reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jan 2022

Mihai Grama: „Până când să exportăm tot ce-i mai bun la străini?“

Mihai Grama este unul dintre cei mai cunoscuți apicultori din țară și am putea spune că acest fapt a fost posibil din două motive. Primul este dat de calitatea mierii și a produselor apicole pe care le produce, iar al doilea este determinarea cu care apără acest sector pentru că nu este suficient să produci, trebuie să știi să și vinzi. Am discutat cu dumnealui în numeroase cazuri, însă acum, parcă mai mult ca niciodată, este determinat să lupte pentru produsele românești, mai cu seamă produsele montane, pe care și le-ar dori expuse pe rafturile marilor magazine.

Produsele montane și importanța lor

Chiar dacă pune la dispoziția cumpărătorilor doar produse ce rezultă din stupină, apicultorul își dorește să facă cunoscute produsele montane indiferent de sectorul în care sunt obținute. Din acest motiv a fost și unul dintre membrii fondatori ai Asociației „Produs Montan“, prin intermediul căreia speră să schimbe percepția cumpărătorilor în ceea ce privește unicitatea acestor produse.

„În zona Clujului am fost un pionier în ceea ce privește produsul montan, iar în acest moment am înregistrate 12 produse montane. Ultimele înregistrate sunt polenul crud de negruș, polenul uscat de negruș și polenul poliflor de munte, care au specificitatea și unicitatea lor. Totuși am o nemulțumire: de ce produsele montane nu își au locul pe rafturile marilor magazin? Cred că deja sunt înregistrate peste 2.500 de produse montane, dar ele nu se găsesc în magazine. Pentru aceste produse există o schemă de calitate, așa cum este și cazul produselor ecologice; sunt unice, dar oamenii din zona de șes și câmpie nici măcar nu le-au gustat. Și nu vorbim doar despre miere, ci și despre produse din lapte sau carne, diverse gemuri, siropuri și așa mai departe. Toate acestea ar trebui să fie puse la dispoziția cumpărătorilor prin intermediul marilor magazine, dar acest lucru nu se întâmplă și nu am înțeles de ce. Noi am înființat o asociație a producătorilor montani și încercăm ca prin această asociere să ne putem promova produsele montante în țară“, a declarant Mihai Grama.

Pentru acesta, cea mai mare satisfacție o are atunci când mierea sa este apreciată, de exemplu atunci când un bătrân gustă mierea de fâneață și îi spune că da, are gustul din copilărie.

Din această asociație fac parte mai mulți producători din țară, iar unul dintre ei este doamna Mărioara Băbu, cea care pe Transalpina deține poate cea mai cunoscută stână din țară și are deja înregistrate produse montane. Însă, alături de produsele sale, aceasta pune la dispoziția vizitatorilor și alte produse montane. „Ce frumos este la doamna Băbu pe Transalpina atunci când vin turiștii și pot gusta produse montane! Dumneaei are înregistrate 17 produse montane și se luptă pentru ele. Suntem împreună în asociație și alături de alți producători vrem să facem produsele montane cunoscute și apreciate. Eu aș vrea ca produsele montane să existe în cât mai multe orașe din România. Ne-am învățat cu pandemia asta să luăm comenzi și online și să le expediem, dar există produse montane care sunt perisabile și nu pot fi trimise prin curier și atunci ce facem?”, a mai punctat stuparul.

miere Mihai Grama

„Muntele mă reprezintă“

Mihai Grama este din județul Cluj, iar cu albinele pleacă în fiecare vară în Munții Apuseni. Spune că muntele îl reprezintă și că produsele montate trebuie consumate pentru că sunt unice, însă explică și faptul că este nevoie și de o conștientizare a cumpărătorilor care trebuie să se gândească că atunci când cumpără produse din afara țării îi ajută pe străini să se dezvolte, nu pe producătorii români. Iar acest lucru înseamnă de multe ori, cum e în cazul mierii, că nici nu au garanția produselor, de unde provin, dacă sunt cupaje și așa mai departe. Cu alte cuvinte, nu pot verifica nici calitate, nici nu contribuie la dezvoltarea societății.

„Aș putea foarte bine să vând toată marfa pe care o obțin în străinătate și să termin repede, dar nu este o mândrie să ne vindem marfa afară, ci să producem aici și să comercializăm în țară. Până când să exportăm tot ce-i mai bun în țară? Copiii, oamenii bolnavi, bătrânii trebuie să aibă acces la miere de calitate. Pentru mine, cea mai mare satisfacție este că atunci când omul primește de la mine pachetul mă sună și îmi spune: «domnul Grama, are gustul adevărat de miere». Dau miere românilor care locuiesc în străinătate și mulți dintre ei vor mierea în recipiente de plastic. Am avut un client de curând care locuiește în Canada și care a cumpărat 30 kg de miere de negruș. Ce spune acest lucru? Că mierea este de calitate. În afara țării nu vând, dar există români care comandă prin intermediul rudelor și apoi aceștia le trimit produsele în străinătate”, a mai precizat Grama.

Apicultorul are în prezent 150 de familii de albine, suficiente, spune el, pentru că are mult de muncă, mai ales că el împarte albinele în 3 vetre de stupină, lucru pe care îl consideră esențial în ceea ce privește calitatea mierii. Acesta este și lucrul pe care îl reproșează colegilor stupari și pe care l-ar schimba în prima zi de activitate, dacă ar fi Ministrul Agriculturii.

„Dacă duci stupii într-un singur loc nu ai cum să obții rezultate bune. Dacă eu mâine aș fi Ministrul Agriculturii aș face o lege prin care aș specifica că în pădure nu ai voie să ții mai mult de 100 de familii de albine într-un loc și nu mai aproape de 1 km stupinele între ele. Florile se împart pe unități biologice, dacă sunt prea multe albine la un loc, florile fiind tot aceleași, ele doar gustă, nu culeg. Ei, la noi vezi camioane cu 2-300 de familii de albine cu remorca după ele cu încă pe atâtea familii câte 5 camioane într-o poiană. Iar colegii mei stupari joacă cărți și apoi așteaptă ajutor de minimis! Apoi nu așa se face apicultură, secretul este poziționarea stupilor. Dacă s-ar respecta aceste aspecte nu ar mai fi atâtea boli, nu s-ar mai bate albinele între ele până se omoară, nu s-ar mai hibrida și producția de miere ar fi alta. Nu știu cine ar putea să schimbe treaba asta… De vreo 22 de ani, albinele mele nu au mai văzut culturi agricole, merg la munte, unde este greu de ajuns, dar produc miere de calitate și nu stau cu mâna întinsă. Pe mine muntele mă reprezintă și nu am niciun fel de altă problemă. Îi compătimesc, de exemplu, pe cei din sudul Olteniei unde-i zona de deșertificare, care nu au alternative, pentru că, dacă cineva stropește rapița, jumătate din albine le-au murit și de unde miere de salcâm? Dacă cultura-i calamitată, albina de unde să adune?“, a mai spus apicultorul.

Întrebat cum a fost acest an apicol, stuparul a precizat că este un an bun pentru salcâm, poate al doilea de acest fel în cei 32 de ani de când este în acest domeniu. Mai mult decât atât, acesta a specificat faptul că miere de salcâm s-a produs în acest an doar în interiorul Arcului Carpatic, nicăieri altundeva.

Planuri de viitor

Bine ancorat în realitatea zilelor noastre care indică faptul că mulți cumpărători aleg produsele și datorită poveștii din spatele lor, acesta propune mai multe soluții prin care sectorul produselor montane ar putea fi mai cunoscut.

„Până când să mai plecăm în afara țării, până când să mai vindem totul din țara asta?

Trebuie luate măsuri. Îmi doresc pe viitor să fac o fermă pedagogică pentru că îmi cer educatorii, profesorii să fac lecții deschise cu copii și cred că este un lucru bun. Cu studenții de la USMAV Cluj am făcut deja acest lucru și am o relație foarte bună cu cei de acolo. O altă idee: de ce să nu vorbim cu cabanele din zonele turistice, unde și noi ne desfășurăm activitatea, să trimită turiștii să vadă ce se întâmplă într-o stupină? Așa ar duce-o bine și cel cu cabana, și turistul care vine la mine și beneficiază de produse de calitate și află informații despre domeniu, dar și eu că pot să vând marfa în țară. Sau ar mai putea fi o aplicație pe telefon care să semnalizeze produsele montane dintr-o anumită zonă și turiștii care vin și își fac concediul pot să facă și o mică aprovizionare cu tot ce-i mai bun din respectivul areal. Ar putea fi făcute multe, eu asta îmi doresc să realizez prin asociație și produsul montan să aibă locul pe care îl merită”, a conchis Grama.

„Vânătorul de albine“, căci așa este numit cel mai adesea, este un „munte“ de cunoștințe în ceea ce privește albinele și munca dintr-o stupină. Datorită experienței sale a reușit să aducă pe piața din România un sortiment unic de miere: mierea de negruș (iarbă neagră), dar acesta este un subiect pe care îl vom detalia într-un alt număr al revistei.

Larissa DINU

Cum putem proteja albina noastră românească (V)

Publicarea ciclului de articole Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere a amplificat valurile dezbaterilor apicultorilor români interesați de subiect și chiar instigați de diverse persoane direct interesate mai ales comercial. Părerile exprimate sunt foarte diferite, dintre care unele corespund părerilor mele. dar sunt și unele care nu corespund dar, așa cum am promis la începutul publicării acestui ciclu, le voi publica așa cum au fost făcute. Punctul de vedere din acest material a fost publicat pe Forumul Stupăritul de Peterneamț Barbu Daniel, ing. chimie alimentară, apicultor din tată în fiu, lector la cursuri ACA pentru meseria de apicultor și titular al Î.I. Peterneamț Barbu Daniel prin care administrează 150-200 familii de albine. Consider că părerile sale, deși uneori cam dure, exprimă de cele mai multe ori adevărul crud despre ce se petrece în gestionarea apiculturii românești de către autoritățile cu atribuții în domeniu. În continuare vă las să analizați și să dezbateți, dacă aveți răbdare, materialul așa cum l-am luat de pe forum.

Hei! Păi ce facem aici? Ne tăiem craca de sub picioare sau ne dăm în cap apicultor contra apicultor? Ne dăm amenzi nouă? Nu apicultorii sunt de vină că statul român nu are ferme de elită pentru albine, patronate (conduse) și plătite de statul român... cum au alte specii..., ci doar ferme ale unor particulari (ACA și ai lor) care vor monopol, că doar ei știu și pot să vândă...

  • Nu apicultorii sunt de vină că există mafia exportatorilor de miere (asociație a așa-zișilor procesatori (a pro­cesa = a prelucra = a modifica, or mierea nu se modifică...) care oferă prețuri de rahat având monopolul...!
  • Nu apicultorii sunt de vină că poliția de frontieră și dsv-urile nu au treabă cu animalele ce intră sau tranzi­tează România (nu au carantine, nu au laboratoare de analize, nu au personal competent, au doar șpăgari...)
  • Nu apicultorii sunt de vină că mierea din România conține pesticide (cum ar fi neonicotinoidele, dar și...) și este refuzată la export sau i se oferă un preț de nimic!
  • Nu apicultorii sunt de vină că se importă miere fără acte din Republica Moldova și Ucraina și se vinde la export ca miere românească!
  • Nu apicultorii sunt de vină că Germania a refuzat loturi de miere românească ce conținea antibiotice, dar și polen de eucalipt!
  • Nu apicultorii sunt vinovați că le sunt otrăvite sistematic albinele cu pesticide!
  • Nu apicultorii sunt vinovați că se folosește glifosatul și în canalele de irigații...
  • Nu apicultorii sunt vinovați că se taie pădurile, inclusiv rezervațiile naționale!
  • Nu apicultorii sunt de vină că nu avem laboratoare acreditate internațional care să fie capabile să facă analize recunoscute de instanțe... la boli și paraziți ai albinelor; falsificarea produselor apicole; intoxicații cu pesticide; intoxicații cu metale grele etc.
  • Nu apicoltorii sunt de vină că aproape toată mierea din supermarket-uri e falsificată... ca și alte produse alimentare, dar fără a fi alimente...!
  • Nu Apicultorul Român trebuie să rezolve situația dezastruoasă în care au ajuns Țara și Apicultura, ci politicienii și ministerele pe care le conduc!

Ing. Peterneamț Barbu Daniel, apicultor

Ca epilog la ciclul Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere trebuie reamintit că studiile privind albina românească datează încă din 1937-1939 (Fişteag și Farcaş), ea fiind propusă ca rasă de sine stătătoare – A.m. carpatica în 1965, la nivel internațional (Foti, 1965), pe baza unor studii de amploare care au continuat și ulterior; în data de 28 octombrie 2009, la propunerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, s-a emis Certificatul de Omologare a rasei de albine românești Apis melifera carpatica.

Evident, omologarea ar fi trebuit urmată de cercetări practice de îmbunătățire a rasei și de menținere a ei în standardele comunicate la omologare, ceea ce, din păcate, nu s-a prea făcut și a mai apărut și tendința de înlocuire de către unii apicultori români a rasei noastre autohtone cu alte rase de albine sau cu metiși interrasiali.

Aceste acțiuni sunt profund dăunătoare rasei, ducând la impurificarea necontrolată a ei, fenomen pe care l-am arătat în articolele publicate anterior.

Atât Agenția Națională pentru Zootehnie, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, cât și alte organisme ale MADR cred că prin diferite dispozitii și reglementări, de altfel foarte legal, vor putea interzice importul de alte rase și hibrizi intrrasiali de albine pe teritoriul României.

Practic, consider că aceste măsuri nu vor putea opri în totalitate aceste acțiuni, mai ales că au avut unii grijă ca prin diverse manevre să scoată albina din Legea zootehniei și, totodată, să întârzie elaborarea Legii apiculturii, acțiune care face ca, la ora actuală, să nu existe sancțiuni pentru importurile mai sus men­ționate.

O altă acțiune, practic inaplicabilă, este reglementarea ca să se instituie zone de protecție de 5 la 10 km în jurul stupinelor autorizate de elită și multiplicare. Spun că reglementarea este inoperabilă pentru că, dacă într-adevăr s-ar aplica, mai ales în jurul a peste 250 de stupine de multiplicare, practic stupăritul pastoral pe întreg teritoriul României nu s-ar mai putea executa, ceea ce e inacceptabil.

Singura soluție aplicabilă este ca executarea fecundării reginelor să aibă loc în mediu strict controlat, ceea ce se poate obține numai dacă stupinele de elită și de multiplicare împere­chează reginele în stații de împerechere perfect izolate și controlate sau prin înseminare artifcială.

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necon­trolat“, după Laidlaw şi Page (în Rinerer 1986 pag. 338)

Bineînțeles că o astfel de acțiune implică suportul material și organizatoric al organelor Statului Român pentru găsirea zonelor adecvate de împerechere controlată, încheierea de protocoale între Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului pentru acces în rezervațiile montane și concesionarea stațiilor de împerechere unor apicultori care să nu mai facă altceva decât administrarea acestor stații și controlul riguros al acestora.

De asemenea, trebuie susținute financiar stupinele de elită și multiplicare pentru achizițio­narea de aparataj de înseminare artificială și instruire pentru această acțiune.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să se înființeze și alte stupine de elită independente de ICDA pentru a înlătura monopolul și a crea o concurență sănătoasă.

Sunt sceptic în privința succesului demersurilor mele, dar, având în vedere că iubesc albina românească și am administrat aproape toată viața familii de albine din rasa autohtonă atât cu succese cât și cu multe eșecuri, îmi fac o datorie de onoare de a genera protecție pentru acest bun național pe care îl reprezintă albina românească – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

IT-ul a intrat și în apicultură. O nouă aplicație spune când trebuie schimbată matca

Organizat pe platforma Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, Târgul Mierii a adus și la ediția de toamnă noutăți, inovații, mulți vizitatori și expozanți din toată țara. De data aceasta, ca o concluzie, pot spune cu certitudine că tehnologia IT a ajuns și în domeniul apicol. Oricât de iscusiți ar fi apicultorii, soft-urile inteligenței artificiale ne vor spune de acum totul despre activitatea din stup. La polul opus, pentru implicarea fizică în munca stupăritului a apărut o unealtă mai eficientă pentru descăpăcitul ramelor. Iată doar câteva idei care ar putea să vă ușureze munca, dragi apicultori. În rest, am găsit stupari mai mult sau mai puțin mulțumiți de recolta anului 2018.

Îmi place ca de fiecare dată când intru într-un târg mai întâi să merg pe la toate standurile, să admir, să ascult păreri, impresii, pentru ca în final să cer lămuriri și eventual să testez lucruri noi. Așa am făcut și de data aceasta, numai că fiecare oprire pe la standurile apicultorilor s-a lăsat obligatoriu cu degustarea a cel puțin unui sortiment de miere sau polen. Iar la o linguriță de miere musai merge și o conversație legată de cum a fost anul apicol. Și trebuie să vă spun că răspunsurile nu au fost una­nime, ci, bag de seamă, au variat în funcție de zona în care s-au făcut culesurile și norocul fiecăruia.

Pentru că evenimentul a devenit o tradiție, la fiecare ediție îmi face o maximă plăcere să mă revăd cu apicultorii statornici, care nu lipsesc niciodată de la această manifestare. Prima oprire am făcut-o la standul familiei Meseșan specializată în creșterea mătcilor, pentru că îmi sunt tare dragi. De fiecare dată vin cu fetița lor, pesemne au grijă să insufle dragostea și responsabilitatea albinăritului și tinerei generații și mereu își surprind clientela de la București cu sortimente noi de polen. La standul lor am văzut oameni cumpărând polen cu kilogramul, ca să nu mai spun că mierea de munte s-a vândut în prima zi. Da, pentru că oamenii au înțeles că mierea obținută din plante aflate departe de sursele de poluare oferă garanția unui produs curat, nealterat de eventuale reziduuri chimice. „Am adus un sortiment nou de polen, de la o plantă din Munții Apuseni, numită Caluna Vulgaris sau iarba neagră, un polen de păducel, de păpădie și altele“, m-a întâmpinat Cosmin Meseșan. De la el am aflat că polenul obținut de la iarba neagră din Munții Apuseni ajută la combaterea prostatei, iar cel de păpădie ajută ficatul. Clienții lui știu deja că în fiecare an el pleacă în pastoral la munte, pentru că de ani buni evită culturile agricole stropite cu pesticide. Dintre cele două culesuri la care a fost – salcâm și plante de munte – primul a mers binișor, adică a strâns cam 15 kg miere/familie, însă la plante de munte a fost dezastruos (6-7 kg de miere/familie) pentru că a fost frig și a plouat mai tot timpul. Ploile din acest an le-a dat de furcă și cu creșterea mătcilor. Dacă într-un an bun pune la vânzare și 1.000 de mătci, anul acesta multe dintre ele s-au pierdut la zborul de împerechere din cauza vremii. Concluzia: „2018 nu a fost un an apicol bun.“ Ce am remarcat și mi-a mers la suflet a fost tricolorul pus pe toate cutiile, borcanele și sticluțele puse la vânzare, semnul apicultorului patriot.

Cu Adrian Ivașcu din județul Argeș am făcut cunoștință prima oară la această ediție și trebuie să spun că m-a uimit cu numărul mare de sortimente de miere, 7 la număr. Ceea ce mi-a părut interesant a fost mierea de primăvară, adică o miere obținută din florile pomilor fructiferi (măr, păr, prun, cireș, cais) în combinație cu păducel și păpădie, un amestec care pare dedicat organelor interne și cu precădere rinichilor. Alte sortimente interesante sunt mierea de tei din Dobrogea, unde culesul a adus producții bune, și mierea de coriandru. Strategia tânărului apicultor este să-și împartă cele 300 de familii în două stupine și să plece în pastoral atât la câmpie, cât și la munte. În felul acesta poate avea mai multe culesuri și implicit mai multe sortimente. Comparativ cu anii trecuți, pentru Adrian Ivașcu anul acesta „a fost unul relativ bun. Avem miere de primăvară, de salcâm, tei și mană. La salcâm am obținut 30 kg de miere/familie, dar nu a fost bine pentru toată lumea, pentru că în unele zone a plouat mult“. Pe lângă sortimentele de miere, am văzut multe produse terapeutice – imunoenergizant (o combinație de miere, polet, tinctură de propolis, cătină și lăptișor de matcă), ideal pentru persoanele aflate în convalescență, elevi, studenți, produse pentru somn liniștit sau afecțiuni respiratorii. Toate realizate după rețete moștenite din tată în fiu, după cum spune Adrian Ivașcu.

O nouă furculiță pentru descăpăcit rame

Cu siguranță cunoașteți mișcările care se fac la bărbierit. Exact aceleași mișcări se aplică și la descăpăcirea ramelor cu ajutorul noii furculițe produse la Timișoara după un model sârbesc. „Aceasta este cea mai grea muncă pentru apicultor – descăpăcitul, operațiunea care se face înainte de introducerea ramelor în centrifugă. Furculița aceasta se produce în Timișoara la Apicultura. Pro, o companie care a făcut de-a lungul timpului o serie de inovații și chiar invenții dedicate sectorului apicol. De data aceasta, furculița pentru descăpăcit este o copie fidelă a unui produs realizat în Serbia. Unealta produsă de noi păstrează întocmai cotele, este realizată din inox alimentar și are un mâner din lemn“, îmi spunea producătorul acestei unelte. Pentru 70 de lei noua furculiță v-ar putea ușura munca.

Aplicația care decodifică sunetele produse de albine în stup

Tot reprezentanții companiei Apicultura. Pro au venit la această ediție cu o aplicație software care decodifică sunetele emise de albine în funcție de activitatea din stup, avertizând totodată dacă există pericolul roirii sau alte necazuri apărute în stup. „Albinele emit niște semnale acustice. Sunt două forme de comunicare la albine, prin atingere și prin vibrație – din aripi sau piciorușe, în funcție de lucrarea executată în stup. Ce face acest soft? Caută acele vibrații și printr-un algoritm le interpretează și ne poate spune câte albine doici avem, câte culegătoare sunt în stup. Când albinele vin încărcate cu miere se emit alte vibrații decât atunci când vin fără miere. Practic, acest soft ne spune fără să deschidem stupul dacă avem sau nu cules, dacă avem puiet căpăcit, matcă. Este nevoie doar de un microfon extern atașat la telefonul mobil. Acesta se introduce pe urdiniș, timp în care apicultorul poate sta în spatele stupului și așteaptă câteva secunde până când softul emite un mesaj cu datele analizate și interpretate. Odată descărcată aplicația, pe ecranul telefonului apar câteva butoane care furnizează anumite informații despre activitatea din stup. Spre exemplu, o informație extrem de prețioasă este cea care anunță, cu două săptămâni înainte, dacă albinele se pregătesc de roire, dacă există producție de miere sau dacă este cazul să schimbăm matca“, îmi explica Csosz Francisc, reprezentant Apicultura.Pro.

Patricia Alexandra Pop

România, un jucător important pe piața de miere a UE

Apicultura este un domeniu în care România a progresat substanțial în ultimii ani. În 1990, efectivul era de 1.091.000 de familii de albine, iar în 2016, ultimul luat în evidențe de INS, acesta a ajuns la 1.437.394 familii de albine.

Cel mai mare regres al apiculturii s-a înregistrat în 1999, când se ajunsese la un total național de 614.326 de stupi, an din care sectorul a început să-și revină, 2009 fiind primul în care s-a depășit milionul de familii. Astăzi, cel mai mare producător este Vâlcea (87.411 de familii), urmat, la mică distanță, de Mehedinți (87.072 de familii).

Pe regiuni de dezvoltare, cele mai mai mari efective sunt în Sud-Vest Oltenia (294.144 de stupi) și Sud-Muntenia, cu 215.928 de familii. Urmează regiunea Centru – 203.706 de familii, Nord-Est – 199.880, Nord-Vest – 184.130, Vest – 177.884, Sud-Est – 147.063 și București/Ilfov – 14.659. Potrivit MADR, în 2015, 22.930 de români aveau afaceri în apicultură, iar 1.545 dintre aceștia dispuneau de mai mult de 150 de stupi. În același an, producția de miere a fost de 34.999 tone.

Peste 12.000 de tone au fost exportate, principalele destinații fiind Germania și Italia. Dacă ne încălzește cu ceva, trebuie să mai aflăm că în 2017, conform datelor centralizate la nivel continental, România este țara cu cea mai mare producție de miere din Uniunea Europeană (35.000 tone), beneficiind totodată de 10% din fondurile alocate în domeniu de comunitatea europeană. Pe locurile următoare se situează Spania, cu 32.200 tone, și Ungaria, cu 30.700 tone.

Miere românească, certificată bio în Germania

În România se produc peste 3.000 tone de miere ecologică, dar cea mai mare parte din producţie se vinde în străinătate, în ţări cum ar fi Germania, Italia, Spania, iar mai nou, Japonia şi Coreea de Sud. În ţară mierea bio este valorificată doar în târguri şi magazine specializate, în cantităţi mici, majoritatea românilor fiind interesaţi de produse cât mai ieftine.

Condiţiile de atestare sunt foarte stricte

Familia Druga din satul Basarabi, comuna Preuteşti, deţine peste 120 de familii de albine de la care recoltează numai miere bio. Aşa cum am aflat de la Liliana Drugă, pentru a nu fi acuzaţi că mierea pe care o comercializează nu respectă standardele de calitate din cauza folosirii pesticidelor, a antibioticelor şi a hrănirii albinelor cu zahăr şi alte produse de sinteză, apicultorii s-au certificat AGRECO R. F. GÖDERZ GmbH Germania. Acest certificat atestă că mierea bio sau mierea ecologică este obţinută prin respectarea unor condiţii stricte, la fel ca şi alte alimente agricole bio. În primul rând stupii şi raza de zbor a albinei trebuie să fie într-o zonă ferită de poluanţi industriali şi culturi tratate cu pesticide. Zona în care se află stupina este verificată de instituția de certificare, sunt prelevate probe de apă, sol, plante, apoi sunt verificate în laboratoarele instituţiei care certifică calitatea acestor produse. Albinele nu pot fi tratate cu antibiotice de niciun fel şi astfel sunt ani în care numărul de familii pierdute este foarte mare. Ceara folosită la faguri trebuie să provină doar din stupina bio, iar mierea trebuie extrasă şi depozitată doar cu utilaje şi recipiente din inox. Asigurarea condiţiilor impuse stupinei, prelevarea de mostre de miere şi ceară şi multe alte aspecte sunt verificate pe parcursul anului de organismul de certificare ecologică.

Pentru a respecta standardele de calitate, apicultorii sunt nevoiţi să parcurgă distanţe lungi pentru pastoral din cauza folosirii pesticidelor de către fermieri şi a numărului mic de livezi şi culturi care respectă cerinţele bio.

„Avem certificate de conformitate AGRECO Germania, suntem atestaţi bio de cei din Germania, iar toate testele sunt făcute exclusiv de specialiştii germani. Pentru a merge în pastoral facem analize, cei din Germania vin şi fac inspecţia bio şi îşi recoltează singuri probele.“

miere romaneasca 1

Mierea bio merge în străinătate

Din producţia anului 2018, familia Drugă are deja câteva sortimente de miere – rapiţă, salcâm, tei şi polifloră – care vor lua drumul en-gros-urilor germane, dar şi căpăceală, polen şi tinctură de propolis.

„Mierea bio merge în străinătate; am pătruns pe piaţa externă şi toată producţia merge în Germania, Japonia, Coreea de Sud. Anul acesta, având în vedere timpul nefavorabil, va fi mai puţină miere, dar în general se obțin 5-6 tone pe an. Preţul la mierea de salcâm este 30 de lei/kilogram şi 25 lei/kilogram la celelalte sortimente. Cei din străinătate au învăţat mai repede să consume un produs sănătos faţă de cei de aici, care îl au la îndemână. În România puţini sunt cei care fac diferenţa între mierea bio şi mierea convenţională. Aceasta din urmă nu înseamnă «îmbunătăţirea» mierii, adăugarea de siropuri etc., ci miere contrafăcută. Aceasta presupune hrănirea albinelor cu zahăr şi alte produse, cum ar fi fructoză şi folosirea de medicamente pentru tratarea albinelor sau prevenirea diferitelor boli. Noi nu folosim tratamente chimice şi albina e hrănită şi întreţinută numai cu miere“, ne-a spus Liliana Drugă.

Apicultoarea susţine că şi mierea convenţională este 100% naturală de foarte multe ori la unii apicultori şi poate fi la fel de curată ca şi cea certificată bio, doar că poate acei apicultori nu au avut timpul şi banii necesari pentru a trece prin procesul de certificare ecologică, proces care nu este deloc uşor.

Produsele de stupină sunt foarte căutate

miere romaneasca 2

Ca produse de stupină, cel mai căutat este polenul, fiind considerat unul dintre cei mai sănătoşi nutrienţi pe care natura îi poate pune la dispoziţie, fiind utilizat de mii de ani ca supliment nutriţional, medicament, revigorant, pentru a stimula organismul să lupte împotriva bolilor şi, mai nou, de şoferii de cursă lungă pentru că ficatul cedează la oboseala cronică. Nici păstura nu trebuie uitată, cele două fiind singurele produse care regenerează ficatul. La acestea se adaugă tinctura de propolis care este foarte căutată şi are o gamă largă de aplicaţii medicale.

Din acest an, Constantin, Liliana şi mezina familiei, Georgiana Drugă, care la numai 12 ani este o adevărată enciclopedie despre creşterea albinelor şi beneficiile produselor obţinute de la micile vieţuitoare ale stupului, au ieşit pe piaţă cu miere de mană şi miere de mentă.

Mierea de mană este singurul sortiment de miere care nu provine din nectarul florilor, ci din excreţiile dulci ale afidelor. Afidele sunt silite să extragă multă sevă pe care o prelucrează cu aparatul lor digestiv, iar surplusul de glucide îl excretă sub formă de picături dulci (mana). Albinele preiau aceste picături dulci pe care le transformă în miere, care poate fi consumată şi de persoanele alergice la polen, dacă nu este în amestec. Conţinutul de minerale al mierii de mană este de şase ori mai mare decât mierea de salcâm, iar prin încălzire mierea de mană îşi păstrează puterea antibacteriană, chiar dacă este încălzită la o temperatură de peste 70-80°C şi este bogată în acizi organici, vitamina C şi grupul de vitamine B.

Şi mierea de mentă, deşi este în cantitate redusă, este tot mai căutată pentru proprietăţile medicale, menta fiind una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute, cu un conținut ridicat al uleiului activ esențial mentol. Are aroma specifică plantei din care provine, culoare verzui-brună şi conţine o cantitate mare de vitamina C şi uleiuri volatile. Datorită proprietăților sale antispastice, are efect asupra colicilor intestinale, reglează cantitatea de fiere eliminată de bilă, reglează digestia, combate balonarea, dar poate fi şi un bun ameliorator în cazul problemelor aparatului respirator, având efect antitusiv şi vasodilatator.

Silviu BUCULEI

Abonează-te la acest feed RSS