În urmă cu aproximativ doi ani prezentam eforturile cercetătorilor de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură de a găsi soluții eficiente, mai puțin poluante și care pot fi aplicate în mai multe perioade ale anului pentru combaterea unuia dintre cei mai agresivi „prădători“ ai albinelor, Varroa destructor. Cercetarea s-a axat pe folosirea acizilor organici volatili, iar rezultatele promit dezvoltarea unui tratament mult mai eficient în combaterea Varroa decât cele deja existente. Studiul cercetătorilor români a fost publicat și în jurnalul INSECTS – Insects Ecology and Biocontrol Applications în prima lună a acestui an. Revenim în atenția dvs. cu informații extrase din studiul privind concluziile și rezultatele experimentelor cercetătorilor de la ICDA, dr. ing. Adrian Siceanu și dr. ing. Eliza Căuia.

În cazul Apis mellifera înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare

Este bine cunoscut faptul că acarianul Varroa destructor provoacă pagube semnificative la nivel mondial în apicultură, fiind considerat un factor major pentru scăderea populațiilor de albine (Apis mellifera) din ultima vreme. Efectul distructiv este determinat de comportamentul de hrănire, dar şi de transferul virusurilor specifice aflate în strânsă legătură cu diverşi factori precum cantitatea și tipul puietului, durata sezonului activ, transferul inter-colonii. Toți acești factori favorizează creşterea nivelului de infestare. Relația gazdă-parazit și procesul său de înmulțire la Apis cerana ne arată că mecanismele de apărare ale acestei specii de albine împotriva acarianului Varroa se bazează, în principal, pe dinamica populației sale și pe comportamente de igienă diferite, foarte pronunțate, pe limitarea reproducerii la puietul de trântori și chiar pe un comportament foarte specific care duce la sacrificarea propriei progenituri prin așa-numitul fenomen de înmormântare al puietului de trântori. Toate acestea fac parte dintr-o strategie foarte complexă, rezultatul unei coevoluții extrem de lungi și al unui fenomen de adaptare interspecific. Din păcate, A. mellifera nu are toate aceste comportamente adaptative într-un mod atât de complex, fiind o specie mult mai puțin rezistentă. Înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare, cu o creștere continuă a populației, ceea ce duce la prăbușirea coloniilor în 1-3 ani în absența tratamentelor.

Este nevoie de tratamente care pot fi aplicate și în faza de reproducere

Reproducerea albinei Apis mellifera are loc în puietul cu capac, unde se regăsește atât puietul de trântor, cât și puietul muncitor. Dinamica populației de acarieni în timpul sezonului activ este foarte variabilă și se bazează pe o rată de înmulțire de 0,7-1,45 fiice la femela matură în puietul muncitor și 1,6-2,6 fiice în puietul de trântori, în cca 1,5-3 cicluri de reproducere la fiecare femelă matură și o rată de infestare de 5 până la 12 ori mai mare la puietul de trântori. Diferiți alți factori naturali (de exemplu, plutirea, jefuirea, roiul, igiena, perioada puietului, alte condiții locale etc.) pot accelera sau limita întregul proces de multiplicare. Deoarece calotele de puiet reprezintă o barieră în aplicarea acaricidelor de contact, iar tratamentele actuale se aplică în special spre sfârșitul sezonului activ pentru a ucide acarienii foretici, ținând cont și de sfârșitul fluxurilor principale de miere, populația Varroa poate atinge praguri semnificative. Acest lucru determină deteriorarea albinelor de iarnă și o ineficacitate generală a metodelor de combatere. Ca urmare, devine din ce în ce mai importantă abordarea noilor strategii de control prin metode nepoluante, care să poată fi aplicate cât mai devreme posibil în sezon, vizând astfel și faza de reproducere. În acest sens, aplicarea acizilor organici volatili (de exemplu, acidul formic și acetic) în tratamente de scurtă durată pe întreaga colonie sau puiet prin diferite metode s-a dovedit deja utilă.

Se pot aplica în toată perioada sezonului activ

Combaterea Varroa într-un mod natural și durabil este esențială pentru apicultură, ținând cont de importanța albinelor pentru polenizare, precum și pentru obținerea de produse curate. În ultima perioadă, au fost dezvoltate noi proceduri de tratare a varoozei în faza de reproducere, care pot fi aplicate oricând în timpul sezonului activ deoarece folosesc acizi organici volatili, larg acceptați pentru apicultura ecologică. O astfel de procedură constă în periajul puietului acoperit cu acid formic, care este foarte eficient în uciderea acarienilor Varroa, dar și minim invaziv pentru coloniile de albine melifere. Importanța tratamentelor împotriva varroozei înainte de creșterea albinelor de iarnă este evidentă și acceptată pe scară largă deoarece majoritatea tratamentelor sunt limitate la aplicațiile târzii de sezon din diferite motive și sunt concentrate asupra acarienilor foretici. Având în vedere flexibilitatea aplicării noii proceduri în toată perioada sezonului activ, am început un studiu pilot pentru a testa preliminar eficiența aplicărilor de primăvară în combaterea Varroa. Rezultatele arată diferențe semnificative în ceea ce privește infestarea cu puiet între loturile experimentale și cele martor, în aceeași stupină, ceea ce oferă indicii clare că aplicarea tratamentului primăvara ar putea fi benefice pentru îmbunătățirea strategiilor de combatere a varroozei.

Acest tratament ar putea fi un instrument important pentru studii ulterioare și strategii de control al Varroozei adaptate condițiilor locale, cu costuri și riscuri minime și cu avantaje maxime asupra sănătății familiilor de albine.

În cadrul studiului-pilot au fost utilizate două grupuri tratate experimental și un grup de control. Tratamentul a constat în periajul puietului acoperit cu acid formic cu o concentrație de 65% în una și două aplicații. Rezultatele obținute arată diferențe foarte semnificative între loturile tratate și cele martor în ceea ce privește procentele de celule infestate evaluate în perioada iulie-august. În consecință, tratamentele de primăvară ar putea fi un instrument important în limitarea înmulțirii acarienilor varroa, dar sunt necesare experimente suplimentare pentru a le testa și adapta la diferite condiții locale.

(D.Z.)

Cel mai recent studiu de morfometrie, realizat printr-o colaborare cu prof. cercetător Adam Tofilski din Polonia, a presupus colectarea mai multor probe de albine prelevate din mai multe țări din Europa. În momentul de față există aproximativ 13 rase evaluate, iar acestea sunt într-un grad mai mare sau mai mic de deteriorare genetică tocmai pentru că în multe țări nu există o legislație de protecție a albinelor. Primele concluzii ale studiului au arătat că populația noastră locală de albine, Apis mellifera carpatica, este distinctă față de toate celelalte rase existente pe continentul european. Ce înseamnă distinctă? O populație de albine poate fi diferită morfologic, adică prin caracterele ei exterioare de morfometrie (caractere măsurabile), genetic și prin caracteristici de adaptare la mediu (dezvoltare în primăvară, rezistență la iernare, la boli). Eliza Căuia, cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, ne-a vorbit despre acest proiect științific (Standardizarea metodelor de biometrie în studiul raselor de creștere a reproducătorilor și însămânțare instrumentală, utile în evaluarea familiilor de albine cu aplicabilitate în conservarea și ameliorarea genofondului apicol național), care confirmă că avem o albină specială ce trebuie protejată. Unul dintre obiectivele lui a presupus adoptarea celei mai noi metode de identificare a raselor de albine.

Cea mai nouă metodă de identificare

În general, metodele de diferențiere dintre populațiile de albine folosite în cercetare sunt vechi. Pentru o lungă perioadă de timp s-au studiat caracterele de exterior, morfometrice. Primul studiu științific făcut în țara noastră e baza acestei metode și a fost realizat între anii 1950-1960. A fost prima oară când, practic, s-a făcut distincție între populația noastră de albine și altele. Atunci albina românească a primit denumirea de Apis mellifera carpatica și astfel i s-a asigurat identitatea. Pe baza acestui studiu România, prin Institutul Apicol, a înregistrat internațional această denumire la Zoo Bank, banca denumirilor tuturor speciilor de animale. Acest lucru a ajutat la protecția denumirii, dar și a populației locale. Mai recent, în identificarea raselor sunt folosite diverse metode de genetică, precum metoda ADN-ului mitocondrial sau a genomului nuclear. O metodă foarte eficientă în diferențierea raselor de albine, folosită în mai multe țări, presupune identificarea raselor pe baza unor segmente de ADN unice din genomul lor. Însă cea mai recentă metodă de identificare presupune măsurarea aripilor și a nervurilor lor, iar autorul acestui sistem este un cercetător polonez.

„Institutul nostru a derulat în ultimii ani un proiect de cercetare finanțat de Ministerul Agriculturii, prin intermediul căruia am reușit să achiziționăm unui nou instrument pentru măsurarea unor caractere. Concret, este vorba despre un sistem de măsurare a aripii. Proiectul a fost derulat în colaborare cu autorul acestui sistem, prof. Adam Tofilski, de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, Polonia. În momentul de față această metodă este considerată destul de fiabilă în diferențierea populațiilor. Profesorul Tofilski a mers personal în mai multe regiuni ale țării pentru a preleva probe de albine și a constatat că există diferențe clare, spre exemplu, între Apis mellifera carpatica și Apis mellifera carnica, o rasă cu care este confundată de multe ori albina românească. Baza de date la care s-a raportat este o colecție vastă de piese anatomice pe care o avem.“

Încă avem o populație pură de albine

Prin importul altor populații de albine are loc hibridizarea fondului apicol genetic și practic acesta nu mai răspunde ulterior acțiunii de selecție și ameliorare pentru că o parte din genele de adaptabilitate sunt eliminate în urma încrucișărilor. Mai ales în contextul schimbărilor climatice și de vegetație, cercetătorii susțin că este foarte important să păstrăm bagajul genetic al populației locale adaptate la condițiile noastre.

„Ne dorim ca prin această metodă să stabilim dacă a avut loc și care este gradul de hibridizare a populației locale de albine. Practic, astfel monitorizăm permanent populația de albine, o păstrăm cât se poate de nealterată și în paralel desfășurăm acțiuni de selecție și ameliorare pentru a-i îmbunătăți structura genetică. Acesta ar trebui să fie principalul scop, și anume protecție, conservare și ameliorare. Prin cercetările noastre vrem să îmbunătățim anumite trăsături. Spre exemplu, dacă vrem să avem albine mai docile, care nu înțeapă, atunci încercăm ameliorarea caracterului respectiv prin selecție. Dar nu facem asta înlocuind fondul genetic cu altă rasă considerată mai puțin agresivă.“

În pofida faptului că legislația nu a fost întotdeauna foarte bine implementată și că există tendința ca unii apicultori să aducă ilegal material genetic din afară, probele de albine din cadrul proiectului au arătat că cel puțin până acum populația locală de albine a rămas nealterată. Până în momentul de față, structura genetică a populației locale de albine nu a fost modificată de genele altor rase sau hibrizi de albine.

Laura ZMARANDA