Cea mai mare problemă și amenințare pentru existența albinei Apis Melifera Carpatica este considerat parazitul Varroa Destructor. El este responsabil pentru cele mai mari pierderi provocate în familiile de albine și pentru scăderea potențialului productiv al acestora în timpul sezonului. În ultimii 50 de ani Varroa Destructor a făcut ravagii în populațiile de albine. S-a răspândit în aproape toată lumea, iar principala problemă este că tratamentul este deosebit de dificil de realizat din cauza faptului că parazitul își desfășoară ciclul reproductiv sub căpăcele, acolo unde se află și puietul de albine. Cercetătorii de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București au găsit însă o formulă de tratament și o modalitate prin care parazitul poate fi combătut cu costuri minime și cu intervenții mult mai rare în stup.

De ce nu sunt eficiente tratamentele de acum

Directorul științific al Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, dr.ing Adrian Siceanu, spune că tratamentele pentru Varroa Destructor se efectuează atât de greu tocmai din cauza acestui căpăcel. Albinele îl folosesc pentru a căpăci (sigila) celulele cu puiet. Însă tot în aceste celule sigilate cu puiet se produce și întreg ciclul reproductiv al parazitului. Cum ajunge acesta acolo? Femela Varroa Destructor parazitează albina meliferă în timpul maturității sexuale a acesteia și stă ascunsă între inelele ei abdominale până în momentul în care depune ponta. Astfel parazitul pătrunde în celulă înainte de căpăcire, își depune ouăle, iar puietul eclozionează odată cu cel al albinelor, la 21 de zile. Această protecție pe care căpăcelul o conferă parazitului Varroa a făcut ca procedurile tehnologice și de tratament să fie foarte dure și concentrate exclusiv către albină. Însă cu rezultate minime.

„Femela matură de Varroa Destructor, care stă ascunsă sub inelele abdominale ale albinei, este mult mai greu de omorât decât femelele tinere, în dezvoltare, care se află în celulele cu puiet căpăcit. Aceste tratamente multiple care se fac pe albine nu rezolvă problema decât dacă se aplică un număr foarte mare de tratamente. În timpul sezonului activ, cât este puiet în stup, practic cca 80% din paraziți sunt în puiet. Cu alte cuvinte, atunci când tratăm albina tratăm doar o mică parte din paraziți. Deși se spune că eficiența tratamentelor este de 90%, dată fiind dispersarea albinelor în stup și alți factori de influență, eficiența reală este mult mai scăzută.“

Tratarea puietului căpăcit poate rezolva problema

La Institutul Apicol, în mai multe etape de cercetare, au fost dezvoltate mai multe tehnici eficiente pentru tratarea puietului căpăcit. Tot în acest sens s-a demarat în toamna anului trecut un proiect de cercetare ADER, finanțat de MADR.

„Noi mergem pe ideea tratamentului total pentru întreruperea ciclului reproductiv direct în puietul căpăcit pentru a omorî practic întreaga populație de paraziți care se află la un moment dat în celulele căpăcite. Experimentele realizate de noi au arătat că astfel, prin acest tratament punctiform, în două-trei ore de la aplicarea tratamentului întreaga populație de paraziți existentă alături de puiet este decimată. Dacă rezolvăm această problemă, pe urmă albina este ușor de tratat. “

Cercetătorul spune că s-a ajuns la această performanță după dezvoltarea mai multor formule de tratament și proceduri și că în ultimele luni s-au intensificat cercetările pentru îmbunătățirea din punct de vedere tehnic a procedurilor.

„Am reușit în stadiul actual să realizăm două modele experimentale a unor dispozitive de tratament și a unei instalații foarte practice și eficiente. Instalația este aproape finalizată, iar operațiunea va fi foarte simplă. Cum se procedează, practic? Fagurele cu puiet se trece pe deasupra instalației de tratament, după care se introduce într-o lădiță și se mai lasă câteva minute, timp suficient pentru a se evapora excedentul de substanță rezultat în urma tratamentului. Apoi se reintroduce în stup și asta este totul.“

Avantajele acestui tratament

Populația de paraziți Varroa se dublează la fiecare 3-4 săptămâni. În opinia dlui Siceanu, dacă acest tratament radical este făcut primăvara devreme se taie ciclul reproductiv al parazitului din fașă. În momentul în care începe creșterea puietului, în special a celui de trântori (rata de înmulțire în puietul de trântori este mult mai mare), se intensifică foarte mult și multiplicarea parazitului Varroa Destructor. „Anul acesta a fost unul foarte păcătos din cauza schimbărilor climatice și a temperaturilor ridicate pentru că albinele au continuat să scoată puiet și în noiembrie, spre exemplu. Asta a permis și paraziților să se multiplice pentru că, odată cu reluarea ciclului de puiet, se reia și ciclul de reproducere a paraziților. Astfel, în momentul în care vom ajunge la sfârșitul lui martie o să avem deja o încărcătură mare de paraziți Varroa în stup, dar mai puțin puiet.“

În plus, tratamentele dezvoltate la Institutul Apicol din București sunt pe bază de acizi volatili și nu poluează. Practic, spune cercetătorul, dacă tratamentul este aplicat astăzi pe puiet, mâine albina poate pleca la cules pentru că, sub nicio formă, nu va ajunge nimic din substanța de tratament în produsele apicole. „Încercăm să diminuăm cât mai mult efectul nociv asupra albinei (prin aplicarea repetată a tratamentelor aceasta dezvoltă o sensibilitate), să evităm poluarea produselor stupului, să nu permitem dezvoltarea rezistenței și să întrerupem printr-un tratament punctiform ciclul reproductiv al parazitului. Tratamentul propus de noi poate fi folosit și în apicultura ecologică pentru că substanțele pe care le folosim nu dăunează nici albinei și nici mediului înconjurător.“

Laura ZMARANDA

O albină, două albine, trei albine... Apicultorii cu experiență cunosc „pulsul“ stupinelor, dar chiar și pentru cei mai experimentați dintre ei monitorizarea familiilor de albine este o provocare. Dr. ing. Adrian Siceanu, directorul științific al Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, spune că, pentru a veni în sprijinul apicultorilor care vor să știe cu certitudine ce efective de albine au, institutul, în colaborare cu doi parteneri francezi, a dezvoltat un dispozitiv care numără albinele din stup. Astfel apicultorul află în timp util când se produc depopulări, dar și alte informații utile furnizate de dispozitiv.

Transmisie live de la urdiniș

„Institutul nostru colaborează cu două companii franceze în cadrul unui proiect numit Archive Diatomic, al cărui obiectiv este crearea unui dispozitiv care să monitorizeze familiile de albine. La finalul proiectului, beneficiarul dispozitivului va fi un start-up.“

Deși, spune prof. Siceanu, au mai existat încercări de a realiza un astfel de dispozitiv, varianta elaborată de Institutul apicol și partenerii săi este singura care s-a transformat din teorie în practică.

Dispozitivul (care nu afectează ritmul normal al vieții albinelor) are două funcții principale, una dintre ele fiind monitorizarea (numărarea) în timp real a albinelor care intră și ies la urdiniș. Practic, în orice moment apicultorii pot urmări fluxul de albine la urdiniș, iar dacă apar depopulări din cauza unor factori externi sau de altă natură, dispozitivul transmite online, pe calculator sau telefonul mobil că există o scădere a numărului de albine. Cu această informație la îndemână, apicultorul poate determina amplitudinea pierderilor și poate aplica imediat măsurile ce se impun. Dispozitivul a fost conceput cu mai multe „porți“ cu senzori prin care albinele trec, iar un soft foarte complex identifică fiecare albină care trece. Practic, fiecare este numărată la trecerea prin orificiul cu senzori.

Varianta finală este aproape gata

Cum se face, practic, această monitorizare a efectivelor de albine?

„În cercetarea de laborator am stabilit un număr de albine pe care să le trecem prin aceste portițe. Știm, așadar, cu certitudine câte albine trec prin orificiile cu senzori și câte ajung în cealaltă parte. Ca atare, la trecerea lor pe fiecare portiță urmărim dacă apar erori în numărătoare și, în funcție de ce observăm, transmitem partenerului francez ce anume trebuie modificat în soft, astfel încât monitorizarea să fie cât mai corectă. În timpul derulării proiectului, pe baza determinărilor noastre s-au modificat atât softul, cât și hardul, dar cert este că suntem de aproape de varianta finală a dispozitivului și sperăm să beneficieze și apicultorii români de acest echipament. Este un proiect scurt în care a trebuit să ne mobilizăm foarte mult. A trebuit să finalizăm cercetările într-un an, dar vom continua această colaborare cu partenerul francez.“

Pentru o mai mare acuratețe a rezultatelor, cercetările de laborator au fost extinse apoi la urdiniș în condiții reale de zbor al albinelor. Prof. Siceanu speră ca până în vară cercetările să fie finalizate, rămânând doar ca ulterior partenerii francezi să stabilescă când vor pune acest sistem de monitorizare a traficului la urdiniș pe piață..

Viespea asiatică, un pericol iminent și pentru România

Cea de-a doua funcție principală a acestui dispozitiv este dată de sistemul de analiză a zgomotului la urdiniș. Implementarea acestui sistem în dispozitiv este o realizare foarte importantă, spune profesorul Siceanu.

„În Franța există o problemă foarte gravă, care va apărea  probabil și în țara noastră. Este vorba despre viespea asiatică (Vespa velutina). Aceasta stă în zona stupilor, prinde albinele și le devorează. În prezența ei, albinele intră într-un stres puternic, scot un sunet specific, nu mai ies la zbor și se dezorganizează. Din cauza acestui nou dăunător, prezent deja în multe țări, foarte multe familii de albine se depopulează, iar apicultorii înregistrează pierderi mari. Vespa velutina este un dăunător foarte greu de combătut pentru că formează niște colonii ascunse, la înălțimi foarte mari, în păduri. Este foarte greu să identifici aceste cuiburi și, implicit, să le distrugi. Prevenția pentru România, în stadiul actual, este cea mai bună politică, dar așa cum evoluează situația se pare că viespea asiatică vine și spre noi, există deja în Germania. Poate că acest sistem, doar de identificare nu și de combatere, ne va ajuta la un moment dat pe baza informațiilor transmise de acest sistem de monitorizare a sunetului să știm că în stupina noastră a apărut deja Vespa velutina.“

Prețul estimativ, 100 de euro

Datele pe care dispozitivul le înregistrează sunt transmise apicultorului online. Dispozitivul are încorporat un emițător care transmite datele prin abonament, dar și prin sistemul telefoniei mobile de preluare și transmitere a datelor (cu un consum energetic foarte mic). Dacă apicultorul are în zona lui acoperire prin sistemul LoRA (transmitere date prin Internet), îl poate folosi. În cadrul proiectului, cercetătorii au dezvoltat și un sistem care are capacitatea de a prelua informația de la sute de astfel de dispozitive și care poate să transmită ulterior datele celor care beneficiază de el. Doar că sistemul, prin stația concepută în acest sens, acoperă doar o rază de 10-15 km, iar eficiența de transmitere este condiționată în funcție de clădirile sau alte obstacole care se află pe raza lui. În ceea ce privește prețul de achiziționare a unui dispozitiv de monitorizare a familiilor de albine, cercetătorul spune că s-a discutat deja un preț estimativ și că aceasta ar fi de aproximativ 100 de euro. În completare spune că într-o stupină este suficient un singur dispozitiv de monitorizare (un stup senzor) pentru a avea o perspectivă corectă a ceea ce se întâmplă în stupină.

Laura Zmaranda

Adam Tofilski, cercetător la Universitatea din Cracovia, și-a dedicat mare parte din studii albinelor. Pe baza unui soft al cărui autor este, acesta a reușit să stabilească o modalitate de discriminare a diferitelor specii sau subspecii (rase) de insecte pe baza măsurătorii aripilor. „Fiecare populație de albine are aripi diferite, așadar acestea pot fi comparate cu amprentele. Astfel, dacă iei imagini ale aripii, le măsori și le analizezi nervurile poți face diferența între ele.“

Măsurarea aripii, o metodă eficientă de diferențiere

Cercetătorul polonez spune că, în mod normal, nu poți face cu ușurință distincție între rasele de albine pentru că diferențele dintre ele sunt mici, dar că în ultimii ani de studiu a reușit să dezvolte o metodă prin care această clasificare este posibilă.

„Sunt biolog, dar chiar și așa am reușit să creez un program care poate fi folosit pentru a marca niște puncte pe aripă. Ulterior, imaginile pot fi folosite pentru a le compara cu alte imagini de referință. De aceea ideea a fost de a strânge o colecție de albine despre care știm că aparțin unei anumite subspecii.

Am măsurat aripile lor, iar apoi am raportat la aceste referințe măsurătorile aripilor ce proveneau de la albine necunoscute. Prin această comparație se face discriminarea între subspecii și putem spune dacă, spre exemplu, o anumită albină este din România, altă parte a Europei sau din Africa. Faptul că putem recunoaște astfel albinele native este important pentru protejarea populațiilor locale. Populațiile native de albine sunt adaptate la climatul local și rezistă în condițiile de aici. Din nefericire, apicultorii importă albine din alte părți ale lumii deoarece cred că vor face mai multă miere, spre exemplu. Însă aceste importuri pot determina dispariția populațiilor locale pentru că se produce hibridizarea, iar hibrizii nu mai sunt similari populațiilor native, au caracteristici diferite.

Albinele românești sunt unice

Pentru a surprinde imaginile cu aripi, Adam Tofliski folosește o cameră dotată cu lentile de foarte bună calitate, dar, spune acesta, apicultorii pot face acest lucru cu un aparat obișnuit.

„Softul pe care l-am conceput poate fi downloadat gratuit de pe Internet. Așadar, orice apicultor poate face asta. În acest moment încerc să adun probe de albine din părți diferite ale lumii, astfel încât rezultatul măsurătorilor să fie cât mai precis. Până acum am măsurat destul de multe aripi și am aflat că albinele românești sunt diferite față de cele din Croația, Polonia sau Italia și asta este destul de interesant. Știm acum că aripile nu sunt identice, dar probabil și alte caractere, precum rezistența la boli, dezvoltarea din timpul verii sau abilitatea de a supraviețui iernii sunt diferite. Albinele românești sunt unice și cred că merită să fie protejate.“

În ceea ce privește baza de referință la care trebuie raportate măsurătorile actuale, cercetătorul polonez susține că este important să existe o colecție de probe din anii anteriori și că România a fost privilegiată datorită legislației care  nu a permis importul pe scară largă al albinelor. De altfel, colecția de piese anatomice, veche din anul 1975, pe care Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București o deține, a fost extrem de importantă pentru studiul său.

Laura ZMARANDA

În luna februarie 2020, la Casa Tineretului din Câmpina a avut loc cea de-a XV-a ediție a Târgului Mierii, organizat de Asociația Apicolă „Valea Prahovei“, Primăria și Consiliul Local Câmpina. Aici, şi-au dat întâlnire zeci de apicultori din întreaga țară, producători individuali şi firme de profil.

„Salvaţi albinele şi fermierii“

Târgul Mierii este o manifestare tradițională, fiind organizat la Câmpina pentru al 15-lea an consecutiv. Standurile apicultorilor au fost amplasate pe platoul din fața Casei Tineretului, în holul mare de la parter, în holul de la etaj, dar și în parcarea din spatele instituției. În deschiderea târgului, la ediția din acest an, ing. Daniel Liviu Moise, preşedintele Asociaţiei Apicole „Valea Prahovei“, a tras un semnal de alarmă cu privire la problema poluării chimice care afectează tot mai mult coloniile de albine şi nu numai: „Anul acesta vreau să vă supun atenţiei un subiect, poluarea chimică, care e cea mai periculoasă (...). Încă de acum 8-10 ani apicultorii au fost primii care au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că în jurul nostru se întâmplă ceva ciudat, mai ales că apicultorii sunt strânşi legaţi de natură, iar firele care îi leagă de aceasta sunt tocmai albinele. La vremea aceea ne mureau albinele şi nu înţelegeam de ce, ulterior a început să ne scadă și producţiile. Dar, prin asociaţia noastră împreună cu multe alte asociaţii am reuşit să declanşăm nişte fenomene în societate, de conştientizare a pericolului tratamentelor cu pesticide şi a insecticidelor în general (...). Nimic nu se poate face pe plan local, noi fiind afiliaţi Romapis, o federaţie naţională, și am iniţiat măsuri de conştientizare a pericolelor legate de chimizare. În acest sens am atras atenţia că pur şi simplu nu mor doar albinele şi e doar o pierdere economică a apicultorilor, ci că mor toate insectele polenizatoare şi nu numai, iar insectele sunt acelea care se află la baza lanţului trofic din natură. Pornind de la aceste concluzii, Romapis a inițiat un proiect care se numește „Salvați albinele și fermierii“, alături de alte ONG-uri de mediu, deoarece nu numai albinele trebuie salvate, ci şi fermierii care cultivă câmpul. Acest proiect ar urma să intre pe agenda Parlamentului European anul viitor, începând din luna septembrie“, a declarat Daniel Liviu Moise, organizatorul târgului.

Cei interesați au putut găsi aici zeci de sortimente de miere și, bineînțeles, multe alte produse apicole: faguri, propolis, siropuri, dar și creme pentru ten, pentru mâini, pe bază de miere etc. de la apicultori din ţară, cu vechime în domeniu.

În afară de albine, şi problemele roiesc în jurul stuparilor

La târg ne-a atras atenția standul lui Victor Cimil, un apicultor din comuna Buteni, judeţul Arad, care are 200 de familii de albine. Acesta a venit la Târgul Mierii cu o gamă variată de produse certificată ecologic, dar şi cu sortimente de miere care se produc în cantităţi mai mici, dar nu a uitat nici de problemele pe care le întâmpină în stupină, ne spune apicultorul. „Am revenit la târg cu mierea clasică de salcâm, rapiţă, florea-soarelui, polifloră, dar şi ceva specialităţi precum mierea de armurariu, de mană, păducel, cimbrişor şi salcâm, şi cu o gamă variată de produse de polen, pe sortimente. Ca noutate, începând cu luna decembrie anul trecut am certificat stupina ca produs montan, singurul din judeţul Arad, iar producţia mierii ce va urma începând cu anul 2020 va fi certificată, doar sortimentele care corespund zonei montane. Stupina pe care am ţinut-o în zona alpină s-a menţinut foarte bine, în schimb stupii pe care i-am avut în zona de câmpie sunt foarte slabi, am avut şase pierderi, dar 5% din stupină este un lucru normal ca pierderi (...); se simte vizibil partea chimică, coloniile nu se mai dezvoltă, viaţa albinei este mult mai scurtă, iar perioada de tranziţie din iarnă în primăvară este critică. Coloniile de albine au trecut cu bine peste iarnă, dar în perioada lunii decembrie, datorită temperaturilor ridicate, majoritatea coloniilor, în special cele cu mătci tinere şi colonii slabe, au început să depună puiet, ceea ce înseamnă uzură mare la albine.“

Produsele certificate bio ale Gabrielei Smuczer, din comuna Şoimuș, judeţul Hunedoara, nu puteau lipsi de la acest târg important. Aceasta împreună cu soţul său Daniel are o stupină cu 200 de familii de albine, începând cu anii ‘90. „Anul trecut a fost destul de greu, în primăvară au fost multe ploi care ne-au încurcat la recoltarea la salcâm, deci acolo a fost mai dificil, după care această problemă s-a mai remediat puțin. Totodată, s-a simţit depopularea în stupină încă din vară, cu toate că în fiecare an încercăm să plecăm cu familii puternice, dar până în toamnă iar ne lipsesc cam 2-3 rame. Noi încercăm să mergem numai în culturi bio sau cel puţin certificate bio, respectiv în zonele de munte și pădure, ca să nu mai ajungem la culturile acestea care sunt tratate chimic. Cu mulți ani în urmă erau mai puţine familii de albine şi se făcea mai multă miere, acum s-a triplat numărul acestora, dar producţia este tot mai puţină; acest lucru se întâmplă şi din cauza condiţiilor atmosferice. În ultima vreme s-a simţit o creştere a consumului, dar asta depinde şi de calitate“, a precizat apicultoarea.

De asemenea, la Târgul Mierii au fost expuse și echipamente şi utilaje apicole pentru cei care își desfășoară activitatea în acest domeniu.

Decristalizarea mierii are loc mult mai uşor...

Pe George Camburu, din localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, l-am găsit la stand cu consumabile pentru apicultură; iar ca noutate ne-a prezentat încălzitorul pentru miere în care se poate  decristaliza mierea ambalată în recipiente mari, borcane sau chiar şi în ramele cristalizate. „În principiu funcţionează simplu, avem patru pereţi încălziţi unde avem rezistenţe din fibre de carbon, ventilatoare pentru omogenizarea temperaturii în interior, sondă de temperatură şi un termostat electronic. Setăm termostatul la temperatura dorită şi aşezăm decristalizatorul peste recipientul cu miere; acest sistem propriu este o noutate pentru că ne uşurează munca. Al doilea avantaj este că lucrează singur, nu trebuie să intervenim asupra produsului, setăm temperatura, îl pornim şi îl lăsăm 24-36 de ore ca să obţinem o miere decristalizată complet, putem chiar să o aducem până la lichefiere“, adaugă producătorul.

În cadrul Târgului Mierii 2020 au fost organizate și tradiționalele concursuri „Cel mai bun degustător“ și „Cea mai bună miere“, iar mascota târgului, Albinuța Nina, a fost prezentă permanent printre vizitatori pentru a le dărui acestora doze cu miere.

Beatrice Alexandra MODIGA

Excluderea albinei din Legea zootehniei a provocat o serie de discuții contradictorii între cei care au fost pro această acțiune și cei care au susținut că o astfel de „reformă“ va aduce prejudicii importante sectorului apicol. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, spune că această marginalizare voită a albinei românești are în spate interesele unor grupuri restrânse care vor să se îmbogățească și atât, fără să țină cont de viitorul pe termen lung al apiculturii din România. Cum se traduce concret această afirmație?

Interesele din spatele modificării legii

Ca o măsură de protecție a albinei românești, spune președintele ACA, se încearcă acum prin Comisia de Agricultură reintroducerea ei în lege. Legea apiculturii a trecut de Comisie în ultima sa formă și a ajuns în Plen.

„În legea veche albina era trecută pe lista speciilor de interes, iar într-un articol scria că introducerea de material biologic, la toate speciile, nu doar la albine, se face cu aprobarea instituțiilor pe care le-am menționat; în caz contrar, este infracțiune și se pedepsește cu amendă penală sau cu pușcărie. De ce au scos albina de pe această listă? Din cauza unor „băieți deștepți“, cu interese personale, de grup. Ce doreau aceștia? Recunoașterea hibridului trirasial Buckfast. Acesta este adus în țară neoficial, fără aprobarea instituțiilor pe care le-am menționat, iar cei care susțin răspândirea lui cer să fie decontat prin Programul Național Apicol. Practic, prin scoaterea albinei românești din lege cei care aduc acest hibrid în țară nu mai sunt infractori.“

Este important ca legea în forma solicitată de apicultori să fie aprobată pentru că, „atât timp cât nimeni nu îi controlează pe băieții deștepți care vor să se îmbogățească pe urma hibridului Buckfast, albinăritul va avea de suferit.“

De ce este periculos hibridul Buckfast?

Hibridul Buckfast, spune Ioan Fetea, este unul productiv în primul an, dar distruge pe un areal mare tot materialul biologic al altor stupari. În plus, există dezavantajul că acest hibrid nu poate fi multiplicat. Astfel, deși este productiv în primul an, după aceea apicultorul va depinde permanent de importatorul care i l-a furnizat.

„Intenția celor care promovează acest hibrid este doar de a face bani. De altfel, aceasta a fost și exprimarea unui tânăr care se ocupă de acest lucru. Că vrea doar să obțină câștiguri astfel încât în cinci ani să își facă un cont gras și să se mute din România. Dar noi trebuie să ne gândim și la urmașii noștri, la ce lăsăm în urmă. În România există apicultori dedicați. Atunci de ce să depindem și noi așa cum depinde Franța de importurile din Polonia și Grecia? Noi avem un material biologic extraordinar, adaptat condițiilor de aici. De altfel, un mare biolog francez spune că, pentru a muta albina dintr-o țară într-alta, trebuie să o muți cu tot cu vegetație și bază florală.“

Acest hibrid este originar din zona mediteraneeană, iar cei care pledează pentru introducerea lui pe scară largă susțin că are câteva avantaje, unul dintre ele, spre exemplu, fiind faptul că poate ieși la cules la ora 5 dimineața. Ioan Fetea, apicultor cu experiență, contrazice însă aceste presupuse beneficii. „La ce ne ajută pe noi că această albină iese în timpul culesului la rapiță la zbor la ora 5 dimineața, când afară sunt 5-7°C? La nimic, pentru că rapița secretă nectar după 10-12°C. Nici faptul că produce mătci iarna nu ne interesează pentru că trebuie să existe un repaus biologic firesc al albinei.“

Temperaturile crescute au afectat albinele

Și pentru că în discuție au fost aduse anatomia și ciclul biologic al albinelor românești, președintele ACA a făcut și câteva referiri importante legate de impactul temperaturilor crescute asupra lor și de lucrările care se fac în stupină.

„Pentru a avea o familie de albine puternică pe care o introduci la iernat pe 6-8 rame trebuie să ai hrană suficientă, iar rezervele de iernare oscilează între 12-17 kilograme de miere. Această cantitate trebuie să rămână în stup. În rest, albina nu are probleme cu frigul sau cu viscolul. Este adevărat că o afectează într-o oarecare măsură, dar în ghem albina își asigură o temperatură potrivită supraviețuirii.

O problemă a anului acesta a fost că matca nu și-a oprit ouatul din cauza temperaturilor ridicate. Potrivit dlui Fetea, până la data de 15 septembrie apicultorii ar fi trebuit să termine cu hrănirea și doar să asigure rezervele de iernare. Dar, în condițiile acestor temperaturi ridicate, unii au intervenit cu hrană suplimentară în stup. Procedeul stimulează, de asemenea, ouatul pentru că matca asociază această hrănire suplimentară cu un cules din natură, iar dacă are și temperatură optimă în stup va continua ouatul. Consecința a fost că în anumite județe mătcile nu au avut acest repaus biologic și a apărut puietul, caz în care albina a trebuit să asigure în stup 35°C.

• Albina ar trebui să aibă o pauză biologică de 2-3 luni. Acest echilibru este necesar, spre exemplu, pentru a întrerupe acțiunea paraziților Varroa (femela acestui parazit depune ouă în aceleași condiții ca și matca) și Nosema Apis. Altfel, în primăvară va exista o încărcătură de paraziți care ar trebui să apară abia prin lunile mai-iunie. Acest fapt îi va obliga pe apicultori să facă tratamente timpurii și să suporte practic costuri suplimentare.

• În perioada de iarnă apicultorii trebuie să se asigure că există o cantitate suficientă de hrană. În rest, lucrările în stupină iarna depind foarte mult de temperatură. În cazul în care aceasta va fi ridicată, lucrările se vor face în avans.

• În mod normal, în luna februarie matca începe să depună ouă și atunci stupul trebuie supravegheat mai atent. Apicultorii urmăresc, în special, prezența mătcii și să nu pătrundă în stup șoareci, ciocănitori sau alte viețuitoare. La fel de importante sunt și rezervele de hrană. Dacă au asigurate aceste condiții, albinele vor fi bine. La sfârșitul lunii februarie se fac lucrările de despachetare, apoi lărgirea cuibului.

Laura ZMARANDA

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Îngrijirea albinelor este pentru Silviu Ionuţ Starparu, un tânăr de 36 de ani din localitatea Dărmănești, județul Bacău, o tradiție de peste 30 de ani, dar a devenit o afacere în anul 2011, când și-a dorit să dezvolte stupina familiei într-o fermă apicolă.

Un hobby și cinci familii de albine...

Dulce din Stupină a crescut odată cu familia noastră, spune apicultorul. „Din copilărie, îmi amintesc cum tatăl meu ne îndulcea familia cu mierea pe care o extrăgea de la cei doi stupi din livada noastră, cumpărați din curiozitate. Cu timpul, stupina a crescut, dar și pasiunea lui față de aceste ființe, ușor atrăgându-mă și pe mine în fascinanta lor lume. În momentul de față ne-am limitat la un număr de 120 de familii. Stupina noastră este povestea de iubire pentru albine și dorința de a ajuta omul să fie în armonie cu natura din interiorul său. Astfel, el poate să devină, la rândul său, un protector al naturii înconjurătoare“, mărturisește Silviu.

De menționat că băcăuanul evită culesul la rapiță din cauza stropirilor intensive și a substanțelor dăunătoare albinelor. „Pastorala începe prin culesul la floarea de salcâm din pădurile situate în județul Galați și continuă în pădurile situate în localitatea noastră. După extragerea mierii de salcâm urcăm la fânețele montane, de unde adunăm mierea polifloră. Pastorala continuă în pădurile de tei situate în județul Vrancea, apoi la culturile de floarea-soarelui. Ultimul cules al albinelor este la fânețe. Extragerea mierii o facem doar când ramele sunt căpăcite, ceea ce asigură o calitate superioară a mierii“, specifică apicultorul. În stupina dulce a lui Silviu găsim următoarele produse: diferite sortimente de miere, căpăceală, fagure cu miere, polen poliflor uscat, propolis și tinctură de propolis, lăptișor de matcă şi câteva preparate apicole realizate după rețete proprii: miere cu cătină, miere cu propolis, miere cu polen, miere cu polen și lăptișor de matcă, dar și „borcanul cu bunătăți“ – miere cu semințe crude și fructe confiate. Cu atât de multe sortimente, în curând acesta se pregătește să intre cu vânzarea produselor în mediul online. „Până la crearea unui site propriu, care este acum în lucru, distribuția produselor o facem prin participarea la târgurile locale săptămânale. Pe viitor avem în plan investiții în echipamente mai performante ce vor reduce timpul de lucru“, mai spune tânărul.

Investiția familiei Starparu constă în achiziția a cinci familii de albine cu lăzile aferente și un minim de echipamente. Un cost estimativ este de 4.000 lei. La nivel de hobby o recomandăm tuturor, declară băcăuanul. „Îi sfătuim pe cei care doresc să înceapă această activitate să studieze literatura de specialitate și să petreacă mult timp în stupina unui apicultor cu experiență pentru a vedea modul în care acesta are grijă de albine. Astfel va putea hotărî dacă are atracție sau nu față de ele“, încheie Silviu Ionuţ Starparu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Agricultura și Apicultura sunt două domenii ce au trăit dintotdeauna în simbioză, cu beneficii pentru ambele părți,  simbioză care poate continua în țara noastră dacă înțelegem că nu poate exista  o agricultură performantă fără ajutorul albinelor, cum nu poate exista nici o apicultură performantă fără sprijinul furnizat de agricultură (mai ales la rapiță și floarea soarelui).

UNCSV susține inițiativa U.E. privind polenizatorii și consideră foarte important să fie îmbunătățite cunoștințele referitoare la declinul polenizatorilor din zonele rurale, urbane și periurbane, cauzele și consecințele acestuia asupra producției apicole, agricole, biodiversității și impactul economic prin studii de caz specifice, în România. U.E. trebuie să dezvolte modalități inovatoare pentru a proteja recoltele împotriva dăunătorilor și a bolilor și să ia în considerare rolul potențial al noilor tehnici inovatoare de a îmbunătăți durabilitatea sistemului alimentar, garantând în același timp siguranța acestora.

UNCSV consideră că este necesar ca în fiecare țară din U.E. să existe laboratoare acreditate care să poată verifica un număr de probe relevant și atesta procentual prezența reziduurilor ținând cont de legislația europeană și mondială în domeniu, care să certifice că substanțele utilizate nu au efect asupra populației.

Înainte de a interzice anumite substanțe pentru care au fost deja făcute verificări privind evaluarea riscurilor și s-a asigurat că nu există efecte nedorite asupra albinelor melifere, să fie cel puțin asigurată existența altor opțiuni, chiar organice, cu eficiență similară și costuri rezonabile. Fermierii nu au preferințe de a folosi anumite produse. Trebuie să fim conștienți că includerea în programele de cercetare a pesticidelor organice nu se va întâmpla peste noapte și este nevoie de o perioadă de câțiva ani de tranziție.

Majoritatea fermierilor și apicultorilor aplică produse pentru protecția plantelor și albinelor astfel încât să asigure o producție minimă garantată care să permită rentabilitatea și să asigure hrană de calitate necesară populației. Agricultorii fac asolament, străduindu-se să mențină biodiversitatea și să colaboreze foarte bine cu apicultorii, lucru demonstrat și de datele statistice din ultimii ani. Fermierii sunt forțați de împrejurări să folosească anumite substanțe de protecție a plantelor pentru a-și salva culturile. Nu există studii științifice concludente care să ateste cu certitudine că insectofungicidele pe baza de neonicotinoide au efecte letale prin doza optimă aplicată, sau că reziduurile provenite de la acestea au alte efecte, care pe parcursul unui ciclu de viață afectează polenizatorii. Sunt state unde se folosesc pe scară largă neonicotinoidele, atât ca tratament în vegetație cât și ca tratament la sămânță și care nu se confruntă cu Sindromul Depopulării Coloniilor.  Ba mai mult, apicultorii de acolo exportă albine vii în alte state, pentru a-i ajuta pe confrații lor de peste ocean să își refacă populațiile de albine, devastate de acest sindrom.

Deși nu există studii științifice din care să reiasă cu certitudine că neonicotinoidele utilizate în tratamentul semințelor au impact negativ asupra albinelor și produselor apicole din Europa, acestea au fost interzise la nivel european pe motive emoționale. România este țara cea mai afectată din Europa de atacul care poate deveni catastrofal, al unor dăunători precum viermii sârmă (Agriotes spp) și rățișoară (Tanymecus spp)  pentru care nu există alte soluții eficiente de control la acest moment.

Neefectuarea tratamentelor la semințe cu substanțe neonicotinoide va conduce la reducerea/dispariția culturilor însămânțate cu floarea soarelui, porumb și rapiță care afectează ¾ din suprafața cultivată cu acestea în România. Ca alternativă fermierii vor fi obligați să efectueze mai multe tratamente în vegetație, care afectează mult mai mult albinele și care au o eficiență scăzută asupra dăunătorilor, acționând doar curativ și nu preventiv. Costurile vor fi de 3-4 ori mai mari decât în prezent, lucru care va determina scăderea eficienței economice a fermierilor români față de ceilalți fermieri din U.E., în acest fel impunându-se o practică comercială neloială. Efectele diminuării suprafețelor cultivate cu plante melifere vor avea un impact sever asupra efectivelor de albine și a produselor apicole. La acestea se adaugă poluarea suplimentară a mediului prin efectuarea mai multor tratamente fitosanitare de combatere a bolilor și dăunătorilor și utilizarea unei cantități mai mari de pesticide aplicate în perioada de zbor a polenizatorilor.

Înainte de a pune pe seama substanțelor pentru protecția plantelor diminuarea efectivelor de albine ar trebui să efectuat un studiu științific serios, pe un număr relevant de probe, care să confirme sau infirme în mod oficial prezența Sindromului Depopulării Coloniilor (SDC) pe teritoriul României. Totodată sunt necesare centralizări clare, în ultimii 10 ani, cu mortalitățile albinelor de pe întreg teritoriu al României, la nivel de județ, determinate conform metodologiilor științifice în vigoare.

Știm cu toții că tratamentul la sămânță este mai prietenos cu mediul și mai eficient pe o perioadă de 4-6 săptămâni de la răsărirea plantei, perioadă în care albinele, în general nu zboară, atacând în schimb dăunătorul, spre deosebire de tratamentele în vegetație, perioadă în care sigur albinele zboară.

Din păcate, în multe zone din țara noastră climatul favorizează invazia anumitor dăunători, care în majoritatea statelor membre U.E. nu se regăsesc. E important de precizat și faptul că doza medie de pesticide utilizată pe ha în România este de numai 0,6 kg, comparativ cu media europeană de 2,3 kg. În țările unde s-au depistat anumite reziduuri pe un număr insuficient de probe, deci neconcludent din punct de vedere științific, se utilizează cantități apropiate de media europeană, iar regimul pluviometric este mult mai bogat decât în România.

Din păcate unii apicultori nu au înțeles că dacă nu se vor da aceste derogări și nu vor fi alte soluții eficiente, va scădea considerabil suprafața arabilă din România cu plante melifere (floarea soarelui, rapiță) și nu numai (porumb), iar albinele nu vor mai avea cu ce să se hrănească și va scădea atât efectivul cât și cantitatea de produse apicole.  

Apicultorii înainte de a solicita ca Agricultorii să nu mai facă nici un tratament la culturi ar trebui să se pună în aceeași situație, să nu acționeze în nici un fel asupra albinelor în privința Nosemoza și Varroa, să vadă dacă își pot continua activitatea și în ce condiții.

Nu este echitabil să soliciți/impui unei filiere condamnarea la faliment și diminuarea majoră a producției de cereale și plante oleaginoase a unei țări fără dovezi concrete, pertinente, ținând cont de toți factorii implicați și efectele socio-economice ale acestora.

Ministrul Nechita-Adrian Oros și secretarul de stat Florian-Emil Dumitru au condus joi, 5 decembrie 2019, o întâlnire de lucru cu reprezentanții sectorului apicol și cu cei ai producătorilor agricoli din România, la sediul MADR. De asemenea, au participat directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), directorul direcției tehnice de specialitate, alături de experți din cadrul MADR.

Scopul acestei întâlniri a vizat dezbaterea dificultăților cu care se confruntă sectorul apicol, precum și analiza efectelor tratamentului semințelor cu produse pe bază de neonicotinoide la culturile de porumb și floarea-soarelui asupra producției agricole și a populațiilor de albine. Măsura are în vedere fundamentarea deciziei privind acordarea unei derogări pentru folosirea de sămânță tratată cu neonicotinoide de către fermierii români pentru culturile de porumb și floarea-soarelui care vor fi însămânțate în primăvara anului 2020.

Pe parcursul întâlnirii a avut loc un schimb activ de opinii între membrii celor două sectoare, care au agreat ideea unei colaborări strânse, în beneficiul ambelor părți.

Ministrul Adrian Oros a punctat în cadrul întâlnirii că este necesar să păstrăm un echilibru între producătorii agricoli și apicultori, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are rolul de a media acest dialog, astfel încât să fie găsite soluțiile potrivite prin care pierderile să fie cât mai mici de ambele părți.

La rândul său, Emil Dumitru a afirmat că decizia privind acordarea derogării pentru folosirea neonicotinoidelor va fi întemeiată pe studii științifice și argumente tehnice și i-a asigurat pe cei aflați la masa discuțiilor că Ministerul va avea o poziție obiectivă și echidistantă. Astfel, secretarul de stat a transmis participanților că fundamentarea solicitării derogării pentru folosirea neonicotinoidelor va fi discutată cu reprezentanții celor două sectoare, care sunt în strânsă legătură unul cu celălalt.

De asemenea, secretarul de stat Emil Dumitru a reafirmat deschiderea Ministerului Agriculturii spre dialog, accentuând ideea că o nouă derogare pentru România va trebui să fie urmată de o campanie de informare corespunzătoare, astfel încât apicultorii să cunoască exact care sunt zonele în care au fost înființate culturi cu semințe tratate cu neonicotinoide. În acest sens, este nevoie de responsabilități clare trasate pentru toți cei implicați în acest proces – autorități, fermieri – producători agricoli, crescătorii de albine.

În încheierea întâlnirii, ministrul Adrian Oros a subliniat că marea provocare în acest caz o constituie identificarea de soluții pentru a reduce riscurile asociate utilizării acestor produse, astfel încât pierderile să fie cât mai mici.

Sursa: madr.ro

Adrian OROS, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, susține propunerea Comisiei Europene exprimată în cadrul Reuniunii AGRIFISH de a crește sprijinul financiar alocat programului dedicat susținerii apiculturii, de la 40 la 60 de milioane de euro pe an, după anul 2022.

Propunerea de a crește alocarea după 2022 vizează Programul Național Apicol, întrucât în ce privește alocarea totală pentru toate statele membre în perioada 2020 – 2022, aceasta este în valoare de 40 milioane de euro pe an, României revenindu-i suma de 31.492.100 euro pentru cei trei ani de derulare ai Programului. Facem precizarea că din această sumă 50% din fonduri provin de la Uniunea Europeană prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar 50% este contribuția României de la Bugetul de stat.

Propunerea de a crește valoarea sprijinului dedicat apiculturii va fi realizabilă numai după aprobarea viitorului Cadru Financiar Multianual și finalizarea legislației viitoarei Politici Agricole Comune, 2021-2027, a precizat în cadrul întâlnirii Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

În cadrul celei mai recente reuniuni a Consiliului AgriFish, delegația Ungariei a susținut o informare cu privire la situația dificilă din sectorul apicol, ocazie cu care ministrul Adrian OROS și-a exprimat susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară.

”Este adevărat că sectorul apicol se confruntă cu probleme multiple și ne exprimăm de aceea toată susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară. Deși suntem cu toții de acord cu rolul pe care îl joacă albinele, nu doar ca polenizator pentru agricultură, dar și ca sursă de produse ale stupului de o valoare extraordinară pentru umanitate, trebuie să recunoaștem că acest sector are nevoie urgentă de măsuri pentru a nu intra în colaps ireversibil. Susținem măsurile propuse de colegul ungar și solicităm Comisiei Europene să ia în considerare stabilirea cât mai rapid a unui set de măsuri menite să protejeze mult mai eficient sectorul apicol european”, a afirmat ministrul OROS în cadrul Consiliului AgriFish.

România este unul dintre producătorii importanți de miere la nivel european, cu o producție de peste 29.000 tone raportată pentru anul 2018. La nivelul anul 2018, datele statistice, furnizate de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) care au fost transmise și notificate la Comisie, arată că erau înregistrate 1.848.790 familii de albine în România, poziționându-ne pe locul doi la nivel european, după Spania, care deține un efectiv de 2.961.000 familii de albine. În ceea ce privește exporturile de miere ale României, pentru perioada 2016-2018, acestea au totalizat peste 33.000 tone, în timp ce importurile pentru aceeași perioadă s-au cifrat la aproximativ 12.000 tone.

Sursa: madr.ro

La finele lunii octombrie a fost audiat în cadrul Comisiilor reunite de Agricultură ale Parlamentului României ministrul desemnat (actualul ministru) pentru Ministerul Agriculturii, dr. vet. Nechita Adrian Oros, cu privire la programul de guvernare asumat.

Referitor la reglementările pentru apicultura românească, ministrul s-a arătat un susținător al introducerii unui sistem de sprijinire a apicultorilor în noua Politică Agricolă Comună, mai exact în viitorul Program Național Apicol.

Totodată, fiind întrebat de către deputatul Daniel Popescu despre poziția sa referitoare la introducerea Registrelor Genealogice și pentru specia albine, acesta a răspuns: „Susțin un Registru Genealogic, așa cum susțin pentru orice specie de care noi ne ocupăm. În opinia mea, doar cei care reușesc să facă genotipare și să ne demonstreze că fac acest lucru prin ținerea unui Registru Genealogic pot să intre în acest PNA. Ceilalți nu vor beneficia, și este logic să fie așa, de schemele de ajutor prin acest Program Național Apicol.“

Referitor la înființarea Registrului Genealogic pentru specia albine, vicepreședintele Comisiei de Agricultură de la Camera Deputaților, dr. vet. Dănuț Pale, a atras atenția că pentru înființarea Registrului Genealogic trebuie să se cunoască atât mama cât și tatăl și originile lor.

Tot referitor la apicultură ministrul a subliniat că va interveni și pe piața mierii care este invadată de miere falsificată: „Știm toți că intră foarte multă miere contrafăcută și nici măcar din UE, ci din țări terțe, mai ales din China. Se impune un control foarte riguros al importurilor de miere și teamă îmi este ca această miere să nu ajungă și în programul Mierea în școli. Ar fi grav să cheltuim bani pe miere contrafăcută și să o dăm copiilor noștri.“

O altă problemă amintită a fost situația Legii apiculturii (Legea nr. 383/2013) care, într-o formă revizuită, este în dezbatere de aproape doi ani în Parlamentul României. Deputatul Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură și silvicultură, a depus mai multe amendamente la proiectul de modificare şi completare a Legii apiculturii nr. 383/2013.

Tot Daniel Popescu consideră total ineficient și complet netransparent modul în care au fost organizate consultările și dezbaterile pe tema acestui proiect de lege, în condiţiile în care modificările aduse Legii apiculturii necesită o implicare largă a apicultorilor din toate regiunile ţării. La finalul dezbaterilor, deputatul Popescu a propus a fi luate în considerare:

• obligația înființării de registre și evidențe genealogice;
• etichetarea corectă a produselor românești și interzicerea simbolurilor românești pe eticheta produselor cu altă proveniență decât cea națională;
• eliminarea abuzurilor ce s-ar putea exercita cu prilejul unor controale ale DSVSA județene declanșate «ori de câte ori există suspiciuni sau reclamaţii» cu privire la neîncadrarea în parametrii de siguranţă şi de calitate a produselor apicole.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În articolul intitulat „Protejarea raselor locale de albine în țările Europei“ publicat în revista Lumea Satului în septembrie 2019 descriam cum se realizează conservarea raselor locale în majoritatea țărilor Europei cu activitate apicolă.

Justificarea măsurilor de conservare și protecție a raselor autohtone în unele țări se datorează faptului că controlul reproducției la albine nu se poate realiza ca la celelalte specii de animale datorită particularităților de reproducție a albinelor. Printre aceste particularități se pot enumera aceea că împerecherea reginelor are loc în zbor și că distanța de zbor a reginelor și trântorilor poate fi de circa 10 km de stupine.

De asemenea, este de știut că reginele se împerechează cu mai mulți trântori și că aceștia apar în număr mare în sezonul activ, iar fenomenul de roire naturală conduce la diseminarea materialului biologic, respectiv a genelor în natură.

Drept urmare, apicultorii care utilizează alte rase și hibrizi interrasiali pentru reproducție sau producție nu pot asigura controlul reproducției în raza de zbor a reproducătorilor produși sau achiziționați. Producția de regine poate fi foarte mare, iar vânzarea acestora în toată țara este un fapt obișnuit, astfel că pe parcursul unui an se pot vinde sau cumpăra mii de regine și, dacă acestea sunt de alte rase sau hibrizi interrasiali, aceasta va duce implicit la o metisare foarte rapidă a rasei autohtone, depreciind-o iremediabil. Bineînțeles și România a trebuit să se alinieze la curentul favorabil luării unor măsuri de protecție a rasei albinei românești Apis mellifera carpatica și astfel se declară oficial că întreg teritoriul României este o arie de conservare pentru rasa autohtonă și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea apiculturii și programul Național de Reproducere.

Deși albina carpatină este singura rasă recunoscută la noi în țară, de câțiva ani au început să se importe și alte rase sau hibrizi care promit apicultorilor români producții duble. Cu costuri uriașe și efecte dezastruoase pe termen lung, spun cercetătorii autohtoni, care apreciază că, în acest ritm al importului necontrolat, genetica apicolă românească va dispărea în 5-6 ani.

De asemenea, afirm și sunt și alții de acord cu mine că măsurile de protecție, luate de organele responsabile în domeniu, nu reușesc practic să protejeze în totalitate albina româneasca de pericolul impurificării de către alte rase sau hibrizi interrasiali, fiind foarte greu de controlat importurile clandestine spre România de alte rase și hibrizi interrasiali de albine.

Mai mult, chiar pe teritoriul României există stupine unde se multiplică mai mult sau mai puțin controlat alte rase cum ar fi Buckfast, Carnica, Lingustica, Caucasica și altele care apoi sub o formă sau alta sunt diseminate pe teritoriul României.

Totodată, știm că sunt prevăzute zone circulare de izolare de 10 km în jurul stupinelor autorizate pentru multiplicare, iar acestea în anul 2019 sunt în număr de 334.

Dacă facem un exercițiu de imagine cu zonele de izolare din jurul acestor stupine de multiplicare pe întreg teritoriul României vom constata că foarte puține zone vor rămâne libere în care să se poată efectua stupărit pastoral.

De asemenea, este foarte greu de controlat în familiile de albine existența sau nu a altor rase de albine sau metiși interrasiali. De altfel, DSVSA-urile și OJZ-urile nu au nici mijloace tehnice adecvate și nici specialiști în acest domeniu. Despre posibilitatea unor teste ADN pe albine, la ora actuală, nici nu poate fi vorba.

Autoritățile abilitate să controleze aceste aspecte în România s-au rezumat la emiterea unor reglementări legale, evitându-se alocarea unor fonduri financiare pentru acest scop. Consider că nu se poate controla fenomenul numai cu reglementări – hârtii, trebuie și alocări de fonduri – bani, pentru asigurarea unor dotări adecvate.

Ținând cont de cele arătate mai sus încerc să creionez niște propuneri practice pentru a se reuși totuși protecția și conservarea rasei albinei românești Apis mellifera carpatica având în vedere condițiile actuale de pe teritoriul României.

Este evident că o asemenea protecție și conservare a rasei autohtone se poate realiza numai printr-o împerechere strict controlată a reginelor prin reproducere închisă, ceea ce se poate face prin folosirea de stații de împerechere controlate sau a echipamentelor de inseminare artificială a reginelor.

Stațiile de împerechere controlată realizează reproducerea selectivă sau asistată, ceea ce presupune controlul deplin al împerecherii. Împerecherea, deși este liberă, presupune ca realizarea cuplajelor între regine și trântori să aibă loc în spații geografice izolate, împerecherea reginelor realizându-se doar cu trântori proveniți de la familiile de tată selectate.

Stupinele de împerechere controlată trebuie amplasate în locuri izolate la care să nu aibă acces alte albine în afară de albinele nucleelor de împerechere și familiilor de albine producătoare de trântori. Această izolare aproape perfectă poate fi realizată fie pe insule situate la cel puțin 15 km de țărm, fie în zone alpine perfect izolate biologic.

La noi în România cele mai la îndemână ar fi stațiile situate în zone alpine pe teritoriul unor rezervații naturale, ceea ce ar implica eforturi din partea MADR și ANZ pentru identificarea acestora.

Bineînțeles, aceste acțiuni implică încheierea de protocoale cu gestionarii rezervațiilor naturale pentru admiterea accesului în aceste zone, găsirea și alegerea responsabililor cu administrarea stupinelor de împerechere controlată și asigurarea suportului financiar necesar acțiunii.

La alegerea locațiilor stațiilor de împerechere controlată se va ține cont că zonele în care nu există oferte nectaro-polenifere asigură imposibilitatea supraviețuirii albinelor sălbatice și că trântorii nu trec peste culmi mai înalte decât locația stației dacă aceștia întâlnesc pe vale regine fecioare; de aceea locația aceasta trebuie situată într-o vale îngustă.

Astfel de locații favorabile amplasării stațiilor de împerechere controlată sunt de obicei situate la noi în țară la munte la cote mai înalte de circa 1.500 m.

Ca măsură de siguranță ca să nu existe alte albine și trântori decât cele ale stației este amplasarea în cel puțin două tranșe a unui număr de câteva nuclee cu regine fecioare și apoi, după un control la un interval de 3-4 săptămâni, ele trebuie găsite toate fecioare, pontând doar puiet de trântor. Dacă se îndeplinește această condiție, stația de împerechere este perfect izolată biologic, atingându-și scopul pentru care este destinată.

Inseminarea artificială a reginelor se utilizează pentru a se preîntâmpina impurificarea rasei, selectarea indivizilor cu cele mai apropiate caractere de standardul rasei și pentru a obține material genetic de calitate superioară, capabil să realizeze producții importante de miere.

La alegerea materialului biologic pe care să se facă însămânțare artificială pentru a realiza material genetic excepțional este nevoie atât de regine provenite din familii selecționate, cât și de trântori proveniți din familii de excepție și pentru a realiza această operațiune este nevoie de aparate de inseminare artificială a reginelor, dar și de personal calificat care să facă acest lucru.

Pentru a efectua inseminarea artificială se utilizează un complet de instrumente special compus din: microscop, butelie de dioxid de carbon, lampă cu lumină rece, pensetă, aparatul de inseminare propriu-zisă și alte accesorii mici (soluţie salină folosită la pomparea lichidului seminal prin seringă, vaselină albă pentru sigilarea tuburilor cu spermă și şerveţele umede). Se poate preciza că microscopul poate fi dotat și cu o cameră video care transmite semnalul la un monitor, astfel că întreaga operaţiune de inseminare poate fi urmărită pe monitor sau înregistrată pe suport CD sau DVD.

Este evident că pentru a obliga stupinele de elită și de multiplicare să efectueze inseminare artificială a reginelor trebuie îndeplinite următoarele condiții minimale:

• dotarea acestora cu aparatură pentru inseminare artificială, respectiv sprijinirea acestora cu suport financiar în acest scop;
• organizarea de cursuri de specializare în inseminare artificială pentru persoane ale stupinelor de elită și multiplicare;
• instituirea unor comisii specializate în domeniu care să controleze periodic și de câte ori este necesar corectitudinea inseminărilor artificiale și calitatea materialului biologic obținut.

Acestea sunt propunerile mele și închei cu speranța că voi trezi interesul apicultorilor români și autorităților, cu atribuții în domeniu, care să vină cu critici constructive și propuneri pertinente astfel încât să reușim să adoptăm cele mai bune măsuri în scopul protecței eficiente a rasei de albine românești – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În ședința din 17 septembrie 2019, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”.

Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și Instituțiile Prefectului. De asemenea, hărțile de monitorizare a climei din perioada martie – mai 2019, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) consemnează faptul că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi și precipitații care s-au înregistrat în această perioadă de timp pe întreg teritoriul țării.

Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt:

a) apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;

b) apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare;

c) apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

a) să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.251/2017;

b) să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.

Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este 31 octombrie 2019.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 37.000.000 lei se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.

Sursa: madr.ro

Roxana Munteanu din Rediu, judeţul Iași, se ocupă cu creşterea albinelor de șase ani. Aceasta spune că pentru ea şi familia ei apicultura este un drog dulce, pe care o practică cu mare drag. Mica ei afacere apicolă a pornit cu 5 familii de albine primite cadou, dar în timp numărul lor a crescut la 80, pe care le îngrijeşte cu mare atenție. În continuare ieşeanca ne va prezenta aspecte legate de recoltarea şi extragerea mierii, plus sfaturi cu privire la intrarea într-un astfel de business.

Tehnologia de recoltare şi extracție a mierii

Prin cules principal se înţelege sursa meliferă de la care albinele strâng cea mai mare cantitate de nectar din tot timpul anului. Culesul principal se clasifică din punctul de vedere al cantităţii de miere realizată în cules de producţie, în care timpul este prielnic, înfloritul nu a fost compromis şi se pot realiza cantităţi însemnate de miere recoltabilă. În afară de culesul de producţie, mai are loc şi culesul de întreţinere, de pe urma căruia se realizează cantităţi ce se consumă pe parcurs în familiile de albine, menţionează apicultoarea ieşeancă. „O etapă importantă a anului apicol o reprezintă momentul încetării fiecărui cules de producţie. Principala lucrare consecutivă a acestui moment este cea de recoltare a mierii marfă. De fapt, acum se observă cu adevărat munca depusă de apicultor de-a lungul întregii perioade premergătoare sezonului activ. Eforturile, priceperea şi perspicacitatea acestuia se vor converti în cantităţi mai mari sau mai mici de miere marfă sau produse apicole, care pot fi exprimate în kilograme echivalent miere“, adaugă Roxana Munteanu.

Tot Roxana este cea care ne mărturiseşte că în stupină se poate aprecia în mod practic încetarea culesului, dacă ţinem cont de următoarele aspecte şi indicatori. „Aici este vorba de intensitatea de zbor a albinelor care scade în mod evident, indicaţiile cântarului de control montat în stupină, care la un stup cu o familie de albine de putere mijlocie ajută apicultorul în determinarea intensităţii culesului, prin diferenţele în greutate înregistrate de cântar/unitatea de timp. De altfel, seara nu se mai simte mirosul caracteristic de miere şi nu se mai aude zumzetul puternic provocat de albine, iar în lipsa culesului albinele se irită uşor şi devin mult mai agresive, atacând persoanele aflate în raza lor de zbor. Astfel, în căutarea hranei albinele dau târcoale în jurul familiilor slabe, fiind predispuse la furtişag.“

În lucrările de recoltare şi extracţie a mierii din faguri, aprecierea momentului încetării culesului are o importanţă deosebită pentru apicultor întrucât extracţia mierii trebuie să fie terminată cu câteva zile înainte de încetarea culesului de producţie, iar extragerea repetată a mierii în timpul culesului principal de lungă durată contribuie la sporirea producţiei cu circa 30%. Practic, declanşarea acţiunii de recoltare a fagurilor cu miere din stup începe atunci când mierea este suficient de maturată, luându-se drept criteriu prezenţa coroanei cu miere căpăcită în treimea controalelor prin sondaj a fagurilor cu miere marfă, la un interval de 2-3 zile, spre sfârşitul culesului principal, ne atenţionează apicultoarea. „Respectând această indicaţie, există siguranţă că prelucrarea enzimatică a mierii a fost terminată, iar conţinutul în apă al mierii a ajuns la maximum de 18-20%. În acest fel se evită extracţia mierii nematurată şi cu un conţinut ridicat în apă de circa 23%, ce nu corespunde calitativ. Atunci când se recoltează în timpul culesurilor, pentru ca albinele să nu fie stingherite în activitatea lor, ramele cu faguri conţinând miere de extras trebuie recoltate de la stupi spre seară, când zborul albinelor a încetat. Însă, în perioadele lipsite de cules, recoltarea fagurilor cu miere se execută dimineaţa. Totodată, pregătirea utila­jelor şi a spaţiului de lucru pentru extracţia şi depozitarea mierii trebuie făcute din timp şi în mod corespunzător. Ţinând cont de toate acestea, apicultorul poate începe lucrarea de recoltare şi extracţie a mierii“, mai specifică Roxana.

Apicultura, o loterie

Luând în calcul întreaga tehnologie de recoltare şi extracție a mierii prezentată anterior, produsele apicole oferite de familia Munteanu doritorilor sunt următoarele: miere de salcâm, tei, polifloră, floarea-soarelui, dar şi polen crud, căpăceală şi tinctură de propolis. „Distribuţia acestora o facem cu mașina personală pe raza orașului Iași. Stabilim puncte de întâlnire cu clienții şi astfel încercăm să ne facem cât mai cunoscuți oferindu-le cărți de vizită oamenilor pe stradă, dar şi postând pe anumite grupuri locale, iar din recomandare în recomandare reușim să ne vindem produsele apicole oferite de albinuțe“, specifică Roxana.

Tot aceasta ne mai spune că pentru începători investiţia într-o afacere cu albine ar fi în valoare de circa 4.000 RON, dar în timp aceasta va mai crește. „Recomandăm celor care vor să se apuce de apicultură să se intereseze, să nu fie alergici la înțepătura de albină, să studieze înainte despre aceste insecte și să le iubească cu pasiune, nu doar pentru bani, deoarece apicultura este o loterie, un an câștigi, altul pierzi, dar cu siguranţă este ca un drog dulce, iar dacă te apuci, greu te mai lași de ea. Și nu credem că am putea să ne mai lăsăm de această frumoasă meserie, facem totul cu foarte mult drag, punem suflet în tot ceea ce facem, de altfel iubim aceste micuțe albinuțe și ne minunăm cu câte bunătăți ne delectează. În viitor am vrea să putem recolta mult mai multe produse apicole, cum ar fi păs­tura, lăptișorul de matcă, apilarnilul, dar mai ales să ne ocupăm până la adânci bătrâneți de această frumoasă meserie și să le oferim clienților noștri produse cât mai naturale“, încheie Roxana Munteanu, apicultoare în judeţul Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Se știe că, în goana după profituri cât mai mari din apicultură, diverși apicultori încearcă să-și înlocuiască rasele locale de albine din stupine cu alte rase și hibrizi interrasiali și, având în vedere specificul schimbării reginelor și modul lor de împerechere, aceste acțiuni duc și la impurificarea rasei locale.

Totodată, pentru o mai bună edificare a cititorilor, trebuie arătat că rasele de albine sunt rase naturale, geografice, adaptate și eficiente în zona în care s-au format. Rinderer, în1986, la pag. 309 afirma:

„Rasele ecogeografice sunt cele mai bune albine pentru ariile ecologice ale unei zone.“

Astfel, rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, climei şi al resurselor florale în care s-au format. Ele nu sunt de regulă unităţi panmictice, ci compuse din populaţii genetice distincte morfoproductiv. Omul nu a putut modifica şi controla decât maximum 10% din condiţiile de viaţă ale coloniilor de albine, spre deosebire de celelalte animale domestice unde se poate controla împerecherea 100%.

De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că fiecare rasă naturală a fost şi este cel mai bine adaptată şi mai productivă în zona ei de formare, în nişa ei ecologică. Transferul unor asemenea rase în alte zone presupune, pentru a le menţine valoarea, transferarea odată cu ele şi a ecosiste­mului lor natural, ceea ce este imposibil, presupunând o anumită depreciere a lor.

Ca exemple a rezultatului negativ al introducerii altor rase și hibrizi interrasiali pe teritoriul unor regiuni este cazul Rusiei și Germaniei, care pe anumite regiuni nu mai dețin rasele autohtone.

Ca soluție a ameliorării tot Rinderer arată că:

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necontrolat.“

Ținând cont de aprecierile de mai sus, în Raportul referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE, dezbătut marți, 23 ianuarie 2018, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, se făcea invitația ca:

„Statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE.“

Trebuie precizat că, actualmente, în Europa sunt recunoscute 15 rase distincte (subspecii) de Apis mellifera (după Ruttner 1988) și aceste populații prezintă adaptabilitate la condițiile locale (hrană, condiții climatice) și caracteristici diferite de comportare și de producție.

Au fost și sunt cazuri când, cu ocazia încercărilor, de cele mai multe ori nereușite, de introducere pe teritoriul altor regiuni a altor rase peste cele autohtone, în speranța obținerii unor producții mai mari de miere, când în anumite regiuni ale unor țări europene (Germania, Anglia, Rusia șamd) rasele autohtone fie au dispărut, fie s-au depreciat.

Acest fenomen apare ca urmare a faptului că acțiunile de mai sus duc la pierderea diversității genetice ce se leagă de pierderea caracteristicilor ce favorizează adaptarea la condițiile locale și, eventual, la pierderea de familii de albine valoroase, în special în ultimul deceniu.

Drept urmare a celor arătate mai sus. majoritatea țărilor europene cu o apicultură dezvoltată au luat măsuri pentru conservarea raselor de albine autohtone și chiar îmbunătățirea calității acestora.

Pentru această conservare pe teritoriul acestor țări s-au constituit regiuni în care se lucrează numai cu rase curate și în care este restricționat importul de alte rase sau metiși interrasiali, lucrându-se în sistem închis (rasă curată).

Ariile de conservare stabilite sunt de obicei protejate prin lege sau alte reglementări legale și mișcarea albinelor spre și din afara ariilor este, în general, restricționată.

Trebuie precizat că între ariile de conservare din diferitele țări europene pot exista diferențe ca: mărimea și structura ariilor de conservare, numărul de familii de albine și apicultori implicați, tipurile de organizare și de conducere a ariilor de conservare, sursele de finanțare, monitorizare și migrație în afara lor a familiilor de albine performante.

Concret, mai jos voi detalia pe fiecare țară europeană în parte cum realizează conservarea raselor sale locale. Astfel:

• În BELGIA există o arie de conservare pentru albina autohtonă Apis mellifera mellifera.
• CROAȚIA este în întregime constituită ca arie de conservare pentru Apis mellifera carnica.
• DANEMARCA are o arie de conservare pentru Apis mellifera melifera și protecția ariei de conservare este asigurată de un ordin al Ministerului Agriculturii și Mediului, albinele fiind proprietate privată, iar terenul având mai mulți proprietari.
• În ELVEȚIA există 5 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și acestea sunt monitorizate de Biroul Federal de Agricultură și asociațiile de apicultori.
• FRANȚA are 11 arii de conservare organizate insular pe 3 insule și continental într-o zonă circulară (zonă sanctuar) și o zonă tampon, iar importul de albine în zonele protejate este interzis. Protecția este pentru Apis mellifera mellifera. Monitorizarea se face prin folosirea markerilor moleculari și, dacă se detectează o introgresiune într-o familie de albine, aceasta este înlocuită.
• În IRLANDA se conservă, Apis mellifera mellifera pe tot teritoriul țării și activitățile de conservare sunt promovate de IRISH Honey Bee Society și Galtee Bee Breeding.
• ITALIA are 5 arii de conservare pentru Apis mellifera lingustica și o arie de conservare pentru Apis mellifera siciliana. Pentru Apis mellifera lingustica diferite stații de prelucrare gestionează eforturile de conservare în diferite locații și în unele există suport guvernamental.
• MALTA conservă rasa Apis mellifera rutnerri și activitățile de conservare se desfășoară în cadrul Proiectului de Conservare Rutnerri.
• În NORVEGIA sunt 2 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și pentru ambele arii albinele sunt proprietate privată și terenurile pot avea mai mulți proprietari. Se acordă suport financiar din partea Ministerului Alimentației și Agriculturii.
• POLONIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera mellifera și o arie de conservare pentru Apis mellifera carnica și acestea sunt monitorizate de Ministerul Agriculturii.
• În PORTUGALIA există 2 arii de conservare pentru rasa locală Apis mellifera iberiensis.
• REGATUL UNIT are pe teritoriul său 3 locații cu activități de conservare pentru Apis mellifera mellifera.
• În ROMÂNIA – declarativ oficial – întreg teritoriul este o arie de conservare pentru rasa autohtonă Apis mellifera carpatica și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea Apiculturii și Programul Național de Reproducere. Voi reveni cu un articol despre situația din România.
• SPANIA are 2 arii de conservare pentru Apis mellifera iberiensis.
• TURCIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera caucasica, 2 arii de conservare pentru Apis mellifera anatolica, două arii sunt administrate de Ministerul Alimentației, Agriculturii și Zootehniei, iar patru arii de către Ministerul Pădurii și Gestionării Apelor.

Analizând cele de mai sus putem trage concluzia că nu se poate realiza o conservare a rasei autohtone până când în această acțiune nu se vor implica cu răspundere și dăruire toate organele statului din domeniul agriculturii (din care face parte apicultura), federațiile, asociațiile și cooperativele apicole, precum și apicultorii.

De asemenea, organele statului, MADR, ANZ și ANSVSA trebuie să înțeleagă că nu este suficient ca, pentru a realiza o conservare eficientă, să se elaboreze legi și reglementări, ci trebuie ca acestea să se implice și în sprijinirea organizării arilor de conservare, controlul acestora și, de ce nu, în sprijinirea lor financiară. Sprijin de același fel se poate aștepta și de la federațiile, asociațiile și cooperativele apicole și chiar de la apicultorii individuali.

(Articolul de față a fost inspirat din lucrarea științifică „Conservarea raselor locale“, autoare dr. Fani HATJINA, Div. of Apiculture – Greece, susținută la Conferința BeeCome – Blaj 2019)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Robert Bălteanu este un tânăr apicultor din comuna Mogoșești, județul Iași. De mic copil a moștenit de la părinți pasiunea pentru stupi, iar în prezent are 150 de familii de albine. Pentru a-și ușura munca, pe viitor dorește să achiziționeze utilaje noi pentru recoltarea mierii și să facă minipavilioane pentru a realiza mai ușor transportul stupilor, de la o zonă la alta.

Apicultură de 3 decenii

Ferma apicolă a lui Robert a luat viață în urmă cu 7 ani. A început cu 10 stupi, toți fiind roi din acel an, iar ușor, ușor aceștia au devenit o fermă apicolă în toată regula. „Dar, adevăratul început a fost datorită mie, în urmă cu mulți ani, când eu aveam doar câțiva anișori. Mă jucam printre stupii pe care tatăl meu îi avea în fundul curții. Erau câteva lăzi goale pentru că albina murise toată în acea iarnă… fusese o iarnă grea și, având un magazin deschis în sat, nu prea a mai avut timp de ei. Eu știam că acei stupi nu mai au albine, iar atunci când mă jucam am observat că era bâzâială la una dintre lăzi: venise un roi și se instalase acolo. Am alergat la ai mei și le-am zis: «Doamne-Doamne, au înviat albinele noastre». Și de atunci părinții mei se ocupă de stupi, noi am moștenit de la ei toată pasiunea pentru aceștia, iar în prezent avem 150 de familii de albine“, ne mărturisește tânărul apicultor.

Mama acestuia, Maria Bălteanu, din localitatea Victoria, tot din județul Iași, ne spune că, în cazul lor, totul a început în urmă cu circa 30 de ani, iar acum au ajuns să aibă împreună cu copiii 350 de stupi. „Am început în anul ’88 cu trei stupi. În acest moment producem miere de salcâm, de tei, polifloră, de la pomii fructiferi, de rapiță, dar și polen“, a mai adăugat apicultoarea.

Robert ne spune că mierea se extrage cu ajutorul unei centrifugi apicole, asta după ce ramele sunt descăpăcite de dopurile cu care sunt sigilate celulele cu miere. „Anul acesta avem o miere de salcâm foarte bună din zona Vasluiului și miere de tei din zona Mânăstirii Hadâmbu și urmează mierea de la floarea-soarelui cât de curând. Produsele apicole reușim să le vindem în piață sau direct de la poarta casei. Totodată, mergem și la târgurile organizate de Direcția Agricolă Județeană, dar și la târgul apicol din luna martie a fiecărui an de la Iași“, adaugă apicultorul ieșean.

Investiția în sine, strict referitor la partea financiară, nu este mare. În schimb, ceea ce nu poți cumpăra cu bani sunt anii de experiență din spate, adaugă tânărul. „Fără cunoștințe temeinice de apicultură și o experiență în spate nu poți rezista mult. Această meserie o recomand tuturor celor care iubesc albina, iar celor care cred că este doar o afacere din care ies bani ușor nu o recomand. În viitorul apropiat urmează să achiziționăm utilaje noi pentru recoltarea mierii și vrem să simplificăm foarte mult transportul stupilor de la un cules la altul deoarece pierdem foarte mult timp cu încărcatul și descărcatul stupilor. Vreau să fac câteva minipavilioane pentru a fi mult mai ușor de transportat stupii“, încheie apicultorul Robert Bălteanu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Despre biostup s-a vorbit prima oară acum zece ani, când a fost lansat pe piață de profesorul Nicolae Ursu. Acesta voia să inoveze apicultura cu un prototip diferit de stup care să permită apicultorilor să renunțe la tratamentele medicamentoase împotriva Varoozei. Contestat sau agreat de apicultori, biostupul a rezistat totuși pe piață. L-am întâlnit pe Viorel Sfichi, constructorul care pune în practică conceptul biostupului, la un târg apicol. Acesta ne-a vorbit despre îmbunătățirile aduse biostupului și avantajele pe care le are.

„Inițial, biostupul a fost construit într-o formă mai rudimentară, dar între timp a fost îmbunătățit. I-am făcut diafragme dintr-un plastic antistatic și alimentar, iar mai nou pentru corpurile pereților facem îmbinări din dinți între lamele. Astfel rezistența stupilor crește în timp, iar gradul de uzură nu mai apare atât de rapid ca în cazul îmbinărilor simple. În ceea ce privește folosirea biostupilor apar tot mai multe metode noi de a ierna și de a ne adapta la producție. Biostupul este avantajos la înmulțire pentru că este compartimentat în trei compartimente a câte șase rame. Acolo se formează nuclee, se dezvoltă și devin roi rămânând la iernat împreună. În felul acesta formează un ghem împreună. Se pot face hrăniri simultan la toate trei compartimentele printr-un hrănitor către care albina trece prin diafragma cu ochiuri Haneman. În acest prototip se pot face stimulări simultane. La producție se folosește o familie principală pe 12 rame la care atașăm și două magazii, depinde de solicitarea clientului. La această variantă de biostup mai avem atașată și o roiniță pentru șase rame ca să își formeze un nucleu sau să aibă matcă de rezervă. Din cauza faptului că în ultimul timp clima este foarte mult schimbată, iar sezonul de cules la o anumită specie – la salcâm sau tei, spre exemplu – trece mult mai repede, se poate lucra și cu familii ajutătoare de albine. Când sunt perioade mai slabe de cules putem lua rame cu puiet de la familii ajutătoare pentru a întări familia principală înainte de un cules mai intens.“

Cum funcționează protecția împotriva Varoozei? Biostupul este special prin faptul că i se poate adăuga un grătar din lemn în partea opusă fantelor de la urdiniş. Astfel, în partea din spate a stupului se formează un mic buzunar care poate acomoda până la 5 rame. Lângă grătar va fi poziționată rama de control, în vreme ce restul ramelor vor fi separate de o diafragmă, în acest fel se formează creşa de regine ataşată stupului. Viorel Sfichi spune că este important ca grătarul să fie dispus în pat cald faţă de ramele din cuib care sunt dispuse în pat rece și că distanţa dintre fantele lui trebuie să corespundă cu distanţa dintre rame. Este un aspect important de reținut pentru că altfel regina, spune apicultorul, ar putea crede că stupul se termină acolo. Ea va trece astfel de acest grătar în spaţiul pe care îl delimitează pentru a depune ouă de trântori pe rama de control special pregătită în acest sens. Această ramă va fi rama de control al Varoozei. Aceeași zonă în care se inserează rama de control al Varoozei poate fi folosită primăvara şi toamna pentru amplasarea hrănitorilor.

Laura ZMARANDA

Apicultorii români, dar și alți cititori sunt interesați cu ce profituri se poate vinde mierea și alte produsele apicole. Ca urmare am tras concluzia că ar fi interesant pentru aceștia să prezint o documentare referitoare la piața mondială a mierii. Pentru această documentare m-am adresat domnului prof. Victor Mateș, fondatorul companiei și, în același timp, organizatorul târgului de miere de la Blaj intitulat Sărbătoarea Mierii, care de 11 ani se desfășoară în ultima săptămână a lunii martie a fiecărui an.

Deși cred că majoritatea apicultorilor români îl cunosc pe dl prof. Victor Mateș, îi voi face totuși o prezentare succintă:

Origiar din Ocnișoara, județul Alba, localitate situată la 8 km de Blaj, din profesor de fizică acesta a ajuns în cca 27 de ani să administreze unul dintre cele mai puternice branduri din România, răspunzând profesionist cu succes unei serii de provocări.

Astfel Apidava administrată de el a ajuns să îndulcească cu miere și alte produse apicole întreaga lume, ajungând la o cifră de afaceri de peste 10,5 milioane de euro. De exemplu, din numeroasele afaceri ale firmei se remarcă exportul a peste 400 tone de miere în Japonia în ultimii ani.

Ca o încununare a profesionalismului acestuia, prof. Victor Mateș, fondator Apidava, a fost premiat la Gala Entrepreneur Of The Year – EY Romania 2018.

Având în vedere cartea de vizită mai sus descrisă, sunt convins că aceste succese nu se puteau obține fără o cunoaștere temeinică a pieței internaționale a mierii. De aceea l-am rugat pe dl prof. Victor Mateș să-mi răspundă la un set de întrebări astfel încât răspunsurile la acestea să lămurească cititorii referitor la funcționarea pieței internaționale a mierii. 

– Care țări sunt principalele producătoare de miere și alte produse apicole din lume, ce cantități produc și care este calitatea acestora?

– Principalele țări producătoare și exportatoare de miere din lume sunt China, America Latină – Argentina, Brazilia și Mexic, iar din Europa, Ucraina și Turcia.

Din punctul de vedere al cantităților exportate, China devansează toate țările exportatoare cu o cantitate de 250 la 280 mii de tone de miere și mai produce circa 95% din toată cantitatea de lăptișor de matcă (gel royal) existent în piața mondială. Din punctul de vedere al calității mierii chinezești, deși sunt uneori semne de întrebare, mierea este totuși conformă cu legislația UE.

Referitor la mierea provenită în piață mondială din America Latină – Argentina, Brazilia, Uruguay, Mexic, Cuba etc. – aceasta atinge cantiatatea de circa 150 mii de tone și mai ales mierea polifloră este de bună calitate.

De precizat, Uniunea Europeană are un potențial apicol de 17.000.000 familii de albine administrate de 600.000 de apicultori, produce în medie 250 mii tone de miere și importă anual circa 200 mii tone. Printre producătorii de miere ai UE se pot enumera România, Spania, Ungaria, urmate de Germania, Italia și Grecia, iar printre cei mai mari exportatori de miere sunt Ucraina, care exportă 50 la 60 mii de tone de miere, și Turcia, cu 40 la 50 mii de tone. Această miere este considerată de foarte bună calitate și, mai mult, Turcia este principalul producător și exportator de miere de pin din lume.

Pentru a se asigura că mierea importată respectă standardele înalte ale UE, toată mierea ar trebui testată, iar cerințele privind menționarea sursei ar trebui să fie mai stricte, recomandă rezoluţia PE.

Totodată, este de știut că astăzi testele efectuate arată că 20% din mierea importată nu respectă standardele UE.

– Ce țări sunt principalele consumatoare, res­pectiv importatoare de miere și ce cantități consumă?

– Principala importatoare de miere din lume este Germania, care importă 120 la 140 mii de tone de miere în vrac, o îmbuteliază, 70 la 80 mii tone o exportă și diferența o comercializează la consumul intern.

Tot ca importatori trebuie să amintim și țările europene Anglia, Franța, Spania, Italia, Danemarca, Olanda și Germania, toate având un consum mediu anual de peste 1,5-2 kg pe locuitor.

– România cum stă la producția de miere...?

– În funcție de condițiile climatice și pedoclimatice favorabile sau nefavorabile culesurilor melifere, în România se produc anual 20-25 mii tone de miere, din care se exportă 12-15 mii tone, restul consumându-se pe piața internă.

De reținut, la export cea mai bună miere românească este considerată cea de salcâm și de tei.

– Care este consumul de miere în România și cum credeți că acesta ar putea fi mărit?

– Astăzi consumul mediu anual de miere cred că poate fi considerat 600-700 g pe locuitor și este de apreciat dacă ne aducem aminte că am plecat imediat după Revoluție de la un consum de 50-60 g. Este de remarcat că România, cu toate că și-a crescut consumul, tot codașa Europei este.

Un mod de stimulare a creșterii acestui consum ar fi fost ca guvernanții să legifereze și să aplice introducerea mierii în școli.

Anul trecut Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a anunțat cu surle și trâmbițe că Programul „Mierea în şcoli“ va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019. Prin acest program, 1,4 milioane de copii vor primi un borcan de 350 de grame/luna de miere polifloră din producţie internă.

Citez:

„Programul Mierea în şcoli este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Aceasta va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual. Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere. Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată şi aici toţi suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginaţi-vă ce se întâmplă astăzi în România din punctul de vedere al sănătăţii: zeci de kilograme de zahăr se consumă în România şi avem doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare şi programe care să stimuleze consumul“, a precizat Daniel Botănoiu, citat de Agerpress.

Apoi, ce să vezi, măsura legislativă a fost amânată, Guvernul României a hotărât suspendarea Programului Mierea în școli pe timp de un an – probabil că se va aplica la calendele grecești. Aici, nu mai am comentarii.

– Mai constituie activitatea apicolă în România o afacere profitabilă și cum ar putea fi îmbunătățit profitul în acest domeniu?

– Categoric este profitabilă, dar trebuie lărgită aria sortimentelor de produse apicole, respectiv spre producția de polen, propolis, lăptișor de matcă și apilarnil.

De asemenea, pentru a produce cantitățile suficiente de produse apiocole cerute de piață apicultorii trebuie să-și facă ferme apicole cu cel puțin 500 familii de albine și să se asocieze în cooperative apicole ca astfel să se negocieze cât mai profitabil prețul de livrare a produselor apicole către piață.

– Ce factori contribuie la stabilirea prețului de achiziție a mierii de către achizitori de la apicultori?

– Principalii factori de stabilire a prețului la export al mierii sunt: producția anuală la nivel mondial și mărimea ofertei de pe piața externă.

O precizare care trebuie știută de procesatori și, nu în ultimul rând, de apicultori este că în ultimul an s-au înăsprit condițiile de calitate la miere, pentru antibiotice scăzând limita la 2 ppb, iar la pesticide, amitraz, GMO a scăzut limita admisă de circa 10 ori, adulterarea și loca în miere fiind ultimele condiții introduse pentru analiza mierii.

Cele mai multe probleme le-am avut în ultimul an la urme de hrană artificială, respectiv siropul rămas în rame de la hrănirile de toamnă-primăvară. Astfel, am respins circa 25-30% din probele analizate, iar la mierea bio peste 60% din probe au avut urme de amitraz de la tratamentele interzise la bio.

Totodată, importatorii din China au impus analize de depistare a urmelor infestărilor cu locă în miere și dintr-un set de 10 probe analizate 8 au fost pozitive, astfel că nu am mai putut exporta miere în China.

Interviu realizat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Publicarea ciclului de articole Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere a amplificat valurile dezbaterilor apicultorilor români interesați de subiect și chiar instigați de diverse persoane direct interesate mai ales comercial. Părerile exprimate sunt foarte diferite, dintre care unele corespund părerilor mele. dar sunt și unele care nu corespund dar, așa cum am promis la începutul publicării acestui ciclu, le voi publica așa cum au fost făcute. Punctul de vedere din acest material a fost publicat pe Forumul Stupăritul de Peterneamț Barbu Daniel, ing. chimie alimentară, apicultor din tată în fiu, lector la cursuri ACA pentru meseria de apicultor și titular al Î.I. Peterneamț Barbu Daniel prin care administrează 150-200 familii de albine. Consider că părerile sale, deși uneori cam dure, exprimă de cele mai multe ori adevărul crud despre ce se petrece în gestionarea apiculturii românești de către autoritățile cu atribuții în domeniu. În continuare vă las să analizați și să dezbateți, dacă aveți răbdare, materialul așa cum l-am luat de pe forum.

Hei! Păi ce facem aici? Ne tăiem craca de sub picioare sau ne dăm în cap apicultor contra apicultor? Ne dăm amenzi nouă? Nu apicultorii sunt de vină că statul român nu are ferme de elită pentru albine, patronate (conduse) și plătite de statul român... cum au alte specii..., ci doar ferme ale unor particulari (ACA și ai lor) care vor monopol, că doar ei știu și pot să vândă...

• Nu apicultorii sunt de vină că există mafia exportatorilor de miere (asociație a așa-zișilor procesatori (a pro­cesa = a prelucra = a modifica, or mierea nu se modifică...) care oferă prețuri de rahat având monopolul...!
• Nu apicultorii sunt de vină că poliția de frontieră și dsv-urile nu au treabă cu animalele ce intră sau tranzi­tează România (nu au carantine, nu au laboratoare de analize, nu au personal competent, au doar șpăgari...)
• Nu apicultorii sunt de vină că mierea din România conține pesticide (cum ar fi neonicotinoidele, dar și...) și este refuzată la export sau i se oferă un preț de nimic!
• Nu apicultorii sunt de vină că se importă miere fără acte din Republica Moldova și Ucraina și se vinde la export ca miere românească!
• Nu apicultorii sunt de vină că Germania a refuzat loturi de miere românească ce conținea antibiotice, dar și polen de eucalipt!
• Nu apicultorii sunt vinovați că le sunt otrăvite sistematic albinele cu pesticide!
• Nu apicultorii sunt vinovați că se folosește glifosatul și în canalele de irigații...
• Nu apicultorii sunt vinovați că se taie pădurile, inclusiv rezervațiile naționale!
• Nu apicultorii sunt de vină că nu avem laboratoare acreditate internațional care să fie capabile să facă analize recunoscute de instanțe... la boli și paraziți ai albinelor; falsificarea produselor apicole; intoxicații cu pesticide; intoxicații cu metale grele etc.
• Nu apicoltorii sunt de vină că aproape toată mierea din supermarket-uri e falsificată... ca și alte produse alimentare, dar fără a fi alimente...!
• Nu Apicultorul Român trebuie să rezolve situația dezastruoasă în care au ajuns Țara și Apicultura, ci politicienii și ministerele pe care le conduc!

Ing. Peterneamț Barbu Daniel, apicultor

Ca epilog la ciclul Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere trebuie reamintit că studiile privind albina românească datează încă din 1937-1939 (Fişteag și Farcaş), ea fiind propusă ca rasă de sine stătătoare – A.m. carpatica în 1965, la nivel internațional (Foti, 1965), pe baza unor studii de amploare care au continuat și ulterior; în data de 28 octombrie 2009, la propunerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, s-a emis Certificatul de Omologare a rasei de albine românești Apis melifera carpatica.

Evident, omologarea ar fi trebuit urmată de cercetări practice de îmbunătățire a rasei și de menținere a ei în standardele comunicate la omologare, ceea ce, din păcate, nu s-a prea făcut și a mai apărut și tendința de înlocuire de către unii apicultori români a rasei noastre autohtone cu alte rase de albine sau cu metiși interrasiali.

Aceste acțiuni sunt profund dăunătoare rasei, ducând la impurificarea necontrolată a ei, fenomen pe care l-am arătat în articolele publicate anterior.

Atât Agenția Națională pentru Zootehnie, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, cât și alte organisme ale MADR cred că prin diferite dispozitii și reglementări, de altfel foarte legal, vor putea interzice importul de alte rase și hibrizi intrrasiali de albine pe teritoriul României.

Practic, consider că aceste măsuri nu vor putea opri în totalitate aceste acțiuni, mai ales că au avut unii grijă ca prin diverse manevre să scoată albina din Legea zootehniei și, totodată, să întârzie elaborarea Legii apiculturii, acțiune care face ca, la ora actuală, să nu existe sancțiuni pentru importurile mai sus men­ționate.

O altă acțiune, practic inaplicabilă, este reglementarea ca să se instituie zone de protecție de 5 la 10 km în jurul stupinelor autorizate de elită și multiplicare. Spun că reglementarea este inoperabilă pentru că, dacă într-adevăr s-ar aplica, mai ales în jurul a peste 250 de stupine de multiplicare, practic stupăritul pastoral pe întreg teritoriul României nu s-ar mai putea executa, ceea ce e inacceptabil.

Singura soluție aplicabilă este ca executarea fecundării reginelor să aibă loc în mediu strict controlat, ceea ce se poate obține numai dacă stupinele de elită și de multiplicare împere­chează reginele în stații de împerechere perfect izolate și controlate sau prin înseminare artifcială.

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necon­trolat“, după Laidlaw şi Page (în Rinerer 1986 pag. 338)

Bineînțeles că o astfel de acțiune implică suportul material și organizatoric al organelor Statului Român pentru găsirea zonelor adecvate de împerechere controlată, încheierea de protocoale între Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului pentru acces în rezervațiile montane și concesionarea stațiilor de împerechere unor apicultori care să nu mai facă altceva decât administrarea acestor stații și controlul riguros al acestora.

De asemenea, trebuie susținute financiar stupinele de elită și multiplicare pentru achizițio­narea de aparataj de înseminare artificială și instruire pentru această acțiune.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să se înființeze și alte stupine de elită independente de ICDA pentru a înlătura monopolul și a crea o concurență sănătoasă.

Sunt sceptic în privința succesului demersurilor mele, dar, având în vedere că iubesc albina românească și am administrat aproape toată viața familii de albine din rasa autohtonă atât cu succese cât și cu multe eșecuri, îmi fac o datorie de onoare de a genera protecție pentru acest bun național pe care îl reprezintă albina românească – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere, vă prezint pe scurt câteva idei cu justificări pertinente și explicații despre necesitatea păstrării, ameliorării și selecționării rasei autohtone. Doamna dr. ing. Melinda Tofalvi a obținut în anul 2009 doctoratul în apicultură sub conducerea reputatului prof. univ. dr. Liviu Alexandru Mărghitaș și practică apicultura din copilărie.

Se pare, de altfel, că apicultoarea împătimită Melinda Tofalvi are legături strămoșești cu omul de știință prof. univ. dr. Zoltán Pál ÖRÖSY, recunoscut pe plan mondial, cu merite deosebite în domeniul biologiei și mai ales in domeniul apiculturii, cu prepoderență în creșterea reginelor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Nu am altă modalitate de a-mi exprima admirația mea decât să mă închin și să admir această ființă minusculă de miligrame, care, plutind sub albastrul cerului, poate să susțină o bază ereditară atât de ciudat concepută. (Limba maghiară definește și acest miracol: albina mamă (matca) este Mamă, chiar dacă este virgină, și Regină. Cuvântul méh (albina) înseamnă și uter – organul genital femel din care se nasc urmași).

Sunt conștientă și știu că, dacă am lansa întrebarea: Oare suntem datori să salvăm o specie de animal indigen? Din start va apărea răspunsul în unison: da, trebuie salvată!

Determinismul genetic al sexelor la albine se realizează la nivelul genelor (nu la nivel cromozomal – Mackensen 1955) și starea de homozigot al genelor răspunzătoare de sex determină sexul masculin, indiferent dacă cromozomii sunt în stare haploidă sau diploidă (Woyke 1962).

Acesta este un factor menit să susțină și să asigure menținerea permanentă a genomului albinei în stare heteroalelă. Vitalitatea ei este ascunsă în această variabilitate genetică. Echilibrul morfofiziologic și vitalitatea unei populații pot fi măsurate prin numărul alelelor sexuale existente în populație. Dacă într-o populație nu sunt cel puțin 9-16 feluri de alele sexuale, această populație va deveni neviabilă (Mackensen, 1955; Ladilaw és Gomes, 1956; Kerr, 1967; Woyke, 1976; Adamus, 1977).

Prin încrucișarea ecotipurilor (raselor), efectele de heterozis se accentuează și mai mult. Dar avem deja destule experiențe, ca să fim prudenți.

Trebuie să observăm că la această specie, care cu mecanisme multiple asigură păstrarea variabilității, se pun totuși bariere pentru intrări de gene de la alte ecotipuri sau rase.

Se știe că pe zonele unde în mod natural se suprapune arealul ecotipurilor, reprezentanții acestora ies la împerechere în alte intervale de timp, evitând astfel încrucișarea. (Gilles Fert)

Ecotipurile formate de natură au structuri genetice „întocmite“, încercate și testate de către și pentru condiții pedoclimatice, floristice date. În condițiile respective, structurile genetice ale unor alte ecotipuri poate n-ar fi avantajoase sau ar reprezenta o povară fără sens pentru ele.

Dacă omul a forțat această hibridare, populații lăsate pe seama legilor proprii sunt capabile și tind să elimine elementele străine (alele fără confirmări că ar fi utile) și tind, sunt capabile să refacă structurile genetice. (Observații proprii).

Albina indigenă, autohtonă... Să se implice omul și în genetica lor? Întrebarea pare depășită. Omul deja a cucerit lumea vie pământească. Pe jumătate inconștient și indirect, dar din ce în ce mai puternic are influență incontestabilă asupra genomurilor oricărei specii care astăzi mai există. Factorul uman a devenit un factor aproape egal cu cel al naturii.

Schimbările mediului determinate de om au caracter brusc, ceea ce presupune o supraîncercare a speciilor, altfel acomodabile la schimbările mult mai lente ale naturii.

În momentul de față, neimplicarea omului în viața oricărei viețuitoare se pare că se traduce prin dispariția sigură a speciei respective. Habitatul actual și de perspectivă este atât de mult determinat de om încât nu va permite supraviețuirea albinei autohtone, oricât de valoroasă și viabilă a fost construită de natură, fără intervenția conștientă a omului, în direcția salvării.

Deci menținerea speciei Apis din ce în ce mai mult se poate asigura numai prin intervenția omului, tocmai în zestrea ei ereditară. Numai conștiința și munca omului pot asigura realizările care vor fi capabile să ocrotească și să găsească în timp util structuri genetice supraviețuitoare. Trebuie să recunoaș­tem că, fără munca conștientă a omului, variabilitatea genetică nu mai poate fi menținută.

Omul are dreptul, este obligat să se implice în ultimele cetăți ale zestrei ereditare a raselor autohtone? Întrebarea și răspunsul nu-i privesc numai pe cei care trăiesc în mijlocul acestora, în jurul cărora mai există din aceste bogății ale variabilății genetice. Sărăcia, modestia economică au contribuit la menținerea bogăției genofondului albinei autohtone.

Dar tocmai pentru oamenii care trăiesc în astfel de condiții este mai important să aibă acces la familii performante productive, cu care poate realiza produse apreciate economic.

Totodată, păstrarea zestrei ereditare, bogată a rasei noastre autohtone tot supraviețuirea omului slujește. Ajungând la intersecție, cine alege exploatarea familiilor performante e bine să meargă pe drumul ales.

Ajutorul acordat apicultorilor pentru păstrarea populațiilor de albine autohtone este interesul tuturor.

Prin însămânțarea artificială cu o spermă mixată de la un număr mare de trântori putem asigura variabilitate și curățenie genetică (Rothenbuhler), lucru pus în pericol în mod natural.

Melinda Tofalvi, apicultor Phd

Mátyás Szász, ecolog, apicultor

Am considerat că este necesar să cerem și părerea domnului Ilie Anghel apicultor teleormănean deținător al unor stupine de producție care însumează peste 400 de familii și care practică stupăritul de producție de 34 de ani.

Valurile apărute pe forumuri apicole și în general în lumea apicolă românească sunt semne că domeniul reprezintă interes. Oamenii își apără afacerile și, odată cu ele, albina, apicultura și toate beneficile ei.

Protecția Apis mellifera carpatica, rasă autohtonă românească, se poate realiza cu ajutorul reglementărilor precise și fără echivoc, cu implicarea organelor responsabile ale statului și apicultorilor.

Principalele măsuri care cred că ar trebui luate sunt:

• • subvenționarea producției de miere obținute de la albinele din rasa autohtonă;
• • subvenționarea famililor de albine din rasa autohtonă cumpărate;
• • subvenționarea reginelor din rasa autohtonă cumpărate.

De asemenea, păstrarea nealterată a fondului genetic autohton trebuie să fie în responsabilitatea autorităților compe­tente: stat, minister, ANZ sau cum se mai numesc acestea.

Ilie Anghel, apicultor