Pe scara evoluţiei, diferenţa între Homo sapiens şi Apis mellifera  este aşa de mare încât în tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate care combat fie agentul patogen, fie neutralizează tulburările din organismul albinei produse de acest agent. Nu putem folosi nici tehnicile homeopate sau de fizioterapie, placebo sau alte tehnici imaginate de-a lungul timpului de mintea omenească (descântece, incantaţii, hipnoză etc.) deoarece sunt fără efect.

De ce este ineficientă combaterea bolilor la albine

Semnalele de alarmă lansate în diferite locuri de pe glob de asociaţii apicole, organizații sau asociaţii ecologiste, fie chiar de autorităţi, se aud din ce în ce mai des – „albinele sunt în pericol“, „albinele sunt vitale pentru oameni, pentru economie, pentru planetă“. Printre cauzele care generează declinul coloniilor de abine este incriminată şi lipsa medicamentelor pentru acest domeniu. În consecință, lipsa lor sau interzicerea folosirii în tratamentul albinelor a medicamentelor folosite în medicina umană sau veterinară la alte specii pe motiv că lasă reziduuri în miere a făcut posibilă comercializarea unor produse neautorizate, eliberate fără prescripţie medicală sau pur şi simplu achiziţionate de pe piaţa neagră. În apicultură folosim de regulă produse industriale tipizate sau specialităţi farmaceutice cu o formulă precisă, cu o acţiune bine stabilită și comercializate pe baza autorizării lor de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

În cazul albinelor, de cele mai multe ori se folosesc „preventiv“ sucuri, decocturi şi extracte din plante fără să fie dozate și fără să fi fost făcute în prealabil experimente care să arate modul lor de acțiune. În afară de acestea se mai folosesc fel de fel de produse sau substanţe ineficiente, uzate moral sau folosite cu alte scopuri în medicină sau agricultură, produse considerate de unii „medicamente“ sau, mai grav, „remedii universale“. Lipsa medicamentelor, dar şi administrarea în mod empiric a unor produse neînregistrate la Autoritatea pentru Controlul Medicamentelor au condus la o combatere impropie şi ineficientă a bolilor la albine, cu consecinţe imprevizibile dintre cele mai grave. Din cauza unor tratamente empirice, nu numai eu, care de-a lungul timpului, datorită profesiei, am coordonat anchete epizootologice şi am investigat eficienţa unor tratamente, dar şi foarte mulți apicultori s-au confruntat cu accidente sau cu reacţii adverse.

Tehnica farmaceutică a renunţat parţial la soluţiile extractive

Ceaiurile (infuziile decocturile) au fost folosite din vechime în tratamentul diferitelor afecţiuni. Dar, încă din secolul al XIX-lea, datorită progreselor înregistrate în medicină se renunță parţial la ele și rămân în terapie doar ca adjuvanţi, ca suplimente nutritive sau ca placebo. O cană cu un pliculeț de ceai poate fi benefică unui om de 80 de kg, dar aceeași cantitate administrată primăvara unei colonii de albine care, de regulă, cântărește sub 1 kg poate însemna un conţinut mult prea mare de alcaloizi sau principii necunoscute din plante pe kg/corp (o albină cântăreşte în jur de 80 mg). Așadar, vorbim despre faptul că efectele unui conținut de zeci de ori mai mare, atunci când folosim pentru prepararea infuziei un pliculeţ, sau de sute de ori mai mare când folosim necântărit un mănunchi de plante, pot fi foarte grave în cazul albinelor.

Extractele (alcoolice sau apoase) din plante sau sucurile din ceapă și usturoi conţin zeci de componente al căror mod de acţiune nu îl cunoaștem şi care nu pot fi dozate. În plus, conţinutul ridicat de substanţe volatile poate imprima un gust şi un miros neplăcut mierii. Într-un amestec de plante întâlnim sute de principii active pe care metabolismul albinei melifere nu le poate folosi și din această cauză tehnica farmaceutică a renunţat parţial la soluţiile extractive în favoarea substanţelor pure. Considerăm aceste produse suplimente alimentare? Albina se hrănește cu altceva, așa că de ce să le adăugăm în hrana energetică? Avem nevoie de balast sau de substanţe nedigerabile care încarcă intestinul gros al albinei mai ales pe timpul iernii? Nu.

Antibioticele ar trebui prescrise în baza unei antibiograme

Tratamentele cu antibiotice efectuate în scop profilactic în colonia de albine reprezintă o agresiune şi determină poluarea cu reziduuri a produselor apicole şi stări de intoxicaţie subclinice sau cronice în colonia de albine. De regulă, folosirea antibioticelor în tratamentul bolilor la albine suprimă sau maschează semnele clinice fără a putea eradica boala, creează antibiorezistenţă şi lasă reziduuri în miere. În medicina umană şi veterinară antibioticele se prescriu în urma unui diagnostic cert şi pe bază de antibiogramă. Acest lucru trebuie făcut şi în combaterea bolilor la albine şi, în plus, avem nevoie de strategii de combatere bine puse la punct pentru a nu lăsa reziduuri în produsele apicole.

În tratamentul albinelor melifere au apărut și efecte adverse ori s-au produs intoxicații. Insecticidele folosite în horticultură conţin adjuvanţi chimici (agenţi de înmuiere, de emulsionare, de fixare, antigel etc.) care ușurează combaterea acarienilor, dar care contaminează produsele apicole. Subdozarea sau supradozarea pot provoca rezistenţă la acaricid şi pierderi de albine și nu putem ignora toxicitatea acestora în timp. Cercetări recente au demonstrat că amitrazul (substanţa activă din vatrachet) rămâne în corpul gras al albinei atât timp cât trăieşte aceasta (vezi LA nr. 40 p22). La fel de gravă este şi imitarea sau contrafacerea unor produse aflate pe piaţă (protofil), fără a se cunoaşte exact compoziţia sau tehnogia de fabricaţie.

Medicamentele veterinare specifice combaterii bolilor la albine trebuie să fie utilizate corect şi să fie monitorizate efectele adverse. Este nevoie să cunoaștem proprietăţile produsului medicamentos, modul lui de acţiune la nivel celular şi/sau subcelular, având la bază experimente în acest sens. Hotărâtor pentru utilizarea unui medicament este efectul său terapeutic şi cât de bine este tolerat de albine.

Utilizarea medicamentelor trebuie redusă la minim

În procedeele de autorizare şi înregistrare a medicamentelor se verifică, pe lângă compatibilitate, şi pericolul pe care îl reprezintă produsele de origine animală pentru consumator. Produsele melifere sunt produse naturale faţă de care consumatorul are cerinţe extrem de mari, de aceea utilizarea medicamentelor trebuie bine gândită şi redusă la minimum. Cheltuielile făcute cu metode biotehnice de combatere sau cu substanţe naturale sunt răsplătite printr-un preţ corespunzător al produselor apicole „bio“.

Deoarece mijloacele de combatere de care dispunem la această oră nu ne permit să acționăm la întâmplare nu putem trata preventiv fără un diagnostic cert şi nici nu putem folosi în exces substanţe chimice antiparazitare deoarece comunitatea europeană controlează din ce în ce mai amănunțit reziduurile din miere. Acțiunile de combatere trebuie să aibă ca țintă întreaga structură parazitară, iar la baza lor trebuie să stea cunoașterea întregii încărcături parazitare (starea de sănătate a stupinei). Trebuie să apreciem medicamentul, fără a-l considera însă panaceu universal. Trebuie să-i cunoaştem proprietăţile şi să ne gândim bine înainte de a-l folosi deoarece poate fi armă cu două tăişuri.

Pentru a obţine un medicament, pe lângă o muncă laborioasă de mare complexitate în care sunt angrenate echipe întregi de chimişti, farmacologi, toxicologi, clinicieni etc., sunt necesare după aceea numeroase studii de specialitate concepute în urma experimentării, studii care stau la baza autorizării. Pentru toate acestea sunt necesare fonduri considerabile.

Din cauză că albina este considerată de mulţi agenţi economici o specie minoră, neaducătoare de profit, marile firme de medicamente nu sunt interesate de obţinerea şi lansarea pe piaţă a unor produse necesare apiculturii. De aici necesitatea ca formele asociative atât la nivel național, cât şi internaţional (comunitate europeană) să ceară autorităţilor sprijinirea unor programe de cercetare în această direcţie.

Formula chimică a medicamentelor aflate pe piaţă este cunoscută, la fel și proprietăţile terapeutice, indicaţiile şi contraindicaţiile. De asemenea, medicamentele sunt testate pentru a stabili riscurile potenţiale asupra organismelor vii (mutagenitatea, teratogenitatea etc.) şi a mediului, li se fac teste de siguranţă şi de eficacitate, sunt supravegheate în teren pentru evetualele intoxicaţii sau efecte adverse care trebuie raportate obligatoriu la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi la Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

• Avem nevoie de o piaţă de desfacere a medicamentelor pentru albine care să fie sub supravegherea autorităţilor şi a asociaţiilor profesionale, iar prepararea, controlul şi conservarea produselor medicamentoase trebuie să se facă la nivelul cerinţelor contemporane.
• Pentru a ţine bolile albinelor sub control avem nevoie de medicamente veterinare specifice, prescrise de medici veterinari specializaţi în patologie apicolă care trebuie să se asigure că acestea sunt utilizate corect, folosind strategii de combatere nepoluante şi care trebuie să monitorizeze eventuale efecte adverse.
• Tratamentul medicamentos trebuie asociat cu măsuri de împiedicare a răspândirii agentului infecţios şi de stimulare cu hrană proteică și glucidică a albinelor în vederea menținerii puterii biologice a coloniei.

Dr. Gh. Dobre — Romapis

În continuarea comunicatului de presă emis în data de 10.04.2020 şi în contextul apariției unor noi informații în spațiul public cu privire la folosirea ivermectinei în prevenirea şi tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor face următoarele precizări:

În prezent, toate produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale. Acestea trebuie utilizate numai de către medicii veterinari sau sub supravegherea acestora, conform indicaţiilor specificate în prospect.

În România pot fi comercializate doar produse medicinale veterinare autorizate pentru comercializare de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar (ICBMV) din subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau care sunt autorizate prin procedură centralizată, în baza Regulamentului (CE) nr. 726/2004. Produsele medicinale veterinare autorizate pentru comercializare sunt înscrise în  Nomenclatorul produselor medicinale veterinare autorizate în România, publicat pe site-ul ICBMV, folosind următorul link: http://www.icbmv.ro/ro/nomenclator-produse

În ceea ce privește utilizarea ivermectinei la oameni în combaterea COVID-19, precizăm faptul că sunt în desfăşurare numeroase studii clinice umane, studii care au fost înscrise în Registrul Uniunii Europene al trial-urilor clinice. Odată ce respectivele studii vor fi finalizate, în funcţie de rezultatele obţinute, acestea pot sta la baza depunerii unor cereri de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor de uz uman pe bază de ivermectină în scopul combaterii COVID-19.

Vă avertizăm ca utilizarea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecințe dintre cele mai grave asupra sănătăţii umane.

În cele ce urmează, redăm recomandările emise de către Colegiul Medicilor Veterinari din România referitoare la prescrierea, comercializarea, eliberarea și utilizarea produselor medicinale veterinare care conțin ivermectină, în contextul pandemiei COVID-19:

1. Medicii veterinari nu au competențe legale pentru a recomanda, prescrie, comercializa, elibera produse medicinale veterinare care să fie utilizate în tratamentul oamenilor;

2. Toate produsele medicinale veterinare autorizate de către autoritățile veterinare române sau de către Agenția Europeana a Medicamentului (EMA) sunt destinate exclusiv utilizării la animale, iar o eventuală decizie privind utilizarea acestora la oameni aparține exclusiv autorităţilor competente pentru produse medicinale de uz uman;

3. Produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină se eliberează doar pe bază de reţetă, iar prescrierea se face exclusiv de către un medic veterinar cu drept de liberă practică care a examinat animalul şi a stabilit un diagnostic;

4. Medicii veterinari utilizează doar modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescripţie medicală necesar pentru eliberarea produselor medicinale veterinare prevăzut în legislaţie;

5. La prescrierea produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor pe bază de ivermectină, medicii veterinari trebuie să utilizeze parafa prevăzută în Statutul Medicului Veterinar;

6. Medicul veterinar este obligat să prescrie doar cantitatea necesară pentru efectuarea completă a tratamentului în cauză, în funcție de specia animalului, greutatea, doza şi durata tratamentului;

7. În cazul produselor medicinale veterinare care se administrează animalelor de la care se obţin alimente, inclusiv ecvidee, medicul veterinar este obligat să înscrie în prescripţia medicală perioada de aşteptare care trebuie respectată, în conformitate cu prospectul produsului medicinal veterinar prescris şi utilizat;

8. În cazul utilizării şi administrării produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină la animale, în cadrul unităţilor de asistenţă medical-veterinară, la sediu sau în condiţii de teren, medicul veterinar consemneză activitatea în registrul de consultaţii şi tratamente, iar în cazul animalelor de la care se obţin alimente notifică proprietarul cu privire la respectarea timpului de aşteptare;

9. Utilizarea altor formulare pentru prescrierea produselor medicinale veterinare, în afara celor prevăzute în legislatie, precum şi eliberarea fără prescripţie medicală a produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor care conțin ivermectină, atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate;

10. Comercializarea produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină se realizează numai prin farmacii veterinare şi depozite farmaceutice veterinare autorizate sanitar veterinar, conform prevederilor legale în vigoare.

Sursa: ANSVSA

Această indigestie acută și nerecidivantă este caracterizată de excesul de conținut alimentar nefermentabil în rumen și de perturbarea digestiei.

Etiopatogeneza

Supraîncărcarea rumenului apare destul de rar, în special la bovine, la animalele lacome, înfometate și tahifagice. Cauzele principale ale apariției bolii sunt greșelile de igienă alimentară, schimbarea bruscă a rației de hrană, consumul unor cantități exagerate de furaj, precum concentrate, rădăcinoase și lanuri nerecoltate, consumul de borhoturi în cantități mari, adăpare insuficientă, efort intens imediat după consumul tainului. O altă cauză a apariției acesteia este reprezentată de consumul de nutrețuri necorespunzătoare calitativ, precum furaje alterate sau înghețate și consumul corpilor străini din furaje consumate de animale cu pică. De asemenea, reducerea motilității rumenale este un declanșator al indigestiei. Aceasta se manifestă ca urmare a colicilor, a bolilor febrile, a metalopatiilor, după consumul de apă sau furaje reci, autointoxicațiilor din perioada de gestație, a medicației antibacteriene necorespunzătoare. Toate acestea duc la modificarea micropopulației rumenoreticulare și implicit a motilității. Destinderea rumenului cu conținut alimentar și de fermentație acționează mecanic asupra pereților rumenului compresând organele din jur.

Modificările anatomopatologice includ destinderea rumenului cu conținut alimentar, adesea împăstat. Gazele de fermentație sunt prezente în cantitate redusă și au un miros fetid. Mucoasa rumenală poate prezenta leziuni inflamatorii și leziuni degenerative în restul organelor interne.

Tabloul clinic

Acesta include abatere, colici, disapetență, suspendarea rumegării, constipație, scăderea sau oprirea lactației. Dacă apare și meteorismul, apar și dificultăți de respirație. După 2-3 zile, starea generală se poate înrăutăți prin apariția rumenotoxiemiei, cetozei secundare sau a paraparezei. Abdomenul animalului este mărit în volum, cu flancul stâng deformat, iar mișcările peristaltice se reduc sau lipsesc. Evoluția supraîncărcării rumenului durează 1-2 zile, iar rezolvarea acestei probleme se poate face spontan, prin descărcare diareică sau chiar prin vomitare. Dacă se prelungește peste 3 zile, boala determină toxicoză, ruminită, gastroenterită sau chiar moarte.

Diagnosticul se bazează pe parezia prestomacelor, colici și destinderea abdomenului. Profilaxia se referă la igiena alimentației și asigurarea de nutrețuri de sănătate.

Tratament

În tratamentul acestei boli se indică plimbări, adăparea la discreție, suprimarea completă a alimentației sau doar oferirea unor barbotaje laxative, masaje ale rumenului, administrarea de apă ușor sărată și zaharată, cu sonda sau sticla, în vederea ramolirii conținutului împăstat. Aceasta se administrează în cantitate de 20-40 de litri la taurine, alături de drojdie de bere în cantitate de 100-200 g și TONDIGEST, în doză de 100-200 ml, după care se execută masaj. Tratamentul medicamentos vizează, în primul rând, evacuarea conținutului rumenal prin extragerea acestuia cu ajutorul unei sonde cu dublu curent. Acest tratament medicamentos presupune administrarea de ROMPIL, pilocarpină, în doză de 3-10 ml, în funcție de talia animalului și purgative saline precum SULFATUL DE MAGNEZIU, în doză de 500-800 g, în soluție apoasă 10%.

În cazuri grave, se practică ruminotomia, urmată de extragerea prin plagă a cât mai mult conținut alimentar și administrarea direct intraruminal de VITA B COMPLEX, în cantitate de 50 ml + RUMIGEN, în doză de 50-100 ml și eventual probiotice, precum BIOENTEROM și BIOLACTOROM, în doză de 20-30 ml.

Dr. Cătălin TUDORAN, SC Romvac Company SA

În această perioadă, folosirea dezinfectanților de calitate asigură evitarea contaminării cu virusuri cu potențial de contagiune și patogenitate ridicată, atât la oameni, cât și la animale. Pentru a înțelege cum poate fi folosit un dezinfectant trebuie, mai întâi, să știm ce reprezintă dezinfecția și cum se realizează aceasta.

Operațiunea de dezinfectare

Dezinfecția reprezintă procedura prin care se distrug microorganismele cu potențial patogen de pe orice suprafață, inclusiv tegumente, utilizându-se agenți fizici precum radiații UV, temperatură etc. sau agenți chimici. Biocidul PURSEPT este un dezinfectant chimic, cu acțiune largă bactericidă împotriva germenilor Gram pozitivi și Gram negativi, cu efect virulicid, bactericid, micobactericid și fungicid. O tabletă efervescentă conține 2,7 grame dicloroizocianurat de sodiu și eliberează, după dizolvarea în apă, 1,5 grame de clor activ.

Operațiunea de dezinfecție trebuie să fie precedată de cea de curățenie deoarece dezinfecția nu suplinește curățenia, ci o completează. Curățenia presupune îndepărtarea mecanică a diferitelor resturi organice sau anorganice.

Utilizarea biocidului Pursept

Dezinfectantul PURSEPT se folosește după dizolvarea tabletelor efervescente în apă, la o concentrație diferită, în funcție de starea de curățenie a substratului ce urmează a fi dezinfectat după cum este descris în rândurile de mai jos.

Biocidul Pursept este utilizat în industria alimentară, pentru dezinfecția echipamentului, recipientelor, ustensilelor de consum, suprafețelor sau conductelor aferente producției, transportului, depozitării și consumului de alimente, furaje sau băuturi pentru oameni și animale, în doză de 6 tablete / 10 litri de apă, cu timp de așteptare 10 minute, în condiții de curățenie și 6 tablete / litri de apă, cu timp de așteptare 20 minute, în condiții de murdărie. Pentru efect dezinfectant asupra micobacteriilor se administrează 1 tabletă / litru de apă în condiții de curățenie și 8 tablete / litru de apă în condiții de murdărie, cu timp de așteptare 10 minute.

Se utilizează în laboratoare, pentru dezinfecția ustensilelor și recipientelor cu încărcătură organică redusă, în doză de 2 tablete / litru de apă, cu timp de așteptare 10 minute.

Se dezinfectează instrumentarul și ustensilele de inox cu încărcătură organică redusă, cu o doză de 4 tablete / 12 litri de apă, cu timp de așteptare 5-10 minute și 6 tablete / litru de apă la cele cu încărcătura organică ridicată, cu timp de așteptare 30-60 minute.

În decontaminarea, în general, a suprafețelor cu încărcătură organică redusă, produsul se folosește în doză de 7 tablete / 10 litri de apă, iar în cazul celor cu încărcătura organică ridicată, doza este de 3 tablete / litru de apă, cu timp de așteptare 30 minute.

Pursept se utilizează și pentru dezinfecția și albirea lenjeriei exclusiv din bumbac, în doză de 1 tabletă / 10 litri de apă, cu timp de așteptare 30 minute. Produsul este compatibil cu detergenții obișnuiți și, prin urmare, dezinfecția se poate face concomitent cu spălarea. Nu se folosește pentru lenjeria din lână sau mătase.

Dezinfecția apei din fântâni se face cu 6-8 tablete de produs / m³ de apă, cu timp de așteptare 24 de ore. Apa poate fi consumată după expirarea timpului de contact.

Produsul este disponibil în farmaciile companiei Romvac, în farmaciile partenere, dar și online (https://imunoinstant.romvac.ro/magazin/biocide/pursept-x-50-tb/). Biocidul Pursept este condiționat în flacoane de 50, 200 și 300 tablete sau vrac, la prețuri accesibile.

Dr. Ion IACOB, Romvac Company S.A.

Gripa aviară este un tip de gripă care afectează în principal păsările, dar poate infecta și unele specii de mamifere. Aceasta constituie o mare problemă a aviculturii mondiale deoarece patogenitatea virusului variază de la boli respiratorii uşoare până la forme grave de infecții viscerotrope şi pansistemice cu mortalitate de 100%. Păsările sălbatice sunt rezervorul de virus al gripei aviare și de aceea o eradicare a bolii nu este practic posibilă. Această boală infecțioasă are consecinţe grave şi implicaţii financiare dezastruoase.

Gripa aviară este produsă de un virus din familia Orthomyxo - viridae care se subdivide în trei tipuri antigenice diferite, și anume tipul A, singurul care are importanță în medicina veterinară, tipul B și tipul C.

Tipurile antigenice A sunt diverse și se caracterizează prin apariţia pe suprafaţa virusului a antigenelor hemaglutinante şi a neuraminidazei.

Transmiterea bolii

Păsările migratoare, rațele sălbatice în mod special, sunt sursa naturală de gripă aviară, ele fiind și cele mai rezistente la infecții şi transmit boala efectivelor de păsări domestice cu biosecuritatea sub standarde. Dacă nu se iau măsuri urgente de contracarare a bolii, forma înalt patogenă produce îmbolnăvirea întregului efectiv şi chiar a unei întregi regiuni prin intermediul deplasării oamenilor, a vehiculelor și a insectelor sau prin praful şi penele duse de vânt. Această situaţie este întâlnită în ţările cu comerţ intens de păsări vii.

Simptome

Influenţa aviară înalt patogenă – HPAI – provoacă declinul producţiei de ouă, prin creșterea rapidă a mortalitaţii, caracterizată prin simptome respiratorii şi nervoase. În forma acută de gripă aviară, păsările vor muri până la o săptămână. Tulpinile slab patogene determină apariţia traheitei, a edemului pulmonar şi a aerosaculitei, acestea fiind urmate de infecţii supraadăugate bacteriene.

Anatomopatologic, HPAI se caracterizează prin hemoragii, chiar pe seroasele viscerelor şi prin edeme subcutanate ale capului. Totodată, pot apărea vezicule pe crestele şi bărbiţele păsărilor.

Diagnosticul

Diagnosticul bolii se face pe baza analizelor de laborator. Astfel, se izolează virusul hemoaglutinant folosind embrioni SPF sau culturi celulare și în felul acesta virusurile sunt identificate şi serotipizate. Cele mai comune și des folosite teste sunt testul de imunodifuzie în gel de agar și testul ELISA.

Profilaxia și combaterea

Focarele de gripă aviară sunt eradicate prin aplicarea unui program intensiv ce cuprinde diagnosticarea rapidă, sacrificarea şi neutralizarea efectivelor afectate, carantina zonelor cu păsări bolnave, supravegherea constantă a păsărilor din crescătorii și eliminarea celor seropozitive.

Se impun restricţii de deplasare a păsărilor prin interzicerea târgurilor şi a comerțului cu produse din zonele infectate. Există şi vaccinuri autogene inactivate sau recombinante. Vaccinarea elimină manifestarea clinică a bolii, dar virusul se menţine în populaţia de păsări.

Măsurile stricte de biosecuritate pot elimina răspândirea virusului gripei aviare în fermele comerciale.

Pentru acțiuni bactericide, fungicide și micobactericide se pot folosi produse precum PURSEPT, sub formă de tablete efervescente cu dicloroizocianurat de sodiu.

Dr. Viorica CHIURCIU
Doctor în științe medicale Veterinare, CSI

Frigul

În sezonul rece, principalul inamic al animalelor de companie este umezeala. Aceasta produce o scădere semnificativă a temperaturii corpului, iar în combinație cu frigul șansele ca hipotermia să își facă apariția cresc. Semnele primare ale hipotermiei sunt tremurul, stările de agitație și scheunatul. Animalele de companie trebuie să stea într-un loc uscat și cald, iar adăpostul acestora să fie bine întreținut și curățat pentru a evita acumularea de umezeală.

Blana este singura protecție a animalelor împotriva frigului, de aceea trebuie îngrijită corespunzător. Dacă animalul este în vârstă, acesta are nevoie de mult mai multă căldură, în special câinii de talie mică, care sunt predispuși la artrită de la vârste fragede, indiferent de cât de deasă este blana lor.

În cazul pisicilor, temperatura constantă din casele stăpânilor le poate provoca probleme ale pielii, mai ales dacă acestea au obiceiul de a lenevi în apropierea caloriferelor. Căldura excesivă duce la uscarea și exfolierea pielii, iar majoritatea pisicilor nu își curăță blana în această perioadă.

Alimentația

Alimentația reprezintă un detaliu important în această perioadă și trebuie să fie proaspătă, la temperatura camerei și de bună calitate. Pentru animalele care stau afară sau care fac un efort fizic mare hrana trebuie să conțină suficiente calorii pentru ca acestea să poată genera mai multă căldură și energie. Formulele de hrană din gama DIBAQ sunt concepute pentru a satisface cerințele unei nutriții corespunzătoare, ajută la întărirea sistemului imunitar, prevenind totodată alergiile și problemele digestive ale câinilor și pisicilor.

Administrarea hranei corespunzătoare se face în funcție de talie, rasă, intensitatea activității și specificațiile fiecărui individ în parte. Se poate administra şi echivalentul în hrană umedă, atât pentru câini, cât și pentru pisici, dar se va ține cont de faptul că hrana uscată oferă, în plus, un detartraj și un scaun mai legat care ajută la vidarea glandelor perianale.

Sănătatea tractului digestiv poate fi asigurată prin pulverizarea pe hrană a produsului BIOENTEROM în asociere cu BIOLACTOROM, probiotice pentru stabilizarea florei intestinale. În cazul animalelor cu tendinţe de îngrăşare sau care au un nivel scăzut de activitate fizică, se va reduce cantitatea de hrană pe timpul iernii, dar va fi administrată la același interval orar.

Suplimentele alimentare

Administrarea suplimentelor alimentare pe timpul iernii este recomandată tuturor animalelor. O atenție sporită trebuie acordată acelora care intră în iarnă cu patologii deja existente și se vor administra, pe lângă suplimentele uzuale pentru imunitate, și alte suplimente necesare nevoilor fiecărui animal de companie în parte. Sistemul osteoarticular este mult mai solicitat iarna, iar pentru ameliorarea durerilor articulare provocate de reumatismul articular se folosește un adjuvant osteoreparator, antiinflamator şi rubefiant, sub formă de gel, precum OSTEOCICATRAT GEL, administrat în strat subțire.

Pentru construirea unui sistem imunitar puternic sunt recomandate suplimente de uz veterinar cu cel mai important rol în imunitatea animalelor față de infecțiile virale sau bacteriene, ROMIMUNOACTIV S, indicat cu predilecție în primele 48 de ore ale nou-născuților. Pentru protecția pielii și a blănii se recomandă BIOTINĂ SUPER.

Protecția extremităților

Coada, urechile şi labele animalelor au cel mai mare risc de producere a degerăturilor în timpul plimbărilor foarte lungi. Este recomandată scurtarea plimbărilor, în special în cazul raselor cu blană scurtă.

O problemă reală şi serioasă a câinilor pe timp de iarnă o reprezintă crăpăturile perniţelor provocate de sarea împrăștiată pe asfalt împotriva îngheţului şi alunecuşului. Pentru prevenţia şi tratamentul acestor crăpături se recomandă DERMACICATRAT, unguent cicatrizant cu extract de gălbenele, cu aplicare în strat subțire, de 2-3 ori pe zi, până la dispariția simptomelor. Acesta nu este indicat pentru feline.

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company SA

Ca toate celelalte animale domestice, iepurii necesită o atenție deosebită pentru îngrijirea corespunzătoare, în vederea prevenirii sau evitării numeroaselor probleme de sănătate care îi pot afecta, inclusiv cele cauzate de infecțiile parazitare.

Efectele coccidiozei asupra iepurilor domestici

Eimerioza (coccidioza) este una dintre bolile parazitare care afectează în special iepurii tineri și care evoluează cu tulburări digestive sau hepatice, în funcţie de speciile de Eimeria parazite.

Sursele de infecție sunt reprezentate de iepurii bolnavi, de cei trecuți prin boală, dar și de adulții purtători, aceștia contaminând așternutul, furajele și cuștile prin eliminarea ouălor de paraziți. Răspândirea bolii se mai realizează și prin consumul furajelor și al apei contaminate, prin condiţiile necorespunzătoare de igienă, umezeală, curenţi de aer rece, aglomeraţiile şi carenţele alimentare, care sunt factori ce contribuie la apariţia şi menţinerea coccidiozei.

Semnele bolii sunt reprezentate de lipsa poftei de mâncare, constipație, balonare și slăbire exagerată. După câteva zile apar diareea, cu fecale gălbui și miros respingător, deshidratare și murdărirea blănii.

La iepurii mai mari de 3-6 luni, forma cronică se manifestă prin întârzierea creșterii acestora, alternanță diaree-constipație și apetit capricios.

În forma hepatică, la simptomele digestive se adaugă icterul sau subicterul, ascita şi anemia, caz în care mucoasele capătă un aspect palid.

Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice instalate la tineret şi se confirmă prin diagnostic de laborator ante şi postmortem, când se pun în evidenţă oochişti și leziuni specifice.

Tratamentul împotriva coccidiozelor se recomandă a fi făcut cu medicamente anticoccidiene precum SULFACOCCIROM – soluţie buvabilă sau AMPROLROM 20 %.

De asemenea, medicul specialist recomandă ca la medicaţia specifică să se adauge vitamino-terapie cu COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL şi VITAMINA AD3E – soluție buvabilă.

Pododermatita – afecțiunea membrelor iepurilor

Pododermatita reprezintă o afecțiune în care membrele inferioare prezintă semne de inflamație și/sau infecție. Laba piciorului, care în mod normal este supusă greutății corpului, este locul în care proprietarii observă apariția acestei afecțiuni. Hrănirea în exces a iepurilor este principala cauză care determină pododermatita. Aceasta conduce la supraponderalitate, fiind nevoie ca picioarele din spate să susțină o greutate mai mare. Presiunea suplimentară asupra călcâiului cauzează durere și iritare și conduce la pododermatită.  Suferința se înrăutățește în cazul în care iepurele nu are o suprafață solidă pe care să stea. Podelele din sârmă, cele aspre sau cele cu canturi ascuțite provoacă disconfort animalului și favorizează apariția bolii.

Pododermatita mai este cauzată și de creșterea iepurilor în cuști prea mici, în care nu există suficient spațiu de mișcare, dar și de condițiile insalubre și așternutul umed și murdar. Cuștile în care iepurii sunt crescuți pot fi medii propice pentru bacterii care vor intra cu ușurință în contact cu călcâiele iepurilor. În cazul în care călcâiele suferă răni deschise, contactul cu aceste bacterii poate duce la infecții grave.

Pododermatita este relativ ușor de detectat, aspectele care indică existența acestei afecțiuni incluzând labe roșii și umflate, șchiopătat, refuzul de a se mișca prin cușcă, picioarele din spate extrem de sensibile sau inflamate, letargie.

Cea mai bună metodă prin care se poate preveni pododermatita este asigurarea hranei corespunzătoare, a mișcării și a unei cuști optime. Cușca trebuie curățată frecvent pentru a împiedica dezvoltarea bacteriilor care cresc severitatea pododermatitei, iar așternutul animalelor să fie schimbat periodic și păstrat mereu curat.

Tratamentul împotriva pododermatitei

În vederea tratamentului, medicul va curăța zona afectată și îi va administra animalului antibiotice pentru infecție.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company S.A.

Probioticele (pro bios – pentru viață) reprezintă o multitudine de microorganisme vii, nepatogene, benefice organismului, prezente îndeosebi în tubul digestiv al omului și al animalelor. Aceste probiotice, utilizate relativ intens în perioada anilor ’60-‘70, au fost uitate odată cu epoca de glorie a antibioticelor. În ultimii 10 ani, efectele benefice ale acestora au fost reevaluate, iar utilizarea lor a reînceput, pe scară largă, în special datorită creșterii antibiorezistenței germenilor patogeni.

Mecanismele de acțiune a probioticelor

Mecanismele de acțiune a probioticelor sunt foarte complexe, dar acestea pot fi sintetizate după cum urmează. Prin blocarea receptorilor celulari de la nivelul celulelor epiteliale ale intestinului, se împiedică fixarea germenilor patogeni.

La toate speciile de animale, tubul digestiv este acoperit cu un covor de celule epiteliale cu rol de protecție și absorbție a nutrienților, care au niște receptori pe care se fixează bacteriile.

Toate animalele, păsări sau mamifere, vin pe lume cu tubul digestiv steril, fără germeni. În primele ore de viață, odată cu consumul de apă și furaje, începe și popularea intestinului cu germeni.

Crescătorii de animale experimentați cunosc acest lucru, motiv pentru care administrarea probio­ticelor în apa de băut sau în furaje începe din primele ore de viață, populând astfel intestinul cu o floră benefică acestuia, care împiedică fixarea germenilor patogeni (E. coli, Salmonella, Pseudomonas, Clostridium etc.). Această acțiune reprezintă ceea ce se numește „dreptul primului venit“; bacteriile probio­tice ocupă locurile goale.

Are loc secreția de bacteriocine – substanțe antimicrobiene –, un fel de antibiotice naturale secretate de bacteriile probiotice după popularea intestinului care inhibă înmulțirea germenilor patogeni și care sunt eliminați din tubul digestive, prin tranzitul intestinal.

Se activează celulele din tubul digestiv, responsabile de producerea unei imunoglobuline și anume imunoglobulina IgA secretoare, mărind secreția acesteia și creând o imunitate locală.

Utilizare și efecte

Utilizarea acestor probiotice este reglementată în Uniunea Europeană, fiind permisă doar folosirea unor tulpini acreditate, selectate din colecțiile de tulpini europene. Pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale, cercetătorii din Compania Romvac au elaborat și testat, în mari unități de creștere, două produse: BIOENTEROM și BIOLACTOROM.

BIOENTEROM este un probiotic ce conține un miliard de germeni vii de Enterococcus faecium, tulpina NCIMB11181.

BIOLACTOROM este un probiotic ce conține un miliard de germeni vii de Lactobacillus plantarum, tulpina NCIMB11974.

Culturile sunt obținute prin creștere pe zer deproteinizat, într-un mediu absolut natural, fără substanțe chimice. Ambele probiotice se administrează tuturor speciilor de animale, dar specialiștii Romvac recomandă ca BIOENTEROM să se administreze în special, păsărilor, iar BIOLACTOROM, care conține bacterii lactice, să fie administrat, în special, mamiferelor.

În urma administrării acestora, în primele zile de viață se obțin o serie de efecte benefice, precum stabilizarea digestiei, creșterea conversiei furajelor, absorbția nutrienților și sporul în greutate, reducerea nivelului toxinelor din intestine și asigurarea protecției integrității epiteliului intestinal.

De asemenea, se recomandă utilizarea probioticelor cu 2-3 zile înaintea unor perioade de stres (vaccinări, lotizări, transport), precum și ca adjuvant în terapia antiinfecțioasă, pentru a păstra o floră intestinală benefică.

Produsele se găsesc sub formă lichidă, fiind ușor de administrat în apa de băut, lapte sau înglobate în furaje.

Dr. Petru SEVCIUC, Romvac Company S.A.