Scris de Lumea Satului în . Publicat în Fonduri europene.
Formularele de plată pentru investițiile finanțate prin PNDR 2020 trebuie semnate electronic
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale informează beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) că utilizarea semnăturii electronice pe formularele de plată aferente proiectelor de investiții este obligatorie. În acest sens, începând din 24 decembrie 2019, formularele necesare au fost publicate pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Informații utile >> Tipizate.
Astfel, pentru a solicita decontarea cheltuielilor realizate în cadrul proiectului finanțat prin PNDR 2020, trebuie semnate electronic următoarele formulare tipizate:
- Declarații de eșalonare investiții, TVA și sprijin forfetar;
- Cereri de plată avans, tranșe de plată, TVA și sprijin forfetar;
- Declarații de cheltuieli și declarații de venituri;
- Centralizatorul facturilor AP 1.2.3 și anexă – submăsurile 9.1, și 9.1a.
Beneficiarii finanțărilor PNDR 2020 care semnează electronic trebuie să completeze electronic formularele de plată și să le încarce în sistemul electronic prin intermediul paginii de internet a AFIR. Aplicația nu va mai solicita și încărcarea documentului tipărit, semnat olograf și scanat.
Precizăm faptul că aplicarea semnăturii electronice pe formularele tipizate este opțională acolo unde nu a fost prevăzută anterior în ghidurile solicitantului sau în procedurile de lucru obligația aplicării semnăturii electronice până cel târziu la momentul contractării.
În cazul beneficiarilor care semnează olograf, formularul de plată trebuie completat electronic, trebuie imprimat, semnat olograf, după care se scanează și se depune online împreună cu formularul electronic pe pagina de internet a AFIR.
Completarea formularelor de plată se realizează conform Ghidului solicitantului, a anexelor aferente acestuia și a procedurilor în vigoare, disponibile pe portalul www.afir.info, iar depunerea tipizatelor se realizează online, direct pe site-ul AFIR.
Sursa: afir.info
fonduri europene, investitii, fonduri nerambursabile, AFIR, finantari, semnatura electronica, PNDR 2020, formulare de plata
- Articol precedent: Calendarul indicativ de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor în anul 2020 în cadrul PNDR 2014-2020 Prec
- Articolul următor: Schema de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se prelungește până la data de 31 martie 2020 Următor
Alte articole:
Corteva și Pairwise iși unesc forțele pentru a accelera editarea genetică și a promova rezistența la schimbările climatice în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
Corteva va investi 25 de milioane de dolari pentru a achiziționa o participație de capital în inovatorul în editarea genetică, Pairwise
Colaborarea strategică va include, de asemenea, formarea unui parteneriat de afaceri pentru a accelera soluțiile de editare genetică.
Corteva, un lider global în tehnologia agricolă, și Pairwise, o companie tehnologică ce deschide noi drumuri în aplicarea editării genetice în alimentație și agricultură, au anunțat o colaborare pentru a accelera livrarea soluțiilor avansate de editare genetică către fermieri, aducând în cele din urmă beneficii atât mediului înconjurător, cât și consumatorilor de zi cu zi. Editarea genetică folosește ADN-ul propriu al unei plante pentru ameliorări precise, oferind fermierilor un instrument esențial pentru a ține pasul cu provocările producției alimentare, inclusiv cele prezentate de schimbările climatice.
Colaborarea se bazează pe investiția de 25 de milioane de dolari a Corteva în capitalul Pairwise, realizată sub umbrela Corteva Catalyst, noua platformă de investiții și parteneriate a companiei, concentrată pe accesarea inovațiilor agricole pentru a genera valoare. Investiția are ca scop extinderea accesului și beneficiilor editării genetice pentru o varietate largă de culturi de bază și speciale.
În plus, Corteva și Pairwise au format un parteneriat de tip „joint venture” pentru a accelera și extinde livrarea tehnologiilor avansate de editare genetică, având ca obiectiv creșterea randamentului culturilor pentru producția de alimente, combustibil și fibre, în combaterea schimbărilor climatice în creștere.
Parteneriatul, care se va desfășura pe o perioadă de cinci ani, va valorifica capacitățile avansate de editare genetică ale ambelor companii pentru a accelera livrarea produselor editate genetic prin generarea și evaluarea unor modificări genetice unice în multiple trăsături ale unei game de culturi. Bazându-se pe tradiția îndelungată a Corteva în domeniul ameliorării și geneticii plantelor, companiile vor colabora la dezvoltarea și implementarea produselor editate genetic care sunt mai rezistente la evenimente meteorologice extreme și la schimbările climatice.
„Editarea genetică este o tehnologie revoluționară pentru agricultură, care va avansa reziliența climatică în agricultură și va stimula creșterea productivității fermelor necesare pentru a hrăni și alimenta populația în creștere a lumii,” a declarat Sam Eathington, Directorul Tehnologic și Digital al Corteva. „Fiind noi înșine un lider în tehnologia de editare genetică, suntem mândri să lucrăm cu Pairwise pentru a accelera beneficiile editării genetice nu doar pentru fermieri, ci și pentru toți cei care depind de disponibilitatea alimentelor crescute în mod sustenabil și accesibile – adică pentru toți noi.”
„Editarea genetică este pe cale să revoluționeze agricultura, permițând cultivarea unor culturi mai adaptabile la schimbările climatice, mai nutritive și mai convenabile pentru consumatori, oferind totodată avantaje economice mai mari pentru fermieri,” a spus Tom Adams, CEO și co-fondator al Pairwise. „Prin Platforma noastră Fulcrum™, suntem mândri să fim în fruntea aplicării acestei tehnologii transformatoare în agricultură și, împreună cu parteneri precum Corteva, să accelerăm realizarea acestor beneficii pentru toate părțile interesate la nivel global.”
Pairwise este un lider în utilizarea editării genetice pentru a crea culturi diferențiate. Anul trecut, compania a lansat primul aliment CRISPR din America de Nord și are multiple produse în dezvoltare pentru culturi importante precum porumbul, soia, grâul, rapița, murele și altele. Platforma Fulcrum™ de la Pairwise include instrumente proprii de editare genetică care oferă capacitatea nu doar de a activa sau dezactiva o caracteristică, ci și de a o „regla” folosind editarea de bază și tehnologii conexe, pentru a găsi punctul optim de performanță maximă. Instrumentele inovatoare de editare ale Pairwise permit oamenilor de știință să adapteze cu precizie o gamă largă de variații genetice pentru a dezvolta noi soiuri de plante distincte mult mai rapid și mai eficient decât prin ameliorarea convențională.
Aceasta este prima asociere și investiție majoră de capital în editarea genetică făcută de Corteva Catalyst, noua platformă de investiții și parteneriate a companiei. Investiția reflectă aproape un secol de inovație susținută de Corteva (prin brandul său Pioneer) prin parteneriate, inclusiv cu comunitatea științifică globală.
Achiziție utilaje prin Baza de date cu prețuri de referință AFIR
Scris de Lumea Satului în .
Fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural, care solicită finanțare prin intermediul AFIR, pot achiziționa direct prin Baza de date a AFIR – fără parcurgerea procedurilor specifice achizițiilor – mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier pentru proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile.
Baza de date cu prețuri de referință, realizată și gestionată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), este disponibilă beneficiarilor fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală pe durata implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).
În prezent, în Baza de date online există o categorie de peste 5.000 de echipamente destinate agriculturii de tip low, strip sau no tillage, prin care se urmărește protejarea mediului și conservarea solului prin aplicare unor lucrări minime ale solului, în benzi sau chiar însămânțarea directă, fără lucrarea prealabilă a solului. De asemenea, sunt afișate tot mai multe tractoare și combine care au în dotare pachetul pentru agricultura de precizie (sisteme de ghidare prin satelit), semănători de precizie, dar și alte echipamente pentru agricultura de precizie, de tipul mașinilor de erbicidat, dronelor agricole, stațiilor meteo, distribuitoarelor de îngrășăminte, combinatoarelor, prăsitoarelor etc.
Pentru susținerea digitalizării activităților zootehnice, amintim faptul că în Baza de date a AFIR se regăsesc roboți de alăptat, roboți pentru muls, roboți pentru furajare, roboți pentru curățarea dejecțiilor etc., precum și peste 100 de echipamente destinate abatoarelor (inclusiv linii de abatorizare complete) aflate la dispoziția beneficiarilor noștri. Baza de date este actualizată în mod constant și completată cu noi elemente, astfel că în acest moment cuprinde prețuri de referință pentru mai mult de 45.000 de elemente, multe dintre acestea fiind îndreptate către practicarea unei agriculturi sustenabile și minim invazive asupra mediului.
Baza de date cu prețuri de referință este un instrument de lucru unic la nivel național, prin care AFIR facilitează și simplifică în mod concret accesul fermierilor și antreprenorilor la fondurile europene acordate pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural. Simplificarea realizată de AFIR constă în faptul că prin această Baza de date se permite beneficiarilor să achiziționeze produsul pe care îl doresc, în mod direct fără a mai trece prin procedura de achiziții, conform prevederilor procedurale în vigoare. Această modalitate de lucru reduce considerabil timpul de achiziționare și îi dă posibilitatea fermierului să își aleagă exact echipamentul de care are nevoie pentru eficientizarea investiției.
Modalitatea de actualizare și de completare a Bazei de date a AFIR se realizează conform Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință disponibil pe site-ul AFIR, accesând următorul link Prețuri de referință AFIR - Portalul AFIR - informații PS 2027 și depunere proiecte Online.
Sursa: afir.ro
Tehnologia viitorului finanțată prin AFIR - proiect inovativ în pomicultură
Scris de Lumea Satului în .
ROBO-fermierul este conceptul 100% românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor. Este un demers inovativ alături de care a fost și AFIR, atât în sprijinirea realizării proiectului, cât și prin acordarea unei finanțări nerambursabile de aproximativ 360.000 de euro.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO) pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse, practici, procese și tehnologii în sectoarele agricol, pomicol, alimentar și forestier în cadrul submăsurilor 16.1 și 16.1a. Alocarea financiară totală pentru acest tip de investiții a fost de peste 9,4 milioane de euro, fonduri pe care AFIR le-a utilizat prin cele 26 de proiecte contractate. Valoarea plăților efectuate către beneficiari este 7,7 milioane de euro, până la acest moment.
Un proiect reprezentativ pentru sectorul investițiilor inovative în agricultură este cel realizat de Grupul Operațional „ROBO-FERMIER”, format din trei membri: Liderul de proiect – SC PERECO SRL alături de expertul în robotică Călin Dragoș, precum și cei doi parteneri ai liderului de proiect: Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa și societatea Integro Management Consult SRL.
Investiția în valoare de 359.829 de euro finanțată de AFIR și realizată în localitatea Bătești din județul Prahova, constă în realizarea platformei modulare robotice autonome ROBO-FERMIER cu scopul de a dezvolta și realiza în comun cu partenerii o soluție inovatoare de gestiune și de management a exploatațiilor pomicole ecologice care se confruntă atât cu probleme privind nivelul înalt de resursă umană necesar în administrarea unei plantații pomicole, cât și cu oferta scăzută de personal calificat din acest domeniu.
În cadrul proiectului sunt implicați un producător și un procesator agricol, un expert în robotică, un consultant în dezvoltarea agriculturii ecologice și un institut de cercetare în scopul obținerii unei soluții utile fermierilor. Proiectul pilot propus de GO a realizat și a testat aplicabilitatea comercială în contextul pomiculturii ecologice și agriculturii de precizie, a unei soluții robotice autonome modulare destinate executării lucrărilor din plantațiile pomicole – întreținerea plantației, monitorizarea și aplicarea de tratamente.
Proiectul propune integrarea de soluții hardware și software pentru realizarea unui concept unitar în vederea funcționării autonome a platformei. Astfel, „fermierul” robot apelează la soluții inovative din domeniile: poziționare globală (GPS), utilizarea senzorilor (accelerometru, giroscop, compass), a sateliților și a imaginilor luate Ia nivelul plantației, precum și dezvoltarea și folosirea unor instrumente de management al informației, de interpretare a variațiilor și de reducere a emisiilor de carbon și a energiei electrice.
Tehnologia robotică vine în sprijinul fermierilor prin acoperirea deficitului de forță de muncă din agricultură. Proiectul pilot dovedește că platforma robotizată Robo-Fermier este o soluție pentru problemele reale și practice identificate în fermele pomicole ecologice, iar rezultatul proiectului are șanse mari de a fi asimilat în economia reală.
Astfel, inițiativa și mai ales realizarea echipei de proiect este cu atât mai lăudabilă cu cât principalul motiv al demersului nu a fost obținerea unui profit, ci aducerea la viața a unei idei, trecând peste multe greutăți logistice, dificultăți și momente în care tot proiectul părea că se prăbușește.
Informații suplimentare
Prin realizarea acestui proiect s-au obținut următoarele rezultate concrete:
Un studiu privind principalele caracteristici ale plantațiilor pomicole înființate pe sisteme moderne de cultură, utilizat ca sursă de informație științifică, pe baza căreia a fost testat robotul și au fost realizate programe de operare, ținând cont de specie, densitate, profil plantație etc.
O platformă robotică, autonomă și modulară, destinată întreținerii plantațiilor pomicole ecologice (prin lucrări de tăiere a ierbii și săpat printre pomi pe rând, recoltarea mecanizată si monitorizarea stării fitosanitare a plantațiilor) care să permită inclusiv înlocuirea tractoarelor, cu combustie de energie fosilă, reducându-se astfel nivelul de poluare din agricultură.
O bază de date cu informații și fotografii cu principalele boli și dăunători din plantațiile pomicole ecologice, necesară softului bazat pe IA (Inteligență Artificială), pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor prezenți în plantație și utilizată de platforma robotică. Cu ajutorul acestei baze de date, robotul va învăța în permanență putând să recunoască existența în diferite stadii de dezvoltare a factorilor patogeni.
O aplicație mobilă de monitorizare și control a platformei robotice. Această aplicație poate fi instalată sau utilizată din Cloud, pe terminale telefonice, tablete sau PC și permite accesarea prin internet a platformei
Un studiu de impact al utilizării sistemelor electronice, respectiv a platformei ROBO - FERMIER, în eficiența economică a fermelor pomicole ecologice și în cadrul cheltuielilor de producție.
Pagina web de prezentare a proiectului – www.robofermier.ro
Instruirea de bază pentru membrii GO și accesul la utilizarea metodelor inovative de gestiune a proiectului, astfel încât să poate gestiona în mod eficient activitatea.
Monitorizarea permanentă a plantațiilor pomicole, precum și soluția de utilizare eficientă a produselor de control prin aplicarea lor locală au efecte pozitive socio-economice și de mediu: reducerea consumului de combustibil, îmbunătățirea condițiilor de lucru ale fermierilor, conservarea solului și îmbunătățirea caracteristicilor sale și scădere a riscului de eroziune, creșterea producției, o eficiență ridicată și implicit o reducere a costurilor de întreținere a plantațiilor.
Sursa: afir.ro
AFIR primește solicitări de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare prin sM 17.1
Scris de Lumea Satului în .
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Fermierii pot depune cererile de finanțare începând cu data de 12 august 2024, ora 9.00 până la data limită de 18 octombrie 2024, ora 16.00.
Fondurile disponibile pentru cea de-a șasea sesiune aferentă submăsurii 17.1 Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor sunt în valoare 30.416.346 euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de solicitanți, astfel încât să poată beneficia de finanțare toate cererile declarate eligibile.
Precizăm că, în această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), dar și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).
Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.
Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 17.1, necesare întocmirii documentației de depunere, sunt disponibile pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, accesând linkul Măsuri de sprijin - submăsura 17.1 - Ghidul solicitantului.
Sursa: afir.ro
Peste 26 de milioane de euro contractate de AFIR prin PS 2027
Scris de Lumea Satului în .
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță încheierea primelor 104 contracte de finanțare din cadrul Planului Strategic pentru perioada de programare financiară 2023 – 2027. Aceste contracte, cu o valoare totală de peste 26 de milioane de euro, marchează un pas semnificativ în direcția dezvoltării și modernizării sectorului agricol și rural din România.
Din totalul de 104 contracte, șase sunt încheiate pentru finanțare prin DR-27 „Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricolă”, având o valoare cumulată de peste 5 milioane de euro (5.551.528 €).
Pe linia de finanțare DR-28 „Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural”, au fost încheiate în această primă etapă 16 contracte, în valoare totală de peste 15 milioane de euro (15.045.471 €).
În ceea ce privește linia de finanțare DR-30 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, au fost semnate 82 de decizii de finanțare, având o valoare totală de 5.740.000 euro. Această inițiativă este dedicată tinerilor fermieri care doresc să își înceapă activitatea agricolă, oferindu-le suportul necesar pentru a deveni antreprenori de succes în sectorul agricol.
„Suntem încântați că am trecut și de etapa de contractare a acestor prime proiecte de investiții, care reflectă angajamentul nostru ferm de a sprijini dezvoltarea rurală și agricolă în România. Astfel, putem deschide și etapa de plată a cererilor de finanțare pentru implementarea în bune condiții a proiectelor. Prin aceste investiții, nu doar că îmbunătățim infrastructura și condițiile de viață din mediul rural, dar și încurajăm tinerii să se implice activ în agricultură, contribuind astfel la revitalizarea acestui sector vital” a declarat Directorul General al AFIR, George CHIRIȚĂ.
Aceste contracte sunt doar începutul unei perioade pline de oportunități pentru beneficiarii PS 2023 – 2027.
Sursa: afir.ro
AFIR anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru achiziții simple de utilaje agricole
Scris de Lumea Satului în .
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru achiziții simple de utilaje agricole, prin submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Solicitanții de finanțare pot depune cererile de finanțare începând cu data de 25 iunie 2024, ora 09:00, prin intermediul paginii oficiale de internet a Agenției – www.afir.ro. Data limită până la care se primesc cererile de finanțare este 24 septembrie 2024, ora 16:00.
Alocarea financiară, stabilită pentru această sesiune, este de 310.515.188 euro, împărțită pe trei componente, astfel: 198.000.000 euro pentru toate culturile, dar cu excepția culturii de sfeclă de zahăr și investițiile realizate de formele asociative, 61.000.000 euro pentru sfecla de zahăr și 51.515.188 milioane de euro pentru formele asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr.
În cadrul acestui apel de cereri de proiecte, se pot depune prin pachetul 4.1.1 proiecte de achiziții simple de utilaje agricole în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturile furajere destinate pentru hrana animalelor și plantele tehnice, precum și culturile horticole, inclusiv cele în spații protejate.
„Intensitatea sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect. Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 350.000 de euro și poate crește, în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar, până la 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători)” a precizat George CHIRIȚĂ, Directorul general al AFIR.
Pragul de calitate lunar pentru prima etapă de depunere a sesiunii (25 iunie – 24 iulie 2024) este de 90 de puncte pentru toate culturile, de 75 de puncte pentru sfeclă de zahăr și de 88 de puncte pentru forme asociative, ulterior acesta scade treptat, până la pragul minim de 56 de puncte/ 32 de puncte/ 44 de puncte pe fiecare componentă, în ultima etapă lunară a sesiunii (25 august – 24 septembrie 2024).
Solicitanții trebuie să aibă în vedere dimensionare corectă a parcului de utilaje, în conformitate cu anexa la Ghidul solicitantului privind corelarea puterii maşinii cu suprafaţa fermelor pentru achiziționarea de mașini agricole, postat pe pagina de internet a AFIR.
Toate informațiile necesare întocmirii documentației de depunere pentru acordarea sprijinului sunt detaliate în Ghidul solicitantului și în anexele aferente, care sunt disponibile pe site-ul www.afir.ro, accesând următorul link Detalii și Anexe sM 4.1 - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.
AFIR a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol
Scris de Lumea Satului în .
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet www.afir.ro, la secțiunea Comunicare – Dezbatere publică, versiunea consultativă a Ghidului solicitantului „ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII LICEELOR CU PROFIL AGRICOL”, precum și a anexelor acestuia.
Această versiune a Ghidului va fi aplicabilă în situația în care se va deschide un nou apel de proiecte ca urmare a identificării unor suma disponibile în urma finalizării primului apel, lansat în data de 20.10.2023.
Perioada aferentă consultării publice este de 12 zile calendaristice, începând cu data publicării pe site.
Toți cei interesați pot transmite propuneri și observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info.
După analiza tuturor observațiilor primite și comunicarea acestora către Ministerul Educației, AFIR va publica versiunea finală a Ghidului solicitantului, astfel încât toți solicitanții de finanțare să pregătească documentația aferentă depunerii cererilor de finanțare.
Valoarea maximă eligibilă a bugetului unui proiect este echivalentul în lei al sumei de 650.000 de euro, fără TVA.
Finanțarea pentru îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol este disponibilă cu fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Investiția 7 – Transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare în ceea ce privește partea de investiții pentru dezvoltarea/ modernizarea infrastructurii acestora, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior, Componenta 15 – Educație.
Pentru ușurința consultării documentului menționat anterior, puteți accesa următorul link: Dezbatere publică - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.
Sursa: afir.ro
Proiecte de drumuri agricole și comunale în valoare de peste 35 de milioane de euro, selectate pentru finanțare prin AFIR
Scris de Lumea Satului în .
În urma finalizării etapei de evaluare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.ro, Rapoartele intermediare de selecție pentru intervenția DR-28 Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural și pentru intervenția DR-27 Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricolă. Ambele rapoarte sunt aferente celei de-a treia etape de depunere a proiectelor, respectiv perioada 1 – 31 ianuarie 2024.
Astfel, din cele 163 de proiecte depuse în luna ianuarie 2024 în cadrul DR-28, au fost selectate pentru finanțare 21 de proiecte investiții în drumuri comunale în valoare totală de 19,72 milioane de euro – finanțare asigurată din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la Bugetul de Stat. Alte 104 proiecte sunt eligibile fără finanțare, 19 solicitări de finanțare sunt eligibile în așteptare, 12 proiecte sunt neconforme și doar 7 au fost declarate neeligibile.
De asemenea, în ianuarie 2024 s-au depus online la AFIR 81 de proiecte pentru drumuri agricole, finanțate prin DR-27. Dintre acestea, 16 proiecte au fost selectate pentru a primi finanțare în valoare de 15,83 milioane de euro. În cadrul acestei etape lunare, 46 de cereri sunt eligibile fără finanțare, 7 sunt eligibile în așteptare, 2 cereri de finanțare sunt neconforme și 10 proiecte au fost declarate neeligibile.
Reamintim că valoarea finanțării este de maximum 1.000.000 euro/ beneficiar, iar sprijinului public financiar este 100% nerambursabil raportat la costurile eligibile per proiect.
Documentele menționate pot fi consultate pe site-ul www.afir.ro, accesând următorul link Selectie - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.
AFIR a prelungit sesiunea de depunere proiecte de investiții aferente DR 15
Scris de Lumea Satului în .
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea cu o lună a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru DR-15 Investiții în exploatații pomicole, intervenție finanțată cu fonduri din Planul Strategic 2023 – 2027. Astfel, noul termen limită pentru depunerea proiectelor prin DR-15 în această sesiunea este 31 mai 2024, ora 16.00.
Reamintim că, pentru sesiunea în curs, alocarea financiară este de 151.383.527 de euro, iar depunerile se realizează în limita plafonului de 150% din alocare. De la momentul lansării sesiunii (8 ianuarie 2024) și până în prezent, s-au depus online 232 de solicitări de finanțare în valoare totală de 149.652.438 euro.
Valoarea maximă a finanțării pentru investițiile în sectorul pomicol este de 1.500.000 euro/ proiect pentru investiții sau de până la 300.000 euro în cazul proiectelor care propun doar achiziția de utilaje și de echipamente agricole. Sprijinului nerambursabil poate ajunge la maximum 65% din totalul costurilor eligibile.
Menționăm că pragul de calitate lunar pentru etapa de depunere 1 – 31 mai 2024 aferentă DR-15 este de 20 de puncte.
Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererii de finanțare, toți cei interesați au la dispoziție pe pagina www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-15 – Pomicultură - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.
Investiție de 800.000 de euro într-o crescătorie de porci Mangalița
Scris de Lumea Satului în .
Am vizitat anul trecut o crescătorie de porci în sistem gospodăresc. Am vrut astfel să arătăm consumatorilor că există alternativă pentru carnea de porc din import și că micii crescători locali au posibilitatea de a acoperi o parte din cererea din piață. Raluca Bîzganu a înființat în comuna Conțești din judetul Dâmbovița o crescătorie de porci din rasa Mangalița. A făcut asta pentru că spune că și-a dorit hrană sănătoasă pentru familia sa și pentru că vrea să demonstreze că tinerii au puterea de a schimba în bine lucrurile din țară.
„Am pornit cu 9 scroafe și un vier“
Mangalița este o rasă de porci deloc pretențioasă, spune tânăra din Conțești, chiar dacă exemplarele ei cresc mult mai greu. Ca să ajungă la o greutate optimă pentru sacrificare, respectiv 130-150 de kilograme, trebuie să treacă doi ani, timp în care animalul crește lent și are nevoie de mișcare. Carnea marmorată și grăsimea de la Mangalița sunt foarte bune, mai ales pentru oamenii care au probleme de sănătate. Raluca spune că din această fermă își hrănește familia cu hrană sănătoasă.
„M-am apucat de această afacere în 2021 și o fac din pură pasiune. Acum doi ani am mers prin țară în căutarea unui om care să mă ajute și să îmi devină mentor. L-am găsit la Ocna de Sus; este vorba despre un crescător de porci Mangalița care se ocupă de acest lucru de 10 ani. La el am găsit animale cu pedigree, înscrise în Registrul Genealogic, și de aici a pornit toată aventura mea. Și acum păstrăm legătura și ne sfătuim. Am pornit această afacere cu 9 scroafe și un vier, iar acum am cca 348 de animale. Cele mai multe au o greutate cuprinsă între 18 și 40 de kilograme.“
Reușita investițiilor în zootehnie este condiționată de mulți factori, cu atât mai mult când vorbim despre creșterea unei rase aflate pe cale de dispariție. Raluca spune că și-a asumat de la început riscul unui eșec, dar că în cei doi ani de activitate a descoperit că rasa Mangalița începe să fie apreciată și căutată de consumatorii de carne de porc.
„A fost riscant și îmi asum aceste riscuri în continuare“
Crescătoria de porci din Conțești este modernă și corespunde normelor sanitar veterinare impuse pentru exploatațiile de tip A. Conștientă de efectele devastatoare pe care le are Pesta Porcină Africană, Raluca și-a luat toate măsurile de biosecuritate necesare pentru a-și păstra animalele sănătoase.
„A fost riscant și îmi asum aceste riscuri în continuare. Am decis să deschid această fermă mai aproape de București și nu fac concurență nimănui. Mă bazez pe animalele mele pentru că, deși este o rasă pe cale de dispariție, este o rasă foarte puternică. Nu se îmbolnăvește așa ușor. Cresc Mangalița pe aproape două hectare, iar proiectul acesta a fost gândit astfel încât să putem locui aici, iar întreaga investiție am suportat-o noi. Este vorba despre 800.000 de euro, cu totul. Afacerea asta nu a fost făcută ca să recuperez ceva, ci ca să îmi susțin familia. Nu vreau să mă îmbogățesc din asta. Eu vin cu un produs pentru binele celorlalți.“
Principiul pe care s-a dezvoltat crescătoria de porci din Conțești a fost acela că la consumator trebuie să ajungă hrană sănătoasă, obținută în sistem gospodăresc. Ca urmare, nu se fac excese în ceea ce privește medicamentația administrată, iar porcii sunt hrăniți cu cereale.
Vânzarea purceilor pentru reproducție asigură rentabilitatea
Rentabilitatea afacerii cu porci Mangalita este asigurată nu din vânzarea porcului de îngrășat, cum s-ar putea crede, ci din vânzarea purceilor pentru reproducție. Interesul crescătorilor pentru rasa Mangalița a crescut, iar în sudul țării, spre exemplu, a început timid o repopulare a fermelor cu această rasă.
„Sunt niște bareme în ceea ce privește vânzarea animalelor. Prețul pentru un animal proaspăt înțărcat, care știe să mănânce, care are prima deparazitare făcută pornește de la 500 de lei. Mangalița are o creștere lentă, de aceea prețul se stabilește în funcție de greutatea animalelor. Afacerea este însă profitabilă în momentul în care se concentrează pe vânzarea de purcei. Ar fi bine ca Mangalița să fie tratată la adevărata ei valoare. Grăsimea acestor porci este ca un lingou de aur. Cred că prețul de 25 lei/kg este bun. Oamenilor li se pare scump, dar și modul de creștere a acestei rase este scump.
Capacitatea maximă a crescătoriei din Conțești este de 500 de capete. Exemplarele de reproducție sunt înregistrate în Registrul Genealogic și, deși până acum nu a primit subvenții, Raluca a făcut demersuri pentru a beneficia de acestea.
Am solicitat subvenții pentru 33 de scroafe, toate cu pedigree. APIA oferă 182 de euro pe cap de UMV, IAR Direcția Județeană vine în sprijinul nostru cu 1.200 de lei pe cap de scroafă, cu condiția să se vândă patru purcei.“
„Eu nu intervin cu tratamente, într-adevăr fac două deparazitări pe an, în februarie și în august, când nu sacrificăm niciun animal. Mâncarea pe care le-o dăm porcilor constă în cereale și nu administrăm niciun fel de concentrat. În afară de asta încercăm să le asigurăm necesarul de vitamine prin legumele și fructele pe care le dăm animalelor. Vă recomand să cumpărați produse de la oameni care își desfășoară activitatea cu pasiune și sunt foarte serioși. Există și vânzători care nu îți pot arăta o analiză, care au animale ce nu sunt supravegheate de un medic veterinar și nu sunt crotaliate. Cumpărați de la oameni care știu când s-a născut animalul, care sunt părinții lui și care solicită analize pentru exemplarele lui.“ – Raluca Bîzganu
Laura ZMARANDA
REPORTAJ VIDEO