Octavian Bellu, despre perioada petrecută la Liceul Horticol de la Valea Călugărească

În urmă cu mult timp, Colegiul Agricol „Gh. I. Șișești“ Valea Călugărească, Prahova, care avea profil exclusiv horticol, era unul dintre cele mai redutabile din țară. Corpul profesoral era unul de excepție, promoțiile de elevi, de asemenea, foarte bune, cu o rată de accedere în învățământul superior de 40-50%. Procent care, pe vremea respectivă, când examenele de admitere erau cu adevărat examene, iar concurența urcase la 11-12 candidați pe loc, nu era deloc la îndemâna oricui! În 1974, la această școală și-a început cariera în învățământ și reputatul antrenor de gimnastică Octavian Bellu. Ceea ce vreau să spun este că, indiferent câtă glorie sportivă a atins, marele antrenor nu a lipsit niciodată de la orice fel de eveniment care a implicat liceul, foștii săi colegi și cele patru generații de elevi cărora le-a predat la catedra de educație-fizică și, în completare, la alte discipline.

Așa s-a întâmplat și deunăzi când la Valea Călugărească s-au revăzut după 40 de ani elevii uneia dintre cele mai bune generații, cu un șef de promoție (Nina Preda-Marc) care și în facultate, la Iași, s-a situat printre primii ca medie de absolvire. O reîntâlnire după patru decenii, profesori de demult și foști liceeni gata și ei de pensionare, plină de nostalgii, bucurie și emoție deopotrivă! La catedră, în simbolica strigare a catalogului, au stat, câți au venit și câți mai sunt, dascălii de altădată: Oliviu Găzdac, Octavian Bellu, Doina Răileanu-Apostol, Maria Ignat, Liliana Rădulescu, Maria Rădulescu, Toni Nica și Adrian Negulescu. În bănci, și ei câți au venit și câți mai sunt, elevi din toată țara (Prahova, Neamț, Vrancea, Tulcea, Constanța, Ilfov, Buzău, Dâmbovița) ajunși, la rândul lor, profesori, ingineri, oameni de afaceri, funcționari și... bunici!

Pentru a înțelege legăturile păstrate în timp între profesori și elevi trebuie să descriem, fără a nega prezentul, școala-internat de altădată de la Valea Călugărească. A fost ca o mare familie. Un loc în care elevii au învățat să fie întâi de toate oameni și apoi profesioniști serioși. Unde au întâlnit rigoarea, au asumat-o și au respectat-o. Cine n-a făcut asta, n-a rezistat. Un loc unde, grație unui standard impus de profesori, s-a instituit un real cod al valorilor. Corpul profesoral era unul de elită, cu dascăli îndrăgostiți de profesia lor și poate tocmai din acest motiv au format elevi pe măsură. Și, da, era o disciplină nu chiar de fier, dar era disciplină! Și totuși, dincolo de această conduită – ori grație ei? – profesorii au știut să fie foarte apropiați de elevi. Totul se desfășura sub semnul exigenței, dar era o severitate venită din respectul de sine, pentru catedră, menire și elev, suplinită cu o grijă aproape părintească față de copii. Un singur exemplu: directorul liceului ori profesorii de serviciu pe cămin verificau personal ca meniul la cantină să fie cel mai bun posibil!

Nu știu dacă în toate școlile, pesemne că în multe, dar la Valea – da, ca semn de gratitudine târzie s-au legat statornice prietenii între profesori și elevi. Iar toți la un loc privesc școala ca pe unul dintre cele mai frumoase momente din viață și locul de care sunt atrași și la care revin ori de câte ori au prilejul. La fel a făcut și face și Octavian Bellu, reputatul antrenor al naționalei feminine de gimnastică, profesorul care a făcut glorie în lumea întreagă cu acest sport, urcând și menținând România vreme de peste două decenii și jumătate în elita mondială a gimnasticii. Iată ce a spus domnia sa, căreia și semnatara articolului de față i-a fost elevă două generații mai târziu, despre liceu și timpul petrecut la Valea Călugărească (1974-1978): „Este greu să spun, în câteva cuvinte, ce a reprezentat experiența de la Valea Călugărească pentru mine! Am avut norocul să descopăr un spațiu extrem de complex, cu implicarea atât de variată și atât de individualizată a unor oameni cu totul speciali în procesul de instruire și educație. Am învățat mai mult decât îmi imaginam ce înseamnă să relaționez cu ceilalți profesori, cu elevii, cu personalul auxiliar, cum să fac orele de dirigenție cât mai atractive (chiar dacă de multe ori abordam teme tabu în acele vremuri), cum să răspund de activități pentru care nu fusesem pregătit în facultate (practica la cules de struguri, serviciul pe cămin noaptea, obligativitatea de a avea carnet de tractorist, însoțirea elevilor în excursii, alte acțiuni specifice unui liceu viticol), cum să pun în aplicare cele învățate într-o școală fără condiții pentru desfășurarea orelor de educație-fizică. Am învățat la Valea să respect oamenii indiferent de pregătirea lor profesională, să respect munca și meseria de dascăl. Pentru că nu aveam norma întreagă, a trebuit să predau și alte materii. În consecință, m-am pregătit temeinic pentru nu fi mai prejos decât profesorul specializat în disciplina respectivă. Și poate lucrul cel mai util pentru cariera mea de după experiența de la Valea a fost să descopăr că nu poți găsi drumul către sufletul elevului decât dacă ai răbdare, tact și diplomație. Nu te poți impune în fața lui prin aroganță, trufie și suficiență

Am încercat să-i privesc pe elevi ca pe niște parteneri în procesul educației. Am încercat să le înțeleg trăirile, frustrările și idealurile, să le fiu mai întâi prieten și apoi dascăl. Și n-a fost deloc ușor. De la Valea am învățat că, oriunde te-ai afla, nu te poți impune decât prin profesionalism, perseverență și performanță. Ce am dobândit acolo am pus în aplicare în cariera mea ulterioară de antrenor și pot spune acum că nu m-am înșelat. La întâlnirea de 40 de ani am văzut oameni împliniți din toate punctele de vedere. Și ce poate fi mai reconfortant decât să simt că la devenirea lor am contribuit și eu puțin? Și am să închei cu o frază pe care am repetat-o la aproape toate inter­viurile legate de cariera mea de antrenor de gimnastică: indiferent cât de sus am ajuns din punctul de vedere al performanțelor, notorietății și gloriei sportive (oricum, extrem de volatilă), eu mi-am impus și am reușit să rămân tot profesorul de educație-fizică de la Valea Călugărească. Acolo au rămas tinerețea, exuberanța, naivitatea, idealurile, visele îndrăznețe, temeritatea și curiozitatea începutului de drum. Acum toate au devenit amintiri de neprețuit. Sper să avem încă multe ocazii să rememorăm acele vremuri pline de provocări și întâmplări care ne-au marcat pe fiecare!“

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 46-47