Lumea satului 750x100

update 25 Nov 2020

Ministerul Agriculturii pregătește ajutoare de minimis în agricultura ecologică și apicultură

Apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis pentru a compensa pierderile înregistrate în acest an din cauza ploilor, iar în agricultura ecologică fondurile vor fi suplimentate tot printr-o schemă de minimis, a declarat, pentru AGERPRES, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

"Vrem să facem două ajutoare de minimis unul pentru agricultura ecologică și altul pentru apicultură. În acest an, apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire", a spus ministrul de resort.

Referitor la schema de minimis privind tancurile de răcire, Constantin a precizat că, deși nu s-a bucurat de succesul scontat, există 300 de comune din 3.000 care au aplicat pentru aceste ajutoare.

De asemenea, ministrul a mai subliniat că agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie.

"Rectificarea din septembrie o să fie pozitivă pentru agricultură. Vom avea deblocată rezerva de 10% prevăzută pentru cheltuieli bugetare ceea ce înseamnă peste 200 de milioane de lei și alte câteva milioane pentru câteva măsuri pe care le luăm, respectiv pentru cele două scheme de minimis", a arătat Constantin.

Potrivit proiectului de HG privind acordarea de plăți suplimentare exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, bugetul total estimat al schemei este de 10,6 milioane lei, iar numărul maxim estimat de beneficiari este de 9.600. Durata schemei este prevăzută a se derula între 1 octombrie și 31 decembrie 2014.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis va fi de aproximativ 270 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 1.180 lei/exploatație pentru cei care dețin între 0,30 ha și 5 ha, inclusiv, și de aproximativ 192 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 845 lei/exploatație pentru exploatațiile din categoria 5,1 ha — 20 ha, inclusiv.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarului începând cu data de 1 noiembrie 2014.

Potrivit proiectului privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai — iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol', resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane lei.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai — iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii și până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Floarea-soarelui, ultima speranţă a multor apicultori

După culesul melifer de producţie de la rapiţă, salcâm şi tei, in perioada iunie - iulie este aşteptat cu speranţe culesul de la floarea-soarelui. Floarea-soarelui este originară din nordul Mexicului şi din Statele Unite ale Americii, specia de origine fiind Helianthus lenticularis, întâlnită în flora spontană, din care ca urmare a unui proces îndelungat de selecţie şi ameliorare a rezultat specia tehnică cultivată astăzi.

Potenţialul noilor hibrizi de floare, sub semnul întrebării

Pe lângă importanţa tehnică deosebită a florii-soarelui, principală plantă producătoare de ulei din România, aceasta este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în conveerul melifer salcâm – tei – floarea-soarelui.

Mai mult, suprafeţele mari cultivate cu floarea-soarelui în ultimii ani accentuează importanţa meliferă a acestei culturi, la care se adaugă importanţa deosebită a culesului de la floarea-soarelui pentru dezvoltarea familiilor de albine mai ales şi datorită faptului că înflorirea ei are loc vara, când flora meliferă este, în general mai redusă. Având în vedere perioada scurtă de timp de la omologare şi chiar situaţia precară a cercetării româneşti în domeniu este de recunoscut faptul că în prezent pentru majoritatea hibrizilor de floarea-soarelui cultivaţi nu se cunoaşte cu exactitate potenţialul lor melifer.

În ultimii ani s-a constatat o mare variabilitate în timp şi spaţiu a recoltei de miere obţinută de familiile de albine deplasate în pastoral la culesul de floarea-soarelui, iar mai nou s-a constatat o diminuare crescândă a secreţiei de nectar la această plantă şi implicit o scădere a producţiilor de miere.

Cauzele diminuării producţiei de nectar

Cercetările în domeniu au stabilit cauzele principale posibile ale acestei diminuări continue:

- Astfel, o cauză ar fi condiţiile climaterice din ultimii ani, reprezentate în special de precipitaţiile şi temperaturile medii anormale care au acţionat în sens invers, mărirea temperaturii determinând micşorarea umidităţii mediului ambiant al culturilor de floarea-soarelui.

- Un alt posibil motiv a acestei diminuări ar fi faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a acordat o importanţă deosebită însuşirilor productive şi de calitate a hibrizilor obţinuţi, cum ar fi producţia de seminţe la hectar, conţinutul de ulei, raportul favorabil între acizii graşi, procentul de coaje, rezistenţa la boli, dăunători, secetă, frângere etc., secreţia de nectar nefiind un caracter prioritar.

Acest mod de impunere a condiţiilor este profund păgubos, având în vedere faptul că în cazul unui hibrid cu potenţial melifer ridicat şi polenizarea va fi mai completă, având ca rezultat final o producţie superioară.

● Altă cauză ar fi constituită de faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a mers pe o tendinţă susţinută de creştere a autofertilităţii hibrizilor de floarea-soarelui şi de promovare a hibrizilor cu grad ridicat de autofertilitate.

Se poate spune, fără a greşi, că nu există o corelaţie directă între indicele melifer al unui hibrid de floarea-soarelui şi cantităţile de miere obţinută de familiile de albine de la el deoarece în calculul cantităţilor de miere obţinute de la un hibrid de floarea-soarelui intervin, în afara indicelui melifer, şi alţi factori.

Alţi factori care influenţează producţia de miere

Caracteristica principală care influenţează producţia de miere este indicele glucidic.

În principal factorii care influenţează cantitatea de miere obţinută de la un hibrid sunt indicele melifer, densitatea plantelor la hectar, numărul de flori pe calatidiu şi durata de înflorire a unei flori.

Aceşti factori sunt la rândul lor influenţaţi de factorii tehnologici şi factorii pedoclimatici şi climatici, în special temperaturile şi umiditatea mediului ambiant.

Astfel pentru optimizarea producţiei de miere obţinută de la culturile de floarea-soarelui este importantă integrarea factorilor genetici (utilizând numai hibrizi cu potenţial melifer ridicat), pedoclimatici şi tehnologici.

Din cercetările făcute de Institutul de Dezvoltare-Cercetare pentru Apicultură şi observaţiile apicultorilor se poate concluziona că cele mai mari şi stabile producţii de miere pe familia de albine (15-30 kg) se obţin la solele de floarea-soarelui cultivate în Câmpia Dunării, care este de altfel zona cea mai favorabilă acestei culturi. Fluctuaţiile de producţie de la o stupină la alta sunt determinate de gradul de dezvoltare a familiilor de albine, condiţiile de sol, soi şi microclimat.

Dintre factorii climatici, temperatura are rolul hotărâtor asupra secreţiei de nectar, ceilalţi având mai mult un rol de corecţie. Astfel, cercetările în domeniu au stabilit că temperatura optimă pentru o secreţie abundentă de nectar la floarea-soarelui este cuprinsă în intervalul 28-32°C.

Pregătirea albinelor pentru pastoral

Pentru exploataţiile apicole şi stupinele care efectuează stupărit pastoral este important locul de amplasare a familiilor de albine în aşa fel încât albinele culegătoare să poată vizita cel puţin 2-3 sole cu perioade de înflorire diferite. Anterior deplasării trebuie studiată prognoza înfloririi solelor cu floarea-soarelui şi trebuie identificate tipurile de hibrizi cultivate în ele şi potenţialul melifer al acestora.

S-a constatat că producţii abundente de nectar se obţin de la floarea-soarelui cultivată pe soluri fertile, adânci şi suficient de calde, aşa cum sunt cernoziomurile din Câmpia Dunării. Totodată, pentru obţinerea unor producţii optime este esenţial ca suma gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie să se apropie de valoarea de 2600°C.

Legat de corelaţia strânsă dintre evoluţia temperaturii şi secreţia de nectar la floarea-soarelui, s-a observat că frecvenţa şi intensitatea maximă de cercetare a florilor s-au înregistrat între orele 10 şi 15, când tempera­tura a variat în jurul valorii de 30°C.

În final, concluzionând, se poate afirma că din punct de vedere melifer floarea-soarelui poate fi considerată cu o pondere economico-apicolă foarte mare (FM), deoarece, în condiţii prielnice, soiurile şi hibrizii de floarea-soarelui pot asigura familiilor de albine culesuri constante având o producţie de miere evaluată la 34-130 kg/ha, iar secreţia de nectar este de 0,16-0,373 mg/floare şi având o concentraţie de zahar de 55-69%. În aceste condiţii familiile de albine dezvoltate bine şi foarte bine pot realiza 10-30 kg de miere-marfă.

Totodată, trebuie specificat faptul că, odată cu culesul nectarului albinele efectuează şi polenizarea culturilor de floarea-soarelui, realizându-se în felul acesta o sporire a producţiilor de seminţe cu cel puţin 15-20%.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare  şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Caracterizarea salcâmului din punct de vedere melifer

Salcâmul reprezintă principala plantă meliferă de la care se obţin producţii mari de miere monofloră, superioară şi de foarte bună calitate.

Trebuie precizat că, spre deosebire de culesurile de la alte plante melifere, culesurile de la salcâm sunt mai capricioase şi nesigure şi pot dura 5-7 zile sau mai puţin, timp în care albinele cercetează florile cu o intensitate deosebită. Existenţa unor păduri care au mai multe varietăţi de salcâm cu înflorire eşalonată până la 14 zile este un caz particular.

În general, în condiţii optime, un cules de salcâm durează 8-12 zile şi, având în vedere varietatea reliefului şi condiţiile meteorologice, diferite zone cu salcâmi înfloresc la perioade diferite, ceea ce dă posibilitatea exploatării eşalonate a acestuia de către apicultori, existând două sau chiar trei culesuri de salcâm, bineînţeles în condiţii de stupărit pastoral. Astfel, de exemplu, apicultorii din Prahova practică primul cules la sud de Ploieşti de la 1-10 mai, al doilea cules lângă Vălenii de Munte de la 15-25 mai şi al treilea cules la Măneciu Ungureni, de la 1-15 iunie.

În vederea practicării unui stupărit pastoral raţional şi cu maximum de eficienţă nu este suficientă numai cunoaşterea masivelor de salcâm, ci şi a perioadelor de înflorire a acestora.

Factorul meteorologic cel mai important care influenţează secreţia de nectar este temperatura, astfel:

- secreţia începe la temperatura de 10°C;

- secreţia este maximă în intervalul 20-30°C;

- secreţia scade treptat până când încetează la 35°C;

- în cazul nopţilor, când temperatura scade sub 10°C, albinele ies la cules după răsăritul soarelui;

- în cazul nopţilor calde (15°C) secreţia are loc devreme şi albinele ies la cules înainte de răsăritul soarelui.

Alţi factori meteorologici care influenţează secreţia de nectar sunt presiunea atmosferică, viteza vântului şi umiditatea.

Pentru o secreţie optimă presiunea atmosferică trebuie să fie în plaja 763,8 mmHg la 767,6 mmHg, viteza vântului de maximum 2 m/s şi umiditatea 70-80%, cu precipitaţii slabe sau absente.

În condiţii meteorologice normale cantitatea de nectar secretată de salcâm este de la 1 mg la 4 mg/ floare, cu o concentraţie de zahar de 40-70%.

Cantitatea de nectar şi concentraţia de zahăr depind de expunerea masivului faţă de soare, stadiul de înflorire, varietatea, vârsta şi densitatea arboretelor.

Producţiile de miere obţinute la hectar sunt de:

- 1.100-1.700 kg la arborii răzleţi;

- 900-1.500 kg la arbori în masiv;

- 300-700 kg la plantaţiile tinere şi drajoni.

La un cules normal de salcâm se pot realiza producţii de miere extrasă de 10-25 kg pe fiecare familie de albine dezvoltată normal.

Se poate considera că ponderea economico-apicolă a salcâmului este foarte mare (FM).

Prognoza fazei de înflorire a salcâmului în principalele masive melifere din România este solicitată anual de Serviciul Tehnic al ACA din România de la Administraţia Naţională de Meteorologie – Grupul de agrometeorologie, pentru toate masivele principale din România şi această prognoză este pusă la dispoziţia apicultorilor. Din punctul de vedere al evaluării datelor de înflorire şi aprecierii posibilelor producţii de miere obţinute într-un masiv de salcâm se ţine cont de următoarele:

- data înfloririi este în funcţie de evoluţia vremii şi la cinci săptămâni de la pornirea în creştere a primilor muguri; tot în funcţie de evoluţia vremii, când bobocul florii de salcâm atinge lungimea de 3 cm lungime, se poate aprecia că înflorirea începe după două săptămâni.

- floarea de salcâm ţine 8-10 zile la pomii solitari şi cu 2-3 zile mai mult în masiv, în funcţie de umiditate şi după nopţile cu temperatura de cel puţin +14°C secreţia de nectar începe să devină apreciabilă, iar după nopţile cu +18°C secreţia nectarului devine foarte abundentă; fiind expuşi mai bine razelor solare, salcâmii solitari produc mai mult nectar.

-salcâmii pe soluri uşoare, cu pânza freatică la suprafaţă, şi cei din apropierea lacurilor şi râurilor dau producţii mari de miere la hectar (1.100-1.700 kg/ha).

- salcâmii aflaţi pe soluri grele şi argiloase sunt slab productivi.

- evoluţia culesului în primele zile este modestă, urcând apoi până la 10-12 kg/zi şi, în final, în ultimele două zile, scăzând brusc la 1-2 kg/zi.

Din punctul de vedere al producţiilor de miere obţinute la culesurile de salcâm, rezultatele obţinute în urma observaţiilor şi analizelor efectuate la punctele experimentale ale ICDA (Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură) şi a datelor înregistrate la cântarul de control privind producţia de miere au arătat că, în anii favorabili, totalizarea sporurilor zilnice ale cântarului de control au oscilat între 34 şi 39,2 kg de miere pe familia de albine sau chiar mai mult. Aceste sporuri s-au realizat sub influenţa unui complex de factori favorabili, şi anume: temperatura de 24-29°C, presiunea atmosferică peste 760 mmHg, umiditatea aerului 70-80%, vânt slab şi precipitaţii slabe. Dimpotrivă, cele mai mici recolte de miere de 4,8-9,4 kg/familia de albine s-au obţinut la presiune atmosferică scăzută, sub 760 mm Hg, precipitaţii de durată, urmate de scăderea temperaturilor.

Dar, oricât de favorabile ar fi condiţiile de secreţie ale nectarului, producţia de miere care se realizează depinde de puterea familiilor de albine. Astfel, dacă la o familie slab dezvoltată recolta de miere a înregistrat 18,5 kg/familie, cu un spor maxim înregistrat la cântarul de control de 4 kg/zi, la familiile puternice s-au înregistrat 34,5 kg/familie, cu un spor maxim de 6,8 kg/zi.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Albinele româneşti, un tezaur genetic pentru Europa

Interviu cu Adrian Siceanu, director ştiinţific Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

„România are o diversitate a soiurilor de miere unică în Europa, dar din păcate a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţara noastră – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – hibrizi interrasiali sau alte rase de albine, care în timp distrug albina şi populaţiile locale, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, făcându-i pe apicultori dependenţi de nişte „corcituri“ care nu mai răspund la selecţie. Albina românească se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune“, afirmă Siceanu.

– Am înţeles că tocmai v-aţi întors de la Bruxelles. Ce aţi prezentat acolo?

– Am fost la o întrunire la nivel înalt, la Parlamentul European, desfășurată sub tema „O nouă primăvară pentru albine“, şi la care au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, parlamentari, precum şi alte organisme în directă relaţie cu dezvoltarea apiculturii. În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie şi o serie de măsuri legislative cu privire la dezvoltarea apiculturii în Uniunea Europeană. Eu am fost invitat ca să prezint o serie de aspecte privind organizarea apiculturii în România, organizarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine, a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură, deoarece acestea sunt unice din punct de vedere organizatoric şi structural în Uniunea Europeană prin faptul că sunt private şi aparţin apicultorilor. Acest model de organizare nu mai există în UE. Eu am prezentat, de fapt, acest sistem integrat românesc, care cuprinde o asociaţie care îndeplineşte funcţiile specifice unor organizaţii profesionale ale apicultorilor, dar are un sistem economic, marketing şi aprovizionare asemănătoare cooperativelor de producţie din Vest. Institutul are laboratoare care răspund nevoilor apicultorilor, cu rezultate practice pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

– Cum se prezintă România comparativ cu alte state europene?

– România, spre deosebire de ţările europene, nu s-a confruntat de foarte mulţi ani cu un fenomen foarte cunoscut, este vorba de colony disorder, care se manifestă prin pierderi masive de albine. La momentul actual, în Uniunea Europeană albinele mor în număr mare, iar cauzele sunt foarte complexe. Cu toate acestea, în România nu s-a înregistrat acest fenomen. Am explicat în oarecare măsură de ce. În vestul Europei cauzele se leagă şi de bolile albinelor, în special de varoză, dar şi de folosirea intensivă a tratamentelor în agricultură, combaterea în special cu neonicotinoide, care afectează sistemul de orientare al albinelor, care se pierd. Aceasta este doar una dintre cauzele de depopulare.

O altă cauză este legată de culturile monoflorale care există acolo. În general, albinele sunt duse la culturi monoflorale. Prin chimizare s-a distrus flora concurentă culturilor monoflorale, practic este pământ uscat, curat, negru, fără altă sursă de hrană pentru albine, ceea ce în România nu se întâlneşte. România are o biodiversitate foarte mare, pe care ei nu o au, noi avem o ţară cu un mediu sănătos, dar probabil nu conştientizăm ce avem la momentul actual. În agricultură, chiar dacă se folosesc substanţe chimice de combatere a dăunătorilor, există multe zone în care sunt acele 5% perdele pe terenurile agricole unde trebuie lăsată să se dezvolte flora spontană ca să poată să fie o sursă alternativă de hrană atât pentru albine, cât şi pentru alte insecte polenizatoare. Aceasta ar fi o soluţie pe care o văd parlamentarii. 

– Ce alte probleme au mai fost discutate la Bruxelles?

– O altă problemă pe care am ridicat-o se referă la această necunoaştere a Parlamentului în ceea ce priveşte realitatea din agricultură. Am propus să se constituie, la nivel de UE, un grup de lucru ca organ consultativ pentru Parlamentul European în deciziile politice pe care le iau pentru evoluţia şi rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă agricultura, idee care a fost acceptată. De asemenea, am propus un sistem legislativ nou pentru comercializarea albinelor în spaţiul UE pentru că, la momentul actual, legea care este liberală susţine comerţul liber cu animale, inclusiv cu albine. Or, la albine este un caz special, deoarece împerecherea în aer liber nu poate genera controlul asupra împerecherilor şi astfel s-au distrus multe populaţii de albine din Europa. În acest context am propus să se constituie măsuri asemănătoare cu cele pe plan sanitar-veterinar, unde există măsuri restrictive pentru comerţul cu material genetic. 

– De ce nu poate fi reglementată această piaţă?!!

– Practic, în România ni se impune să nu aplicăm măsuri legale prin care să restricţionăm comerţul cu albine. Din această cauză România a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţară – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – nişte hibrizi interrasiali sau alte rase de albine care în timp, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, distrug albina şi populaţiile locale, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie. Acest lucru este deja dovedit în Franţa, de exemplu, unde noi am trimis anul trecut 500 de mătci. Pentru acest an avem cerere mult mai mare din rasă curată românească, despre care francezii au spus că este incomparabil mai bună.

De exemplu, albina hibridă introdusă acolo consumă, să zicem, 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina românească 600-700 de grame. Albina res­pectivă rămâne fără rezervă de hrană şi moare. În plus, îşi încarcă intestinul în timpul iernii repede, ajunge la diaree şi nosemoză. Albina românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune. Or, dacă nu protejăm legislativ acest fond genetic naţional facem o crimă. Sper că la nivel de UE se va lua această decizie.

Noi nu am conştientizat diversitatea soiurilor de miere pe care o avem, care nu prea mai există în Europa, pentru că în cele mai multe ţări, în general, se obţin sortimente de miere de la plante cultivate.

– Cât de rentabilă mai este apicultura în aceste condiţii?

– În ţările din Vest aceasta este o altă problemă. Spre exemplu, în Franţa apicultura a început să devină, din cauza acestor pierderi, tot mai puţin rentabilă. De pildă, ca să poţi să ai un profit din apicultură, trebuie să ai o fermă de 600 de familii de albine, ceea ce este foarte mult. În România se consideră că un apicultor cu 150-200 de familii de albine poate să trăiască o viaţă normală, nu să se îmbogăţească.

Marius ŞERBAN

Evaluarea stării de sănătate a familiilor de albine

Examinarea exteriorului stupului, care adăposteşte familia de albine, presupune examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş, observarea zonei din faţa urdinişului (oglinda stupului) şi din jurul stupului, aprecierea zborului albinelor şi ascultarea stupului din exterior.

În examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş în primul rând se are în vedere observarea cu atenţie a numărului şi frecvenţei albinelor zburătoare, a numărului şi activităţii albinelor pe platforma urdinişului şi circulaţia acestora de dus-întors la nivelul intrării în stup. Traficul albinelor la urdiniş poate fi clasificat în trei categorii: intens, mediu şi scăzut.

Pe parcursul dimineţilor călduroase, când polenul şi nectarul sunt disponibile, traficul la urdiniş ar trebui să fie ridicat. Dacă există un trafic scăzut, când ar trebui să fie un trafic ridicat, se va proceda la un control mai amănunţit al populaţiei de albine precum şi a depozitelor de miere, nectarului din celule, a cantităţii de puiet, apariţia de larve, dăunători sau orice altceva care poate să indice o pro­blemă anormală la nivelul familiei de albine.

Odată cu evaluarea traficului albinelor la urdiniş se va aprecia vioiciunea, densitatea, direcţia zborului, în funcţie de condiţiile meteorologice din timpul observaţiilor.

În afară de aprecierea traficului la urdiniş, în urma examinării urdinişului, se mai pot constata următoarele aspecte:

- existenţa albinelor care intră şi ies din stup indică o activitate normală;

- albine multe care zboară la amiază sau când soarele bate direct pe peretele din faţă al stupului şi urdiniş indică ieşirea la zbor a albinelor tinere;

- prezenţa la urdiniş a unui număr mare de albine înseamnă fie pază sporită, caracteristică familiilor fără regină sau cu regină neîmperecheată, fie aerisire deficitară la nivelul stupului;

- existenţa urdinişurilor brumate în zilele reci de primăvară dovedeşte faptul că în interiorul stupului există o familie de albine puternică, cu puiet în cuib;

- existenţa la urdiniş, pe timpul culesului, a unui număr mare de culegătoare de polen indică prezenţa în stup a unei regine prolifice şi a unui cuib extins, pe când un număr mic de culegătoare de polen indică o situaţie critică dată de o familie de albine slabă, iar când culegătoarele de polen nu sunt observate la urdiniş este un indiciu clar al lipsei reginei din stup;

- prezenţa albinelor care cad greoaie pe scândura de zbor indică un cules bogat;

- prezenţa albinelor la urdiniş care-şi balansează abdomenul stând pe scândura de zbor întoarse cu capul către largul câmpului este dovada unui cules intens, iar orientarea albinelor cu capul spre urdiniş este indiciul unui cules spre sfârşite;

- existenţa larvelor de trântori la urdiniş, eliminate în perioada aprilie-mai este un semn că albinele nu au rezerve suficiente de hrană şi se impune completarea acestora;

- prezenţa albinelor care urcă pe peretele frontal al stupului şi care caută agitate ceva indică o familie de albine orfană, cu regină lipsă;

- un zbor intens şi dezordonat, cu mai multe albine care ies şi se întorc imediat la urdiniş, iar altele aleargă pe peretele stupului sau de-a lungul scândurii de zbor, poate indica fenomenul de furtişag;

- lupta dintre albine pe scândura de zbor indică, de asemenea, existenţa unui furtişag, iar dacă în acelaşi timp este observat un zbor activ al albinelor înseamnă că furtişagul se desfăşoară chiar în acel moment;

n zborul intens foarte abundent şi aparent dezordonat în faţa unui stup indică faptul că familia respectivă este în curs de roire;

- o activitate intensă a trântorilor în luna mai indică un semn al pregătirii de roire a familiei respective;

- aglomerarea albinelor pe peretele frontal al stupului sau sub urdiniş, sub formă de barbă, indică faptul ca familia de albine este aproape de roit şi trebuie să i se lărgească cuibul;

- existenţa la urdiniş a câtorva albine care prezintă tremurături ale aripilor sau care abia se leagănă pe scândura de zbor, iar în faţa stupului se găsesc mai multe albine moarte şi/sau muribunde, indică existenţa unei boli sau intoxicaţii, ceea ce necesită examen de laborator pentru stabilirea diagnosticului;

- prezenţa albinelor moarte pe scândura de zbor şi la oglinda stupului presupune, de asemenea, existenţa unei boli sau a dăunătorilor la nivelul stupului;

- dacă printre resturile aruncate de albine la urdiniş sau în faţa stupului se găseşte şi puiet eliminat în stare larvară, fără modificări, este o dovadă a lipsei păsturii în cuibul familiei de albine;

n dacă se constată la urdiniş prezenţa larvelor moarte sau a unor resturi cretoase sau pietrificate sunt semnele unei boli micotice (ascosferoza – puiet văros sau aspegiloza – puiet pietrificat) sau a puietului răcit;

- existenţa la urdiniş a unor cadavre de albine tinere sub formă de pupă este un semn al dezvoltării în familia de albine a larvelor de găselniţă, care atacă puietul în celule;

- eliminarea din stup a păsturii întărite sau pietrificate este o dovadă a excesului de umiditate în stup;

- trântorii scoşi la urdiniş fără a fi lăsaţi să intre în stup şi care stau îngrămădiţi pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului indică o criză de nectar şi polen în zona de cules melifer;

- albinele care întârzie sau nu ies deloc din stup denotă o stare critică dată de existenţa unei familii de albine muribunde sau ca urmare a blocării urdinişului cu albine moarte.

În ceea ce privește observarea zonei din faţa urdinişului şi din jurul stupului pot fi întâlnite următoarele aspecte:

- existenţa unui grup de albine care stau pe pământ în faţa stupului, ceea ce indică faptul că regina a murit probabil de moarte naturală şi a fost eliminată din stup;

- prezenţa în număr mare a albinelor moarte şi/sau muribunde în faţa stupului poate fi rezultatul existenţei unor boli, dăunători sau intoxicaţii;

- albinele care se târăsc pe sol indică posibile probleme la nivelul familiei de albine.

Examinarea exteriorului stupului trebuie să fie premergătoare examinării stupului în interior, iar pentru mărirea eficienţei şi preciziei evaluării fiecărei familii de albine trebuie să se ţină seama de observaţiile de la controlul exterior al stupului.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Patologia albinelor“, autori: Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

Evaluarea situaţiei familiilor de albine în funcţie de temperaturile mediului ambiant

Bineînţeles că la începutul primăverii, când se apropie începutul sezonului activ apicol, apicultorii sunt nerăbdători să examineze situaţia familiilor de albine astfel încât, în caz de nevoie, să poată interveni pentru a remedia anumite stări anormale (lipsă de hrană, necesitatea strângerii cuiburilor, orfanizări, boli etc.).

Se ştie că în această perioadă, de cele mai multe ori, starea timpului este foarte capricioasă, alternându-se perioade mai lungi sau mai scurte cu temperaturi scăzute sau ridicate. Astfel, se impune ca, în funcţie de valorile temperaturilor mediului ambiant, să se procedeze în consecinţă.

Astfel, autorii Savu V. şi Şapcaliu A. în cartea „Patologia albinelor“ descriu foarte bine cazuri şi pro­ceduri specifice, astfel:

– dacă temperatura mediului ambiant este mai mică de - 1oC, stupul se va deschide doar în caz de urgenţă (hrănire urgentă sau extragerea benzilor de contact pentru tratarea varozei). În caz de necesitate de hrănire aceasta se va face cu hrană solidă sub formă de turte, deoarece în această stare nu va îngheţa;

– dacă temperatura este mai mică de + 5°C, stupul se va deschide şi de această dată numai în situaţii de urgenţă, situaţii date de necesitatea de hrănire urgentă şi trebuie reţinut că în acest caz albinele nu se pot deplasa mai mult de zona ghemului de iernare astfel că turta cu hrană solidă se va administra direct deasupra ghemului de albine;

– la temperatura de + 10°C, albinele au un ghem mai afânat, nu atât de strâns şi de compact şi stupul poate fi deschis, fagurii cu puiet nu trebuie scoşi dar fagurii marginali pot fi extraşi, astfel că se creează spaţiu pentru examinarea vizuală rapidă laterală a fagurilor cu puiet, dar fagurii marginali trebuie reintroduşi în scurt timp la locul lor, evitându-se astfel răcirea puietului;

– dacă temperatura mediului ambiant atinge valoarea de + 13°C albinele desfac ghemul de iernare şi încep să zboare, în special efectuând zboruri de curăţire şi de recunoaştere şi pot chiar să execute zboruri pentru colectare de polen şi nectar, dacă acestea sunt disponibile. Stupul se poate deschide efectuându-se o revizie sumară, dar trebuie avut grijă să se efectueze rapid, preîntâmpinând astfel răcirea puietului;

– la temperatura de + 16°C poate fi efectuată revizia de fond de primăvară a familiilor de albine, dar fagurii cu puiet trebuie rapid reintroduşi în stup, pentru a evita răcirea acestora şi,

– în fine, la temperatura de + 21°C este destul de cald pentru a se putea efectua fără probleme diverse operaţiuni de lucru în stupul familiilor de albine.

Ţinând cont de precizările de mai sus, apicultorii trebuie să-şi planifice acţiunile pe care trebuie să le efectueze asupra familiilor de albine astfel încât să stimuleze dezvoltarea impetuoasă şi rapidă a acestora pentru ca la primele culesuri de producţie, la rapiţă şi salcâm, să dea maximum de randament.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(după cartea „Patologia albinelor“ având ca autori pe Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

De 46 de ani în slujba albinei româneşti

Multe şi mari probleme ridică azi creşterea albinelor, aproape pe tot timpul anului. Una dintre acestea este şi activitatea de selecţie şi de reproducţie. Sătui de lipsa de sprijin a celor în drept, membrii familiei Enescu s-au apucat, pe cât le este cu putinţă, să-şi rezolve singuri problemele legate strict de complicata activitate de reproducţie în domeniu.

– Domnule Traian Enescu, sunteţi preşedintele Asociaţiei Fermelor de Reproducţie Apicolă din Prahova, după ce ani buni aţi fost preşedintele filialei judeţene de profil. Când aţi înfiinţat această asociaţie şi de unde această dragoste pentru albine?

– Asociaţia noastră, ale cărei baze le-am pus încă din anul 2005, a fost concepută pentru a răspunde ne­voilor, cel puţin la nivelul regiunii de sud-est a României, de selecţionare şi de reproducţie a albinelor din specia Apis Meliffera Carpatica. Sunt crescător de albine de la 20 de ani, mai precis din anul 1968, când am preluat de la o rudă misiunea, ca să nu zic pasiunea de creştere a albinelor. De atunci am rămas credincios toată viaţa albinelor, mai precis a albinei româneşti Meliffera Carpatica, care s-a dovedit a fi cea mai bună pentru întreaga zonă a Ţării Româneşti. Împreună cu fratele şi cu fiul meu, deţinem acum peste 300 de familii de albine, cu care ne mândrim datorită calităţii produselor noastre la care am ajuns prin muncă şi perseverenţă de-a lungul anilor.

– Cum vă desfăşuraţi activitatea, pe parcursul unui an. Mergeţi şi în pastoral?

– În activitatea noastră ne propunem să păstrăm intactă atmosfera din mediul natural de dezvoltare a albinei. În acest sens folosim modelul de stup multietajat STAS 8128/1977, conceput după tipul de stup Langstroth şi Rooth, ce face parte din categoria stupilor verticali de mare capacitate, care permite albinei să se dezvolte pe verticală.

2013 a fost un an bun, începând cu culesul de la pomii fructiferi şi continuând cu culesul florii de salcâm. Cât priveşte culesul la tei, acesta, din păcate, a devenit toxic în zona de cules, fapt ce ne-a determinat să părăsim zona pentru a nu avea pierderi prea mari de albine. Pentru o mai bună valorificare a culesului de la plantele melifere, consider că o colaborare între agronomi şi crescători de albine ar fi mult mai benefică pentru ambele părţi. Şi anume: folosirea cât mai puţin posibil a substanţelor nocive albinelor şi semănarea de plante fără modificări de structură genetică.

– Ce anume v-a determinat să dedicaţi mai mult timp selecţiei şi reproducţiei ?

– Fac totul din dragoste şi respect faţă de albine. Practicarea albinăritului în domeniul reproducţiei a venit pentru a răspunde nevoilor personale, adică nevoia de a avea o albină cât mai competitivă.

– Ce obiective v-aţi propus în direcţia reproducţiei şi ce anume aţi obţinut?

– Activitatea de selecţie şi de ameliorare am desfăşurat-o în sistem particular încă din anul 1982, acum o facem la nivel superior, în cadrul asociaţiei judeţene.

Obiectivul principal al asociaţiei noastre este creşterea potenţialului genetic al familiilor de albine, prin aplicarea şi promovarea unui sistem de ameliorare în rasa curată şi valorificarea materialului biologic valoros, mătci, colonii şi roiuri de albine.

– Cum a fost anul 2013 din punct de vedere economic? Aţi avut, ori nu, profit?

– Pot mărturisi, fără să greşesc, că în anul 2013 venitul pe stup nu a diferit prea mult faţă de anii anteriori, dar cheltuielile aproape că s-au dublat, luând în calcul şi faptul că mâna de lucru responsabilă a devenit tot mai greu de găsit, iar remuneraţia a fost pe măsură. La toate acestea putem adăuga şi preţul carburanţilor.

– Cum vă descurcaţi cu asigurarea sănătăţii albinelor? Aveţi un medic veterinar de spe­cialitate?

– Nu au fost probleme deosebite. Medicul veterinar care ne acordă asistenţă este chiar un membru al asociaţiei noastre, doctorul Gheorghe Dobre.

Recomandările pe care le aplicăm sunt acelea de a asigura albinei dezvoltarea în condiţii cât mai aproape de cele oferite de natură, curăţenie în stup, un cules curat şi diversificat.

– Ce v-aţi propus pentru acest an?

– Ne-am propus să facem o gamă cât mai diversificată de produse apicole de o calitate ireproşabilă, cu atât mai mult cu cât o parte din produsele noastre sunt achiziţionate de clienţi fideli, care urmăresc întotdeauna calitatea.

Pentru primele luni de primăvară avem în vedere o serie de lucrări specifice de întreţinere şi de creştere a puterii coloniei de albine.

Cristea BOCIOACĂ

Apivirol Forte, vital pentru albine!

Albinele pot fi afectate de diferite boli infectocontagioase, bacteriene sau virale, precum şi de boli parazitare. Aceste boli pot să afecteze insecta în toate stadiile de dezvoltare. Un rol important în declanşarea acestora îl au factorii favorizanţi care duc la slăbirea sistemului imunitar.

Cele mai cunoscute boli ale albinelor sunt varooza, loca americană, loca europeană, paralizia cronică şi paralizia acută a albinelor.

Varooza este o parazitoză care afectează puietul şi albinele adulte, mai ales albinele melifere. Boala determină tulburări grave, ducând la o mortalitate ridicată şi fiind una dintre cele mai păgubitoare boli ale albinelor. Aceasta se manifestă în general la familiile slăbite, malnutrite, neexploatate raţional, în care acarienii se multiplică intens.

Astfel, activitatea coloniei este slabă, puietul şi albinele nu se hrănesc, sunt adinamice şi pot chiar să îşi înceteze activitatea.

Loca americană

Este una dintre cele mai grave boli manifestată la puietul albinelor, moartea survenind după căpăcire. În mod obişnuit, boala apare după culesul de salcâm.

Boala se recunoaşte clinic în primul rând după aspectul capacelor de la puiet, care sunt per­forate şi concave, ca urmare a faptului că larvele aderă de acestea, precum şi de fundul celulei.

Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie care se transformă într-o masă putrefiată, filantă, cu miros asemănător cleiului de oase.

Loca europeană

Este o boală a puietului de albine care apare primăvara timpuriu şi se menţine până toamna, când încetează creşterea puietului. Boala afectează în special larvele tinere, necăpăcite şi numai rareori pe cele căpăcite.

Boala apare de obicei în luna mai, în special la familiile slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, carenţate nutriţional prin lipsa culesului de nectar şi polen, fiind favorizată şi de timpul rece şi ploios. În prima fază a îmbolnăvirii larvele devin mai transparente, iar după puţin timp corpul se înmoaie, devine gălbui, luând forme diferite (răsturnate, răsucite). Apoi acestea mor şi începe procesul de descompunere treptată.

Paralizia cronică este o boală virală, infectocontagioasă, care afectează albinele adulte. Albinele bolnave nu mai pot zbura, se târăsc pe pământul din faţa urdinişului, abdomenul este balonat, apar tremurături ale corpului sub formă de accese, boala terminându-se cu mortalităţi în procent variabil.

Paralizia acută a albinelor este produsă de un virus prezent în ţesutul adipos şi în glandele salivare, dar şi în corpul acarianului Varroa jacobsoni. Prezenţa virusului în organism duce la paralizii generalizate şi moarte.

Diagnosticul bolilor la albine este suspicionat pe baza examenului clinic şi epidemiologic, iar confirmarea se face numai prin examene de laborator.

APIVIROL FORTE, soluţie orală, datorită componentelor active (Amină cuater­nară – Benzyl (C12-C16) alkyl dimethyl ammonium chloride, maltol, propolis) are un puternic efect antiviral şi antibacterian, fiind un adjuvant deosebit de eficient în profilaxia şi combaterea paraliziei virale acute şi cronice, locii americane şi europene, precum şi varoozei.

Produsul este, totodată, un biostimulator cu rol în revigorarea întregii populaţii de albine din stup, intensificând ouatul la mătci, crescând vitalitatea şi durata de viaţă a albinelor culegătoare.

Important! APIVIROL FORTE nu are contraindicaţii sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor şi puietului şi nu produce reziduuri în miere, polen, păstură şi propolis, permiţând obţinerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale, SC Romvac Company SA

Identificarea stupilor

Interviu cu dr. ing. Cristinel ŞONEA

Începând din 2011 a început identificarea familiilor de albine de pe teritoriul României, măsură deseori contestată de apicultori şi de unele asociaţii de apicultori. Totuşi, cu bune şi cu rele, sistemul de identificare a familiilor de albine şi stupinelor a început să fie aplicat mai ales datorită faptului că acordările de fonduri financiare de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru apicultori nu se puteau efectua fără această identificare.

– Pentru punerea în aplicare a acestei acţiuni se vor pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) 8.000.000 lei, ceea ce reprezintă 17,96% din cei 44.545.756,81 lei, valoarea totală a sprijinului financiar pentru Planul Naţional Apicol 2014-2016. Care au fost iniţial problemele la aplicarea sistemului unic de identificare a stupilor?

– Acest sistem unic de identificare a stupinelor şi stupilor este implementat şi în ţările UE şi reprezintă o stare de normalitate. Deşi la început unii apicultori români au fost reticenţi şi au pus problema costurilor plăcuţelor şi panoului de identificare, pe parcurs au realizat că aceste costuri sunt mici şi se amortizează în timp. De asemenea, apicultorii români au realizat că implementarea acestuia este o condiţie esenţială pentru atragerea de fonduri substanţiale. Finanţarea se acordă pentru dezvoltarea stupinelor, îmbunătăţirea calităţii produselor apicole şi susţinerea măsurilor pentru realizarea de produse apicole. În plus, se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii genetice a familiilor de albine şi a indicatorilor de producţie, creşterea nivelului de valorificare a resurselor de natură vegetală, ceea ce va genera creşterea ofertei de produse apicole şi majorarea exporturilor. Sprijinul financiar se acordă apicultorilor în vederea dezvoltării unor exploataţii viabile şi eficiente pentru asigurarea cu produse competitive a pieţei interne şi externe în condiţii de calitate controlată, precum şi în vederea dezvoltării economiei rurale, creându-se cadrul concurenţial prin dezvoltarea sistemului de cerere-ofertă şi prin impunerea regulilor competitivităţii şi, implicit, crearea unor noi locuri de muncă prin dezvoltarea economiei rurale şi păstrarea tradiţiei albinăritului.

– Cum ţine ANARZ-ul evidenţa numerelor unice de identificare a stupilor?

– În prezent, ANARZ-ul are o bază de date care îi permite să vizualizeze numerele de identificare alocate fiecărei asociaţii şi prin aceasta deţine evidenţa numărului de apicultori şi a numărului de familii de albine, pe judeţ şi în ţară.

– Cum intenţionează ANARZ-ul să realizeze sistemul informatic pentru identificarea stupilor?

– Planul Naţional Apicol pe perioada 2014-2016 prevede asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori – Realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor. ANARZ-ul are în vedere ca prin aplicarea acestei acţiuni să realizeze îmbunătăţirea substanţială a evidenţei acţiunilor de identificare a stupilor şi stupinelor apicultorilor români şi extinderea funcţionalităţilor de software ce va asigura trasabilitatea stupilor şi a apicultorilor, interfaţarea cu alte sisteme informatice (MADR, ANARZ, APIA, APDRP, ANSVSA, INS, ASOCIAŢII, APICULTORI), vizualizarea pe o hartă interactivă a distribuţiei stupilor şi apicultorilor, precum şi a stupăritului pastoral şi gestiunea unitară a operaţiunilor de control din teren.

Prof. univ. dr. Petre IORDACHE

Martie - început de sezon apicol activ

Această lună poate oferi destul de multe surprize neplăcute, prin schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării şi de aceea lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei necesare – miere şi păstură – şi a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de albine.

În prima jumătate a lunii martie, în majoritatea zonelor, albinele continuă să efectueze zboruri generale de curăţire, momente importante în viaţa familiilor de albine ca urmare, eliberarea tractului intestinal de excremente.

Tot în prima jumătate a lunii, între 2 şi 23 martie apar primele generaţii de albine tinere, crescute în cursul iernii, şi se măreşte capacitatea de creştere a puietului, astfel că ouatul reginelor din familiile puternice atinge, în anii favorabili, valorile de 1.000 ouă la 24 ore.

De asemenea, în zilele favorabile albinele culeg nectar şi polen de la plante melifere timpurii (salcie căprească, salcie, flori de pădure etc.), dar, având în vedere tendinţa crescendo a activităţii de dezvoltare a familiilor de albine, consumul de hrană creşte la 2-2,5 kg pe familia de albine.

În funcţie de puterea familiei, a calităţii reginei şi a condiţiilor de microclimat din cuib, puietul poate ocupa suprafeţe diferite pe faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia, albinele sunt obligate să menţină, mai ales în zona puietului, temperatura necesară de circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată (mierea), în acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice (păstură) necesare creşterii puietului.

Stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire

Ca şi în luna anterioară se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire. Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de curăţire sunt lucrări uşoare, chiar plăcute, cu efect benefic în familiile care efectuează aceste zboruri. Un zbor vioi, intens şi de durată în atmosfera încălzită de razele soarelui este o imagine reconfortantă pentru oricare privitor.

Menţinerea activă a adăpătorului pentru albine

Adăpătorul deja instalat în luna anterioară este foarte util şi trebuie menţinut alimentat cu apa necesară în care s-au dizolvat 5-10 g de sare la litrul de apă sau 12,5 ml oţet de mere la litrul de apă, care, prin acţiunea lor antiseptică şi bactericidă, contribuie la întărirea sănătăţii şi la creşterea capacităţii productive a familiilor de albine.

Sunt autori care recomandă să se folosească, în locul sării de bucătărie, ureea în cantitate de 1-2 g la 10 litri apă sau amoniacul, 4-5 picături la 10 litri apă.

Consumul de apă al unei familii de albine este impus de puterea familiei şi de temperatura mediului, el fiind de 100-200 g/zi pentru o familie de putere medie, din care 40-60 g/zi sunt consumate pentru creşterea puietului.

Este de precizat că, în zilele călduroase, cu vânturi uscate, în stupii aflaţi direct în plin soare, familiile de albine consumă până la 500 g de apă pe zi, ceea ce impune ca 90% din albinele culegătoare să care apă şi deci numai 10% se pot deplasa la cules, iar, în cazul stupilor de la umbră, feriţi de razele directe ale soarelui, numai 30-35% aduc apă.

Cercetătorii au constatat că lipsa apei scurtează mult viaţa albinelor (cu circa 50-70%) şi că în perioadele critice albinele pot chiar să recurgă la sacrificarea unei părţi de puiet sugând lichidul din larve.

Efectuarea reviziei sumare de primăvară

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate. Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Hrana albinelor în timpul iernii

Am vizitat stupina unuia dintre cei mai mari apicultori ai ţării, Dan Puişoru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti „Albina Râmniceană“, pentru a afla cum se prezintă o familie de albine în lunile de iarnă.

La începutul anului albinele încep să-şi reia ritmul biologic. Din prima decadă a lunii ianuarie matca începe să depună ponta în familia de albine, chiar şi când afară sunt temperaturi negative. Nu trebuie să uităm, însă, că am trecut printr-o toamnă lungă, călduroasă. Apoi a venit o iarnă capricioasă, cu temperaturi ridicate, care poate induce în eroare familia de albine.

„Albina de iernare este diferită de cea de vară, pentru că aportul de polen şi nectar pe care l-a consumat în toamnă formează aşa-numitul corp gras, în care se acumulează rezervele de proteină necesare supravieţuirii perioadei de iernare, până la apariţia noilor pomi, a florilor şi a bazei melifere.“ Am mai aflat de la Dan Puişoru că un kg de albine, adică aproximativ 15.000 de indivizi, consumă în perioada noiembrie-martie 6,5-7 kg de miere. Această cantitate trebuie administrată în locul potrivit din cuibul familiei de albine, astfel încât mâncarea să se afle în apropierea ghemului de iernare, mai precis, deasupra acestuia. Când temperaturile sunt ridicate ghemul se „afânează“, iar când este ger se „compactează.“

Familia de albine trebuie să fie bine împachetată, dar nu închisă ermetic. Este nevoie de cel puţin un metru cub de aer în interiorul stupului. Cei mai nocivi factori sunt umiditatea şi curenţii de aer. În primele luni ale anului nu este indicată deschiderea stupului, aşa încât e necesară o pregătire minuţioasă şi făcută din timp. Domnul Puişoru a deschis unul pentru a ne demonstra că într-o iarnă uşoară ca aceasta o ramă poate fi încărcată cu miere chiar şi în proporţie de 75%.

„Dacă totuşi familia de albine nu are hrană suficientă, apicultorul trebuie să intervină cu o hrană de completare. Lucrările cele mai importante încep în prima decadă a lunii august. Se spune că la 1 august 2013, de exemplu, începe anul de apicultură 2014. De atunci apicultorul profesionist trebuie să intervină cu anumite lucrări tehnologice, astfel încât familia să fie puternică la intrarea în iarnă. Concret: să schimbe reginele, să asigure spaţiul de ouat la reginele tinere, să completeze rezervele de hrană, să stimuleze familia de albine pentru noile generaţii de puiet, să efectueze tratamentele antivarroa conştiincios“, a detaliat Dan Puişoru. „Pe timpul unui sezon apicol contra parazitului varroa se efectuează 5 tratamente: 3 în toamnă şi 2 primăvara“, a completat domnia sa.

Întrebat cum hrăneşte albinele în condiţiile actuale, apicultorul ne-a arătat diferite tipuri de hrană pe bază de fructoză, glucoză, maltoză şi ne-a mai informat că ar putea crea, în condiţii gospodăreşti, o pastă proteică alcătuită din zahăr farin şi miere: 8 kg de zahăr pudră, 2 kg de miere şi 350 ml de Apiprotostop, care este un extract de plante ce ajută la reglarea tractului digestiv al albinei.

Apiprotostop este un extract inventat de Dan Puişoru, acesta fiind chiar pe cale de a-l omologa. Întrebat ce conţine, ne-a informat: „Este un amestec de plante care ajută familia de albine să treacă mai uşor peste sezonul de iernare şi, totodată, o fortifică pentru viitorul sezon de primăvară. Avem în componenţă anumite tincturi din plantele deosebite care conţin tananţii – coada-şoricelului, muşeţel, sunătoare şi gălbenele, principalele plante din acest extract –, pelin, busuioc, cimbru, anason, levănţică, tinctură de usturoi... Aceste extracte din 14 plante, împreună cu cele enumerate mai devreme, reprezintă o bună hrană de iernare.“

Marin DOROBANŢU

Vânătoarea de albine, o practică veche renăscută în lumea modernă

Am avut ocazia să cunosc mulţi apicultori pasionaţi de meseria lor, însă cu toţii şi-au început activitatea similar, au cumpărat albine de la alţi crescători şi în felul acesta şi-au dezvoltat stupina. De curând însă am întâlnit un apicultor care şi-a transformat hobby-ul în meserie şi o face îmbinând cunoştinţele străvechi cu noua tehnologie şi experienţa dobândită muncind în străinătate.

Material genetic din zone nepoluate

Mihai Grama (foto) nu a cumpărat niciodată nicio albină, este „bârcar“, după cum sunt denumiţi în literatura de specialitate vânătorii de albine. A învăţat să caute albine de la bunicul său, pe care îl însoţea uneori la vânătoare. Pe vremea aceea era copil şi nu înţelegea prea multe, însă acum, cu toate informaţiile culese după ani buni de studiu, totul se leagă şi are un rost. „Am moştenit de la bunicul meu vânătoarea de albine, apoi am făcut Liceul Apicol, am lucrat în Institutul de Cercetare pentru Apicultură Bucureşti, aşa am învăţat să îmbin apicultura tradiţională, veche cu cea modernă. În plus, îmi place să merg să-mi găsesc materialul genetic cu care să lucrez, în munte, în zone îndepărtate de civilizaţie, unde nu sunt rase poluate, hibridate“, spune crescătorul de albine. Motivul pentru care recurge la această tactică este acela că „albina din munte are proprietatea de a se autoapăra de boli, paraziţi sau intemperii“, explică Mihai Grama.

Cu alte cuvinte, fondul genetic este mult mai valoros decât cel al albinelor crescute tradiţional, iar faptul că stupul este construit în pădure, departe de culturile agricole, îi dă garanţia că albinele nu sunt afectate de tratamentele aplicate culturilor agricole. „În munte nu se dă cu pesticide. Din punctul acesta de vedere avem un avantaj şi vă spun cu mâna pe inimă că în câţiva ani România va deveni o ţară exportatoare de albine. Tot ce înseamnă agricultură modernă în Europa distruge albina. În Italia, spre exemplu, toate asociaţiile au pus mână de la mână şi au dovedit practic că substanţele folosite în agricultură dau la unele insecte, dar şi la albină un efect retard. Gândacul de Colorado îşi pierde memoria, la fel şi albina, pleacă de acasă şi nu mai ştie să se întoarcă“, declară Mihai Grama.

Domnia sa vinde doar miere de zmeur şi salcâm şi spune că „de când am dat de zmeură în pădure, nu mai există noţiunea de cules de floarea-soarelui unde sunt loturi hibride, fără irigaţii şi trebuie spus că cine merge acolo îşi distruge albinele. În schimb, a merge în munte este o terapie şi pentru mine, e aer curat, răcoare, linişte, poluare 0 şi gândesc că, dacă îmi este mie bine, le este şi lor bine.“

Mierea bio, vândută cu etichetă standard

Mergând pe aceste considerente şi respectând principiul vechi de selecţie a mătcilor, Mihai Grama şi-a dezvoltat stupina bazându-se doar pe albine preluate din natură, studiate timp de un an şi ţinute pentru o producţie 100% bio. „Am în stupină doar albine vânate, aduse din pădure. Iniţial am pornit cu 7 stupi, mi-am făcut apoi 12, 18, 20, 40, 80 şi aşa mai departe. Astăzi am un număr de 200 de familii de bază, plus, minus 50, pentru că numărul lor exact este greu de precizat, însă tot ce am realizat este făcut pe cont propriu, fără a apela la Programul Naţional Apicol. Nu am beneficiat nici de lăzi, nici de tratamente. Motivul este birocraţia“, explică apicultorul.

Deşi a parcurs întregul program de conversie pentru obţinerea certificării mierii ca produs bio, apicultorul îşi vinde producţia folosind eticheta standard. „Am obţinut certificatul verde după primul an de conversie, după al doilea an l-am primit şi pe cel bej, care atestă că sunt certificat bio, acum, fiind în al patrulea an de certificare, am dreptul să ies pe piaţă cu miere bio. Cu toate acestea, nu am pe borcane etichetă care să menţioneze acest lucru“, spune Mihai Grama. Procedura de aprobare a etichetelor şi costul acestora nu îi încurajează pe producători să şi le procure, ba mai mult, pare a fi o sită deasă care cerne încă o dată apicultorii performanţi şi valoroşi pe care România îi are. „Dacă am 10 tipuri de miere, trebuie să fac 10 etichete diferite pentru care trebuie să obţin aprobarea Ministerului Agriculturii şi pentru care trebuie să plătesc 100 euro/bucata. De aceea am renunţat la etichetele bio“, adaugă indignat stuparul.

Problema se răsfrânge în ograda noastră, pentru că străinii nu se împiedică de această etichetă. Ei vin şi cumpără atât mierea cât şi albinele, pentru că le recunosc valoarea. Din păcate pentru noi, mierea românească pleacă din ţară vrac, neprocesată. Străinii, în schimb, au grijă să adauge valoare fiecărui sortiment, ambalând-o la 20 g, 50 g, 150 g, 250 g şi foarte rar la jumătate de kilogram. „La noi, dacă s-ar putea, s-ar vinde şi la 5 kg. La ei nu se întâmplă acest lucru, pentru că mierea este considerată delicatesă“, menţionează Grama.

80% din producţie merge la export

Toate opreliştile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat în România l-au făcut pe apicultorul nostru să privească spre orizonturi îndepărtate, dar mult mai prietenoase şi care îi asigură dezvoltarea şi profitabilitatea afacerii. În opinia sa, „România nu este pregătită pentru a achiziţiona miere de calitate, aici se cumpără ce e mai ieftin, adus de afară şi de proastă calitate“.

A lucrat o perioadă în Franţa şi Italia, dar după un timp şi-a transformat angajatorii în parteneri de afaceri. „Le-am dat la început un borcan cu miere şi le-am spus să se ocupe ei de tot ce înseamnă analize şi, după ce le-au făcut, au văzut că e foarte bună. Atunci le-am spus: «Nu mai sunt sluga voastră pentru 1.000 de euro, veniţi voi şi cumpăraţi de la mine, eu mă ocup de gâzele mele la mine în ţară, în munte»“, povesteşte Mihai Grama. Aşa a ajuns ca 80% din ceea ce produce, adică câteva tone, să le trimită la export, iar restul să o vândă pe la târgurile cu produse tradiţionale, cu doar 10 lei borcanul de 450 grame. În aceste condiţii, poate nu e de mirare că atunci când a fost la Biofach, Târgul Mondial de produse apicole bio de la Nürnberg – Germania, apicultorul a reprezentat Italia şi nu România, cum ar fi fost normal.

Pe lângă valorificarea mierii, exportul de albine aduce încasări deloc de neglijat. Partenerii francezi sunt dispuşi să vină până în România, în munţi, şi să plătească 100 euro pentru o familie de albine, pentru că au garanţia că ceea ce primesc de la Mihai Grama are valoare biologică mare.

Cum se desfăşoară vânătoarea de albine

În limbajul stuparilor, această practică se numeşte furtişag provocat. În primul rând se merge într-o zonă depărtată de orice aşezare umană unde ar putea fi stupi cu albine. Apoi, totul pleacă de la ştiinţa de a alege momentul şi tehnica potrivită de a căuta o albină. Dacă albina a fost găsită, mai este nevoie doar de puţină răbdare pentru a descoperi şi stupul. „Albina prinsă se pune pe un fagure, se lasă acolo 3-4 minute, cât să-şi umple abdomenul, apoi se eliberează. După ce face zorul de recunoaştere, pleacă spre stup. Dar după 7-10-15 minute se întoarce la sursa de hrană şi de obicei vine cu 2-3 surate. Se încarcă cu miere, apoi iar pleacă şi se întoarce mai repede cu un minut. Importantă este prima, a doua plecare şi direcţia exactă. Atunci aflu direcţia către stupul creat de ele. Am în vedere că albina se deplasează cu 60 km/h şi merg pe direcţia ei pentru a localiza stupul. În prima zi îl descopăr şi a doua zi revin, anesteziez albinele ca să ajung la matcă şi o duc acasă. Anul viitor îi urmăresc comportamentul familiei rezultate, clădeşte bine, căpăceşte bine, nu e agresivă, propolizează? Totuşi stuparii se feresc să provoace furtişagul, pentru că atunci când albinele dau de o sursă de mâncare în altă parte se mobilizează toată armata şi omoară întreg stupul în câteva minute“, încheie Mihai Grama.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Comisia Europeană va interzice folosirea unor pesticide dăunătoare albinelor

Comisia Europeană va restricţiona temporar folosirea a trei dintre cele mai populare pesticide din cauza temerilor legate de pericolul pe care îl reprezintă acestea pentru viaţa albinelor, a indicat luni o sursă a Comisiei citată de Reuters. Decizia survine după ce UE a supus din nou la vot interdicţia, în urma unui prim vot neconcludent desfăşurat în martie.

Nici în urma votului de luni nu s-a ajuns la o poziţie unitară, însă '15 state membre au votat în favoarea propunerii, aşa încât CE va trece la adoptarea ei', a precizat sursa.

Reprezentanţa franceză pe lângă Uniunea Europeană /UE/ a anunţat la rândul ei pe twitter că votul s-a soldat cu o 'majoritate de 15 state membre /din cele 27/, inclusiv Franţa, în susţinerea Comisiei care doreşte să interzică cele trei insecticide' neonicotinoide, a transmis AFP.

Germania, care la primul vot, cel din 15 martie, s-a abţinut, a trecut în tabăra partizanilor interdicţiei, în pofida presiunilor din partea grupului Bayer, care comercializează, alături de compania elveţiană Syngenta, pesticidele incriminate. În schimb Italia, care iniţial votase pentru interdicţie, a trecut în tabăra opozanţilor ei, pentru că nu a obţinut posibilitatea de a trata culturile înainte de înflorire, au indicat surse din rândul participanţilor la vot.

Berlinul şi Roma dispuneau de câte 29 de voturi fiecare. Pentru adoptarea ori respingerea propunerii CE era nevoie de o majoritate calificată de 255 de voturi. Pe lângă Italia, şapte state, între care Marea Britanie şi Ungaria, au votat împotriva interdicţiei, iar patru s-au abţinut.

Sursa AGERPRES 

Abonează-te la acest feed RSS