Șofranul, o cultură rentabilă pe suprafețe mici

În condițiile unei diversificări tot mai mari a pieței și a dezvoltării tot mai puternice a fermelor mari, în detrimentul celor mici și mijlocii, apare nevoia unor culturi mai rentabile și care să poată asigura un venit decent chiar dacă sunt practicate pe spații restrânse. Această realitate este resimțită acut de mii de agricultori din toată țara. Dar unii dintre ei au găsit și soluții. Despre una dintre ele vorbim în cele ce urmează: cultura șofranului.

O cultură cu o istorie de peste trei milenii

Șofranul este cultivat încă din cele mai vechi timpuri. Se pare că arealul său de origine s-ar afla în zona mediteraneană, de unde s-a răspândit, mai apoi, în tot Orientul, ajungând până în India. Astăzi, majoritatea preparatelor care fac faima bucătăriei orientale nu ar putea fi gătite în absența șofranului. Cu toate acestea, cercetările au demonstrat că primele utilizări, atât în alimentație, cât și în fermacologie și în practica magică, au avut loc în insula Creta, acum mai bine de 3.000 de ani. Ulterior, la începutul Evului Mediu, a revenit în Europa, fiind adus de mauri în Spania. La ora actuală este cultivat în Spania (La Mancha) și Grecia, Franța (unde se obține cea mai bună calitate) și Italia. În restul lumii se cultivă în Maroc, Cașmir, Iran (care este cel mai mare producător mondial, realizând, împreună cu Spania, în jur de 80% din producția globală) și China.

Un gram de șofran costă, în funcție de calitate, între 10 și 40 de euro. Nu-i așa că pare fabulos? Totuși, este perfect adevărat. Numai că, așa cum vom arăta imediat, deși nu este o cultură dificilă, șofranul necesită foarte multă muncă și atenție. Practic, toată activitatea se desfășoară manual, iar o neglijență de o zi poate duce la importante pierderi de producție! Pentru a obține un kilogram de șofran sunt necesare între 130.000 și 250.000 de flori.

O cultură simplă, dar laborioasă

Șofranul este plantă erbacee, perenă, ce poate atinge 30-40 cm în înălțime. Frunzele sale sunt lungi și înguste. Fructele sale sunt mici și albe. Dar, cei care adoptă această cultură în scop comercial nu ar trebui să ajungă să le vadă. Ceea ce interesează la șofran, din punct de vedere economic, sunt florile. Acestea sunt violete, cu linii purpurii. Din septembrie până în noiembrie, planta produce flori albastre-violet, cu pistile lungi, roșii. Vârfurile acestor pistile, numite stigmate și care sunt divizate în trei, constituie produsul comercial. Stigmatele roșii conțin uleiuri esențiale, substanțe amărui și colorant galben.

Șofranul este o plantă de bulb. La ora actuală, un bulb costă în jur de 1,5-2 lei/bucată. Dintr-un bulb, în primul an se obțin una-două flori, ajungându-se ca în al patrulea an să producă cinci-opt flori. De asemenea, ca orice bulbi, și cei de șofran se divid, astfel că în patru ani se pot obține până la 15.

Cele mai indicate soluri sunt cele argiloase sau nisipoase. De asemenea, trebuie alese terenuri însorite, căci această plantă iubește soarele și căldura. Deși are nevoie de apă, umiditatea în exces este deosebit de periculoasă pentru că facilitează apariția bolilor și favorizează putrezirea bulbilor.

Șofranul se plantează la o adâncime de aproximativ 10-20 cm, în funcție de climă și teren, cu o distanță de 15 cm între rânduri. Distanța dintre bulbi, pe același rând, trebuie să fie relativ mare, pentru a permite divizarea. Plantarea se face de la începutul lunii august și până în septembrie. În funcție de vremea din fiecare an, florile se recoltează în cursul lunii noiembrie.

După recoltare, plantele se protejează prin acoperire cu paie sau cu o cultură intercalată (spre exemplu, în regiunea Mund din Germania se folosește grâul), iarna și primăvara fiind perioada în care se înmulțește și acumulează substanțele nutritive necesare.

În luna mai-iunie frunzele se usucă, iar planta intră în repaus vegetativ. Este momentul în care cormii (bulbii) se pot scoate din pământ pentru divizare. Cultura se menține în sol maximum 10 ani, în funcție de gradul de diviziune a cormului și de adâncimea la care a ajuns în sol. În general, nu se depășesc 5 ani, cu o revenire pe teren după o perioadă echivalentă.

O modalitate inteligentă de a utiliza terenul

Iată deci că nu avem de-a face cu o cultură tehnică. În schimb, așa cum se vede, în afară de pregătirea solului, restul lucrărilor se fac manual. Fiind vorba de o cultură de condimente, nu se pot folosi erbicide, fungicide sau insecticide. Ca atare, vorbim și despre o cultură bio.

Florile se recoltează manual, la răsăritul soarelui, pentru a fi proaspete. Stigmatele se îndepărtează în aceeași zi și se pun la uscat la o temperatură de 40-60°C, până când pierd patru cincimi din greutate. După aceea se transferă în recipiente bine închise, pentru a nu-și pierde uleiurile volatile. După 30 de zile, în care acumulează arome, pot fi folosite.

Productivitatea variază atât în funcție de condițiile meteo specifice ale fiecărui an, cât și de vârsta plantelor. În primul an, din experiența fermierilor din țara noastră, se obțin în jur de 120-150 grame de condiment de pe 1.000 m.p. suprafață cultivată, pentru ca după trei-patru ani să se ajungă la un kilogram. Deja sunt mai mulți cei care au încercat cultura șofranului și cu toții au fost mulțumiți. Pornind de la suprafețe de ordinul a 250-300 m.p. și-au extins cultura, unii dintre ei ajungând la peste două hectare, cum este cazul unui fermier italian din județul Buzău. „E o cultură care nu îmi dă bătaie de cap. Cât aveam porumb dulce, trebuia să-l păzesc, să nu mi-l fure. Acum nu interesează pe nimeni niște flori“, spune el.

La fel de mulțumiți sunt și fermierii care au adoptat această cultură atât în Banat, cât și în Oltenia sau în Moldova. Pentru că înființarea culturii este destul de scumpă – în jur de 4.000-5.000 euro/ha, iar manopera este și ea costisitoare, ei recomandă ca începutul să se facă pe suprafețe mai mici, de aproximativ două mii de metri pătrați. Pe măsură ce bulbii se divid, noii cormi pot fi utilizați pentru extinderea suprafeței.

În concluzie, iată doar un exemplu că există soluții prin care și gospodarii care dețin doar suprafețe mici de teren și nu au la dispoziție utilaje pot obține venituri consistente dacă sunt dispuși să își lucreze inteligent pământul.

Vom reveni cu alte exemple.

Alexandru GRIGORIEV