă Veneția și s-a apucat de apicultură în Apuseni. Este povestea lui Alberto Zanchetin, unul dintre primii străini care au venit în România cu dorința să investească, la începutul anului 1990.

O nație aparte

„Moții sunt o nație aparte, ori ajung foarte sus, ori rămân undeva jos, pentru ei nu prea există cale de mijloc“, spune Alberto Zanchettin, un italian născut lângă Veneția care a venit în România la începutul anului 1990. S-a stabilit la Câmpeni și acum se ocupă de apicultură, o pasiune pe care a descoperit-o aici, în Apuseni. „Am venit chiar atunci, în iarna anului 1990, încă mai era zăpadă afară. Aveam 26 de ani, jucam baschet. Eu m-am născut printre bobinele de fire textile. Familia mea avea o afacere în domeniu și am venit cu dorința să investesc în industria textilă din România“. După mai multe încercări de afaceri în diverse zone ale țării, în 1996 Alberto cumpără fabrica de textile de la Câmpeni. Lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, fabrica și-a mărit capacitatea, a fost complet retehnologizată și avea aproape 700 de angajați. „După anul 2000 au început presiunile politice și mi s-a sugerat că trebuie să cotizez și eu la un anumit partid. Am refuzat și așa au început problemele. În cele din urmă am renunțat la afacere, chiar dacă îmi părea foarte rău de cei aprope 700 de oameni trimiși acasă, aici în zona Apusenilor, un loc unde nu se prea găsește de muncă după închiderea minelor“, își continuă Alberto povestea, printre roiurile de albine care îi dau târcoale. Pregătește stupina pentru iarnă.

Stupar din întâmplare

Alberto mărturisește că de albinărit s-a apucat întâmplător. „Eu sunt de vină că s-a apucat de stupărit, spune Gabriela, soția lui Alberto. Tatăl meu se ocupa de albine și îmi aduc aminte că Alberto nu le suporta la început, cum nu suporta niciun fel de insectă. L-a ajutat de câteva ori pe tata și a început să-i placă.“ Alberto o privește zâmbind aprobator și o completează. „Aveam câțiva stupi, vreo 15-20. La început stăteam la 4-5 metri de albine, apoi m-am tot apropiat și am început să-l ajut pe socrul meu. Acum am peste 100 de familii de albine, nu sunt un mare apicultor, nu pot spune că sunt un profesionist, este mai mult un hobby, dar îmi place, produc miere ecologică, stau mult timp în natură.“ Alberto este în România de treizeci de ani și acum se socoate mai mult un român din Țara Moților decât un italian de la Veneția. Se luptă pentru investiții în zona Apusenilor și pentru o apicultură de nivel european și în România.

Aurul de la suprafața pământului

„Zona aceasta este foarte frumoasă“, își continuă Alberto mărturisirea, cu un ușor accent italian. „Dar aici toată lumea a fost, sute de ani, legată de minerit și de aurul din adâncuri. Eu cred că trebuie să vedem și aurul de la suprafața pămânului pentru că se pot face multe lucruri bune, aici, în Apuseni. Cred că autoritățile ar trebui să-i promoveze oportunitățile, turismul de exemplu“, spune Alberto în timp ce scoate din stupină un fagure. „M-am luptat și pentru apicultori, am fost și la Ministerul Agriculturii cu stuparii din Alba. Nu mai vrem substanțe chimice la culturile de rapiță și floarea-soarelui sau vrem măcar să fim preveniți că sunt stropite. Ne-au murit foarte multe albine din această cauză. Și mai vrem ca apicultorii să fie ajutați, în funcție de mărimea stupinei“, oftează Alberto. Spune că ar trebui să luăm exemplul albinelor pentru că fiecare are un rol bine stabilit în stup“.

Pandemia oamenilor și a albinelor

2020 a fost unul nefericit pentru apicultura din Apuseni. A fost un an de subzistență și izolare și pentru oameni și pentru albine, spune stuparul din Câmpeni. Mierea de salcâm aproape că nu a existat și la celelalte culturi a fost puțină din cauza vremii capricioase. Dar nu ar renunța la apicultură, mai ales acum când are peste 100 de stupi și nici nu se gândește să plece înapoi în Italia, oricât de greu i-ar fi fost aici, în România. Trudește în stupina din poiană sus, în inima Apusenilor. Nu mai este italianul mândru și rebel, cu înfățișare de baschetbalist din 1990. A dat, în cele din urmă, masca venețiană pe masca de stupar. A învățat că viața moților nu a fost, nicicând, dulce ca mierea. Dar tot el spune că poate că va veni și vremea când  lumea va prețui aici, la gura minelor de aur, și aurul de la suprafața pământului.

Vasile BRAIC

Pentru familiile de albine din zona montană lucrările demarează la începutul lunii august, când se termină culesurile principale, iar flora spontană oferă doar culesuri de întreținere și se împart în trei mari categorii:

• lucrări de intensificare a creșterii puietului;
• pregătirea cuibului familiilor de albine în vederea unei iernări de calitate;
• asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare.

Acțiuni

Intensificarea creșterii puietului

În sfârșitul sezonului apicol, ponta mătcii diminuează de la cca 1.800-2.000 de ouă pe zi la 400-500 ouă pe zi. Stimularea mătcii de a avea o pontă ridicată în această perioadă, având în vedere că în zona montană apar și nopți reci, iar perioada de cules din timpul zilei este mai mică comparativ cu alte zone, este realizată de cantitatea de nectar adusă de albinele culegătoare. Cum în această perioadă nectarul florilor este din ce în ce mai puțin, familia de albine (albinele doici) va lua în creștere din ce în ce mai puține larve.

Pentru stimularea pontei mătcii este necesar să stimulăm albinele culegătoare prin oferirea de hrană suplimentară sub formă de sirop (amestec de zahăr și apă) sau izosiropuri (amestec lichid de glucoză și fructoză). Administrarea acestora se face în hrănitoare amplasate în afara cuibului (după diafragmă), în porții mici (cca 250 ml) și dese (zilnic) pentru a simula o activitate de cules.

Astfel, activitatea de aducere a siropului în cuib și prelucrarea lui va stimula albinele doici (cele care hrănesc larvele) să ia în creștere mai multe larve.

Acțiunea se numește stimularea familiilor de albine și reprezintă prima etapă în pregătirea de iernare.

Dacă în zonele de șes cu toamne lungi apicultorii pot elimina această etapă (datorită existenței culesurilor din natură), pentru familiile de albine din zona montană etapa este obligatorie. Practic, din a doua jumătate a lunii august, timp de două trei săptămâni, este necesară stimularea familiilor de albine.

De asemenea, este obligatoriu să se asigure spațiu de ouat pentru matcă, prin amplasarea de faguri goi (fără miere) în care au fost crescute și alte generații de puiet.

Pregătirea cuibului familiilor de albine în vederea unei iernări de calitate

Tot pentru creșterea pontei mătcii, după acțiunea de stimulare se începe restrângerea cuibului familiilor. Această tehnică presupune eliminarea fagurilor goi (fără miere sau puiet larvar) și reținerea în cuib a fagurilor cu puiet în diverse stadii de dezvoltare și a celor care au cea mai mare cantitate de miere căpăcită. Restrângerea cuibului ține cont și de cantitatea de albine existentă, astfel încât pe fagurii rămași albinele să acopere ambele fețe ale fagurelui. În acest fel albinele pot acoperi și încălzi bine puietul larvar existent.

Astfel, cele două cerințe de bază – hrana și căldura sunt asigurate.

Fagurii eliminați din cuib care mai au miere se descăpăcesc și se trec după diafragmă, dar nu mai mult de un fagure odată.

După restrângerea cuibului începe acțiunea de completare a rezervelor de hrană.

Asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare

Completarea rezervelor de hrană este o acțiune ce diferă de stimulare.

Hrănirile de completare se fac ad libitum (la discreție).

Calculul necesarului de hrană pentru iernare

Pentru zona montană, unde sezonul de iarnă este mai lung, va trebui să asigurăm cantități mai mari de hrană.

Prin cercetări s-a stabilit că 1 kg de albine (cca 10.000 albine) consumă 770-850 g de miere/lună în absența puietului și de 1.300-1.400 g de miere/lună în perioadele când cresc puiet.

De asemenea, tot prin cercetări s-a stabili o mărime optimă a familiei de albine ce intră la iernat – 2,8-3 kg albină, ceea ce reprezintă 5-6 intervale de albină. Această mărime este un minim pentru a asigura formarea unui ghem de iernare capabil să traverseze sezonul rece.

Pentru o iernare optimă fără pierderi prea mari de albine este necesar să asigurăm cca 3 kg de albine, deci 5-6 intervale (faguri).

Aceste cantități se referă la albina de munte, pentru restul ecotipurilor fiind suficientă o cantitate de 2,5 kg.

Astfel putem calcula necesarul de hrană pentru iernarea în bune condiții a familiilor din zona de munte:

Total kg miere/familie pentru iernare = 9,2 + 12,6 = 21,8 (aproximativ 20 kg).

Dacă raportăm cantitatea de hrană la numărul de faguri (6) vom obține o medie de 3,3 kg miere pe fagure.

Se estimează cantitatea de hrană din fiecare stup și acolo unde este nevoie se completează până la necesar; de exemplu, o familie pe 6 intervale poate avea 14 kg de hrană, se completează cu sirop de zahăr 1 : 1 până la 20 kg = 6 kg.

Observație! Stupii sistematici pot avea 3 tipuri de rame (care dau și tipul stupului):

• rama de 1/1 sau rama Dadant – stupul vertical sau orizontal;
• rama de ¾ (trei sferturi sau rama de multietajat sau rama americană) – stup vertical multietajat;
• rama de ½ – stup cu cuib de 1/1 și ramă de cat de ½. RA 1001.

Pentru familiile exploatate în zona de munte este indicată ca ramă de iernare (ramă de cuib) rama de 1/1 (Dadant), care poate depozita cca 4 kg de miere.

Celelalte tipuri de rame pot fi folosite numai în combinație de cel puțin două corpuri, având în vedere că ghemul de iernare se deplasează în timpul iernii numai pe verticală.

Unificarea familiilor de albine

Unificarea familiilor de albine presupune unirea a două sau mai multor unități biologice, ce nu îndeplinesc condițiile de iernare, în vederea unei iernări în bune condiții.

În practică se pot întâlni situații în care familiile de albine dintr-o stupină să nu aibă aceeași valoare biologică, adică familii mai slabe și familii mai puternice. Acest fapt se datorează în principal valorii biologice a mătcilor, dar și a culesului slab din perioada iulie-august (raportat la condițiile pedoclimatice din România). În aceste condiții, dacă ne raportăm la o stupină de 100 familii albine (100%), în practică vom găsi următoarea situație (conform determinismului genetic al sexelor):

• aproximativ 40% familii de albine ce îndeplinesc condițiile de iernare;
• aproximativ 30% familii ce sunt la limita condițiilor de iernare;
• aproximativ 30% familii ce nu îndeplinesc condițiile de iernare.

Acest fapt se datorează determinismului genetic al sexelor la albină (tip abraxas), fapt ce duce la peste 40% mătci (regine) de slabă calitate, care pot asigura producții mari în sezon, dar o viabilitate scăzută a puietului (și deci schimbarea sau eliminarea lor în toamnă), precum și fenomenului de heterozis (capacitate productivă crescută în generația F1, apoi derivă genetică).

În aceste condiții, singura cale de urmat a apicultorului este aceea de a face unificări în perioada august-septembrie (perioada de pregătire a familiilor de albine pentru iernare), în speranța că în primăvară aceste familii (unificate) vor genera roii necesari înmulțirii numărului de stupi din stupină.

Tehnica unificării

După evaluarea de toamnă (septembrie-octombrie) a familiilor de albine se vor ierarhiza familiile după numărul de intervale, apoi după cantitate de hrană.

Se vor nota familiile de albine ce nu au matcă (regină), precum și familiile sub 5-6 intervale. Procentul acestor familii ar trebui să se încadreze între 25-35% din numărul de stupi din stupină. Un procent mai mare poate indica un sezon calamitat, sau mătci (regine) bătrâne.

În cazul mătcilor (reginelor) tinere (în speță, din anul apicol în curs) se va evita producția proprie de regine (apariția consangvinizării) și se va opta pentru regine din alte stupini, cunoscându-se că momentul optim pentru înlocuirea mătcilor (regine) este toamna.

După identificarea familiilor fără matcă sau sub 5-6 intervale de albine se va proceda la eliminarea mătcilor (reginelor) din familiile cele mai slabe și la unirea cu familiile mai puternice.

Exemplu: Într-o stupină cu 100 familii albine, după controlul de toamnă identificăm 30 familii cu probleme.

Familiile fără matcă și familiile sub 5-6 intervale vor fi propuse la unificare.

Se aleg din celelalte familii acelea care sunt mai slabe (3-4 intervale). Familiile fără matcă sau mai slabe vor fi mutate lângă cele propuse a fi unificate.

Se vor îndepărta mătcile slabe (de la familiile cele mai slabe), apoi fiecare familie fără matcă se va amplasa deasupra celei cu matcă. Între cele două corpuri se va introduce o plasă despărțitoare cu sârmă cu ochiuri de 3,8 mm (gratie Hanneman) prin care albinele nu pot trece. Familiile fără matcă vor fi adoptate de familiile cu matcă și astfel se va obține o unitate biologică capabilă să traverseze iarna.

ATENȚIE!!!

Apicultorul va avea iluzia că va obține o familie normală. TOTAL GREȘIT!!!. Apicultorul va obține o unitate biologică capabilă să treacă peste iarnă. De fapt, am unificat o familie slabă cu matcă cu o altă familie slabă fără matcă. Primăvara va da măsura acelei mătci (în 90% din cazuri, de slabă calitate).

Deci, dacă vrem, ca apicultori, să refacem numărul de stupi de producție din stupina noastră, fie refacem stocul de mătci (înlocuirea celor de la familiile slabe), fie realizăm noi unități biologice (roi din producție proprie sau achiziție).

Perioada pregătirii de iernare este și perioada tratamentelor obligatorii antivarroa.

În principal substanța de bază pentru tratament este amitraz, sub diverse forme de comercializare. Este important de subliniat ca tratamentele să fie realizate în momentul când există cea mai mică suprafață de puiet necăpăcit, iar temperatura mediului să fie de cel puțin 15°C. Substanța amitraz nu acționează eficient sub căpăcel.

Cristina STOICA SURLEA, inginer zootehnist

În ultimele numere ale revistei am publicat o serie de articole dedicate apicultorilor în care am prezentat studiile cercetătorilor români de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București și cele mai noi tratamente și instalații care pot asigura eficiență de aproape 100% în lupta împotriva parazitului Varroa destructor. Am mizat pe importanța promovării acestor noutăți științifice întrucât, în momentul de față, acest parazit reprezintă unul dintre cele mai mari pericole pentru albine. Pentru că direcțiile de cercetare au fost variate, vă prezentăm în rândurile următoare evaluările și concluziile studiului realizat în perioada 2015-2016 în cadrul proiectului european FP7, SMARTBEES. Acest studiu s-a concentrat pe analiza rezistenței naturale pe care albinele o au față de Varroa destructor. Responsabil de proiect a fost dr. ing Adrian Siceanu, iar din echipă au făcut parte cercetătorii Eliza Căuia, Ralph Buchler, Aleksandar Uzunov, Gabriela Oana Vișan, Dumitru Căuia.

O trăsătură genetică aparte

Cercetările recente la nivel internațional cu privire la rezistența naturală a familiilor de albine la Varroa destructor s-au concentrat pe trăsături specifice. În această categorie intră și comportamentul igienic al albinelor la Varroa (Varroa sensitive hygiene – VSH) și suprimarea reproducerii acarianului (Suppressing mite reproduction – SMR). Unele studii au demonstrat că o anumită trăsătură genetică – care ar putea fi identificată și utilizată în selecția artificială la albine – determină un procent mai scăzut al acarienilor care nu se reproduc. Ca urmare, din 2014 a fost stabilită în cadrul rețelei de lucru RNSBB și în cadrul proiectului Smartbees o procedură standardizată de evaluare a acestei trăsături.

Primele evaluări pe albina românească (A.m. carpatica) în ceea ce privește procentul de acarieni non-reproductivi, utilizând protocolul stabilit, au fost realizate pe probe de albine recoltate în 2015-2016. Rezultatele cercetărilor arată că există o variabilitate relativ mare a acestor valori. În plus, pe aceeași populație de testare utilizată în 2016 a fost utilizat un protocol elaborat de ICDA, o metodă de descăpăcire artificială a puietului. Scopul a fost acela de a evalua impactul utilizării acestei tehnici asupra reproducției acarianului, iar rezultatele experimentelor au arătat că procentul de acarieni care nu se reproduc (după tiparul normal în probele de puiet infestat) s-a situat între 18% și 38% în 2015 și între 18% și 58% în 2016. În puietul artificial descăpăcit procentul de acarieni care nu s-au reprodus a crescut cu 9,79%, fiind generat artificial de femelele adulte de Varroa care, în lipsa căpăcelului, ies din celule înainte de a-și încheia ciclul reproductiv.

Albinele pot elimina parazitul din celule

Comportamentele de tipul SMR/VSH (Harbo, 2005) ar putea reprezenta trăsături importante ale familiilor de albine în combaterea Varroa destructor. Atfel, evaluarea acestui comportament și stabilirea variabilității acestuia într-o populație ar putea fi un instrument important în selecția pentru rezistența naturală la Varroa. Potrivit unor date din literatura științifică, anumite experimente sugerează că, în cazul în care s-a observat un procent mai scăzut de femele fertile de Varroa, în general acesta a fost cauzat de o anumită eliminare a acarienilor de către albine.

Aceasta înseamnă că albinele pot IDENTIFICA, DESCĂPĂCI și ELIMINA conținutul unei celule care conține puiet și Varroa în stadiu reproductiv. Practic, acestea pot să elimine parazitul din celule sau de pe puiet și, mai mult decât atât, pot să inhibe reproducția lui în celule prin anumite semnale și mecanisme care la ora actuală nu sunt bine înțelese.

Materialul biologic utilizat:

2015 – 23 familii de albine infestate cu Varroa

2016 – 14 familii de albine infestate cu Varroa din care s-au prelevat probe de faguri cu puiet artificial descăpăcit (de om, printr-o metodă originală ICDA) și natural recăpăcit de albine.

Ambele evaluări s-au făcut pe același fagure cu puiet. Adică s-a evaluat modul cum se reproduce, în funcție de vârsta puietului, atât în puietul nedescăpăcit artificial, cât și în cel descăpăcit artificial și recăpăcit.

Metoda de descăpăcire artificială ar trebui să ajute albinele să îndepărteze mai repede acarienii din celule. Practic, albinele nu mai fac munca de descăpăcire pentru că a făcut-o omul. Cercetătorii spun că trebuie stabilit dacă descăpăcirea are, în sine, o influență asupra procesului de reproducție a acarienilor (date care sunt obținute prin aplicarea protocolului SMR).

• Orice eroare în evaluare poate crește/descrește artificial procentul acarienilor non-reproductivi identificați. De aceea este foarte important ca în evaluare să se identifice corect:
  • stadiile în care se încadrează puietul în cele 3 categorii convenționale din protocol: 0 - 1 - 2 (între 0 și 1 diferența o dă culoarea ochilor, iar între stadiul 1 și 2 diferența este dată de culoarea antenelor);
  • se evaluează doar celulele infestate cu o singură femelă-mamă Varroa pentru a putea observa diferențele dintre mame și propriile fiice;
  • identificarea corectă a stadiului de deutonimfe la Varroa pentru a diferenția puietul tânăr de Varroa de femelele-fiice (alb-gălbui/femele-fiice adulte). O altă diferențiere este cea dintre protonimfele de femele și mascul.

Laura ZMARANDA

După ani de studiu în laboratoarele Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, cercetătorii de aici sunt pregătiți să vină în întâmpinarea apicultorilor cu soluții eficiente care să îi ajute să scape de unul dintre cei mai periculoși paraziți ai albinei, Varroa Destructor. În numerele anterioare ale revistei am prezentat succint tratamentul propus de aceștia și instalația cu care se poate aplica acest tratament. Revenim așadar cu lămuriri privind substanțele folosite și modul concret de funcționare a acestei instalații.

Ce substanțe sunt folosite în tratamentul propus

Pe parcursul cercetărilor de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București au fost testate mai multe formule, două dintre acestea, Formacet și Formacet plus, fiind mărci înregistrate și fac obiectul unei cereri de brevet de invenție depusă în 2019 la OSIM. Toate formulele testate au la bază acizi organici volatili (acid formic și acid acetic), dar și extracte de plante și excipienți pentru diminuarea efectului repelent al acizilor volatili și o mai bună aplicare. Fiind vorba de substanțe organice, acestea sunt autorizate pentru utilizare ca atare în apicultura ecologică, aplicarea fiind admisă conform legislației europene și naționale. Astfel, Regulamentul Consiliului nr. 834/2007 și Regulamentul Parlamentului Uniunii Europene nr. 848/2018 sunt transpuse și în legislația națională prin Ordonanța de urgență nr. 34/2000 și Hotărârea 917 din 2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice unde se menționează la capitolul III – Apicultura și produsele apicole, secțiunea a 6-a: Prevenirea bolilor și tratamentele veterinare, Art. 26 alineat (3), litera e) „prin derogare de la prevederile lit. a), acidul formic, acidul lactic, acidul acetic şi acidul oxalic, precum şi substanțele mentol, timol, eucaliptol sau camfor, sunt utilizate numai in cazurile de infestare cu Varroa jacobsoni.“

„Întrucât punerea pe piață a unor formule presupune înregistrarea lor ca medicamente, ceea ce necesită un parcurs lung și costisitor, recomandăm apicultorilor, în special celor din apicultura ecologică, să includă în schema de management integrat al varroozei  procedura de pensulare a puietului, manuală sau mecanică (cu ajutorul instalației prezentate), utilizând o formulă simplă pe bază de acid formic 85% diluat cu produsul ICDA Apifitofort care conține acid acetic și extracte de plante pentru a ajunge la o formulă care, din experimentele noastre, asigură o eficiență foarte bună a tratamentului. Astfel, la 350 ml Apifitofort se adaugă (nu invers) 1.000 ml acid formic de concentrație 85%, formulă cu care se poate trata puietul prin metoda pensulării“, afirmă ing. Adrian Siceanu.

Momente optime de aplicare

Tratamentul fiind bio, poate fi făcut oricând, dar momentele optime care diminuează manopera și asigură la timp întreruperea ciclului reproductiv al varroa sunt:

• primăvara la primele controale, când există o suprafață redusă de puiet căpăcit, când încărcătura de paraziți este rezultatul înmulțirii acestora pe perioada ianuarie-martie a acarienilor foretici rămași în urma tratamentelor de toamnă. Acest moment este important pentru că puietul de trântor accelerează puternic ritmul de înmulțire al varroa, deși gradul de infestare este foarte mic în această perioadă și tendința multor apicultori este să nu facă tratamente decât mult mai târziu în sezon. Acest tratament elimină necesitatea utilizării ramei clăditoare cu scopul eliminării varroa prin eliminarea periodică a puietului de trântor, ceea ce reprezintă o manoperă consumatoare de timp, iar din punct de vedere economic un fagure cu puiet de trântor căpăcit echivalează cu cca un fagure și jumătate de puiet căpăcit de albină lucrătoare;
• la sfârșitul verii, înainte de începerea creșterii albinei de iernare, pentru a obține albină de iarnă sănătoasă, când și suprafața de puiet este mai mică, populația de paraziți este mult mai mare, iar densitatea pe puiet crește. De exemplu, un moment bun este la deblocarea cuibului de puiet după culesul de la floarea-soarelui;
• în orice moment al sezonului, când constatăm că avem un nivel ridicat de infestare;
• este foarte important ca atunci când formăm un roi artificial să facem aceeași operațiune. Explicația este că odată cu puietul căpăcit preluăm și o mare încărcătură de paraziți Varroa din familia de origine pe care îi introducem în familia în formare. Practic, o infestăm cu mulți paraziți încă de la început. Și atunci este indicat ca fagurii folosiți pentru formarea noilor familii să fie tratați așa cum s-a arătat în demonstrația practică.

Componentele instalației și funcționare

Instalația antivarroa a fost realizată de către cercetătorii de la ICDA-București în mai multe variante. Varianta cea mai simplă a instalației presupune existența unui vas cu scop de rezervor pentru Formacet, un cilindru-absorbant care preia prin rotire produsul din vasul de tratament și o perie fixă lângă acesta. La începutul operațiunii se rotește cilindrul-absorbant pentru a se imersa și prelua tratamentul din vasul-rezervor. Ulterior, fagurele, scuturat în prealabil de albine, se presează și se trece pe deasupra cilindrului. În timpul operațiunii, prin presare ușoară fagurele este trecut peste cilindrul-absorbant, iar  substanța de tratament ajunge pe suprafața lui. Peria din proximitatea cilindrului asigură uniformitate în aplicarea tratamentului și pătrunderea produsului prin căpăcele. Potrivit dlui Siceanu, apicultorii nu trebuie să fie îngrijorați dacă în fagure există puiet larvar, miere sau păstură intercalate cu celulele cu puiet căpăcit pentru că instalația asigură depunerea produsului numai pe suprafața fagurelui.

Operațiunea se face insistând pe puietul de trântor, spune acesta, iar în funcție de concentrația folosită în formula de tratament se va asigura moartea în proporție de 100% a paraziților Varroa destructor. Pentru că produsul este repelent și pentru a nu exista niciun fel de risc se recomandă introducerea fagurilor tratați pentru cca 10 minute într-o cutie bine ventilată. În tot acest timp instalația poate fi mutată la un  alt stup pentru realizarea acestei operațiuni, deci nu există timp morți. După cele 10 minute de expectativă, când a mai rămas doar o mică parte din substanță, fagurele se reintroduce în stup. Va mai avea un efect repelent, dar în scurt timp albinele vor trece peste acest impediment și își vor continua activitatea normală.

Concluzii

În urma demonstrației practice de aplicare a tratamentului și a utilizării instalației antivarroa s-a constatat că ulterior albinele își desfășoară normal activitatea. Puietul larvar, aflat în diferite stadii de dezvoltare, este în continuare hrănit și îngrijit de către albine. O altă concluzie a fost că puietul aflat în stadiu de pupă nu a fost afectat pentru că, dacă se întâmpla acest lucru, albinele l-ar fi eliminat. După aplicarea tratamentului prin această metodă s-a demonstrat că toți paraziții Varroa destructor sunt inactivi. Deci morți.

„V-am prezentat pe scurt aceste cercetări și vom încerca, pe măsură ce avansăm, să vă dăm și mai multe detalii. O să ajutăm apicultorii să facă teste pentru a înțelege cum funcționează acest sistem. Noi, în formulele noastre, folosim concentrații de până la 65-75%. La o concentrație mai mare, de 85%, spre exemplu, rezultatul este și mai bun. Am testat acest lucru și nu am avut niciodată probleme. Ne-am luat o marjă de siguranță pentru puiet și familia de albine. Folosim și concentrații mai mici, mai degrabă pentru protecția apicultorului, nu neapărat pentru puiet deoarece acesta nu este afectat. Odată evaporat excedentul de produs, nu mai există nicio problemă“, afirmă ing. Siceanu.

Laura Zmaranda

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

„Dacă albinele ar dispărea de pe Terra, omenirea ar mai avea doar patru ani de trăit. Cu alte cuvinte, ar dispărea polenizarea, apoi plantele, animalele și oamenii“ – spunea celebrul Albert Eistein.

Occidentul este tot mai speriat de dispariția, în ritm alert, a populațiilor de albine. Și la noi apicultorii lansează, din când în când, semnale de alarmă. Se taie masiv vegetația, precum salcâmii, iar albinele sunt în pericol.

Ce le amenință?

Folosirea intensă a fertilizatorilor și insecticidelor chimice. Unele dintre aceste substanțe ucid direct albina, altele îi slăbesc sistemul imunitar, lăsând-o pradă paraziților. De asemenea, reducerea zonelor verzi, apariția organismelor modificate genetic concepute special pentru a se apăra de dăunătorii agricoli, toate acestea acționează asupra albinelor ca o otravă genetică. Tabloul distrugerii albinelor este dovedit, în ultimii ani, de numeroși cercetători.

Cum le putem ajuta

PLANUL A – metode ecologice

Să grădinărim bio, să uităm de pesticide și insecticide chimice, întorcându-ne la cele tradiționale.

Să plantăm specii de plante care atrag irezistibil albinele: rozmarin, glicină, lavandă, tei, busuioc, mentă, cimbru, gălbenele, roiniță etc. Atenție, albinele preferă plantele cu flori colorate și trag la albastru, galben și mov.

Să construim cuiburi din câteva tije de bambus legate între ele și agățate în copaci. Sau faceți niște scobituri în buturugi de stejar, acacia sau carpen.

PLANUL B – polenizarea manuală

În provincia chineză Sichuan albinele au dispărut și oamenii au preluat sarcina lor. Ei au practicat un soi de polenizare manuală. Însă acest procedeu înghite mult timp, mulți bani și dă un randament de-a dreptul modest. Așadar, ne întoarcem tot la planul A. Important este să înțelegem gravitatea situației și să ajutăm natura să-și facă datoria, fără ca noi să o sufocăm prea mult.

Ruxandra Hăbeanu

O albină, două albine, trei albine... Apicultorii cu experiență cunosc „pulsul“ stupinelor, dar chiar și pentru cei mai experimentați dintre ei monitorizarea familiilor de albine este o provocare. Dr. ing. Adrian Siceanu, directorul științific al Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, spune că, pentru a veni în sprijinul apicultorilor care vor să știe cu certitudine ce efective de albine au, institutul, în colaborare cu doi parteneri francezi, a dezvoltat un dispozitiv care numără albinele din stup. Astfel apicultorul află în timp util când se produc depopulări, dar și alte informații utile furnizate de dispozitiv.

Transmisie live de la urdiniș

„Institutul nostru colaborează cu două companii franceze în cadrul unui proiect numit Archive Diatomic, al cărui obiectiv este crearea unui dispozitiv care să monitorizeze familiile de albine. La finalul proiectului, beneficiarul dispozitivului va fi un start-up.“

Deși, spune prof. Siceanu, au mai existat încercări de a realiza un astfel de dispozitiv, varianta elaborată de Institutul apicol și partenerii săi este singura care s-a transformat din teorie în practică.

Dispozitivul (care nu afectează ritmul normal al vieții albinelor) are două funcții principale, una dintre ele fiind monitorizarea (numărarea) în timp real a albinelor care intră și ies la urdiniș. Practic, în orice moment apicultorii pot urmări fluxul de albine la urdiniș, iar dacă apar depopulări din cauza unor factori externi sau de altă natură, dispozitivul transmite online, pe calculator sau telefonul mobil că există o scădere a numărului de albine. Cu această informație la îndemână, apicultorul poate determina amplitudinea pierderilor și poate aplica imediat măsurile ce se impun. Dispozitivul a fost conceput cu mai multe „porți“ cu senzori prin care albinele trec, iar un soft foarte complex identifică fiecare albină care trece. Practic, fiecare este numărată la trecerea prin orificiul cu senzori.

Varianta finală este aproape gata

Cum se face, practic, această monitorizare a efectivelor de albine?

„În cercetarea de laborator am stabilit un număr de albine pe care să le trecem prin aceste portițe. Știm, așadar, cu certitudine câte albine trec prin orificiile cu senzori și câte ajung în cealaltă parte. Ca atare, la trecerea lor pe fiecare portiță urmărim dacă apar erori în numărătoare și, în funcție de ce observăm, transmitem partenerului francez ce anume trebuie modificat în soft, astfel încât monitorizarea să fie cât mai corectă. În timpul derulării proiectului, pe baza determinărilor noastre s-au modificat atât softul, cât și hardul, dar cert este că suntem de aproape de varianta finală a dispozitivului și sperăm să beneficieze și apicultorii români de acest echipament. Este un proiect scurt în care a trebuit să ne mobilizăm foarte mult. A trebuit să finalizăm cercetările într-un an, dar vom continua această colaborare cu partenerul francez.“

Pentru o mai mare acuratețe a rezultatelor, cercetările de laborator au fost extinse apoi la urdiniș în condiții reale de zbor al albinelor. Prof. Siceanu speră ca până în vară cercetările să fie finalizate, rămânând doar ca ulterior partenerii francezi să stabilescă când vor pune acest sistem de monitorizare a traficului la urdiniș pe piață..

Viespea asiatică, un pericol iminent și pentru România

Cea de-a doua funcție principală a acestui dispozitiv este dată de sistemul de analiză a zgomotului la urdiniș. Implementarea acestui sistem în dispozitiv este o realizare foarte importantă, spune profesorul Siceanu.

„În Franța există o problemă foarte gravă, care va apărea  probabil și în țara noastră. Este vorba despre viespea asiatică (Vespa velutina). Aceasta stă în zona stupilor, prinde albinele și le devorează. În prezența ei, albinele intră într-un stres puternic, scot un sunet specific, nu mai ies la zbor și se dezorganizează. Din cauza acestui nou dăunător, prezent deja în multe țări, foarte multe familii de albine se depopulează, iar apicultorii înregistrează pierderi mari. Vespa velutina este un dăunător foarte greu de combătut pentru că formează niște colonii ascunse, la înălțimi foarte mari, în păduri. Este foarte greu să identifici aceste cuiburi și, implicit, să le distrugi. Prevenția pentru România, în stadiul actual, este cea mai bună politică, dar așa cum evoluează situația se pare că viespea asiatică vine și spre noi, există deja în Germania. Poate că acest sistem, doar de identificare nu și de combatere, ne va ajuta la un moment dat pe baza informațiilor transmise de acest sistem de monitorizare a sunetului să știm că în stupina noastră a apărut deja Vespa velutina.“

Prețul estimativ, 100 de euro

Datele pe care dispozitivul le înregistrează sunt transmise apicultorului online. Dispozitivul are încorporat un emițător care transmite datele prin abonament, dar și prin sistemul telefoniei mobile de preluare și transmitere a datelor (cu un consum energetic foarte mic). Dacă apicultorul are în zona lui acoperire prin sistemul LoRA (transmitere date prin Internet), îl poate folosi. În cadrul proiectului, cercetătorii au dezvoltat și un sistem care are capacitatea de a prelua informația de la sute de astfel de dispozitive și care poate să transmită ulterior datele celor care beneficiază de el. Doar că sistemul, prin stația concepută în acest sens, acoperă doar o rază de 10-15 km, iar eficiența de transmitere este condiționată în funcție de clădirile sau alte obstacole care se află pe raza lui. În ceea ce privește prețul de achiziționare a unui dispozitiv de monitorizare a familiilor de albine, cercetătorul spune că s-a discutat deja un preț estimativ și că aceasta ar fi de aproximativ 100 de euro. În completare spune că într-o stupină este suficient un singur dispozitiv de monitorizare (un stup senzor) pentru a avea o perspectivă corectă a ceea ce se întâmplă în stupină.

Laura Zmaranda

În luna februarie 2020, la Casa Tineretului din Câmpina a avut loc cea de-a XV-a ediție a Târgului Mierii, organizat de Asociația Apicolă „Valea Prahovei“, Primăria și Consiliul Local Câmpina. Aici, şi-au dat întâlnire zeci de apicultori din întreaga țară, producători individuali şi firme de profil.

„Salvaţi albinele şi fermierii“

Târgul Mierii este o manifestare tradițională, fiind organizat la Câmpina pentru al 15-lea an consecutiv. Standurile apicultorilor au fost amplasate pe platoul din fața Casei Tineretului, în holul mare de la parter, în holul de la etaj, dar și în parcarea din spatele instituției. În deschiderea târgului, la ediția din acest an, ing. Daniel Liviu Moise, preşedintele Asociaţiei Apicole „Valea Prahovei“, a tras un semnal de alarmă cu privire la problema poluării chimice care afectează tot mai mult coloniile de albine şi nu numai: „Anul acesta vreau să vă supun atenţiei un subiect, poluarea chimică, care e cea mai periculoasă (...). Încă de acum 8-10 ani apicultorii au fost primii care au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că în jurul nostru se întâmplă ceva ciudat, mai ales că apicultorii sunt strânşi legaţi de natură, iar firele care îi leagă de aceasta sunt tocmai albinele. La vremea aceea ne mureau albinele şi nu înţelegeam de ce, ulterior a început să ne scadă și producţiile. Dar, prin asociaţia noastră împreună cu multe alte asociaţii am reuşit să declanşăm nişte fenomene în societate, de conştientizare a pericolului tratamentelor cu pesticide şi a insecticidelor în general (...). Nimic nu se poate face pe plan local, noi fiind afiliaţi Romapis, o federaţie naţională, și am iniţiat măsuri de conştientizare a pericolelor legate de chimizare. În acest sens am atras atenţia că pur şi simplu nu mor doar albinele şi e doar o pierdere economică a apicultorilor, ci că mor toate insectele polenizatoare şi nu numai, iar insectele sunt acelea care se află la baza lanţului trofic din natură. Pornind de la aceste concluzii, Romapis a inițiat un proiect care se numește „Salvați albinele și fermierii“, alături de alte ONG-uri de mediu, deoarece nu numai albinele trebuie salvate, ci şi fermierii care cultivă câmpul. Acest proiect ar urma să intre pe agenda Parlamentului European anul viitor, începând din luna septembrie“, a declarat Daniel Liviu Moise, organizatorul târgului.

Cei interesați au putut găsi aici zeci de sortimente de miere și, bineînțeles, multe alte produse apicole: faguri, propolis, siropuri, dar și creme pentru ten, pentru mâini, pe bază de miere etc. de la apicultori din ţară, cu vechime în domeniu.

În afară de albine, şi problemele roiesc în jurul stuparilor

La târg ne-a atras atenția standul lui Victor Cimil, un apicultor din comuna Buteni, judeţul Arad, care are 200 de familii de albine. Acesta a venit la Târgul Mierii cu o gamă variată de produse certificată ecologic, dar şi cu sortimente de miere care se produc în cantităţi mai mici, dar nu a uitat nici de problemele pe care le întâmpină în stupină, ne spune apicultorul. „Am revenit la târg cu mierea clasică de salcâm, rapiţă, florea-soarelui, polifloră, dar şi ceva specialităţi precum mierea de armurariu, de mană, păducel, cimbrişor şi salcâm, şi cu o gamă variată de produse de polen, pe sortimente. Ca noutate, începând cu luna decembrie anul trecut am certificat stupina ca produs montan, singurul din judeţul Arad, iar producţia mierii ce va urma începând cu anul 2020 va fi certificată, doar sortimentele care corespund zonei montane. Stupina pe care am ţinut-o în zona alpină s-a menţinut foarte bine, în schimb stupii pe care i-am avut în zona de câmpie sunt foarte slabi, am avut şase pierderi, dar 5% din stupină este un lucru normal ca pierderi (...); se simte vizibil partea chimică, coloniile nu se mai dezvoltă, viaţa albinei este mult mai scurtă, iar perioada de tranziţie din iarnă în primăvară este critică. Coloniile de albine au trecut cu bine peste iarnă, dar în perioada lunii decembrie, datorită temperaturilor ridicate, majoritatea coloniilor, în special cele cu mătci tinere şi colonii slabe, au început să depună puiet, ceea ce înseamnă uzură mare la albine.“

Produsele certificate bio ale Gabrielei Smuczer, din comuna Şoimuș, judeţul Hunedoara, nu puteau lipsi de la acest târg important. Aceasta împreună cu soţul său Daniel are o stupină cu 200 de familii de albine, începând cu anii ‘90. „Anul trecut a fost destul de greu, în primăvară au fost multe ploi care ne-au încurcat la recoltarea la salcâm, deci acolo a fost mai dificil, după care această problemă s-a mai remediat puțin. Totodată, s-a simţit depopularea în stupină încă din vară, cu toate că în fiecare an încercăm să plecăm cu familii puternice, dar până în toamnă iar ne lipsesc cam 2-3 rame. Noi încercăm să mergem numai în culturi bio sau cel puţin certificate bio, respectiv în zonele de munte și pădure, ca să nu mai ajungem la culturile acestea care sunt tratate chimic. Cu mulți ani în urmă erau mai puţine familii de albine şi se făcea mai multă miere, acum s-a triplat numărul acestora, dar producţia este tot mai puţină; acest lucru se întâmplă şi din cauza condiţiilor atmosferice. În ultima vreme s-a simţit o creştere a consumului, dar asta depinde şi de calitate“, a precizat apicultoarea.

De asemenea, la Târgul Mierii au fost expuse și echipamente şi utilaje apicole pentru cei care își desfășoară activitatea în acest domeniu.

Decristalizarea mierii are loc mult mai uşor...

Pe George Camburu, din localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, l-am găsit la stand cu consumabile pentru apicultură; iar ca noutate ne-a prezentat încălzitorul pentru miere în care se poate  decristaliza mierea ambalată în recipiente mari, borcane sau chiar şi în ramele cristalizate. „În principiu funcţionează simplu, avem patru pereţi încălziţi unde avem rezistenţe din fibre de carbon, ventilatoare pentru omogenizarea temperaturii în interior, sondă de temperatură şi un termostat electronic. Setăm termostatul la temperatura dorită şi aşezăm decristalizatorul peste recipientul cu miere; acest sistem propriu este o noutate pentru că ne uşurează munca. Al doilea avantaj este că lucrează singur, nu trebuie să intervenim asupra produsului, setăm temperatura, îl pornim şi îl lăsăm 24-36 de ore ca să obţinem o miere decristalizată complet, putem chiar să o aducem până la lichefiere“, adaugă producătorul.

În cadrul Târgului Mierii 2020 au fost organizate și tradiționalele concursuri „Cel mai bun degustător“ și „Cea mai bună miere“, iar mascota târgului, Albinuța Nina, a fost prezentă permanent printre vizitatori pentru a le dărui acestora doze cu miere.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cel mai recent studiu de morfometrie, realizat printr-o colaborare cu prof. cercetător Adam Tofilski din Polonia, a presupus colectarea mai multor probe de albine prelevate din mai multe țări din Europa. În momentul de față există aproximativ 13 rase evaluate, iar acestea sunt într-un grad mai mare sau mai mic de deteriorare genetică tocmai pentru că în multe țări nu există o legislație de protecție a albinelor. Primele concluzii ale studiului au arătat că populația noastră locală de albine, Apis mellifera carpatica, este distinctă față de toate celelalte rase existente pe continentul european. Ce înseamnă distinctă? O populație de albine poate fi diferită morfologic, adică prin caracterele ei exterioare de morfometrie (caractere măsurabile), genetic și prin caracteristici de adaptare la mediu (dezvoltare în primăvară, rezistență la iernare, la boli). Eliza Căuia, cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, ne-a vorbit despre acest proiect științific (Standardizarea metodelor de biometrie în studiul raselor de creștere a reproducătorilor și însămânțare instrumentală, utile în evaluarea familiilor de albine cu aplicabilitate în conservarea și ameliorarea genofondului apicol național), care confirmă că avem o albină specială ce trebuie protejată. Unul dintre obiectivele lui a presupus adoptarea celei mai noi metode de identificare a raselor de albine.

Cea mai nouă metodă de identificare

În general, metodele de diferențiere dintre populațiile de albine folosite în cercetare sunt vechi. Pentru o lungă perioadă de timp s-au studiat caracterele de exterior, morfometrice. Primul studiu științific făcut în țara noastră e baza acestei metode și a fost realizat între anii 1950-1960. A fost prima oară când, practic, s-a făcut distincție între populația noastră de albine și altele. Atunci albina românească a primit denumirea de Apis mellifera carpatica și astfel i s-a asigurat identitatea. Pe baza acestui studiu România, prin Institutul Apicol, a înregistrat internațional această denumire la Zoo Bank, banca denumirilor tuturor speciilor de animale. Acest lucru a ajutat la protecția denumirii, dar și a populației locale. Mai recent, în identificarea raselor sunt folosite diverse metode de genetică, precum metoda ADN-ului mitocondrial sau a genomului nuclear. O metodă foarte eficientă în diferențierea raselor de albine, folosită în mai multe țări, presupune identificarea raselor pe baza unor segmente de ADN unice din genomul lor. Însă cea mai recentă metodă de identificare presupune măsurarea aripilor și a nervurilor lor, iar autorul acestui sistem este un cercetător polonez.

„Institutul nostru a derulat în ultimii ani un proiect de cercetare finanțat de Ministerul Agriculturii, prin intermediul căruia am reușit să achiziționăm unui nou instrument pentru măsurarea unor caractere. Concret, este vorba despre un sistem de măsurare a aripii. Proiectul a fost derulat în colaborare cu autorul acestui sistem, prof. Adam Tofilski, de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, Polonia. În momentul de față această metodă este considerată destul de fiabilă în diferențierea populațiilor. Profesorul Tofilski a mers personal în mai multe regiuni ale țării pentru a preleva probe de albine și a constatat că există diferențe clare, spre exemplu, între Apis mellifera carpatica și Apis mellifera carnica, o rasă cu care este confundată de multe ori albina românească. Baza de date la care s-a raportat este o colecție vastă de piese anatomice pe care o avem.“

Încă avem o populație pură de albine

Prin importul altor populații de albine are loc hibridizarea fondului apicol genetic și practic acesta nu mai răspunde ulterior acțiunii de selecție și ameliorare pentru că o parte din genele de adaptabilitate sunt eliminate în urma încrucișărilor. Mai ales în contextul schimbărilor climatice și de vegetație, cercetătorii susțin că este foarte important să păstrăm bagajul genetic al populației locale adaptate la condițiile noastre.

„Ne dorim ca prin această metodă să stabilim dacă a avut loc și care este gradul de hibridizare a populației locale de albine. Practic, astfel monitorizăm permanent populația de albine, o păstrăm cât se poate de nealterată și în paralel desfășurăm acțiuni de selecție și ameliorare pentru a-i îmbunătăți structura genetică. Acesta ar trebui să fie principalul scop, și anume protecție, conservare și ameliorare. Prin cercetările noastre vrem să îmbunătățim anumite trăsături. Spre exemplu, dacă vrem să avem albine mai docile, care nu înțeapă, atunci încercăm ameliorarea caracterului respectiv prin selecție. Dar nu facem asta înlocuind fondul genetic cu altă rasă considerată mai puțin agresivă.“

În pofida faptului că legislația nu a fost întotdeauna foarte bine implementată și că există tendința ca unii apicultori să aducă ilegal material genetic din afară, probele de albine din cadrul proiectului au arătat că cel puțin până acum populația locală de albine a rămas nealterată. Până în momentul de față, structura genetică a populației locale de albine nu a fost modificată de genele altor rase sau hibrizi de albine.

Laura ZMARANDA

Excluderea albinei din Legea zootehniei a provocat o serie de discuții contradictorii între cei care au fost pro această acțiune și cei care au susținut că o astfel de „reformă“ va aduce prejudicii importante sectorului apicol. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, spune că această marginalizare voită a albinei românești are în spate interesele unor grupuri restrânse care vor să se îmbogățească și atât, fără să țină cont de viitorul pe termen lung al apiculturii din România. Cum se traduce concret această afirmație?

Interesele din spatele modificării legii

Ca o măsură de protecție a albinei românești, spune președintele ACA, se încearcă acum prin Comisia de Agricultură reintroducerea ei în lege. Legea apiculturii a trecut de Comisie în ultima sa formă și a ajuns în Plen.

„În legea veche albina era trecută pe lista speciilor de interes, iar într-un articol scria că introducerea de material biologic, la toate speciile, nu doar la albine, se face cu aprobarea instituțiilor pe care le-am menționat; în caz contrar, este infracțiune și se pedepsește cu amendă penală sau cu pușcărie. De ce au scos albina de pe această listă? Din cauza unor „băieți deștepți“, cu interese personale, de grup. Ce doreau aceștia? Recunoașterea hibridului trirasial Buckfast. Acesta este adus în țară neoficial, fără aprobarea instituțiilor pe care le-am menționat, iar cei care susțin răspândirea lui cer să fie decontat prin Programul Național Apicol. Practic, prin scoaterea albinei românești din lege cei care aduc acest hibrid în țară nu mai sunt infractori.“

Este important ca legea în forma solicitată de apicultori să fie aprobată pentru că, „atât timp cât nimeni nu îi controlează pe băieții deștepți care vor să se îmbogățească pe urma hibridului Buckfast, albinăritul va avea de suferit.“

De ce este periculos hibridul Buckfast?

Hibridul Buckfast, spune Ioan Fetea, este unul productiv în primul an, dar distruge pe un areal mare tot materialul biologic al altor stupari. În plus, există dezavantajul că acest hibrid nu poate fi multiplicat. Astfel, deși este productiv în primul an, după aceea apicultorul va depinde permanent de importatorul care i l-a furnizat.

„Intenția celor care promovează acest hibrid este doar de a face bani. De altfel, aceasta a fost și exprimarea unui tânăr care se ocupă de acest lucru. Că vrea doar să obțină câștiguri astfel încât în cinci ani să își facă un cont gras și să se mute din România. Dar noi trebuie să ne gândim și la urmașii noștri, la ce lăsăm în urmă. În România există apicultori dedicați. Atunci de ce să depindem și noi așa cum depinde Franța de importurile din Polonia și Grecia? Noi avem un material biologic extraordinar, adaptat condițiilor de aici. De altfel, un mare biolog francez spune că, pentru a muta albina dintr-o țară într-alta, trebuie să o muți cu tot cu vegetație și bază florală.“

Acest hibrid este originar din zona mediteraneeană, iar cei care pledează pentru introducerea lui pe scară largă susțin că are câteva avantaje, unul dintre ele, spre exemplu, fiind faptul că poate ieși la cules la ora 5 dimineața. Ioan Fetea, apicultor cu experiență, contrazice însă aceste presupuse beneficii. „La ce ne ajută pe noi că această albină iese în timpul culesului la rapiță la zbor la ora 5 dimineața, când afară sunt 5-7°C? La nimic, pentru că rapița secretă nectar după 10-12°C. Nici faptul că produce mătci iarna nu ne interesează pentru că trebuie să existe un repaus biologic firesc al albinei.“

Temperaturile crescute au afectat albinele

Și pentru că în discuție au fost aduse anatomia și ciclul biologic al albinelor românești, președintele ACA a făcut și câteva referiri importante legate de impactul temperaturilor crescute asupra lor și de lucrările care se fac în stupină.

„Pentru a avea o familie de albine puternică pe care o introduci la iernat pe 6-8 rame trebuie să ai hrană suficientă, iar rezervele de iernare oscilează între 12-17 kilograme de miere. Această cantitate trebuie să rămână în stup. În rest, albina nu are probleme cu frigul sau cu viscolul. Este adevărat că o afectează într-o oarecare măsură, dar în ghem albina își asigură o temperatură potrivită supraviețuirii.

O problemă a anului acesta a fost că matca nu și-a oprit ouatul din cauza temperaturilor ridicate. Potrivit dlui Fetea, până la data de 15 septembrie apicultorii ar fi trebuit să termine cu hrănirea și doar să asigure rezervele de iernare. Dar, în condițiile acestor temperaturi ridicate, unii au intervenit cu hrană suplimentară în stup. Procedeul stimulează, de asemenea, ouatul pentru că matca asociază această hrănire suplimentară cu un cules din natură, iar dacă are și temperatură optimă în stup va continua ouatul. Consecința a fost că în anumite județe mătcile nu au avut acest repaus biologic și a apărut puietul, caz în care albina a trebuit să asigure în stup 35°C.

• Albina ar trebui să aibă o pauză biologică de 2-3 luni. Acest echilibru este necesar, spre exemplu, pentru a întrerupe acțiunea paraziților Varroa (femela acestui parazit depune ouă în aceleași condiții ca și matca) și Nosema Apis. Altfel, în primăvară va exista o încărcătură de paraziți care ar trebui să apară abia prin lunile mai-iunie. Acest fapt îi va obliga pe apicultori să facă tratamente timpurii și să suporte practic costuri suplimentare.

• În perioada de iarnă apicultorii trebuie să se asigure că există o cantitate suficientă de hrană. În rest, lucrările în stupină iarna depind foarte mult de temperatură. În cazul în care aceasta va fi ridicată, lucrările se vor face în avans.

• În mod normal, în luna februarie matca începe să depună ouă și atunci stupul trebuie supravegheat mai atent. Apicultorii urmăresc, în special, prezența mătcii și să nu pătrundă în stup șoareci, ciocănitori sau alte viețuitoare. La fel de importante sunt și rezervele de hrană. Dacă au asigurate aceste condiții, albinele vor fi bine. La sfârșitul lunii februarie se fac lucrările de despachetare, apoi lărgirea cuibului.

Laura ZMARANDA

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Robert Bălteanu este un tânăr apicultor din comuna Mogoșești, județul Iași. De mic copil a moștenit de la părinți pasiunea pentru stupi, iar în prezent are 150 de familii de albine. Pentru a-și ușura munca, pe viitor dorește să achiziționeze utilaje noi pentru recoltarea mierii și să facă minipavilioane pentru a realiza mai ușor transportul stupilor, de la o zonă la alta.

Apicultură de 3 decenii

Ferma apicolă a lui Robert a luat viață în urmă cu 7 ani. A început cu 10 stupi, toți fiind roi din acel an, iar ușor, ușor aceștia au devenit o fermă apicolă în toată regula. „Dar, adevăratul început a fost datorită mie, în urmă cu mulți ani, când eu aveam doar câțiva anișori. Mă jucam printre stupii pe care tatăl meu îi avea în fundul curții. Erau câteva lăzi goale pentru că albina murise toată în acea iarnă… fusese o iarnă grea și, având un magazin deschis în sat, nu prea a mai avut timp de ei. Eu știam că acei stupi nu mai au albine, iar atunci când mă jucam am observat că era bâzâială la una dintre lăzi: venise un roi și se instalase acolo. Am alergat la ai mei și le-am zis: «Doamne-Doamne, au înviat albinele noastre». Și de atunci părinții mei se ocupă de stupi, noi am moștenit de la ei toată pasiunea pentru aceștia, iar în prezent avem 150 de familii de albine“, ne mărturisește tânărul apicultor.

Mama acestuia, Maria Bălteanu, din localitatea Victoria, tot din județul Iași, ne spune că, în cazul lor, totul a început în urmă cu circa 30 de ani, iar acum au ajuns să aibă împreună cu copiii 350 de stupi. „Am început în anul ’88 cu trei stupi. În acest moment producem miere de salcâm, de tei, polifloră, de la pomii fructiferi, de rapiță, dar și polen“, a mai adăugat apicultoarea.

Robert ne spune că mierea se extrage cu ajutorul unei centrifugi apicole, asta după ce ramele sunt descăpăcite de dopurile cu care sunt sigilate celulele cu miere. „Anul acesta avem o miere de salcâm foarte bună din zona Vasluiului și miere de tei din zona Mânăstirii Hadâmbu și urmează mierea de la floarea-soarelui cât de curând. Produsele apicole reușim să le vindem în piață sau direct de la poarta casei. Totodată, mergem și la târgurile organizate de Direcția Agricolă Județeană, dar și la târgul apicol din luna martie a fiecărui an de la Iași“, adaugă apicultorul ieșean.

Investiția în sine, strict referitor la partea financiară, nu este mare. În schimb, ceea ce nu poți cumpăra cu bani sunt anii de experiență din spate, adaugă tânărul. „Fără cunoștințe temeinice de apicultură și o experiență în spate nu poți rezista mult. Această meserie o recomand tuturor celor care iubesc albina, iar celor care cred că este doar o afacere din care ies bani ușor nu o recomand. În viitorul apropiat urmează să achiziționăm utilaje noi pentru recoltarea mierii și vrem să simplificăm foarte mult transportul stupilor de la un cules la altul deoarece pierdem foarte mult timp cu încărcatul și descărcatul stupilor. Vreau să fac câteva minipavilioane pentru a fi mult mai ușor de transportat stupii“, încheie apicultorul Robert Bălteanu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Publicarea ciclului de articole Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere a amplificat valurile dezbaterilor apicultorilor români interesați de subiect și chiar instigați de diverse persoane direct interesate mai ales comercial. Părerile exprimate sunt foarte diferite, dintre care unele corespund părerilor mele. dar sunt și unele care nu corespund dar, așa cum am promis la începutul publicării acestui ciclu, le voi publica așa cum au fost făcute. Punctul de vedere din acest material a fost publicat pe Forumul Stupăritul de Peterneamț Barbu Daniel, ing. chimie alimentară, apicultor din tată în fiu, lector la cursuri ACA pentru meseria de apicultor și titular al Î.I. Peterneamț Barbu Daniel prin care administrează 150-200 familii de albine. Consider că părerile sale, deși uneori cam dure, exprimă de cele mai multe ori adevărul crud despre ce se petrece în gestionarea apiculturii românești de către autoritățile cu atribuții în domeniu. În continuare vă las să analizați și să dezbateți, dacă aveți răbdare, materialul așa cum l-am luat de pe forum.

Hei! Păi ce facem aici? Ne tăiem craca de sub picioare sau ne dăm în cap apicultor contra apicultor? Ne dăm amenzi nouă? Nu apicultorii sunt de vină că statul român nu are ferme de elită pentru albine, patronate (conduse) și plătite de statul român... cum au alte specii..., ci doar ferme ale unor particulari (ACA și ai lor) care vor monopol, că doar ei știu și pot să vândă...

• Nu apicultorii sunt de vină că există mafia exportatorilor de miere (asociație a așa-zișilor procesatori (a pro­cesa = a prelucra = a modifica, or mierea nu se modifică...) care oferă prețuri de rahat având monopolul...!
• Nu apicultorii sunt de vină că poliția de frontieră și dsv-urile nu au treabă cu animalele ce intră sau tranzi­tează România (nu au carantine, nu au laboratoare de analize, nu au personal competent, au doar șpăgari...)
• Nu apicultorii sunt de vină că mierea din România conține pesticide (cum ar fi neonicotinoidele, dar și...) și este refuzată la export sau i se oferă un preț de nimic!
• Nu apicultorii sunt de vină că se importă miere fără acte din Republica Moldova și Ucraina și se vinde la export ca miere românească!
• Nu apicultorii sunt de vină că Germania a refuzat loturi de miere românească ce conținea antibiotice, dar și polen de eucalipt!
• Nu apicultorii sunt vinovați că le sunt otrăvite sistematic albinele cu pesticide!
• Nu apicultorii sunt vinovați că se folosește glifosatul și în canalele de irigații...
• Nu apicultorii sunt vinovați că se taie pădurile, inclusiv rezervațiile naționale!
• Nu apicultorii sunt de vină că nu avem laboratoare acreditate internațional care să fie capabile să facă analize recunoscute de instanțe... la boli și paraziți ai albinelor; falsificarea produselor apicole; intoxicații cu pesticide; intoxicații cu metale grele etc.
• Nu apicoltorii sunt de vină că aproape toată mierea din supermarket-uri e falsificată... ca și alte produse alimentare, dar fără a fi alimente...!
• Nu Apicultorul Român trebuie să rezolve situația dezastruoasă în care au ajuns Țara și Apicultura, ci politicienii și ministerele pe care le conduc!

Ing. Peterneamț Barbu Daniel, apicultor

Ca epilog la ciclul Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere trebuie reamintit că studiile privind albina românească datează încă din 1937-1939 (Fişteag și Farcaş), ea fiind propusă ca rasă de sine stătătoare – A.m. carpatica în 1965, la nivel internațional (Foti, 1965), pe baza unor studii de amploare care au continuat și ulterior; în data de 28 octombrie 2009, la propunerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, s-a emis Certificatul de Omologare a rasei de albine românești Apis melifera carpatica.

Evident, omologarea ar fi trebuit urmată de cercetări practice de îmbunătățire a rasei și de menținere a ei în standardele comunicate la omologare, ceea ce, din păcate, nu s-a prea făcut și a mai apărut și tendința de înlocuire de către unii apicultori români a rasei noastre autohtone cu alte rase de albine sau cu metiși interrasiali.

Aceste acțiuni sunt profund dăunătoare rasei, ducând la impurificarea necontrolată a ei, fenomen pe care l-am arătat în articolele publicate anterior.

Atât Agenția Națională pentru Zootehnie, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, cât și alte organisme ale MADR cred că prin diferite dispozitii și reglementări, de altfel foarte legal, vor putea interzice importul de alte rase și hibrizi intrrasiali de albine pe teritoriul României.

Practic, consider că aceste măsuri nu vor putea opri în totalitate aceste acțiuni, mai ales că au avut unii grijă ca prin diverse manevre să scoată albina din Legea zootehniei și, totodată, să întârzie elaborarea Legii apiculturii, acțiune care face ca, la ora actuală, să nu existe sancțiuni pentru importurile mai sus men­ționate.

O altă acțiune, practic inaplicabilă, este reglementarea ca să se instituie zone de protecție de 5 la 10 km în jurul stupinelor autorizate de elită și multiplicare. Spun că reglementarea este inoperabilă pentru că, dacă într-adevăr s-ar aplica, mai ales în jurul a peste 250 de stupine de multiplicare, practic stupăritul pastoral pe întreg teritoriul României nu s-ar mai putea executa, ceea ce e inacceptabil.

Singura soluție aplicabilă este ca executarea fecundării reginelor să aibă loc în mediu strict controlat, ceea ce se poate obține numai dacă stupinele de elită și de multiplicare împere­chează reginele în stații de împerechere perfect izolate și controlate sau prin înseminare artifcială.

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necon­trolat“, după Laidlaw şi Page (în Rinerer 1986 pag. 338)

Bineînțeles că o astfel de acțiune implică suportul material și organizatoric al organelor Statului Român pentru găsirea zonelor adecvate de împerechere controlată, încheierea de protocoale între Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului pentru acces în rezervațiile montane și concesionarea stațiilor de împerechere unor apicultori care să nu mai facă altceva decât administrarea acestor stații și controlul riguros al acestora.

De asemenea, trebuie susținute financiar stupinele de elită și multiplicare pentru achizițio­narea de aparataj de înseminare artificială și instruire pentru această acțiune.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să se înființeze și alte stupine de elită independente de ICDA pentru a înlătura monopolul și a crea o concurență sănătoasă.

Sunt sceptic în privința succesului demersurilor mele, dar, având în vedere că iubesc albina românească și am administrat aproape toată viața familii de albine din rasa autohtonă atât cu succese cât și cu multe eșecuri, îmi fac o datorie de onoare de a genera protecție pentru acest bun național pe care îl reprezintă albina românească – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere, vă prezint pe scurt câteva idei cu justificări pertinente și explicații despre necesitatea păstrării, ameliorării și selecționării rasei autohtone. Doamna dr. ing. Melinda Tofalvi a obținut în anul 2009 doctoratul în apicultură sub conducerea reputatului prof. univ. dr. Liviu Alexandru Mărghitaș și practică apicultura din copilărie.

Se pare, de altfel, că apicultoarea împătimită Melinda Tofalvi are legături strămoșești cu omul de știință prof. univ. dr. Zoltán Pál ÖRÖSY, recunoscut pe plan mondial, cu merite deosebite în domeniul biologiei și mai ales in domeniul apiculturii, cu prepoderență în creșterea reginelor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Nu am altă modalitate de a-mi exprima admirația mea decât să mă închin și să admir această ființă minusculă de miligrame, care, plutind sub albastrul cerului, poate să susțină o bază ereditară atât de ciudat concepută. (Limba maghiară definește și acest miracol: albina mamă (matca) este Mamă, chiar dacă este virgină, și Regină. Cuvântul méh (albina) înseamnă și uter – organul genital femel din care se nasc urmași).

Sunt conștientă și știu că, dacă am lansa întrebarea: Oare suntem datori să salvăm o specie de animal indigen? Din start va apărea răspunsul în unison: da, trebuie salvată!

Determinismul genetic al sexelor la albine se realizează la nivelul genelor (nu la nivel cromozomal – Mackensen 1955) și starea de homozigot al genelor răspunzătoare de sex determină sexul masculin, indiferent dacă cromozomii sunt în stare haploidă sau diploidă (Woyke 1962).

Acesta este un factor menit să susțină și să asigure menținerea permanentă a genomului albinei în stare heteroalelă. Vitalitatea ei este ascunsă în această variabilitate genetică. Echilibrul morfofiziologic și vitalitatea unei populații pot fi măsurate prin numărul alelelor sexuale existente în populație. Dacă într-o populație nu sunt cel puțin 9-16 feluri de alele sexuale, această populație va deveni neviabilă (Mackensen, 1955; Ladilaw és Gomes, 1956; Kerr, 1967; Woyke, 1976; Adamus, 1977).

Prin încrucișarea ecotipurilor (raselor), efectele de heterozis se accentuează și mai mult. Dar avem deja destule experiențe, ca să fim prudenți.

Trebuie să observăm că la această specie, care cu mecanisme multiple asigură păstrarea variabilității, se pun totuși bariere pentru intrări de gene de la alte ecotipuri sau rase.

Se știe că pe zonele unde în mod natural se suprapune arealul ecotipurilor, reprezentanții acestora ies la împerechere în alte intervale de timp, evitând astfel încrucișarea. (Gilles Fert)

Ecotipurile formate de natură au structuri genetice „întocmite“, încercate și testate de către și pentru condiții pedoclimatice, floristice date. În condițiile respective, structurile genetice ale unor alte ecotipuri poate n-ar fi avantajoase sau ar reprezenta o povară fără sens pentru ele.

Dacă omul a forțat această hibridare, populații lăsate pe seama legilor proprii sunt capabile și tind să elimine elementele străine (alele fără confirmări că ar fi utile) și tind, sunt capabile să refacă structurile genetice. (Observații proprii).

Albina indigenă, autohtonă... Să se implice omul și în genetica lor? Întrebarea pare depășită. Omul deja a cucerit lumea vie pământească. Pe jumătate inconștient și indirect, dar din ce în ce mai puternic are influență incontestabilă asupra genomurilor oricărei specii care astăzi mai există. Factorul uman a devenit un factor aproape egal cu cel al naturii.

Schimbările mediului determinate de om au caracter brusc, ceea ce presupune o supraîncercare a speciilor, altfel acomodabile la schimbările mult mai lente ale naturii.

În momentul de față, neimplicarea omului în viața oricărei viețuitoare se pare că se traduce prin dispariția sigură a speciei respective. Habitatul actual și de perspectivă este atât de mult determinat de om încât nu va permite supraviețuirea albinei autohtone, oricât de valoroasă și viabilă a fost construită de natură, fără intervenția conștientă a omului, în direcția salvării.

Deci menținerea speciei Apis din ce în ce mai mult se poate asigura numai prin intervenția omului, tocmai în zestrea ei ereditară. Numai conștiința și munca omului pot asigura realizările care vor fi capabile să ocrotească și să găsească în timp util structuri genetice supraviețuitoare. Trebuie să recunoaș­tem că, fără munca conștientă a omului, variabilitatea genetică nu mai poate fi menținută.

Omul are dreptul, este obligat să se implice în ultimele cetăți ale zestrei ereditare a raselor autohtone? Întrebarea și răspunsul nu-i privesc numai pe cei care trăiesc în mijlocul acestora, în jurul cărora mai există din aceste bogății ale variabilății genetice. Sărăcia, modestia economică au contribuit la menținerea bogăției genofondului albinei autohtone.

Dar tocmai pentru oamenii care trăiesc în astfel de condiții este mai important să aibă acces la familii performante productive, cu care poate realiza produse apreciate economic.

Totodată, păstrarea zestrei ereditare, bogată a rasei noastre autohtone tot supraviețuirea omului slujește. Ajungând la intersecție, cine alege exploatarea familiilor performante e bine să meargă pe drumul ales.

Ajutorul acordat apicultorilor pentru păstrarea populațiilor de albine autohtone este interesul tuturor.

Prin însămânțarea artificială cu o spermă mixată de la un număr mare de trântori putem asigura variabilitate și curățenie genetică (Rothenbuhler), lucru pus în pericol în mod natural.

Melinda Tofalvi, apicultor Phd

Mátyás Szász, ecolog, apicultor

Am considerat că este necesar să cerem și părerea domnului Ilie Anghel apicultor teleormănean deținător al unor stupine de producție care însumează peste 400 de familii și care practică stupăritul de producție de 34 de ani.

Valurile apărute pe forumuri apicole și în general în lumea apicolă românească sunt semne că domeniul reprezintă interes. Oamenii își apără afacerile și, odată cu ele, albina, apicultura și toate beneficile ei.

Protecția Apis mellifera carpatica, rasă autohtonă românească, se poate realiza cu ajutorul reglementărilor precise și fără echivoc, cu implicarea organelor responsabile ale statului și apicultorilor.

Principalele măsuri care cred că ar trebui luate sunt:

• • subvenționarea producției de miere obținute de la albinele din rasa autohtonă;
• • subvenționarea famililor de albine din rasa autohtonă cumpărate;
• • subvenționarea reginelor din rasa autohtonă cumpărate.

De asemenea, păstrarea nealterată a fondului genetic autohton trebuie să fie în responsabilitatea autorităților compe­tente: stat, minister, ANZ sau cum se mai numesc acestea.

Ilie Anghel, apicultor