Adama 750x100 30 martie
update 2 Apr 2020

Apicultura - un sector viu, reprezentat cu multă creativitate

Târgul Național al Mierii, organizat în fiecare an pe platforma Complexului Apicol din Băneasa s-a bucurat de vreme bună, mulți vizitatori, dar și de multe noutăți pentru pasionații de apicultură. Cei aproape 100 de expozanți prezenți la târg au adus pentru bucureșteni cele mai rafinate sortimente de miere, polen, păstură, propolis, cosmetice, suplimente nutritive, dar și unelte, costume și  inovații practice pentru stupari.

Sortimente noi de miere

Ne-am făcut loc printre vizitatori și am ajuns la o întâlnire plănuită cu domnul Mihai Grama, pentru că aflasem că nu va rata ocazia de a veni la un târg de o asemenea anvergură. Din primul moment am remarcat noutățile, două sortimente noi. Într-un borcănel mai mic, ca o delicatesă, Mihai Grama ținea în mână mândru mierea de negruș, o plantă numită în popor și „iarba neagră“ sau Caluna vulgaris, după denumirea în latină. „Trebuie să vă spun că această plantă crește nestingherită în Parcul Național Apuseni, la peste 1.000 m altitudine, iar proprietățile sale medicinale sunt extraordinare. Ceea ce o face atât de specială este gustul ușor amărui și aspectul ca de jeleu“, spunea Mihai Grama. Această miere provine din stupina pe care apicultorul o are în Gilău, dar cu care pleacă în pastoral pe timpul verii în Apuseni, mai exact la Mărișel, pe cel mai mare platou montan locuit din România. Un alt sortiment cu care a venit să-i încânte pe bucureșteni a fost mierea obținută dintr-o combinație inedită de plante – facelia, sulfină și lavandă. „O miere de fâneață, să zicem, 3 în 1, o combinație foarte faină“, își lăuda Mihai Grama produsul.

Vorbim întotdeauna despre noi sortimente apărute la aceste târguri, pentru că există colecționari pasionați de miere, așa cum sunt și colecționarii de vinuri. „Sunt oameni care au colecții de miere, îmi spunea cineva că are 50 de tipuri de miere și îi lipsea din colecție cea de negruș.“

Și familia Tănăsoiu și-a expus sortimentele de miere ecologică pe care le obține din cei 1.000 de stupi aflați la Călimănești. Albinele din această stupină merg în pastoral doar în culturi certificate ecologic. „Nu avem voie să mergem în altă parte decât unde ne este recomandat, avem verificări de 4-5 ori pe an, destul de dure, din partea organismelor de certificare, sunt recoltate probe, se analizează, deci eticheta verde de pe produs are o mare valoare. Ca sortimente avem mierea de mană, de salcâm, de mentă, o miere digestivă, miere de rapiță, miere de tei, obținută din pădurile de tei de la Ciucurova“, spunea Ecaterina Tănăsoiu.

Iarnă ușoară, pierderi mici

Lipsa fenomenelor specifice anotimpului rece din perioada de iarnă calendaristică i-a ajutat pe apicultori să rămână cu același efectiv de albine, pierderile fiind neînsemnate. „Am trecut peste iarnă nu bine, ci extraordinar de bine. Am găsit la stupina de la Cluj două mătci lipsă și la cealaltă stupină de la Reghin tot așa. Unii apicultori se plâng că au găsit multe albine moarte pe fundul stupului, deci familia diminuată, înjumătățită, dar eu nu am avut astfel de probleme.

Totuși, schimbările climatice din ultima perioadă te fac să nu te mai poți baza pe nimic. Însă, albina carpatină rezistă acolo unde-i locul ei în Carpați, că de asta m-am luptat și mă lupt ca să păstrăm patrimoniul genetic, pentru că importul de tot felul de hibrizi distruge acest patrimoniu și în timp va fi o problemă foarte mare“, afirmă Mihai Grama.

Iarna a fost blândă și la Călimănești, după cum spune Cristian Tănăsoiu. „Familiile de albine au suferit mai puțin din cauza frigului, dar, fiind mai cald în perioada Crăciunului, mătcile au început să ouă, apoi a venit frigul și puietul a avut de suferit. La noi au fost pierderi, dar puține față de anii trecuți.“

Echipamente care scutesc timp și efort

Activitatea apicultorilor presupune multă muncă manuală, realizarea ramelor sau încleierea lor, descăpăcirea, scoaterea mierii, în fine, multe operațiuni consumatoare de timp și energie.

Pentru toți cei care vor să-și eficientizeze munca și să-și folosească timpul mai riguros am găsit câteva echipamente care îi vor ajuta enorm. La un producător de feronerie apicolă din Timișoara am găsit un dispozitiv care permite introducerea a cinci capse în ramă printr-o singură mișcare, înainte de a le încheia și a le însârma. „Practic, se pun capsele pe cuiele dispozitivului, se așază rama în fața acestora și dintr-o singură mișcare, prin presare, capsele sunt introduse în lemn“, explică Angela Ceos.

O altă inovație a acestora, prezentată și la Apimondia, este echipamentul de însârmat rame. Rolul acestui dispozitiv este de a întinde sârma, lucru care poate fi făcut ușor, chiar și de o femeie.

Suplimentul minune

Produsul suprem al târgului apicol destinat sănătății oamenilor a fost la această ediție Apisan Forte, un amestec de miere vie, păstură, pentru care producătorul acestuia, Bogdan Victor, a primit 3 medalii de aur. „Produsul este creația mea, pentru care am brevet de invenție și 3 medalii obținute la Geneva, Bruxelles și o diplomă obținută din partea Asociației inventatorilor din Hong Kong pentru cea mai bună invenție la Salonul de la Geneva, la capitolul sănătate. Acest supliment este foarte bun pentru orice boală, în afară de diabet. Produsul are la bază polen, miere vie, obținută în fermele noastre, iar combinația între miere, polen și tehnologia noastră face ca acest produs să înlocuiască păstura“, declară domnul Bogdan Victor. Tot dumnealui susține că există deja persoane care au reușit să se vindece de boli grave precum cancer, hepatite, ciroze.

Pentru 2.000 lei, operațiunea de descăpăcire se poate face și ea dintr-o singură mișcare. Rama se așază pe un banc prevăzut cu un cuțit în V, încălzit prin abur sau curent de 12 V și printr-o singură trecere peste acesta munca este gata.

Printre standurile cu miere, polen, propolis și alte minunății ale naturii am găsit un expozant care vrea să obțină faguri în modul cel mai igienic cu putință, adică fără mâna omului. George Cambur a lansat de curând pe piața din România cutiuțele pentru faguri în secțiune, un produs inspirat din apicultura canadiană. „De fapt, rama obișnuită este înlocuită cu un ansamblu de 80 de cutiuțe în care familia de albine își va clădi fagurii. Pentru a obține un produs finit de calitate condiția este să avem o familie și un cules puternic“, ne lămurește George Cambur.

Matca, o nouă afacere în apicultură

Apicultorii spun că matca este totul în apicultură, „ea este creierul și ca să avem stupi buni de producție trebuie să avem o matcă de bună calitate“, susține Cosmin Meseșan din județul Sălaj, cel care și-a numit afacerea Crescătoria de Mătci. Tot el povestea că a început stupăritul ca hobby și când a văzut că nu are rezultate a înțeles că trebuie să schimbe ceva și a ajuns să umble la... genetică ca să obțină producții mai bune. „Practic, selectăm matca 2 ani în producție, apoi recoltăm sămânță de la ea, o transvazăm în botci, o ducem pe vetre de împerechere cu anumiți trântori și, după ce se împerechează, formăm colonii noi sau spre vânzare“, ne explică vânzătorul de mătci. Aflat pe aceeași nișă a vânzării de mătci, Mihai Grama spune că la el prețul unei mătci crescute în Apuseni ajunge la 50 euro, dar aceasta nu se vinde în țară, ci la export și deocamdată în ediție limitată.

Mesajul apicultorilor

Un mesaj unanim al apicultorilor, exprimat de Mihai Grama: „Sunt o grămadă de asociații la nivelul țării, dar destul de dezbinate, nu sunt cum am văzut în Italia, Franța, unde sunt cooperative și au reguli clare. La noi numai piedici ai și, dacă ar fi plătiți să te încurce, nu ar putea să o facă mai bine. Vorbesc de sistemul birocratic din România. Eu nu am cerut și nu am primit nicio subvenție de la nimeni. Nu mă interesează. M-am descurcat cu banii mei, cu relațiile mele și nu am nevoie de nimeni. Vreau doar să fiu lăsat în pace. Dar mă gândesc că sunt oameni care nu au cunoștințele mele, nu au umblat cât mine peste hotare, să lucreze în Italia, Franța și să știe cum să-și promoveze un produs, cum să iasă pe piață cu el. Problema este că cineva nu ne reprezintă bine acolo unde trebuie. Cum se face că România câștigă an de an medalii de aur la competițiile internaționale și totuși mierea este plătită atât de prost pe intern? Este acceptabil să-ți dea cineva 2 euro/kg pe o miere premiată? Ar trebui să fie un parteneriat corect. Dar ce să mai vorbim, cerealele cum pleacă brut, vrac, afară, lemnul, ciupercile, fructele de pădure, la fel? Când ar trebui să plece cu o etichetă, cu un brand de țară?“

Patricia Alexandra Pop

GALERIE FOTO


Apicultura, în Uniunea Europeană, din 2020 (IV)

La începutul anului 2018 a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un Raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Referitor la combaterea eficientă a contrafacerii mierii, în acest raport se fac o serie de așteptări, invitații și sugerări, astfel:

„– se așteaptă ca statele membre și Comisia să oblige producătorii de miere din țările terțe care utilizează metode neloiale și ambalatorii și comercianții din UE care amestecă cu bună știință miere contrafăcută și importată cu miere europeană de înaltă calitate să respecte legislația UE;

– invită Comisia să elaboreze proceduri eficiente de analize de laborator (de exemplu, teste de rezonanță magnetică nucleară) care să poată fi utilizate pentru a detecta contrafacerile, din ce în ce mai sofisticate, pentru a detecta eventualele cazuri de contrafacere a mierii;

– sugerează să se creeze instalații de ambalare a mierii care să prelucreze, de asemenea, mierea importată, cu monitorizarea siguranței alimentare de către UE; acest lucru ar putea fi realizat prin modificarea Regulamentului (CE) nr. 853/2004;

– aceasta ar permite ca monitorizarea la nivelul UE să fie aplicată în cazul ambalatorilor de miere din țările din afara UE, permițând, astfel, auditorilor oficiali să afle dacă s-a folosit miere contrafăcută și asigurând eliminarea sa din lanțul alimentar;

– se așteaptă ca întotdeauna mierea să fie identificabilă încă din momentul în care părăsește stupul și să fie clasificabilă în funcție de originea sa vegetală, indiferent dacă este vorba de un produs național sau de unul de import;

– întrucât tipurile de miere polifloră sunt dificil de identificat în statele membre, propune să se adauge o descriere a caracteristicilor acestora în „Directiva privind mierea“ (Directiva 2001/110/CE);

– este conștient de importanța practică a unui sistem de avertizare rapidă pentru alimente și furaje și, prin urmare, solicită comisiei să introducă pe lista RASFF cazurile în care mierea este în mod clar contrafăcută;

– solicită Comisiei să prezinte o propunere care să introducă mierea în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 853/2004;

– invită Comisia să interzică distribuirea mierii filtrată în rășină cât mai curând posibil, având în vedere faptul că acest tip de miere nu conține absolut niciun element de valoare biologică;

– invită Comisia să testeze cu atenție importul la scară largă de miere din China;

– invită Comisia să impună prelevarea de eșantioane și testarea oficială a loturilor de miere din țările terțe la frontierele externe ale UE, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004 [care mai târziu a devenit Regulamentul (CE) 2017/625];

– reamintește Comisiei faptul că consumatorii au dreptul de a cunoaște locul de proveniență al tuturor produselor alimentare; cu toate acestea, etichetele „amestec de miere provenită din CE“, „amestec de miere provenită din spațiul extracomunitar“ și, în special, „amestec de miere provenită din CE și din spațiul extracomunitar“ ascund complet originea mierii de consumator;

– solicită ca mențiunea „amestec de miere provenită din CE și din spațiul extracomunitar“ să fie înlocuită cu o indicație exactă a țărilor din care provin tipurile de miere utilizate în produsele finale și ca acestea să fie enumerate în ordinea care corespunde proporțiilor utilizate în produsul final;

– sprijină ideea ca statele membre să introducă obligativitatea de a se indica locul de origine a mierii pe miere și alte produse provenite de la albine, așa cum se întâmplă în cazul anumitor produse din carne și produse lactate.“

Se știe că mierea este produsul realizat de albine în exclusivitate din nectarul florilor sau din sucurile dulci de pe alte părți ale plantelor verzi, pe care acestea le culeg, le îmbogățesc cu substanțe proprii și le prelucrează într-un mod specific; obținând în final produsul definit miere, pe care îl depozitează în celulele fagurilor din stup pentru a constitui hrana lor energetică.

Orice produs asemănător cu mierea care nu este fabricat în exclusivitate de către albine nu intră în noțiunea de miere. În această categorie se încadrează substituirile de orice fel.

Totodată, orice produs asemănător cu mierea care este obținut din alte substanțe care îndulcesc (edulcorante) decât nectarul sau mana nu se încadrează în noțiunea de miere, chiar dacă aceste substanțe sunt culese de către albine, sunt prelucrate de acestea și sunt depozitate în celulele fagurilor din stupii familiilor de albine. Și aici se face referință în principal la practica hrănirii intensive a albinelor cu siropuri zaharoase în scopul incorect de obținere de miere marfă.

De asemenea, din punct de vedere comercial, prin miere se înțelege produsul așa cum a fost el extras din faguri. Orice altă formă de prezentare trebuie să poarte denumirea corespunzătoare, cum ar fi: miere în faguri, faguri în miere, miere cu adausuri (polen, propolis, lăptișor de matcă etc.). În cazul în care mierea este folosită ca materie primă pentru fabricarea unor produse, acestea trebuie să li se precizeze originea: vin din miere (hidromel),  oțet din miere ș.a.m.d. Și dacă mierea este un ingredient, pe lângă denumirea comercială a produsului se va nominaliza și aceasta: bomboane cu miere, turtă dulce cu miere, nuga cu miere etc.

Mierea de albine intră în categoria produselor care sunt susceptibile la o gamă largă de falsificări prin substituiri sau adausuri nepermise și acestea pot fi totale sau parțiale, directe sau indirecte.

Dintre toate substanțele folosite ca agenți de falsificare, un loc principal îl ocupă substanțele dulci din categoria zaharurilor și substanțelor îndulcitoare sintetice.

Falsificările primare cu aceste substanțe conduc la modificarea compoziției și a însușirilor fizico-chimice naturale ale mierii, precum și a unor caracteristice organoleptice.

Pentru mascarea fraudei inițiale se recurge uneori la cea de a doua neregulă prin care se încearcă să se corecteze modificările respective. Este vorba de adăugarea de substanțe pentru corectarea aspectului și consistenței, culorii, aromei, gustului, spectrului polenic și chiar pentru corectarea unor parametri fizico-chimici, cum ar fi indicele diastazic sau aciditatea.

Tot în categoria falsificărilor se încadrează și adău­garea substanțelor conservante pentru prevenirea riscurilor de fermentare.

Având în vedere actualele posibilități tehnice moderne de care dispun unele laboratoare, unele falsificări sunt așa de bine executate încât din punct de vedere organoleptic imită produsul natural foarte bine astfel că nu pot fi depistate decât prin examene fizico-chimice în laboratoare specializate care permit decelarea tuturor tipurilor de miere.

O mare problemă a mierii este amestecarea mierii contrafăcute cu miere de înaltă calitate pentru mascarea contrafacerii.

Mierea care poate ajunge la consumatorii din UE poate fi produsă de țările UE și/sau țări din afara UE și se impune ca consumatorii să cunoască originea si proporțiile în cazul amestecurilor.

Totodată, puritatea și conformitatea acestor mieri trebuie atent monitorizate, iar cele neconforme trebuie eliminate din lanțul alimentar.

Raportul indică măsuri concrete de înlăturare a riscu­rilor pentru ca aceste mieri contrafăcute să ajungă la consumatori.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Apicultura, în Uniunea Europeană, din 2020 (III)

Marți, 23 ianuarie 2018, a fost prezent la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Referitor la chestiuni legate de sănătatea albinelor, în acest raport se fac o serie de considerații, recunoașteri și solicitări, astfel:

„– se consideră că unele specii alogene invazive precum Varroa destructor, gândacul mic de stup (Aethina tumida), viespea asiatică și loca americană cauzează prejudicii grave apicultorilor și provoacă distrugeri extinse în rândul albinelor;

– se solicită Comisiei să implice toți producătorii de medicamente pentru albine relevanți în cercetări în domeniul medicamentelor pentru albine și să înființeze o platformă IT comună pentru împărtășirea celor mai bune soluții și medicamente cu părțile interesate;

– se recunoaște că rezultatele exercițiilor monitorizate pentru o evaluare a situația sănătății albinelor desfășurate de unele state membre sunt importante și ar trebui să fie împărtășite cu celelalte state membre și cu Comisia;

– se invită statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE;

– se solicită Autorității Europene pentru Siguranța Alimentării să efectueze cer­cetări (analize de laborator și experimente pe teren), conform unui calendar clar și împreună cu celelalte agenții ale UE implicate cu privire la toate substanțele și ceilalți factori care pun în pericol sănătatea albinelor.“

Se știe că albina lucrătoare este principalul polenizator al plantelor entomofile, astfel că ea are rolul ei bine stabilit în echilibrul naturii. Totodată, ea ocupă un loc important în ceea ce privește producerea mierii, polenului, cerii și propolisului, atât de utile în domeniul alimentației și al terapiei naturiste și numai albinele sănătoase și implicit familiile de albine sănătoase pot îndeplini aceste calități.

Începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea se constată la nivel mondial creșterea numărului de boli la albine și extinderea acestora, apărând astfel agresarea din ce în ce mai des și drastic a familiilor de albine.

Evident, ca orice organisme vii și albinele se pot îmbolnăvi de diferite boli care, prin slăbirea sau, mai grav, prin mortalitatea pe care o produc indivizilor familiilor de albine, reduc numărul albinelor și ca urmare a acestui fenomen familiile se depopulează, devenind neviabile și neproductive. Sunt astfel multe cazuri când se produc pierderi de multe familii de albine sau chiar de stupine întregi, deci se înre­gistrează pagube însemnate atât pentru apicultori cât și pentru economiile naționale europene și mondiale.

Astfel este justificată prevenirea, depistarea, combaterea și tratarea bolilor albinelor și aici raportul pune accent mai ales pe tratarea cu mare seriozitate a unor specii alogene invazive ca Varroa destructor, (acarianul varroa), Aethina tumida (gândacul mic de stup), Vespa velutina (vespa asiatică) și Bacillus larvae (loca americană) care cauzează grave prejudicii apicultorilor și provoacă distrugeri extinse în rândul albinelor.

Totodată, se recomandă Comisiei ca pentru prevenirea și combaterea bolilor albinelor să implice toți producătorii relevanți de medicamente pentru albine și a celor implicați în cercetări tot în acest domeniu și să înființeze o platformă IT comună pentru împărtășirea celor mai bune soluții și medicamente cu părțile interesate.

Împărtășirea rezultatelor exercițiilor monitorizate pentru evaluarea situației sănătății albinelor desfășurate de unele state membre sunt importante și ar trebui să fie comunicate și celorlalte state membre și Comisiei.

Tot în scopul protecției sănătății albinelor, raportul solicită Autorității Europene pentru Siguranța Alimentării să efectueze cercetări (analize de laborator și experimente pe teren), împreună cu celelalte agenții ale UE implicate, cu privire la toate substanțele și ceilalți factori care pun în pericol sănătatea albinelor conform unui calendar clar.

Poate așa și DSVSA-urile județene din România vor monitoriza periodic și cu acuratețe starea de sănătate a familiilor de albine ale județelor pe care le servesc și vor lua măsurile care se impun. Actualmente sunt apicultori care afirmau, acum 2-3 ani, că au dus același feluri de probe la laboratoarele a două DSVSA-uri și la IC-DA și că au obținut trei diagnostice diferite, fără comentarii.

Protejarea varietăților de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE trebuie să fie o prioritate a statelor membre UE.

În articolul „De ce Apis mellifera carpatica trebuie să fie singura rasă de albine în România“, publicat în revista „Lumea Satului“ nr. 7 (228) 2015, am încercat să aduc argumente pentru necesitatea protejării acestei rase de albine româneşti. Astfel de materiale au mai apărut în ultimii ani în mass-media şi chiar pe forumurile care se ocupă de apicultură au fost discuţii ample, e adevărat, uneori contradictorii.

Totuşi, ne confruntăm cu o adevărată emulaţie privind dorinţa unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze şi cu alte rase de albine sperând, în primul rând, obţinerea unor mai mari recolte de produse apicole.

Venind în întâmpinarea acestor dorinţe, o serie de comercianţi de regine autorizaţi sau nu fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine şi hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast şi următoarele rase: carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica.

Din păcate, rasele străine, în condiţiile ţării noastre, nu pot depăşi din punctul de vedere al calităţilor rasa românească Apis mellifera carpatica deoarece aceasta, trăind din generaţie în generaţie, de mii de ani în condiţiile de climă şi floră caracteristice ţării noastre, ca rezultat al selecţiei naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiţii, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creşterea, înmulţirea şi îmbunătăţirea albinei noastre locale Apis mellifera carpatica.

În lucrarea ştiinţifică „Consecinţele hibridării interrasiale“ elaborată de prof. univ. dr. ing. Marian BURA (fost decan al Facultății de Zootehnie, Timișoara) şi colectiv, se arată în detaliu consecinţele hibridării.

În octombrie 2016 am efectuat o excursie de documentare apicolă în Austria, Germania și Elveția, ocazie cu care am studiat cum se încearcă revigorarea în Elveția a rasei autohtone de albină neagră (Apis mellifera mellifera), care este pe cale de dispariție.

Astfel, conservarea, ameliorarea și aplicarea altor aspecte ale selecției rasei naționale elvețiene ne-au fost prezentate de dl Hans Ulrich Thomas din partea Association for Apis melifera melifera Zürich, asociație care are acest scop.

Promovarea acestei rase se face și prin organizarea de cursuri de apicultura și astfel mulți dintre participanții la aceste cursuri (circa 35%) devin apicultori care vor fi sprijiniți și convinși să folosească această rasă.

Pentru obținerea purității acestei rase, Statul Elvețian se implică subvenționând anumite analize și tratamente specifice în valoare de până la 6.000 de euro, determinările ADN fiind finanțate în totalitate. Tot în acest scop asociația are organizate 6 stații izolate de împerechere a reginelor astfel că, de exemplu în 2016, au fost produse peste 6.000 de regine din rasa albinei negre. Mai există și 30 stațiuni de testare și selectare a acestora, de unde apicultorii cumpără reginele. De altfel este de specificat că momentan există cel puțin 20 de apicultori, membri ai asociației, care lucrează numai cu albina neagră elvețiană.

Totodată, am aflat că există și Asociația Internațională Apis mellifera mellifera, susținută științific de Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf (localitate de lângă Berlin) – Germania, unde asociația elvețiană este afiliată.

Închei cu speranța că autoritățile în domeniu vor sprijini apicultura românească să urmeze aceste indicații și exemple, pregătindu-ne pentru anul 2020.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Târgul Apicol din Moldova a reunit 180 de expozanți la cea de - a X - a ediție, la Iași

În perioada 10 - 11 martie a.c., la ERA Shopping Park a avut loc a X-a ediție a Târgului Apicol din Moldova, un eveniment dedicat atât consumatorilor de miere de albine, cât și apicultorilor, care s-a dovedit la fiecare ediție un sprijin deosebit adus promovării produselor apicole și apiculturii românești. În cadrul evenimentului au participat 180 de expozanți, respectiv unii dintre cei mai pricepuți apicultori, renumiți furnizori de echipamente și tehnologie, specialiști din țară și din străinătate, atât din domeniul apiculturii, cât și din domeniile conexe.

180 de expozanți în 2 zile de târg

Evenimentul a fost organizat de Compania de Servicii Sanitar Veterinare, în colaborare cu mai multe firme din domeniu, inclusiv cu A.C.A- Filiala Județeană Iași, Apidava, Magazinul Apicultorului, ApiCris și Apivet și a avut ca scop: „de a veni în ajutorul, atât a apicultorilor, cât și a consumatorilor de miere, dar și în a dezvolta relații directe de vânzare - cumpărare, astfel încât să eliminăm micii intermediari, iar consumatorul să se bucure de o miere naturală și nefalsificată.

Expozantii au fost în jur de 180 și au venit din toată țara (Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, București, Blaj), dar și din Ungaria, Serbia și Republica Moldova. Dintre cele expuse, vizitatorii au putut cumpăra de la produse tehnice (centrifugi, afumătoare, rame, faguri), până la produse ale stupului (diverse sortimente de miere, polen, propolis, lăptișor de matcă, produse apicole – suplimente nutritive, cosmetice naturiste comercializate direct de către producători). 

La acest târg au participat un număr de peste 12.000 de vizitatori, din 10 județe. Anul acesta, față de celelalte ediții am remarcat o scădere a vânzărilor, deoarece se folosesc neonicotinoidele, iar în urma acestui fapt albinele noastre sunt otrăvite sistematic și atunci numărul de albine scade, iar noi nu putem să ne luptăm cu morile de vânt la nesfârșit“, a precizat dr. Sebastian Ciocan, organizatorul Târgului Apicol Iași.

Problema neonicotinoidelor dezbătută printre expozanți

Petru Budeanu, Președintele Sindicatului Apicultorilor din România (SAR) din județul Iași, a venit cu noutăți de la Parlamentul European, cu vedere la problema neonicotinoidelor, cu care se confruntă apicultorul român: „În urma demersurilor făcute, în ultimii 4 ani, Parlamentul European a luat hotărârea ca din anul 2020 să acorde subvenții pentru fiecare familie de albine, iar în urmă cu două săptămâni tot Parlamentul European este acela care a luat hotărârea, ca neonicotinoide să fie stopate în culturile agricole. Un alt lucru benefic care s-a realizat este că s-a hotărât, ca rasele de albine să fie susținute foarte puternic în detrimentul raselor și a hibrizilor de import, care duc în cele din urmă la o degradare în timp a raselor autohtone de albine în toată Europa. Săptămâna aceasta a avut loc o întâlnire cu reprezentanții apicultorilor la nivel de Ministerul Agriculturii și s-a stabilit ca importatorii de rase și hibrizi de albine din afara țării să fie pedepsiți cu închisoarea, în scopul protejării rasei autohtone de albine Apis Mellifera Carpatica.“

Susținem producătorii autohtoni!

Dintre expozanți am întâlnit-o pe Nicolae Oana, din satul Găureni, comuna Miroslava, județul Iași, care ia așteptat pe vizitatori, la standul ei cu diverse produse: „În cele două zile de târg am venit cu acizi, vitamine, suplimente, tratamente, fitile și nu în ultimul rând hrană. Am constatat că vizitatorii sunt interesați de produse, dar în același timp sunt grăbiți să vadă, noutățile și de la ceilalți expozanți, studiind oferta.“

Mihai Ionuț Rus, Cluj-Napoca ne spună că: „De obicei la târguri venim pentru a prezenta produsele noastre (stupi verticali, rame stupi, accesorii stupi, gratii Hanneman, hrănitoare apicole, centrifugi apicole, măturătoare miere, afumătoare, perii apicole, furculițe descăpăcit, măști apicole, mănuși apicole, combinezoane apicole, colectoare polen, plăci active, faguri artificiali, hrană albine, medicamente albine, feromoni, cutia Nicot, cărți apicole), acum în schimb am venit cu faguri de plastic alimentar; aceștia sunt cei mai groși de pe piața din România, ce ar putea fi refolosiți  în viitor. Cu toate că, aceste produse sunt pe piață de trei ani și sunt făcuți după STAS-ul românesc, iar noi suntem încântați de feedback-ul primit de la clienți. La început, aceștia prezintă o mică reticență, însă la noi în țară foarte mult au pătruns firmele din Canada și SUA, iar acolo fagurii de plastic alimentar sunt folosiți în masă, astfel consider că este destul de bună trecerea pentru apicultură din România.“

Apicultură Inteligentă prin aplicația BoxyBEE

La Iași, stupina este la purtător prin aplicația BoxyBEE: „Este vorba de un concept nou, pe care vrem să îl introducem în România, sub numele de Apicultura inteligentă și este vorba despre o aplicație pe telefon pentru managementul stupinei, o aplicație cu reprezentare grafică a stupilor așa cum îi avem în stupină; putem să ne transpunem caietul de stupină pe telefon, totodată putem să-i punem întrebări, de exemplu: „Care sunt stupii la care trebuie să adaug mâncare“ sau „Care sunt stupii de unde se poate extrage mierea?“, astfel avem toate datele introduse în telefon și putem face diverse statistici pentru a vedea la ce stup trebuie să acționăm. Aplicația este gratuită și se poate instala de pe orice telefon cu Android, din magazinul Play al telefonului“, a mai adăugat Mihai Ionuț Rus, Stuparul.ro.

Intelligent Beekeepping sau Apicultura Inteligentă aparține fimei Hivetech solutions SRL și este conceptul umbrelă pentru brandul BoxyBEE, ce prezintă informații culese în timp real din stupină și agregate, astfel încât stuparul să poată lua rapid deciziile corecte.

Îmbinarea naturală între software (BoxyBEE App) și hardware (BoxyBEE X) este conceput pentru a genera o soluție completă, integrată. Senzorii fizici aflați în stupină transmit datele pe care stuparul le poate vedea agregate pe telefon sau calculatoare.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO


Recomandările specialiștilor în prevenirea bolilor la albine

Apicultura în România este o afacere cât se poate de viabilă, fiind favorizată de o climă blândă şi de o natură darnică, cu plante melifere variate, cu păduri întinse de tei şi salcâmi, cu suprafeţe mari cultivate cu pomi fructiferi şi floarea-soarelui, ce dăinuie anual din martie până în octombrie.

Produsele de bază obţinute de la albine – miere, ceară, lăptişor de matcă, polen, venin de albine, apilarnil, propolis sau păstură combinate şi prezentate sub ori formă de loţiuni sau creme sunt din ce în ce mai mult solicitate pe piaţa naţională sau la export, România reprezentând în acest domeniu cca 2% din totalul mondial şi cca 9-10% din producţia Europei, conform unor date statistice publicate.

Efectele terapeutice şi energovitalizante ale produselor apicole, având în vedere că 1 kg de miere este echivalentul a 3 l de lapte, 50 de ouă, 12 kg de carne sau 30 de banane, justifică orientarea tot mai puternică a cumpă­rătorilor, indiferent de vârstă, spre astfel de produse.

Din aceste motive, precum și prin faptul că apicultura poate asigura o îndeletnicire permanentă sau ca o a doua ocupaţie, asigurând venituri băneşti consistente, creşterea albinelor s-a dezvoltat simţitor atât prin creş­terea numerică a famililor de albine, dar și prin organizarea persoanelor care practică această activitate, ca persoane fizice sau juridice, deținătoare de stupine sau de exploataţii apicole cu activitate complexă înregistrate / autorizate la DSVSA Județeană.

Calitatea mierii şi a produselor apicole este monitorizată permanent prin examene efectuate la laboratoarele acreditate pentru verificarea parametrilor cu referire la umiditate, aciditate, zaharoză, zahăr invertit, glucoză, lactoză, substanţe insolubile, analize prin care se pot identifica şi eventualele falsificări ale mierii,

Activitatea cu albinele presupune respectarea unor reguli tehnologice sau de protecție sanitară foarte stricte, pentru a se evita anumite accidente sau modificări în starea de sănătate a albinelor, implicit a stupinei.

Albinele, ca şi alte organisme vii, se pot îmbolnăvi de diferite boli care, prin mortalitea pe care o produc, reduc numărul albinelor şi prin aceasta familiile de albine se depopulează, devenind neproductive, pagubele materiale şi financiare fiind însemnate atât pentru apicultori cât şi pentru economia naţională (dat fiind rolul major pe care îl au albinele în polenizarea culturilor entomofile).

Bolile albinelor se împart în boli contagioase, necontagioase şi intoxicaţii.

Bolile contagioase se grupează în:

  • virotice (puietul în sac, boala neagră);
  • bacteriene (loca americană, europeană, septicemia, paratifoza);
  • micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);
  • parazitare (nosemoza, varooza, amibioza, acarioza, brauloza, senotainioza, triunghiulinoza).

Bolile necontagioase ale albinelor sunt repre­zentate prin:

  • puietul răcit;
  • boala de mai;
  • diareea albinelor;
  • anomaliile mătcilor.
  • Intoxicațiile albinelor se pot produce cu: polen, nectar, miere de mană, medicamente, pesticide folosite pentru combaterea dăunătorilor.
  • Dăunătorii albinelor sunt: găselniţa, fluturele „Cap de mort“, viespile, lupul albinelor, furnicile, prigoriile, ciocănitorile, șoarecii.

În cadrul măsurilor de prevenire a bolilor la albine, pe lângă acţiuniile specifice pentru fiecare boală specifică, un rol important îl reprezintă aplicarea măsurile de profilaxie generală, dintre care pentru perioada de iernat se recomandă următoarele:

Alegerea vetrei de iernare astfel încât:

  • să poată fi protejată de vânturile reci;
  • să asigure liniştea necesară albinelor;
  • să poată fi curăţată uşor de zăpadă, iar apa după dezgheţ să se scurgă uşor (să nu băltească);
  • protejarea de şoareci să se facă prin instalarea de grătare la urdiniş.

Supravegherea modului de iernare şi starea familiilor de albine prin controale auditive (ascultare) fără a se recurge la deschiderea stupului:

  • zumzetul moderat şi uniform arată că familia de albine este în stare bună şi că iernarea decurge normal;
  • bâzâitul puternic arată că familia este în suferinţă;
  • zumzetul slab, însoţit de zgomotul asemănător foşnetului frunzelor, înseamnă că familia este înfometată;
  • când zumzetul este foarte slab sau nu se percepe aproape deloc se va interveni, fără abuz însă, prin lovirea cu mâna a peretelui din faţă al stupului, iar dacă albinele răspund printr-un zumzet puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune.

Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii neafânate şi a gheţii de pe scândurelele de zbor ale stupilor şi desfundarea urdinişurilor blocate de albinele moarte.

Asigurarea şi supravegherea zborurilor de curăţire ale albinelor, având în vedere că în sezonul nefavorabil albinele au capacitatea de a acumula în intestinul gros o cantitate importantă de excremente, care pot duce la declanşarea diareii pe al cărei fond se pot instala boli grave, în special nosemoza, excremente care se vor elimina prin zboruri de curăţire în zilele cu temperaturi de +12°C.

Aprecierea modului de iernare a albinelor se face după aspectul diferitelor resturi scoase de pe fundul stupului, după cantitatea de albine moarte găsite pe jos, în faţa urdinişului, respectiv:

  • mortalitatea crescută a albinelor atenţionează asupra faptului că familia a iernat cu prea multe albine vârstnice;
  • uzura organismului lor din cauza unor boli;
  • prezenţa albinelor umede, mucegăite arată că în stup este prea multă umiditate.
  • Prezenţa obligatorie a apicultorului în stupină pentru a urmări modul de desfăşurare a zborului, identificarea familiilor ce prezintă stări anormale şi soluţionarea altor situaţii constatate.
  • Colaborarea permanentă cu serviciile sanitare veterinare şi cu Asociaţia Crescătorilor de Albine din zonă.

Apicultura este sprijinită financiar de Guvernul Român, conform Programului Naţional Apicol, prin alocarea unor sume substanţiale din fonduri europene şi din bugetul naţional, destinate pentru sprijinirea activităţilor de profilaxie şi combatere a varoozei, a analizelor fizico-chimice ale mierii, achiziţionarea materialului biologic pentru refacerea efectivului apicol, precum şi pentru achiziţionarea stupilor şi inventarierea tuturor masivelor melifere de pe teritoriul României, analiza aspectelor geografice judeţene şi de infrastructură rutieră, sprijin care favorizează obţinerea în stupine de produse apicole importante cantitativ și la parametri calitativi superiori.

Dr. Ioan PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Apicultura, în Uniunea Europeană, din 2020 (II)

În luna ianuarie 2018, a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un Raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Printre altele, se arată ce ar trebui să reprezinte sprijinul Uniunii Europene pentru apicultură; astfel raportul:

„– propune o creștere cu 47,8% a bugetului UE pentru programele apicole naționale – în conformitate cu creșterea efectivă a populației de albine – comparativ cu nivelul din 2004, ceea ce înseamnă 47 de milioane de euro pe an;

– solicită Comisiei să includă un nou sistem de sprijin direct pentru apicultori, pe baza numărului de colonii, în propunerile sale pentru Politica Agricolă Comună pentru perioada de după 2020;

– consideră că ar fi oportun să se împărtășească temele de cercetare din domeniul apiculturii și concluziile cercetărilor, în special atunci când acestea sunt finanțate de UE, între statele membre, pentru a evita suprapunerile;

– invită Comisia să adopte recomandări în vederea introducerii în UE a unui program de educație uniform și de înaltă calitate, la nivelul de bază și profesional, în domeniul apiculturii;

– consideră că trebuie să se acorde apicultorilor scutiri fiscale în fiecare stat membru, având în vedere importanța activității lor pentru agricultură și mediu și

– invită statele membre să flexibilizeze normele stricte privind transportul rutier aplicabile în cazul apicultorilor, în special pentru exceptarea acestora de la utilizarea tahografului pe distanțe mai mari de 100 km, pentru a promova migrația roiurilor de albine.“

Majorarea bugetului alocat apiculturii cu 47,8% este justificată, având în vedere faptul că între 2004 și 2016 bugetul programelor naționale din sectorul apicol a crescut  numai cu 12%, de la 32 la 36 milioane de euro pe an, deși numărul familiilor de albine a crescut în această perioadă cu 47,8%. Deci din 2020 bugetul pentru sectorul apicol va trebui să fie de cel puțin 47 de milioane euro pe an.

Evident această creștere nu ar trebui decât să bucure apicultorii europeni și să îi stimuleze să-și mărească numărul de familii de albine. Și aceasta mai ales că raportul recomandă ca, din 2020, sprijinul direct pentru apicultori să se facă pe baza numărului de familii de albine deținute.

Referitor la acest număr al familiilor de albine din stupinele deținute de apicultorii români, Ordinul nr. 251 din 2017 al MADR a reușit să simplifice modalitățile de identificare a stupinelor și familiilor de albine și cred că, făcând o anumită corectură, simplificarea va fi și mai bună. Stabilirea numărului de familii de albine trebuie să o facă numai primăriile deținătoare ale registrelor agricole unde stuparii sunt obligați să le declare. 

O altă temă luată în discuție de raport este cercetarea științifică și perfecționarea unui pro­gram de educație uniform și profesional de bază în domeniul apiculturii.

În multe țări ale Uniunii Europene există institute de cercetare în domeniul apiculturii care au în lucru multe teme de mare importanță pentru apicultură. Problema este ca să se știe de aceste teme la nivel european astfel încât ele să nu se suprapună și, chiar dacă se suprapun, să existe o colaborare și comunicare a rezultatelor, ceea ce ar fi benefic în dez­voltarea și susținerea apiculturii statelor europene. 

Ultima temă luată în discuție în acest material o reprezintă înlesnirile financiare pentru apicultorii din statele membre ale UE. 

Aceste înlesniri se vor putea concretiza prin desființarea impozitelor în cazul activităților apicole și scutirea de taxe în cazul transporturilor în interes apicol.

Actualmente, în România apicultorii sunt impozitați pe bază de normă de venit pentru familiile de albine care depășesc numărul de 75. Această prevedere legislativă aduce inconvenientul că unii apicultori tind să nu depășească numărul de 75 de familii de albine, ceea ce atrage după sine micșorarea numărului de familii la nivelul țării noastre.

Totodată, există tendința de a se evita declararea numărului de stupi ca urmare a suspiciunii că, chiar dacă acest număr este sub 75, s-ar putea întâmpla ca o schimbare nouă a legislației fiscale să determine impozitarea.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ce facem...? Alegem între grâne și albine?

Cât de periculoase sunt efectele pesticidelor asupra familiilor de albine? Președintele Sindicatului Apicultorilor din România (SAR) din județul Iași își expune părerea cu privire la acest aspect.

De profesie inginer horticultor, profesor de științe agricole și președinte al Asociației Apicole „ApisMold2005“, Petru Budeanu, apicultor cu 50 de stupine în satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, susține că în ultimul an s-a înregistrat cea mai mare mortalitate din toate timpurile a familiilor de albine. Principala cauză a mortalității deosebit de ridicate a albinelor o reprezintă tratarea semințelor și a culturilor agricole cu pesticide din grupele cele mai toxice, respectiv din grupele I și II toxicitate. Aceste pesticide nu doar că au otrăvit și distrus familiile de albine, dar au distrus și capacitatea reproductivă a peste 50% dintre familiile de albine, care și-au pierdut fertilitatea în urma intrării în contact cu produsele toxice date pe culturi.

Depopularea albinelor din cauze necunoscute

Neonicotinoidele sunt o clasă de pesticide care provoacă scăderea populațiilor de albine. În anul 2006, apicultorii comerciali au început să raporteze ceea ce este cunoscut acum sub numele de tulburare de colaps de colonii, unde colonii întregi de albine mor fără nicio cauză evidentă.

În legătură cu acest aspect, Petru Budeanu, apicultor în județul Iași, ne spune următoarele: „Dacă apicultorii, cu eforturi uriașe, nu ar reface familiile de albine condamnate la moarte în fiecare an, la o rată a mortalității anuală de 20%, în țările Uniunii Europene, în aproximativ 5 ani, toate familiile de albine ar dispărea din Europa și nimeni și nimic nu le va putea înlocui niciodată.

Totodată, câștigurile pe care le aduc anual în lume familiile de albine cultivatorilor agricoli, prin polenizarea plantelor cu polenizare entomofilă pe care aceștia le înființează, se cifrează la profituri de peste 236 miliarde dolari, iar câștigurile pe care le aduc prin polenizarea florei spontane nici măcar nu pot fi calculate. Așadar, cultivatorii agricoli obțin subvenții și profituri consistente, iar apicultorii români nu obțin nici subvenții, nici profituri, ci numai pierderi.“

Depopularea stupilor

„Este adevărat că bugetul unei singure societăți mari producătoare de pesticide poate să fie mai mare decât bugetul cumulat a două sau chiar trei state și poate influența administrațiile de stat, însă nu banii trebuie să fie pe primul loc, ci menținerea unui echilibru în mediul înconjurător. De altfel, pierderea unui număr de familii de albine de circa 700.000 în ultimul an în România, jumătate din numărul total de familii de albine existente în țara noastră, este deosebit de îngrijorătoare.

Cauzele cele mai grave care au dus la mortalitatea cea mai ridicată din toate timpurile în rândul familiilor de albine din România sunt reprezentate de pesticidele toxice, utilizate în culturile agricole, neonicotinoidele și infestarea cu parazitul Varroa, ca urmare a perioadelor cu zile reci și a faptului că 2017 a fost cel mai rău an apicol din toate timpurile, în care apicultorii nu au avut resurse financiare ca să-și trateze așa cum trebuie familiile de albine care au intrat în iarnă depopulate și bătrâne, dar și cu rezerve insuficiente de hrană.“

Salvarea culturilor agricole în defavoarea populațiilor de albine

În urma petițiilor trimise de apicultorul Petru Budeanu reprezentanților Autorității Naționale Fitosanitară, aceștia din urmă au răspuns solicitării cu privire la problema sesizată: „Referitor la utilizarea produselor de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide, o problemă majoră cu care se confruntă agricultura României o constituie existența dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp., Diabrotica virgifera virgifera, Athalia rosae L., Phyllotreta spp. și Phylloides spp. care infestează suprafețe mari de teren arabil și care, prin atacul lor în principal la culturile de porumb, floarea-soarelui și rapiță, pot provoca pierderi importante de producție și economice pentru fermierul român și implicit pentru bugetul național dacă nu se aplică măsuri specifice de combatere chimică.

albine Beatrice b

Tratarea semințelor cu produse de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide s-a dovedit în timp că este sigură pentru albine întrucât tehnologia de combatere a dăunătorilor de sol se folosește în România din anul 2007 pe milioane de hectare, fără să fi existat incidente privind mortalitatea familiilor de albine cauzate de tratamentul chimic al semințelor cu acest tip de produse.

Produse de protecție a plantelor care au în compoziție substanța activă tiametoxam au fost omologate și utilizate în România încă din anul 2000, fără a se constata în decursul anilor că această substanță activă reprezintă o amenințare pentru albine și polenizatorii sălbatici.

În luna februarie 2016 a avut loc sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Șișești» (ASAS) reunirea grupului de lucru «NEONICOTINOIDE» la care au participat reprezentanți ai ASAS, ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ai asociațiilor de producători agricoli, producătorilor de semințe, industriei de pesticide și ai institutelor de cercetare. Concluziile acestei întâlniri au fost:

– În România nu există niciun produs de protecție a plantelor cu eficacitate similară neonicotinoidelor în combaterea dăunătorului de sol Tanymecus dilaticollis.

– Studiile efectuate în România au demonstrat că tratarea semințelor cu produse de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide nu afectează populațiile de polenizatori.

– Rezultatele cercetărilor de care dispunem în momentul de față (pe plan intern și internațional) nu sunt edificatoare și suficiente pentru a susține renunțarea la utilizarea insecticidelor neonicotinoidice în tratarea semințelor pentru culturile de toamnă și de primăvară, motiv pentru care se impune solicitarea derogării de utilizare a lor în tratarea semințelor.

Având în vedere cele menționate anterior, până la găsirea unei alternative viabile la nivelul UE privind tratamentul semințelor destinate înființării culturilor de porumb, floarea-soarelui și rapiță, România are nevoie de o perioadă de grație pentru salvarea acestor culturi, altfel riscăm să devenim, din producători de porumb, floarea-soarelui și rapiță, importatori“, a încheiat Doina Băiculescu, Autoritatea Națională Fitosanitară.

Beatrice Alexandra MODIGA

Prima ediție a Târgului apicol din Vaslui a reunit cei mai importanți producători și comercianți

În perioada 24-25 februarie a avut loc Târgul apicol de la Vaslui, un eveniment care aflat la prima ediție și care a reunit cei mai importanți producători și comercianți de produse destinate apiculturii. Târgul cu vânzare a fost organizat  de firma  Onomeus  și include o secțiune pentru producătorii și comercianții de produse destinate apiculturii, respectiv: utilaje apicole, faguri artificiali, unelte, echipamente, stupi și accesorii, hrană și biostimulatori pentru albine și medicamente. O a doua secțiune a fost cea cu produse apicole: miere, polen, propolis, ceară, suplimente alimentare pe bază de miere, produse apiterapeutice și produse cosmetice.

Județul Vaslui are cei mai mulți apicultori

„Inițial expozanții au fost în jur de 25, dar s-au retras foarte mulți pentru că s-a intervenit de la alte târguri. În acest moment avem producători și comercianți de la București, Ploiești, Vâlcea, Focșani, Bistrița-Năsăud și Vaslui. Scopul acestui eveniment este de vânzare-cumpărare și să aducem cât mai multe produse pentru apicultorii din județ. Menționez că județul Vaslui are cei mai multi apicultori din țară și era păcat să nu se facă un astfel de târg și aici. Până acum apicultorii județului erau nevoiți să meargă la Iași, unde este cel mai mare târg dedicat apiculturii, sau în alte județe unde se mai organizează diferite târguri apicole. Consider că și evenimentul organizat de noi are potențial să ajungă cel mai mare din țară. În prima zi de târg, vasluienii au fost receptivi și au răspuns cum se cuvine cererii noastre. Ne dorim să organizăm acest târg în fiecare an și să devină o tradiție în județ“, ne-a precizat Bogdan Onofrei, organizatorul evenimentului.

De la târg la simpozion

Dănuț Puișoru, Președintele Sindicatului Apicultorilor din România (SAR) a fost prezent și s-a declarat mulțumit de prima zi a acestui târg: „Sunt de părere că Târgul apicol de la Vaslui a avut un real succes. Trăiască apicultorii din zona Moldovei, oameni mari cu suflet mare, oameni care întotdeauna știu să ne primească cu brațele deschise. În același timp sunt oameni deosebiți, oameni care știu să pună întrebări, să vorbească cu tine, să afle noutățile în domeniul apicol, drept pentru care, mâine o să facem un simpozion apicol pentru apicultorii iubitori de albina românească. Fac acest lucru, deoarece trebuie să fim informați, trebuie să știm cum să luăm fonduri europene, cum să accesăm programele naționale apicole și mai ales să știm cum să facem apicultură și tehnologia apicolă modernă. Mai adaug faptul că înainte de bazinele melifere, familii puternice, roii pe care îi facem și mătcile pe care le producem, ca să realizăm aceste deziderate este nevoie de iubire și pasiune pentru aceste minunate insecte, care sunt albinele“.

GALERIE FOTO


 

Beatrice Alexandra MODIGA

Apicultura în Uniunea Europeană din 2020 (I)

Marți, 23 ianuarie 2018, a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un raport referitor la perspectivele și provocările în sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

De la începutul susținerii raportului s-a arătat, în expunerea de motive, că:

„Sprijinul UE pentru apicultori trebuie revizuit. În timp ce populația de albine din UE a crescut cu 47,8% între 2004 și 2016, bugetul programelor naționale din sectorul apicol a crescut cu doar 12%, de la 32 la 36 milioane de euro pe an, reprezentând un total general de trei la mie din bugetul PAC! Bugetul UE pentru aceste programe trebuie așadar să fie majorat cu 47,8%, ceea ce reprezintă 47 de milioane de euro pe an. Acest lucru este ușor de realizat. Ar trebui să se aibă în vedere, de asemenea, includerea în politica agricolă de după 2020 a unei noi subvenții directe, bazată pe numărul de colonii de albine. În plus, cercetarea și dezvoltarea în domeniul apiculturii, educația și formarea continuă a apicultorilor, precum și stimulentele fiscale (de exemplu, scutirile fiscale pentru activitățile apicole) ar ajuta apicultorii să prospere.“

Totodată, în scopul susținerii modificărilor care sunt propuse să intervină în politica de susținere a sectorului apicol, raportul enumeră principalele motive care creionează importanța apiculturii, astfel:

- se consideră că albinele îndeplinesc un serviciu agricol de bază prin polenizarea culturilor, serviciu fără de care agricultura europeană și, în special, cultivarea plantelor nu ar exista sub nicio formă;

- se consideră că apicultura are o contribuție fundamentală la menținerea echilibrului ecologic și a biodiversității, astfel încât sectorul trebuie să se afle în centrul Politicii Agricole Comune;

- se consideră că finanțarea apiculturii trebuie să fie suplimentată în viitoarea politică agricolă.“

- Referitor la prima considerație a importanței apiculturii trebuie accentuat faptul că beneficiul cel mai important pe care ni-l aduc albinele nu este cel obținut din produsele apicole, în general, și în special cel din miere, ci din sporirea productivității culturilor agricole entomofile datorită polenizării care este un proces vital pentru toate plantele cu flori.

De-a lungul milioanelor de ani s-a format și s-a întărit în natură într-ajutorarea dintre floare și albină, acțiune concretizată prin așa-numita polenizare.

Polenizarea este un proces de natură fizico-mecanică întâlnit numai la plantele cu flori, care reprezintă transportul grăuncioarelor de polen de la anterele staminelor pe stigmatul gineceului florilor. Fecundarea (fertilizarea) este contopirea conținutului grăuncioarelor de polen cu celula ovulului. Apoi, după fecundare, din ovule se dezvoltă sămânța, iar din ovar fructul. Însă polenizarea nu asigură întotdeauna fecundarea și astfel legarea fructelor sau semințelor. De aceea, în lumea plantelor florile au adoptat diferite forme de polenizare.

Din punctul de vedere al provenienței polenului necesar pentru obținerea rodirii se disting ca forme de polenizare: polenizarea directă sau autopolenizarea și polenizarea indirectă sau încrucișată (singamie).

Polenizarea indirectă se realizează prin transportul polenului, în cadrul aceleiași specii, de pe anterele staminelor unei flori, de pe o plantă, pe stigmatul gineceului unei flori de pe altă plantă. Această polenizare poate fi asigurată de vânt – anemofilie, de apă – hidrofilie sau de animale – zoomofilia. Aceasta din urmă, la rândul său, se subdivide după felul agenților polenizatori. Astfel se distinge entomofilia, când polenizarea se efectuează de către insecte (albine, bondari, viespi, muște sau fluturi).

Polenizarea entomofilă este întâlnită în majoritatea angiospermelor (plante cu flori, peste 253.000 în lume și 3.700 în România) din aproape toate zonele climaterice ale Pământului. În decursul evoluției vieții, adaptările morfoanatomice și fiziologice ale florilor și cele de corelație între flori și polenizatori sunt ajunse aproape la perfecțiune.

S-a stabilit că majoritatea plantelor, respectiv peste 80%, sunt polenizate încrucișat cu ajutorul insectelor și, dintre acestea, aproximativ 77% sunt polenizate numai de către albine.

Datorită metodelor actuale de practicare a agriculturii moderne polenizarea indirectă se efectuează, în exclusivitate, dirijat numai de către albine sau bondari, ceea ce duce la măriri substanțiale de producții, cum ar fi creșteri la plantațiile de meri cu 15-20%, la solele de floarea-soarelui sau lucernă cu 20% și la cele de trifoi roșu, bostani și pepeni, la 200-300%. Bineînțeles că aceste cifre sunt orientative, creșterile depinzând de mai mulți factori, cum ar fi numărul de stupi care participă la polenizarea dirijată, calitatea seminței, tipul solului ș.a.m.d.

În final, trebuie precizat că importanța polenizării dirijate a plantelor agricole entomofile cu ajutorul albinelor crește și mai mult în condițiile intensivizării agriculturii, când, datorită folosirii pesticidelor, entomofauna naturală este parțial sau total distrusă.

- A doua considerație din enunțarea importanței apiculturii arată că apicultura are o contribuție fundamentală la menținerea echilibrului ecologic și a biodiversității.

Este evident că menținerea echilibrului ecologic și al biodiversității este o condiție fundamentală de existență a unor medii de viață sănătoase.

Echilibrul ecologic reprezintă ansamblul stărilor și interrelațiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menținerea structurii, funcționarea și dinamica ideală a acestuia.

Se poate considera că echilibrul ecologic este același cu echilibrul natural.

Menținerea echilibrului ecologic presupune adoptarea unei strategii și aplicarea unor instrumente de ordin economic, tehnic, juridic și instituțional.

În natură speciile de plante și animale nu se repartizează la întâmplare: ele formează întotdeauna anumite complexe relativ constante, numite comunități. Aceste comunități există în natură numai datorită faptului că între ele și mediul ambiant există o anumită armonie, bazată pe schimbul permanent de materie (substanțe nutritive) și energie (lumină solară, căldură). Atât timp cât aceasta din urmă favorizează viața de toate zilele a plantelor, animalelor și micro­organismelor, între ele se menține un echilibru stabil, numit echilibru ecologic: din mediu organismele își iau atâta hrană câtă au nevoie, iar mediul asigură existența atâtor vietăți câte îi permite capacitatea sa.

De asemenea, biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor şi a ecosistemelor care constituie viaţa pe pământ. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii, cu consecinţe profunde pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele principale sunt schimbările care se produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită sistemelor de producţie agricolă intensivă, construcţiilor, exploatării carierelor, exploatării excesive a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor şi solurilor, invaziilor de specii străine, poluării şi – tot mai mult – ca urmare a schimbărilor climatice la nivel global.

Evident, existența sau dispariția albinelor sociale întreținute și exploatate de apicultori are un impact deosebit în menținerea echilibrului ecologic și biodiversității pe teritoriul Europei și al întregului Pământ.

- Necesitatea suplimentării finanțării apiculturii din 2020 apare ca o considerație implicită. Nu se pot aplica primele două considerații fără o importantă susținere financiară.

Trăgând concluzia, din cele descrise mai sus se pare că a răsărit sau, mai bine zis, urmează să răsară soarele și pe ulița apiculturii. Numai să fie adevărat.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Apicultura, încotro!

Între ramurile zootehniei, apicultura ca profesie este domeniul în care proprietarul stupilor (patronul) trebuie să se implice cel mai mult, direct și nemijlocit în activitatea apicolă, pentru ca aceasta să poată fi rentabilă. Cu alte cuvinte – cel puțin în condițiile țării noastre – apicultura nu prea se poate face cu mâna altuia.

Era în anul 1963 și mă aflam cu serviciul și școala la Timișoara. Aveam atunci 22 de ani. Toamna i-am trimis o scrisoare profesorului Veceslav Harnaj. În loc de răspuns, domnia sa a dispus să am statutul de invitat la prima conferință națională de apicultură, în a doua parte a lunii decembrie. Atunci țara avea împărțirea teritorială pe regiuni și organizatorii au hotărât ca fiecare regiune să fie reprezentată la conferință de 8 delegați și 2 invitați. Conferința a durat 3 zile și în primele 2 zile lucrările se desfășurau și dimineața și după-amiaza. Am fost realmente fascinat de modul cum profesorul știa să conducă lucrările conferinței. Într-o pauză, la îndemnul apicultorilor bănățeni l-am abordat pe profesor în timp ce trecea pe lângă grupul nostru. Când i-am spus cine sunt, domnia sa mi-a adresat următoarele cuvinte: „Tinere, dintre cei care îmi scriu, toți îmi cer ceva. Dumneata nu mi-ai cerut nimic, în schimb ai făcut niște observații foarte juste. Acest lucru m-a determinat să te invit la conferință.“

Îmi amintesc și acum că am urmărit cu mult interes lucrările conferinței și am fost fascinat de personalitatea profesorului.

Deși profesorul, la vremea aceea, nu avea decât câțiva stupi – asta sigur datorită faptului că era extrem de ocupat, fiind și profesor universitar la o altă facultate de cu totul alt profil – pasiunea pentru apicultură și respectul pentru apicultură au constituit o preocupare majoră de la care nu a abdicat niciodată cât a fost președintele ACA din România.

În profesia domniei sale și ca profesor universitar, la vremea respectivă era cotat ca unul dintre primii 5-6 cei mai buni profesioniști europeni.

Din 1965 a fost ales și președinte al APIMONDIA. Îmi amintesc că, în acea periaodă, statutul prevedea ca președintele APIMONDIA să fie ales doar pentru un singur mandat de 5 ani. Faptul că, aproape de încheierea celor 5 ani de mandat, diriguitorii apicultorilor din toate țările importante – inclusiv America – și-au pus următoarea problemă: Schimbăm omul de dragul statutului sau schimbăm statutul de dragul omului – și au ales varianta a doua – spune totul despre personalitatea celui care a fost profesorul Veceslav Harnaj. Și astfel a fost președintele APIMONDIA timp de 4 mandate a câte 5 ani. La sfârșitul celor 20 de ani, doar starea de sănătate a determinat alegerea unui alt președinte al APIMONDIA.

Cu multă dragoste pentru apicultură, cu multă dăruire, cu mult profesionalism și foarte multă diplomație, a făcut din Asociația Crescătorilor de Albine din România o asociație impresionantă menită pe de o parte să-i sprijine pe apiculturi și pe de altă parte să acumuleze și să construiască acest imrpesionant patrimoniu.

Conducerea de oameni este mai mult decât o știință, este o artă. Cu siguranță privind în urmă, se poate afirma – fără teama de a greși – că profesorul Harnaj a stăpânit excelent arta conducerii de oameni.

În fiecare regiune și, după 1965, în fiecare județ, cu diplomație, a știut să-și găsească acel gen de colaboratori reprezentativi pentru fiecare zonă. Astfel s-a înconjurat de oameni pasionați de apicultură, influenți în zonele lor, harnici, serioși și verticali, oameni cărora a știut să le insufle dorința de a face ceva pentru apicultura românească.

Cu timpul, odată ce eu am devenit salariat ACA la IC-DA, i-am cunoscut pe majoritatea dintre aceștia și am constatat cu plăcere că prin verticalitatea lor impuneau respect și admirație.

Pentru tot ce a știut să construiască profesorul Veceslav Harnaj (1917-1988) pe plan uman și material, îndrăznesc să-mi exprim părerea că avem cu toții datoria ca, măcar din când în când, să evocăm personalitatea profesorului. A fost un lider încă neegalat și, așa cum în alte domenii, lideri de talia profesorului nu sunt uitați de generațiile următoare și ACA din România ar trebui să-și manifeste recunoștința pentru tot ce a lăsat după domnia sa. Pe bună dreptate putem afirma că asemenea oameni se nasc o dată la o sută de ani.

După atâtea eșecuri, bâlbâieli, inconsecvențe manifestate de-a lungul anilor după profesor, cred că ar trebui căutat un mod de abordare care să determine ca lucrurile în apicultura românească să intre pe un făgaș normal.

În treacăt fie spus, din păcate a existat o perioadă în trecutul apropiat când domnia sa și cu apicultura erau două paralele. Dar mult mai grav este faptul că acest om și cu arta conducerii de oameni au fost tot două paralele. Nu tendința spre critică mă îndemnă să îmi exprim în felul acesta punctul de vedere în acest paragraf ci speranța că pe viitor decidenții vor avea grijă ca fenomenul să nu se mai repete. Așa cum spunea zilele trecute un distins ministru în funcție – „multe funcții sunt luate fără competența necesară“.

În prezent sunt în țară fermieri care în propria exploatație au mai multe sute de familii de albine. Aceștia sunt de fapt adevărații profesioniști în domeniu. Prin profesionalismul lor, aceștia pot influența mersul apiculturii românești. Tot așa apicultura românească poate influența pozitiv sau negativ activitatea economică a acestor fermieri. Cu aplecare spre gândul bun, consider că trebuie creat cadrul pentru ca acești oameni să fie consultați și este deosebit de important să se poată face auzit punctul lor de vedere. Indiferent din ce organizație de apicultori fac parte, acești fermieri care dețin în exploatație peste 400-500 de familii de albine, într-un fel tot pentru apicultura românească lucrează. Numărul impre­sionant de mare de familii de albine din exploatație este dovada că la acești oameni apicultura reprezintă profesia de bază. Pentru binele apiculturii românești, îndrăznesc să îndemn la diplomație pentru atragerea unora dintre aceștia la masa rotundă – unde, deliberat, să fie provocați să-și spună punctul de vedere pentru o problemă sau alta legate de bunul mers al apiculturii. Nu am făcut altceva decât să mă inspir din alte domenii ale agriculturii românești cu o activitate asociativă recentă, de puțin peste 20 de ani.

Nu poți face performanță ignorând performerii. Gândirea și punctul de vedere exprimat al acestor „titani” în ale apiculturii, cu siguranță ar avea menirea să îmbogățească în general activitatea apicolă românească.

În altă ordine de idei, știe toată lumea că forul incontestabil și cel mai reprezentativ din toate punctele de vedere ale activității apicole la nivel național, este Asociația Crescătorilor de Albine. Din păcate, de mai mulți ani – de fapt de când au început să se facă dosare în vederea obținerii de subvenții nerambursabile în apicultură – unitățile de stat responsabile cu gestionarea acestei activități au avut și au o abordare pe care personal nu o înțeleg. De cele mai multe ori, acești funcționari de stat recomandă „cu căldură“ celor interesați că este mai bine pentru ei să facă dosarele prin orice altă grupare organizată de apicultori, mai puțin ACA din România. Motivația, fără argumente, era și este că șansele de aprobare a dosarelor sunt mult mai mari pentru alte asocieri de apicultori și mai mici pentru Asociația Crescătorilor de Albine din România. Nu cumva ACA, având, de departe, cel mai mare număr de membri și cei mai mulți specialiști în apicultură deranjează pe cineva? Altă explicație, personal, nu găsesc.

Fără legătură cu paragraful de mai sus, îmi exprim părerea că apicultorii și apicultura românească ar avea de câștigat dacă Asociația Crescătorilor de Albine din România ar avea cel puțin 2-3 experți autorizați în apicultură.

Ec. Ștefan MANEA

Primele concluzii referitoare la Programul Național Apicol 2017

După ce într-un articol conceput în disperare că ratăm declanșarea Programului Național Apicol în 2017 care, fie vorba între noi, trebuia declanșat cel târziu în aprilie a.c., întrebam: oare când se va declanșa acest program?, am avut surpriza plăcută să aflu că în Ședința de Guvern din 30 iunie 2017 s-au aprobat, prin HG nr.443, Programul Național Apicol pentru perioada 2017-2019, normele sale de aplicare precum și valoarea sprijinului financiar.

Acestea fiind zise, din data de 4 iulie a.c., când hotărârea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial, au putut fi începute operațiunile de achiziție și de întocmire a dosarelor pentru decontare, urmând ca aceste dosare să se depună direct de către apicultori la centrele județene APIA până în data de miercuri 16 august 2017.

Trebuie precizat că depunerea se putea efectua după data de pe adeverința cu numărul de stupi deținuți, eliberată de oficiile județene de zootehnie ale ANZ și obținerea codului unic de identificare a stupinelor de la APIA.

O facilitate pe care, de altfel, nici nu am sperat-o era ca aceste dosare să poată fi depuse la orice centru județean APIA care era la îndemâna apicultorului: cel de domiciliu/sediu social, cel unde se găsește vatra permanentă a stupinei sau cel apropiat de locul de deplasare în pastoral.

O schimbare față de anii trecuți a constituit-o faptul că nu formele asociative au întocmit și depus dosarele, ceea ce a iscat discuții referitor la posibilitățile apicultorilor de a întocmi corect aceste dosare, dar evidența a arătat că aceștia s-au descurcat cu brio, chiar și cu completarea cererii scrise în Excel care a putut fi completată fie pe calculator, fie cu pixul, după posibilitățile fiecăruia.

Totodată, de la începutul lansării programului, APIA a pus la dispoziția apicultorilor o informare privind Programul Național Apicol 2017 detaliată și foarte explicită, pe înțelesul tuturor. Cei care nu recunosc acest aspect sunt răuvoitori sau, altfel spus, sunt „Gică contra“.

De asemenea, numărul de documente s-a simplificat, dar această acțiune poate fi continuată – nu înțeleg de ce trebuie un document de identificare financiară, când datele din el se află și într-un extras de cont curent.

Documentele care atestă că stupinele de multiplicare au achiziționat mătci de elită pentru multiplicare nu puteau fi pe lista celor autorizate dacă la controlul din primăvară efectuat de ANZ nu aveau efectuate aceste achiziții. Rămânem totuși cu sechele ale bolii românești de a ne acoperi cu hârtii uneori inutile.

La data când întocmesc prezentul material, după informațiile mele s-a desfășurat în bune condiții prima etapă a programului, și anume aceea a depunerii dosarelor, urmează cea a verificării dosarelor, controalelor pe teren și efectuarea plăților, etape care sperăm să se desfășoare tot bine sau, de ce nu, foarte bine.

Un alt subiect major, care a produs multe discuții de câțiva ani în lumea apicolă românească, a fost modalitatea de identificare a stupinelor și stupilor în România.

Astfel, până în iulie 2017 identificarea stupinelor și familiilor de albine se făcea după o procedură sofisticată și birocratică care crea multe bătăi de cap apicultorilor români.

După îndelungi discuții, uneori chiar furtunoase, între reprezentanții formelor asociative apicole și reprezentanții MADR și ANZ în data de 24 iulie 2017 s-a semnat Ordinul MADR 251/2017, cu intrare în vigoare din 27 iulie 2017, pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor aplicabil pe întreg teritoriul României.

Acest nou sistem, simplu și – consider eu – foarte eficient, va scuti apicultorii și autoritățile în domeniu de multă muncă birocratică. De altfel, acest sistem l-am întâlnit în Elveția și în Germania și atât autoritățile de acolo cât și apicul­torii erau mulțumiți de eficacitatea lui.

Nu pot să închei fără să felicit autoritățile în domeniu pentru cele două acțiuni încheiate, deși cam târziu, și cred că după încheierea Programului național apicol 2017 ni se vor explica, verosimil, cauzele care au dus la aceste sincope pentru ca pe viitor astfel de întârzieri să nu se mai producă.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Sistem nou de identificare a stupinelor și stupilor în România

Faptul că suntem prinși în febra incertitudinilor din cauza tărăgănelilor punerii în funcțiune a Programului Național Apicol 2017-2019 a făcut ca problema adoptării unui nou sistem viabil și eficient de identificare a stupinelor și stupilor să treacă oarecum în plan secundar.

După multe discuții care au avut loc la începutul anului 2017, uneori chiar furtunoase, între reprezentanții formelor asociative apicole românești, conducerile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ (ANZ), cei din urmă, respectiv conducerea ANZ, au propus un proiect de sistem simplu și eficient, neîncărcat cu birocrație, asemănător cu cel întâlnit de mine în Germania și Elveția.

Astfel, deși cam târziu, în data de 24 iulie 2017 ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Petre Daea a semnat Ordinul MADR 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor cu intrare în vigoare din 27 iulie 2017, dată a publicării în Monitorul Oficial al României.

Aplicarea acestui ordin are termen de grație 6 luni, până la acest termen funcționând în paralel și sistemul vechi – în conformitate cu Ord.119/2011 și sistemul nou – în conformitate cu Ord. MADR 251/2017. Respectiv, stupii la controale se vor iden­tifica cu numerele primite până în data de 27 iulie a.c. pe vechiul sistem sau cu codurile de stupină, primite după 27 iulie a.c., și cu numerotarea proprie a fiecărui stupar.

Evident, bine era dacă Ordinul MADR 251/2017 ar fi putut fi scos și pus în aplicare înaintea începerii derulării Programului Național Apicol 2017, astfel că s-ar fi evitat, în cazul producerii și comercializării familiilor de albine, o serie de cereri de numere, de anulări la vânzare și de noi cereri la cumpărare în cadrul programului.

În conformitate cu noul ordin, prima etapă a operațiunii de identificare se concretizează prin depunerea la oficiul județean de zootehnie al ANZ din județul unde se află vatra permanentă a stupinei a unei cereri de acordare a unui cod de identificare stupină însoțită de copie după BI/CI, în cazul apicultorilor persoane fizice sau copie după CUI, în cazul apicultorilor persoane fizice autorizate și copie după adeverința care atestă proprietatea și numărul de familii de albine înscrise în registrul agricol, eliberată de consiliul local unde se află adresa vetrei permanente a stupinei deținute.

Aici fac precizarea că, în cazul în care un apicultor deține stupine ale căror vetre permanente se află în mai multe județe, apicultorul va depune cereri însoțite de documentele mai sus amintite și va solicita coduri de identificare de la toate aceste județe.

Pentru creșterea operativității, cererea mai sus amintită însoțită de documentația cerută poate fi depusă direct la sediul OJZ sau prin fax, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire.

A doua etapă a identificării o reprezintă alocarea de către OJZ-ul corespunzător, după verificarea cererilor și a documentelor însoțitoare, a codului de identificare a stupinei. Alocarea codului se face în maximum 10 zile lucrătoare de la înregistrare prin eliberarea unei adeverițe care conține codul.

Codul de identificare a stupinei este alcătuit din două litere care reprezintă codul județului unde este vatra permanentă a stupinei, urmat din patru cifre, de la 0001 la 9999, eliberat de ANZ, prin oficiile județene de zootehnie.

Punerea în aplicare a identificării constituie a treia etapă a identificări și aceasta trebuie pusă în practică în maximum 30 de zile de la primirea codului de identificare, și anume se efectuează elementele care prezintă identificarea stupinelor și a stupilor, respectiv panoul de identificare a stupinelor și inscripționarea codului stupinei însoțit de un număr de ordine pe fiecare stup pentru identificarea familiilor de albine (stupilor).

Panoul de identificare a stupinelor trebuie să fie confecționat din material rezistent de culoare deschisă, trebuie să însoțească stupina acolo unde se află pe vatra permanentă sau vatra provizorie de stupărit pastoral, să fie amplasat întrun loc în care este ușor vizibil de la distanță, orientat spre calea de acces exterioară a stupinei, respectiv către drumul de acces, și să aibă dimensiunile de minimum 100 cm lungime / 50 cm lățime.

Datele care se înscriu pe panoul de identificare sunt: în partea superioară numele și prenumele apicultorului, adresa vetrei permanente, în centru codul de identificare a stupinei și, după caz, în partea inferioară tipul stupinei – elită, multiplicare sau producție.

Totodată, pe panoul de identificare se mai pot adăuga (opțional) sigla sau însemnele caracteristice formei de organizare din care face parte apicultorul sau sigla / însemnele caracteristice ale apicultorului.

Elementele pentru identificarea stupilor sunt reprezentate de literele și cifrele codului de identificare primit pentru stupină inscripționat prin pirogravare sau prin vopsire cu vopsea rezistentă la umiditate și temperaturi extreme ale mediului ambiant, însoțit de un număr de ordine al stupului.

Caracterele codului de identificare a stupinei se inscripționează pe un rând pe o parte ușor vizibilă a cutiei fiecărui stup din stupină, având înălțimea de 3 cm și lățimea de 1 cm și, în plus, se afișează și numă­rul de ordine a stupului care poate avea dimensiuni mai mari.

O altă latură pe care o reglementează Ordinul MADR 251/2017 este posibilitatea de a stabili fără dubiu numărul de stupi la nivel național la sfârșit de an calendaristic prin faptul că ordinul impune condiția ca apicultorii să comunice anual, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, la ANZ, prin OJZ, o declarație pe propria răspundere cu numărul de stupi identificați pregătiți pentru iernare. Această declarație poate fi depusă direct la sediile OJZ sau prin fax, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire.

Închei prezentul material cu speranța că aplicarea practică a noului sistem de identificare a stu­pinelor și stupilor își va demonstra simplitatea și viabilitatea, scutind apicultorii și organele în drept de munci birocratice stufoase și inutile.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Oare când se va putea declanșa Planul Naţional Apicol în 2017?

De la intrarea României în Uniunea Europeană apicultorii români au primit subvenții de la aceasta și de la Guvernul României, fapt ce a dus la revigorarea substanțială a fondului național apicol mai ales în următoarele privințe: numărul de familii de albine, numărul de apicultori, producțiile de miere și modernizarea sectorului apicol românesc.

Totodată, efervescența din rândul apicultorilor români cu privire la speranțele create de posibilitatea obținerii unor fonduri pentru dezvoltare, necesitatea unor consilieri privind întocmirea documentelor pentru obținerea subvențiilor și constituirea unor poziții comune în fața autorităților au reprezentat principalele motive pentru constituirea a peste 150 de forme asociative cu profil apicol.

Astfel, de la intrarea în UE, în România, pe perioada anului activ apicol (martie-noiembrie), în fiecare an au funcționat planuri naționale apicole, spunem noi, din ce în ce mai bine și la această bună funcționare au avut o contribuție salutară formele asociative care, pe parcursul anilor, s-au specializat în întocmirea cu cât mai puține erori a dosarelor cu documentele cerute de APIA pentru obținerea subvențiilor de către membrii apicultori.

Pentru perioada 2017-2019 trebuia pregătit și aprobat un nou plan național apicol, care ar fi trebuit să înceapă a fi derulat de la începutul sezonului activ apicol, respectiv din luna martie 2017, cu atât mai mult cu cât ieșirea din iarnă a fost cu mari sincope, respectiv cu pierderi masive și depopulări de familii de albine aproape pe întreg teritoriul României.

Este evident că, în lipsa unui ajutor de minimis, de altfel promis cu surle și trâmbiţe în toamna 2016, dar refuzat în final, eventualele subvenții obținute pe baza Planului Național Apicol 2017-2019 ar fi o mană cerească pentru revigorarea și refacerea fondului național apicol diminuat dar, din păcate, nici până acum, în luna iunie, nu a început derularea planului. Reginele pentru formarea noilor familii de albine erau necesare de la începutul lunii mai, ca să dăm numai un exemplu.

De asemenea, amintim factorilor de răspundere din MADR și APIA că tot dânșii au impus ca termenul limită pentru depunerea documentelor în vederea obținerii subvenționării să fie 1 august 2017 și la întocmirea acestora nu mai participă formele asociative, ci ele se întocmesc și se depun direct de către apicultori care, din păcate, nu vor ști ce să facă mai întâi, să alerge după oferte melifere în pastoral sau să renunțe la această acțiune și să stea la birourile județene APIA pentru întocmirea corectă și depunerea documentelor în termenul prevăzut.

Considerăm că suntem în drept să punem ministrului MADR întrebarea: Când se va putea începe derularea PLANULUI NAȚIONAL APICOL 2017 și cum se va putea face această derulare într-un interval așa de scurt astfel încât să se poată accesa toate sumele prevăzute pentru anul 2017?

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 32

Influența condițiilor de mediu asupra producției de nectar a plantelor melifere

Trebuie precizat că fiecare plantă are un sistem propriu de secreție a nectarului, atât în perioada ei de înflorire cât și în timpul zilei, iar producția cantitativă și calitativă de nectar este condiționată de o serie de factori meteorologici și în general de condițiile de mediu, cum ar fi: factorii pedologici, lumina solară, temperatura mediului, umiditatea aerului și solului, precipitațiile, existența sau nu a vânturilor și intensitatea lor și apariția perioadelor de secetă prelungită.

Referitor la factorii pedologici trebuie precizat că structura și compoziția solului și subsolului unde viețuiesc plantele melifere influențează drastic secreția de nectar.

plante melifere 4

Spre exemplificare, se poate arăta că trifoiul și lucerna își amplifică secrețiile de nectar pe pământurile bogate în var și teiul pe cele argiloase – nisipoase.

Intensitatea luminii solare are o foarte mare importanță asupra secreției de nectar, astfel se apreciază că o intensitate mai mare duce la elaborarea unei cantități mai mari de zahăr, iar în zilele cu cer acoperit, deci cu intensitate luminoasă mai mică, plantele își micșorează cantitatea de zahăr elaborat.

Totuși, razele de soare directe și intense provoacă ofilirea plantelor și, implicit, diminuarea activității nectarifere.

Modul de influențare a luminii solare depinde și de tipul de plantă. Astfel, plantele cu nectariile adăpostite în profunzime, cum ar fi trifoiul roșu și lucerna, produc în zilele însorite de 2-5 ori mai mult nectar, în timp ce plantele cu nectariile la suprafață, precum muștarul și rapița, secretă mai mult nectar în zilele cu nebulozitate mai mare, altfel spus, înnorate.

Temperatura mediului are o importanță deosebită pentru cantitatea de nectar secretată.

plante melifere 2

Majoritatea plantelor încep să secrete nectarul în momentul când temperatura se ridică la valoarea de cel puțin +10°C și, pe măsură ce se depășește această valoare, crește și cantitatea de secreție și aceasta este optimă în intervalul de temperaturi 16-25oC.

Apoi, după 25°C, în sens crescător, cantitatea de secreție de nectar scade treptat și peste 35°C este nulă, secreția încetând complet.

De remarcat este că, la temperaturi ridicate, în toiul zilei, multe plante se veștejesc puțin din cauza pierderii mari de umiditate mai ales din frunze și acest lucru duce la încetarea vremelnică, până la revigorare, a secreției de nectar.

Umiditatea aerului și a solului influențează de asemenea cantitatea secreției de nectar.

Sunt multe specii de plante cărora le place umezeala, astfel că la salcie și tei umiditatea ridicată a solului duce la mărirea substanțială a cantității de nectar secretată.

Cercetările arată că, pentru o secreție optimă de nectar, cea mai bună plajă de umiditate relativă este de 60-80% și, cu cât ne apropiem de valoarea de 80%, crește cantitatea de secreție însă conținutul de zahăr se diminuează, adică mărindu-se cantitatea, nectarul devine mai diluat. Prin micșorarea umidității se produce fenomenul invers, cantitatea de nectar secretată scade, în schimb el devine mai concentrat, adică își mărește conținutul de zahăr.

În final, aici trebuie specificat că albinele culegătoare nu recoltează nectarul ce conține mai puțin de 5% zahăr, iar pe cel foarte concentrat îl recoltează anevoie și concentrația optimă pentru recoltare o reprezintă cea în jurul valorii de 50% zahăr.

Precipitațiile influențează destul de mult secreția de nectar.

plante melifere 3

Ploile moderate și vântul cald favorizează secreția de nectar, în schimb ploile de durată și în cantități mari de apă micșorează secreția deoarece duc la creșterea și dezvoltarea plantelor în defavoarea dezvoltării florilor, iar precipitațiile masive spală nectarul din flori și îl fac prea diluat.

Îndată după ploi mari, culesul se oprește, însă odată cu venirea timpului cald și fără precipitații nectarul începe să fie secretat din abundență.

Prin variațiile de temperatură pe care le provoacă existența vânturilor, apare o diminuare a cantității de nectar secretat.

Vânturile puternice micșorează secreția de nectar a florilor, astfel că cele din Nord și Nord-Est provoacă scăderi de temperatură sub limitele optime și opresc sau, în cel mai bun caz, micșorează secreția de nectar. De asemenea, vânturile uscate din Sud și Sud-Est diminuează secreția. Totodată albinele, la vânturi puternice – peste 5 m/s – au dificultăți pentru deplasarea la cules.

Secetele prelungite, având în vedere că provoacă scăderea drastică a umidității și ridicarea temperaturilor mediului peste valorile optime, au o influență nefastă asupra secreției de nectar.

În final, pentru exemplificarea modului cum este influențată secreția de nectar de către condițiile de mediu, prezint un tabel cu aceste influențe asupra salcâmului, teiului și florii-soarelui.

plante melifere tabel

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 31-32

Prognozarea culesurilor melifere

De la început țin să precizez că prognozarea culesurilor melifere în apicultură este o problemă foarte complexă a cărei rezolvare necesită cercetări laborioase și multilaterale cu privire la biologia și ecologia înfloririi la principalele specii nectarifere, precum și de fiziologia secreției nectarului corelată cu evoluția factorilor meteorologici pe durată mai lungă.

Totodată, prognozarea culesurilor melifere prezintă o importanță deosebită pentru întreținerea și dezvoltarea familiilor de albine și pentru obținerea unor cantități apreciabile de produse apicole în scopul valorificării lor care, de altfel, este și scopul principal al apiculturii.

Este evident că stabilirea anticipată a perioadelor de înflorire la principalele specii de plante melifere face posibilă aplicarea măsurilor de stimulare a dezvoltării familiilor de albine astfel încât acestea să fie în stare ca, la declanșarea secrețiilor optime de nectar, să le valorifice la maximum. De asemenea, prognoza bogăției florale, a duratei și gradului de secreție a nectarului permite alegerea optimă și efi­cientă a masivelor melifere și organizarea cât mai rațională a stupăritului pastoral.

Prognozarea culesurilor melifere este o problemă care ar trebui să intereseze la cel mai înalt nivel pe cei care practică apicultura și pe cei care au ca preocupare cercetări în acest domeniu. Dar până în prezent sunt de părere că s-au realizat numai rezultate disparate astfel că stabilirea legității evoluției culesurilor melifere în perspectivă este un deziderat ce este realizabil numai pe baza unor cunoștințe moderne bioclimatice.

culesuri melifere 2

În ultimii ani a luat o mare dezvoltare ecologia agricolă, studiile fenologice și cele referitoare la corelația între dezvoltarea ontogenetică a organismelor și factorii externi și astfel aceste studii fac posibilă cunoașterea legității evoluției corelative a florei melifere și a familiilor de albine și, de asemenea, studiile staționare permit să se tragă concluzii importante pentru programarea culesurilor melifere.

Totodată, trebuie să recunoaștem că, până în prezent, deși au existat preocupări privind evidența evoluției vremii și a culesurilor melifere nu au fost elaborate încă metode complexe de prognozare a culesurilor melifere în cursul sezoanelor apicole active.

În speranța trezirii interesului celor cu preocupări în acest domeniu, voi încerca în continuare să descriu o parte din cercetările întreprinse în secolul trecut de către înaintașii noștri I. Cârnu, A. Tomescu, E. Sănduleac și alți specialiști recunoscuți în studiul plantelor melifere.

Astfel, prognozarea culesurilor melifere s-a făcut folosind metode ca: prelucrarea statistică a datelor fenologice și a datelor cântarelor de control din stupinele folosite în cercetare; analiza chimică a substanțelor care condiționează formarea elementelor florale și nectarogeneza; corelarea factorilor cosmici cu secreția de nectar (descărcări electrice și radiații cosmice); coordonarea prognozelor sinoptice meteorologice cu evoluția culesurilor și controlul biologic al organogenezei plantelor melifere pentru prognozarea evoluției lor ontogenetice.

Având în vedere că în principal culesurile apicole sunt condiționate de factorii pedoclimatici și biologici foarte variați, cercetătorii mai sus amintiți și-au propus să elaboreze o metodă complexă pentru prognozarea acestora. Pentru elaborarea unei metode de prognozare a culesurilor melifere de lungă durată trebuie să se țină cont de o serie de elemente, cum ar fi organogeneza, fenologia, abundența florală, ecologia, meteorologia și sinoptica.

Totodată, trebuie avute în vedere și elementele care permit prognoza secreției de nectar pe perioadă apropiată ca avertizare la declanșarea culesurilor și evoluția stupinelor care participă la cercetare.

Metodologia de lucru în cazul prognozelor de lungă durată are la bază elemente din domeniul biologiei și ecologiei plantelor și orgogeneza se stabilește prin analize de muguri și permite, pe de o parte, stabilirea datei de apariție a primordiilor, iar pe de altă parte, cunoașterea influenței climei asupra evoluției organelor care determină secreția de nectar.

Metodele curente meteorologice și climatice sunt folosite pentru cercetarea mediului astfel că se înregistrează fenofazele, evoluția temperaturii, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului, insolația ș.a.m.d.

În cazul iernilor grele, la începutul lunii martie, se va face determinarea gradului de vătămare a mugurilor florali pe ramuri puse la forțat la temperaturi de 20 la 24°.

Densitatea florală se determină prin metoda ramurilor de probă, în momentul când inflorescențele apar vizibile pe lujeri. Astfel că se numără inflorescențele pe ramuri, stabilindu-se numărul acestora pe metrul de ramură, numărul mediu de flori pe inflorescență și proporția lujerilor fertili.

Prognoza de lungă durată a nectarogenezei se stabilește pe baza corelației pozitive care există între elementele organogenezei, factorii ereditari, pedoclimatici și fitosanitari.

De asemenea, prognoza pe perioadă apropiată se stabilește pe baza metodologiei curente de avertizare, adică pe baza prognozei meteorologice de scurtă durată, a elementelor biologice și chiar a caracteristicilor culesului.

Totodată, la speciile melifere cu înflorire de durată mai lungă, un aport însemnat ar putea aduce folosirea unor stupi de control sondă situați în punctele pentru urmărirea culesului, numite și puncte fenologice.

Și, în fine, în întocmirea prognozelor melifere rezultatele obținute prin metodele amintite mai sus se completează prin datele statistice pe mai mulți ani, acestea referindu-se la determinările anuale ale secrețiilor de nectar (cantitate, densitate, compoziție etc.) la principalele plante melifere, prin metoda capiloarelor, a analizelor chimice și a evoluției greutății stupilor de control.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 28-29

Dispariția albinelor revine în actualitatea din România

Acum câțiva ani încercam să sensibilizez autoritățile și pe cei care se consideră mari specialiști în apicultura românească să cerceteze fenomenul, să-i explice cauzele și, de ce nu, să dea soluții de remediere a acestuia.

Chiar dacă și alți autori români au abordat subiectul, cei amintiți mai sus ne-au tratat pe noi, apicultorii, cu o liniște totală, fără să ia în seamă semnalările noastre. Totuși fenomenul, actualmente cu ocazia intrării și ieșirii din iarnă, se manifestă astfel că atât lumea mondială a apiculturii, cât și cea românească a început să fie zguduită din ce în ce mai tare de fenomenul denumit în limba engleză Colony Collapse Disorder (CCD) şi în româneşte Sindromul Depopulării (Dispariţiei) Coloniilor de Albine (SDC).

Acest sindrom reprezintă o agresiune brutală asupra familiilor de albine, aparent fără o explicaţie logică şi precisă, care în final se concretizează printr-o involuţie rapidă, de la familii puternice la familii puternic depopulate sau total dispărute; în acest caz, ramele cu puiet căpăcit şi rezervele de hrană, miere şi păstură sunt găsite, de regulă, intacte în stupi.

Bineînțeles că de la primul semnal serios de alarmă, care a fost tras în Statele Unite ale Americii în martie 2007 de către prof. Diana Cox-Foster, din cadrul Departamentului de Entomolo­gie al Universităţii de Stat din Pennsylvania, invitată să depună mărturie în faţa Subcomisiei pentru Horticultură şi Agricultură a Camerei Reprezentanţilor pe tema SDC, o serie de institute de cercetări, facultăți de specialitate, comisii și colective special constituite din țările cu pretenții că dețin o apicultură dezvoltată au purces la studierea teoretică și practică a fenomenului.

disparitia albinelor 1

Aici trebuie precizat că, deși în România există un institut specializat în domeniul apiculturii, nu s-a mișcat aproape nimic în sensul cercetării și încercării explicării fenomenului.

Pentru cei care până acum nu s-au interesat de cunoașterea acestui fenomen o să încerc succint să definesc ce este SDC numit în engleză CCD.

Acest sindrom este o boală considerată misterioasă apărută sau mai bine zis identificată de câțiva ani în familiile de albine. Din cauza lui albinele, cu excepția reginei, larvelor și a câtorva albine doici, pur și simplu părăsesc stupul și nu se mai întorc, ceea ce duce la moartea familiei. Totodată, sindromul depopulării familiilor de albine este descris ca o agresiune brutală, cu efect de domino în lanț asupra populației adulte din familiile de albine. Depopularea se produce prin roire sau prin părăsirea solitară a stupului de către culegătoare. Nici roiul (de regulă în extrasezon), nici albinele solitare nu au șanse de supraviețuire în afara stupului, iar pierderile pot ajunge la peste 90%. Involuția rapidă, de la o familie de albine puternic populată la o familie cu foarte puține albine sau fără albine, se produce în condițiile în care ramele cu puiet căpăcit și rezervele de hrană (miere, păstură) sunt găsite de regulă intacte și după un timp întâlnim în stup găselniță sau chiar șoareci.

De asemenea, au fost semnalări de la unii apicultori că aceste dispariții au loc aproximativ după o săptămână după ce albinele prezintă semne vizibile de comportament bizar și dezorientat.

De la semnalarea existenței sindromului, acesta a fost subiectul a numeroase cercetări pentru a determina care sunt cauzele sau cauza, dacă este una singură, acestei maladii.

disparitia albinelor 4

Astfel, în prezent oamenii de știință consideră că principalele cauze care au dus la această situație pot fi: pesticidele (neonicotinoidele), infestările cu varrooa, diverși paraziți, cauze genetice, deficiențe ale sistemului imunitar, pierderile habitatelor naturale, modificarea unor practici în apicultură și o combinație de diverși alți factori, ca de exemplu: radiațiile electromagnetice sau nucleare și efectele încălzirii globale.

Este evident că, dacă se identifică cu siguranță cauza sau cauzele, atunci trebuie elaborate metode adecvate pentru a ține sub control acest fenomen care, prin faptul că și-a mărit amploarea, ar putea avea consecințe grave la nivel global.

Având în vedere că în țara noastră, la această ieșire din iarnă, aflăm cu durere că sunt pierderi masive și depopulări ale familiilor de albine din cauze aparent neexplicabile, această situație ne duce cu gândul și la posibila manifestare a sindromului dispariției familiilor de albine.

Consider că autorităţi şi organisme de genul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi, nu în ultimul rând, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, proprietate a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, ar trebui să se autosesizeze de im­portanţa fenomenului Sindromului Depopulării (Dispariţiei) Coloniilor de albine şi să creeze grupuri sau comisii de cercetare şi/sau lucru în acest domeniu ca astfel să protejeze şi să contribuie la păstrarea sănătăţii familiilor de albine existente în ţara noastră şi nu numai. De asemenea, în cazul întreprinderii unor astfel de acţiuni de cercetare şi studiu este necesară o descriere a lor în mass-media pentru ca astfel apicultorii să le sprijine cu informaţii din stupinele lor care s-ar putea să fie de un real folos pentru elucidarea formelor şi cauzelor fenomenului.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 30-31

Efectuarea de analize pentru stabilirea stării de sănătate a familiilor de albine

A venit și momentul mult așteptat cu neliniște și teamă a ieșiri familiilor de albine din iarnă și, așa cum am estimat în scrierile mele încă din noiembrie 2016, aceasta se caracterizează cu multe pierderi și depopulări masive de albine.

Cauzele acestei situații sunt fie cunoscute – și aici apicultorii trebuie să și le asume – sau necunoscute – și aici este apanajul celor care se consideră mari specialiști în domeniu să le explice și, mai mult, să dea soluții.

Este evident că la ieşirea din iarnă toţi apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ fructificând cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

O familie bolnavă, la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu amploare activităţile enunţate. De multe ori familiile cu handicap sunt compromise mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale. Oricum familiile slabe nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie, (salcâm, răpită ş.a.) cu familiile sănătoase şi puternice.

Pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, este imperios necesar să se trimită probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină.

Instituțiile care pot și trebuie să efectueze aceste analize pentru apicultori sunt: direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene (DSVSA-urile situate în fiecare reședință de județ), Compartimentul Sănătate Insecte Utile din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDAH Str. Dr. Staicovici nr. 65, sect. 5, București) sau la Laboratorul de Patologie Apicolă al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură (IC-DA B-dul Ficusului nr. 42, sect.1, București). Precizez că la primele două instituții analizele se fac contra cost și, la ultima instituție, gratis.

Cu ajutorul acestor analize, principalele boli care pot fi decelate în această perioadă sunt varroza, nosemoza şi puietul văros.

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a NORMEI SANITAR VETERINARE din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează pentru albine următoarele:

● Materiale necesare prelevării de probe de albine sunt: echipament apicol de protecţie, salopetă din bumbac de culoare albă, mască apicolă, preferabil cu inserţie de plasă metalică, mănuşi şi cizme din cauciuc, trusă entomologică; aspirator apicol pentru prelevare de probe; perie apicolă, daltă apicolă, cuşti Foti – pentru probe de albine vii, recipiente de sticlă cu capac perforat, cu capacitate de 150 ml, pentru prelevare de probe de albine vii, recipiente din material plastic, de preferat de polietilenă, PTFE, PVC, PET, cu posibilitate de închidere etanşă, cu capacitate maximă de 800 ml, pentru prelevare de probe de albine şi probe asociate acestora pentru examen toxicologic, cutii de carton cu dimensiuni de maximum 450 mm x 310 mm, optim 150 mm x 150 mm, cu capac, pentru prelevare de probe de fagure cu conţinut; pungi din hârtie de 500 g, pentru prelevare de probe de albine moarte, pungi de plastic cu sistem de etanşeizare; marker permanent; etichete de identificare şi cutii termoizolante.

● Prelevarea de probe de la speciile de albine din genul API se realizează cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– pentru supraveghere sanitar-veterinară şi, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecţioase şi parazitare la albine numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puţin 5 % din efectivul unei stupine de producţie şi 15% din efectivul unei pepiniere de mătci;

– pentru prelevarea probelor de albine se poartă în mod obligatoriu echipament de protecţie specific;

– probele de albine vii se prelevă prin măturare cu peria apicolă ori acestea se aspiră cu un dispozitiv special de pe rame şi de la urdiniş;

– fragmentele de fagure se prelevă prin decupare între zonele de inserţie metalică ale ramei, cu ajutorul unui bisturiu, după îndepărtarea albinelor de acoperire;

– ramele întregi cu conţinut se extrag din stup şi se scutură albinele de pe fagure deasupra stupului deschis;

– pentru prelevarea probelor se foloseşte numai instrumentar steril;

– prelevarea se poate realiza concomitent, pentru monitorizarea atât a bolilor infecţioase, cât şi a celor parazitare.

● Probele prelevate trebuie să fie într-o cantitate reprezentativă de material biologic din aceeaşi specie, astfel:

– pentru boli bacteriene ale albinelor sau ale puietului se prelevă o probă de 25 g de albine vii, prelevate de la urdiniş, sau un fragment de 20 cm2 de fagure cu puiet căpăcit ori necăpăcit, cu modificări, sau o ramă întreagă cu puiet şi rezervă de hrană ori miere căpăcită;

– pentru boli parazitare ale albinelor sau ale puietului se procedează astfel:

         1. pentru acarapioză se prelevă o probă de 15 g de albine vii din stup;

         2. pentru nosemoză, amibiază şi alte endoparazitoze digestive se prelevă o probă de 10 g de albine vii sau moarte de la urdiniş;

         3. pentru varroză se prelevă o probă de 25 g de albine vii din stup ori 25 g de albine moarte de pe planşeul stupului sau un fragment de 10/15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor ori de albină lucrătoare sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritus de pe planşeul stupului;

         4. pentru tropilelapsoză, atacul gândacului mic de stup, galerioză şi alte ectoparazitoze ale puietului se prelevă o probă de fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10/15 cm2 sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritusul de pe planşeul stupului;

– pentru boli micotice ale albinelor şi puietului se prelevă o probă de 10 g de albine moarte de la urdiniş, de pe planşeul şi de pe oglinda stupului, sau un fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10x15 cm2.

● Transportul probelor de insecte utile la laborator:

a) Pentru materialul biologic prelevat viu, probele sunt transportate la laborator în maximum 24 de ore din momentul prelevării, la temperatura mediului ambiant. Aceasta nu trebuie să depăşească maximum 38°C.

b) Pentru materialul biologic prelevat după survenirea morţii, probele se transportă la laborator în cel mai scurt timp posibil, nu mai târziu de 72 de ore de la moartea insectelor. Transportul acestor probe se realizează pe gheaţă naturală sau artificială, în recipiente izoterme care menţin temperatura de refrigerare.

c) Probele prelevate pentru examenul toxicologic şi care nu pot fi transportate în timp util la laborator se congelează până la expediere.

d) Probele prelevate sunt însoţite de documente de însoţire tipizate, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. Se analizează cererea de ofertă şi, în funcţie de scopul prelevării probelor, se completează formularele prezentate la anexele nr. 3 şi 4.

În final îmi exprim speranța că buletinele de analiză obținute în urma analizelor probelor trimise asociate concluziilor specialiștilor în domeniu privind cauzelor depopulărilor și dispariției familiilor de albine la această ieșire din iarnă vor face ca stuparii, acolo unde se impune, să remedieze situațiile anormale și să intre în sezonul activ cu familii apte să fructifice culesurile melifere de întreținere și producție.

GALERIE FOTO


Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 34-36

Revizia de fond de primăvară a familiilor de albine

Revizia de fond se poate efectua în zile însorite, fără vânturi puternice şi cu temperaturi de peste +14°C, notând în fişele familiilor de albine şi în carnetul de stupină constatările legate de: puterea familiei – exprimată în număr de intervale bine ocupate cu albine, cantitatea de hrană în kg miere şi/sau păstură, numărul de rame parţial ocupate cu puiet de diferite vârste, prezenţa reginei şi starea de sănătate a familiei.

Referitor la aprecierea puterii familiei de albine, aceasta poate fi aproximată, considerând că primăvara devreme, la începutul sezonului activ, un interval conţine 0,25 kg albină astfel că, spre exemplu, în cazul când familia s-a dezvoltat pe 10 rame, deci pe 9 intervale, aceasta are o cantitate de albină de aproximativ 2,25 kg.

De asemenea, cantitatea de miere din rame se poate evalua, considerând că 6 dm2 de fagure cu miere căpăcit conţine 1 kg de miere, iar o ramă mare de stup vertical, 1/1 (cu înălţime de 30 cm) plină cu miere, are 3,5-4 kg de miere şi cea de stup multietajat, 2/3 (cu înălţimea de 23 cm) plină cu miere are 2,5-3 kg de miere.

În funcţie de constatările ocazionate de revizia de fond, de la care nu trebuie să scape nicio familie, se vor stabili diferenţiat, pentru fiecare familie de albine, lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea văzută şi notată.

Fig1 Evaluarea cantitatilor de hrana albinelor si puietului 2

Astfel, familiile orfane vor primi o regină de la rezervă, dacă există, sau se vor unifica cu alte familii slabe dar cu regină, familiile excesiv de slăbite vor fi unificate, cele lipsite de hrană sau cu hrană insuficientă ori de calitate necorespunzătoare vor fi ajutate de urgenţă, procedând la aşa-numitele hrăniri de necesitate.

Unificarea familiilor de albine se face prin simpla transvazare a cuibului familiei orfane lângă cuibul familiei cu regină sau deasupra acesteia și izolarea reginei nu este obligatorie deoarece în această perioadă reginele sunt acceptate uşor de albinele străine – pericolul apare doar în cazul în care în familia orfană au apărut albine ouătoare, situaţie care se recunoaşte prin prezenţa de puiet bombat – de trântor – sau de ouă depuse neregulat pe pereţii celulelor sau mai multe ouă într-o celulă, în asemenea cazuri izolarea reginei fiind obligatorie.

Ce administrăm familiilor de albine înfometate sau în pericol de înfometare? Simplu: faguri cu miere descăpăcită sau sirop de zahăr 1:1, rame cu păstură sau chiar turte din miere, zahăr şi polen. În cuib se lasă doar fagurii cu hrană şi puiet bine acoperiţi de albine, astfel încât acesta să fie cât mai bine strâmtorat cu putinţă. Trebuie avut în vedere că în această perioadă, deşi a început apariţia albinelor tinere, schimbul de generaţii se face încă destul de încet, mortalitatea albinelor de iarnă prevalând apariţiei albinelor tinere, iar puterea familiei este încă în descreştere.

Nu e rău ca tot acum să se refacă şi să se cureţe aşa-numita „oglindă a stupului“ situată în faţa acestuia (fig. 2), în acest mod putându-se urmări mai uşor gunoaiele (resturile) aruncate afară de albine, trăgând concluzii şi dându-se, în acelaşi timp, un aspect mai curat şi plăcut stupinei.

Fig2 Curatarea intervalelor dintre stupi si oglinzilor

Fagurii puternic murdăriţi de pete de diaree se îndepărtează din cuiburi, chiar dacă sunt ocupaţi cu cantităţi mici de puiet, iar în cazul în care pe asemenea faguri sunt cantităţi mai mari de puiet se curăţă petele de diaree prin răzuire urmând ca, mai târziu, după ieşirea puietului, fagurii respectivi să fie scoşi şi topiţi.

În funcţie de evoluţia vremii e de preferat să se menţină gratiile împotriva şoarecilor la urdinişuri, tocmai pentru că în această perioadă şoarecii devin mai activi, îşi caută locuri izolate şi călduroase pentru a-şi face cuiburile în care să nască puii și, cu toate că albinele nu mai au ghemurile atât de compacte ca în timpul iernii, şoarecii circulă nestingheriţi prin părţile laterale ale cuibului şi mai ales în spaţiul din spatele diafragmei şi deasupra podişorului, unde-şi fac de regulă cuiburile, deranjând albinele prin foiala lor şi mai ales prin mirosul pe care-l degajă ei şi excrementele lor.

O altă acțiune care trebuie realizată cu ocazia acestei revizii este recoltarea de probe de albine şi de faguri pentru efectuarea de analize pentru stabilirea precisă a stării de sănătate a familiilor de albine.

Se înţelege că la ieşirea din iarnă toţi apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ și să fructifice cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

Fig3 Albine cu acarieni Varroa destructor

O familie bolnavă (fig. 3 și 4) la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate, se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu succes activităţile enunţate, astfel că de multe ori familiile cu handicap sunt compromise, mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale.

Oricum, familiile slabe sau slăbite nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie (salcâm, răpiță ş.a.) cu familiile sănătoase şi puternice.

Evident, pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, uneori este imperios necesar să se trimită probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină (DSVSA-urile județene, IC-DA și IDSA) unde, analizând probele trimise, pot fi decelate cu prioritate varoza, nosemoza şi puietul văros.

Fig4 Fagure de la familie besmetica

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a NORMEI SANITAR VETERINARE din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează prelevarea și trimiterea probelor pentru albine.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 34-35

Negocieri importante pentru apicultorii români la Ministerul Agriculturii

În data de 1 martie 2017 a fost organizată la MADR o întâlnire cu reprezentanții formelor asociative apicole din România în vederea consultării acestora cu privire la:

– analizarea și discutarea proiectului de hotărâre a Guvernului de aprobare a Planului Național Apicol pentru perioada 2017-2019 și

– propunerile de modificare a Ordinului MADR nr. 119/2011 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor din România.

La această întâlnire s-au prezentat, din partea apicultorilor, circa 15-20 de reprezentanți și din partea MADR ministrul Petre Daea, secretarul de stat Dumitru Daniel Botănoiu și funcționari reprezentativi din diverse compartimente de lucru ale ministerului, iar din partea ANZ a fost prezent directorul general Lelior Iacob.

În preambulul discuțiilor, dl ministru a arătat scopul consultărilor punctând, printre altele, necesitatea unei bune înțelegeri între fermierii din sectorul vegetal și apicultori, astfel încât să nu existe discuții contradictorii.

Totodată, ministrul a atras atenția apicultorilor să se ferească de a crea premisele impurificării rasei noastre de albine – Apis mellifera carpatica prin „deschiderea ușii în fața unor improvizații biologice care pot deveni necontrolabile, cu urmări nefaste pentru apicultura românească“ .

Această referire este la adresa celor care, din motive pur comerciale, vor să obțină o modificare a Legii apiculturii astfel încât să poată importa și comercializa fără niciun control de specialitate material biologic apicol.

La finalul discursului ministrului, acesta a fost apostrofat de reprezentanții Federației Apicole ROMAPIS în sensul că, înainte de efectuarea consultărilor, nu au fost trimise drafturile cu materialele de analizat și, după un schimb de replici mai mult sau mai puțin academice, aceștia dar și reprezentantul Asociației Crescătorilor de Albine din România, au părăsit sala de ședințe, refuzând să mai participe la consultări!?!?

În sala de ședințe au rămas reprezentanții celorlalte forme asociative. Secretarul de stat, Botănoiu, a condus cu răbdare și profesionalism discuțiile pe marginea proiectului de Hotărâre a Guvernului de aprobare a Planului Național Apicol pentru perioada 2017-2019.

La discutarea propunerilor de modificare a Ordinului MADR nr.119/2011 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor, directorul general al Autorității Naționale pentru Zootehnie Lelior Iacob a venit cu următoarea propunere de sistem de identificare a stupinelor și stupilor:

– fiecare stupină va primi un cod de identificare compus din simbolul județului de reședință și 4 cifre (de exemplu BV1234) care se va înscrie cu vopsea sau prin pirogravare pe corpurile stupilor deținuți de stupină;

– proprietarii stupinelor identificate vor declara numărul de stupi deținuți în fiecare an în perioada noiembrie-decembrie, respectând astfel prevederile art. 55 din Regulamentului CE nr. 1308/2013.

Această propunere de identificare a stupinelor și stupilor a întrunit aproape unanimitatea reprezentanților apicultorilor prezenți la consultări fiindcă soluția se conturează ca fiind „eficientă, simplă și lipsită de birocratism“.

Consultările s-au încheiat cu promisiunea reprezentanților MADR ca, în cel mai scurt timp, formele asociative vor primi drafturile cu formele proiectelor discutate și aprobate pentru a le finaliza la o ultimă întâlnire pe această tematică.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 36

Revizia sumară de primăvară a familiilor de albine

Martie, numit şi Mărţişor, este considerată luna începutului primăverii, a echinocţiului de primăvară – 23 martie, cu adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor care vestesc sosirea primăverii. Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirmă atributul lunii echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, Acum trebuie efectuată neapărat o revizie, fie chiar una sumară.

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică la peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial, constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă, cu această ocazie, se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule, nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar şi a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de menţinere a unei temperaturi normale în cuib, influenţând negativ ponta reginelor şi sporeşte gradul de uzură a albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de iernare, grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemosemozei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate, poate avea un efect fatal.

Totodată, trebuie ţinut seama că eliminarea umidităţii se face printr-o bună ventilaţie şi cu ocazia împachetării suplimentare ar fi de dorit să se asigure stupului o înclinare spre înainte de 6-8°, caz în care are loc o mai bună aerare (ventilaţie) a cuibului şi totodată albinele îndepărtează mai uşor cadavrele albinelor moarte şi alte gunoaie care apar în această perioadă pe fundul stupilor. De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Posibilele variaţii mari de temperatură de la zi la noapte din luna martie şi existenţa unui număr încă mic de albine pentru acoperirea puietului, care este din ce în ce mai mult, impun o protecţie termică suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de aproximativ 34 la 35°C şi pentru aceasta, acolo unde este cazul, trebuie suplimentate materialele termoizolatoare şi, dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte materialelor izolatoare) sunt umede, acestea se usucă la soare ori vor fi înlocuite cu altele uscate.

Dacă la revizia sumară se constată absenţa sau insuficienţa hranei se intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2 şi se pot administra şi turte din miere şi polen, dar numai în cazul în care albinele zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.

revizia primavara albine 3

În lipsa zborurilor, dacă nu mai există faguri cu miere căpăcită la rezerva stupinei, hrănirile de completare şi de stimulare trebuie efectuate cu şerbet cu zahăr, şerbet cu zahăr şi miere, zahăr candi sau cu pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (zahăr 80% şi miere 20%) , toate fără adaos de hrană proteică.

După efectuarea de zboruri de curățire și când prognozele meteorologice ne dau certitudinea că vremea se stabilizează, încălzindu-se și favorizând viitoare zboruri de curățire, se poate trece la hrăniri cu turte proteice, respectiv realizate cu miere și polen.

Totodată, mărirea pontei reginelor şi stimularea creşterii puietului se pot face imediat ce timpul se încălzeşte şi prin hrăniri de stimulare cu miere sau cu sirop de zahăr, în proporţie de 1/1, administrat călduţ în porţii mici, la început de 150-250 ml, şi pe măsură ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea familiilor de albine, în porţii nu mai mari de 300-500 ml periodic la 1 sau 2 zile, în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează şi hrănitorul se goleşte.

revizia primavara albine 4

Se va evita introducerea în stupi, în scopul asigurării rezervelor de hrană, a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă. Aceasta pentru că în această perioadă albinele dizolvă cu greu cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând, de regulă, cristalele de miere pe fundul stupului; în plus, consumul unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp.

Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în perioada activă, descăpăcindu-se câte o porţiune redusă şi fiind udaţi bine cu apă călduţă şi puşi după diafragmă ca hrană stimulentă în perioadele de dezvoltare lipsite de cules din primăvară sau din toamnă.

Dacă nu a fost instalat adăpătorul cu apă acesta va fi instalat de urgenţă deoarece, odată cu apariţia puietului, când temperatura în cuib trece de 32oC, albinele vor duce lipsă de apă deoarece aerul cald are o capacitate de absorbţie a vaporilor mai mare decât cea a mierii descăpăcite (sub 50%).

În general, adăpătoare sunt compuse dintr-un rezervor de apă cu robinet în partea de jos şi capac sus. Apa din rezervor pică pe o scândură lată de 20 la 25 cm şi groasă de 5 cm, înclinată convenabil, pe suprafaţa căreia este săpat un şanţ în zig-zag de 1,5-2 cm adâncime şi 2 cm lăţime.

revizia primavara albine 5

O altă variantă de adăpător este cel comus dintr-o tavă din material plastic în care se plasează un grătar realizat din leţuri de lemn.

Adăpătoarele se instalează în zilele călduţe, alimentându-se cu apă călduţă în care se dizolvă un adaos de 5 g/sare la litrul de apă.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 32-33

Abonează-te la acest feed RSS