Adama 750x100 30 martie
update 2 Apr 2020

Apivirol Forte, vital pentru albine!

Albinele pot fi afectate de diferite boli infectocontagioase, bacteriene sau virale, precum şi de boli parazitare. Aceste boli pot să afecteze insecta în toate stadiile de dezvoltare. Un rol important în declanşarea acestora îl au factorii favorizanţi care duc la slăbirea sistemului imunitar.

Cele mai cunoscute boli ale albinelor sunt varooza, loca americană, loca europeană, paralizia cronică şi paralizia acută a albinelor.

Varooza este o parazitoză care afectează puietul şi albinele adulte, mai ales albinele melifere. Boala determină tulburări grave, ducând la o mortalitate ridicată şi fiind una dintre cele mai păgubitoare boli ale albinelor. Aceasta se manifestă în general la familiile slăbite, malnutrite, neexploatate raţional, în care acarienii se multiplică intens.

Astfel, activitatea coloniei este slabă, puietul şi albinele nu se hrănesc, sunt adinamice şi pot chiar să îşi înceteze activitatea.

Loca americană

Este una dintre cele mai grave boli manifestată la puietul albinelor, moartea survenind după căpăcire. În mod obişnuit, boala apare după culesul de salcâm.

Boala se recunoaşte clinic în primul rând după aspectul capacelor de la puiet, care sunt per­forate şi concave, ca urmare a faptului că larvele aderă de acestea, precum şi de fundul celulei.

Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie care se transformă într-o masă putrefiată, filantă, cu miros asemănător cleiului de oase.

Loca europeană

Este o boală a puietului de albine care apare primăvara timpuriu şi se menţine până toamna, când încetează creşterea puietului. Boala afectează în special larvele tinere, necăpăcite şi numai rareori pe cele căpăcite.

Boala apare de obicei în luna mai, în special la familiile slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, carenţate nutriţional prin lipsa culesului de nectar şi polen, fiind favorizată şi de timpul rece şi ploios. În prima fază a îmbolnăvirii larvele devin mai transparente, iar după puţin timp corpul se înmoaie, devine gălbui, luând forme diferite (răsturnate, răsucite). Apoi acestea mor şi începe procesul de descompunere treptată.

Paralizia cronică este o boală virală, infectocontagioasă, care afectează albinele adulte. Albinele bolnave nu mai pot zbura, se târăsc pe pământul din faţa urdinişului, abdomenul este balonat, apar tremurături ale corpului sub formă de accese, boala terminându-se cu mortalităţi în procent variabil.

Paralizia acută a albinelor este produsă de un virus prezent în ţesutul adipos şi în glandele salivare, dar şi în corpul acarianului Varroa jacobsoni. Prezenţa virusului în organism duce la paralizii generalizate şi moarte.

Diagnosticul bolilor la albine este suspicionat pe baza examenului clinic şi epidemiologic, iar confirmarea se face numai prin examene de laborator.

APIVIROL FORTE, soluţie orală, datorită componentelor active (Amină cuater­nară – Benzyl (C12-C16) alkyl dimethyl ammonium chloride, maltol, propolis) are un puternic efect antiviral şi antibacterian, fiind un adjuvant deosebit de eficient în profilaxia şi combaterea paraliziei virale acute şi cronice, locii americane şi europene, precum şi varoozei.

Produsul este, totodată, un biostimulator cu rol în revigorarea întregii populaţii de albine din stup, intensificând ouatul la mătci, crescând vitalitatea şi durata de viaţă a albinelor culegătoare.

Important! APIVIROL FORTE nu are contraindicaţii sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor şi puietului şi nu produce reziduuri în miere, polen, păstură şi propolis, permiţând obţinerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale, SC Romvac Company SA

Identificarea stupilor

Interviu cu dr. ing. Cristinel ŞONEA

Începând din 2011 a început identificarea familiilor de albine de pe teritoriul României, măsură deseori contestată de apicultori şi de unele asociaţii de apicultori. Totuşi, cu bune şi cu rele, sistemul de identificare a familiilor de albine şi stupinelor a început să fie aplicat mai ales datorită faptului că acordările de fonduri financiare de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru apicultori nu se puteau efectua fără această identificare.

– Pentru punerea în aplicare a acestei acţiuni se vor pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) 8.000.000 lei, ceea ce reprezintă 17,96% din cei 44.545.756,81 lei, valoarea totală a sprijinului financiar pentru Planul Naţional Apicol 2014-2016. Care au fost iniţial problemele la aplicarea sistemului unic de identificare a stupilor?

– Acest sistem unic de identificare a stupinelor şi stupilor este implementat şi în ţările UE şi reprezintă o stare de normalitate. Deşi la început unii apicultori români au fost reticenţi şi au pus problema costurilor plăcuţelor şi panoului de identificare, pe parcurs au realizat că aceste costuri sunt mici şi se amortizează în timp. De asemenea, apicultorii români au realizat că implementarea acestuia este o condiţie esenţială pentru atragerea de fonduri substanţiale. Finanţarea se acordă pentru dezvoltarea stupinelor, îmbunătăţirea calităţii produselor apicole şi susţinerea măsurilor pentru realizarea de produse apicole. În plus, se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii genetice a familiilor de albine şi a indicatorilor de producţie, creşterea nivelului de valorificare a resurselor de natură vegetală, ceea ce va genera creşterea ofertei de produse apicole şi majorarea exporturilor. Sprijinul financiar se acordă apicultorilor în vederea dezvoltării unor exploataţii viabile şi eficiente pentru asigurarea cu produse competitive a pieţei interne şi externe în condiţii de calitate controlată, precum şi în vederea dezvoltării economiei rurale, creându-se cadrul concurenţial prin dezvoltarea sistemului de cerere-ofertă şi prin impunerea regulilor competitivităţii şi, implicit, crearea unor noi locuri de muncă prin dezvoltarea economiei rurale şi păstrarea tradiţiei albinăritului.

– Cum ţine ANARZ-ul evidenţa numerelor unice de identificare a stupilor?

– În prezent, ANARZ-ul are o bază de date care îi permite să vizualizeze numerele de identificare alocate fiecărei asociaţii şi prin aceasta deţine evidenţa numărului de apicultori şi a numărului de familii de albine, pe judeţ şi în ţară.

– Cum intenţionează ANARZ-ul să realizeze sistemul informatic pentru identificarea stupilor?

– Planul Naţional Apicol pe perioada 2014-2016 prevede asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori – Realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor. ANARZ-ul are în vedere ca prin aplicarea acestei acţiuni să realizeze îmbunătăţirea substanţială a evidenţei acţiunilor de identificare a stupilor şi stupinelor apicultorilor români şi extinderea funcţionalităţilor de software ce va asigura trasabilitatea stupilor şi a apicultorilor, interfaţarea cu alte sisteme informatice (MADR, ANARZ, APIA, APDRP, ANSVSA, INS, ASOCIAŢII, APICULTORI), vizualizarea pe o hartă interactivă a distribuţiei stupilor şi apicultorilor, precum şi a stupăritului pastoral şi gestiunea unitară a operaţiunilor de control din teren.

Prof. univ. dr. Petre IORDACHE

Martie - început de sezon apicol activ

Această lună poate oferi destul de multe surprize neplăcute, prin schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării şi de aceea lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei necesare – miere şi păstură – şi a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de albine.

În prima jumătate a lunii martie, în majoritatea zonelor, albinele continuă să efectueze zboruri generale de curăţire, momente importante în viaţa familiilor de albine ca urmare, eliberarea tractului intestinal de excremente.

Tot în prima jumătate a lunii, între 2 şi 23 martie apar primele generaţii de albine tinere, crescute în cursul iernii, şi se măreşte capacitatea de creştere a puietului, astfel că ouatul reginelor din familiile puternice atinge, în anii favorabili, valorile de 1.000 ouă la 24 ore.

De asemenea, în zilele favorabile albinele culeg nectar şi polen de la plante melifere timpurii (salcie căprească, salcie, flori de pădure etc.), dar, având în vedere tendinţa crescendo a activităţii de dezvoltare a familiilor de albine, consumul de hrană creşte la 2-2,5 kg pe familia de albine.

În funcţie de puterea familiei, a calităţii reginei şi a condiţiilor de microclimat din cuib, puietul poate ocupa suprafeţe diferite pe faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia, albinele sunt obligate să menţină, mai ales în zona puietului, temperatura necesară de circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată (mierea), în acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice (păstură) necesare creşterii puietului.

Stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire

Ca şi în luna anterioară se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire. Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de curăţire sunt lucrări uşoare, chiar plăcute, cu efect benefic în familiile care efectuează aceste zboruri. Un zbor vioi, intens şi de durată în atmosfera încălzită de razele soarelui este o imagine reconfortantă pentru oricare privitor.

Menţinerea activă a adăpătorului pentru albine

Adăpătorul deja instalat în luna anterioară este foarte util şi trebuie menţinut alimentat cu apa necesară în care s-au dizolvat 5-10 g de sare la litrul de apă sau 12,5 ml oţet de mere la litrul de apă, care, prin acţiunea lor antiseptică şi bactericidă, contribuie la întărirea sănătăţii şi la creşterea capacităţii productive a familiilor de albine.

Sunt autori care recomandă să se folosească, în locul sării de bucătărie, ureea în cantitate de 1-2 g la 10 litri apă sau amoniacul, 4-5 picături la 10 litri apă.

Consumul de apă al unei familii de albine este impus de puterea familiei şi de temperatura mediului, el fiind de 100-200 g/zi pentru o familie de putere medie, din care 40-60 g/zi sunt consumate pentru creşterea puietului.

Este de precizat că, în zilele călduroase, cu vânturi uscate, în stupii aflaţi direct în plin soare, familiile de albine consumă până la 500 g de apă pe zi, ceea ce impune ca 90% din albinele culegătoare să care apă şi deci numai 10% se pot deplasa la cules, iar, în cazul stupilor de la umbră, feriţi de razele directe ale soarelui, numai 30-35% aduc apă.

Cercetătorii au constatat că lipsa apei scurtează mult viaţa albinelor (cu circa 50-70%) şi că în perioadele critice albinele pot chiar să recurgă la sacrificarea unei părţi de puiet sugând lichidul din larve.

Efectuarea reviziei sumare de primăvară

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate. Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Hrana albinelor în timpul iernii

Am vizitat stupina unuia dintre cei mai mari apicultori ai ţării, Dan Puişoru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti „Albina Râmniceană“, pentru a afla cum se prezintă o familie de albine în lunile de iarnă.

La începutul anului albinele încep să-şi reia ritmul biologic. Din prima decadă a lunii ianuarie matca începe să depună ponta în familia de albine, chiar şi când afară sunt temperaturi negative. Nu trebuie să uităm, însă, că am trecut printr-o toamnă lungă, călduroasă. Apoi a venit o iarnă capricioasă, cu temperaturi ridicate, care poate induce în eroare familia de albine.

„Albina de iernare este diferită de cea de vară, pentru că aportul de polen şi nectar pe care l-a consumat în toamnă formează aşa-numitul corp gras, în care se acumulează rezervele de proteină necesare supravieţuirii perioadei de iernare, până la apariţia noilor pomi, a florilor şi a bazei melifere.“ Am mai aflat de la Dan Puişoru că un kg de albine, adică aproximativ 15.000 de indivizi, consumă în perioada noiembrie-martie 6,5-7 kg de miere. Această cantitate trebuie administrată în locul potrivit din cuibul familiei de albine, astfel încât mâncarea să se afle în apropierea ghemului de iernare, mai precis, deasupra acestuia. Când temperaturile sunt ridicate ghemul se „afânează“, iar când este ger se „compactează.“

Familia de albine trebuie să fie bine împachetată, dar nu închisă ermetic. Este nevoie de cel puţin un metru cub de aer în interiorul stupului. Cei mai nocivi factori sunt umiditatea şi curenţii de aer. În primele luni ale anului nu este indicată deschiderea stupului, aşa încât e necesară o pregătire minuţioasă şi făcută din timp. Domnul Puişoru a deschis unul pentru a ne demonstra că într-o iarnă uşoară ca aceasta o ramă poate fi încărcată cu miere chiar şi în proporţie de 75%.

„Dacă totuşi familia de albine nu are hrană suficientă, apicultorul trebuie să intervină cu o hrană de completare. Lucrările cele mai importante încep în prima decadă a lunii august. Se spune că la 1 august 2013, de exemplu, începe anul de apicultură 2014. De atunci apicultorul profesionist trebuie să intervină cu anumite lucrări tehnologice, astfel încât familia să fie puternică la intrarea în iarnă. Concret: să schimbe reginele, să asigure spaţiul de ouat la reginele tinere, să completeze rezervele de hrană, să stimuleze familia de albine pentru noile generaţii de puiet, să efectueze tratamentele antivarroa conştiincios“, a detaliat Dan Puişoru. „Pe timpul unui sezon apicol contra parazitului varroa se efectuează 5 tratamente: 3 în toamnă şi 2 primăvara“, a completat domnia sa.

Întrebat cum hrăneşte albinele în condiţiile actuale, apicultorul ne-a arătat diferite tipuri de hrană pe bază de fructoză, glucoză, maltoză şi ne-a mai informat că ar putea crea, în condiţii gospodăreşti, o pastă proteică alcătuită din zahăr farin şi miere: 8 kg de zahăr pudră, 2 kg de miere şi 350 ml de Apiprotostop, care este un extract de plante ce ajută la reglarea tractului digestiv al albinei.

Apiprotostop este un extract inventat de Dan Puişoru, acesta fiind chiar pe cale de a-l omologa. Întrebat ce conţine, ne-a informat: „Este un amestec de plante care ajută familia de albine să treacă mai uşor peste sezonul de iernare şi, totodată, o fortifică pentru viitorul sezon de primăvară. Avem în componenţă anumite tincturi din plantele deosebite care conţin tananţii – coada-şoricelului, muşeţel, sunătoare şi gălbenele, principalele plante din acest extract –, pelin, busuioc, cimbru, anason, levănţică, tinctură de usturoi... Aceste extracte din 14 plante, împreună cu cele enumerate mai devreme, reprezintă o bună hrană de iernare.“

Marin DOROBANŢU

Vânătoarea de albine, o practică veche renăscută în lumea modernă

Am avut ocazia să cunosc mulţi apicultori pasionaţi de meseria lor, însă cu toţii şi-au început activitatea similar, au cumpărat albine de la alţi crescători şi în felul acesta şi-au dezvoltat stupina. De curând însă am întâlnit un apicultor care şi-a transformat hobby-ul în meserie şi o face îmbinând cunoştinţele străvechi cu noua tehnologie şi experienţa dobândită muncind în străinătate.

Material genetic din zone nepoluate

Mihai Grama (foto) nu a cumpărat niciodată nicio albină, este „bârcar“, după cum sunt denumiţi în literatura de specialitate vânătorii de albine. A învăţat să caute albine de la bunicul său, pe care îl însoţea uneori la vânătoare. Pe vremea aceea era copil şi nu înţelegea prea multe, însă acum, cu toate informaţiile culese după ani buni de studiu, totul se leagă şi are un rost. „Am moştenit de la bunicul meu vânătoarea de albine, apoi am făcut Liceul Apicol, am lucrat în Institutul de Cercetare pentru Apicultură Bucureşti, aşa am învăţat să îmbin apicultura tradiţională, veche cu cea modernă. În plus, îmi place să merg să-mi găsesc materialul genetic cu care să lucrez, în munte, în zone îndepărtate de civilizaţie, unde nu sunt rase poluate, hibridate“, spune crescătorul de albine. Motivul pentru care recurge la această tactică este acela că „albina din munte are proprietatea de a se autoapăra de boli, paraziţi sau intemperii“, explică Mihai Grama.

Cu alte cuvinte, fondul genetic este mult mai valoros decât cel al albinelor crescute tradiţional, iar faptul că stupul este construit în pădure, departe de culturile agricole, îi dă garanţia că albinele nu sunt afectate de tratamentele aplicate culturilor agricole. „În munte nu se dă cu pesticide. Din punctul acesta de vedere avem un avantaj şi vă spun cu mâna pe inimă că în câţiva ani România va deveni o ţară exportatoare de albine. Tot ce înseamnă agricultură modernă în Europa distruge albina. În Italia, spre exemplu, toate asociaţiile au pus mână de la mână şi au dovedit practic că substanţele folosite în agricultură dau la unele insecte, dar şi la albină un efect retard. Gândacul de Colorado îşi pierde memoria, la fel şi albina, pleacă de acasă şi nu mai ştie să se întoarcă“, declară Mihai Grama.

Domnia sa vinde doar miere de zmeur şi salcâm şi spune că „de când am dat de zmeură în pădure, nu mai există noţiunea de cules de floarea-soarelui unde sunt loturi hibride, fără irigaţii şi trebuie spus că cine merge acolo îşi distruge albinele. În schimb, a merge în munte este o terapie şi pentru mine, e aer curat, răcoare, linişte, poluare 0 şi gândesc că, dacă îmi este mie bine, le este şi lor bine.“

Mierea bio, vândută cu etichetă standard

Mergând pe aceste considerente şi respectând principiul vechi de selecţie a mătcilor, Mihai Grama şi-a dezvoltat stupina bazându-se doar pe albine preluate din natură, studiate timp de un an şi ţinute pentru o producţie 100% bio. „Am în stupină doar albine vânate, aduse din pădure. Iniţial am pornit cu 7 stupi, mi-am făcut apoi 12, 18, 20, 40, 80 şi aşa mai departe. Astăzi am un număr de 200 de familii de bază, plus, minus 50, pentru că numărul lor exact este greu de precizat, însă tot ce am realizat este făcut pe cont propriu, fără a apela la Programul Naţional Apicol. Nu am beneficiat nici de lăzi, nici de tratamente. Motivul este birocraţia“, explică apicultorul.

Deşi a parcurs întregul program de conversie pentru obţinerea certificării mierii ca produs bio, apicultorul îşi vinde producţia folosind eticheta standard. „Am obţinut certificatul verde după primul an de conversie, după al doilea an l-am primit şi pe cel bej, care atestă că sunt certificat bio, acum, fiind în al patrulea an de certificare, am dreptul să ies pe piaţă cu miere bio. Cu toate acestea, nu am pe borcane etichetă care să menţioneze acest lucru“, spune Mihai Grama. Procedura de aprobare a etichetelor şi costul acestora nu îi încurajează pe producători să şi le procure, ba mai mult, pare a fi o sită deasă care cerne încă o dată apicultorii performanţi şi valoroşi pe care România îi are. „Dacă am 10 tipuri de miere, trebuie să fac 10 etichete diferite pentru care trebuie să obţin aprobarea Ministerului Agriculturii şi pentru care trebuie să plătesc 100 euro/bucata. De aceea am renunţat la etichetele bio“, adaugă indignat stuparul.

Problema se răsfrânge în ograda noastră, pentru că străinii nu se împiedică de această etichetă. Ei vin şi cumpără atât mierea cât şi albinele, pentru că le recunosc valoarea. Din păcate pentru noi, mierea românească pleacă din ţară vrac, neprocesată. Străinii, în schimb, au grijă să adauge valoare fiecărui sortiment, ambalând-o la 20 g, 50 g, 150 g, 250 g şi foarte rar la jumătate de kilogram. „La noi, dacă s-ar putea, s-ar vinde şi la 5 kg. La ei nu se întâmplă acest lucru, pentru că mierea este considerată delicatesă“, menţionează Grama.

80% din producţie merge la export

Toate opreliştile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat în România l-au făcut pe apicultorul nostru să privească spre orizonturi îndepărtate, dar mult mai prietenoase şi care îi asigură dezvoltarea şi profitabilitatea afacerii. În opinia sa, „România nu este pregătită pentru a achiziţiona miere de calitate, aici se cumpără ce e mai ieftin, adus de afară şi de proastă calitate“.

A lucrat o perioadă în Franţa şi Italia, dar după un timp şi-a transformat angajatorii în parteneri de afaceri. „Le-am dat la început un borcan cu miere şi le-am spus să se ocupe ei de tot ce înseamnă analize şi, după ce le-au făcut, au văzut că e foarte bună. Atunci le-am spus: «Nu mai sunt sluga voastră pentru 1.000 de euro, veniţi voi şi cumpăraţi de la mine, eu mă ocup de gâzele mele la mine în ţară, în munte»“, povesteşte Mihai Grama. Aşa a ajuns ca 80% din ceea ce produce, adică câteva tone, să le trimită la export, iar restul să o vândă pe la târgurile cu produse tradiţionale, cu doar 10 lei borcanul de 450 grame. În aceste condiţii, poate nu e de mirare că atunci când a fost la Biofach, Târgul Mondial de produse apicole bio de la Nürnberg – Germania, apicultorul a reprezentat Italia şi nu România, cum ar fi fost normal.

Pe lângă valorificarea mierii, exportul de albine aduce încasări deloc de neglijat. Partenerii francezi sunt dispuşi să vină până în România, în munţi, şi să plătească 100 euro pentru o familie de albine, pentru că au garanţia că ceea ce primesc de la Mihai Grama are valoare biologică mare.

Cum se desfăşoară vânătoarea de albine

În limbajul stuparilor, această practică se numeşte furtişag provocat. În primul rând se merge într-o zonă depărtată de orice aşezare umană unde ar putea fi stupi cu albine. Apoi, totul pleacă de la ştiinţa de a alege momentul şi tehnica potrivită de a căuta o albină. Dacă albina a fost găsită, mai este nevoie doar de puţină răbdare pentru a descoperi şi stupul. „Albina prinsă se pune pe un fagure, se lasă acolo 3-4 minute, cât să-şi umple abdomenul, apoi se eliberează. După ce face zorul de recunoaştere, pleacă spre stup. Dar după 7-10-15 minute se întoarce la sursa de hrană şi de obicei vine cu 2-3 surate. Se încarcă cu miere, apoi iar pleacă şi se întoarce mai repede cu un minut. Importantă este prima, a doua plecare şi direcţia exactă. Atunci aflu direcţia către stupul creat de ele. Am în vedere că albina se deplasează cu 60 km/h şi merg pe direcţia ei pentru a localiza stupul. În prima zi îl descopăr şi a doua zi revin, anesteziez albinele ca să ajung la matcă şi o duc acasă. Anul viitor îi urmăresc comportamentul familiei rezultate, clădeşte bine, căpăceşte bine, nu e agresivă, propolizează? Totuşi stuparii se feresc să provoace furtişagul, pentru că atunci când albinele dau de o sursă de mâncare în altă parte se mobilizează toată armata şi omoară întreg stupul în câteva minute“, încheie Mihai Grama.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Comisia Europeană va interzice folosirea unor pesticide dăunătoare albinelor

Comisia Europeană va restricţiona temporar folosirea a trei dintre cele mai populare pesticide din cauza temerilor legate de pericolul pe care îl reprezintă acestea pentru viaţa albinelor, a indicat luni o sursă a Comisiei citată de Reuters. Decizia survine după ce UE a supus din nou la vot interdicţia, în urma unui prim vot neconcludent desfăşurat în martie.

Nici în urma votului de luni nu s-a ajuns la o poziţie unitară, însă '15 state membre au votat în favoarea propunerii, aşa încât CE va trece la adoptarea ei', a precizat sursa.

Reprezentanţa franceză pe lângă Uniunea Europeană /UE/ a anunţat la rândul ei pe twitter că votul s-a soldat cu o 'majoritate de 15 state membre /din cele 27/, inclusiv Franţa, în susţinerea Comisiei care doreşte să interzică cele trei insecticide' neonicotinoide, a transmis AFP.

Germania, care la primul vot, cel din 15 martie, s-a abţinut, a trecut în tabăra partizanilor interdicţiei, în pofida presiunilor din partea grupului Bayer, care comercializează, alături de compania elveţiană Syngenta, pesticidele incriminate. În schimb Italia, care iniţial votase pentru interdicţie, a trecut în tabăra opozanţilor ei, pentru că nu a obţinut posibilitatea de a trata culturile înainte de înflorire, au indicat surse din rândul participanţilor la vot.

Berlinul şi Roma dispuneau de câte 29 de voturi fiecare. Pentru adoptarea ori respingerea propunerii CE era nevoie de o majoritate calificată de 255 de voturi. Pe lângă Italia, şapte state, între care Marea Britanie şi Ungaria, au votat împotriva interdicţiei, iar patru s-au abţinut.

Sursa AGERPRES 

Abonează-te la acest feed RSS