În condițiile pericolului cu care se confruntă în ultimii ani albinele, consultanța și asistența tehnică pentru apicultori sunt imperios necesare. Cu toate eforturile depuse de formele asociative de a putea deconta consultanța prin PNA, nu s-a putut realiza în ultimii ani din cauza necunoașterii de către autorități a realităților din teren, a legislației contradictorii și a unor inadvertențe și neclarități în normele de aplicare – „conflict de interese???“ sau „acordul tuturor membrilor din asociație???“.
În Ședința Guvernului din 14 aprilie 2022 au fost adoptate Hotărârea prin care este aprobat Programul Național Apicol (PNA) pentru perioada 2020-2022, normele de aplicare și valoarea sprijinului financiar și s-a reglementat faptul că „membrii formei asociative care sunt beneficiari ai serviciilor de consultanță, promovare și/sau perfecționare să nu fie furnizori de astfel de servicii în cadrul Programului, evitându-se astfel crearea de condiții artificiale“, fără a se aduce îmbunătățiri semnificative la acest capitol ( PNA, AI- Consultanță în apicultură).
Consultanța și asistența tehnică se organizează prin profesii liberale, reglementate prin legislația comunitară (Directiva nr. 2005/36/CE și națională, OUG nr 49/2004 coroborată cu Legea 200/2004 și legislația fiscală). Prestatorul de servicii de consultanță nu are nevoie de cod CAEN (Eliberarea codului CAEN nu-ți cere calificare profesională), ci de Certificat de înregistrare fiscală eliberat și pe baza unui document elaborat de un organism profesional competent care garantează gradul profesional, calitatea serviciilor și confidențialitatea relațiilor cu clientul. Avem în țară persoane juridice care au în obiectul de activitate (Cod CAEN) consultanță în apicultură cu specialiști cu studii superioare dispuși și să activeze în acest domeniu? Dacă avem, câți sunt și unde? Specialiștii în apicultură cu studii superioare (veterinari, zootehniști, biologi) sunt de regulă apicultori care fac parte dintr-o asociație. Pot crea acești oameni condiții artificiale de decontare prin PNA?
Consultanța în apicultură trebuie făcută pentru toți apicultorii de la nivelul unui județ pe baza unei solicitări făcute de apicultor specialistului pe care îl agreează, iar contractul consultantului trebuie să fie încheiat cu APIA sau cu Autoritatea sanitară veterinară – nu cu forma asociativă – deoarece, de exemplu în județul Prahova, în anul 2020, din peste 1.000 de apicultori existenți în județ conform recensământului, numai 20% dintre ei au aplicat pentru PNA și numai 45% pentru ajutorul de minimis. Al doilea motiv principal este necesitatea respectării cu strictețe a programelor anuale de prevenire și combatere a bolilor și asigurarea îmbunătățirii accesului la inovare, la schimb de cunoștințe și la informare pentru toți apicultorii din zonă.
În aceste condiții este nevoie de îmbunătățirea legislației, de o schimbare de optică, de renunțare la birocrație și de un nou concept privind asistența sanitară veterinară în apicultură. Avem nevoie de sprijinul formelor asociative din apicultură, de sprijinul AGMVR prin SOROPA (Societatea Română de Patologie Apicolă și de sprijinul Colegiului Medicilor Veterinari pentru a se putea reglementa favorabil această situație.
Gh DOBRE, Romapis
- Apicultura
- Octombrie 13 2021
APIA: Modul de alocare a sprijinului financiar în cadrul PNA 2021
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA) pentru anul 2021.
Prin Hotărârea de Guvern nr.339/2020 privind aprobarea PNA pentru perioada 2020-2022, s-a stabilit că valoarea sprijinului financiar alocat pentru anul 2021 este de 59.215 mii lei, 50% reprezentând contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale. Această sumă a fost integral plătită unui număr de 7.083 apicultori declarați eligibili și 14 forme asociative legal constituite.
Măsurile/acţiunile cuprinse în Program pentru care s-a plătit sprijin financiar în anul 2021:
A. Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori:
A.1.- consultanță în apicultură;
A.2.- promovarea apiculturii şi a produselor apicole;
A.3.- organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;
A.4.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea mierii;
A.5.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii.
B. Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei.
C. Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:
C.1. Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral;
C.2. Achiziţionarea de accesorii apicole : colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;
C.3. Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie- echipament apicol de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere;
C.4. Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie –remorci/pavilioane apicole şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral.
D. Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune:
D.1. Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine;
D.2. Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită și de multiplicare;
D.3. Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită și de multiplicare.
E. Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă - Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii.
În cadrul PNA 2021 au fost depuse un număr de 7.165 cereri de plată din care: 7.150 cereri depuse de către apicultori şi 15 cereri depuse de către Formele asociative apicole legal constituite. Din totalul cererilor de plată depuse au fost aprobate un număr de 7.097 de cereri.
Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.
Sursa: apia.org.ro
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, Cererile de plată pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA) se pot depune până la data de 2 august 2021 inclusiv, având în vedere că termenul limită de 31 iulie 2021 este zi nelucrătoare.
Acțiunile finanţate prin Programul Naţional Apicol în anul 2021
Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori
- consultanță în apicultură;
- promovarea apiculturii şi a produselor apicole;
- organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;
- achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cererii;
- achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii.
Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei.
Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:
- Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral;
- Achiziţionarea de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;
- Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie- echipament apicol de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere;
- Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie -–remorci/pavilioane apicole şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral.
Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune:
- Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine;
- Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită și de multiplicare;
- Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită și de multiplicare.
Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă -Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii.
Precizăm că numai solicitanţii care au depus cererea de intenție până la data de 31 mai 2021, respectiv formele asociative apicole legal constituite pentru măsura A “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, și apicultorii pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv D.3. “Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare” au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.
Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2021 pentru Programul Naţional Apicol este de 59.215 mii lei.
Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.
Totodată, menționăm, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 mai 2021, primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA) depuse de către formele asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsura A “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, și de către apicultori pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv D.3. “Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”.
În contextul actual, cererile de intenție împreună cu documentele atașate cererii pot fi scanate/fotografiate şi transmise la APIA prin intermediul mijloacelor electronice la adresa de e-mail a Centrului Județean/Centrului Municipiului Bucureşti sau pot fi depuse la registratura Centrelor APIA.
Formularul cererii de intenţie împreună cu alte informaţii detaliate privind accesarea Programului Naţional Apicol se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la secțiunea Măsuri de Piață-Apicultură–Anul 2021 sau este pus la dispoziția solicitanților de către funcţionarii Centrelor APIA.
Numai solicitanţii care vor depune cererea de intenție pentru măsurile menţionate mai sus au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.
Cererile de plată se vor depune până la termenul limită de 31 iulie 2021.
Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2021 pentru Programul Naţional Apicol este de 51.128 mii lei.
Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.
Menționăm că, oricare ar fi momentul depunerii cererii de plată, cu încadrarea în termenul limită, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură.
Sursa: apia.org.ro
- Apicultura
- August 03 2020
S-a prelungit termenul pentru depunerea unor documente justificative în cadrul PNA 2020-2022
În ședința de Guvern din 31 iulie 2020 a fost aprobată o hotărâre pentru completarea Anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.
Astfel, prin prezentul act normativ se reglementează o excepție pentru anul 2020, în sensul prelungirii termenului de depunere a unor documente justificative în cadrul acțiunilor „Raţionalizarea transhumanţei/stupăritului pastoral” și „Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață”, de la 1 august până la data de 1 septembrie 2020. Aceste documente vizează copia cărţii de identitate a remorcii apicole și copia buletinului de analize fizico-chimice/reziduuri.
Prezenta hotărâre a fost adoptată la inițiativa MADR, pentru a veni în sprijinul apicultorilor, în urma numeroaselor solicitări primite de la aceștia, care au evidențiat faptul că nu se pot încadra în termenul de 1 august 2020 pentru efectuarea analizelor fizico-chimice și/sau pentru reziduuri care să ateste calitatea mierii, precum și pentru achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie - remorci şi mijloace de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, pe de o parte din cauza capacității reduse a laboratoarelor autorizate de a efectua respectivele analize, iar pe de altă parte din cauza măsurilor de prevenire a răspândirii pandemiei cu COVID 19 ce au afectat activitatea apicultorilor.
Reamintim că valoarea sprijinului financiar alocat pentru Programul Național Apicol în perioada 2020 - 2022 este de 150.628 mii lei, fiind distribuită astfel:
- pentru anul 2020: 50.210 mii lei;
- pentru anul 2021: 50.232 mii lei;
- pentru anul 2022: 50.186 mii lei.
Sursa: madr.ro
- Apicultura
- Aprilie 03 2019
Noi reglementări ale Programului Național Apicol
În ședința din 3 aprilie 2019 Guvernul a aprobat modificarea și completarea HG nr. 443/2017 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar. Având în vedere modificarea cursului de schimb și prevederile Deciziei Comisiei Europene nr.1102/2016, s-a stabilit actualizarea valorii sprijinului financiar la 33.400 mii lei, din care 16.700 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene.
De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a actului normativ de către factorii implicați, s-au realizat următoarele modificări și completări:
- în cazul medicamentelor pentru tratarea varoozei și nosemozei, decontarea se va face până la unități întregi în funcție de forma de prezentare, întrucât unele medicamente sunt ambalate în așa fel încât nu pot fi fracționate, deși prospectul prezintă valori fracționate pentru tratament;
- corelarea normei referitoare la comunicarea pentru deplasarea în pastoral cu modelul acesteia prevăzut în anexă, în sensul că aceasta este avizată de către consiliul local/primărie;
- se introduce obligația apicultorului de a păstra cutiile ce au fost înlocuite până la efectuarea plății sprijinului financiar, astfel încât să se poată realiza controlul la fața locului;
- comunicarea pentru deplasarea în pastoral a apicultorului a înlocuit ordinul de deplasare;
- se reglementează posibilitatea ca familiile de albine achiziționate prin Program să se poată unifica cu familiile de albine deținute de apicultor, doar după efectuarea plății sprijinului financiar;
- aplicarea unei diminuări cu 20% a valorii sprijinului acordat apicultorilor, în cazul în care aceștia nu anunță orice modificare privind identificarea la centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la respectiva modificare.
- Subventii APIA
- Octombrie 12 2018
VEȘTI BUNE! APIA va efectua plăți în perioada 11 -15 octombrie 2018
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 11 -15 octombrie 2018, va efectua plăți pentru următoarele scheme de plată:
- rambursarea sumelor aferente disciplinei financiare, respectiv sumele cuvenite României din fondul de criză, fiind procesate/autorizate un număr de 76.141 dosare cu suma totală de 75.501.749,49 lei, echivalentul a 16.451.931,77 euro;
- renta viageră agricolă în sumă totală de 17.016.736,23 lei pentru aproximativ 13.388 beneficiari care au optat ca plata să le fie efectuată prin virament bancar;
- Programul Național Apicol (PNA) 2018 pentru un număr de 5.282 apicultori cu o sumă totală de 33.398.771,39 lei;
- restructurare/reconversie plantații viticole în sumă de 4.459.927,04 lei pentru un număr de 27 beneficiari;
- investiții în cadrul Programul Național de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018 în sumă de 6.126.342,35 lei pentru un număr de 2 beneficiari;
- măsura de promovare a vinurilor în cadrul Programul Național de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, în sumă de 117.181,36 lei pentru beneficiarul Asociaţia pentru Promovarea Vinului Românesc, asociaţie formată din 17 producători de vinuri cu Denumire de Origine Controlată și Indicaţie Geografică.
- Apicultura
- Septembrie 19 2017
Primele concluzii referitoare la Programul Național Apicol 2017
După ce într-un articol conceput în disperare că ratăm declanșarea Programului Național Apicol în 2017 care, fie vorba între noi, trebuia declanșat cel târziu în aprilie a.c., întrebam: oare când se va declanșa acest program?, am avut surpriza plăcută să aflu că în Ședința de Guvern din 30 iunie 2017 s-au aprobat, prin HG nr.443, Programul Național Apicol pentru perioada 2017-2019, normele sale de aplicare precum și valoarea sprijinului financiar.
Acestea fiind zise, din data de 4 iulie a.c., când hotărârea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial, au putut fi începute operațiunile de achiziție și de întocmire a dosarelor pentru decontare, urmând ca aceste dosare să se depună direct de către apicultori la centrele județene APIA până în data de miercuri 16 august 2017.
Trebuie precizat că depunerea se putea efectua după data de pe adeverința cu numărul de stupi deținuți, eliberată de oficiile județene de zootehnie ale ANZ și obținerea codului unic de identificare a stupinelor de la APIA.
O facilitate pe care, de altfel, nici nu am sperat-o era ca aceste dosare să poată fi depuse la orice centru județean APIA care era la îndemâna apicultorului: cel de domiciliu/sediu social, cel unde se găsește vatra permanentă a stupinei sau cel apropiat de locul de deplasare în pastoral.
O schimbare față de anii trecuți a constituit-o faptul că nu formele asociative au întocmit și depus dosarele, ceea ce a iscat discuții referitor la posibilitățile apicultorilor de a întocmi corect aceste dosare, dar evidența a arătat că aceștia s-au descurcat cu brio, chiar și cu completarea cererii scrise în Excel care a putut fi completată fie pe calculator, fie cu pixul, după posibilitățile fiecăruia.
Totodată, de la începutul lansării programului, APIA a pus la dispoziția apicultorilor o informare privind Programul Național Apicol 2017 detaliată și foarte explicită, pe înțelesul tuturor. Cei care nu recunosc acest aspect sunt răuvoitori sau, altfel spus, sunt „Gică contra“.
De asemenea, numărul de documente s-a simplificat, dar această acțiune poate fi continuată – nu înțeleg de ce trebuie un document de identificare financiară, când datele din el se află și într-un extras de cont curent.
Documentele care atestă că stupinele de multiplicare au achiziționat mătci de elită pentru multiplicare nu puteau fi pe lista celor autorizate dacă la controlul din primăvară efectuat de ANZ nu aveau efectuate aceste achiziții. Rămânem totuși cu sechele ale bolii românești de a ne acoperi cu hârtii uneori inutile.
La data când întocmesc prezentul material, după informațiile mele s-a desfășurat în bune condiții prima etapă a programului, și anume aceea a depunerii dosarelor, urmează cea a verificării dosarelor, controalelor pe teren și efectuarea plăților, etape care sperăm să se desfășoare tot bine sau, de ce nu, foarte bine.
Un alt subiect major, care a produs multe discuții de câțiva ani în lumea apicolă românească, a fost modalitatea de identificare a stupinelor și stupilor în România.
Astfel, până în iulie 2017 identificarea stupinelor și familiilor de albine se făcea după o procedură sofisticată și birocratică care crea multe bătăi de cap apicultorilor români.
După îndelungi discuții, uneori chiar furtunoase, între reprezentanții formelor asociative apicole și reprezentanții MADR și ANZ în data de 24 iulie 2017 s-a semnat Ordinul MADR 251/2017, cu intrare în vigoare din 27 iulie 2017, pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor aplicabil pe întreg teritoriul României.
Acest nou sistem, simplu și – consider eu – foarte eficient, va scuti apicultorii și autoritățile în domeniu de multă muncă birocratică. De altfel, acest sistem l-am întâlnit în Elveția și în Germania și atât autoritățile de acolo cât și apicultorii erau mulțumiți de eficacitatea lui.
Nu pot să închei fără să felicit autoritățile în domeniu pentru cele două acțiuni încheiate, deși cam târziu, și cred că după încheierea Programului național apicol 2017 ni se vor explica, verosimil, cauzele care au dus la aceste sincope pentru ca pe viitor astfel de întârzieri să nu se mai producă.
Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE
De la intrarea României în Uniunea Europeană apicultorii români au primit subvenții de la aceasta și de la Guvernul României, fapt ce a dus la revigorarea substanțială a fondului național apicol mai ales în următoarele privințe: numărul de familii de albine, numărul de apicultori, producțiile de miere și modernizarea sectorului apicol românesc.
Totodată, efervescența din rândul apicultorilor români cu privire la speranțele create de posibilitatea obținerii unor fonduri pentru dezvoltare, necesitatea unor consilieri privind întocmirea documentelor pentru obținerea subvențiilor și constituirea unor poziții comune în fața autorităților au reprezentat principalele motive pentru constituirea a peste 150 de forme asociative cu profil apicol.
Astfel, de la intrarea în UE, în România, pe perioada anului activ apicol (martie-noiembrie), în fiecare an au funcționat planuri naționale apicole, spunem noi, din ce în ce mai bine și la această bună funcționare au avut o contribuție salutară formele asociative care, pe parcursul anilor, s-au specializat în întocmirea cu cât mai puține erori a dosarelor cu documentele cerute de APIA pentru obținerea subvențiilor de către membrii apicultori.
Pentru perioada 2017-2019 trebuia pregătit și aprobat un nou plan național apicol, care ar fi trebuit să înceapă a fi derulat de la începutul sezonului activ apicol, respectiv din luna martie 2017, cu atât mai mult cu cât ieșirea din iarnă a fost cu mari sincope, respectiv cu pierderi masive și depopulări de familii de albine aproape pe întreg teritoriul României.
Este evident că, în lipsa unui ajutor de minimis, de altfel promis cu surle și trâmbiţe în toamna 2016, dar refuzat în final, eventualele subvenții obținute pe baza Planului Național Apicol 2017-2019 ar fi o mană cerească pentru revigorarea și refacerea fondului național apicol diminuat dar, din păcate, nici până acum, în luna iunie, nu a început derularea planului. Reginele pentru formarea noilor familii de albine erau necesare de la începutul lunii mai, ca să dăm numai un exemplu.
De asemenea, amintim factorilor de răspundere din MADR și APIA că tot dânșii au impus ca termenul limită pentru depunerea documentelor în vederea obținerii subvenționării să fie 1 august 2017 și la întocmirea acestora nu mai participă formele asociative, ci ele se întocmesc și se depun direct de către apicultori care, din păcate, nu vor ști ce să facă mai întâi, să alerge după oferte melifere în pastoral sau să renunțe la această acțiune și să stea la birourile județene APIA pentru întocmirea corectă și depunerea documentelor în termenul prevăzut.
Considerăm că suntem în drept să punem ministrului MADR întrebarea: Când se va putea începe derularea PLANULUI NAȚIONAL APICOL 2017 și cum se va putea face această derulare într-un interval așa de scurt astfel încât să se poată accesa toate sumele prevăzute pentru anul 2017?
Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE
Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 32