Adama Sultan iulie 2020
update 9 Jul 2020

An apicol slab... Trebuie să ne salvăm albinele!

Anul 2015 a fost, din punct de vedere apicol, destul de slab per ansamblu, iar pentru unii apicultori foarte slab, motiv pentru care am considerat că anul 2016 nu poate fi mai rău. Ei bine, se pare că 2016 este mult mai rău decât ne puteam închipui.

Rapița în acest an a înflorit cu două săptămâni mai repede decât în mod obișnuit, dar familiile de albine nu au fost dezvoltate cu două săptămâni mai repede, astfel că producțiile de miere, în cele mai multe cazuri, au fost sub așteptări. Dar, măcar la culesurile de rapiță familiile de albine s-au dezvoltat mulțumitor, astfel că apicultorii au așteptat cu mari speranțe culesurile de la salcâm. Dar, deziluzie, în majoritatea cazurilor, culesurile la salcâm au fost un dezastru. Ploile și nopțile reci au făcut ca secrețiile de nectar să fie mici sau deloc și, colac peste pupăză, în lipsă de culesuri și de posibilitate de a ieși din stupi din cauza ploilor, familiile de albine au început să intre în frigurile roitului. Mai mult, la unele stupine, din cauza lipsurilor de culesuri de întreținere, albinele au început să-și evacueze trântorii ceea ce, având în vedere perioada în care ne aflăm, este foarte grav; mai rămâne ca albinele să înceapă să-și consume puietul larvar.

Situația este foarte gravă și, dacă nu se intervine cu hrăniri sau culesuri de întreținere, familiile se vor depopula iar, din cauza scăderii imunității, vor izbucnii diverse boli care le vor slăbi și mai mult, mergând până la distrugere.

Speranța, care moare ultima, este să menținem vitalitatea familiilor până la culesurile de la tei, dacă vor fi și acelea, sau până la floarea-soarelui. Până ajungem la mult speratele culesuri de producție ar trebui să căutăm eventuale zone care pun la dispoziție culesuri de întreținere sau, în lipsa acestora, neapărat să recurgem la hrăniri de completare a rezervelor de hrană.

Hrănirea albinelor trebuie făcută pe cât posibil cu produse naturale ale stupului, adică cu MIERE, POLEN și PĂSTURĂ și numai în absența acestora, respectiv numai în situații de excepție, se va recurge la înlocuitori ai acestor produse naturale.

În caz de necesitate și de urgență pentru înlocuirea mierii se pot folosi zahărul de masă, numit în limbajul chimiei sucroză, și zahărul invertit.

Zahărul (sucroza) este un dizaharid, în sensul că molecula de sucroză constă dintr-o moleculă de glucoză și una de fructoză legate chimic împreună.

Pentru a putea folosi zahărul de masă, albinele trebuie să îl transforme rupând legătura chimică dintre glucoză și fructoză și astfel molecula de sucroză este desfăcută, zahărul devenind un conglomerat de molecule de glucoză și fructoză numit zahăr invertit pe care albinele îl pot folosi pentru producere de energie. Această transformare are loc pe baza secreției de către albine a enzimei numite invertază.

Din păcate, producerea invertazei implică un efort serios din partea albinelor, fapt care duce la uzura prematură a acestora, scurtându-le drastic durata de viață.

Pe lângă zahărul de masă neinvertit se mai poate folosi ca înlocuitor al mierii și zahărul gata invertit, găsit la comercianți, care eliberează albinele de efortul secretării enzimei denumite invertază, evitându-se astfel uzura lor prematură.

Totuși, zaharul – fie neinvertit sau invertit – este un produs rafinat, în timp ce mierea este un produs natural, adică un produs care este dat consumului albinelor așa cum se prezintă el în natură, fără nicio modificare.

Dimpotrivă mierea, fiind un produs natural, neprelucrat mecanic sau termic, conține, pe lângă fructoză și glucoză, mai multe tipuri de vitamine, o serie de enzime și elemente minerale care sunt absolut necesare pentru sănătatea organismului albinelor. Lipsa vitaminelor și elementelor minerale din organismul albinelor poate duce la boli grave sau chiar la moarte.

Concluzia celor relatate mai sus este aceea că trebuie evitată, pe cât posibil, folosirea zahărului în locul mierii pentru hrănirea albinelor, iar, dacă totuși împrejurările impun folosirea zahărului, trebuie avut grijă ca, la evaluarea rezervelor, cantitățile de miere obținute din zahăr să nu depășească 30-40%, restul fiind miere.

Pentru înlocuirea polenului au fost încercați ca substituenți laptele degresat, gălbenușul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ș.a.m.d.

Trebuie precizat că, dacă mierea din stupi procesată din zahăr este un fel de miere naturală sărăcită, înlocuitorii polenului conțin doar câteva elemente în comun cu polenul, pe lângă acestea aflându-se și substanțe care nu se găsesc în mod obișnuit în hrana familiilor de albine.

Se încearcă și s-au încercat numeroase rețete de hrană pe bază de zahăr și înlocuitori ai polenului, fără ca vreuna dintre ele să-și demonstreze viabilitatea. Așadar, recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen și păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescențele alunului.

Măzărichea, zisă Landră, o oportunitate meliferă în mai - iunie

În această perioadă în unele zone din țară, cum ar fi Câmpia Dunării și unele zone colinare, înflorește o plantă spontană și anuală numită Măzăriche sau Landră (Vicia spp. din ordinul Fabales și familia Fabaceae). Această plantă este răspândită cu preponderență în fânețe, pe terenuri necultivate, dar mai ales în semănături și pe marginea lor, printre tufișuri și de-a lungul drumurilor la altitudini de la 0 la 850 m.

Există și varietatea de măzăriche cultivată (Vicia sativa) care este furajeră și intră în componența borceagului împreună cu ovăzul care are proprietatea că fixează foarte bine azotul în și poate fi folosit ca îngrășământ natural și pentru conservarea umidității în solurile pe care cresc.

Măzărichea prezintă frunze alternative și compuse, fiecare formată din 3 până la 8 perechi opuse liniare sau cu vârf de ac în formă de pană alungită în formă de lance de până la 2,5 la 3,5 centimetri lungime și fiecare frunză compusă se termină cu un lujer ramificat.

Înflorește în perioada mai-iunie, florile apărând în axilele frunzelor solitare sau în perechi, fiind de culoare purpurie, roz-violet și, mai rar, albicioase sau galbene.

În perioadele zilelor suficient de călduroase și nu excesiv de uscate măzărichea pune la dispoziția albinelor nectar și polen, fiind deosebit de atractive, astfel că se obține o miere deschisă la culoare și foarte parfumată.

Literatura de specialitate arată că secreția de nectar a florilor de măzăriche este de 0,2-1,5 mg/floare și lanurile sale au o producție de miere de 30-100 kg/ha.

Fructul măzărichei este sub formă de păstaie de 6 la 7 centimetri lungime, care este păroasă atunci când este crudă, mai târziu netedă, apoi maro sau neagră la maturitate. Această păstaie conține 4-12 semințe.

Evident că acolo unde există măzăriche această oportunitate meliferă trebuie fructificată, scoțând astfel din impas familiile de albine în privința culesurilor de întreținere și menținându-le pregătite pentru culesurile de producție de la tei și floarea-soarelui dacă vor fi în acest an.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 32-33

Cu ce schimbăm reginele necorespunzătoare

Afirmam într-un articol anterior despre necesitatea schimbării periodice a reginelor din familiile de albine ale stupinelor de producție, aceasta fiind o condiție imperioasă, alături de altele, pentru menținerea unui randament ridicat la producțiile de miere.

Trebuie știut că viața și viabilitatea unei regine sunt de 4 la 5 ani dar, pe măsură ce vârsta ei înaintează peste 2-3 ani, cantitatea de spermatozoizi depozitați în spermateca ei se împuținează și astfel prolificitatea ei scade.

Practicienii în apicultură recomandă imperios ca în stupinele care practică stupărit staționar, cu cel mult 2-3 culesuri de producție, reginele să fie schimbate la 2 ani și în stupinele care practică stupărit pastoral intensiv, cu 5-6 culesuri de producție, reginele să fie schimbate anual.

O problemă spinoasă este de unde apicultorii își vor procura reginele de schimb ca astfel să obțină rezultatele scontate prin schimbarea reginelor.

Principalele categorii de surse pentru procurarea reginelor pentru schimbarea celor necorespunzătoare sau bătrâne de către apicultori pot fi: stupinele de elită, stupinele de multiplicare, sectorul propriu al apicultorului unde își produce reginele necesare schimbului și diverși comercianți care aduc și, uneori, multiplică regine de alte rase sau diverși hibrizi din alte biotopuri (habitaturi) diferite de cele ale României.

Apicultura stupina multiplicare

Actualmente, stupine de elită, pe teritoriul României, deține numai Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (I.C-D.A.) care, pentru asigurarea unei presiuni de selecție în zonele de influență și pentru menținerea în stare curată a materialului biologic ce constituie patrimoniul genetic apicol, respectiv cel din rasa de albină românească Apis mellifera carpatica, are organizate pepiniere la București (Băneasa), Moara Vlăsiei-Ilfov, Poieni-Iași și Bididia-Tulcea, unde se produc anual regine selecționate pentru a se livra în teritoriu apicultorilor și stupinelor de multiplicare autorizate.

Aici trebuie amintit că ameliorarea și conservarea rasei de albine romanești Apis mellifera carpatica au constituit preocupări constante ale instituțiilor de cercetare apicole care, începând cu anul 1957, când s-a înființat Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Apicultură și Sericicultură, și continuând cu 1974, odată cu înființarea IC-DA. În 1974 s-a trecut la un program amplu de conservare și ameliorare a albinei românești pe subpopulații aferente diferitelor zone bioapicole, bazat pe selecție în masă și apoi prin selecția intrafamilială. În paralel cu aceasta, s-a urmărit evoluția caracterelor morfometrice specifice rasei de albine românești Apis mellifica carpatica.

În ultimele 2-3 decenii, datorită stupăritului pastoral intens practicat în România, cercetările au evidențiat o tendință de omogenizare a albinelor din diferite zone bioapicole și această situație ar trebui să impună orientarea cercetărilor către realizarea unor programe de conservare și ameliorare bazate pe creșterea selectivă în rasă curată și pe material biologic certificat cu mare atenție de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

De asemenea, IC-DA, sub îndrumarea și controlul strict al ANZ, ar trebui să desfășoare un program amplu și atent de identificare și nominalizare a unor stupine din fiecare zonă bioapicolă din România, unde ar urma să fie conservat material genetic autohton care să fie valo­rificat prin programe de ameliorare, selecție și creștere de regine.

Apicultura micronuclee de imperechere

Stupinele de multiplicare regine sunt acele stupine controlate și autorizate anual de ANZ pentru a multiplica regine de elită achiziționate cu un an înainte de la stupinele de elită pe care apoi să le distribuie apicultorilor pentru schimbarea reginelor necorespunzătoare, bătrâne sau pentru realizarea de roiuri la pachet, roiuri pe faguri și familii de albine pentru utilizare proprie sau comercializare.

Cei care deservesc stupinele de multiplicare trebuie să ia toate măsurile pentru a îndeplini următoarele condiții:

- stupina de multiplicare trebuie să aibă vatră permanentă tot timpul anului într-o zonă reproductivă geografică izolată, în sensul că pe o rază de 10 km nu se găsesc stupine cu familii de albine din altă rasă de albine omologată sau hibrizi interrasiali;

- să realizeze multiplicarea numai din regine certificate ca fiind de elită;

- reginele de elită vor fi achiziționate cu un an înainte de realizarea multiplicării într-un număr de cel puțin 10% față de numărul familiilor deținute de stupina de multiplicare și astfel reginele de elită destinate multiplicării vor putea fi testate din punctul de vedere al calităților prezentate și viabilității trecerii peste iarnă, iar cele necorespunzătoare vor fi excluse de la operațiunile de multiplicare;

- livrarea reginelor multiplicate către beneficiari se va efectua în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Producerea de către apicultori a reginelor de care au nevoie pentru schimbarea reginelor necorespunzătoare, bătrâne sau pentru producerea de roiuri la pachet, roiuri pe faguri sau familii de albine pentru folosință proprie sau vânzare se va putea face conform tehnologiilor cunoscute și însușite prin studiu teoretic și practic de apicultorii în cauză.

Cei care doresc să-și producă singuri reginele necesare vor avea două căi de ales: fie achiziționează regine de elită de la stupine de elită autorizate, fie își selecționează din stupina proprie familii de albine care îndeplinesc criteriile principale de selecție și, în principal, criteriul producției de miere.

Despre criteriile de selecție și verificările minime care trebuie aplicate pentru a verifica reginele obținute voi face referiri în articole viitoare.

Și, în fine, referitor la procurarea de regine de la diverși comercianți care aduc și, uneori, multiplică regine de alte rase sau diverși hibrizi din alte biotopuri (habitaturi) diferite de cele ale României personal nu recomand această sursă.

Manifest această respingere având în vedere faptul că Programul Național de Ameliorare a rasei de albine românești Apis mellifera carpatica ar trebui să impună interzicerea importului sau introducerea pe orice alte căi a albinelor aparținând altor rase de albine deoarece aceste acțiuni ar putea duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. De altfel, literatura de specialitate arată că asemenea situații au existat în multe țări, printre care Germania, Polonia, Franța etc.

Consider că organele în drept ar trebui să ia măcar în considerație instituirea unor zone de conservare și protecție a albinei românești Apis mellifera carpatica. De fapt, în unele țări ale Uniunii Europene ca Slovenia, Croația, Austria ș.a. există astfel de zone de protejare a raselor autohtone.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ce albine folosim și de ce trebuie să schimbăm reginele

Visul oricărui apicultor este ca stupina sau stupinele pe care le administrează să obţină recolte maxime de produse apicole şi astfel profitul său să fie cât mai mare.

Printre dezideratele care trebuie să conducă la împlinirea acestui vis este și utilizarea unei rase de albine corespunzătoare biotopului apicol unde se desfășoară activitatea apicolă și, referitor la acest aspect, părerea celor mai mulți cercetători științifici din România este că cea mai potrivită rasă de albine este albina românească Apis mellifera carpatica aclimatizată din timpuri străvechi pe teritoriul României și pe unele teritorii învecinate.

Cercetările asupra acestei albine româneşti au fost inițiate de un grup de cercetători sub directivele ing. Nicolae Foti, stabilindu-i-se caracteristici proprii şi făcându-se studii biometrice asupra ei.

Apoi, în urma susţinerii materialului ştiinţific şi documentar privind omologarea rasei de către reprezentanţi din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, Consiliul tehnico-ştiinţific al ANARZ a aprobat omologarea albinei româneşti cu CERTIFICATUL DE OMOLOGARE nr. 1 eliberat la data de 28.10.2009, în conformitate cu Legea zootehniei nr. 72/2002 şi cu OM nr. 383/2009.

Omologarea s-a făcut ca rasă sub denumirea de Apis mellifera carpatica, împlinindu-se astfel visul înaintaşilor noştri în apicultura românească de a avea o rasă autohtonă recunoscută oficial.

Cercetările în domeniu arată că Apis mellifera carpatica s-a format în condițiile specifice climei, reliefului și bazei melifere de la noi din țară și prezintă trei varietăți: de câmpie, deal și de munte. Se aseamănă cu albina caucaziană sură de munte (Apis mellifera caucasica Grob.), iar varietatea din Câmpia Dunării, cu albina italiană – Apis mellifera lingustica Spin.

Din punctul de vedere al caracteristicilor biometrice, albinele autohtone românești au lungimea trompei cuprinsă între 6,30 mm, la albinele din Podișul Moldovei și Câmpia Dunării, 6,35 mm la cele din Câmpia Vestică a țării și 6,44 mm la populația din Podișul Transilvaniei, indicele cubital 40-45% și dislocarea discoidală pozitivă 70% sau neutră 30%.

Regina Apis mellifera carpatica

Culoarea este, în general, brună-închisă, putând apărea și exemplare cu inele sau puncte galbene pe abdomen. Greutatea reginelor împerecheate se încadrează între 160 și 200 mg și acestea trebuie să aibă o profilicitate de 1.600-2.000 ouă/24 de ore.

Această rasă se caracterizează printr-un comportament deosebit de liniștit pe faguri în timpul inspecției apicultorului, permițând în general intervenția acestuia chiar și fără folosirea afumătorului. Este puțin predispusă la furtișag, prezintă instinct moderat de roire și, în caz de roire naturală, construiește 30-50 botce (numai în cazuri excepționale 200). Căpăcește celulele cu miere preponderent uscat, mai rar umed și prezintă, în timpul culesurilor, predispoziție accentuată pentru blocarea fagurilor cu miere, ceea ce îngreunează întreținerea, impunându-se deblocarea pentru asigurarea spațiului pentru ouat reginei. Propolizarea este moderată.

Familiile cu albine din această rasă sunt destul de productive și sunt bine adaptate la condițiile de schimbări frecvente și rapide ale condițiilor meteorologice din țara noastră, având și însușirea de a sesiza venirea ploilor, situație în care albinele se întorc la stup fără a fi surprinse de ploi pe câmp și preîntâmpinând astfel depopulări.

Examinând cele afirmate mai sus putem trage concluzia că apicultorii români dispun de o rasă de albină românească pe care ar trebui s-o conserve şi s-o îmbunătăţească, ea fiind perfect adaptată condiţiilor celor cinci zone bioapicole de pe teritoriul României.

Totuși, nu pot trece cu vederea faptul că actualmente, în condițiile schimbărilor climatice, apariției unor lungi perioade secetoase severe, monoculturilor și tratamentelor tot mai masive cu pesticide, albinele noastre fac din ce în ce mai greu față acestor condiții, dar trebuie să sperăm că, așa cum cu mii de ani în urmă s-au readaptat și au supraviețuit, și acum se vor adapta noilor condiții.

O problemă spinoasă apărută pe teritoriul României este faptul că rasa noastră autohtonă este puternic depreciată prin faptul că tot mai mulți apicultori încearcă să introducă în stupinele lor regine din alte rase mai pure sau mai puțin pure sperând la creșterea randamentului exploatațiilor apicole pe care le dețin.

Deprecierea amintită se produce prin faptul că toate reginele care au ca mame reginele din alte rase, aduse de stupari pentru îmbunătățirea randamentelor stupinelor exploatate, se vor împerechea cu trântori din rasa locală din alte stupine de pe o rază de 5 la 15 km și astfel se vor obține hibrizi. Altfel spus, se va produce o încrucișare între fiicele obținute de la reginele importate în stupine și trântorii veniți în locurile unde au loc fecundările reginelor.

Rezultatul este obținerea unor metiși care în primă generație pot să dea rezultate bune și foarte bune din punctul de vedere mai ales al producțiilor de miere, dar apoi în generațiile următoare aceste calități se diminuează drastic și importul de regine trebuie repetat.

Un alt aspect de luat în discuție este necesitatea ca la anumite intervale de timp să se schimbe reginele familiilor de albine din stupinele de producție.

Viața și viabilitatea unei regine este de 4 la 5 ani dar, pe măsură ce vârsta ei înaintează peste 2-3 ani, cantitatea de spermatozoizi depozitați în spermateca ei se împuținează și astfel prolificitatea ei scade.

Practicienii în apicultură recomandă imperios ca în stupinele care practică stupărit staționar, cu cel mult 2-3 culesuri de producție, reginele să fie schimbate la 2 ani și în stupinele care practică stupărit pastoral intensiv, cu 5-6 culesuri de producție, reginele să fie schimbate anual.

De unde își vor procura apicultorii reginele de schimb și de ce voi relata pe larg într-un material viitor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Protocol pentru protecția albinelor împotriva intoxicațiilor cu pesticide

Ministerul Agriculturii, prin Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului prin Departamentul pentru Administrația Locală au luat o serie de măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide.

Conform Protocolului de colaborare cu nr. 328.432 semnat la data de 31.03.2015, producătorii agricoli, utilizatorii profesioniști (fermierii), unitățile silvice, alte societăți care execută (prestatorii de servicii) sau beneficiază de tratamente fitosanitare cu pesticide au următoarele obligații:

- Să înştiinţeze în scris cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea tratamentului cu ppp: consiliile locale, primăriile pe teritoriul cărora se găsesc suprafeţele ce urmează a fi tratate, precum şi cele ale căror limite teritoriale se află la mai puţin de 5 km de aceste suprafeţe.

- Să efectueze tratamente cu produse de protecția plantelor numai pe timp liniştit, fără vânt şi numai asupra culturilor agricole entomofile sau pomilor fructiferi care nu se află în stadiul de înflorire.

- Măsura specială și pentru această primăvară este marcarea în câmp prin Plăcuţe de avertizare a solelor unde se seamănă culturi de floarea-soarelui și/sau porumb ale căror semințe (necesare însămânţării) au fost tratate cu unul dintre produsele neonicotinoide: Cruiser 350 FS, Nuprid Al 600 FS, Poncho 600 FS, Seedoprid 600 FS.

- Semănătorile folosite la însămânţarea acestor culturi vor fi dotate cu echipamente adecvate (deflectoare) pentru incorporarea în sol și reducerea la minimum a emisiilor de praf (din aer) generate.

- Fermierii au obligația de a anunța primăriile și apicultorii din zonă de perioada în care se va derula acțiunea de semănat a semințelor tratate cu unul dintre produsele menționate mai sus.

- Toți utilizatorii de ppp vor ţine și vor completa la zi „Registrul de evidență a tratamentelor pe culturi.“

- În perioada înfloririi culturilor, a pomilor fructiferi a căror polenizare se face cu ajutorul insectelor, tratamentele se execută numai cu produse de protecția plantelor „selective pentru insectele polenizatoare“, albine, bondari.

- Este interzisă aplicarea pesticidelor cu excepția celor care poartă mențiunea: nu sunt toxice pentru albine la culturile entomofile, pomii fructiferi sau la speciile forestiere melifere (salcâm, tei).

- Dacă tratamentul împotriva dăunătorilor – viespi, gărgăriţe, molii, alți dăunători specifici – este absolut necesar în această perioadă (specii a căror polenizare se realizează cu ajutorul insectelor) atunci alegeți obligatoriu un insecticid care este selectiv sau cu potențial de risc redus pentru albine.

Mavrik 2 F; Calypso 480 SC; Mospilan 20 SG; Biscaya 240 OD (pomi fructiferi, culturi de cereale și rapiță).

Respectați eticheta produsului folosit; doza omologată, fenologia plantei, momentul aplicării (activitate minimă a albinelor), condițiile meteo: viteza și direcția vântului, buruienile înflorite, culturile din câmpurile învecinate, duze performante pentru reducerea devierii pulverizărilor în zonele nevizate.

Obligaţiile apicultorilor: asociații și apicultori cu stupine personale

- Amplasează în maximum 24 de ore de la instalarea vetrei de stupină a Panoului de Identificare a stupinei și comunică în scris autorităților, consiliului local și proprietarilor de terenuri agricole ori silvice de teritoriul pe care se află stupina.

- Să închidă, după caz, sau să îndepărteze la o distanţă de peste 5 km de suprafeţele supuse tratamentului familiile de albine atunci când au fost înştiinţaţi. Intervalul de timp în care este necesar ca familiile de albine să fie îndepărtate poate fi de 24-48 ore la erbicide; 24 de ore la unele fungicide și acaricide; 72-48 de ore la unele insecticide.(Ord. 45/1991)

- Să sesiseze imediat circumscripţia sanitar-veterinară în cazul producerii intoxicaţiilor la familiile de albine.

Angelica BACIU, coordonator Oficiu Fitosanitar Cluj

Măsuri ale apicultorilor pentru eventuala depopulare a stupinelor

După cum se știe, anul activ apicol 2015 a fost, pentru majoritatea apicultorilor români, slab din punctul de vedere al dezvoltării familiilor de albine pentru culesurile de producție și din punctul de vedere al producțiilor de miere obținute.

Cauzele sunt foarte complexe, unele fiind determinate, altele sunt bănuite și altele, deocamdată, sunt necunoscute.

Însă o cauză este certă, fără să poată fi tăgăduită, faptul că depopularea masivă a familiilor de albine este produsă de efectuarea culesurilor de producție și de întreținere din zone unde plantele au fost tratate cu neonicotinoide.

Deși în 24 mai 2013 Comisia Europeană a emis Regulamentul (EU) 485/2013 prin care se interzicea utilizarea în UE a 3 pesticide folosite la tratarea semințelor unei serii de culturi agricole din cauza riscului de a afecta albinele și alți polenizatori, interdicția, valabilă pe o perioadă de 2 ani începând cu 1 decembrie 2013, a fost anulată pe teritoriul României prin decizia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a emis în anul 2014 două derogări succesive de la aceste prevederi, permițând comercializarea în continuare a semințelor impregnate cu neonicotinoide.

Mai grav, există posibilitatea ca România să obțină o derogare pe termen nelimitat pentru utilizarea pesticidelor din clasa neonicotinoidelor după declarația președintelui LAPAR, Laurențiu Baciu.

Este clar că interesele apicultorilor români sunt diametral opuse față de interesele fermierilor din sectorul vegetal, aceștia din urmă având câștig de cauză.

Față de această situație Federația ROMAPIS, sub semnătura președintelui ei, drd. Mircea Ciocan (www.romapis.org, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.), a făcut publică o scrisoare către apicultorii români care îi va ajuta să determine obiectiv cauzele care duc la decimarea parțială sau totală a familiilor de albine. Consider că este util să reproduc această scrisoare în continuare:

„În situația în care și în anul 2016 vor apărea cazuri de mortalitate excesivă la diversele culesuri, cum s-a întâmplat la floarea-soarelui în 2015, este în interesul nostru, al tuturor, să încercăm să aflăm cauzele certe ale acestor situații. Deoarece suspiciunea principală a fost anul trecut cea de intoxicare a albinelor vă propunem să fim de această dată bine pregătiți pentru a reacționa rapid, dacă va fi cazul. În acest scop vă propunem colaborarea sub următoarele aspecte:

1. Pentru a acoperi costurile necesare la IDSA cu analizele pentru un set de probe (3 probe de albine moarte și una de țesut vegetal) ar fi nevoie de 153 lei (screening complet pentru pesticidele cunoscute în România = 85 lei metoda lichid cromatograf + 68 lei, respectiv gaz cromatograf). Acești bani pot fi suportați de ANSVSA cu condiția să fie solicitați din timp de apicultori la DSVSA din fiecare județ. Analizele se fac la laboratorul IDSA, dar solicitările se fac la județul unde se aflau albinele la momentul producerii incidentului. În aceste zile se face planificarea acestor bani de către ANSVSA, la solicitarea județelor. Noi am trimis deja cereri pentru prinderea în buget a sumelor necesare, în numele ROMAPIS, în toate județele României.

2. Pentru ca analizele pe care ne propunem să le realizăm să fie relevante trebuie ca recoltarea probelor să se facă în mod corect.

Pe site-ul nostru

(http://romapis.org/index.php?id=informatii_apicole), la link-ul Procedură de recoltare a probelor de albine moarte și țesut de plante, puteți descărca în format pdf procedura recomandată pentru recoltare de probe, discutată anul trecut cu specialiștii de la IDSA și specialiști în fiziologia plantelor de la USAMV București.“

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere, în ciuda condițiilor climatice din această perioadă

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere din acest an, chiar dacă în unele zone din țară temperaturile au fost destul de scăzute, în această perioadă, mizând pe o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000 - 24.000 de tone, potrivit reprezentanților Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

Anul trecut, seceta și depopulările familiilor de albine au redus producția de miere până la cel mult 16.000 — 17.000 de tone.

"Vremea a fost destul de ciudată în această perioadă pentru că a nins în Moldova și în Ardeal. Temperaturile au fost scăzute și au înghețat primii piersici și caiși, iar din acest punct de vedere albina nu poate valorifica nectarul timpuriu. În iarnă au fost mortalități în limita normală, între 3 și 5%, și de aceea speram să avem dezvoltate albinele pentru rapiță. Dacă se încălzește vremea, așa cum s-a anunțat, iar albina poate valorifica nectarul cât de cât și apicultorii mai suplimentează hrana, putem spera la un an mai mai bun decât în 2015, respectiv la o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000—24.000 tone, adică să facem în jur de 19.000 de tone, față de 60—70% cât am raportat în 2015. Într-adevăr se anunță și o vară secetoasă și dacă va fi afectată floarea soarelui, care acoperă mai mult de 35 — 40% din producția de miere s-ar putea să avem probleme. Prognoza este însă prognoză și ne rugăm ca și meteorologii să greșească", a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Acesta a precizat că anul trecut în sector "a mers rău" la rapiță și tei, iar în sudul țării, parțial, au fost înregistrate depopulări masive ale familiilor de albine din cauza tratării culturilor agricole cu pesticide, în special la floarea soarelui.

"Am încheiat anul 2015 cu o producție de 16.000-17.000 tone. Au fost zone în Moldova care au dat miere foarte bine, dar și în centrul sau vestul țării. Salcâmul a fost foarte valoros, exceptând estul țării. În schimb, anul trecut la floarea soarelui au murit 120.000 — 140.000 de familii de albine, a fost o depopulare masivă din cauza tratării cu neonicotinoide. Am aflat că s-ar fi primit deja derogarea pentru anul 2016 la floarea soarelui și la porumb pe neonicotinoide, iar rapița de anul trecut este oricum tratată. Tot ceea ce a fost anul trecut de-a lungul Dunării, de la Timiș, până la Tulcea și Brăila, a fost tratat. Este cea mai urâtă problemă a noastră, dar am înțeles că în toamnă va fi în Parlamentul European o reuniune pentru scoaterea definitivă a neonicotinoidelor și nu se mai acceptă nicio derogare. Ar fi bine foarte bine pentru apicultori", a explicat Fetea.

În ceea ce privește mierea falsificată de pe piața autohtonă, despre care au apărut în ultima perioadă numeroase informații în spațiul public, șeful ACA a precizat că a sesizat Parlamentul și Ministerul Agriculturii, iar în prezent se conturează o soluție pe partea de etichetare, însă este nevoie și de schimbarea legislației europene.

"Am sesizat Parlamentul, în speță Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Am primit un răspuns și chiar s-au făcut ceva controale. De asemenea, am solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să nu se mai permită amestecul de miere românească cu alta adusă din alte țări, din China sau chiar din Italia, să nu scrie pe etichetă miere non UE sau UE, iar consumatorul să poată alege ceea ce vrea să consume. Cine vrea să consume miere din China, din Argentina sau miere românească să fie informat, să aibă certitudinea că așa este, pentru că sub masca asta de non UE sau UE se poate ascunde orice. Cum poți să iei miere la prețul de 7-8 lei kilogramul când anul trecut s-a luat la cel mai slab preț cu 12 lei pe kilogram? Sigur că se aduc aceste surogate din afară, se amestecă cu miere românească să îi dea un pic de buchet și calitate și astfel își permit să scadă atât de mult prețul. În schimb, pe noi ne obligă să asigurăm trasabilitatea până la vânzare. Pentru ceea ce exportăm noi facem analize la laboratoarele din Germania inclusiv pentru Organisme Modificate Genetic. Cred că o soluție ar fi schimbarea legislației europene", a menționat președintele ACA.

De asemenea, referitor la Programul Național Apicol pentru perioada 2017 — 2019, Ioan Fetea a subliniat că o variantă a fost transmisă deja la Bruxelles, însă ACA a avut câteva obiecțiuni.

"PNA trebuie să apară de la Bruxelles, MADR a trimis deja o variantă. ACA a avut unele obiecțiuni și sperăm ca forma trimisă să fi ținut cont de ceea ce am cerut. În primul rând s-a dorit să se ia 400.000 de euro din cele 7 milioane euro alocate anual ca să doteze cu aparate de analiză laboratoarele statului, deși banii din program sunt pentru apicultori. Au dorit, de asemenea, să crească pragul privind efectivele pentru cei care cumpără stupi sau material biologic, de la 50 la 75 de familii de albine, deși în România mai mult de 50% din stupine sunt cu mai puțin de 50 de familii de albine și așa nu-i ajutăm pe cei mici. Am cerut ca apicultorul să meargă direct la APIA cu cererea de finanțare, nu prin forme asociative, pentru că sunt deja 20 de procese cu APIA pentru nereguli care nu ne aparțin nouă. Ne transferă aceste responsabilități și chiar ne iau și banii", a adăugat președintele ACA.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 — 2019 prin PNA este de peste 7 milioane de euro pe an, respectiv 21 de milioane de euro pe trei ani.

România produce, în medie, 22.000 — 24.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, și deține un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

ACA este o asociație înființată în 1958, singura cu acoperire națională, care are 40 de filiale județene și societăți comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele și materialul genetic necesar.

AGERPRES

Pregătirea stupinelor pentru culesurile melifere de producție

După ieşirea din iarnă, efectuarea reviziei de fond, evaluarea numărului și a stării familiilor de albine ce alcătuiesc stupina, fiecare apicultor trebuie să ia în considerare ce metode trebuie aplicate în managementul stupinei pentru ca aceasta să-și îndeplinească principala sarcină, aceea de a obține producții maxime de miere de la culesurile melifere de producție, deziderat pe care de altfel se sprijină rentabilitatea stupinei.

Se știe că sunt foarte multe stupine, destul de mari care, deși situate în zone foarte bune din punctul de vedere al ofertei melifere, au o rentabilitate scăzută sau foarte scăzută. Cauza este că cel care conduce stupina, fie din lipsă de timp, nepricepere sau neglijență, lasă familiile de albine să se dezvolte în voia sorții și rezultatul este că 20-30%, cel mult, dau producții de miere mari, alte 20-30% dau producții mijlocii sau slabe, iar restul nimic, se depopulează și o parte dintre ele mor. În aceste condiții de management defectuos și necorespunzător, în anii secetoși dezastrul acestor stupine este foarte mare, fiind în prag de dispariție.

De asemenea, există și o altă categorie de apicultori care, deși depun mult efort și bunăvoință în managementul stupinelor pe care le conduc, totuși rezultatele nu sunt prea bune, cauza fiind aplicarea unor metode greșite și neverificate.

Înainte de orice trebuie precizat că numai familiile de albine foarte populate dau producțiile de miere cele mai mari, deci toată atenția noastră trebuie îndreptată în această direcție, de a avea familii de albine foarte populate în ajunul marilor culesuri de producție și de a le menține în această stare pe toată perioada culesurilor. A îngriji familii de albine care să devină populate după culesurile de producție înseamnă a irosi munca și timpul fără folos.

Îngrijirile de dat unei stupine sunt foarte simple, ușoare, precise și nu cer prea mult când avem la îndemână, pentru manipulare, un material corespunzător, însă condiția este ca acele îngrijiri să se facă la momentul oportun. Amânările sunt foarte dăunătoare și se răsfrâng întotdeauna negativ asupra rentabilității.

Acțiunile corespunzătoare de îngrijire trebuie aplicate tuturor familiilor de albine, dar mai ales celor identificate la revizie ca fiind slabe. Acestea se vor transforma în familii bine populate egale cu cele desemnate ca puternice și astfel ar trebui să se ajungă ca cel puțin 90-95% din familiile stupinei să fie la fel de dezvoltate în pragul culesurilor de producție.

Principalele acțiuni de aplicat pentru atingerea acestui deziderat trebuie să urmărească ca:

1. Familiile de albine să aibă regine tinere (de maximum 2 ani) și viguroase, bune ouătoare

Reginele mai bătrâne de doi ani pot fi unele bune, dar majoritatea lor ne lasă tocmai în mijlocul drumului, astfel că la mijlocul lui aprilie activitatea lor de ouat slăbește tot mai mult, iar populația familiei nu crește, ci abia se menține și astfel recolta va fi slabă sau pierdută. Mai mult, aceste regine bătrâne vor fi înclinate spre roire naturală, făcându-și familiile improprii culesurilor.

Deci este bine ca într-o stupină să se schimbe reginele din doi în doi ani, iar pentru ușurință acestea se vor schimba numai la jumătate din numărul familiilor într-un an și la cealaltă jumătate în al doilea an.

2. Familiile de albine să aibă în permanență cel puțin 2-3 kg de provizii

Modul cum trebuie așezate aceste provizii are mare importanță, astfel că la începutul lui martie, când temperatura scăzută poate dura săptămâni la rând, proviziile trebuie să se găsească aproape de cuib, la îndemâna ghemului, ce poate fi imobilizat de perioade reci, prea mari câteodată. În aprilie, când timpul se încălzește, cuibul nu trebuie să fie stânjenit în extinderea lui de depozite prea mari de miere. Cei doi faguri de la marginile puietului sunt suficienți.

Dacă familia de albine nu are provizii, trebuie să se dea imediat ori faguri cu miere păstrați la rezervă din toamnă, ori sirop de zahăr, fie turnat direct în fagure dacă timpul este rece, fie în hrănitor dacă timpul e mai cald.

Totodată, dacă în natură nu este cules se vor face hrăniri de stimulare care se încep cu 50-60 zile înainte de declanșarea culesurilor de producție.

3. Familiile să aibă cât mai multă căldură

Pentru concentrarea căldurii asupra cuibului vom reduce numărul de faguri din cuib la atâția cât pot fi bine acoperiți de albine ale familiei, chiar dacă aceasta se simte puțin strâmtorată.

Totodată, sub podișor se poate pune o folie, iar între podișor și capac se așază o pernuță termoizolantă pentru păstrarea căldurii cuibului și urdinișul se strâmtorează corespunzător circulației albinelor.

Este de precizat că, pe măsura apariției de noi generații de albine care umplu la maximum ramele familiei, cuibul acestora se lărgește treptat folosind rame cu faguri clădiți cu celule de lucrătoare și de culoare închisă.

Dacă familiile de albine s-au dezvoltat cu mult înaintea declanșării culesurilor de producție, vom profita de ocazie pentru a face roi artificiali, pentru mărirea efectivului stupinei sau pentru comercializare.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

GALERIE FOTO

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare, în martie

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare în cursul lunii martie 2016, a anunțat, luni, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În acest context, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut luni o întâlnire de lucru cu reprezentanții crescătorilor de albine pentru agrearea programului în vederea transmiterii la Bruxelles.

"Țin foarte mult la o discuție constructivă și încercăm să preluăm recomandările dumneavoastră. Eu însumi sunt un mare consumator de miere de albine și cred că stă în puterea noastră să valorificăm producția cât mai bine dar, în același timp, să și educăm românii să consume miere de calitate și astfel să reușim să creștem consumul de miere în România", a subliniat ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu apicultorii.

Discuțiile s-au axat pe modul de decontare a cheltuielilor prin PNA și condițiile de eligibilitate pentru a beneficia de sprijinul oferit prin intermediul acestui program, îmbunătățirea calității produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață, fiind analizate și măsurile de asistență pentru repopularea șeptelului apicol etc.

Programul Național Apicol 2017-2019 se adresează atât apicultorilor care dețin până la 75 familii de albine cât și celor care dețin peste 75 familii de albine (cu condiții diferite de eligibilitate) și vizează măsuri precum achiziția de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori.

Potrivit MADR, apicultorii pot achiziționa produsele și depune dosarele la APIA direct sau prin intermediul formei asociative.

Potrivit datelor Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), producția de miere din 2015 s-a diminuat în medie cu 30% față de o producție medie anuală de 22.000 de tone, din cauza secetei și a depopulărilor familiilor de albine.

Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 450 — 500 de grame de miere pe an pe locuitor, un consum în creștere față de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, ei se situează încă în coada clasamentului european.

România deține, la ora actuală, locul patru în Europa din punct de vedere al producției de miere, după Germania, Franța și Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, și locul șapte la numărul de familii de albine cu 1,47 milioane.

AGERPRES

An rodnic pentru stupăritul montan

În toamna anului 2013 filmam pentru emisiunea Din Lumea Satului de pe AGRO TV și scriam în revista Lumea Satului despre vânătoarea de albine, o îndeletnicire deloc agresivă, ba chiar nobilă, care aduce periodic în stupina lui Mihai Grama mătci valoroase pe care apicultorul le foloseşte în activitatea de ameliorator al familiilor de albine din stupine proprii. Experienţa de atunci, una fabuloasă pentru mine, m-a făcut să urmăresc cu mare atenţie activitatea acestui stupar.

De ce apicultură în munți

De data aceasta am bătut peste 500 km pentru a-l găsi în Apuseni, la peste 1.200 m altitudine, acolo unde își ține albinele peste vară, pentru a afla de ce face această alegere an de an și ce înseamnă un an apicol bun.

Revederea a fost una de-a dreptul prietenească, așa că mi-am permis chiar să-l „botez“ cu o poreclă care cred că-i face cinste – URSUL GRAMA. Motivul este lesne de înțeles, doar l-am văzut cu ochii mei cum bagă mâna în scorbură după albine. Îmbrăcat într-un combinezon galben aprins, cu masca de apicultor agățată de umeri, ne aștepta în fața pavilionului cu aproape 200 de familii de albine.

Deși se lăsase seara, bâzâitul intens din preajma pavilionului indica o muncă asiduă. Albinele încă erau la cules. Îngreunate de povara nectarului cules peste zi, multe dintre ele cădeau răpuse de istoveală chiar pe tabla din fața urdinișului sau la câțiva metri pe iarba grasă din fața pavilionului. E clar că pentru unele albine se risipeau ultimele clipe de viață. Altele intrau grăbite în stup, ducând cu greu pe piciorușe polenul şi în guşă nectarul, astfel împlinindu-și menirea.

Peisajul era de vis, o gură de rai nu doar pentru albine, ci pentru toți cei care iubesc Țara Moților. Dacă în sudul țării căldura sufocantă răpune orice inițiativă, aici, la 25 de grade, respiri și trăiești după alte coordonate. „Locația este extraordinară“, confirmă Mihai Grama, ceea ce deja simțeam prin toți porii, „dar pentru albine depindem de condițiile de mediu, de climă, să nu plouă, să nu fie frig. Dacă în sud este caniculă, aici se face miere. Nu se poate compara. Suntem în plin cules la zmeur, urmează zburătoarea, mana, apoi murul.“

Profit de subiectul discuției și întreb cu curiozitate gazetărească care este diferența între culesul de la munte și cel de la șes. Parcă am dat apă la moară, pentru că argumentele s-au prăvălit imediat peste mine cu menirea să mă convingă fără a lăsa vreo urmă de îndoială. „Vreau să subliniez că aici albina are viață pentru că nu există chimizare, nu există insecticide, erbicide. Aici albina moare de bătrânețe sau de la prea multă muncă sau din cauza aripilor roase de la turația prea mare. Anul acesta nu am văzut urmă de păduche. Motivul este simplu: nu am vecini cu stupine de jur-împrejur pe câțiva kilometri. Vin aici pentru că sunt departe de orice altă sursă care ar putea să mă contamineze cu trântori sau boli. Ca să îmi mențin linia genetică eu trebuie să stau aici, cât mai izolat.“

Altă zonă, alte provocări

Deși există toate motivele ca pastoralul să aibă ca destinație zona montană, nu toți apicultorii pot face acest lucru, asta este clar. Chiar și Mihai Grama o recunoaște. „Nu poate sta oricine aici. Anul trecut ursul a distrus 12 familii de albine. Fără gard electric nu ai ce căuta. Aceasta ar fi prima măsură de siguranță, este o investiție necesară.“

Apoi, dacă la şes lumea se luptă cu căldura, la munte frigul este cea mai mare problemă, mai ales pe timpul nopţii. Iar o stupină performantă este şi una bine dotată. Ei bine, la acest capitol

Mihai Grama nu a făcut rabat. „Am ultima generație de stup din poliuretan care asigură o temperatură constantă atât iarna cât și vara. Aici, la munte, am avut săptămâna trecută, noaptea, 4-5°C și, dacă nu ai o izolație termică foarte bună la stup, ai surpriza să apară locă americană și europeană, puiet varos. Deci riscurile sunt foarte mari. Fiecare încearcă diverse variante. Am avut și stupi orizontali și verticali, mi-am făcut și din lemn de brad și de tei, dar am considerat că asta mi se potrivește. Am cumpărat 170 de bucăți pe care am plătit aproape 16.000 euro. O ladă echipată complet costă aproape 100 de euro, dar e o treabă foarte bună, pentru că vara, când e foarte cald, stupul este protejat, iar iarna se reduce consumul la 5-6 kg de miere pe familie, ceea ce înseamnă că îți rămân ție 10 kg de miere. Plus ușurința de a lucra, de a face tratamente, de a-i manipula“, argumentează cu patos Grama.

La momentul vizitei noastre în Apuseni, de pe crenguţele tinere de brad „ploua“ cu mană. „De aceea aş vrea să atrag atenția stuparilor din zonele montane, semimontane că, dacă nu va fi scoasă afară mierea de mană, vor fi pierderi, va fi o catastrofă la iarnă. Apare Nosema, albina e tot mai puțină și până la urmă rămâne lada goală. Mierea de mană trebuie scoasă acum în august și, dacă nu este cules, trebuie începute hrănirile stimulative ca să-și refacă din timp stocul pentru iarnă“, spune Mihai Grama.

Secretul performanţei: masa, rasa, casa!

În condiţii ideale, aşa cum s-au înregistrat anul acesta în Apuseni, şi rezultatele sunt de excepţie. „La munte este un an foarte bun. Te întâlnești cu așa ceva o dată la 5-7 ani, spun bătrânii, care au zeci de ani de apicultură. Acum, și eu am vreo 27 de ani de muncă printre albine și pot să spun că, o dată la 5-6 ani, parcă te întâlnești cu Moș Crăciun care vine cu tolba plină la tine. E mai greu să te întâlnești la munte cu asemenea condiții prielnice: să fie timpul bun, să ai albine bune. Eu am avut mătci tinere pregătite de anul trecut și toate acestea își spun cuvântul acum. E plină lada, construiesc foarte bine, încă nu am văzut păduche. De aceea de 12 ani nu mai fac pastoral în marile masive, nu mă mai bag în aglomerații de albine. Sfatul meu, pentru cine are posibilitatea, este să se tragă pe lângă munte, la fâneață, la o zmeură, la mure sau mană pentru că merită să o facă“, afirmă convingător Grama.

Şi se ştie, pentru apicultori cuvântul „merită“ se traduce în producţie, despre care am aflat, pe când ne întorceam la Bucureşti, că a fost una bună, nu mai puţin de 1.800 kg de miere la o primă tranşă.

„Secretul este: masa, rasa, casa. Masa o vedeți, au din belșug, rasa știți bine că la mine este o muncă de ani de zile de selecție și ameliorare. În toate ramurile din zootehnie se pune tot mai mult accent pe genetică, pe ameliorare. Acesta este viitorul. Au apărut tot felul de anunțuri pe Internet cu tot felul de hibrizi aduși din diverse colțuri ale lumii. Gândiți-vă cum ar fi să vin aici în munte și să înființez o plantație de portocale sau măsline, credeți că ar merge? Același principiu se aplică și la albine. Aici merge albina aclimatizată zonei noastre. Și vă garantez că, în 2-5 ani, nu știu cât mai durează, România va exporta material genetic. Dacă până acum eram recunoscuți pe plan mondial ca exportatori de miere, de acum vom exporta albine. Cine știe să stea departe de hibridare, acela va avea albine care vor fi căutate de străini și va avea succes. Albina este un patrimoniu de care trebuie să avem mare grijă, păcat că nu avem o legislație care să ne protejeze Apis Melifera Carpatica“, îşi încheie Mihai Grama pledoaria.

Patricia Alexandra POP

Apicultura - Recomandările unui specialist

Profitând de participarea la seminarul apicol desfăşurat la Hamba, am adresat un set de întrebări domnului dr. Wolfgang RITTER, de la Institutul Chimic şi Veterinar, conducătorul Departamentului pentru Sănătatea Albinelor din Freiburg – Germania şi preşedintele ştiinţific pentru bolile albinelor al APIMONDIEI, la care acesta a răspuns cu amabilitate.

În continuare prezentăm întrebările adresate şi răspunsurile primite:

– Observăm că, în ultimii ani, activitatea apicolă și-a diminuat profitabilitatea, astfel că rezultatele obținute din această activitate sunt mai scăzute. Care considerați că sunt principalele cauze care conduc la această situație?

– Principalele cauze care provoacă scăderea profitabilităţii activităţii apicole sunt:

- încălzirea globală, care schimbă condiţiile de dezvoltare a coloniilor de albine, ducând la mărirea pierderilor parţiale şi totale de populaţii şi astfel reducând potenţialul de culesuri de întreţinere şi producţie;

- folosirea intensivă a pesticidelor, erbicidelor şi, în special, a neonicotinoidelor, care duc la acumularea masivă de toxine în sol şi plante care apoi apar în nectarul şi, în special, în polenul cules de albine care le afectează starea de sănătate, ducând la depopulări parţiale şi chiar totale ale coloniilor de albine;

- extinderea monoculturilor, care micşorează diversitatea ofertelor de plante cu potenţial melifer;

- utilizarea de soiuri şi hibrizi de plante care nu necesită polenizare entomofilă şi astfel acestea nu sunt atractive pentru albine pentru cules de polen şi nectar, precum şi

- utilizarea agriculturii intensive, care secătuieşte potenţialul de susţinere a următoarelor culturi.

– Ce efecte au asupra iernării coloniilor de albine completările în toamnă a rezervelor energetice cu diverse siropuri zaharoase, în principal pe bază de hidrolizat de porumb și/sau zahăr de trestie?

– Completarea rezervelor de hrană energetică a coloniilor de albine ar trebui să se facă cu miere verificată, ca să nu fie purtătoare de germeni ai diferitelor boli, iar numai în caz de necesitate, cu siropuri de zaharuri invertite, excluzând dintre acestea cele pe bază de hidrolizat de porumb şi zahăr de trestie de zahăr, ca părere proprie. La aceste completări ar fi bine ca rezervele de hrană pentru iarnă să conţină cel puţin 30-40% miere şi restul zaharuri.

– Care sunt principalele metode de a scăpa de existența nosemozei din coloniile de albine?

– Aici trebuie precizat că, în actuala etapă, Nosema Apis, caracteristică zonei temperate, este înlocuită din ce în ce mai mult de Nosema Ceranae, caracteristică zonelor cu climă mai caldă care, spre deosebire de Nosema Apis, nu se distinge prin pete de diaree şi acţionează pe perioada întregului sezon apicol activ.

Pentru faptul că reglementările sanitare veterinare interzic folosirea de antibiotice pentru tratarea nosemozei voi indica câteva metode de prevenţie şi ţinere a acesteia sub control, şi anume:

- igiena fagurilor depozitaţi în afara stupilor prin dezinfecţia cu acid acetic (60%) şi/sau îngheţarea acestora (1-2 zile);

- stimularea creşterii de puiet care va înlocui albinele bolnave;

- la familiile bolnave se poate practica aşa-numita roire artificială prin care se înlocuiesc complet fagurii familiei cu alţi noi neinfectaţi şi chiar separarea albinelor bolnave de cele sănătoase şi, în fine,

- elaborarea de către cei în drept de produse antinosema pe bază de extracte din plante ş.a.m.d.

– Ce șanse are gândacul mic de stup, numit și scorobeiul de stup (Aethina Tumida), să infecteze coloniile de albine din România, având în vedere faptul că larvele acestuia, pentru transformare în pupe, își formează galerii în pământ la o adâncime de 20-30 cm unde frigurile de iarnă le distrug, întrerupând astfel anual ciclul de înmulțire?

– Într-adevăr, în actualele condiţii climatice din România, invadarea coloniilor de albine de către gândacul mic de stup este puţin probabilă, dar apicultorii români trebuie să fie vigilenţi şi, în caz de constatare a apariţiei acestuia, să anunţe organele de resort (n.n.: asociaţia apicolă din care face parte, IC-DA – Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, IDSA – Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, DSVSA-ul judeţului din care face parte şi să ia măsuri pentru distrugerea acestuia şi urmărilor atacului provocat.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ce se întâmplă dacă se introduc alte rase de albine în România (II)

Continuând ideile expuse în numărul trecut al revistei Lumea Satului, studiile știinţifice arată fără echivoc că introducerea altor rase de albine duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. Astfel, literatura de specialitate consemnează faptul că asemenea situaţii au existat în multe ţări, printre care Germania, Polonia, Franţa etc.

În cazul acestor introduceri de noi rase încrucişările interrasiale sunt inevitabile şi acestea au efecte nedorite. Condrea Drăgănescu, coordonator naţional pentru managementul resurselor genetice, afirma că „o încrucişare înterrasială sau între hibridul Buckfast şi albina carpatină ar putea avea efecte nedorite“. Rusia a trecut printr-un fenomen asemănător în urmă cu ani buni. Astfel, după 50 de ani de cercetare şi încrucişări interrasiale, ce au dat la început rezultate bune, s-a format o masă de albine pestriţă cu productivitate scăzută. Cercetătorii români susţin că şi România s-ar putea trezi în faţa unui fenomen asemănător. „Introducerea unei rase străine în aria albinei carpatine este o cale aproape sigură de a o distruge pe ea sau poate pe amândouă, ajungând la rezultatele sesizate în Rusia“, mai precizează Drăgănescu. Cea mai mare problemă o constituie însă neadaptarea hibrizilor rezultaţi la condiţiile locale. Aceasta pentru că, odată cu transferul unei asemenea rase, trebuie transferat şi mediul ei, şi sistemul de administrare; în caz contrar, rasa dispare. „Din cele 34 de rase dispărute în ultimul secol din România, multe, peste 21 de rase, erau importate. Cauza dispariţiei a constituit-o tocmai neputinţa de a crea condiţiile de viaţă în care ele s-au format“, argumentează profesorul Drăgănescu.

Îmbucurător în cadrul acestei tevaturi privind oportunitatea introducerii de hibrizi sau rase de albine în locul albinei noastre româneşti este că cercetătorii în domeniul apiculturii, dar şi majoritatea apicultorilor români susţin că o încrucişare între hibrizi sau rasele introduse ar fi inevitabile, având efecte nedorite ireversibile asupra fondului genetic al albinei noastre, în condiţiile în care ar împărţi acelaşi areal.

Referitor la aceste afirmaţii, Kelemen Ferencz, un maramureşean pentru care stupăritul pastoral anual în sudul ţării până la gurile Dunării cu pavilioanele pline cu peste 80 de stupi cu albine este un mod de viaţă, spune: „Albinele acestea au de obicei productivitate scăzută, o poate spune oricine creşte albine. Pentru că nu poţi să fii apicultor fără să ai minime cunoştinţe în domeniu. Au mai fost în timp experimente cu încercări de introducere de noi rase de albine, care s-au dovedit a fi neinspirate. Cei care vor să facă acum acelaşi lucru ar putea citi lucrări de specialitate şi s-ar convinge. Sunt pur şi simplu interese economice la mijloc, destul de obscure. Sper să nu se ajungă la acest lucru. Albina românească ar trebui să ajungă un brand, nu să devină un metis.“

Preocuparea unor apicultori de a încerca să îmbunătăţească calităţile familiilor de albine în scopul obţinerii unor profituri mai mari are o motivaţie reală deoarece în ultimii ani se constată o diminuare a recoltelor de produse apicole.

Cauzele acestor diminuări pot fi:

- manifestările fenomenului de încălzire globală, care au dus la schimbări ale condiţiilor climatice ce au cauzat sincope în dezvoltarea familiilor de albine şi chiar în condiţiile de secreţie a nectarului de către flora meliferă;

- continuarea tratamentelor cu substanţe neonicotinoide pe teritoriul României, deşi majoritatea ţărilor UE le-au interzis;

- înmulţirea suprafeţelor acoperite de culturi monoflorare, unde prin chimizare s-a distrus flora spontană. Practic acolo, în afară de planta cultivată, există numai pământ negru, uscat şi curat, fără altă sursă de hrană pentru albine;

- încercările de completare a rezervelor de hrană energetică şi proteică cu diverse substanţe ale căror componente nu se regăsesc în miere şi polen şi aici nu mă pot abţine să-l citez pe Rudolf STEINER, care în 1923 spunea: „În cazul în care umanitatea continuă să întreţină albinele prin mijloace artificiale vom fi martori în decurs de 50-80 de ani la dispariţia în masă a albinelor“ – astăzi vedeţi Sindromul Depopulării Coloniilor de Albine (SDC - CCD);

- cultivarea, mai ales la floarea-soarelui, a unor soiuri şi hibrizi cu autopolenizare care au un slab potenţial melifer şi, nu în ultimul rând,

- slaba implicare a cercetării româneşti în apicultură în găsirea unor soluţii practice pentru depăşirea fenomenelor neplăcute care apar în exploatarea stupinelor româneşti.

În final îmi exprim speranţa că părerile mele privind protejarea albinei româneşti Apis mellifera carpatica vor fi corect înţelese şi aici trebuie să precizez că, referitor la fenomenele uneori nefavorabile care i se opun, această albină românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune decât rasele şi hibrizii străini produşi în alte zone geografice şi pedoclimatice.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ce se întâmplă dacă se introduc alte rase de albine în România (I)

În articolul „De ce dacă Apis mellifera carpatica în România“ am încercat să aduc argumente pentru necesitatea protejării rasei de albine româneşti Apis mellifera carpatica. Astfel de materiale au mai apărut în ultimii ani în mass-media şi chiar pe forumurile care se ocupă de apicultură au fost discuţii ample, e adevărat, uneori contradictorii.

Totuşi, ne confruntăm cu o adevărată emulaţie privind dorinţa unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze şi cu alte rase de albine sperând, în primul rând, la obţinerea unor mai mari recolte de produse apicole.

Venind în întâmpinarea acestor dorinţe, o serie de comercianţi de regine autorizaţi sau nu fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine şi hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast şi rasele carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica. Aşa cum evoluează alergarea după obţinerea profitului cu orice preţ, mizând pe naivitatea unor apicultori-cumpărători, n-ar fi exclus să ne trezim – Doamne fereşte! – pe teritoriul României şi cu albina africană – Apis mellifera scutellata, care creează acum atâtea necazuri pe continentul american.

Rasele străine, în condiţiile ţării noastre, nu pot depăşi din punctul de vedere al calităţilor rasa românească Apis mellifera carpatica deoarece aceasta, trăind din generaţie în generaţie, de mii de ani în condiţiile de climă şi floră caracteristice ţării noastre, ca rezultat al selecţiei naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiţii, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creşterea, înmulţirea şi îmbunătăţirea albinei noastre locale Apis mellifera carpatica.

În lucrarea ştiinţifică „Consecinţele hibridării interrasiale“, elaborată de prof. univ. dr. ing. Marian Bura şi colectiv, se arată referitor la consecinţele hibridării următoarele:

„La o analiză atentă a literaturii de specialitate se desprind următoarele concluzii:

- rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, al climei şi al resurselor florale în care s-au format;

- eficienţa economică a unei stupine este determinată de potenţialului genetic al albinelor (rasă), de mediu (climă, resurse florale) şi de preocuparea pentru perfecţionarea tehnologiei de creştere şi de ameliorare a albinelor;

- producerea de hibrizi are costuri ridicate ca urmare a cheltuielilor pentru crearea şi menţinerea unor linii consangvinizate corespunzătoare (Laidlaw şi Page, citaţi de C. Drăgănescu, 2006);

- datorită efectului heterozis, hibrizii F1 pot fi mai productivi şi cu o vitalitate mai ridicată, dar nu întotdeauna la albine s-au dovedit a avea efect benefic;

- crescătorii vor deveni dependenţi de mătci hibride;

- va trebui să creăm rezervaţii pentru conservarea rasei româneşti (Apis mellifera carpatica) sau a hibridului crescut (Siceanu şi Cecilia Rădoi, 2006);

- există pericolul de a pierde rasa autohtonă, contravenind Convenţiei de la Rio (1992) pentru conservarea biodiversităţii;

- în cazul în care scapă de sub control, unii hibrizi interrasiali ai albinelor pot reprezenta un real pericol biologic şi economic.“

Ţinând cont de concluziile mai sus arătate şi de semnalele primite de la unii apicultori care au introdus în stupinele lor hibridul Buckfast pot să afirm că, chiar dacă iniţial, în primul an, acesta a dat rezultate favorabile, după un an rezultatele nu au mai fost atât de bune, familiile cu acest hibrid având rezultate mediocre, chiar schimbându-şi liniştit reginele şi nerăspunzând la măsurile de selecţie.

Concluzionând, hibridul Buckfast nu-şi păstrează caracterele în descendenţă şi astfel se impune achiziţionarea altor exemplare de hibrizi Buckfast, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie.

De asemenea, şi cercetătorii români consideră că scopul aducerii acestui hibrid în ţara noastră nu este altul decât unul strict economic. Aceasta este metoda clasică prin care apicultorul român va deveni dependent de importul de regine din Germania, ţara de origine a hibridului. Mai mult decât atât, ei susţin că distrugerea fondului genetic al albinei carpatine va fi iminentă. Toate acestea în condiţiile în care Uniunea Europeană acordă programe de subvenţionare pentru conservarea raselor locale de animale. Albina carpatină ar intra şi ea în categoria prevăzută pentru subvenţionare de către Uniunea Europeană.

Aceste introduceri ale hibridului Buckfast s-au produs în ultimii ani şi în sudul Germaniei, unde acesta a atins o amploare de 30-50% din efectivul total de familii de albine. Hibridarea practicată a reprezentat o parazitare a rasei locale deoarece se ştie că, prin utilizarea diferenţelor genetice dintre două rase, se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

S-a semnalat şi aspectul că albinele hibride introduse acolo în alte condiţii geografice şi pedoclimatice decât cele în care au fost create consumă 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina autohtonă 600-700 de grame. Astfel albinele respective rămân fără rezerve de hrană şi mor. În plus, îşi încarcă intestinele în timpul iernii repede şi astfel ajung la diaree şi nosemoză. (va urma)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Stabilirea stării de sănătate a familiilor de albine

Se înţelege că la ieşirea din iarnă apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ fructificând cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

Sunt cazuri când, observând cu atenţie familiile de albine, apar următoarele simptome:

– albinele se mişcă diferit decât în mod obişnuit, se târăsc sau sar, nu mai zboară normal sau deloc, sunt ameţite, tremură şi cad pe urdiniş;

– albinele au abdomenul umflat;

– pe peretele frontal şi pe scândura urdinişului apar pete cafenii de fecale;

– în familiile de albine sunt multe albine negre, fără perişori, cu aripi rupte, zdrenţuite şi abdomen curbat;

– în faguri există larve sau pupe moarte, puietul pe faguri este împrăştiat şi este posibil ca pe una dintre rame regina să depună câteva ouă fără să extindă suprafaţa ouată;

– pe fundul stupului şi pe scândura urdinişului se găsesc albine moarte şi puiet calcificat.

Existenţa unuia sau a mai multora din simptomele mai sus enumerate indică o familie posibil bolnavă. O familie bolnavă la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate, se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu am­ploare activităţile enunţate.

Evident, pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, este imperios necesar a trimite probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină.

Cu ajutorul acestor analize, principalele boli care pot fi decelate, în această perioadă, sunt varoza, nosemoza şi puietul văros.

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a normei sanitar-veterinare din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează pentru albine următoarele:

● Materiale necesare prelevării de probe de albine sunt: echipament apicol de protecţie, trusă entomologică; aspirator apicol pentru prelevare de probe; perie apicolă, daltă apicolă, cuşti Foti – pentru probe de albine vii, recipiente de sticlă cu capac perforat, cu capacitate de 150 ml, pentru prelevare de probe de albine vii, recipiente din material plastic, de preferat de polietilenă, PTFE, PVC, PET, cu posibilitate de închidere etanşă, cu capacitate maximă de 800 ml, pentru prelevare de probe de albine şi probe asociate acestora pentru examen toxicologic, cutii de carton cu dimensiuni de maximum 450 mm x 310 mm, optim 150 mm x 150 mm, cu capac, pentru prelevare de probe de fagure cu conţinut; pungi din hârtie de 500 g, pentru prelevare de probe de albine moarte, pungi de plastic cu sistem de etanşeizare; marker permanent; etichete de identificare şi cutii termoizolante.

● Prelevarea de probe de la speciile de albine din genul API se realizează cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– pentru supraveghere sanitar-veterinară şi, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecţioase şi parazitare la albine, numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puţin 5% din efectivul unei stupine de producţie şi 15% din efectivul unei pepiniere de mătci;

– pentru prelevarea probelor de albine se poartă în mod obligatoriu echipament de protecţie specific;

– probele de albine vii se prelevă prin măturare cu peria apicolă ori acestea se aspiră cu un dispozitiv special de pe rame şi de la urdiniş;

– fragmentele de fagure se prelevă prin decupare între zonele de inserţie metalică ale ramei, cu ajutorul unui bisturiu, după îndepărtarea albinelor de acoperire;

– ramele întregi cu conţinut se extrag din stup şi se scutură albinele de pe fagure deasu­pra stupului deschis;

– pentru prelevarea probelor se foloseşte numai instrumentar steril;

– prelevarea se poate realiza concomitent, pentru monitorizarea atât a bolilor infecţioase, cât şi a celor parazitare.

● Probele prelevate trebuie să fie într-o cantitate reprezentativă de material biologic din aceeaşi specie, astfel:

– pentru boli bacteriene ale albinelor sau ale puietului se prelevă o probă de 25 g albine vii, prele­vate de la urdiniş, sau un fragment de 20 cm2 de fagure cu puiet căpăcit ori necăpăcit, cu modificări, sau o ramă întreagă cu puiet şi rezervă de hrană ori miere căpăcită;

– pentru boli parazitare ale albinelor sau ale puietului se procedează astfel:

1. pentru acarapioză se prelevă o probă de 15 g de albine vii din stup;

2. pentru nosemoză, amibiază şi alte endo­parazitoze digestive se prelevă o probă de 10 g de albine vii sau moarte de la urdiniş;

3. pentru varrooză se prelevă o probă de 25 g de albine vii din stup ori 25 g de albine moarte de pe planşeul stupului ori un fragment de 10/15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor sau de albină lucrătoare ori o ramă întreagă cu puiet căpăcit sau detritus de pe planşeul stupului;

4. pentru tropilelapsoză, atacul gândacului mic de stup, galerioză şi alte ectoparazitoze ale puietului se prelevă o probă de fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10/15 cm2 sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritusul de pe planşeul stupului;

5. pentru boli micotice ale albinelor şi puietului se prelevă o probă de 10 g de albine moarte de la urdiniş, de pe planşeul şi de pe oglinda stupului sau un fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10x15 cm2.

● Transportul probelor de insecte utile la laborator

a) Pentru materialul biologic prelevat viu, probele sunt transportate la laborator în maximum 24 de ore din momentul prelevării, la temperatura mediului ambiant. Aceasta nu trebuie să depăşească maximum 38°C.

b) Pentru materialul biologic prelevat după survenirea morţii, probele se transportă la laborator în cel mai scurt timp posibil, nu mai târziu de 72 de ore de la moartea insectelor. Transportul acestor probe se realizează pe gheaţă naturală sau artificială, în recipiente izoterme care menţin temperatura de refrigerare.

c) Probele prelevate pentru examenul toxicologic şi care nu pot fi transportate în timp util la laborator se congelează până la expediere.

d) Probele prelevate sunt însoţite de documente de însoţire tipizate, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. Se analizează cererea de ofertă şi, în funcţie de scopul prelevării probelor, se completează formularele prezentate la anexele nr. 3 şi 4.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cu ce hrănim albinele?

Pe parcursul activităţii apicole de gestionare a dezvoltării familiilor de albine din stupina pe care o administrăm, din cauze variate apare necesitatea ajutorării familiilor de albine cu hrană.

Hrănirile albinelor pot fi de mai multe feluri, astfel că putem categorisi: hrănirile de necesitate, numite şi de completare, ce se aplică familiilor de albine care, neavând suficiente rezerve de hrană, sunt în situaţia de a muri de foame; hrăniri stimulative care au scopul de a amplifica efectivul de albine; hrăniri medicamentoase prin care se efectuează administrarea unor medicamente şi hrăniri pentru dresaj efectuate în scopul de a determina albinele să viziteze cu predilecţie anumite plante, a căror polenizare sau al căror cules de nectar se doreşte cu prioritate.

În scopul unei dezvoltări complete şi armonioase, familiile de albine au nevoie de aşa-numita hrană energetică reprezentată de miere şi aşa-numita hrană proteică – hrană plastică, reprezentată de polen şi păstură (păstura reprezintă o modalitate de conservare de către albine a constituenţilor polenului în urma unor procedee mecanice şi biochimice).

Hrana energetică reprezintă hrana folosită la obţinerea energiei. Astfel, mie­rea conţine molecule de glucoză şi fructoză şi prin arderea acestora organismele albinelor obţin energie.

Hrana proteică este hrana din componenţa căreia albina extrage substanţe care vor intra în alcătuirea corpului ei, respectiv vor acţiona la formarea celulelor, ţesuturilor şi organelor sale. Conţinutul esenţial al polenului îl constituie proteinele, de unde şi denumirea de hrană proteică.

Proteinele obţinute din polen sunt necesare albinelor în primul rând pentru creşterea puietului, astfel, pentru prepararea hranei necesare larvelor, albinele doici au nevoie să consume polen. Dar, ar fi greşit să credem că rolul polenului se reduce numai la aceasta. Tinerele albine, timp de câteva zile după ecloziune, trebuie să consume polen, în caz contrar ele vor rămâne debile, cu durata de viaţă scurtată substanţial. Totodată, în perioada de toamnă albinele au nevoie de polen şi păstură, prin consumarea cărora îşi formează corpul gras care constituie o rezervă de proteine şi grăsimi necesare pentru o bună iernare.

Hrănirea albinelor trebuie făcută pe cât posibil cu produse naturale ale stupului, adică cu MIERE, POLEN şi PĂSTURĂ şi numai în absenţa acestora, respectiv numai în situaţii de excepţie, se va recurge la înlocuitori ai acestor produse naturale.

În caz de necesitate şi de urgenţă pentru înlocuirea mierii se pot folosi zahărul de masă, numit în limbajul chimiei sucroză, şi zahărul invertit.

Zahărul (sucroza) este un dizaharid, în sensul că molecula de sucroză constă dintr-o moleculă de glucoză şi una de fructoză legate chimic împreună.

Pentru a putea folosi zahărul de masă, albinele trebuie să îl transforme rupând legătura chimică dintre glucoză şi fructoză şi astfel molecula de sucroză este desfăcută, zahărul devenind un conglomerat de molecule de glucoză şi fructoză numit zahăr invertit pe care albinele îl pot folosi pentru producere de energie. Această transformare are loc pe baza secreţiei de către albine a enzimei numite invertază.

Din păcate, producerea invertazei implică un efort serios din partea albinelor, fapt care duce la uzura prematură a acestora, scurtându-le drastic durata de viaţă.

Pe lângă zahărul de masă neinvertit se mai poate folosi ca înlocuitor al mierii şi zahărul gata invertit, găsit la comercianţi, care eliberează albinele de efortul secretării enzimei denumite invertază, evitându-se astfel uzura lor prematură.

Totuşi, zaharul – fie neinvertit sau invertit – este un produs rafinat, în timp ce mierea este un produs natural, adică un produs care este dat consumului albinelor aşa cum se prezintă el în natură, fără nicio modificare.

Dimpotrivă mierea, fiind un produs natural, neprelucrat mecanic sau termic, conţine, pe lângă fructoză şi glucoză, mai multe tipuri de vitamine, o serie de enzime şi elemente minerale care sunt absolut necesare pentru sănătatea organismului albinelor. Lipsa vitaminelor şi elementelor minerale din organismul albinelor poate duce la boli grave sau chiar la moarte.

Concluzia celor relatate mai sus este aceea că trebuie evitată, pe cât posibil, folosirea zahărului în locul mierii pentru hrănirea albinelor, iar, dacă totuşi împrejurările impun folosirea zahărului, trebuie avut grijă ca, la evaluarea rezervelor, cantităţile de miere obţinute din zahăr să nu depăşească 30-40%, restul fiind miere.

Pentru înlocuirea polenului au fost încercaţi ca substituenţi laptele degresat, gălbenuşul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ş.a.m.d.

Trebuie precizat că, dacă mierea din stupi procesată din zahăr este un fel de miere naturală sărăcită, înlocuitorii polenului conţin doar câteva elemente în comun cu polenul, pe lângă acestea aflându-se şi substanţe care nu se găsesc în mod obişnuit în hrana familiilor de albine.

Se încearcă şi s-au încercat numeroase reţete de hrană pe bază de zahăr şi înlocuitori ai polenului, fără ca vreuna dintre ele să-şi demonstreze viabilitatea.

Aşadar, recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen şi păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescenţele alunului.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Hrănirea albinelor la sfârşitul iernii

Asigurarea, la intrarea în iarnă, a unor cantităţi de hrană suficiente şi de bună calitate este primordială pentru trecerea cu bine a acestui anotimp şi pentru crearea premiselor de dezvoltare a familiilor de albine, astfel încât acestea să-şi reia în primăvară activitatea susţinută de înmulţire şi strângere de provizii din resursele oferite de natură.

Apar totuşi cazuri când toamna, la pregătirea familiilor de albine pentru intrarea în iarnă, natura este vitregă, astfel că albinele nu pot înmagazina suficientă miere şi păstură necesare trecerii iernii şi nici apicultorii nu le-au lăsat, cu ocazia culesurilor de producţie, suficiente rezerve şi nu au intervenit la timp şi cu discernământ, pentru îndreptarea acestor situaţii, cu hrăniri de completare.

Mai mult, cu ocazia hrănirilor de completare din toamnă, unii apicultori realizează aceste hrăniri cu produse numai pe bază de zaharuri fie pentru că la rezerva stupinei nu mai au miere şi polen fie pentru că, din zgârcenie, reţin aceste produse pentru comercializare.

Trebuie precizat că iernarea pe rezerve de hrană numai pe bază de zahăr se reflectă negativ asupra traversării sezonului rece şi a dezvoltării familiilor de albine la desprimăvărare pentru că din hrană lipsesc macroelementele, aminoacizii şi vitaminele absolut necesare dezvoltării armonioase şi complete a puietului.

Cu ocazia aprecierii stării familiilor de albine din stupină spre sfârşitul iernii (în perioada celei de a doua jumătăţi a lunii ianuarie, luna februarie şi, uneori, chiar şi în prima jumătate a lunii martie) se poate constata că sunt familii de albine bănuite a-şi fi epuizat parţial sau total rezervele de hrană, ceea ce prezintă un mare pericol privind ritmul de dezvoltare sau, mai grav, supravieţuirea familiilor de albine respective.

În cazurile prezentate mai sus, dacă starea timpului o permite, trebuie făcută o constatare suplimentară, şi anume: se va ridica podişorul cu atenţie, astfel încât albinele să nu se neliniş­tească şi se va observa vizual interiorul stupului printre rame, caz când pot apărea două aspecte:

• albine mărginaşe ghemului se află mai jos de partea superi­oară a fagurilor, ceea ce înseamnă că familia de albine respectivă mai are rezerve de hrană sau

• albinele mărginaşe ghemului au ajuns la partea superioară a ramelor stând deasupra stinghiilor orizontale ceea ce, de asemenea, poate implica două cazuri distincte: astfel, dacă familia este slabă, se poate concluziona că rezervele sale de hrană sunt pe sfârşite şi deci aceasta trebuie hrănită sau, dacă familia este puternică, nu putem trage nicio concluzie clară. Sau e posibil ca familia să nu mai aibă multă hrană, dar se poate de asemenea ca ea să aibă suficientă mâncare, albinele stând în partea de sus deoarece ghemul este atât de mare încât partea superioară ajunge deasupra stinghiilor superioare ale ramelor.

După identificarea cu siguranţă a familiilor de albine ale căror rezerve de hrană sunt epuizate total sau parţial se va trece neîntârziat la completarea acestora.

Hrana administrată poate fi energetică sau proteică în funcţie de prognozele evoluţiei vremii; astfel, dacă nu se preconizează o vreme care să permită zboruri de curăţire ale albinelor, acestea se vor hrăni cu hrană energetică, iar dacă se preconizează zboruri de curăţire se poate administra şi hrană proteică.

Completarea rezervelor cu hrană energetică poate fi făcută cu faguri cu miere, fluidă sau cristalizată, sau cu turte cu miere cristalizată, cu pastă de zahăr pudră şi miere, cu şerbet din zahăr, cu şerbet din zahăr cu miere sau cu plăci din zahăr candi şi cu diverse turte conţinând zaharuri preparate industrial sub formă de pastă şi omologate, respectiv, notificate ca fiind acceptate pentru hrăniri de completare sau stimulative ale familiilor de albine.

În principal, completarea rezervelor de hrană se face în a doua jumătate a lunii ianuarie, în luna februarie şi începutul lunii martie în funcţie de necesităţi şi evoluţia vremii.

Administrarea hranei se face în stupină într-o zi mai călduroasă, fără vânt şi precipitaţii, şi se recomandă ca turtele cu hrană să aibă în medie 1-1,5 kg, să fie bine întinse şi introduse în pungi de plastic cărora li se fac câteva perforaţii pentru a facilita pătrunderea albinelor. Aplicarea turtelor se face deasupra fagurilor din zona în care se găseşte ghemul de iernare şi se acoperă bine cu naylon şi podişorul pentru a nu pătrunde frigul.

De asemenea, spre sfârşitul perioadei, în zilele mai calde, se poate folosi cu rezultate bune şi siropul călduţ administrat direct în faguri amplasaţi imediat lângă ghem sau în hrănitoare amplasate în acelaşi loc.

Când zilele călduroase facilitează zborurile de curăţire şi avem certitudinea că mai urmează şi alte zile călduroase se pot introduce în turtele cu hrană energetică şi elemente proteice cum ar fi polenul şi păstura.

A doua jumătate a lunii februarie este caracterizată prin fenomenul de creştere a puietului pe suprafeţe din ce în ce mai mari, iar rezervele de proteine din organismul albinelor se epuizează, apărând aşa-numita „foame de proteină“. Deci, fără prezenţa păsturii şi a rezervelor de miere în cuprinsul ghemului nu este posibilă intensificarea creşterii de puiet, iar completarea rezervelor cu hrană energetică şi proteică are şi un pronunţat caracter de stimulare a ouatului reginei şi a activităţilor albinelor doici.

În final, trebuie să precizez că este important ca apicultorii să urmărească ca în fagurii familiilor de albine să existe suficiente rezerve de hrană de bună calitate, aceasta contribuind la intensificarea creşterii de puiet în perioada de iernare şi, implicit, la scurtarea perioadei de înlocuire a albinelor iernate cu albine tinere. Cu cât se vor creşte mai multe albine tinere în timpul iernii cu atât se va creşte puietul în continuare şi prin aceasta va începe creşterea puterii familiilor de albine mai devreme .

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Evaluarea albinelor la sfârşitul iernii

Aprecierea stării familiilor de albine în perioada ianuarie-februarie se face prin controlul vizual al stupilor, prin ascultarea zgomotelor generate de familiile de albine, examinarea reziduurilor extrase de pe fundul stupului, aprecierea stării de umiditate din interiorul stupului şi măsurarea temperaturii din diversele zone ale ghemului de iernare.

Controlul vizual al stupilor care adăpostesc familiile de albine se referă la inspectarea urdinişurilor, a scândurilor de zbor şi a fundurilor stupilor, ceea ce poate releva următoarele concluzii:

- în cazul în care pe scândura de zbor apare o regină moartă trebuie să se înţeleagă fie că familia de albine a rămas orfană, fie că aceasta a intrat în iarnă cu două regine şi acum regina cea mai tânără a lichidat regina mai bătrână, efectuându-se schimbarea liniştită a reginei. În primul caz, când se constată că familia a rămas orfană, aceasta se va uni cu o altă familie cu regină sau i se va da o regină de la rezerva stupinei, urmând procedurile adecvate acestei operaţiuni;

- dacă se cercetează prin urdiniş cu o lanternă, de preferat cu leduri, fundul stupului şi se remarcă tocături de faguri, care sunt mult mai mari decât cele ale tocăturii de ceară, care rezultă de la descăpăcirea de către albine a celulelor de miere pentru hrănire, este probabil ca în stup să fie sau să poată intra şoareci şi în acest caz aceştia trebuie eliminaţi sau trebuie eliminate toate posibilităţile acestora de a intra în stup. Un alt indiciu care semnalează atacul şoarecilor îl constituie prezenţa pe fundul stupului a cadavrelor de albine dezmembrate şi/sau fără capete;

- apariţia, spre primăvară, a nimfelor la urdiniş indică existenţa în familie a unor porţiuni ale puietului răcit;

- dacă pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului se văd pete cafenii, acesta este un semn că familia de albine este bolnavă de diaree sau chiar de nosemoză, impunându-se tratament corespunzător;

- dacă în perioadele iernii cu zile mai calde (12 la 13oC) şi cu soare apar în nişa urdinişului albine moarte înseamnă că familia de albine este bine şi puternică, curăţindu-şi singură stupul şi, în sfârşit,

- dacă la urdinş, spre sfârşitul iernii, apar broboane de gheaţă acesta este semn bun – în familia de albine există puiet.

Ascultarea zgomotelor generate de familiile de albine se face fie prin lipirea urechii apicultorului de peretele frontal al stupului, fie cu ajutorul unui stetoscop al cărui capăt al furtunului se introduce în stup prin urdiniş.

În cazul ascultării cu urechea lipită de stup apicultorul va lovi uşor peretele stupului cu degetul mijlociu şi, în funcţie de starea familiei de albine, distingem următoarele cazuri:

- dacă la ciocănire familia de albine reacţionează imediat printr-un zumzet puternic, care încetează rapid, aceasta indică o familie sănătoasă şi puternică,

- reacţionarea cu un zgomot foarte slab, asemănător cu foşnetul unor frunze, indică o familie înfometată;

- un zumzet destul de slab urmat de bâzâituri disperate indică o familie slabă, depopulată;

- un zumzet continuu – plângător, care nu se atenuează, indică o familie orfană, fără regină;

- absenţa oricărui reacţii înseamnă fie că familia a murit, fie că este aproape de moarte şi trebuie procedat în consecinţă.

Efectuarea controlului auditiv se poate efectua şi cu ajutorul unui tub flexibil cu diametrul de 8 la 12 mm, lung de 80 la 100 cm având un capăt introdus prin urdiniş pe fundul stupului şi un capăt în urechea apicultorului sau, mai eficient, folosind un stetoscop.

Examinarea reziduurilor extrase de pe fundul stupului implică iniţial tragerea în afara stupului a reziduurilor de pe fundul stupului, efectuând cu această ocazie şi deblocarea urdinişului pentru circulaţia liberă a albinelor afară când există condiţii favorabile. Tragerea se efectuează prin introducerea prin urdiniş pe fundul stupului a unei sârme îndoite în formă de L şi este de precizat că anterior acestei operaţiuni se va face curăţirea zăpezii şi a gheţii de la urdinişuri şi de pe scândurelele de zbor şi că extragerea reziduurilor de pe fundul stupului va fi mai uşoară, dacă toamna pe acesta a fost aşezată o foaie (hârtie sau carton) de control.

Resturile de pe fund scoase cu sârma sau cu foaia de control vor fi atent observate întrucât ele dau indicaţii exacte asupra mersului iernării, astfel:

- mortalitatea exagerată de albine poate fi cauzată de faptul că familia a iernat cu prea multe albine vârstnice sau din cauza uzurii organismului lor ca urmare a unor condiţii nefavorabile de iernare şi/sau din cauza unor boli;

- prezenţa albinelor moarte umede şi/sau mucegăite indică faptul că în stup este prea multă umiditate din cauza lipsei de ventilaţie;

- dacă pe fundul stupului rezultă cristale de miere aceasta înseamnă că o parte din mierea din rezervele familiei de albine a cristalizat şi în acest caz albinele pot consuma numai partea care a rămas lichidă, nu şi cristalele mari pe care le aruncă pe fundul stupului şi, în acest caz, rezervele de miere ale familiei trebuie suplimentate cu turte cu hrană uscată;

- albinele moarte au abdomenul umflat şi se văd pete de diaree la urdiniş sau pe scândura de zbor, ceea ce înseamnă că familia respectivă de albine este bolnavă de nosemoză şi/sau de diaree din cauza proviziilor de calitate inferioară sau a consumului exagerat de hrană ca urmare a condiţiilor nefavorabile de iernare;

- dacă mortalitatea este neînsemnată şi rumeguşul de faguri nu este umed înseamnă că iernarea decurge normal.

Aprecierea stării de umiditate din interiorul stupului se efectuează examinând, când temperatura mediului ambiant o permite, pereţii interiori ai stupului, existenţa sau nu a mucegaiului pe ramele cu faguri ai familiei, starea resturilor de ceară de pe fundul stupului şi starea de uscăciune sau de umiditate a podişorului şi a materialelor termoizolatoare de pe acesta.

Umiditatea excesivă din stupii familiilor de albine este un fenomen nedorit ce apare în stupi mai ales începând cu a doua parte a lunii februarie şi are două cauze principale: ventilaţia insuficientă şi o izolaţie defectuoasă.

Pe lângă faptul că umiditatea excesivă măreşte consumul de hrană, ea creează şi un mediu propice de dezvoltare a agenţilor patogeni, cu precădere a ciupercilor.

Măsurarea temperaturii din diversele zone ale ghemului de iernare se poate face utilizând un senzor termoelectric de tip terocuplu (sondă) care se introduce în diferitele puncte ale ghemului de iernare a familiei de iernare fără a deranja prea mult alcătuirea acestuia.

Indicarea temperaturilor din diversele puncte ale ghemului se pot face on-line pe aparate de măsură analogice sau digitale sau valorile acestora se pot memora pe înregistratoare cu memorie adecvate.

Pentru a putea face aprecieri pertinente asupra stării familiilor de albine în funcţie de temperaturile măsurate în diversele zone ale ghemului de iernare trebuie să ţinem cont de temperaturile măsurate în ghemul de iernare:

- dacă temperatura din mijlocul ghemului nu depăşeşte 24-25oC familia de albine nu are puiet şi

- dacă temperatura din mijlocul ghemului este între 34 şi 35oC familia de albine are puiet.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

2014, cel mai prost an pentru apicultură din ultimii 50 de ani

Anul apicol 2013-2014 poate fi caracterizat doar printr-un singur cuvânt: dezastru. Motivul este în principal unul climateric. Iarna blândă, dar și vara extrem de ploioasă au lovit afacerile apicultorilor. Producția de miere de salcâm este aproape de zero, la fel și producția de miere de tei, iar cea polifloră s-a înjumătăţit. De aici scumpirea logică a kilogramului de miere și cu 50 de procente. În plus, populația de albine și așa slăbită a fost lovită de parazitul numit Varroa Jacobsoni.

Fără salcâm și tei

Așadar, acest an apicol, din cauza vremii neprielnice, a fost unul nefavorabil polenizării. Și asta în condițiile în care anul trecut crescătorii de albine au avut o producție foarte mare de miere polifloră sau de salcâm. Acum, apicultorii se plâng că nu au obținut nici măcar un gram de miere de salcâm. La producția de miere de tei situația este aproape la fel. Vasile Nașca, apicultor în județul Mureș, ne-a declarat că anul acesta s-au „topit“ toți banii pe care i-a investit în familiile de albine. „Eu lucrez în apicultură de doar 15 ani, dar tatăl meu, care are decenii în spate în această îndeletnicire, mi-a spus că este cel mai prost an din ultima jumătate de secol. Principala vinovată este vremea care a fost total nefavorabilă albinăritului. De exemplu, dacă anii trecuți realizam două, trei culesuri de salcâm, anul acesta, nimic. Deci nu putem vorbi de cules. Știu de la colegii apicultori că ceva miere de salcâm s-a făcut în sudul Moldovei, dar foarte puțină. Oricum, cei mai afectați au fost apicultorii care au plecat în pastoral în județele din sudul țării pentru că transportul stupilor costă mult. Oricum, doresc să trag un semnal de alarmă: pe fondul inactivității albinelor s-a dezvoltat parazitul Varroa Jacobsoni care va afecta puternic familiile la primăvară. Așa că trebuie luate urgent măsuri,“ explică Vasile Nașca. Printre apicultori se știe că parazitul provoacă o boală cu impact economic negativ asupra industriei apicole. Specialiștii atenționează apicultorii cu privire la acest parazit și îi sfătuiesc să facă cât mai multe tratamente până nu este prea târziu.

Mor familiile de albine

Și Iosif Korb, un apicultor care își desfășoară activitatea în județele Cluj, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți, confirmă dezastrul. „Lucrez din 1978 în Asociația Crescătorilor de Albine și nu am mai văzut așa ceva. Și da, cu siguranță este cel mai prost an din ultimii 50 de ani. Și spun asta pentru că, în medie, nu am realizat nici măcar 10% dintr-o producție normală. De salcâm nici nu vorbesc, iar la tei am avut o producție sub 5 procente din ce realizam în mod normal. Nici la mierea de floarea-soarelui situația nu e bună. Am obținut 10-15 kg pe familia de albine, ceea ce înseamnă circa 30-40% din producția din 2013,“ declară Iosif Korb. Totodată, apicultorul este îngrijorat că „la salcâm au început să moară familiile de albine.“ „Mai mult decât atât, și la mierea din fructele de pădure producția este zero. Ce pot să vă mai spun că o reală problemă va fi mortalitatea mare în familiile de albine din iarna care vine și din primăvară. În concluzie, apicultorii pierd producție, pierd bani, e o catastrofă“, conchide Iosif Korb. La rândul său, apicultorul Ioan Urs, profesor de matematică, ne-a declarat că apicultura este „o știință foarte precisă“. „În apicultură, dacă nu sunt condițiile de secreție a plantelor se întâmplă ce s-a întâmplat anul acesta. Adică prea multă apă strică. Iar 2014 a fost ploios exact în perioada secreției plantelor, de salcâm și de tei. Acum, principala noastră preocupare este să prelungim activitatea mătcii care, pentru noul an apicol, trebuie să producă cât mai multe ouă,“ a explicat Ioan Urs.

Ajutor de la stat

Tocmai situația dramatică din apicultură le-a făcut pe autorități să se gândească la acordarea de ajutoare. Astfel, ajutorul va fi oferit pentru a compensa pierderile pe care apicultorii le-au suferit în acest an din cauza producției scăzute de miere cauzate în principal de condițiile meteo nefavorabile. „Vrem să facem două ajutoare de minimis, unul pentru apicultură și altul pentru agricultura ecologică. În acest an apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut, cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire“, a anunțat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, nu vor fi probleme cu procurarea fondurilor pentru aceste ajutoare întrucât agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie, acestui sector urmând a-i fi alocate peste 200 de milioane de lei. Astfel, potrivit proiectului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai-iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol“, resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane de lei. Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai-iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 de familii și până la 50% din cheltuielile pentru hrana familiilor de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii. „Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente“, se arată în actul guvernamental.

Bogdan PANȚURU

Ministerul Agriculturii pregătește ajutoare de minimis în agricultura ecologică și apicultură

Apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis pentru a compensa pierderile înregistrate în acest an din cauza ploilor, iar în agricultura ecologică fondurile vor fi suplimentate tot printr-o schemă de minimis, a declarat, pentru AGERPRES, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

"Vrem să facem două ajutoare de minimis unul pentru agricultura ecologică și altul pentru apicultură. În acest an, apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire", a spus ministrul de resort.

Referitor la schema de minimis privind tancurile de răcire, Constantin a precizat că, deși nu s-a bucurat de succesul scontat, există 300 de comune din 3.000 care au aplicat pentru aceste ajutoare.

De asemenea, ministrul a mai subliniat că agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie.

"Rectificarea din septembrie o să fie pozitivă pentru agricultură. Vom avea deblocată rezerva de 10% prevăzută pentru cheltuieli bugetare ceea ce înseamnă peste 200 de milioane de lei și alte câteva milioane pentru câteva măsuri pe care le luăm, respectiv pentru cele două scheme de minimis", a arătat Constantin.

Potrivit proiectului de HG privind acordarea de plăți suplimentare exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, bugetul total estimat al schemei este de 10,6 milioane lei, iar numărul maxim estimat de beneficiari este de 9.600. Durata schemei este prevăzută a se derula între 1 octombrie și 31 decembrie 2014.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis va fi de aproximativ 270 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 1.180 lei/exploatație pentru cei care dețin între 0,30 ha și 5 ha, inclusiv, și de aproximativ 192 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 845 lei/exploatație pentru exploatațiile din categoria 5,1 ha — 20 ha, inclusiv.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarului începând cu data de 1 noiembrie 2014.

Potrivit proiectului privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai — iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol', resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane lei.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai — iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii și până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Floarea-soarelui, ultima speranţă a multor apicultori

După culesul melifer de producţie de la rapiţă, salcâm şi tei, in perioada iunie - iulie este aşteptat cu speranţe culesul de la floarea-soarelui. Floarea-soarelui este originară din nordul Mexicului şi din Statele Unite ale Americii, specia de origine fiind Helianthus lenticularis, întâlnită în flora spontană, din care ca urmare a unui proces îndelungat de selecţie şi ameliorare a rezultat specia tehnică cultivată astăzi.

Potenţialul noilor hibrizi de floare, sub semnul întrebării

Pe lângă importanţa tehnică deosebită a florii-soarelui, principală plantă producătoare de ulei din România, aceasta este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în conveerul melifer salcâm – tei – floarea-soarelui.

Mai mult, suprafeţele mari cultivate cu floarea-soarelui în ultimii ani accentuează importanţa meliferă a acestei culturi, la care se adaugă importanţa deosebită a culesului de la floarea-soarelui pentru dezvoltarea familiilor de albine mai ales şi datorită faptului că înflorirea ei are loc vara, când flora meliferă este, în general mai redusă. Având în vedere perioada scurtă de timp de la omologare şi chiar situaţia precară a cercetării româneşti în domeniu este de recunoscut faptul că în prezent pentru majoritatea hibrizilor de floarea-soarelui cultivaţi nu se cunoaşte cu exactitate potenţialul lor melifer.

În ultimii ani s-a constatat o mare variabilitate în timp şi spaţiu a recoltei de miere obţinută de familiile de albine deplasate în pastoral la culesul de floarea-soarelui, iar mai nou s-a constatat o diminuare crescândă a secreţiei de nectar la această plantă şi implicit o scădere a producţiilor de miere.

Cauzele diminuării producţiei de nectar

Cercetările în domeniu au stabilit cauzele principale posibile ale acestei diminuări continue:

- Astfel, o cauză ar fi condiţiile climaterice din ultimii ani, reprezentate în special de precipitaţiile şi temperaturile medii anormale care au acţionat în sens invers, mărirea temperaturii determinând micşorarea umidităţii mediului ambiant al culturilor de floarea-soarelui.

- Un alt posibil motiv a acestei diminuări ar fi faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a acordat o importanţă deosebită însuşirilor productive şi de calitate a hibrizilor obţinuţi, cum ar fi producţia de seminţe la hectar, conţinutul de ulei, raportul favorabil între acizii graşi, procentul de coaje, rezistenţa la boli, dăunători, secetă, frângere etc., secreţia de nectar nefiind un caracter prioritar.

Acest mod de impunere a condiţiilor este profund păgubos, având în vedere faptul că în cazul unui hibrid cu potenţial melifer ridicat şi polenizarea va fi mai completă, având ca rezultat final o producţie superioară.

● Altă cauză ar fi constituită de faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a mers pe o tendinţă susţinută de creştere a autofertilităţii hibrizilor de floarea-soarelui şi de promovare a hibrizilor cu grad ridicat de autofertilitate.

Se poate spune, fără a greşi, că nu există o corelaţie directă între indicele melifer al unui hibrid de floarea-soarelui şi cantităţile de miere obţinută de familiile de albine de la el deoarece în calculul cantităţilor de miere obţinute de la un hibrid de floarea-soarelui intervin, în afara indicelui melifer, şi alţi factori.

Alţi factori care influenţează producţia de miere

Caracteristica principală care influenţează producţia de miere este indicele glucidic.

În principal factorii care influenţează cantitatea de miere obţinută de la un hibrid sunt indicele melifer, densitatea plantelor la hectar, numărul de flori pe calatidiu şi durata de înflorire a unei flori.

Aceşti factori sunt la rândul lor influenţaţi de factorii tehnologici şi factorii pedoclimatici şi climatici, în special temperaturile şi umiditatea mediului ambiant.

Astfel pentru optimizarea producţiei de miere obţinută de la culturile de floarea-soarelui este importantă integrarea factorilor genetici (utilizând numai hibrizi cu potenţial melifer ridicat), pedoclimatici şi tehnologici.

Din cercetările făcute de Institutul de Dezvoltare-Cercetare pentru Apicultură şi observaţiile apicultorilor se poate concluziona că cele mai mari şi stabile producţii de miere pe familia de albine (15-30 kg) se obţin la solele de floarea-soarelui cultivate în Câmpia Dunării, care este de altfel zona cea mai favorabilă acestei culturi. Fluctuaţiile de producţie de la o stupină la alta sunt determinate de gradul de dezvoltare a familiilor de albine, condiţiile de sol, soi şi microclimat.

Dintre factorii climatici, temperatura are rolul hotărâtor asupra secreţiei de nectar, ceilalţi având mai mult un rol de corecţie. Astfel, cercetările în domeniu au stabilit că temperatura optimă pentru o secreţie abundentă de nectar la floarea-soarelui este cuprinsă în intervalul 28-32°C.

Pregătirea albinelor pentru pastoral

Pentru exploataţiile apicole şi stupinele care efectuează stupărit pastoral este important locul de amplasare a familiilor de albine în aşa fel încât albinele culegătoare să poată vizita cel puţin 2-3 sole cu perioade de înflorire diferite. Anterior deplasării trebuie studiată prognoza înfloririi solelor cu floarea-soarelui şi trebuie identificate tipurile de hibrizi cultivate în ele şi potenţialul melifer al acestora.

S-a constatat că producţii abundente de nectar se obţin de la floarea-soarelui cultivată pe soluri fertile, adânci şi suficient de calde, aşa cum sunt cernoziomurile din Câmpia Dunării. Totodată, pentru obţinerea unor producţii optime este esenţial ca suma gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie să se apropie de valoarea de 2600°C.

Legat de corelaţia strânsă dintre evoluţia temperaturii şi secreţia de nectar la floarea-soarelui, s-a observat că frecvenţa şi intensitatea maximă de cercetare a florilor s-au înregistrat între orele 10 şi 15, când tempera­tura a variat în jurul valorii de 30°C.

În final, concluzionând, se poate afirma că din punct de vedere melifer floarea-soarelui poate fi considerată cu o pondere economico-apicolă foarte mare (FM), deoarece, în condiţii prielnice, soiurile şi hibrizii de floarea-soarelui pot asigura familiilor de albine culesuri constante având o producţie de miere evaluată la 34-130 kg/ha, iar secreţia de nectar este de 0,16-0,373 mg/floare şi având o concentraţie de zahar de 55-69%. În aceste condiţii familiile de albine dezvoltate bine şi foarte bine pot realiza 10-30 kg de miere-marfă.

Totodată, trebuie specificat faptul că, odată cu culesul nectarului albinele efectuează şi polenizarea culturilor de floarea-soarelui, realizându-se în felul acesta o sporire a producţiilor de seminţe cu cel puţin 15-20%.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare  şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Caracterizarea salcâmului din punct de vedere melifer

Salcâmul reprezintă principala plantă meliferă de la care se obţin producţii mari de miere monofloră, superioară şi de foarte bună calitate.

Trebuie precizat că, spre deosebire de culesurile de la alte plante melifere, culesurile de la salcâm sunt mai capricioase şi nesigure şi pot dura 5-7 zile sau mai puţin, timp în care albinele cercetează florile cu o intensitate deosebită. Existenţa unor păduri care au mai multe varietăţi de salcâm cu înflorire eşalonată până la 14 zile este un caz particular.

În general, în condiţii optime, un cules de salcâm durează 8-12 zile şi, având în vedere varietatea reliefului şi condiţiile meteorologice, diferite zone cu salcâmi înfloresc la perioade diferite, ceea ce dă posibilitatea exploatării eşalonate a acestuia de către apicultori, existând două sau chiar trei culesuri de salcâm, bineînţeles în condiţii de stupărit pastoral. Astfel, de exemplu, apicultorii din Prahova practică primul cules la sud de Ploieşti de la 1-10 mai, al doilea cules lângă Vălenii de Munte de la 15-25 mai şi al treilea cules la Măneciu Ungureni, de la 1-15 iunie.

În vederea practicării unui stupărit pastoral raţional şi cu maximum de eficienţă nu este suficientă numai cunoaşterea masivelor de salcâm, ci şi a perioadelor de înflorire a acestora.

Factorul meteorologic cel mai important care influenţează secreţia de nectar este temperatura, astfel:

- secreţia începe la temperatura de 10°C;

- secreţia este maximă în intervalul 20-30°C;

- secreţia scade treptat până când încetează la 35°C;

- în cazul nopţilor, când temperatura scade sub 10°C, albinele ies la cules după răsăritul soarelui;

- în cazul nopţilor calde (15°C) secreţia are loc devreme şi albinele ies la cules înainte de răsăritul soarelui.

Alţi factori meteorologici care influenţează secreţia de nectar sunt presiunea atmosferică, viteza vântului şi umiditatea.

Pentru o secreţie optimă presiunea atmosferică trebuie să fie în plaja 763,8 mmHg la 767,6 mmHg, viteza vântului de maximum 2 m/s şi umiditatea 70-80%, cu precipitaţii slabe sau absente.

În condiţii meteorologice normale cantitatea de nectar secretată de salcâm este de la 1 mg la 4 mg/ floare, cu o concentraţie de zahar de 40-70%.

Cantitatea de nectar şi concentraţia de zahăr depind de expunerea masivului faţă de soare, stadiul de înflorire, varietatea, vârsta şi densitatea arboretelor.

Producţiile de miere obţinute la hectar sunt de:

- 1.100-1.700 kg la arborii răzleţi;

- 900-1.500 kg la arbori în masiv;

- 300-700 kg la plantaţiile tinere şi drajoni.

La un cules normal de salcâm se pot realiza producţii de miere extrasă de 10-25 kg pe fiecare familie de albine dezvoltată normal.

Se poate considera că ponderea economico-apicolă a salcâmului este foarte mare (FM).

Prognoza fazei de înflorire a salcâmului în principalele masive melifere din România este solicitată anual de Serviciul Tehnic al ACA din România de la Administraţia Naţională de Meteorologie – Grupul de agrometeorologie, pentru toate masivele principale din România şi această prognoză este pusă la dispoziţia apicultorilor. Din punctul de vedere al evaluării datelor de înflorire şi aprecierii posibilelor producţii de miere obţinute într-un masiv de salcâm se ţine cont de următoarele:

- data înfloririi este în funcţie de evoluţia vremii şi la cinci săptămâni de la pornirea în creştere a primilor muguri; tot în funcţie de evoluţia vremii, când bobocul florii de salcâm atinge lungimea de 3 cm lungime, se poate aprecia că înflorirea începe după două săptămâni.

- floarea de salcâm ţine 8-10 zile la pomii solitari şi cu 2-3 zile mai mult în masiv, în funcţie de umiditate şi după nopţile cu temperatura de cel puţin +14°C secreţia de nectar începe să devină apreciabilă, iar după nopţile cu +18°C secreţia nectarului devine foarte abundentă; fiind expuşi mai bine razelor solare, salcâmii solitari produc mai mult nectar.

-salcâmii pe soluri uşoare, cu pânza freatică la suprafaţă, şi cei din apropierea lacurilor şi râurilor dau producţii mari de miere la hectar (1.100-1.700 kg/ha).

- salcâmii aflaţi pe soluri grele şi argiloase sunt slab productivi.

- evoluţia culesului în primele zile este modestă, urcând apoi până la 10-12 kg/zi şi, în final, în ultimele două zile, scăzând brusc la 1-2 kg/zi.

Din punctul de vedere al producţiilor de miere obţinute la culesurile de salcâm, rezultatele obţinute în urma observaţiilor şi analizelor efectuate la punctele experimentale ale ICDA (Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură) şi a datelor înregistrate la cântarul de control privind producţia de miere au arătat că, în anii favorabili, totalizarea sporurilor zilnice ale cântarului de control au oscilat între 34 şi 39,2 kg de miere pe familia de albine sau chiar mai mult. Aceste sporuri s-au realizat sub influenţa unui complex de factori favorabili, şi anume: temperatura de 24-29°C, presiunea atmosferică peste 760 mmHg, umiditatea aerului 70-80%, vânt slab şi precipitaţii slabe. Dimpotrivă, cele mai mici recolte de miere de 4,8-9,4 kg/familia de albine s-au obţinut la presiune atmosferică scăzută, sub 760 mm Hg, precipitaţii de durată, urmate de scăderea temperaturilor.

Dar, oricât de favorabile ar fi condiţiile de secreţie ale nectarului, producţia de miere care se realizează depinde de puterea familiilor de albine. Astfel, dacă la o familie slab dezvoltată recolta de miere a înregistrat 18,5 kg/familie, cu un spor maxim înregistrat la cântarul de control de 4 kg/zi, la familiile puternice s-au înregistrat 34,5 kg/familie, cu un spor maxim de 6,8 kg/zi.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Abonează-te la acest feed RSS