Apicultura... Sau despre o pasiune devenită afacere profitabilă pentru un tânăr apicultor vasluian. Suntem bucuroși să putem oferi exemple de bune practici, de tineri care reușesc să depășească obstacolele, să aibă o viziune și să-și dezvolte afaceri de succes. Sorin Băbîi este un tânăr apicultor din satul Cepești, comuna Bogdănița, județul Vaslui, care a moștenit această pasiune de la tatăl lui.

A început cu 5 stupi în urmă cu 14 ani și an de an s-a ridicat prin investițiile proprii, ajungând în 2022 la 220 stupi. Cum a fost începutul, ce probleme întâmpină, aflăm în materialul realizat la stupina tânărului. „Am început acest business în urmă cu 14 ani, cu un număr de 5 familii primite de la tatăl meu și, ușor-ușor, an de an, am crescut efectivul, ajungând astăzi la un număr de 220 familii de albine. Tot profitul scos l-am reinvestit în stupină, în modernizarea ei și ușurarea muncii mele. Este o afacere de familie, lucrez împreună cu soția, iar venitul nostru e din această afacere, facem totul cu iubire față de albine. Chiar să nu mai pot obține venit, tot nu m-aș putea desprinde de ele“, specifică apicultorul vasluian.

2022 a fost un an prost din punctul de vedere al comercializării

Sorin a rămas cu 3 tone de miere de salcâm pe stoc deoarece nu a avut unde să o vândă.

„2022 este un an greu și pentru apicultură. Avem mierea pe stoc, nu am reușit să o vindem din cauza prețului mic și a lipsei de cerere. Prețul mierii de albine a scăzut cu 10 lei pe kilogram angro. La momentul actual, familiile de albine sunt bine datorită și vremii de afară“, adaugă vasluianul.

„Urmează să hrănim familiile luna aceasta cu turte din miere naturală din stupină. Pot spune că nu este o muncă ușoară lucrul cu albinele, dar în același timp este frumos atât timp cât faci totul din pasiune și cu drag. Așteptările sunt minime, nu cred să se mai reglementeze piața mierii la noi în țară, totuși speranța moare ultima, sperăm să ne fie și nouă apreciate munca și calitatea produselor. Așteptăm un an mai bun, din toate punctele de vedere. Recomand acest domeniu, dar în același timp cred că tot ce contează este să iubești ceea ce faci și să îți placă lucrul în stupină, altfel nu cred că poți reuși“, încheie Sorin Băbîi, apicultor din satul Cepești, comuna Bogdănița, județul Vaslui.

Războiul din Ucraina a afectat și producția de miere

2022 a fost un an nu tocmai bun pentru producătorii autohtoni. S-a înregistrat o producție cu minimum 40% mai mică decât în anul precedent. Unii apicultori susțin că producția a fost chiar și cu 60% mai mică. Trei au fost motivele care pot explică recolta slabă: războiul din Ucraina, criza economică și seceta. Urmarea: producția limitată a dus la prețuri mai mari.

Prețul mierii de albine este influențat de conflictul din Ucraina, principalul producător din Europa. Apicultorii români spun că producția din țară vecină a scăzut semnificativ de la declanșarea războiului.

Beatrice Alexandra MODIGA

Viața albinelor este una extrem de interesantă și de complexă pe timpul iernii. Apicultorii verifică modul în care decurge iernarea acestor insecte incredibile, dar fără a deschide stupul. Supravegherea se face doar prin controlul auditiv și prin examinarea resturilor de pe fundul stupilor. În continuare, vă dezvăluim metodele prin care se realizează acestea pentru o familie de albine.

Intensitatea zumzetului produs de albine arată starea familiilor

Pentru controlul auditiv este nevoie de un tub de cauciuc lung de 1-2 metri. Unul dintre capetele acestuia se introduce prin urdiniș în interiorul stupului, iar celălalt se ţine în dreptul urechii. De asemenea, se poate folosi și un stetoscop medical. Intensitatea zumzetului produs de albine arată starea familiilor. Un zumzet uniform şi moderat arată că familia este în stare bună, în timp ce un bâzâit mai puternic arată că familia este în suferință. Bâzâitul prelung şi plângător, repetat în mai multe zile consecutive, arată că familia a pierdut matca. Un zumzet foarte slab, însoțit de un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor, indică lipsa proviziilor de hrană. Atunci trebuie verificată greutatea stupului, ridicându-l uşor din spate de pe suportul său și cântărindu-l. În cazul în care zumzetul este extrem de slab sau nu se mai aude se va ciocăni uşor în peretele stupului. Dacă albinele răspund printr-un bâzâit puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune, dacă nu se aude niciun zgomot se poate ca familia să nu fi supravieţuit.

Examinarea resturilor de pe fundul stupilor

Scoaterea periodică a resturilor de pe fundul stupilor se realizează folosind o tijă metalică îndoită la un capăt şi înfăşurată în tifon sau vată pentru a nu face zgomot. Numărul mare de albine moarte denotă îmbolnăvirea familiei ori faptul că s-a intrat în iarnă cu un număr prea mare de albine bătrâne şi uzate. De asemenea, dacă se găsesc albine mucegăite trebuie să știm că umiditatea este prea ridicată în stup. Prezenţa albinelor decapitate, a resturilor-fărâmituri de faguri şi a unor excremente, înseamnă că acolo au pătruns şoareci.

Dacă se găsesc albine cu abdomenul umflat înseamnă că hrana a fost de calitate inferioară sau familia s-a îmbolnăvit de diaree. Prezența cristalelor de miere indică cristalizarea mierii în faguri. Apicultorii trebuie să țină cont și de faptul că examinarea resturilor de pe fundul stupilor și controlul auditiv se efectuează lunar în prima jumătate a iernii, numai la familiile slabe şi la cele care au provizii de hrană la limită. În a doua jumătate a iernii se realizează la toate familiile, la interval de 10 zile sau săptămânal.

Fixarea fagurilor artificiali

Fagurii artificiali sunt folii de ceară de cea mai bună calitate pe care sunt imprimate, cu ajutorul unor prese speciale, bazele viitoarelor celule de albine lucrătoare. Aceste folii se fixează în interiorul ramelor pe un schelet de sârmă întins în prealabil. Când sunt introduse, albinele alungesc pereţii alveolelor imprimate mecanic prin surplusul de ceară rezultat din fasonarea acestora, apoi propria lor secreție („solzii“ de ceară de pe abdomen), construind fagurii cunoscuți, cu adâncimea şi forma cunoscută a celulelor.

Avantajele utilizării fagurilor artificiali:

– sunt mai rezistenți în timpul extragerii mierii, dar și în timpul transportului stupilor în pastoral datorită scheletului de sârmă întins în prealabil;

– albinele sunt obligate să construiască faguri în care predomină celule de albine lucrătoare şi nu celule de trântor. Albinele au mai mult timp pentru culesul nectarului.

Este interzisă confecționarea fagurilor artificiali în instalații improvizate deoarece nu se asigură sterilizarea cerii la temperatura de 120EC, existând astfel riscul vehiculării unor boli grave ale puietului (loca americană).

Sârma utilizată pentru însârmarea ramelor trebuie să fie galvanizată (pentru a nu se oxida, depreciind fagurele), subțire, cu diametrul de 0,4-0,5 mm. Sârmele se întind longitudinal, în patru şiruri la rama stupului multietajat şi în cinci şiruri la rama stupului orizontal. Sârmele se întind foarte bine pentru ca fagurele artificial să nu se deformeze din cauza temperaturii ridicate din stup. Foaia de fagure artificial trebuie poziționată în aşa fel încât, după lipirea ei de sârme, să rămână o distanţă de 2-3 mm între marginile laterale ale acesteia şi spetezele laterale ale ramei şi 5-10 mm între marginea inferioară şi speteaza inferioară a ramei. Rolul acestora este de a permite dilatarea fagurelui artificial din cauza temperaturii ridicate din stup, evitându-se ondularea lui, fapt care ar cauza construirea de către albine a unor faguri cu defecte. După tăierea foii de fagure la dimensiunile corespunzătoare, se îndoaie marginea superioară pe o lățime de 1 cm. Această margine va fi lipită de speteaza superioară a ramei, exact pe mijlocul acesteia, utilizându-se tăvălugul apicol sau dalta, încălzite în apă care fierbe.

Pentru a evita zgomotul, scândura de zbor şi urdinişul se curăță de gheaţă şi zăpadă cu o tijă metalică încălzită. Dacă în timpul iernii sunt zăpezi mari care acoperă parțial sau total stupii, nu este recomandată înlăturarea imediată deoarece zăpada afânată permite accesul aerului în stupi, constituind în acelaşi timp un bun strat termoizolator.

Pe toată durata iernii se va urmări zilnic ca familiile de albine să nu fie deranjate de păsări de curte, ciocănitori sau alți dăunători, să nu se producă zgomote diverse şi trepidaţii în apropierea stupinei.

Este necesară îndepărtarea zăpezii imediat ce începe să se topească deoarece crusta de zăpadă întărită ce se formează împiedică accesul aerului şi pătrunde umiditatea.

Anca LĂPUȘNEANU

Cine spune despre miere că este falsificată trebuie să probeze ce spune prin analize pentru că aceste teorii sunt în defavoarea apicultorilor și a consumatorilor, este de părere dr. ing. Adrian Siceanu, președintele Societății Române de Apiterapie. Afirmația potrivit cărei hrana albinelor ar avea un raport fructoză-glucoză mai mare de 1,3 și că s-ar putea falsifica mierea cu ea este greșită, spune acesta. În susținerea celor declarate acesta a făcut propriile experimente, iar efortul său este parte a unui demers mai amplu prin care domnia sa cere schimbarea stas-ului mierii de salcâm.

Toate tipurile de miere cristalizează la un moment dat

Adrian Siceanu a făcut experimente pe trei probe-etalon, respectiv sirop de zahăr trecut prin gușa albinei și hidrolizat de porumb cu 45% fructoză.

„Am făcut analizele la două laboratoare, la Universitatea din Cluj, la doamna Otilia Bobiș și în Republica Moldova, iar rezultatul a fost același. Raportul fructoză-glucoză din aceste hrăniri este de 1,2, așadar, chiar dacă albinele ar fi hrănite cu așa ceva, nu ar rezulta miere contrafăcută de salcâm. Un alt aspect este cel legat de cristalizare. Atunci când mierea este recoltată este fluidă, transparentă, dar la un moment dat toate tipurile de miere cristalizează. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că albinele iau dubla moleculă de zaharoză din nectar, iar în transformarea ei în miere îi adaugă salivă cu fermenți zaharolitici. Acești fermenți încep să scindeze dubla moleculă de zaharoză în fructoză și glucoză, în zaharuri simple, direct asimilabile. Practic, de aceea mierea este un medicament extraordinar pentru că albinele fac munca cea mai grea, adică digestia. Pentru albine reprezintă hrană predigerată, iar noi suntem beneficiarii uzurii lor. Albina care transformă acest nectar în miere se uzează și moare repede. Albinele de peste iarnă, în schimb, consumă mierea predigerată care lasă foarte puține reziduuri, trăiește până la șase luni.“ Potrivit dlui Siceanu, mierea polifloră are, în general, un raport fructoză-glucoză de 1,1 până în 1,3. Aceste tipuri de mieri se numesc suprasaturate. La un raport fructoză-glucoză de 1,1 sau 1,2 soluția este suprasaturată. „În cazul acesta, glucoza este un zahar cu solubilitate scăzută și cristalizabil, iar fructoza este un zahăr cu o solubilitate foarte mare și atunci diferența este foarte mică. Acele câteva procente în favoarea zaharozei saturează mierea și, practic, în orice produs saturat la un moment dat acel excedent de glucoză începe să formeze muguri de cristalizare. Prima oară mierea devine tulbură, iar în două-trei săptămâni este cristalizată. Mierea de salcâm este un produs subsaturat pentru că fructoza din ea este un zahăr foarte solubil și, ca atare, rămâne necristalizată foarte mult timp. La raportul 1,5 sau 1,6 poate să stea un an sau chiar mai mult necristalizată.“

„Secretul“ mierii limpezi și fluide din supermarketuri

Interlocutorul nostru a mai lămurit un aspect important, cel al mierii de pe rafturile supermarketulurilor care rămâne foarte mult timp fluidă.

„În România nu se practică acest lucru, dar în apicultura comercială din China, SUA, Germania, pentru ca mierea să rămână limpede și fluidă vreme îndelungată pe raft, este pasteurizată. De regulă, este pasteurizată la 70 de grade Celsius și răcită rapid. Nu se degradează partea enzimatică, dar riscul de cristalizare este parțial rezolvat. Mai există un lucru care favorizează cristalizarea, respectiv mișcarea browniană a firișoarelor de polen. Acestea se mișcă în timp pentru că au greutate specifică diferită. Această mișcare browniană contribuie și ea la reducerea acestei cristalizări. Prin pasteurizare se distrug toate cristalele, iar prin ultrafiltrarea mierii se scoate orice urmă de polen și nu mai are loc mișcarea browniană.“

În demersul său de schimbare a stasului mierii de salcâm, dr. ing. Siceanu spune că a discutat cu multe laboratoare și instituții, iar propunerea domniei sale este demararea unui proiect de cercetare care să clarifice toate aceste aspecte.

„Eu am început timid aceste experimente pe niște etaloane. Ar trebui ca Ministerul Agriculturii, Academia de Științe Agricole și Silvice să introducă cât de repede într-un program tematic un astfel de proiect prin care să se facă metode standardizate de studiu ale acestor aspecte. Am putea să monitorizăm principalele bazine de salcâm din România. Ce am câștiga? Am ști exact de unde vin polenurile, dar și de ce procentul de polen este mai mic în unele cazuri. În miere se găsesc 10-15 tipuri de polen din diferite specii florale abordate. Vom găsi astfel polenuri specifice unei anumite zone, șez, deal, munte. Astfel am putea dezvolta un alt segment, acela al mierii cu o anumită origine geografică, și am adăuga și mai multă valoare mierii. Ar trebui gândite programe pentru interesul apicultorului.“

• „Ar trebui gândite programe pentru interesul apicultorului.“
• „ Cine spune că există miere falsificată trebuie să probeze prin analize pentru că aceste teorii sunt în defavoarea apicultorilor și a consumatorilor.“
• „Am putea dezvolta segmentul mierii cu o anumită origine geografică și am adăuga și mai multă valoare acestui produs.“

Laura ZMARANDA

Răzvan Coman, reprezentant al Asociației Crescătorilor de Albine din România, ne-a vorbit de curând despre situația apicultorilor români, despre măsurile de sprijin pentru aceștia, dar mai ales despre problemele urgente pentru care trebuie găsite soluții.

Numărul apicultorilor care au accesat PNA a crescut

Singurele măsuri de sprijin de care se beneficiază apicultura sunt Programele Naționale Apicole. În funcție de numărul de albine din țara respectivă, Uniunea Europeană alocă o anumită sumă pentru PNA. România, cu aportul ei de familii de albine, beneficiază doi ani de cca 10 milioane de euro anual.

„Până acum doi ani erau alocate 6 milioane de euro. Asta nu presupune achiziția de hrană decât în cazul stupinelor de multiplicare și de elită. Cred că în viitor va trebui să ne aplecăm un pic mai mult asupra întregii populații de albine. Programul presupune câteva măsuri, și anume achiziția de material biologic, unelte, medicamente pentru tratamente, achiziția de remorci pentru realizarea pastoralului (în funcție de numărul cererilor depuse la APIA), reprezentanții instituției le comunică apicultorilor cât din costul total al unei remorci li se decontează, echipamente pentru procesarea mierii și măsuri prin intermediul cărora se acordă sprijin financiar pentru promovare evenimentelor apicole. Mai sunt și Măsurile 6.1 și 6.3 care asigură un sprijin financiar mai substanțial, dar din nefericire acestea sunt accesate mai puțin, probabil din cauza faptului că sunt adresate în mod special tinerilor fermieri. Din punctul de vedere al PNA-ului, numărul de familii de albine care accesează acest program este de cca 700.000. Cert este că această cifră a mai crescut față de acum doi sau trei ani. Probabil datorită faptului că s-au diversificat măsurile.“

Prețurile de dumping, o problemă foarte serioasă

În ceea ce privește piața mierii, în anii precedenți în care producția de miere la nivelul țării și al Uniunii Europene a fost mică prețul a crescut tocmai pentru că nu a fost ofertă. Anul acesta, când cel puțin în România producția a ajuns la 40-45%, aparențele au fost că totuși s-a produs miere ca într-un an normal și atunci primul impact a fost de scădere a prețului de valorificare, spune Răzvan Coman.

„În momentul de față prețul mierii este destul de scăzut. Nu vreau să mă gândesc la faptul că există stocuri de miere și acestea nu pot rezista ani întregi. Un alt aspect este cel al importurilor de miere în Uniunea Europeană. Sunt foarte multe țări din uniune care au de suferit din cauza acestui factor pentru că ele produc mai multă miere decât consumă. Este cazul Ungariei, Bulgariei, Sloveniei și al țării noastre. România, într-un an normal, exportă aproape jumătate din producție. Cu toate astea, importăm miere la prețuri de dumping.“

Asta determină prețuri mici în piață și restrângerea activității apicultorilor români, completează reprezentantul ACA. Tot domnia sa ne-a semnalat un alt aspect important legat de importurile de miere. Potrivit acestuia, analizele ce trebuie realizate pentru a depista substanțele din miere sunt foarte amănunțite și, implicit, costisitoare.

„La nivelul Uniunii Europene, din cunoștințele mele, aceste analize se fac aleatoriu, undeva la 4% din ce intră în spațiul Uniunii. Lucrul acesta nu este ok pentru că noi, apicultorii români, facem analize mierii, nu exagerez, pe 30 de pagini în care sunt analizate și 30 de substanțe, iar costurile acestor analize nu sunt mici deloc. Acest lucru se aplică și în cazul exporturilor de miere românească.“

Trasabilitatea, următoarea prioritate a Uniunii Europene

La nivel de politică internă, în urmă cu trei ani, după discuții purtate aproape cinci ani, în Legea apiculturii au apărut două articole în care se prevede explicit faptul că pe etichetă trebuie să apară țările de unde provine mierea obținută prin cupajare. O să vedeți pe etichetă miere provenită din China, Ucraina, uneori chiar și 8-9 țări sunt menționate.

„Ce nu s-a reușit atunci a fost și trecerea procentului de miere provenită din alte țări. În 2017, când te luptai practic cu morile de vânt, am avut cel mai elocvent exemplu. Prețul unui borcan de un kilogram de miere pe raft era mai mic decât prețul de achiziție al mierii poliflore angro în România. O analiză succintă și rapidă îți dovedea că în acel borcan nu avea cum să fie mai mult de 16-17% miere românească. Dacă treceai de acel procent, practic prețul creștea. La nivelul Uniunii Europene sunt în acest moment discuții cu privire la câteva modificări ale directivei mierii, dar care se bazează mai mult pe trasabilitate. Se speră ca astfel să se realizeze un control mai mare asupra deteriorării mierii și a falsurilor.“

• În anul 2021 România avea cca 2 milioane de familii de albine.
• „Discutam cu Peter Kozmus, vicepreședintele Apimondia, și îmi spunea că în Slovenia programele introduse în școli au dus la o creștere a consumului de miere produsă intern la aproape 90%. Lucrurile acestea sunt cu bătaie lungă, nu de la un an la altul. Rezultatele privind promovarea mierii se văd în timp, dar trebuie să conștientizăm acest lucru și să educăm consumatorii, mai ales copiii, cu privire la beneficiile consumului de produse apicole“ – Răzvan Coman, reprezentant ACA.

Laura Zmaranda

Unul dintre studiile de amploare desfășurate în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București a avut ca temă stabilirea modificărilor suvernite la nivelul aripilor albinelor ca urmare a hibridizării acestora. Revenim în atenția dvs. cu informații ale studiului întreprins de dr. ing. Adrian Siceanu, dr. ing Eliza Căuia, dr.ing. Gabriela Oana Vișan și prof univ. Adam Tofliski (Universitatea de Agricultură Cracovia).

„La ora actuală, legislația apicolă (Legea 383/2013) prevede protecția rasei locale A.m. carpatica și reglementează programul de ameliorare și de autorizare pentru creșterea mătcilor cu scop comercial. Potrivit acestei legislații, introducerea albinelor din afara țării este sub controlul statului. Cu toate acestea, chiar și în aceste condiții, în ultimii ani s-ar fi putut introduce nelegal albine din alte rase sau hibrizi interrasiali, ca și în alte țări.

Ca urmare, scopul acestui studiu a fost acela de a verifica dacă în ultimele patru decenii configurația nervurii aripilor la albinele din România

s-a modificat. Astfel, am investigat modificările temporale ale aripii în cele două subpopulații separate de Munții Carpați, aceștia reprezentând o barieră geografică semnificativă. Este posibil ca introducerea de albine din populații din afara țării să fi afectat populația locală, iar nervura aripii în probele studiate să prezinte unele modificări care au survenit de-a lungul timpului. În acest sens, este de așteptat ca cele două subpopulații separate de Munții Carpați să devină, în timp, mai asemănătoare între ele. În plus, prin acest studiu s-a avut în vedere și studierea modului în care nervura aripilor a fost influențată de temperaturile anuale deoarece prin studii anterioare s-a elaborat teoria conform căreia climatul joacă un rol mai important în modelarea variației geografice a albinelor din România față de barierele geografice.

În cercetările efectuate am analizat 6.498 aripi de albine lucrătoare, reprezentând 197 de probe. Din acestea, 166 probe (5.287 aripi) au fost recoltate din familii de albine, iar 31 probe (1.211 aripi) de pe flori. Suprafața studiată a fost împărțită de-a lungul celui mai înalt lanț muntos al Munților Carpați, în cele două areale de interes: intracarpatic (n = 88), în partea de nord-vest și extracarpatic (n = 109), în partea de sud și de est a țării. Studiul cuprinde probe colectate în perioada 1982-2019. Probele colectate între anii 1982-1997 au fost obținute din colecția de specimene utilizate pentru morfometrie clasică, conservate în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București. Aceste probe au constat în aripi anterioare, montate între lame microscopice în mediu uscat. Fiecare lamă cu probe reprezintă o probă recoltată dintr-o familie de albine. În medie, numărul de aripi pe fiecare probă din probele colectate în perioada 1982-1997 a fost de 34.2. Probele colectate în 2016 (de către autorii E.C., A.S., G.O.V. și D.C.) au fost obținute de la apicultori, din familii de albine, și au constat în albine lucrătoare conservate în alcool etilic 96%. Din aceste probe s-au prelevat și măsurat în medie 28.1 aripi/familia de albine. Probele de albine lucrătoare recoltate în 2019 (de către autorul A.T.) au fost obținute prin colectare de pe flori, fiind păstrate în alcool. Din aceste probe s-au analizat în medie 39.1 aripi per probă. Aceste probe au fost colectate din diferite locuri, aflate la distanță de minimum 10 km unul față de altul. Probele colectate de pe flori au constat în albine ce proveneau cel mai probabil din mai mult de o familie de albine sau o stupină. Aceste probe au fost colectate vara, de aceea rezultatele ar putea fi întrucâtva afectate de activitatea de transport al familiilor de albine în pastoral.

În funcție de anul de colectare, probele au fost împărțite în două grupe: probele colectate înainte de anul 2000 (între anii 1982 și 1997) și probe colectate după 2000 (din anii 2016 și 2019). Anul 2000 a fost ales ca referință pentru a împărți grupele în mărimi apropiate. Acest reper temporal coincide și cu o serie de schimbări politice care au condus la aderarea României la UE, la intensificarea circulației și comerțului, având probabil un impact mai mare asupra populației de albine. Mărimea grupelor de probe de albine provenind din perioada de dinainte și de după anul 2000 a fost de 102, respectiv 95.

Au fost analizate 4 grupe de areale în corelație cu perioada de colectare a probelor: arealul intra- carpatic/înainte de anul 2000 (n = 52), arealul intracarpatic/după anul 2000 (n = 36), arealul extracarpatic/înainte de anul 2000 (n = 50) și arealul extra-carpatic/după anul 2000 (n = 59).

Imaginile cu aripi au fost realizate cu ajutorul unei camere foto conectată USB, echipată cu lentile de 25 mm (FL-CC2514-2M, Ricoh). Rezoluția imaginilor a fost de 2.400 dpi. Aripile au fost măsurate în conformitate cu metodologia morfometriei geometrice. Pe fiecare imagine a aripii s-au identificat 19 repere prin utilizarea programului informatic IdentiFly.

Fiecare reper este descris prin două coordonate care dau 38 de variabile. Coordonatele reperelor au fost aliniate prin analiza generalizată Procrustes din programul MorphoJ 1.06. Apoi, coordonatele aliniate au  fost supuse analizei componentelor principale pentru a obține 34 de scoruri PC, care au constituit «forma aripii». Mărimea aripii a fost măsurată ca logaritm natural al mărimii centroidului. Mărimea centroidului a fost calculată ca rădăcina pătrată a sumei distanțelor pătrate dintre centrul aripii și reperele sale.

Latitudinea, longitudinea și temperatura medie anuală au fost determinate pentru fiecare locație de proveniență a aripilor. Temperaturile medii lunare la o rezoluție spațială de 30 s au fost calculate ca medie pentru a calcula temperatura anuală utilizată în analize. Datele privind coordonatele reperelor au fost calculate ca medie a probei (familia de albine) sau locațiilor (în cazul probelor de albine colectate de pe flori). Forma aripilor a fost comparată între areale/perioadă folosind analiza multivariată a varianței (MANOVA). Relațiile dintre forma aripii și altitudine, latitudine, longitudine și temperaturile anuale au fost analizate folosind regresia multivariată.

Relațiile dintre două variabile univariate (de exemplu temperatura și latitudinea) au fost analizate cu ajutorul corelației Pearson. Mărimea aripii și indicele cubital au fost comparate între grupele studiate folosind analiza de varianță (ANOVA). Diferențele între grupe (areal/perioadă), incluzând și comparația cu cele două referințe – rasele învecinate A.m. carnica și A.m. macedonica, au fost analizate utilizând analiza canonică (CVA).“

Laura ZMARANDA

Revenim asupra unui subiect foarte important, și anume păstrarea în rasă pură a albinei românești. În rândurile următoare prezentăm concluziile studiului „Modificări temporale la nivelul nervurii aripilor în populația de albine melifere din România“, ai cărui autori sunt dr. ing Adrian Siiceanu, dr. ing. Eliza Căuia, dr. ing Gabriela Oana Vișan de la ICDA București și prof. univ. Adam Tofliski (Universitatea de Agricultură din Cracovia).

„Majoritatea studiilor privind modificările albinelor care au survenit de-a lungul timpului au fost efectuate în afara arealului lor de origine. Aceste studii au vizat în principal schimbările legate de înlocuirea albinelor europene cu albinele africanizate invazive pe continentele americane sau au raportat unele diferențe existente între diverse sușe de albine utilizate de crescătorii de mătci din SUA. Unele studii care au evaluat frecvența alozimelor arată că nu s-au detectat diferențe semnificative pe perioade de câțiva ani. În alte studii, care au avut ca scop secvențierea întregului genom, s-au detectat diferențe clare la nivel temporal. În insulele Azore, de exemplu, unde albinele au fost introduse probabil de către colonizatori, s-au pus în evidență modificări în compoziția haplotipului mitocondrial între albinele din diverse insule. În unele dintre acestea a existat o influență sporită a populațiilor de albine din linia filogenetică C. În legătură cu modificările identificate la nivel temporal în populațiile de albine din Europa continentală există puține informații. Unul dintre aceste studii, bazat pe secvențierea întregului genom a unor specimene muzeale și contemporane, a avut ca scop evaluarea diversității genetice a rasei A. m. mellifera în Elveția. Din acest studiu, totuși, nu a fost posibil să se estimeze gradul de amestecare a raselor non-native deoarece eșantioanele din populația contemporană au fost alcătuite din indivizi selectați, cu un grad mare de asemănare cu rasa locală. Cu toate acestea, în combinație cu un alt studiu și având în vedere o eșantionare randomizată s-a putut estima că în Elveția gradul de amestecare a raselor a crescut de la 4,5-9,1%, înainte de 1959, la 31-60%, în 2016. De asemenea, într-un alt studiu s-a observat că, în timp, albinele din Malta sunt mai puțin asemănătoare cu albinele din linia filogenetică A, fiind mai apropiate de cele din linia C.

Studiile privind modificările temporale sunt deosebit de interesante atunci când implică granițele dintre două subpopulații sau ecotipuri. O astfel de situație există în România, unde Munții Carpați formează o barieră naturală între populația intracarpatică din nord-vest și cea extracarpatică din restul țării. În prima jumătate a secolului XX s-au cercetat o serie de diferențe între diferitele populații de albine din România. Albinele din România sunt distincte de albinele din țările învecinate, așa că au fost desemnate ca rasă separată – Apis mellifera carpatica. Cu toate acestea, Ruttner a sugerat că în arealul intracarpatic din Romania albinele ar aparține rasei A. m. carnica, iar în arealul extracarpatic ar aparține rasei A. m. macedonica. Studiile mai vechi cu privire la rasa autohtonă A. m. carpatica s-au concentrat în special pe mărimea aripii și pe indicele cubital (care reprezintă raportul dintre lungimea a două nervuri ale celulei cubitale a aripii). Mai târziu au apărut și studii pe ADN mitocondrial, microsateliți și polimorfism uninucleotidic. A. m. carpatica aparține liniei filogenetice C și poate fi identificată utilizând metode moleculare. Această rasă diferă de alte rase nu doar prin morfologie, dar și prin fiziologie și comportament. În studiul de față am utilizat metoda de morfometrie geometrică a aripii albinelor prin evaluări asupra configurației nervurii aripii ca amprentă de rasă deoarece este o metodă sigură de identificare a raselor la albine și nu necesită echipament sofisticat, putând fi aplicată chiar și de apicultori. Mai mult, această metodă nu presupune o manoperă complexă, așa cum presupune morfometria clasică care se bazează pe un număr mare de măsurători pe multe aripi. Albina românească reprezintă o populație utilizată de apicultorii locali, se pare, încă din Antichitate, apicultura fiind o ocupație importantă și documentată din Evul Mediu. Chiar și între cel de-al Doilea Război Mondial și 1989, când România era izolată de alte țări, apicultura a continuat să se dezvolte pe baza albinei locale, susținută și de Asociația Crescătorilor de Albine din România, prin infrastructura sa de cercetare și producție. Concepte precum conservarea albinei locale și interzicerea importului sunt mai vechi în România. Pe baza florei melifere și a condițiilor climatice existente în România, tot în sprijinul protecției albinei locale s-au desemnat mai multe ecotipuri locale. Pentru conservarea și ameliorarea rasei s-a instituit un program național de protecție și creștere a albinei autohtone, iar importul de albine din alte rase a fost controlat de stat prin autorizație ministerială, așa cum reiese din unele documente elaborate de Mârza în anii 1965, 1968, 1970. În condițiile de limitare a călătoriilor, dar și existenței unor controale vamale stricte în acea perioadă, importurile de albine au fost mult scăzute ca intensitate în comparație cu alte țări din vestul și chiar din estul Europei. Ca urmare, pentru o perioadă lungă de timp, creșterea și schimbul de material biologic ca și activitatea de transport la culesuri au fost limitate la spațiul din interiorul granițelor, fiind practicate în toată țara, inclusiv între cele două zone – intra și extracarpatice. La ora actuală, transportul în pastoral este practicat pe scară largă de până la 30-40% dintre apicultorii din Romania; aceștia transportă familiile de albine la diferite culesuri chiar și până la 600 km de vatra permanentă, în interiorul țării. Apicultura intensivă este practicată în toată țara, cu excepția unor zone mai înalte din Munții Carpați sau mai izolate și se bazează în mod special pe albina locală. Majoritatea apicultorilor români consideră că albina locală este cea mai potrivită pentru a practica apicultura și înțeleg necesitatea protecției rasei.“

Laura ZMARANDA

Păstrarea Apis Mellifera în rasă pură trebuie să fie o prioritate pentru că vorbim despre o albină cu caracteristici unice. Aceasta a fost concluzia discuției purtate acum ceva vreme cu dr. ing. Eliza Căuia (ICDA-București) și dr. ing Adrian Siiceanu. Pentru a confirma importanța acestui lucru, cei doi oameni de știință, împreună cu alți doi cercetători, Adam Tofilski și prof. ing Gabriela Oana Vișan, au întreprins un studiu care să arate nivelul de hibridizare a Apis Melifera. În rândurile următoare redăm din cercetările lor.

„Albina meliferă (Apis mellifera) este o specie importantă din punct de vedere ecologic și economic, care oferă servicii de polenizare sistemelor naturale și agricole. Biodiversitatea albinei este pusă în pericol de importul în masă al mătcilor. În multe regiuni este neclar modul cum au fost afectate populațiile locale prin hibridizarea dintre rase și nu sunt multe informații despre schimbările apărute în timp. În România, în mod natural se găsește A. m. carpatica, iar unele studii arată că există și două subpopulații separate de Munții Carpați. În acest studiu am investigat modificările apărute la nivelul nervurii aripilor la albina românească în ultimele patru decenii. Am constatat că în populația contemporană există încă diferențe clare între subpopulațiile intra și extracarpatice, ceea ce indică faptul că variabilitatea naturală a albinelor din România se află încă într-o stare bună de conservare. De asemenea, am identificat diferențe semnificative între albinele colectate înainte de și după anul 2000. Modificările observate sunt cel mai probabil cauzate de încrucișarea dintre albinele autohtone și cele din afara țării, introduse sporadic de către apicultori. Pentru a susține conservarea și monitorizarea albinei locale am dezvoltat o metodă care să-i faciliteze identificarea. Albinele melifere (Apis mellifera) sunt polenizatori importanți pentru plantele cultivate și cele din flora spontană. Distribuția naturală a albinelor melifere cuprinde teritorii vaste, între Scandinavia în emisfera nordică și Capul Bunei Speranțe în emisfera sudică și din Portugalia (în vest) până în China (în est). În arealul lor de origine și evoluție s-au identificat peste 20 de rase naturale (geografice) [2, 3, 4, 5, 6], care sunt grupate în 4-6 linii evolutive. În general, este acceptat faptul că anumite rase sunt în pericol de supraviețuire ca urmare a fenomenului de hibridizare. Acest fenomen este, în principal, rezultatul importului de rase din afara arealului de origine (este vorba în special de rasele A. m. carnica, A. m. ligustica și hibrizi ai acestora) și al înmulțirii intensive a acestora prin creșterea și difuzarea de mătci. Hibridizarea introgresivă cauzată de introducerea de albine din alte rase este o problemă serioasă deoarece împerecherea naturală nu poate fi controlată de apicultori. Împerecherea are loc în locurile de adunare a trântorilor, unde se adună mătci și trântori de pe areale relativ mari, în mai multe zboruri de împerechere cu până la 28 de trântori (în medie 17). În consecință, o familie de albine din altă rasă poate produce hibrizi cu familiile de albine locale, gestionate de apicultori sau din fondul genetic din afara stupinelor (cuiburi sălbatice), în arealul său de împerechere de până la 15 km. Această problemă este una stringentă, în special în Europa, unde există o densitate mare, apicultura fiind una intensivă, iar populațiile de albine sălbatice, negestionate de om, sunt relativ mici.

În multe zone din Europa există problema hibridizării dintre rasele locale și cele non-locale. Prin urmare, comunitatea științifică pledează în mod constant pentru conservarea diverselor resurse genetice ale albinelor adaptate la nivel local deoarece probabilitatea de a supraviețui în prezența diferiților factori de stres este mai mare în cazul raselor și ecotipurilor adaptate local. Acest lucru este deosebit de important pentru activitățile de ameliorare, în special având în vedere principiul de conservare prin Monitorizarea hibridizării între rasele endemice și non-endemice este vitală pentru protecția raselor și a ecotipurilor locale. Este important să știm nu numai dacă hibridizarea este prezentă, dar și cât de repede progresează. Din păcate, există foarte puține informații despre dinamica hibridizării. Chiar dacă s-au monitorizat în mod repetat de-a lungul timpului aceleași areale geografice, trebuie menționat că metodologia diferă foarte mult între studii. Studiile mai vechi s-au bazat adesea pe aspecte ce țin de morfologie, în timp ce studiile mai noi se bazează din ce în ce mai mult pe markeri moleculari. Chiar dacă, prin diverse abordări, se detectează o anumită hibridizare, este dificil de tras concluzia dacă nivelul de introgresie a genelor străine progresează sau nu.“

Laura ZMARANDA

Ing. Ioan Fetea- „Uniunea Europeană și guvernanții ar trebui să protejeze producția de miere“    

Recent, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București a fost organizată, la propunerea Asociației Crescătorilor de Albine în parteneriat cu reprezentanți ai ambasadei Sloveniei și Muzeul Antipa, Ziua Mondială a Albinei.

„Interdicția de a avea albine în București trebuie corectată“

Marian Pătrașcu, președinte al Asociației Crescătorilor de Albine din România, filiala București/Ilfov a declarat: „În 2018 am aflat cu bucurie că ziua de 20 mai a fost hotărâtă de Organizația Națiunilor Unite ca fiind Ziua Mondială a Albinei. Atunci filiala noastră, București/Ilfov, împreună cu Asociația Crescătorilor de Albine din România și ambasada Sloveniei, a organizat acest eveniment. Ne-am bucurat, a fost o reușită. Acum suntem la a IV- a ediție, desfășurată sub sloganul „Albina Unește“. Oamenii iubesc albina și vrem ca toți să conștientizeze că albinele sunt prietenii noștri. Fără albine nu ar fi viață. De aceea trebuie să încercăm să protejăm și să salvăm albina. În București avem chiar și o echipă de voluntari care răspunde prompt la solicitările legate de albine adresate de populație, dar și de poliția locală, instituțiile de situații de urgență, primării. Voluntarii încearcă întotdeauna să răspundă solicitărilor autorităților, adică să ridice acele albine care puneau în pericol viața oamenilor. În acest moment suntem singura capitală din Europa care are interdicția de a crește albine. Ceea ce ne bucură este că albinele nu știu acest lucru, altfel Bucureștiul ar risca să fie un oraș fără flori deoarece polenizarea albinelor este foarte importantă. Noi credem că această interdicție trebuie să fie corectată cât mai urgent. Albinele nu sunt o amenințare pentru populație și, cum spuneam noi, putem să gestionăm aceste situații. Apicultorii sunt pregătiți și știu cum să reacționeze. Fenomenul de înroire sau de înmulțire nu trebuie să ne sperie, trebuie doar să sunăm autoritățile.“  

Un membru nou implicat în organizarea evenimentului este directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, cercet. Șt. Gr. I Luis Ovidiu POPA. Acesta consideră că implicarea mai multor instituții în astfel de evenimente ar ajuta la educarea noii generații și la formarea unei relații de prietenie cu natura. „Muzeul Antipa s-a implicat de anul acesta în desfășurarea evenimentului Ziua Mondială a Albinei. Am avut deja un prim eveniment la muzeul Antipa unde a fost demarat un proiect în care vrem să expunem stupi de diferite forme din diferite țări. Prin acest mod consider că vom ajuta noua generație să cunoască albina mai bine, să înțeleagă rolul ei în natură,“ a menționat directorul muzeului. 

România, a doua putere europeană la producția de miere

România este una dintre țările apreciate pentru producția de miere despre care se spune că este una dintre cele mai bune și de calitate. România este astăzi considerată a doua putere europeană la producția de miere. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine, ing. Ioan Fetea a precizat: „Mierea din România încă este de calitate. Spun «încă» deoarece această globalizare economică, aceste schimburi foarte rapide de produse apicole intercontinentale și aici mă refer nu doar la cele din Europa ci și la cele din America, China ne afectează într-un mod negativ. În sensul că mierea din alte regiuni intră pe piață la prețuri mult mai reduse și astfel ne obligă și pe noi să valorificăm produsele apicole la prețuri mici. Astfel, valorificarea nu mai este atât de rentabilă, deși este vorba de o miere de calitate. Este adevărat că România a devenit a doua putere europeană la producție, dar asta înseamnă niște eforturi deosebite din partea apicultorilor. Și aici mă refer  și la faptul că apicultorii sunt nevoiți să plece cu stupii prin țară cu mijloace de transport nu tocmai economice și în aceste cheltuielile sunt mai mari și implicit și prețurile de valorificare. Din punctul meu de vedere, Uniunea Europeană și guvernanții ar trebui să protejeze într-un fel producția autohtonă din orice domeniu, dar în mod special pe cea de miere pentru că vorbim despre un produs deficitar pe piața mondială. Dacă nu mă înșel, mierea constituie aprox. 1% din totalul îndulcitorilor la nivel mondial. Există așadar perspective de dezvoltare sub aspect cantitativ al segmentului de producere a mierii și produselor apicole. Dar există și un mare semn de întrebare legat de modul în care România își asigură autoconsumul. În prezent exportăm aproape jumătate din producție și nu consumăm decât jumătate din ce rămâne în țară, dar, în același timp, importăm din țări extracomunitare 20 – 30 % din producția de miere. Aceste produse importate nu întotdeauna au cea mai bună calitate, sunt valorificate la prețuri foarte reduse și din cauza asta apicultorul român are de pierdut“, a conchis președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România.

Liliana POSTICA

Pe scara evoluţiei, diferenţa între Homo sapiens şi Apis mellifera  este aşa de mare încât în tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate care combat fie agentul patogen, fie neutralizează tulburările din organismul albinei produse de acest agent. Nu putem folosi nici tehnicile homeopate sau de fizioterapie, placebo sau alte tehnici imaginate de-a lungul timpului de mintea omenească (descântece, incantaţii, hipnoză etc.) deoarece sunt fără efect.

De ce este ineficientă combaterea bolilor la albine

Semnalele de alarmă lansate în diferite locuri de pe glob de asociaţii apicole, organizații sau asociaţii ecologiste, fie chiar de autorităţi, se aud din ce în ce mai des – „albinele sunt în pericol“, „albinele sunt vitale pentru oameni, pentru economie, pentru planetă“. Printre cauzele care generează declinul coloniilor de abine este incriminată şi lipsa medicamentelor pentru acest domeniu. În consecință, lipsa lor sau interzicerea folosirii în tratamentul albinelor a medicamentelor folosite în medicina umană sau veterinară la alte specii pe motiv că lasă reziduuri în miere a făcut posibilă comercializarea unor produse neautorizate, eliberate fără prescripţie medicală sau pur şi simplu achiziţionate de pe piaţa neagră. În apicultură folosim de regulă produse industriale tipizate sau specialităţi farmaceutice cu o formulă precisă, cu o acţiune bine stabilită și comercializate pe baza autorizării lor de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

În cazul albinelor, de cele mai multe ori se folosesc „preventiv“ sucuri, decocturi şi extracte din plante fără să fie dozate și fără să fi fost făcute în prealabil experimente care să arate modul lor de acțiune. În afară de acestea se mai folosesc fel de fel de produse sau substanţe ineficiente, uzate moral sau folosite cu alte scopuri în medicină sau agricultură, produse considerate de unii „medicamente“ sau, mai grav, „remedii universale“. Lipsa medicamentelor, dar şi administrarea în mod empiric a unor produse neînregistrate la Autoritatea pentru Controlul Medicamentelor au condus la o combatere impropie şi ineficientă a bolilor la albine, cu consecinţe imprevizibile dintre cele mai grave. Din cauza unor tratamente empirice, nu numai eu, care de-a lungul timpului, datorită profesiei, am coordonat anchete epizootologice şi am investigat eficienţa unor tratamente, dar şi foarte mulți apicultori s-au confruntat cu accidente sau cu reacţii adverse.

Tehnica farmaceutică a renunţat parţial la soluţiile extractive

Ceaiurile (infuziile decocturile) au fost folosite din vechime în tratamentul diferitelor afecţiuni. Dar, încă din secolul al XIX-lea, datorită progreselor înregistrate în medicină se renunță parţial la ele și rămân în terapie doar ca adjuvanţi, ca suplimente nutritive sau ca placebo. O cană cu un pliculeț de ceai poate fi benefică unui om de 80 de kg, dar aceeași cantitate administrată primăvara unei colonii de albine care, de regulă, cântărește sub 1 kg poate însemna un conţinut mult prea mare de alcaloizi sau principii necunoscute din plante pe kg/corp (o albină cântăreşte în jur de 80 mg). Așadar, vorbim despre faptul că efectele unui conținut de zeci de ori mai mare, atunci când folosim pentru prepararea infuziei un pliculeţ, sau de sute de ori mai mare când folosim necântărit un mănunchi de plante, pot fi foarte grave în cazul albinelor.

Extractele (alcoolice sau apoase) din plante sau sucurile din ceapă și usturoi conţin zeci de componente al căror mod de acţiune nu îl cunoaștem şi care nu pot fi dozate. În plus, conţinutul ridicat de substanţe volatile poate imprima un gust şi un miros neplăcut mierii. Într-un amestec de plante întâlnim sute de principii active pe care metabolismul albinei melifere nu le poate folosi și din această cauză tehnica farmaceutică a renunţat parţial la soluţiile extractive în favoarea substanţelor pure. Considerăm aceste produse suplimente alimentare? Albina se hrănește cu altceva, așa că de ce să le adăugăm în hrana energetică? Avem nevoie de balast sau de substanţe nedigerabile care încarcă intestinul gros al albinei mai ales pe timpul iernii? Nu.

Antibioticele ar trebui prescrise în baza unei antibiograme

Tratamentele cu antibiotice efectuate în scop profilactic în colonia de albine reprezintă o agresiune şi determină poluarea cu reziduuri a produselor apicole şi stări de intoxicaţie subclinice sau cronice în colonia de albine. De regulă, folosirea antibioticelor în tratamentul bolilor la albine suprimă sau maschează semnele clinice fără a putea eradica boala, creează antibiorezistenţă şi lasă reziduuri în miere. În medicina umană şi veterinară antibioticele se prescriu în urma unui diagnostic cert şi pe bază de antibiogramă. Acest lucru trebuie făcut şi în combaterea bolilor la albine şi, în plus, avem nevoie de strategii de combatere bine puse la punct pentru a nu lăsa reziduuri în produsele apicole.

În tratamentul albinelor melifere au apărut și efecte adverse ori s-au produs intoxicații. Insecticidele folosite în horticultură conţin adjuvanţi chimici (agenţi de înmuiere, de emulsionare, de fixare, antigel etc.) care ușurează combaterea acarienilor, dar care contaminează produsele apicole. Subdozarea sau supradozarea pot provoca rezistenţă la acaricid şi pierderi de albine și nu putem ignora toxicitatea acestora în timp. Cercetări recente au demonstrat că amitrazul (substanţa activă din vatrachet) rămâne în corpul gras al albinei atât timp cât trăieşte aceasta (vezi LA nr. 40 p22). La fel de gravă este şi imitarea sau contrafacerea unor produse aflate pe piaţă (protofil), fără a se cunoaşte exact compoziţia sau tehnogia de fabricaţie.

Medicamentele veterinare specifice combaterii bolilor la albine trebuie să fie utilizate corect şi să fie monitorizate efectele adverse. Este nevoie să cunoaștem proprietăţile produsului medicamentos, modul lui de acţiune la nivel celular şi/sau subcelular, având la bază experimente în acest sens. Hotărâtor pentru utilizarea unui medicament este efectul său terapeutic şi cât de bine este tolerat de albine.

Utilizarea medicamentelor trebuie redusă la minim

În procedeele de autorizare şi înregistrare a medicamentelor se verifică, pe lângă compatibilitate, şi pericolul pe care îl reprezintă produsele de origine animală pentru consumator. Produsele melifere sunt produse naturale faţă de care consumatorul are cerinţe extrem de mari, de aceea utilizarea medicamentelor trebuie bine gândită şi redusă la minimum. Cheltuielile făcute cu metode biotehnice de combatere sau cu substanţe naturale sunt răsplătite printr-un preţ corespunzător al produselor apicole „bio“.

Deoarece mijloacele de combatere de care dispunem la această oră nu ne permit să acționăm la întâmplare nu putem trata preventiv fără un diagnostic cert şi nici nu putem folosi în exces substanţe chimice antiparazitare deoarece comunitatea europeană controlează din ce în ce mai amănunțit reziduurile din miere. Acțiunile de combatere trebuie să aibă ca țintă întreaga structură parazitară, iar la baza lor trebuie să stea cunoașterea întregii încărcături parazitare (starea de sănătate a stupinei). Trebuie să apreciem medicamentul, fără a-l considera însă panaceu universal. Trebuie să-i cunoaştem proprietăţile şi să ne gândim bine înainte de a-l folosi deoarece poate fi armă cu două tăişuri.

Pentru a obţine un medicament, pe lângă o muncă laborioasă de mare complexitate în care sunt angrenate echipe întregi de chimişti, farmacologi, toxicologi, clinicieni etc., sunt necesare după aceea numeroase studii de specialitate concepute în urma experimentării, studii care stau la baza autorizării. Pentru toate acestea sunt necesare fonduri considerabile.

Din cauză că albina este considerată de mulţi agenţi economici o specie minoră, neaducătoare de profit, marile firme de medicamente nu sunt interesate de obţinerea şi lansarea pe piaţă a unor produse necesare apiculturii. De aici necesitatea ca formele asociative atât la nivel național, cât şi internaţional (comunitate europeană) să ceară autorităţilor sprijinirea unor programe de cercetare în această direcţie.

Formula chimică a medicamentelor aflate pe piaţă este cunoscută, la fel și proprietăţile terapeutice, indicaţiile şi contraindicaţiile. De asemenea, medicamentele sunt testate pentru a stabili riscurile potenţiale asupra organismelor vii (mutagenitatea, teratogenitatea etc.) şi a mediului, li se fac teste de siguranţă şi de eficacitate, sunt supravegheate în teren pentru evetualele intoxicaţii sau efecte adverse care trebuie raportate obligatoriu la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi la Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

• Avem nevoie de o piaţă de desfacere a medicamentelor pentru albine care să fie sub supravegherea autorităţilor şi a asociaţiilor profesionale, iar prepararea, controlul şi conservarea produselor medicamentoase trebuie să se facă la nivelul cerinţelor contemporane.
• Pentru a ţine bolile albinelor sub control avem nevoie de medicamente veterinare specifice, prescrise de medici veterinari specializaţi în patologie apicolă care trebuie să se asigure că acestea sunt utilizate corect, folosind strategii de combatere nepoluante şi care trebuie să monitorizeze eventuale efecte adverse.
• Tratamentul medicamentos trebuie asociat cu măsuri de împiedicare a răspândirii agentului infecţios şi de stimulare cu hrană proteică și glucidică a albinelor în vederea menținerii puterii biologice a coloniei.

Dr. Gh. Dobre — Romapis

Crearea unei noi rase de albine  sau a unui hibrid superproductiv care să nu țină cont de realitățile social-economice și climatice, de șanse și de hazard, de modul de coexistență, de interesele dintre agricultura tradițională, ecologică și de interesele celei industriale este o utopie.

În România, după propriile constatări, mai mult de 2/3 sunt stupine mici și mijlocii care, de regulă, nu fac stupărit pastoral. Micile stupine staționare, cu albine din ecotipul local, adaptate la condițiile de climă și floră din habitatul respectiv, asigură biodiversitatea zonei prin polenizarea plantelor entomofile. Marile ferme apicole care fac stupărit pastoral pe distanțe mari, preocupate economic de o producție cât mai mare de miere, nu sunt interesate să mențină în producție ecotipul local. Micile stupine, crescătoare a ecotipului local, trebuie, pentru producerea de regine, să-și selecționeze și să-și înmulțească coloniile care răspund cel mai bine cerințelor locale (selecție în interiorul populației).

Pentru a gestiona numeroasele riscuri cu care ne confruntăm trebuie să avem o altă abordare a tehnologiilor apicole și să nu le amestecăm pe cele intensive, profesioniste, care au la bază profitul și pun în pericol menținerea și supraviețuirea albinei locale cu tehnologia apicolă naturală, darwiniană, a apicultorilor amatori care asigură biodiversitatea.

Producția de regine în propria stupină este vitală pentru micul apicultor pentru a evita roirea necontrolată și a face o înmulțire dirijată. Un avantaj de necontestat este posibilitatea apicultorului de a transforma în mai puțin de un sezon (câteva luni) – prin schimbarea mătcii – o colonie necorespunzătoare într-o colonie puternică și productivă.

Pentru a scădea presiunea infecțioasă trebuie să luăm roiul din colonia-mama fără rame, așa cum pleacă în mod natural și să-l introducem în stup pe rame noi. Albina meliferă nu este domesticită, este numai adaptată. Evoluția și dezvoltarea acesteia într-un anumit areal (dispersia trântorilor, împerecherea în natură și roirea necontrolată) nu sunt decât parțial sub controlul omului.

Lăsând în urmă ramele – din care a eclozat puiet –, cu puiet și ramele cu miere și păstură scădem presiunea infecțioasă asupra roiului, lăsând în vechiul stup acarienii din celulele cu puiet, sporii de locă, de nosema sau alți dăunători și agenți infecțioși.

Apicultura darwiniană, naturală, care se integrează respectând albinele și folosindu-le în scopuri practice, mi se pare o modalitate bună de a fi păstrători responsabili ai acestor mici creaturi, insectele cele mai apropiate de om și cele mai folositoare.

Activitățile și comportamentul albinei lucrătoare se concentrează asupra procurării de rezerve și acumulării lor în faguri. Pentru a avea miere de calitate nu trebuie să extragem miere din cuib. Pentru recoltă trebuie să folosim caturi și gratie Hanneman. Dacă nu vrem să compromitem brandul miere românească nu trebuie să admitem în jurul nostru apicultori care falsifică produsele stupului sau nu respectă condiții minime de igienă.

În noul PNA (Program Apicol Național) apicultorii sunt sprijiniți, printre altele, pentru a deconta medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, precum şi prin acordarea unor resurse financiare formelor asociative apicole legal constituite pentru consultanță în apicultură și pentru organizarea de cursuri de perfecționare. Acestea sunt măsuri imperios necesare pentru o apicultură performantă. Ca apicultori trebuie să ne adaptăm la cerințele actuale, să ne documentăm din cât mai multe surse și să promovăm adevărul științific pentru a nu face muncă în zadar.

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finanțat până în prezent 5.495 de apicultori prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care au primit sprijin nerambursabil pentru achiziția de stupi, familii de albine sau pentru procesarea mierii.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale salută crescătorii de albine și procesatorii de produse apicole din Romania și mulțumește beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) care au solicitat și au primit fonduri europene nerambursabile pentru proiecte în domeniul apicol. Ziua Mondială a Albinei însemnă recunoașterea importanței albinei și a nevoii de a proteja această specie atât de importantă pentru ceea ce înseamnă viața pe Terra.

Valoarea proiectelor care au ca scop investiții în sectorul apicol, finanțate de AFIR prin PNDR 2020, este de peste 109 milioane de euro. Beneficiarii investițiilor apicole au accesat fonduri europene nerambursabile acordate prin submăsurile 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Totodată, proiecte ce privesc domeniul apicol au primit finanțare și prin submăsurile 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” și 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol”

Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3. Astfel, prin această submăsură s-au finanțat 4.667 de proiecte cu o valoare publică contractată de aproape 70 milioane euro. Aceste proiecte au vizat achiziția de familie de albine sau instrumentar apicol.

Proiectele dedicate apiculturii finanțate prin submăsura 6.1 sunt în număr de 801, cu o valoare publică contractată de 33,1 milioane euro și au prevăzut atât achiziții, cât și mică procesare la nivelul exploatației apicole.

Prin submăsura 4.1 au fost finanțate 6 proiecte pe apicultură, cu o valoarea publică contractată de peste 2,4 milioane euro. Tipurile de investiții vizează înființarea/ modernizarea stupinelor prin achiziție echipamente apicole și amenajare spații pentru procesare, condiționare produse apicole.

Prin submăsura 4.2 beneficiarii au primit finanțare pentru 5 proiecte de investiții în domeniul apicol cu o valoare publică contractată de peste 2,3 milion de euro. Prin această submăsură s-a acordat finanțare pentru unitățile de procesare, ambalare și comercializare produse apicole.

Totodată, prin submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” a fost finanțat un proiect privind promovarea și comercializarea în comun a producției de miere și produse apicole realizate de membrii unui grup de producători. Valoarea publică contractată a acestui proiect este de 107.200 euro, iar din grup fac parte nouă exploatații agricole.

Mai mult, submăsura 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol” a finanțat 15 proiecte care vizează cooperarea actorilor locali în vederea susținerii lanțurilor scurte de aprovizionare cu produse apicole. Cele 15 proiecte au primit finanțare pentru 74 membri, din care 43 sunt fermieri (exploatații care participă în proiectele de cooperare). Valoarea publică contractată a acestor  proiecte este de 1,27 milioane euro.

Informații suplimentare

S.C. FILIA THREE S.R.L din localitatea Crasna, județul Sălaj, a depus în 2016 un proiect de finanțare prin submăsura 4.2 (Investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole), prin care a solicitat și primit fonduri europene nerambursabile în valoare de 189.895 euro. Valoarea eligibilă totală a proiectului a fost de 379.790 Euro

Beneficiarul a solicitat finanțare pentru a dezvolta partea de procesare a mierii, prin construirea unei unități de procesare, ambalare și comercializare a produselor apicole. Totodată, proiectul a vizat dotarea cu utilajele și echipamentele necesare procesării și ambalării mierii, în vederea realizării unui lanț integrat de colectare, depozitare, procesare, ambalare și comercializare a produse apicole.

Astfel, apicultorul Deneș-Zsolt PAP a construit o hală cu funcțiuni de depozitare, procesare, ambalare, precum și un magazin de prezentare produse apicole.

Printre achizițiile realizare prin implementarea proiectului, se numără: o mașină de ambalat miere în caserole și una pentru ambalat la plic, omogenizator și pompă de miere, cameră pentru decristalizare dar și laptop-uri, birouri sau altă aparatură necesară funcționării.

Un alt exemplu de investiție din domeniul apicol, finanțat prin FEADR și finalizat în 2019 este cel realizat de STOICA Ion, în Porumbacu de Jos, din județul Sibiu.

În anul 2017 acesta a solicitat finanțare în valoare de 15.000 euro pentru dezvoltarea fermei apicole de mici dimensiuni pe care o deține. Proiectul a fost finanțat în proporție de 100% prin submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.

Beneficiarul are ca obiect de activitate apicultură. De la 20 de stupi, în 2020 - anul înființării, acesta și-a crescut treptat exploatația, ajungând la momentul depunerii proiectului la 130 de familii de albine.

Prin implementarea proiectului, apicultorul STOICA și-a propus dezvoltarea și modernizarea capacității de producție, îmbunătățirea managementului exploatației și promovarea activității desfășurate, implicit a produsului finit.

În perioada 2018 - 2019, beneficiarul a comercializat o cantitate de 3.471 kg miere, în valoare de 14.873 euro. Aceasta reprezintă o creștere de 132,21% față de cât a fost estimat în cadrul planului de afaceri, respectiv 1.500 kg.

Din cele 28 de echipamente achiziționate prin proiect, pentru dotarea exploatației și îndeplinirea planului de afaceri, amintim un compresor, o mașină de găurit și înșurubat, un polizor unghiular, un pistol pentru vopsit rame, un capsator pneumatic etc.

Numeroasele riscuri cu care ne confruntăm aproape zilnic ne fac să intuim faptul că a șasea extincție este iminentă (poluarea și folosirea excesivă a chimizării, schimbările climatice, dăunătorii, pandemiile, acțiunile antropice, lipsa de conștientizare a factorilor de decizie etc.) și ne obligă pe noi, apicultorii, să ne implicăm social, să ne apărăm interesele și să găsim cele mai bune soluții pentru a putea menține biodiversitatea, un mediu prietenos în jur și o stupină în condiții de producție.

Nu putem acționa la întâmplare dacă vrem material biologic de calitate

La ultimul congres Apimodia (Montreal 2019) s-au conturat mai multe idei importante: pe primul plan s-a pus calitatea produselor apicole; pentru biodiversitate este mai important să avem mii de apicultori amatori cu câțiva stupi decât sute de apicultori profesioniști cu mii de stupi; pentru micul apicultor amator cea mai bună tehnologie este apicultura darwiniană sau naturală ori convențională; perspectivele apiculturii urbane sunt de viitor și, nu în ultimul rând, pe primul plan s-a menționat sănătatea coloniei de albine și pericolul bolilor emergente.

Nu putem acționa la întâmplare, după interese mercantile, sau „după ureche“ atunci când vrem să obținem material biologic de calitate. Când nu avem în jur o floră diversificată, cu ofertă suficientă de polen și nectar, nu avem ce face cu o „super albină“. Nu putem obține producții mulțumitoare de miere dacă nu avem în natură aport de nectar sau dacă suntem aglomerați pe un spațiu restrâns. Nu putem rezista la presiunea unei piețe necontrolabile și a unor informații și recomandări fanteziste și mercantile dacă nu avem produse de calitate. În apicultură, ca în toate domeniile, avem nevoie de multă informație; dar fără un filtru eficient, fără a discerne între adevăr și fals, riscăm să facem muncă în zadar.

Sănătatea coloniilor de albine

Succesul în asigurarea sănătății stupinei depinde de anotimp, de puterea coloniei de albine, de presiunea infecțioasă, de cunoașterea aprofundată a biologiei și a comportamentului agentului etiologic și a modului de acțiune și de aplicare a mijloacelor de combatere.

Eforturile sunt mari și nu întotdeauna rezultatele obținute ne mulțumesc. Ne lipsește organizarea, iar calitatea informațiilor de care dispunem – în special în mediul online – lasă de dorit. Nu putem acționa la întâmplare – în special pentru asigurarea sănătății coloniilor de albine – pe baza unor păreri preconcepute, fără suport științific. Nu putem folosi produse neînregistrate la ICPBMV (Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar) sau medicamente de multe ori intrate în țară fraudulos. În această situație, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să verificăm calitatea informației, să învățăm din experiența înaintașilor și să cunoaștem foarte bine biologia și instinctele ancestrale ale albinei, determinate de codul genetic al acesteia, altfel muncim în zadar. Dacă cunoaștem bine colonia de albine, dacă admitem că încă nu este domesticită și îi respectăm instinctele, putem face abstracție de toate recomandările oferite, în special pe canalele social media, de falși mentori, de dascăli fără școală, dar cu diplome fără valoare sau de așa-ziși „pricepuți“, dar nepricepuți.

Să nu uităm că „leacul“ (scabatox, batic, acizi organici nepurificați și nedozați corespunzător etc.), ignoranța (am văzut la tîrgul de la Câmpina un negustor care vindea capcane pentru gândacul mic de stup Aethina tumida (3) drept evaporatoare de acid formic!??) sau administrare agresivă (Furreto, sublimare, etc.) pot face mai mult rău coloniei de albine decât agentul infecțios pe care îl combatem.

În tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate

Nu numai de acum, dar și din vechime au fost minuni care nu s-au confirmat și s-a pus problema prelucrării pe baze științifice a datelor, a elaborării unor ipoteze pertinente, a folosirii corecte a informației și a discerne între axiome și sofisme. Așa au apărut postulatele lui Koch. Pe baza acestora au fost elaborate metode și tehnici fundamentale pentru identificarea cauzelor unor maladii infecțioase în special și s-a fundamentat teoretic și faptic, cu argumente indubitabile, orice cercetare științifică, principii care se cunosc foarte bine în mediile academice și în institutele de cercetare, dar nu și de „mentorii“ care postează filmulețe pe Youtube.

Intoxicațiile, efectele secundare, acțiunile adverse și incompatibilitățile farmacodinamice ale medicamentelor au obligat autoritățile să reglementeze și să controleze circulația medicamentelor atât în mediul uman, cât și veterinar. În apicultură folosim de regulă produse industriale tipizate sau specialități farmaceutice, cu o formulă precisă, cu o acțiune bine stabilită, comercializate pe baza autorizării de către institutul de profil.

Pe scara evoluției, diferența între homo sapiens și apis mellifera este așa de mare încât în tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate care combat fie agentul patogen, fie neutralizează tulburările din organismul albinei produse de acest agent. Nu putem folosi nici tehnicile homeopate, nici tehnici de fizioterapie, nici placebo și nici alte tehnici imaginate de-a lungul timpului de mintea omenească (ceaiuri, descântece etc.) deoarece sunt fără efect. În lipsa medicamentelor alopate, pe baza unuia dintre principiile lui Hipocrat, este mai bine să prevenim, să lăsăm și să sprijinim colonia să lupte cu bolile și dăunătorii ajutată de propriile mijloace de autoapărare.

În cazul varoozei trebuie să luăm în calcul mai multe variante

Provocările perioadei actuale ne obligă să ținem cont de realități în prevenirea și combaterea unor boli sau dăunători și să aplicăm principiile luptei și protecției integrate {Integrated Pest (Control) Management} elaborate de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) încă din anii 1967-1968.

Dacă ne referim la varrooză, pentru a putea elabora concluzii logice și a aplica mijloace eficiente de combatere trebuie să luăm în calcul mai multe variante. Trebuie să ținem cont de biologia parazitului în funcție de anotimpul în care ne aflăm (fenologie) și de modul cum acționează medicamentul. Iarna nu putem folosi substanțe de contact (piretroizi) când Varroa se află ascuns între plăcile chitinoase ale abdomenului albinelor care îl apără deoarece au eficiență redusă, iar în timpul culesului putem polua produsele apicole. Tehnicile de aplicare (administrare) trebuie să fie ușoare și să nu creeze efecte adverse populației de albine și nici disfuncții pentru operator. Fumigarea, evaporarea necontrolată, sublimarea sunt tehnici agresive atât pentru om, cât și pentru colonia de albine și presupun temperaturi constante și dispozitive specializate. De asemenea, într-un anumit areal, pentru a evita recontaminarea, toate stupinele trebuie să fie tratate în același timp.

Nu trebuie să apreciem un medicament numai după numărul de paraziți care cad, ci și după numărul de paraziți care rămân pe albine și puiet.

În aceste condiții trebuie să verificăm gradul de infestare în stupină și să tratăm cu produse înregistrate la ICPBMV sau la nivelul Uniunii Europene și recomandate de producător pentru fiecare perioadă a anului. Dintre produsele autorizate menționez că cele mai bune rezultate se obțin cu medicamentele „bio“. Trebuie să renunțăm la chimioterapie deoarece reziduurile rămân în stup, iar produsele apicole le consumăm și noi, apicultorii (oamenii).

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

În urmă cu aproximativ doi ani prezentam eforturile cercetătorilor de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură de a găsi soluții eficiente, mai puțin poluante și care pot fi aplicate în mai multe perioade ale anului pentru combaterea unuia dintre cei mai agresivi „prădători“ ai albinelor, Varroa destructor. Cercetarea s-a axat pe folosirea acizilor organici volatili, iar rezultatele promit dezvoltarea unui tratament mult mai eficient în combaterea Varroa decât cele deja existente. Studiul cercetătorilor români a fost publicat și în jurnalul INSECTS – Insects Ecology and Biocontrol Applications în prima lună a acestui an. Revenim în atenția dvs. cu informații extrase din studiul privind concluziile și rezultatele experimentelor cercetătorilor de la ICDA, dr. ing. Adrian Siceanu și dr. ing. Eliza Căuia.

În cazul Apis mellifera înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare

Este bine cunoscut faptul că acarianul Varroa destructor provoacă pagube semnificative la nivel mondial în apicultură, fiind considerat un factor major pentru scăderea populațiilor de albine (Apis mellifera) din ultima vreme. Efectul distructiv este determinat de comportamentul de hrănire, dar şi de transferul virusurilor specifice aflate în strânsă legătură cu diverşi factori precum cantitatea și tipul puietului, durata sezonului activ, transferul inter-colonii. Toți acești factori favorizează creşterea nivelului de infestare. Relația gazdă-parazit și procesul său de înmulțire la Apis cerana ne arată că mecanismele de apărare ale acestei specii de albine împotriva acarianului Varroa se bazează, în principal, pe dinamica populației sale și pe comportamente de igienă diferite, foarte pronunțate, pe limitarea reproducerii la puietul de trântori și chiar pe un comportament foarte specific care duce la sacrificarea propriei progenituri prin așa-numitul fenomen de înmormântare al puietului de trântori. Toate acestea fac parte dintr-o strategie foarte complexă, rezultatul unei coevoluții extrem de lungi și al unui fenomen de adaptare interspecific. Din păcate, A. mellifera nu are toate aceste comportamente adaptative într-un mod atât de complex, fiind o specie mult mai puțin rezistentă. Înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare, cu o creștere continuă a populației, ceea ce duce la prăbușirea coloniilor în 1-3 ani în absența tratamentelor.

Este nevoie de tratamente care pot fi aplicate și în faza de reproducere

Reproducerea albinei Apis mellifera are loc în puietul cu capac, unde se regăsește atât puietul de trântor, cât și puietul muncitor. Dinamica populației de acarieni în timpul sezonului activ este foarte variabilă și se bazează pe o rată de înmulțire de 0,7-1,45 fiice la femela matură în puietul muncitor și 1,6-2,6 fiice în puietul de trântori, în cca 1,5-3 cicluri de reproducere la fiecare femelă matură și o rată de infestare de 5 până la 12 ori mai mare la puietul de trântori. Diferiți alți factori naturali (de exemplu, plutirea, jefuirea, roiul, igiena, perioada puietului, alte condiții locale etc.) pot accelera sau limita întregul proces de multiplicare. Deoarece calotele de puiet reprezintă o barieră în aplicarea acaricidelor de contact, iar tratamentele actuale se aplică în special spre sfârșitul sezonului activ pentru a ucide acarienii foretici, ținând cont și de sfârșitul fluxurilor principale de miere, populația Varroa poate atinge praguri semnificative. Acest lucru determină deteriorarea albinelor de iarnă și o ineficacitate generală a metodelor de combatere. Ca urmare, devine din ce în ce mai importantă abordarea noilor strategii de control prin metode nepoluante, care să poată fi aplicate cât mai devreme posibil în sezon, vizând astfel și faza de reproducere. În acest sens, aplicarea acizilor organici volatili (de exemplu, acidul formic și acetic) în tratamente de scurtă durată pe întreaga colonie sau puiet prin diferite metode s-a dovedit deja utilă.

Se pot aplica în toată perioada sezonului activ

Combaterea Varroa într-un mod natural și durabil este esențială pentru apicultură, ținând cont de importanța albinelor pentru polenizare, precum și pentru obținerea de produse curate. În ultima perioadă, au fost dezvoltate noi proceduri de tratare a varoozei în faza de reproducere, care pot fi aplicate oricând în timpul sezonului activ deoarece folosesc acizi organici volatili, larg acceptați pentru apicultura ecologică. O astfel de procedură constă în periajul puietului acoperit cu acid formic, care este foarte eficient în uciderea acarienilor Varroa, dar și minim invaziv pentru coloniile de albine melifere. Importanța tratamentelor împotriva varroozei înainte de creșterea albinelor de iarnă este evidentă și acceptată pe scară largă deoarece majoritatea tratamentelor sunt limitate la aplicațiile târzii de sezon din diferite motive și sunt concentrate asupra acarienilor foretici. Având în vedere flexibilitatea aplicării noii proceduri în toată perioada sezonului activ, am început un studiu pilot pentru a testa preliminar eficiența aplicărilor de primăvară în combaterea Varroa. Rezultatele arată diferențe semnificative în ceea ce privește infestarea cu puiet între loturile experimentale și cele martor, în aceeași stupină, ceea ce oferă indicii clare că aplicarea tratamentului primăvara ar putea fi benefice pentru îmbunătățirea strategiilor de combatere a varroozei.

Acest tratament ar putea fi un instrument important pentru studii ulterioare și strategii de control al Varroozei adaptate condițiilor locale, cu costuri și riscuri minime și cu avantaje maxime asupra sănătății familiilor de albine.

În cadrul studiului-pilot au fost utilizate două grupuri tratate experimental și un grup de control. Tratamentul a constat în periajul puietului acoperit cu acid formic cu o concentrație de 65% în una și două aplicații. Rezultatele obținute arată diferențe foarte semnificative între loturile tratate și cele martor în ceea ce privește procentele de celule infestate evaluate în perioada iulie-august. În consecință, tratamentele de primăvară ar putea fi un instrument important în limitarea înmulțirii acarienilor varroa, dar sunt necesare experimente suplimentare pentru a le testa și adapta la diferite condiții locale.

(D.Z.)

Albert Einstein spunea: „Dacă albinele ar dispărea, omenirea va mai supraviețui 4 ani, cel mult“, iar conform unei comunicări a institutului Earthwatch, albinele sunt cele mai importante ființe vii de pe planetă, însă au intrat în categoria insectelor cu risc crescut de dispariție. Așadar, albinele ne oferă viață. Ne mai oferă și miere, unul dintre cele mai sănătoase alimente, iar consumul constant ne poate feri de numeroase afecțiuni. Mai mult decât atât, studiile arată faptul că folosirea mierii în anumite momente ale zilei ajută în mod diferit organismul.

Mierea consumată dimineața, pe stomacul gol:

• normalizează digestia;
• elimină balonarea;
• energizează organismul;
• întărește sistemul imunitar;
• stimulează arderile la nivel celular;
• elimină bacteriile nocive din organism;
• oprește dezvoltarea microbilor;
• contribuie la refacerea celulelor pielii;
• ameliorează tusea.

Mierea consumată seara, înainte de culcare:

• te ajută să ai un somn liniștit;
• întreține flora intestinală sănătoasă;
• ajută sistemul imunitar sã repare celulele afectate;
• ajută ficatul sã elimine toxinele;
• contribuie la arderea grăsimilor;
• tratează simptomele gripei și răcelii.

Mierea consumată înainte de efort fizic:

• oferă energie;
• contribuie la arderea grăsimilor;
• scade riscul apariției febrei musculare;
• crește rezistența organismului la efort.

Mierea consumată după antrenament:

• oferă energie musculaturii epuizate;
• reduce senzația de oboseală;
• accelerează recuperarea mușchilor suprasolicitați.

Știați că…

• Regina este cea mai mare dintre albinele din stup?
• Într-o singură expediție, o albină vizitează 50-100 de flori, iar într-o zi albinele dintr-un stup vizitează 225.000 de flori în fiecare zi?
• Albinele dintr-un stup parcurg în medie 8.000 km pentru un kg de miere?
• Viteza maximă pe care o poate atinge o albină este de 70 km/h, în timp ce, atunci când este încărcată cu polen şi nectar, viteza acesteia este de doar 20 km/h?
• Albinele pot bate din aripi foarte rapid, 200 de bătăi/ secundă, respectiv 12.000 de bătăi din aripi pe minut?
• Cea mai „bătrână“ albină cunoscută de cercetători are 100 de milioane de ani? Este conservată într-o bucată de chihlimbar şi a fost descoperită în Myanmar.

A consemnat Larissa DINU

De-a lungul timpului mierea a fost unul dintre cele mai prețioase produse de consum deoarece, pe lângă gustul rafinat pe care îl are, aduce și o serie de beneficii organismului nostru.

Afacere cu peste 600 de familii de albine

Culoarea și gustul delicat al mierii sunt inconfundabile. Cu siguranță te-ai lăsat și tu cucerit de aceste produse extrem de savuroase și benefice. Însă te-ai gândit vreodată care este parcursul mierii de albine înainte ca aceasta să ajungă pe masa ta? În spatele unui singur borcan de miere stă povestea unui apicultor. De data aceasta am vorbit cu un apicultor din Brăila, Dan Iorga, care a povestit pentru Lumea Satului cu ce pasiune și dăruire își face munca. „Împreună cu familia mea gestionez o afacere cu peste 600 de familii de albine. Producem miere polifloră ecologică și avem două sortimente, respectiv mierea de baltă, bogată în foarte multe vitamine și minerale, și mierea de amorfă sau salcâm pitic, aceasta fiind, de asemenea, extraordinară. Ca apicultor este foarte important să știi care sunt nevoile consumatorului. În România, la momentul actual, nu există o cultură a consumului de miere și atunci, discutând cu omul, afli ce își dorește și astfel îi poți oferi ce îi place. Îi invit pe toți colegii mei să încerce să descopere preferințele consumatorului pentru că acest lucru le poate rezerva un succes garantat“, a declarat Dan Iorga.

Piața angro nu mai este rentabilă

Apicultorul din Brăila susține că, la momentul actual, din cauza creșterii prețurilor, vânzarea mierii în cantități mari pe piața angro nu mai este o opțiune favorabilă pentru că, în continuare, costurile de producție sunt mai mari decât prețurile de comercializare. „În cei 4 ani de activitate am decis că este cel mai rentabil să vin direct către consumator. Piața angro nu mai este convenabilă. De asemenea, pentru a atrage mai mult consumatorii am creat o paletă de combinații de miere. Cel mai important lucru atunci când încerci o combinație nouă este să știi cu certitudine ce este în acel borcan. De exemplu, dacă un consumator ia un borcan cu miere și îl mănâncă peste 2-4 săptămâni trebuie să aibă siguranța că produsul s-a păstrat la fel de proaspăt și sănătos. Noi încercăm să facem și sosuri pentru bucătărie, mix-uri pentru salate pe bază de miere și mixuri cu semințe sau fructe pentru mic-dejun. De asemenea, încercăm să adăugăm în miere și produse care conțin foarte multă vitamina C, pentru a ridica imunitatea și a-i păstra nutrienții. Toate produsele stupului sunt benefice organismului uman. În plus, încercăm să facem și produse de îngrijire sau lumânări“, a precizat Dan Iorga. Printre sortimentele de miere ale acestuia ne-a atras atenția și mierea cu foițe de aur. „Încercăm să facem miere pentru toate bugeturile, dar mă pot mândri și cu gama de lux pe care o producem, respectiv mierea cu foițe de aur. Prețul diferă în funcție de gramaj, dar pornește de la 150 de lei“ a declarat Dan Iorga.

Totul este în dependență de vreme și familia de albine

Chiar dacă anul 2021 a fost mai complicat pentru apicultori din cauza vremii, aceștia au încercat să facă față provocărilor. Dan Iorga a menționat: „Anul acesta a fost foarte complicat pentru majoritatea apicultorilor. Am întâmpinat unele dificultăți din cauza vremii, dar aceștia sunt factori care nu depind de noi, ci de natură. 2021 a fost un an ploios, spre exemplu. De aceea, nu poți preconiza exact ce cantitate de miere vei avea anul acesta sau anul viitor. Totul este în dependență de vreme și familia de albine.“

De asemenea, Dan Iorga a precizat că pentru apicultor este foarte importantă și implicarea autorităților, în special atunci când vorbim de valorificarea produselor. „Chiar dacă muncim pe lanțul scurt și deja avem clienții noștri fideli, preferăm să organizăm și să participăm și la târguri. Autoritățile ne încurajează în acest sens, iar aceste târguri ne asigură succesul valorificării produselor. Afacerile în apicultură presupun costuri foarte mari și un alt aspect important este că trebuie să ai alături un apicultor cu experiență de la care să înveți „finețea“ procesului producerii mierii de albine. Altfel poți da greș“, a conchis Dan Iorga.

Liliana POSTICA

Nu este o noutate că tehnologia se dezvoltă de la o zi la alta. Mai nou, agricultura românească a început să evolueze de la cea clasică la una de precizie. Dar cât de receptivi sunt fermierii la noile tehnologii?

Poate fi descărcată de pe orice telefon

Nelu Mureșan, apicultor, ne-a povestit că este deschis la noile tehnici pentru creșterea și întreținerea familiilor sale de albine, iar tehnologia îi este de mare ajutor: „Îmi place să fac schimbări și încerc întotdeauna ceva nou. Tehnologia nouă ne ușurează treaba. Timpul economisit îl pot folosi la alte lucruri care mă vor ajuta să îmi dezvolt mai mult afacerea. Am descoperit recent o aplicație pentru apicultori care mi-a servit ca suport pentru munca pe care o fac. Prin această aplicație mi-am putut organiza activitatea la stupi.“

Aplicația pe care o recomandă Nelu Mureșan și o consideră utilă pentru apicultori poartă numele de BoxyBee și poate fi descărcată de pe orice telefon din magazin play. Potrivit acestuia, aplicația BoxyBee poate ține o evidență bună a stupilor și ajută la o organizare eficientă a lucrului în stupină.

De asemenea, aplicația poate fi ușor de folosit și înțeleasă de oricare dintre noi. Primul pas pe care îl facem când deschidem aplicația este să adăugăm numărul de stupi și ramele pe care le deținem. Practic, creăm virtual o stupină identică cu a noastră. Cel mai important aspect este că numărul stupilor pe care îi putem adăuga este nelimitat.

În partea dreaptă a aplicației vom observa „un steguleț“ ce conține mai multe secțiuni, punctuale: necesită recoltare, are botci, fără matcă, matcă virgină, matcă neperformantă, bezmeticit, necesită puiet, poate dona puiet, necesită hrană, necesită tratament. De exemplu, după ce verificăm stupul notăm în aplicație observațiile menționate pentru a avea o evidență mai sigură. Observațiile pot fi notate în funcție de necesitate la fiecare stup în parte.

Un alt avantaj al aplicației este că apicultorul își poate face notițe pe fiecare stup în parte. În acest sens, accesează secțiunea „stup“, apoi „caiet stupină“ și identifică în particular fiecare problemă. De exemplu, dacă am notat inițial Matca, scriem și problemele legate de aceasta, cum ar fi, lipsă ouă proaspete, lipsă puiet în orice stadiu, introdus matca virgină, bat botcă și altele.

Un alt lucru pe care îl pot face apicultorii în această aplicație este notarea unui rezumat al fiecărui stup. Dacă accesăm secțiunea „rezumat“ putem observa evoluția producției de miere. Un alt element important este că putem nota din ce an este matca. Totodată, în aplicația BoxyBee putem menționa și greutatea stupului, nu arată bine, mediu, foarte bun, puternic, grozav. De asemenea, în cazul în care stupul a fost vândut, apicultorii pot cu ușurință să șteargă stupul respectiv din aplicație. La final, putem avea o imagine de ansamblu a tuturor stupinelor.

Nelu Mureșan ne-a mărturisit: „Cu siguranță sunt și multe alte aplicații pentru apicultori. Însă, indiferent de aceasta, port întotdeauna cu mine un pix și un carnet în care îmi mai fac și alte notițe. Aplicația îmi oferă un stoc nelimitat de informație, însă, pentru orice eventualitate, mă asigur că am la mine și altele pe care aș putea face notițe. Probabil e și o deprindere mai veche deoarece atât eu, cât și alți colegi de ai mei încă învățăm cum să lucrăm digitalizat.“

Interesat de aplicațiile pentru apicultori a fost și Bogdan Iordache. Acesta, dorind să îmbine tehnologia cu munca agricolă, a dezvoltat, în urmă cu câțiva ani, o aplicație pentru crescătorii de albine cu numele APIARY BOOK, devenind una dintre cele mai cunoscute aplicații, apreciată în magazin play cu nota 4,5. Aplicația APIARY BOOK a fost tradusă în 14 limbi și folosită de apicultori din toată lumea. De asemenea, utilizarea acestei aplicații poate fi la îndemâna oricărui apicultor. Cu ajutorul telefonului mobil se poate identifica stupul, pot fi verificate detalii despre istoricul datelor introduse în trecut, iar pe baza acestor detalii se poate decide dacă stupul are nevoie de anumite acțiuni în acel moment sau nu. Există 30 de indicatori pentru fiecare stup în parte, începând de la trântori, albine lucrătoare până la temperatură, umiditate sau modele financiare cu cheltuieli și venituri. Un avantaj este și că aplicația este gratuită.

Liliana Postica

Vânătorul de albine, adică apicultorul Mihai Grama, este unul dintre cei mai fini degustători de miere. Povestește că încă din perioada liceului reușea să identifice tipul de miere pe care-l degusta și chiar era renumit pentru acest lucru. La un moment dat, fiind la o vânătoare de albine, a degustat o miere pe care nu a putut-o identifica, mierea de Negruș.

Negrușul sau iarba neagră (Calluna vulgaris (L.) Hull.) este un arbust folosit adesea în medicina populară. Se spune că era folosit ca medicament încă de pe vremea faraonilor. În timp a devenit cunoscut și ca plantă meliferă, care însă nu se găsește la tot pasul. Nici la noi în țară pajiștile cu iarbă neagră nu sunt foarte dese, însă în Munții Apuseni există zone unde albinele pot culege acest nectar.

„La o partidă de vânătoare de albine am gustat o miere pe care nu o gustasem niciodată. Și l-am întrebat pe pădurarul de acolo ce flori sunt în zonă. Și am aflat că există o pășune cu negruș, chiar una dintre cele mai mari întinderi din țară. Am mers acolo cu albinele, însă mai apoi, când am lucrat în Italia, am învățat cum să o scot, cum să o filtrez. Și am mai învățat că nu a o vinde vrac înseamnă valoare adăugată, ci trebuie să vinzi în borcane mici, să îți pui datele de contact pe ambalaj să te poată suna cumpărătorii pentru că, dacă-i de bine sau de rău, ei se pot întoarce la producător, iar acest lucru este important“, spune apicultorul.

De ce este specială această miere? Pentru că este o miere amăruie, ușor cristalizată, care se gelifică și o pot consuma chiar și diabeticii. Are proprietății curative pentru infecţii urinare, sistemul digestiv, dar și pentru sistemul nervos. Specialiștii spun că este o miere unică în lume, ce concurează celebra mierea de Manuka.

Apicultorul din județul Cluj are în acest moment 170 de familii de albine și toată cantitatea de miere pe care o obține o comercializează în țară. De fapt, și-ar dori ca produsele de calitate, nu doar cele apicole, să rămână și pe piața internă, să fie accesibile tuturor. Merge cu stupii în fiecare an în zona de munte, acolo unde cercetează permanent zone, vânează albine și are siguranța că mierea pe care o obține este de calitate, fără chimicale. De aceea și prețul pe care îl obține pentru un kilogram de miere de iarbă neagră nu este unul deloc mic, 100 lei kilogramul.

„Este o miere premium, unică în lume. De aceea o și vând la borcane mici. Este greu de filtrat și pot spune cu mândrie că este rezultatul muncii mele. Am apărut chiar și în presa de specialitate din străinătate cu această miere deosebită“, a mai spus Mihai Grama.

Asemenea multor produse pe care le obține, mierea de Negruș este acreditată ca produs montan, o recunoaștere care garantează autenticitatea acesteia și o poziționează în rândul alimentelor ce nu ar trebui să lipsească din alimentația celor preocupați de consumul de alimente cu trasabilitate clară.

Larissa DINU

Dimensiunea pieței globale a mierii a fost evaluată la 9,21 miliarde de dolari în 2020 și este de așteptat să aibă o evoluție a ratei de creștere anuală compusă (CAGR) de 8,2%. Un factor major care stimulează creșterea pieței este cererea mare de produse alimentare nutritive, creștere justificată de gradul de conștientizare a beneficiilor unui stil de viață sănătos.

Supermarketurile, principalul canal de distribuție 

Segmentul supermarketurilor/hipermarketurilor a reprezentat cea mai importantă sursă a veniturilor în comercializarea mierii pentru că peste 62% din cantitatea de miere în 2020 a fost distribuită prin aceste canale. În plus, marile companii din acest segment se concentrează pe deschiderea de noi magazine pe piețele emergente. Europa deținea cea mai mare cotă de piață, de peste 34% în 2020. Potrivit statisticilor, anul trecut aproape 60% din mierea consumată în regiune a fost produsă pe continent, iar jucătorii din Europa investesc sume importante în menținerea lanțului de producție și aprovizionare. În ianuarie 2018, producătorul de miere din Turcia, Altýparmak, a obținut o finanțare de 4,98 milioane de dolari de la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) pentru a-și dezvolta și promova lanțul valoric intern.

China este cel mai mare producător

Cel mai mare volum de miere se produce în China, iar statisticile arată că în 2019 producția totală de miere a fost de aproximativ 444.000 de tone metrice de miere. Tot în  2019, China a fost principalul exportator de miere naturală, iar valoarea exporturilor a fost de 253,3 milioane de dolari. Principalii importatori au fost SUA și Japonia. Estimările pentru producția de produse apicole la nivel național pentru ultimii ani sunt în jur de: 3.000 de tone metrice de lăptișor de matcă; 4.000 de tone metrice ceară de albine; 3.500 tone metrice propolis și 5.000 de tone metrice polen. Există mai mult de 2.000 companii specializate în producția și vânzarea de produse apicole în China.

Producția de miere în Statele Unite ale Americii a cunoscut fluctuații mari începând cu anul 2000, dar are o tendință generală pozitivă. Dakota de Nord este de departe cel mai mare stat producător de miere, cu o cotă de piață de aproximativ 38 de milioane de lire sterline în 2020, de peste două ori mai mult decât a obținut Dakota de Sud, care se află pe locul doi în topul marilor producători de miere din SUA. Cu toate acestea, Dakota de Sud a avut cel mai mare stoc de miere în 2020.

India, țara cu cei mai mulți stupi

V.V. Belavadi, om de știință emerit al Departamentului de entomologie de la Universitatea de Științe Agricole, Bengaluru, spune că India găzduiește aproape 796 de specii de albine (descrise până acum de cercetători), dintre care 40% sunt endemice în țară.

Conform celor mai recente date furnizate de Departamentul Agriculturii, producția totală de miere a țării în 2017-2018 a fost de 100.000 tone metrice (MT), comparativ cu 35.000 de tone metrice în 2005-2006. Astăzi, India are cei mai mulți stupi din lume, cca. 35.000, comparativ cu 8.000 în perioada 2005-2006. A crescut și numărul apicultorilor, al companiilor apicole și al societăților melifere, iar în ianuarie 2019 țara avea 9.091 de afaceri apicole înregistrate. În timp ce consumul de miere pe cap de locuitor este de până la 50 de grame pe an în India, la nivel global variază de la 250 la 300 de grame. Germania are un consum de miere pe cap de locuitor de 2 kg pe an. În Asia, Japonia este cel mai mare consumator de miere, cu un consum pe cap de locuitor de până la 700 de grame pe an. Odată cu creșterea cererii internaționale de miere, India exportă 50% din marfă, iar în ultimii 12 ani exporturile țării au crescut cu 207%. (D.Z.)

Mierea este cel mai vechi îndulcitor cunoscut de oameni și a fost folosită încă din timpurile preistorice. Primele mențiuni despre colectarea mierii datează din 6.000 î.Hr., atunci când oamenii colectau mierea albinelor sălbatice.

Aproximativ 120.000 de albine sunt necesare pentru a produce 1 kg de miere și o singură albină va produce doar aproximativ o lingură de miere în timpul vieții [Thomas și Schumann, 1992].

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește apicultorilor interesați că termenul limită de depunere a cererilor de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, este data de 26 noiembrie 2021 inclusiv.

Facem precizarea că în perioada 19 – 24 noiembrie 2021 au fost depuse 14.747 cereri pentru un număr de 1.377.726 familii de albine.

Apicultorii pot accesa formularele necesare depunerii cererii pe site-ul APIA www.apia.org.ro (link: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-minimis-sector-apicol).

Cuantumul ajutorului este în valoare de 23,7 lei/familia de albine.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 53.250.724 lei, reprezentând 10.763.157,96 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie  2021, respectiv 4,9475 lei petru un euro.

Sursa de finanțare este bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Termen de plată a ajutorului de minimis este data de 31 decembrie 2021.

Ajutorul de minimis se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producției primare, pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producție.

Decimarea efectivelor de albine la nivel mondial, din diferite cauze, a stârnit îngrijorare nu doar în rândul apicultorilor, ci chiar și în rândul oamenilor de știință care au considerat necesar să sublinieze în repetate rânduri riscurile pe care ni le asumăm dacă permitem dispariția acestor insecte. Tot în această direcție, anul trecut a avut loc o premieră prin realizarea primei hărți care arată distribuția geografică a populațiilor de albine. Prin informațiile pe care aceasta le oferă se pot stabili cu claritate prioritățile de conservare a albinelor.

Există 20.000 de specii de albine cunoscute

Sunt printre cele mai mici viețuitoare ale pământului și trec de multe ori neobservate, însă de ele depinde întregul echilibru al naturii. Albinele, de la cele mai mici care nu au ac și până la cele de mărimea degetului mare de la mână, sunt cele care susțin dezvoltarea și perpetuarea ecosistemelor și sunt principalii polenizatori ai multor plante care constituie ulterior alimentele noastre de bază. Spre exemplu, polenizarea a numeroase culturi din țările în curs de dezvoltare, în special, se bazează pe specii de albine native și nu pe albine melifere.

Până în momentul de față există în colecția remarcabilă de albine a Terrei 20.000 de specii cunoscute. Cu toate acestea, se știu puține lucruri despre diversitatea de specii care trăiesc pe fiecare continent. Doar în Antarctica nu întâlnim albine. Unele populații de albine, cum ar fi bondarii din Europa și America de Nord, sunt bine studiate, dar în alte regiuni, cum ar fi părți extinse din Asia și Africa, documentația a fost rară. Despre aproape peste 96% dintre speciile de albine nu există multe informații. În plus, nu au existat până acum date care să arate unde sunt cele mai multe specii de albine pe planetă. Potrivit BBC, o echipă de cercetători din Singapore și China a cartografiat distribuția tuturor celor 20.000 de specii de albine de pe pământ, iar rezultatele cercetării lor au fost publicate în revista Current Biology. Astfel, cu ajutorul acestei hărți globale, eforturile de conservare a albinelor vor avea altă eficiență. Acest lucru este foarte important, mai ales în contextul în care albinele sunt supuse presiunii pierderii habitatelor și a utilizării pesticidelor.

Pentru a realiza această hartă, cercetătorii au comparat datele despre apariția speciilor individuale de albine cu o listă de verificare a celor 20.000 de specii. Practic, prin combinarea și filtrarea a peste 5,8 milioane de înregistrări publice ale aparițiilor albinelor s-a obținut o imagine mai clară și mai cuprinzătoare a distribuției globale a albinelor.

Ce a arătat cartografierea

Prin această cartografiere au fost evidențiate regiunile unde sunt concentrate cele mai multe populații de albine (SUA au cele mai multe specii de albine de pe pământ), dar s-a realizat și diferențierea zonelor mai puțin potrivite pentru albine față de zonele în care acestea ar trebui să prospere, dar unde efectivele au fost reduse din cauza unor factori precum utilizarea pesticidelor, pierderea habitatului natural și pășunatul excesiv. Mai mult decât atât, harta a arătat și tiparele comportamentale ale albinelor. Astfel, s-a constatat că, din cele peste 20.000 de specii de albine, unele specii, cum ar fi bondarii și albinele fără ac, trăiesc în colonii, în timp ce altele sunt insecte solitare. Studiul întreprins pentru realizarea hărții a demonstrat faptul că, spre deosebire de alte viețuitoare, cum ar fi păsările și mamiferele, mai multe specii de albine se găsesc în zonele uscate, temperate, departe de poli mai degrabă decât în mediile tropicale, apropiate de Ecuator. Practic, există mai multe albine în emisfera nordică decât în sud. Lipsa albinelor în aceste regiuni este substituită de alte specii de insecte precum gândacii, moliile și viespile care realizează polenizarea plantelor. Concluzia a fost că, aparent incredibil, există mult mai puține specii de albine în păduri și în junglă decât în mediile deșertice. Explicația este că plantele și florile care cresc în regiunile aride oferă albinelor mai multă hrană decât copacii. În plus, oamenii de știință susțin că umiditatea crescută condiționează rezervele de polen și implicit existența albinelor în regiunile umede de la tropice.

În ceea ce privește importanța acestei hărți, oamenii de știință care au realizat-o susțin că scăderea unor populații de insecte este îngrijorătoare și necesită o monitorizare mai bună. Numărul mare de specii de insecte de pe planetă – peste 900.000 – face ca această monitorizare să fie o sarcină monumentală, cu milioane de exemplare care așteaptă identificarea în muzee. Insectele sunt adesea neglijate în evaluările globale ale biodiversității în favoarea mamiferelor, păsărilor, reptilelor și amfibienilor.

Informațiile anterioare privind distribuția globală a albinelor erau fie inexacte, incomplete, fie dificil de interpretat. Această hartă a lumii stabilește în mod clar că albinele preferă zonele uscate și temperate în loc de zonele umede și tropicale. Pentru oamenii de știință această hartă reprezintă o bază de referință privind distribuția geografică a albinelor.

D.Z.