Salcâmul reprezintă principala plantă meliferă de la care se obţin producţii mari de miere monofloră, superioară şi de foarte bună calitate.

Trebuie precizat că, spre deosebire de culesurile de la alte plante melifere, culesurile de la salcâm sunt mai capricioase şi nesigure şi pot dura 5-7 zile sau mai puţin, timp în care albinele cercetează florile cu o intensitate deosebită. Existenţa unor păduri care au mai multe varietăţi de salcâm cu înflorire eşalonată până la 14 zile este un caz particular.

În general, în condiţii optime, un cules de salcâm durează 8-12 zile şi, având în vedere varietatea reliefului şi condiţiile meteorologice, diferite zone cu salcâmi înfloresc la perioade diferite, ceea ce dă posibilitatea exploatării eşalonate a acestuia de către apicultori, existând două sau chiar trei culesuri de salcâm, bineînţeles în condiţii de stupărit pastoral. Astfel, de exemplu, apicultorii din Prahova practică primul cules la sud de Ploieşti de la 1-10 mai, al doilea cules lângă Vălenii de Munte de la 15-25 mai şi al treilea cules la Măneciu Ungureni, de la 1-15 iunie.

În vederea practicării unui stupărit pastoral raţional şi cu maximum de eficienţă nu este suficientă numai cunoaşterea masivelor de salcâm, ci şi a perioadelor de înflorire a acestora.

Factorul meteorologic cel mai important care influenţează secreţia de nectar este temperatura, astfel:

- secreţia începe la temperatura de 10°C;

- secreţia este maximă în intervalul 20-30°C;

- secreţia scade treptat până când încetează la 35°C;

- în cazul nopţilor, când temperatura scade sub 10°C, albinele ies la cules după răsăritul soarelui;

- în cazul nopţilor calde (15°C) secreţia are loc devreme şi albinele ies la cules înainte de răsăritul soarelui.

Alţi factori meteorologici care influenţează secreţia de nectar sunt presiunea atmosferică, viteza vântului şi umiditatea.

Pentru o secreţie optimă presiunea atmosferică trebuie să fie în plaja 763,8 mmHg la 767,6 mmHg, viteza vântului de maximum 2 m/s şi umiditatea 70-80%, cu precipitaţii slabe sau absente.

În condiţii meteorologice normale cantitatea de nectar secretată de salcâm este de la 1 mg la 4 mg/ floare, cu o concentraţie de zahar de 40-70%.

Cantitatea de nectar şi concentraţia de zahăr depind de expunerea masivului faţă de soare, stadiul de înflorire, varietatea, vârsta şi densitatea arboretelor.

Producţiile de miere obţinute la hectar sunt de:

- 1.100-1.700 kg la arborii răzleţi;

- 900-1.500 kg la arbori în masiv;

- 300-700 kg la plantaţiile tinere şi drajoni.

La un cules normal de salcâm se pot realiza producţii de miere extrasă de 10-25 kg pe fiecare familie de albine dezvoltată normal.

Se poate considera că ponderea economico-apicolă a salcâmului este foarte mare (FM).

Prognoza fazei de înflorire a salcâmului în principalele masive melifere din România este solicitată anual de Serviciul Tehnic al ACA din România de la Administraţia Naţională de Meteorologie – Grupul de agrometeorologie, pentru toate masivele principale din România şi această prognoză este pusă la dispoziţia apicultorilor. Din punctul de vedere al evaluării datelor de înflorire şi aprecierii posibilelor producţii de miere obţinute într-un masiv de salcâm se ţine cont de următoarele:

- data înfloririi este în funcţie de evoluţia vremii şi la cinci săptămâni de la pornirea în creştere a primilor muguri; tot în funcţie de evoluţia vremii, când bobocul florii de salcâm atinge lungimea de 3 cm lungime, se poate aprecia că înflorirea începe după două săptămâni.

- floarea de salcâm ţine 8-10 zile la pomii solitari şi cu 2-3 zile mai mult în masiv, în funcţie de umiditate şi după nopţile cu temperatura de cel puţin +14°C secreţia de nectar începe să devină apreciabilă, iar după nopţile cu +18°C secreţia nectarului devine foarte abundentă; fiind expuşi mai bine razelor solare, salcâmii solitari produc mai mult nectar.

-salcâmii pe soluri uşoare, cu pânza freatică la suprafaţă, şi cei din apropierea lacurilor şi râurilor dau producţii mari de miere la hectar (1.100-1.700 kg/ha).

- salcâmii aflaţi pe soluri grele şi argiloase sunt slab productivi.

- evoluţia culesului în primele zile este modestă, urcând apoi până la 10-12 kg/zi şi, în final, în ultimele două zile, scăzând brusc la 1-2 kg/zi.

Din punctul de vedere al producţiilor de miere obţinute la culesurile de salcâm, rezultatele obţinute în urma observaţiilor şi analizelor efectuate la punctele experimentale ale ICDA (Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură) şi a datelor înregistrate la cântarul de control privind producţia de miere au arătat că, în anii favorabili, totalizarea sporurilor zilnice ale cântarului de control au oscilat între 34 şi 39,2 kg de miere pe familia de albine sau chiar mai mult. Aceste sporuri s-au realizat sub influenţa unui complex de factori favorabili, şi anume: temperatura de 24-29°C, presiunea atmosferică peste 760 mmHg, umiditatea aerului 70-80%, vânt slab şi precipitaţii slabe. Dimpotrivă, cele mai mici recolte de miere de 4,8-9,4 kg/familia de albine s-au obţinut la presiune atmosferică scăzută, sub 760 mm Hg, precipitaţii de durată, urmate de scăderea temperaturilor.

Dar, oricât de favorabile ar fi condiţiile de secreţie ale nectarului, producţia de miere care se realizează depinde de puterea familiilor de albine. Astfel, dacă la o familie slab dezvoltată recolta de miere a înregistrat 18,5 kg/familie, cu un spor maxim înregistrat la cântarul de control de 4 kg/zi, la familiile puternice s-au înregistrat 34,5 kg/familie, cu un spor maxim de 6,8 kg/zi.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

În lunile aprilie şi mai pe mari suprafeţe agricole din România va înflori o plantă meliferă cu foarte mare pondere economico-apicolă: rapiţa de toamnă. Astfel, pentru familiile de albine apar, ca o primă oportunitate, culesuri melifere consistente primăvara destul de devreme, când oferta este încă destul de mică.

Referitor la durata perioadei de înflorire a rapiţei şi la producţiile de miere obţinute este de remarcat că tijele florale au de cele mai multe ori trei etaje de înflorire şi că la fiecare etaj florile secretă nectar şi polen 8 zile consecutiv, astfel că se poate spune că înflorirea rapiţei durează 24 de zile. Mai mult, în cazul condiţiilor optime, cu precipitaţii moderate şi temperaturi peste 25°C, poate apărea al patrulea etal de flori, caz în care înflorirea rapiţei durează 32 de zile.

Rapița ca plantă meliferă începe să pună la dispoziţia albinelor polen de culoare galbenă deschisă la 9°C şi nectar la 14°C. Florile de rapiţă sunt intens cercetate de albine, începând de la ora 8, intensitatea maximă de vizitare fiind în intervalul orelor 11-14.

Mierea de rapiţă

Cantitatea de miere obţinută de la culesurile de rapiţă este estimată la 40-50 kg/ha, după unii autori chiar până la 100 kg/ha. Cantitatea de nectar generată de o floare este de 0,3-0,8 mg pentru rapiţa mare şi de 0,1-0,5 mg pentru rapiţa mică, iar producţiile de miere pe familiile de albine care se pot înregistra zilnic la culesul de la rapiţă sunt de 2-3 kg, astfel că până la înfloritul salcâmului se pot extrage cantităţi de aproximativ 10 kg de miere pe familia de albine.

Mierea de rapiţă este galbenă deschis, uneori aproape incoloră, gradul de culoare nu depăşeşte 35 mm pe scara Pfund, gradată de la 0 la 140 mm. Ea nu este foarte dulce, are un gust plăcut şi un miros specific amintind de varză, cu o consistenţă densă. Se dizolvă greu în apă şi se cristalizează repede, la 10-12 zile de la extracţie şi chiar în faguri dacă nu s-a făcut recoltarea rapid, la terminarea înfloririi, motiv pentru care nu este indicată ca rezervă pentru iernarea familiilor de albine.

Umiditatea, respectiv conținutul de apă din mierea de rapiţă, este destul de ridicată, în valoare de 18%. Aciditatea reală este dată de un pH = 4 şi aciditatea totală este de ordinul a 15 meg/kg, iar conductibilitatea electrică foarte scăzută indică un conţinut scăzut în substanţe minerale. 

Structura zaharurilor este caracterizată prin abundenţa glucozei (80%), care domină asupra fructozei. Aceasta este şi cauza cristalizării extrem de rapide a mierii, ştiut fiind faptul că viteza de cristalizare este cu atât mai mare cu cât raportul fructoză/glucoză este mai mic. Ca şi consecinţă, mierea de rapiţă este indicat să se comercializeze doar cristalizată, aspectul ei în această stare fiind acela al unei creme emoliente datorată cristalelor foarte fine.

Proprietăţile mierii de rapiţă

În apiterapie mierea de rapiță este indicată în tratamentul local al ulcerelor varicoase, este recomandată în afecţiuni ale rinichilor, este foarte indicată în boli ale aparatului respirator şi ca un pansament foarte bun pentru stomac. Totodată, ea este indicată în cosmetică, putând fi folosită ca atare, fără niciun ingredient suplimentar, ca mască de faţă. Are proprietatea că penetrează epiderma, hrănind ţesutul conjunctiv, este uşor asimilabilă, are un pH aproape neutru şi nu ustură deloc.

Un element în plus care recomandă rapiţa ca o importantă plantă meliferă este acela că nectarul de rapiţă conţine o substanţă numită querticină şi, după părerea prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, „quercitina este un flavonoid antioxidant puternic, cu rol de combatere a tulburărilor circulatorii, a bolilor cardiovasculare şi chiar a cancerului.“

Alte studii ale cercetătorilor în domeniu susţin că quercitina poate încetini sau chiar opri procesul de degenerare a celulelor cerebrale care pot cauza, printre altele, instalarea bolii Alzheimer şi că, de asemenea, consumul acestei substanţe stimulează sistemele imunitare ale organismelor.

Un alt avantaj al culesurilor melifere de la rapiţă îl constituie dezvoltarea explozivă, în acest caz a familiilor de albine, într-o perioadă a primăverii în care oferta meliferă este încă destul de redusă şi pregătindu-le astfel pentru culesurile de la salcâm.

De altfel, dezvoltarea în forţă a familiilor de albine la culesul de la rapiţa de toamnă înflorită explică existenţa quercitinei în nectarul rapiţe şi prin faptul că în această perioadă depunerea de ouă de către reginele familiilor de albine este de la 1.800 la 2.200 ouă pe zi, cu o creştere la valori de peste 2.500 în condiţii de temperatură optime, adică de la 25 la 28oC.

Pesticidele pun în pericol albinele

În fine, trebuie precizat că o problemă sensibilă la culesurile melifere de la rapiţă o reprezintă tratamentele fitosanitare ale rapiţei, care pot avea efecte negative asupra familiilor de albine.

Culturile de rapiţă sunt foarte vulnerabile la atacurile dăunătorilor, astfel că tratamentele fitosanitare ale acestora sunt uneori inevitabile, chiar în perioadele înfloritului, când albinele vizitează florile şi această situaţie poate provoca intoxicaţii ale familiilor de albine, care pot determina depopulări masive sau moderate ale acestora.

În scopul reducerii riscului de impact asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor, inclusiv asupra albinelor şi mediului înconjurător, conform prevederilor legale privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, a dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, sunt interzise aplicarea tratamentelor atât la plantele melifere, cât şi la cele care îşi realizează polenizarea cu ajutorul albinelor cu produse toxice pentru albine în perioada înfloritului.

Totuşi, în cazuri deosebite, unele tratamente se pot face însă numai cu aprobarea şi sub controlul inspectoratului judeţean pentru protecţia plantelor şi carantină fitosanitară, a filialei silvice şi al agenţiei judeţene pentru protecţia mediului.

De asemenea, pentru protecţia familiilor de albine se are în vedere respectarea Art. 15 din Legea apiculturii privind unele măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Interviu cu Adrian Siceanu, director ştiinţific Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

„România are o diversitate a soiurilor de miere unică în Europa, dar din păcate a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţara noastră – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – hibrizi interrasiali sau alte rase de albine, care în timp distrug albina şi populaţiile locale, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, făcându-i pe apicultori dependenţi de nişte „corcituri“ care nu mai răspund la selecţie. Albina românească se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune“, afirmă Siceanu.

– Am înţeles că tocmai v-aţi întors de la Bruxelles. Ce aţi prezentat acolo?

– Am fost la o întrunire la nivel înalt, la Parlamentul European, desfășurată sub tema „O nouă primăvară pentru albine“, şi la care au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, parlamentari, precum şi alte organisme în directă relaţie cu dezvoltarea apiculturii. În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie şi o serie de măsuri legislative cu privire la dezvoltarea apiculturii în Uniunea Europeană. Eu am fost invitat ca să prezint o serie de aspecte privind organizarea apiculturii în România, organizarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine, a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură, deoarece acestea sunt unice din punct de vedere organizatoric şi structural în Uniunea Europeană prin faptul că sunt private şi aparţin apicultorilor. Acest model de organizare nu mai există în UE. Eu am prezentat, de fapt, acest sistem integrat românesc, care cuprinde o asociaţie care îndeplineşte funcţiile specifice unor organizaţii profesionale ale apicultorilor, dar are un sistem economic, marketing şi aprovizionare asemănătoare cooperativelor de producţie din Vest. Institutul are laboratoare care răspund nevoilor apicultorilor, cu rezultate practice pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

– Cum se prezintă România comparativ cu alte state europene?

– România, spre deosebire de ţările europene, nu s-a confruntat de foarte mulţi ani cu un fenomen foarte cunoscut, este vorba de colony disorder, care se manifestă prin pierderi masive de albine. La momentul actual, în Uniunea Europeană albinele mor în număr mare, iar cauzele sunt foarte complexe. Cu toate acestea, în România nu s-a înregistrat acest fenomen. Am explicat în oarecare măsură de ce. În vestul Europei cauzele se leagă şi de bolile albinelor, în special de varoză, dar şi de folosirea intensivă a tratamentelor în agricultură, combaterea în special cu neonicotinoide, care afectează sistemul de orientare al albinelor, care se pierd. Aceasta este doar una dintre cauzele de depopulare.

O altă cauză este legată de culturile monoflorale care există acolo. În general, albinele sunt duse la culturi monoflorale. Prin chimizare s-a distrus flora concurentă culturilor monoflorale, practic este pământ uscat, curat, negru, fără altă sursă de hrană pentru albine, ceea ce în România nu se întâlneşte. România are o biodiversitate foarte mare, pe care ei nu o au, noi avem o ţară cu un mediu sănătos, dar probabil nu conştientizăm ce avem la momentul actual. În agricultură, chiar dacă se folosesc substanţe chimice de combatere a dăunătorilor, există multe zone în care sunt acele 5% perdele pe terenurile agricole unde trebuie lăsată să se dezvolte flora spontană ca să poată să fie o sursă alternativă de hrană atât pentru albine, cât şi pentru alte insecte polenizatoare. Aceasta ar fi o soluţie pe care o văd parlamentarii. 

– Ce alte probleme au mai fost discutate la Bruxelles?

– O altă problemă pe care am ridicat-o se referă la această necunoaştere a Parlamentului în ceea ce priveşte realitatea din agricultură. Am propus să se constituie, la nivel de UE, un grup de lucru ca organ consultativ pentru Parlamentul European în deciziile politice pe care le iau pentru evoluţia şi rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă agricultura, idee care a fost acceptată. De asemenea, am propus un sistem legislativ nou pentru comercializarea albinelor în spaţiul UE pentru că, la momentul actual, legea care este liberală susţine comerţul liber cu animale, inclusiv cu albine. Or, la albine este un caz special, deoarece împerecherea în aer liber nu poate genera controlul asupra împerecherilor şi astfel s-au distrus multe populaţii de albine din Europa. În acest context am propus să se constituie măsuri asemănătoare cu cele pe plan sanitar-veterinar, unde există măsuri restrictive pentru comerţul cu material genetic. 

– De ce nu poate fi reglementată această piaţă?!!

– Practic, în România ni se impune să nu aplicăm măsuri legale prin care să restricţionăm comerţul cu albine. Din această cauză România a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţară – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – nişte hibrizi interrasiali sau alte rase de albine care în timp, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, distrug albina şi populaţiile locale, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie. Acest lucru este deja dovedit în Franţa, de exemplu, unde noi am trimis anul trecut 500 de mătci. Pentru acest an avem cerere mult mai mare din rasă curată românească, despre care francezii au spus că este incomparabil mai bună.

De exemplu, albina hibridă introdusă acolo consumă, să zicem, 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina românească 600-700 de grame. Albina res­pectivă rămâne fără rezervă de hrană şi moare. În plus, îşi încarcă intestinul în timpul iernii repede, ajunge la diaree şi nosemoză. Albina românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune. Or, dacă nu protejăm legislativ acest fond genetic naţional facem o crimă. Sper că la nivel de UE se va lua această decizie.

Noi nu am conştientizat diversitatea soiurilor de miere pe care o avem, care nu prea mai există în Europa, pentru că în cele mai multe ţări, în general, se obţin sortimente de miere de la plante cultivate.

– Cât de rentabilă mai este apicultura în aceste condiţii?

– În ţările din Vest aceasta este o altă problemă. Spre exemplu, în Franţa apicultura a început să devină, din cauza acestor pierderi, tot mai puţin rentabilă. De pildă, ca să poţi să ai un profit din apicultură, trebuie să ai o fermă de 600 de familii de albine, ceea ce este foarte mult. În România se consideră că un apicultor cu 150-200 de familii de albine poate să trăiască o viaţă normală, nu să se îmbogăţească.

Marius ŞERBAN

Examinarea exteriorului stupului, care adăposteşte familia de albine, presupune examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş, observarea zonei din faţa urdinişului (oglinda stupului) şi din jurul stupului, aprecierea zborului albinelor şi ascultarea stupului din exterior.

În examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş în primul rând se are în vedere observarea cu atenţie a numărului şi frecvenţei albinelor zburătoare, a numărului şi activităţii albinelor pe platforma urdinişului şi circulaţia acestora de dus-întors la nivelul intrării în stup. Traficul albinelor la urdiniş poate fi clasificat în trei categorii: intens, mediu şi scăzut.

Pe parcursul dimineţilor călduroase, când polenul şi nectarul sunt disponibile, traficul la urdiniş ar trebui să fie ridicat. Dacă există un trafic scăzut, când ar trebui să fie un trafic ridicat, se va proceda la un control mai amănunţit al populaţiei de albine precum şi a depozitelor de miere, nectarului din celule, a cantităţii de puiet, apariţia de larve, dăunători sau orice altceva care poate să indice o pro­blemă anormală la nivelul familiei de albine.

Odată cu evaluarea traficului albinelor la urdiniş se va aprecia vioiciunea, densitatea, direcţia zborului, în funcţie de condiţiile meteorologice din timpul observaţiilor.

În afară de aprecierea traficului la urdiniş, în urma examinării urdinişului, se mai pot constata următoarele aspecte:

- existenţa albinelor care intră şi ies din stup indică o activitate normală;

- albine multe care zboară la amiază sau când soarele bate direct pe peretele din faţă al stupului şi urdiniş indică ieşirea la zbor a albinelor tinere;

- prezenţa la urdiniş a unui număr mare de albine înseamnă fie pază sporită, caracteristică familiilor fără regină sau cu regină neîmperecheată, fie aerisire deficitară la nivelul stupului;

- existenţa urdinişurilor brumate în zilele reci de primăvară dovedeşte faptul că în interiorul stupului există o familie de albine puternică, cu puiet în cuib;

- existenţa la urdiniş, pe timpul culesului, a unui număr mare de culegătoare de polen indică prezenţa în stup a unei regine prolifice şi a unui cuib extins, pe când un număr mic de culegătoare de polen indică o situaţie critică dată de o familie de albine slabă, iar când culegătoarele de polen nu sunt observate la urdiniş este un indiciu clar al lipsei reginei din stup;

- prezenţa albinelor care cad greoaie pe scândura de zbor indică un cules bogat;

- prezenţa albinelor la urdiniş care-şi balansează abdomenul stând pe scândura de zbor întoarse cu capul către largul câmpului este dovada unui cules intens, iar orientarea albinelor cu capul spre urdiniş este indiciul unui cules spre sfârşite;

- existenţa larvelor de trântori la urdiniş, eliminate în perioada aprilie-mai este un semn că albinele nu au rezerve suficiente de hrană şi se impune completarea acestora;

- prezenţa albinelor care urcă pe peretele frontal al stupului şi care caută agitate ceva indică o familie de albine orfană, cu regină lipsă;

- un zbor intens şi dezordonat, cu mai multe albine care ies şi se întorc imediat la urdiniş, iar altele aleargă pe peretele stupului sau de-a lungul scândurii de zbor, poate indica fenomenul de furtişag;

- lupta dintre albine pe scândura de zbor indică, de asemenea, existenţa unui furtişag, iar dacă în acelaşi timp este observat un zbor activ al albinelor înseamnă că furtişagul se desfăşoară chiar în acel moment;

n zborul intens foarte abundent şi aparent dezordonat în faţa unui stup indică faptul că familia respectivă este în curs de roire;

- o activitate intensă a trântorilor în luna mai indică un semn al pregătirii de roire a familiei respective;

- aglomerarea albinelor pe peretele frontal al stupului sau sub urdiniş, sub formă de barbă, indică faptul ca familia de albine este aproape de roit şi trebuie să i se lărgească cuibul;

- existenţa la urdiniş a câtorva albine care prezintă tremurături ale aripilor sau care abia se leagănă pe scândura de zbor, iar în faţa stupului se găsesc mai multe albine moarte şi/sau muribunde, indică existenţa unei boli sau intoxicaţii, ceea ce necesită examen de laborator pentru stabilirea diagnosticului;

- prezenţa albinelor moarte pe scândura de zbor şi la oglinda stupului presupune, de asemenea, existenţa unei boli sau a dăunătorilor la nivelul stupului;

- dacă printre resturile aruncate de albine la urdiniş sau în faţa stupului se găseşte şi puiet eliminat în stare larvară, fără modificări, este o dovadă a lipsei păsturii în cuibul familiei de albine;

n dacă se constată la urdiniş prezenţa larvelor moarte sau a unor resturi cretoase sau pietrificate sunt semnele unei boli micotice (ascosferoza – puiet văros sau aspegiloza – puiet pietrificat) sau a puietului răcit;

- existenţa la urdiniş a unor cadavre de albine tinere sub formă de pupă este un semn al dezvoltării în familia de albine a larvelor de găselniţă, care atacă puietul în celule;

- eliminarea din stup a păsturii întărite sau pietrificate este o dovadă a excesului de umiditate în stup;

- trântorii scoşi la urdiniş fără a fi lăsaţi să intre în stup şi care stau îngrămădiţi pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului indică o criză de nectar şi polen în zona de cules melifer;

- albinele care întârzie sau nu ies deloc din stup denotă o stare critică dată de existenţa unei familii de albine muribunde sau ca urmare a blocării urdinişului cu albine moarte.

În ceea ce privește observarea zonei din faţa urdinişului şi din jurul stupului pot fi întâlnite următoarele aspecte:

- existenţa unui grup de albine care stau pe pământ în faţa stupului, ceea ce indică faptul că regina a murit probabil de moarte naturală şi a fost eliminată din stup;

- prezenţa în număr mare a albinelor moarte şi/sau muribunde în faţa stupului poate fi rezultatul existenţei unor boli, dăunători sau intoxicaţii;

- albinele care se târăsc pe sol indică posibile probleme la nivelul familiei de albine.

Examinarea exteriorului stupului trebuie să fie premergătoare examinării stupului în interior, iar pentru mărirea eficienţei şi preciziei evaluării fiecărei familii de albine trebuie să se ţină seama de observaţiile de la controlul exterior al stupului.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Patologia albinelor“, autori: Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

Bineînţeles că la începutul primăverii, când se apropie începutul sezonului activ apicol, apicultorii sunt nerăbdători să examineze situaţia familiilor de albine astfel încât, în caz de nevoie, să poată interveni pentru a remedia anumite stări anormale (lipsă de hrană, necesitatea strângerii cuiburilor, orfanizări, boli etc.).

Se ştie că în această perioadă, de cele mai multe ori, starea timpului este foarte capricioasă, alternându-se perioade mai lungi sau mai scurte cu temperaturi scăzute sau ridicate. Astfel, se impune ca, în funcţie de valorile temperaturilor mediului ambiant, să se procedeze în consecinţă.

Astfel, autorii Savu V. şi Şapcaliu A. în cartea „Patologia albinelor“ descriu foarte bine cazuri şi pro­ceduri specifice, astfel:

– dacă temperatura mediului ambiant este mai mică de - 1oC, stupul se va deschide doar în caz de urgenţă (hrănire urgentă sau extragerea benzilor de contact pentru tratarea varozei). În caz de necesitate de hrănire aceasta se va face cu hrană solidă sub formă de turte, deoarece în această stare nu va îngheţa;

– dacă temperatura este mai mică de + 5°C, stupul se va deschide şi de această dată numai în situaţii de urgenţă, situaţii date de necesitatea de hrănire urgentă şi trebuie reţinut că în acest caz albinele nu se pot deplasa mai mult de zona ghemului de iernare astfel că turta cu hrană solidă se va administra direct deasupra ghemului de albine;

– la temperatura de + 10°C, albinele au un ghem mai afânat, nu atât de strâns şi de compact şi stupul poate fi deschis, fagurii cu puiet nu trebuie scoşi dar fagurii marginali pot fi extraşi, astfel că se creează spaţiu pentru examinarea vizuală rapidă laterală a fagurilor cu puiet, dar fagurii marginali trebuie reintroduşi în scurt timp la locul lor, evitându-se astfel răcirea puietului;

– dacă temperatura mediului ambiant atinge valoarea de + 13°C albinele desfac ghemul de iernare şi încep să zboare, în special efectuând zboruri de curăţire şi de recunoaştere şi pot chiar să execute zboruri pentru colectare de polen şi nectar, dacă acestea sunt disponibile. Stupul se poate deschide efectuându-se o revizie sumară, dar trebuie avut grijă să se efectueze rapid, preîntâmpinând astfel răcirea puietului;

– la temperatura de + 16°C poate fi efectuată revizia de fond de primăvară a familiilor de albine, dar fagurii cu puiet trebuie rapid reintroduşi în stup, pentru a evita răcirea acestora şi,

– în fine, la temperatura de + 21°C este destul de cald pentru a se putea efectua fără probleme diverse operaţiuni de lucru în stupul familiilor de albine.

Ţinând cont de precizările de mai sus, apicultorii trebuie să-şi planifice acţiunile pe care trebuie să le efectueze asupra familiilor de albine astfel încât să stimuleze dezvoltarea impetuoasă şi rapidă a acestora pentru ca la primele culesuri de producţie, la rapiţă şi salcâm, să dea maximum de randament.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(după cartea „Patologia albinelor“ având ca autori pe Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

Multe şi mari probleme ridică azi creşterea albinelor, aproape pe tot timpul anului. Una dintre acestea este şi activitatea de selecţie şi de reproducţie. Sătui de lipsa de sprijin a celor în drept, membrii familiei Enescu s-au apucat, pe cât le este cu putinţă, să-şi rezolve singuri problemele legate strict de complicata activitate de reproducţie în domeniu.

– Domnule Traian Enescu, sunteţi preşedintele Asociaţiei Fermelor de Reproducţie Apicolă din Prahova, după ce ani buni aţi fost preşedintele filialei judeţene de profil. Când aţi înfiinţat această asociaţie şi de unde această dragoste pentru albine?

– Asociaţia noastră, ale cărei baze le-am pus încă din anul 2005, a fost concepută pentru a răspunde ne­voilor, cel puţin la nivelul regiunii de sud-est a României, de selecţionare şi de reproducţie a albinelor din specia Apis Meliffera Carpatica. Sunt crescător de albine de la 20 de ani, mai precis din anul 1968, când am preluat de la o rudă misiunea, ca să nu zic pasiunea de creştere a albinelor. De atunci am rămas credincios toată viaţa albinelor, mai precis a albinei româneşti Meliffera Carpatica, care s-a dovedit a fi cea mai bună pentru întreaga zonă a Ţării Româneşti. Împreună cu fratele şi cu fiul meu, deţinem acum peste 300 de familii de albine, cu care ne mândrim datorită calităţii produselor noastre la care am ajuns prin muncă şi perseverenţă de-a lungul anilor.

– Cum vă desfăşuraţi activitatea, pe parcursul unui an. Mergeţi şi în pastoral?

– În activitatea noastră ne propunem să păstrăm intactă atmosfera din mediul natural de dezvoltare a albinei. În acest sens folosim modelul de stup multietajat STAS 8128/1977, conceput după tipul de stup Langstroth şi Rooth, ce face parte din categoria stupilor verticali de mare capacitate, care permite albinei să se dezvolte pe verticală.

2013 a fost un an bun, începând cu culesul de la pomii fructiferi şi continuând cu culesul florii de salcâm. Cât priveşte culesul la tei, acesta, din păcate, a devenit toxic în zona de cules, fapt ce ne-a determinat să părăsim zona pentru a nu avea pierderi prea mari de albine. Pentru o mai bună valorificare a culesului de la plantele melifere, consider că o colaborare între agronomi şi crescători de albine ar fi mult mai benefică pentru ambele părţi. Şi anume: folosirea cât mai puţin posibil a substanţelor nocive albinelor şi semănarea de plante fără modificări de structură genetică.

– Ce anume v-a determinat să dedicaţi mai mult timp selecţiei şi reproducţiei ?

– Fac totul din dragoste şi respect faţă de albine. Practicarea albinăritului în domeniul reproducţiei a venit pentru a răspunde nevoilor personale, adică nevoia de a avea o albină cât mai competitivă.

– Ce obiective v-aţi propus în direcţia reproducţiei şi ce anume aţi obţinut?

– Activitatea de selecţie şi de ameliorare am desfăşurat-o în sistem particular încă din anul 1982, acum o facem la nivel superior, în cadrul asociaţiei judeţene.

Obiectivul principal al asociaţiei noastre este creşterea potenţialului genetic al familiilor de albine, prin aplicarea şi promovarea unui sistem de ameliorare în rasa curată şi valorificarea materialului biologic valoros, mătci, colonii şi roiuri de albine.

– Cum a fost anul 2013 din punct de vedere economic? Aţi avut, ori nu, profit?

– Pot mărturisi, fără să greşesc, că în anul 2013 venitul pe stup nu a diferit prea mult faţă de anii anteriori, dar cheltuielile aproape că s-au dublat, luând în calcul şi faptul că mâna de lucru responsabilă a devenit tot mai greu de găsit, iar remuneraţia a fost pe măsură. La toate acestea putem adăuga şi preţul carburanţilor.

– Cum vă descurcaţi cu asigurarea sănătăţii albinelor? Aveţi un medic veterinar de spe­cialitate?

– Nu au fost probleme deosebite. Medicul veterinar care ne acordă asistenţă este chiar un membru al asociaţiei noastre, doctorul Gheorghe Dobre.

Recomandările pe care le aplicăm sunt acelea de a asigura albinei dezvoltarea în condiţii cât mai aproape de cele oferite de natură, curăţenie în stup, un cules curat şi diversificat.

– Ce v-aţi propus pentru acest an?

– Ne-am propus să facem o gamă cât mai diversificată de produse apicole de o calitate ireproşabilă, cu atât mai mult cu cât o parte din produsele noastre sunt achiziţionate de clienţi fideli, care urmăresc întotdeauna calitatea.

Pentru primele luni de primăvară avem în vedere o serie de lucrări specifice de întreţinere şi de creştere a puterii coloniei de albine.

Cristea BOCIOACĂ

Albinele pot fi afectate de diferite boli infectocontagioase, bacteriene sau virale, precum şi de boli parazitare. Aceste boli pot să afecteze insecta în toate stadiile de dezvoltare. Un rol important în declanşarea acestora îl au factorii favorizanţi care duc la slăbirea sistemului imunitar.

Cele mai cunoscute boli ale albinelor sunt varooza, loca americană, loca europeană, paralizia cronică şi paralizia acută a albinelor.

Varooza este o parazitoză care afectează puietul şi albinele adulte, mai ales albinele melifere. Boala determină tulburări grave, ducând la o mortalitate ridicată şi fiind una dintre cele mai păgubitoare boli ale albinelor. Aceasta se manifestă în general la familiile slăbite, malnutrite, neexploatate raţional, în care acarienii se multiplică intens.

Astfel, activitatea coloniei este slabă, puietul şi albinele nu se hrănesc, sunt adinamice şi pot chiar să îşi înceteze activitatea.

Loca americană

Este una dintre cele mai grave boli manifestată la puietul albinelor, moartea survenind după căpăcire. În mod obişnuit, boala apare după culesul de salcâm.

Boala se recunoaşte clinic în primul rând după aspectul capacelor de la puiet, care sunt per­forate şi concave, ca urmare a faptului că larvele aderă de acestea, precum şi de fundul celulei.

Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie care se transformă într-o masă putrefiată, filantă, cu miros asemănător cleiului de oase.

Loca europeană

Este o boală a puietului de albine care apare primăvara timpuriu şi se menţine până toamna, când încetează creşterea puietului. Boala afectează în special larvele tinere, necăpăcite şi numai rareori pe cele căpăcite.

Boala apare de obicei în luna mai, în special la familiile slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, carenţate nutriţional prin lipsa culesului de nectar şi polen, fiind favorizată şi de timpul rece şi ploios. În prima fază a îmbolnăvirii larvele devin mai transparente, iar după puţin timp corpul se înmoaie, devine gălbui, luând forme diferite (răsturnate, răsucite). Apoi acestea mor şi începe procesul de descompunere treptată.

Paralizia cronică este o boală virală, infectocontagioasă, care afectează albinele adulte. Albinele bolnave nu mai pot zbura, se târăsc pe pământul din faţa urdinişului, abdomenul este balonat, apar tremurături ale corpului sub formă de accese, boala terminându-se cu mortalităţi în procent variabil.

Paralizia acută a albinelor este produsă de un virus prezent în ţesutul adipos şi în glandele salivare, dar şi în corpul acarianului Varroa jacobsoni. Prezenţa virusului în organism duce la paralizii generalizate şi moarte.

Diagnosticul bolilor la albine este suspicionat pe baza examenului clinic şi epidemiologic, iar confirmarea se face numai prin examene de laborator.

APIVIROL FORTE, soluţie orală, datorită componentelor active (Amină cuater­nară – Benzyl (C12-C16) alkyl dimethyl ammonium chloride, maltol, propolis) are un puternic efect antiviral şi antibacterian, fiind un adjuvant deosebit de eficient în profilaxia şi combaterea paraliziei virale acute şi cronice, locii americane şi europene, precum şi varoozei.

Produsul este, totodată, un biostimulator cu rol în revigorarea întregii populaţii de albine din stup, intensificând ouatul la mătci, crescând vitalitatea şi durata de viaţă a albinelor culegătoare.

Important! APIVIROL FORTE nu are contraindicaţii sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor şi puietului şi nu produce reziduuri în miere, polen, păstură şi propolis, permiţând obţinerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale, SC Romvac Company SA

Interviu cu dr. ing. Cristinel ŞONEA

Începând din 2011 a început identificarea familiilor de albine de pe teritoriul României, măsură deseori contestată de apicultori şi de unele asociaţii de apicultori. Totuşi, cu bune şi cu rele, sistemul de identificare a familiilor de albine şi stupinelor a început să fie aplicat mai ales datorită faptului că acordările de fonduri financiare de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru apicultori nu se puteau efectua fără această identificare.

– Pentru punerea în aplicare a acestei acţiuni se vor pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) 8.000.000 lei, ceea ce reprezintă 17,96% din cei 44.545.756,81 lei, valoarea totală a sprijinului financiar pentru Planul Naţional Apicol 2014-2016. Care au fost iniţial problemele la aplicarea sistemului unic de identificare a stupilor?

– Acest sistem unic de identificare a stupinelor şi stupilor este implementat şi în ţările UE şi reprezintă o stare de normalitate. Deşi la început unii apicultori români au fost reticenţi şi au pus problema costurilor plăcuţelor şi panoului de identificare, pe parcurs au realizat că aceste costuri sunt mici şi se amortizează în timp. De asemenea, apicultorii români au realizat că implementarea acestuia este o condiţie esenţială pentru atragerea de fonduri substanţiale. Finanţarea se acordă pentru dezvoltarea stupinelor, îmbunătăţirea calităţii produselor apicole şi susţinerea măsurilor pentru realizarea de produse apicole. În plus, se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii genetice a familiilor de albine şi a indicatorilor de producţie, creşterea nivelului de valorificare a resurselor de natură vegetală, ceea ce va genera creşterea ofertei de produse apicole şi majorarea exporturilor. Sprijinul financiar se acordă apicultorilor în vederea dezvoltării unor exploataţii viabile şi eficiente pentru asigurarea cu produse competitive a pieţei interne şi externe în condiţii de calitate controlată, precum şi în vederea dezvoltării economiei rurale, creându-se cadrul concurenţial prin dezvoltarea sistemului de cerere-ofertă şi prin impunerea regulilor competitivităţii şi, implicit, crearea unor noi locuri de muncă prin dezvoltarea economiei rurale şi păstrarea tradiţiei albinăritului.

– Cum ţine ANARZ-ul evidenţa numerelor unice de identificare a stupilor?

– În prezent, ANARZ-ul are o bază de date care îi permite să vizualizeze numerele de identificare alocate fiecărei asociaţii şi prin aceasta deţine evidenţa numărului de apicultori şi a numărului de familii de albine, pe judeţ şi în ţară.

– Cum intenţionează ANARZ-ul să realizeze sistemul informatic pentru identificarea stupilor?

– Planul Naţional Apicol pe perioada 2014-2016 prevede asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori – Realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor. ANARZ-ul are în vedere ca prin aplicarea acestei acţiuni să realizeze îmbunătăţirea substanţială a evidenţei acţiunilor de identificare a stupilor şi stupinelor apicultorilor români şi extinderea funcţionalităţilor de software ce va asigura trasabilitatea stupilor şi a apicultorilor, interfaţarea cu alte sisteme informatice (MADR, ANARZ, APIA, APDRP, ANSVSA, INS, ASOCIAŢII, APICULTORI), vizualizarea pe o hartă interactivă a distribuţiei stupilor şi apicultorilor, precum şi a stupăritului pastoral şi gestiunea unitară a operaţiunilor de control din teren.

Prof. univ. dr. Petre IORDACHE

Această lună poate oferi destul de multe surprize neplăcute, prin schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării şi de aceea lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei necesare – miere şi păstură – şi a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de albine.

În prima jumătate a lunii martie, în majoritatea zonelor, albinele continuă să efectueze zboruri generale de curăţire, momente importante în viaţa familiilor de albine ca urmare, eliberarea tractului intestinal de excremente.

Tot în prima jumătate a lunii, între 2 şi 23 martie apar primele generaţii de albine tinere, crescute în cursul iernii, şi se măreşte capacitatea de creştere a puietului, astfel că ouatul reginelor din familiile puternice atinge, în anii favorabili, valorile de 1.000 ouă la 24 ore.

De asemenea, în zilele favorabile albinele culeg nectar şi polen de la plante melifere timpurii (salcie căprească, salcie, flori de pădure etc.), dar, având în vedere tendinţa crescendo a activităţii de dezvoltare a familiilor de albine, consumul de hrană creşte la 2-2,5 kg pe familia de albine.

În funcţie de puterea familiei, a calităţii reginei şi a condiţiilor de microclimat din cuib, puietul poate ocupa suprafeţe diferite pe faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia, albinele sunt obligate să menţină, mai ales în zona puietului, temperatura necesară de circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată (mierea), în acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice (păstură) necesare creşterii puietului.

Stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire

Ca şi în luna anterioară se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire. Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de curăţire sunt lucrări uşoare, chiar plăcute, cu efect benefic în familiile care efectuează aceste zboruri. Un zbor vioi, intens şi de durată în atmosfera încălzită de razele soarelui este o imagine reconfortantă pentru oricare privitor.

Menţinerea activă a adăpătorului pentru albine

Adăpătorul deja instalat în luna anterioară este foarte util şi trebuie menţinut alimentat cu apa necesară în care s-au dizolvat 5-10 g de sare la litrul de apă sau 12,5 ml oţet de mere la litrul de apă, care, prin acţiunea lor antiseptică şi bactericidă, contribuie la întărirea sănătăţii şi la creşterea capacităţii productive a familiilor de albine.

Sunt autori care recomandă să se folosească, în locul sării de bucătărie, ureea în cantitate de 1-2 g la 10 litri apă sau amoniacul, 4-5 picături la 10 litri apă.

Consumul de apă al unei familii de albine este impus de puterea familiei şi de temperatura mediului, el fiind de 100-200 g/zi pentru o familie de putere medie, din care 40-60 g/zi sunt consumate pentru creşterea puietului.

Este de precizat că, în zilele călduroase, cu vânturi uscate, în stupii aflaţi direct în plin soare, familiile de albine consumă până la 500 g de apă pe zi, ceea ce impune ca 90% din albinele culegătoare să care apă şi deci numai 10% se pot deplasa la cules, iar, în cazul stupilor de la umbră, feriţi de razele directe ale soarelui, numai 30-35% aduc apă.

Cercetătorii au constatat că lipsa apei scurtează mult viaţa albinelor (cu circa 50-70%) şi că în perioadele critice albinele pot chiar să recurgă la sacrificarea unei părţi de puiet sugând lichidul din larve.

Efectuarea reviziei sumare de primăvară

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate. Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Am vizitat stupina unuia dintre cei mai mari apicultori ai ţării, Dan Puişoru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti „Albina Râmniceană“, pentru a afla cum se prezintă o familie de albine în lunile de iarnă.

La începutul anului albinele încep să-şi reia ritmul biologic. Din prima decadă a lunii ianuarie matca începe să depună ponta în familia de albine, chiar şi când afară sunt temperaturi negative. Nu trebuie să uităm, însă, că am trecut printr-o toamnă lungă, călduroasă. Apoi a venit o iarnă capricioasă, cu temperaturi ridicate, care poate induce în eroare familia de albine.

„Albina de iernare este diferită de cea de vară, pentru că aportul de polen şi nectar pe care l-a consumat în toamnă formează aşa-numitul corp gras, în care se acumulează rezervele de proteină necesare supravieţuirii perioadei de iernare, până la apariţia noilor pomi, a florilor şi a bazei melifere.“ Am mai aflat de la Dan Puişoru că un kg de albine, adică aproximativ 15.000 de indivizi, consumă în perioada noiembrie-martie 6,5-7 kg de miere. Această cantitate trebuie administrată în locul potrivit din cuibul familiei de albine, astfel încât mâncarea să se afle în apropierea ghemului de iernare, mai precis, deasupra acestuia. Când temperaturile sunt ridicate ghemul se „afânează“, iar când este ger se „compactează.“

Familia de albine trebuie să fie bine împachetată, dar nu închisă ermetic. Este nevoie de cel puţin un metru cub de aer în interiorul stupului. Cei mai nocivi factori sunt umiditatea şi curenţii de aer. În primele luni ale anului nu este indicată deschiderea stupului, aşa încât e necesară o pregătire minuţioasă şi făcută din timp. Domnul Puişoru a deschis unul pentru a ne demonstra că într-o iarnă uşoară ca aceasta o ramă poate fi încărcată cu miere chiar şi în proporţie de 75%.

„Dacă totuşi familia de albine nu are hrană suficientă, apicultorul trebuie să intervină cu o hrană de completare. Lucrările cele mai importante încep în prima decadă a lunii august. Se spune că la 1 august 2013, de exemplu, începe anul de apicultură 2014. De atunci apicultorul profesionist trebuie să intervină cu anumite lucrări tehnologice, astfel încât familia să fie puternică la intrarea în iarnă. Concret: să schimbe reginele, să asigure spaţiul de ouat la reginele tinere, să completeze rezervele de hrană, să stimuleze familia de albine pentru noile generaţii de puiet, să efectueze tratamentele antivarroa conştiincios“, a detaliat Dan Puişoru. „Pe timpul unui sezon apicol contra parazitului varroa se efectuează 5 tratamente: 3 în toamnă şi 2 primăvara“, a completat domnia sa.

Întrebat cum hrăneşte albinele în condiţiile actuale, apicultorul ne-a arătat diferite tipuri de hrană pe bază de fructoză, glucoză, maltoză şi ne-a mai informat că ar putea crea, în condiţii gospodăreşti, o pastă proteică alcătuită din zahăr farin şi miere: 8 kg de zahăr pudră, 2 kg de miere şi 350 ml de Apiprotostop, care este un extract de plante ce ajută la reglarea tractului digestiv al albinei.

Apiprotostop este un extract inventat de Dan Puişoru, acesta fiind chiar pe cale de a-l omologa. Întrebat ce conţine, ne-a informat: „Este un amestec de plante care ajută familia de albine să treacă mai uşor peste sezonul de iernare şi, totodată, o fortifică pentru viitorul sezon de primăvară. Avem în componenţă anumite tincturi din plantele deosebite care conţin tananţii – coada-şoricelului, muşeţel, sunătoare şi gălbenele, principalele plante din acest extract –, pelin, busuioc, cimbru, anason, levănţică, tinctură de usturoi... Aceste extracte din 14 plante, împreună cu cele enumerate mai devreme, reprezintă o bună hrană de iernare.“

Marin DOROBANŢU

Pentru ca familiile dumneavoastră de albine să treacă cu bine sezonul rece, iar în primăvară să îşi înceapă activitatea în forţă, sănătoase şi apte de cules, sunt necesare o serie de lucrări în stupină. Cu ajutorul experimentatului apicultor Mihai Grama deschidem o nouă rubrică dedicată celor care iubesc albinele şi care îşi dedică timpul şi energia acestor harnice vieţuitoare, cu promisiunea de a reveni în fiecare lună a sezonului apicol cu informaţii, sfaturi şi recomandări utile, mai ales pentru cei mai puţin experimentaţi. 

Dacă apicultorul nu este informat şi nu ştie ce are de făcut înainte de iernat este posibil să-şi supună familiile de albine unor factori de stres care pot chiar decima stupina. Frigul, prădătorii, dăunătorii, bolile, hrana insuficientă sau zgomotul pot perturba grav activitatea stupului pe timp de iarnă.

De aceea ar fi bine să dedicaţi ultimele zile însorite ale toamnei activităţilor din stupină.

Pentru o mai bună traversare a perioadei friguroase este necesară împachetarea stupilor cu materiale izolante. Ar fi de preferat să nu folosiţi materiale sintetice, precum polistirenul, ci mai de grabă perniţe din papură, paie sau pâslă şi bumbac. Altfel, din cauza lipsei de aerisire se produce condens, se formează mucegaiuri, periculoase pentru stup.

De asemenea, stupii trebuie feriţi de prădători. În acest sens se impune instalarea gratiilor contra şoarecilor, mai ales a celor micuţi care se pot strecura şi prin găurile de un centimetru. Un şoarece cât de mic poate distruge o familie de albine.

Tot acum, în toamnă târziu, se fac ultimele tratamente contra varoozei, pentru că în acest moment tratamentele au cea mai mare eficienţă.

Într-o dimineaţă mai rece verificaţi dacă albinele sunt strânse şi ocupă ramele pe cel puţin trei sferturi (privindu-le de sus pe intervalul dintre rame). Dacă nu ocupă această suprafaţă scoateţi o ramă sau chiar două pentru a obliga albinele să stea mai grupate.

O privire mai atentă prin stupi ar trebui să vă spună ce poate fi păstrat şi ce nu. Scoateţi ramele pentru reformă, pentru topit, fagurii cu defecţiuni din clădire, cu celule multe de trântori sau cu faguri negri, murdari de-a lungul unor ani de folosinţă, dar şi fagurii deschişi la culoare. Rămân doar ramele bine acoperite de albine (pe ambele părţi) şi încărcate cu miere. O ramă ar trebui să cântărească minimum 2,5-3 kg. Spre exemplu, pentru o bună iernare, un stup cu 6 rame are nevoie de circa 15-20 kg de miere şi în jur de 1,5-2 kg de păstură. Sfatul specialistului nostru este ca albinele să nu ierneze exclusiv pe mâncare sintetică. Orice stupar gospodar lasă din timp rame cu mâncare de bună calitate în stup: cu rezervă de păstură şi miere de fâneaţă sau chiar de salcâm. Mierea de mană trebuie eliminată, pentru că este mai greu digerată de albine. Aceasta poate fi acceptată în proporţie de cel mult 20%. Chiar şi în acest caz, dacă nu se fac zboruri de curăţire primăvara este o mare problemă, pentru că poate apărea nodema şi de aici tot felul de probleme.

În cadrul stupinei are foarte mare importanţă liniştea. De aceea amplasarea acesteia se face departe de sursele care produc zgomot. Caii, vacile pot răsturna stupii, un câine legat care latră, diferite zgomote precum o cale ferată, o şosea circulată sunt lucruri care nu sunt pe plac albinelor şi nu le ajută să ierneze bine.

În lunile de iarnă şi activitatea stuparilor este mult diminuată şi practic se reduce doar la ascultări. Din când în când, până în primăvară, treceţi prin faţa stupilor cu stetoscopul la urechi, puneţi-l pe stup şi ascultaţi bâzâitul albinelor. Sunetul produs trebuie să semene cu un motor aflat la ralanti, să toarcă frumos, liniştit. Ascultaţi toţi stupii şi dacă la 2-3 se aude ceva anormal, deschideţi-i doar pe aceia.

În rest, iarna este cel mai bun moment pentru a trece la munca de „atelier“. Reparaţi ramele cu defecţiuni şi revizuiţi inventarul apicol – scule, utilaje, echipamente.

Vă reamintesc că în perioada de repaus cele mai multe asociaţii apicole  organizează şedinţe, întâlniri şi cursuri pentru începători. Dar nu uitaţi că cea mai bună metodă de a „fura“ meserie este să vă alăturaţi unui maestru, unui apicultor cu experienţă care să vă împărtăşească din experienţa sa.

Patricia Alexandra POP, Mihai Grama

Pentru anul 2012-2013 apicultorii au beneficiat de sprijin financiar alocat prin Programul Național Apicol în cuantum de 29.173.293,48 lei.

Ajutorul financiar a fost acordat pentru măsurile privind:

- tipărirea şi multiplicarea Ghidului de bune practici pentru apicultură şi a materialelor informative, respectiv, flyere, afişe, broşuri;
- achiziţia de medicamente, produse biologice, suplimente nutritive, biostimulatori şi funduri de stupi pentru control/antivarooa pentru rase de albine omologate în România din apicultura convenţională şi ecologică;
- achiziţia de mătci, roi la pachet, roi pe faguri şi familii de albine din rase omologate în România;
- achiziţia de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral;
- efectuarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

Având în vedere modul de decontare prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 245/2011, după centralizarea și verificarea cererilor, suma alocată apicultorilor organizaţi în forme asociative este:

1. 100 % din valoarea prevăzută (-TVA) pentru tipărirea şi multiplicarea Ghidului de bune practici pentru apicultură şi a materialelor informative, respectiv, flyere, afişe, broşuri;
2. preţul de achiziţie(- TVA) pentru medicamente pentru apicultura convențională/ecologică;
3. 2,31 lei / kg (- TVA) pentru suplimente nutritive şi biostimulatori pentru apicultura convențională/ecologică;
4. 6,91 lei / buc (- TVA) pentru funduri de stup antivarooa pentru apicultura convențională/ecologică;
5. de la 24 lei (- TVA) până la 25,60 lei / matcă (- TVA) pentru mătci;
6. de la 110 lei (- TVA) până la 117,35 lei / fam (- TVA)pentru familii de albine;
7. de la 50 lei (- TVA) până la 53,34 lei / roi (- TVA)pentru roi la pachet / roi pe faguri;
8. de la 40 lei / buc(- TVA) până la 95,28 lei / buc (- TVA)achiziţia de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral;
9. 100 % din preţul analizelor (- TVA) pentru analizele fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

În urma verificării facturilor depuse s-a constatat că au fost achiziţionate:

- familii de albine cu un preţ minim de 110 lei şi un preţ maxim de 500 lei,
- mătci cu un preţ minim de 24 lei şi un preţ maxim de 75 lei,
- roiuri la pachet cu un preţ minim de 50 lei şi un preţ maxim de 250 lei,   
- roiuri pe faguri cu un preţ minim de 50 lei şi un preţ maxim de 300 lei,
- stupii au fost achiziţionaţi cu un preţ minim de 40 lei şi un preţ maxim de 487 lei.

Am avut ocazia să cunosc mulţi apicultori pasionaţi de meseria lor, însă cu toţii şi-au început activitatea similar, au cumpărat albine de la alţi crescători şi în felul acesta şi-au dezvoltat stupina. De curând însă am întâlnit un apicultor care şi-a transformat hobby-ul în meserie şi o face îmbinând cunoştinţele străvechi cu noua tehnologie şi experienţa dobândită muncind în străinătate.

Material genetic din zone nepoluate

Mihai Grama (foto) nu a cumpărat niciodată nicio albină, este „bârcar“, după cum sunt denumiţi în literatura de specialitate vânătorii de albine. A învăţat să caute albine de la bunicul său, pe care îl însoţea uneori la vânătoare. Pe vremea aceea era copil şi nu înţelegea prea multe, însă acum, cu toate informaţiile culese după ani buni de studiu, totul se leagă şi are un rost. „Am moştenit de la bunicul meu vânătoarea de albine, apoi am făcut Liceul Apicol, am lucrat în Institutul de Cercetare pentru Apicultură Bucureşti, aşa am învăţat să îmbin apicultura tradiţională, veche cu cea modernă. În plus, îmi place să merg să-mi găsesc materialul genetic cu care să lucrez, în munte, în zone îndepărtate de civilizaţie, unde nu sunt rase poluate, hibridate“, spune crescătorul de albine. Motivul pentru care recurge la această tactică este acela că „albina din munte are proprietatea de a se autoapăra de boli, paraziţi sau intemperii“, explică Mihai Grama.

Cu alte cuvinte, fondul genetic este mult mai valoros decât cel al albinelor crescute tradiţional, iar faptul că stupul este construit în pădure, departe de culturile agricole, îi dă garanţia că albinele nu sunt afectate de tratamentele aplicate culturilor agricole. „În munte nu se dă cu pesticide. Din punctul acesta de vedere avem un avantaj şi vă spun cu mâna pe inimă că în câţiva ani România va deveni o ţară exportatoare de albine. Tot ce înseamnă agricultură modernă în Europa distruge albina. În Italia, spre exemplu, toate asociaţiile au pus mână de la mână şi au dovedit practic că substanţele folosite în agricultură dau la unele insecte, dar şi la albină un efect retard. Gândacul de Colorado îşi pierde memoria, la fel şi albina, pleacă de acasă şi nu mai ştie să se întoarcă“, declară Mihai Grama.

Domnia sa vinde doar miere de zmeur şi salcâm şi spune că „de când am dat de zmeură în pădure, nu mai există noţiunea de cules de floarea-soarelui unde sunt loturi hibride, fără irigaţii şi trebuie spus că cine merge acolo îşi distruge albinele. În schimb, a merge în munte este o terapie şi pentru mine, e aer curat, răcoare, linişte, poluare 0 şi gândesc că, dacă îmi este mie bine, le este şi lor bine.“

Mierea bio, vândută cu etichetă standard

Mergând pe aceste considerente şi respectând principiul vechi de selecţie a mătcilor, Mihai Grama şi-a dezvoltat stupina bazându-se doar pe albine preluate din natură, studiate timp de un an şi ţinute pentru o producţie 100% bio. „Am în stupină doar albine vânate, aduse din pădure. Iniţial am pornit cu 7 stupi, mi-am făcut apoi 12, 18, 20, 40, 80 şi aşa mai departe. Astăzi am un număr de 200 de familii de bază, plus, minus 50, pentru că numărul lor exact este greu de precizat, însă tot ce am realizat este făcut pe cont propriu, fără a apela la Programul Naţional Apicol. Nu am beneficiat nici de lăzi, nici de tratamente. Motivul este birocraţia“, explică apicultorul.

Deşi a parcurs întregul program de conversie pentru obţinerea certificării mierii ca produs bio, apicultorul îşi vinde producţia folosind eticheta standard. „Am obţinut certificatul verde după primul an de conversie, după al doilea an l-am primit şi pe cel bej, care atestă că sunt certificat bio, acum, fiind în al patrulea an de certificare, am dreptul să ies pe piaţă cu miere bio. Cu toate acestea, nu am pe borcane etichetă care să menţioneze acest lucru“, spune Mihai Grama. Procedura de aprobare a etichetelor şi costul acestora nu îi încurajează pe producători să şi le procure, ba mai mult, pare a fi o sită deasă care cerne încă o dată apicultorii performanţi şi valoroşi pe care România îi are. „Dacă am 10 tipuri de miere, trebuie să fac 10 etichete diferite pentru care trebuie să obţin aprobarea Ministerului Agriculturii şi pentru care trebuie să plătesc 100 euro/bucata. De aceea am renunţat la etichetele bio“, adaugă indignat stuparul.

Problema se răsfrânge în ograda noastră, pentru că străinii nu se împiedică de această etichetă. Ei vin şi cumpără atât mierea cât şi albinele, pentru că le recunosc valoarea. Din păcate pentru noi, mierea românească pleacă din ţară vrac, neprocesată. Străinii, în schimb, au grijă să adauge valoare fiecărui sortiment, ambalând-o la 20 g, 50 g, 150 g, 250 g şi foarte rar la jumătate de kilogram. „La noi, dacă s-ar putea, s-ar vinde şi la 5 kg. La ei nu se întâmplă acest lucru, pentru că mierea este considerată delicatesă“, menţionează Grama.

80% din producţie merge la export

Toate opreliştile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat în România l-au făcut pe apicultorul nostru să privească spre orizonturi îndepărtate, dar mult mai prietenoase şi care îi asigură dezvoltarea şi profitabilitatea afacerii. În opinia sa, „România nu este pregătită pentru a achiziţiona miere de calitate, aici se cumpără ce e mai ieftin, adus de afară şi de proastă calitate“.

A lucrat o perioadă în Franţa şi Italia, dar după un timp şi-a transformat angajatorii în parteneri de afaceri. „Le-am dat la început un borcan cu miere şi le-am spus să se ocupe ei de tot ce înseamnă analize şi, după ce le-au făcut, au văzut că e foarte bună. Atunci le-am spus: «Nu mai sunt sluga voastră pentru 1.000 de euro, veniţi voi şi cumpăraţi de la mine, eu mă ocup de gâzele mele la mine în ţară, în munte»“, povesteşte Mihai Grama. Aşa a ajuns ca 80% din ceea ce produce, adică câteva tone, să le trimită la export, iar restul să o vândă pe la târgurile cu produse tradiţionale, cu doar 10 lei borcanul de 450 grame. În aceste condiţii, poate nu e de mirare că atunci când a fost la Biofach, Târgul Mondial de produse apicole bio de la Nürnberg – Germania, apicultorul a reprezentat Italia şi nu România, cum ar fi fost normal.

Pe lângă valorificarea mierii, exportul de albine aduce încasări deloc de neglijat. Partenerii francezi sunt dispuşi să vină până în România, în munţi, şi să plătească 100 euro pentru o familie de albine, pentru că au garanţia că ceea ce primesc de la Mihai Grama are valoare biologică mare.

Cum se desfăşoară vânătoarea de albine

În limbajul stuparilor, această practică se numeşte furtişag provocat. În primul rând se merge într-o zonă depărtată de orice aşezare umană unde ar putea fi stupi cu albine. Apoi, totul pleacă de la ştiinţa de a alege momentul şi tehnica potrivită de a căuta o albină. Dacă albina a fost găsită, mai este nevoie doar de puţină răbdare pentru a descoperi şi stupul. „Albina prinsă se pune pe un fagure, se lasă acolo 3-4 minute, cât să-şi umple abdomenul, apoi se eliberează. După ce face zorul de recunoaştere, pleacă spre stup. Dar după 7-10-15 minute se întoarce la sursa de hrană şi de obicei vine cu 2-3 surate. Se încarcă cu miere, apoi iar pleacă şi se întoarce mai repede cu un minut. Importantă este prima, a doua plecare şi direcţia exactă. Atunci aflu direcţia către stupul creat de ele. Am în vedere că albina se deplasează cu 60 km/h şi merg pe direcţia ei pentru a localiza stupul. În prima zi îl descopăr şi a doua zi revin, anesteziez albinele ca să ajung la matcă şi o duc acasă. Anul viitor îi urmăresc comportamentul familiei rezultate, clădeşte bine, căpăceşte bine, nu e agresivă, propolizează? Totuşi stuparii se feresc să provoace furtişagul, pentru că atunci când albinele dau de o sursă de mâncare în altă parte se mobilizează toată armata şi omoară întreg stupul în câteva minute“, încheie Mihai Grama.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Comisia Europeană va restricţiona temporar folosirea a trei dintre cele mai populare pesticide din cauza temerilor legate de pericolul pe care îl reprezintă acestea pentru viaţa albinelor, a indicat luni o sursă a Comisiei citată de Reuters. Decizia survine după ce UE a supus din nou la vot interdicţia, în urma unui prim vot neconcludent desfăşurat în martie.

Nici în urma votului de luni nu s-a ajuns la o poziţie unitară, însă '15 state membre au votat în favoarea propunerii, aşa încât CE va trece la adoptarea ei', a precizat sursa.

Reprezentanţa franceză pe lângă Uniunea Europeană /UE/ a anunţat la rândul ei pe twitter că votul s-a soldat cu o 'majoritate de 15 state membre /din cele 27/, inclusiv Franţa, în susţinerea Comisiei care doreşte să interzică cele trei insecticide' neonicotinoide, a transmis AFP.

Germania, care la primul vot, cel din 15 martie, s-a abţinut, a trecut în tabăra partizanilor interdicţiei, în pofida presiunilor din partea grupului Bayer, care comercializează, alături de compania elveţiană Syngenta, pesticidele incriminate. În schimb Italia, care iniţial votase pentru interdicţie, a trecut în tabăra opozanţilor ei, pentru că nu a obţinut posibilitatea de a trata culturile înainte de înflorire, au indicat surse din rândul participanţilor la vot.

Berlinul şi Roma dispuneau de câte 29 de voturi fiecare. Pentru adoptarea ori respingerea propunerii CE era nevoie de o majoritate calificată de 255 de voturi. Pe lângă Italia, şapte state, între care Marea Britanie şi Ungaria, au votat împotriva interdicţiei, iar patru s-au abţinut.

Sursa AGERPRES 

De câţiva ani apicultura a luat avânt în România, mai ales de când a devenit prioritară pentru guvernanţi şi a început să fie bine susţinută cu fonduri substanţiale. Era şi păcat să nu se întâmple aşa, în condiţiile în care ţara noastră este favorizată de o climă blândă şi de o natură darnică, ce dăinuie din martie până în octombrie, oferind plante medicinale variate, păduri întinse de tei şi salcâmi, suprafeţe mari cultivate cu pomi fructiferi şi floarea-soarelui. Şi la Sibiu activitatea de creştere a albinelor a trecut de la nivelul de exploataţie familială la cel de afacere, cât se poate de viabilă, ce ar putea aduce profituri dulci în viitor pentru apicultorii profesionişti.

Un sector încă susţinut şi în plină creştere

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Ioan Penţea, DSVSA Sibiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013

Odată cu scăderea dramatică a producţiei de miere din acest an, apicultorii britanici sunt din ce în ce mai frustraţi de lipsa de fonduri guvernamentale şi ale UE. După un an dezastruos pentru miere, ei se întreabă de ce nu ajung şi la ei mai mulţi bani ai UE şi ai guvernului, în contextul în care fondurile alocate unor ţări precum Ungaria şi România au contribuit la o creştere semnificativă a producţiei de miere în ultimul deceniu, relatează vineri The Telegraph.

Asociaţia Britanică a Apicultorilor a anunţat recent o scădere de 72% în producţia de miere din acest an, din cauza vremii nefavorabile. O cercetare recentă a Asociaţiei Fermierilor din Albinărit a relevat că producţia s-a redus la jumătate în 2012, echivalentul unei pierderi de 7 milioane de lire sterline pentru industria din Marea Britanie.

Comercianţii apicoli, precum James Hamill de la ''Hive Honey Shop'' din sudul Londrei, cred că finanţarea UE ar putea îmbunătăţi productivitatea, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări din Europa "Am dori să vedem că fondurile guvernamentale sunt plătite direct apicultorilor şi nu unor firme de cercetare, organizaţii de caritate şi universităţi, ci direct oricui creşte albine şi întreţine un stup", a afirmat Hamill.

Apicultorii din România, care primesc deja finanţare directă de la UE, şi-au dublat coloniile de albine în ultimul deceniu. Între 2000 şi 2010, ţara a produs 24.700 de tone de miere. Apicultorilor români li s-a promis continuarea finanţării UE până la sfârşitul lui 2014. Ţara va primi 3,4 milioane de euro pâna la sfârşitul lui 2012, la fel şi în 2013. Această creştere a producţiei pare să progreseze în anii următori, în contextul în care o continuare a finanţării UE, îmbinată cu programe educaţionale, măsuri ale agriculturii ecologice, registre ale apicultorilor şi factori geografici se dovedesc esenţiale pentru succesul mierii în această ţară, subliniază ziarul britanic.

În condiţiile în care peste 80% din produsele apicole de pe rafturile din Marea Britanie sunt importate din ţări ale UE, printre care şi România, Patrick Robinson, directorul de operaţiuni de la compania ''Rowse Honey'', a constatat avantajele programelor apicole, cum ar fi cele din România.

''Noi folosim tipuri de miere din România, cum ar fi cea de salcâm şi tei, precum şi cea polifloră. Prin finanţare UE, România încurajează apicultura iar numărul apicultorilor este, credem noi, în creştere", a afirmat el.

Francisc Eget, 65 de ani, este din Maramureş, în nordul României, şi foloseşte metodele apicole tradiţionale. Deplasându-se spre sud pentru nectarul din Delta Dunării şi până la dealurile din Transilvania, a fost prompt în a sublinia beneficiile fondurilor UE pentru nivelul său de trai.

"În prezent, în Maramureş există aproximativ 400 de comercianţi apicoli, deoarece guvernul a intervenit pentru a ajuta stimularea industriei apicole. Aproape toţi sunt înregistraţi şi ne împărtăşim toate constatările. Noi primim aproape 4.500 de euro la fiecare trei ani, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile", spune el.

Această distribuire a fondurilor între toţi apicultorii înregistraţi a avut un impact pozitiv asupra apiculturii locale şi comerciale. Într-o ţară în care preţul mediu lunar de închiriere a unui apartament cu trei camere este de doar 240 de lire, aceste fonduri relativ modeste au contribuit la distribuirea de tratamente împotriva paraziţilor şi la costurile de întreţinere a stupilor. Au creat, de asemenea, programe educaţionale accesibile. 

În timp ce beneficiile pot fi văzute in Europa, apicultorii britanici sunt încă confuzi legat de unde merg fondurile UE în ţara lor. Gill Maclean, de la Asociaţia Apicultorilor, împărtăşeşte această îngrijorare. "Banii de la UE intră în Trezorerie, dar nu există o transparenţă privind modul în care sunt distribuite fondurile europene legate de apicultură", a afirmat Maclean.

În timp ce producţia de miere este dependentă de vremea caldă pentru a avea florile care dau nectar şi condiţiile meteorologice adecvate de căutare pentru albine, experţii în apicultură şi albinărit sunt de părere că se poate face mai mult pentru a încuraja floricultura sălbatică în întregul Regat Unit. 

James Hamill este convins că aceste condiţii pot fi ameliorate dacă banii vor fi disponibili. "Vrem să vedem mai multe fonduri pentru plantarea pajiştilor cu flori sălbatice şi flori agreate de albine de-a lungul liniilor de cale ferată, în parcuri şi de-a lungul autostrăzilor. Consiliile şi companiile private trebuie să facă disponibile zone deschise pentru amplasarea de stupi pe acoperişuri, în parcuri auto, terenuri virane şi plante de apă", a afirmat Hamill.

Francis Ratnieks, profesor de apicultură la Universitatea din Sussex, consideră că Marea Britanie ar putea învăţa de la România şi cultiva mai multe flori sălbatice, în scopul de a oferi albinelor o şansă mai bună pe viitor. 

"O zonă despre care cred că are un mare potenţial este cea a pajiştilor. Fânul este cea mai mare recoltă din Marea Britanie şi foloseşte cele mai multe terenuri. Ar trebui să fie mult mai uşor să se încurajeze floricultura pe terenuri cu pajişti decât pe terenuri arabile având în vedere că animalele pot paşte plantele care produc florile pe care le vizitează albinele, cum ar fi trifoiul", a spus el.

În timp ce apicultorii britanici se uită la vecinii europeni pentru modalităţi de ameliorare a producţiei de miere, profesorul Ratnieks consideră că această schimbare de atitudine faţă de natura sălbatică se va dovedi semnificativă. Creşterea de mai multe albine şi sporirea numărului de apicultori este fără valoare în absenţa florilor cu nectar care să le hrănească pe albine.

"Terenurile agricole reprezintă 75% din teritoriul Marii Britanii, probabil la fel de mult ca în oricare altă ţară din lume. Tot aşa cum sunt o sursă de hrană, ele trebuie să fie şi o casă pentru natura sălbatică. A le face pe amândouă se va dovedi o provocare", a subliniat Ratnieks.

Sursa: AGERPRES

• Interviu cu Cristina Mateescu, director general al Institutului de Cercetare–Dezvoltare pentru Apicultură

Albina – model de organizare

- De unde vorba aceea, „harnic ca o albină“?

- Conform instinctului ei de acumulare, albina nu are odihnă până nu îşi adună suficiente rezerve de hrană, polenul pe care îl transformă în păstură şi mierea pe care o obţine din nectarul florilor. În acelaşi timp, albina face treburile casei, curăţenie, creşte copii, deci este neobosită.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Gheorghe Verman
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012