Adama 750x100 30 martie
update 30 Mar 2020

Un studiu de cercetare reconfirmă. Apis mellifera carpatica, o albină diferită de toate rasele europene existente

  • Publicat în Apicultura

Cel mai recent studiu de morfometrie, realizat printr-o colaborare cu prof. cercetător Adam Tofilski din Polonia, a presupus colectarea mai multor probe de albine prelevate din mai multe țări din Europa. În momentul de față există aproximativ 13 rase evaluate, iar acestea sunt într-un grad mai mare sau mai mic de deteriorare genetică tocmai pentru că în multe țări nu există o legislație de protecție a albinelor. Primele concluzii ale studiului au arătat că populația noastră locală de albine, Apis mellifera carpatica, este distinctă față de toate celelalte rase existente pe continentul european. Ce înseamnă distinctă? O populație de albine poate fi diferită morfologic, adică prin caracterele ei exterioare de morfometrie (caractere măsurabile), genetic și prin caracteristici de adaptare la mediu (dezvoltare în primăvară, rezistență la iernare, la boli). Eliza Căuia, cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, ne-a vorbit despre acest proiect științific (Standardizarea metodelor de biometrie în studiul raselor de creștere a reproducătorilor și însămânțare instrumentală, utile în evaluarea familiilor de albine cu aplicabilitate în conservarea și ameliorarea genofondului apicol național), care confirmă că avem o albină specială ce trebuie protejată. Unul dintre obiectivele lui a presupus adoptarea celei mai noi metode de identificare a raselor de albine.

Cea mai nouă metodă de identificare

În general, metodele de diferențiere dintre populațiile de albine folosite în cercetare sunt vechi. Pentru o lungă perioadă de timp s-au studiat caracterele de exterior, morfometrice. Primul studiu științific făcut în țara noastră e baza acestei metode și a fost realizat între anii 1950-1960. A fost prima oară când, practic, s-a făcut distincție între populația noastră de albine și altele. Atunci albina românească a primit denumirea de Apis mellifera carpatica și astfel i s-a asigurat identitatea. Pe baza acestui studiu România, prin Institutul Apicol, a înregistrat internațional această denumire la Zoo Bank, banca denumirilor tuturor speciilor de animale. Acest lucru a ajutat la protecția denumirii, dar și a populației locale. Mai recent, în identificarea raselor sunt folosite diverse metode de genetică, precum metoda ADN-ului mitocondrial sau a genomului nuclear. O metodă foarte eficientă în diferențierea raselor de albine, folosită în mai multe țări, presupune identificarea raselor pe baza unor segmente de ADN unice din genomul lor. Însă cea mai recentă metodă de identificare presupune măsurarea aripilor și a nervurilor lor, iar autorul acestui sistem este un cercetător polonez.

„Institutul nostru a derulat în ultimii ani un proiect de cercetare finanțat de Ministerul Agriculturii, prin intermediul căruia am reușit să achiziționăm unui nou instrument pentru măsurarea unor caractere. Concret, este vorba despre un sistem de măsurare a aripii. Proiectul a fost derulat în colaborare cu autorul acestui sistem, prof. Adam Tofilski, de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, Polonia. În momentul de față această metodă este considerată destul de fiabilă în diferențierea populațiilor. Profesorul Tofilski a mers personal în mai multe regiuni ale țării pentru a preleva probe de albine și a constatat că există diferențe clare, spre exemplu, între Apis mellifera carpatica și Apis mellifera carnica, o rasă cu care este confundată de multe ori albina românească. Baza de date la care s-a raportat este o colecție vastă de piese anatomice pe care o avem.“

Încă avem o populație pură de albine

albine piese anatomice

Prin importul altor populații de albine are loc hibridizarea fondului apicol genetic și practic acesta nu mai răspunde ulterior acțiunii de selecție și ameliorare pentru că o parte din genele de adaptabilitate sunt eliminate în urma încrucișărilor. Mai ales în contextul schimbărilor climatice și de vegetație, cercetătorii susțin că este foarte important să păstrăm bagajul genetic al populației locale adaptate la condițiile noastre.

„Ne dorim ca prin această metodă să stabilim dacă a avut loc și care este gradul de hibridizare a populației locale de albine. Practic, astfel monitorizăm permanent populația de albine, o păstrăm cât se poate de nealterată și în paralel desfășurăm acțiuni de selecție și ameliorare pentru a-i îmbunătăți structura genetică. Acesta ar trebui să fie principalul scop, și anume protecție, conservare și ameliorare. Prin cercetările noastre vrem să îmbunătățim anumite trăsături. Spre exemplu, dacă vrem să avem albine mai docile, care nu înțeapă, atunci încercăm ameliorarea caracterului respectiv prin selecție. Dar nu facem asta înlocuind fondul genetic cu altă rasă considerată mai puțin agresivă.“

În pofida faptului că legislația nu a fost întotdeauna foarte bine implementată și că există tendința ca unii apicultori să aducă ilegal material genetic din afară, probele de albine din cadrul proiectului au arătat că cel puțin până acum populația locală de albine a rămas nealterată. Până în momentul de față, structura genetică a populației locale de albine nu a fost modificată de genele altor rase sau hibrizi de albine.


Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură deține din 1975 o colecție, unică în Europa, de piese anatomice, printre care se regăsesc și aripi folosite în analiza de geometrie, prelevate de la populația locală de albine Este foarte important că institutul deține probe din acea perioadă pentru că atunci nu se importau rase din străinătate. Practic, colecția reprezintă o referință foarte exactă pentru studiul întreprins pentru că astfel pot fi comparate probele actuale cu cele provenite de la o populație nemodificată genetic.

Laura ZMARANDA