Institutul Arvalis, un model pentru cercetarea agricolă

Este un lucru acceptat că Franța este una dintre țările în care cercetarea agricolă se bucură de o atenție deosebită. Cel mai important institut francez din domeniu este Institutul Arvalis. Ceea ce îl deosebește de alte întreprinderi asemănătoare este modul în care este organizat, finanțat și condus. Profitând de prezența la congresul APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) a dlui Gilles Espagnol, directorul Diviziei de Cercetare în Domeniul Porumbului din acest institut, l-am rugat să explice cititorilor noștri, în câteva cuvinte, specificul Arvalis.

„Arvalis – Institutul tehnic a luat naștere prin fuziunea a două alte institute: Institutul tehnic pentru cereale și furaje, care era axat pe studiul cerealelor păioase, în special al grâului și al furajelor, și al AGPM Technique, divizia tehnică a AGPM (Asociation Générale de Producteurs de Maȉs). AGPM este, ca să spun așa, echivalentul francez al APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România). Prin fuziunea acestora, a fost creat Arvalis, un institut care «acoperă» peste 23 milioane de hectare de terenuri agricole. La ora actuală este cel mai mare institut de cercetări agricole din Franța. Mai există unul, apropiat ca mărime, al cărui domeniu de activitate îl reprezintă plantele oleaginoase, respectiv floarea-soarelui și rapița“, a precizat domnia sa

„Consiliul de administrație al Arvalis este alcătuit din agricultori care reprezintă fiecare sector al agriculturii. Practic, sunt reprezentate interesele generale ale agricultorilor. În consecință, Consiliul de administrație este constituit în exclusivitate din agricultori, legați între ei de taxele pe care le plătesc. Ca rezultat, ei sunt cei care dirijează, ei sunt cei care finanțează. Nu este un institut de stat. Este foarte diferit. Pentru că nu este finanțat absolut deloc de stat, cu atât mai puțin din fonduri publice, se bazează în mare măsură pe autofinanțare, astfel încât să poată fi cât mai autonom posibil. Pentru aceasta, valorifică prestațiile, cercetările și experimentele sale, care reprezintă un mijloc de obținere a veniturilor nece­sare“, a detaliat dl Espagnol.

Rezultatul este că acest institut se află într-o conexiune directă cu nevoile fermierilor și cercetează cu prioritate acele chestiuni care pun cele mai mari probleme agricultorilor.

Cercetările Institutului sunt axate pe cultura cerealelor păioase, a porumbului, a leguminoaselor și cartofului. Spre exemplu, la București, Gilles Espagnol a prezentat rezultatele unui studiu realizat de Institutul Arvalis privind cultivarea porumbului în regim de stres hidric. Fiind vorba despre un organism care funcționează pe baza cotizațiilor plătite de ei, fermierii francezi sunt bucuroși să vină în ajutorul cercetătorilor. Acest lucru se petrece fie prin simpla punere la dispoziție a datelor necesare cercetărilor, fie prin găzduirea unor loturi demonstrative sau prin desfășurarea în ferme a cercetărilor specialiștilor institutului. Cotizațiile plătite reprezintă o sumă mai degrabă simbolică pentru fiecare fermier în parte. Dar, având în vedere numărul total al agricultorilor, care în Franța se ridică la mai multe milioane, suma totală este una de invidiat chiar și pentru institute de cercetare finanțate de mari corporații ori de stat.

Un astfel de model ar putea fi aplicat și la noi în țară, dacă fermierii s-ar asocia. O taxă de, să spunem, 10 euro/hectar/an (adică echivalentul a 10 kg de grâu la cel mai prost curs al pieței), ar însemna, la o suprafață de cca șase milioane hectare de teren arabil, nu mai puțin de 60 milioane euro. Un buget absolut respectabil. Pentru a ajunge aici lipsește doar voința!

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 42