Solul este viață pentru Andrei-Cristi Poncu, un tânăr inginer agronom de 24 de ani, a ales să treacă la o agricultură cu prelucrare minimă a terenurilor, respectiv minimum-till, în ferma sa din localitatea Luceni, comuna Victoria, județul Iași, pentru că își dorește să facă o agricultură durabilă și sustenabilă.

De la prestări servicii la propria fermă

„În anul 2003, tatăl meu a cumpărat un tractor U650 cu care, inițial, făcea mai mult prestări servicii. Însă, în timp, a început să ia în arendă teren agricol. În anul 2008 a accesat un proiect cu fonduri europene, prin care a mai achiziționat un tractor. În prezent, avem în fermă toate utilajele ce ne sunt necesare. Cultivăm o suprafață de 180 de hectare cu culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui“, declară tânărul fermierul.

Pentru Andrei, motivația de a alege acest domeniu a venit din faptul că a fost înconjurat de agricultură de mic. Dincolo de faptul că e o profesie, este și o mare pasiune, poate chiar un stil de viață, spune tânărul. Ieșeanul este preocupat de practicarea unei agriculturi durabile, cu atenție pentru sol și tot ce ține de mediu, inclusiv pentru creșterea gradului de fertilitatea a solurilor și menținerea gradului de umiditate în sol.

Agricultura are nevoie de oameni ambițioși…

„În timp am adunat toate utilajele de care avem nevoie pentru a ne ușura munca, având în vedere că doar eu și tatăl meu ne ocupăm de toate lucrările. Principalul obiectiv e utilizarea tehnologiilor care conservă cât mai multă apă în sol, seceta afectând foarte mult producțiile de câțiva ani încoace. Recomand acest domeniu persoanelor care au suficientă determinare să se dedice atât prin studiu, cât și prin practică. Agricultura e un sector al economiei indispensabil vieții, aș putea spune, reprezentând principala sursă de hrană. Din acest motiv este nevoie de oameni ambițiosi și muncitori care să producă hrană și să aibă grijă de sol“, adaugă Andrei-Cristi Poncu.

Minimum-till, o agricultură prietenoasă cu mediul

Lucrarea minimă a solului (minimum-till) sau lucrarea redusă a solului se referă la prelucrarea sau afânarea întregii suprafeţe a solului, dar scăzând intensitatea şi frecvenţa de lucrare, în principal prin eliminarea unor lucrări mecanice practicate în sistemul convenţional. În categoria lucrărilor reduse ale solului sunt încadrate trei tipuri majore de practici de afânare redusă a solului, şi anume: discuirea solului urmată de semănat, afânarea cu plugul cizel sau cu paraplugul, urmată de semănat și lucrarea cu freza sau alte maşini rotative, urmată de semănat, ne dă o definiție tânărul fermier, dar ne și spune cum aplică el această tehnologie în fermă.

„Pentru suprafețele însămânțate cu grâu, pregătirea solului constă doar într-o trecere cu discul după recoltarea florii-soarelui, dar asta facem dintotdeauna. Anul trecut, dar și anul acesta, pentru porumb și floarea-soarelui am renunțat la arătură, am folosit un disc care are talerele cu un unghi mai agresiv“, încheie fermierul din județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ana Roxana Apostoae din Oglinzi, județul Neamț, absolventă a Facultății de Agricultură, a întocmit un plan de afaceri bun și a accesat prin Programul Educație și Profit suma de 40.000 euro nerambursabili, pe care i-a investit într-un restaurant în mediul rural, dedicat în special elevilor din localitate.

Innotech Student: 40.000 euro pentru ideea ta de afaceri

Antreprenorii români începători și experimentați au avut la dispoziție, în anul 2022, cel puțin 7 linii de finanțare a micilor afaceri: fonduri europene, fonduri nerambursabile de la stat, credite bancare cu garanții de stat și fonduri de capital de risc. Astfel, prin Programul Educație și Profit, o serie întreagă de studenți, masteranzi și doctoranzi s-au putut înscrie în proiecte europene derulate de universități și alți administratori de granturi pentru a putea obține fonduri europene cu valori maxime de 40.000 de euro, până la 100.000 euro. Un astfel de proiect a fost și șansa reală a Ana Roxana Apostoae, pe atunci studentă la specializarea Inginerie economică în agricultură (ID), după cum ne spune chiar antreprenoarea.

Planul de afaceri câștigător, în domeniul HoReCa

„Programul Educație și Profit a fost șansa vieții mele și, prin urmare, am încercat să fac tot ce ține de mine pentru a avea un plan de afaceri cu care să pot obține finanțare, dar bineînțeles că nu aș fi reușit fără ajutorul primit pe tot parcursul acestor doi ani și mă refer încă din faza de înscriere la curs, în perioada cursului, la întocmirea planului de afaceri și apoi în tot ceea ce privește perioada de implementare, fiecare din colaboratorii acestui proiect având un rol esențial în tot acest parcurs. Afacerea mea este în domeniul HoReCa, mai exact un restaurant în mediul rural. Acest restaurant a fost gândit în special pentru elevi și cadrele didactice (școala situându-se vizavi), iar în prezent începem atragerea de alți potențiali clienți prin adăugarea mai multor produse de patiserie“, specifică antreprenoarea din județul Neamț.

Dorința de a fi antreprenor încă de pe băncile facultății

Pentru Ana Roxana, domeniul HoReCa are farmecul lui, mai ales când ai o pasiune pentru gătit, dar ne spune că este și foarte greu, deoarece munca în acest domeniu implică responsabilitate pentru produsele pe care le prepari, efort fizic și psihic.

„Ideea acestui business o aveam înainte de a începe facultatea, dar cu siguranță pe parcursul celor 4 ani am reușit să-mi lărgesc cunoștințele despre ce înseamnă a avea o activitate, ce responsabilități sunt și, bineînțeles, ce caracteristici trebuie să aibă un administrator de firmă. Și un lucru esențial pe care l-am învățat în facultate: cum să întocmești un plan de afaceri, ceea ce, la timpul respectiv, mă întrebam la ce o să îmi folosească mie să știu să întocmesc unul. Ei bine, am primit răspunsul mult mai devreme decât mă așteptam și nu pot să fiu decât recunoscătoare tuturor profesorilor care «m-au chinuit» cu aceste lucrări de semestru, pentru că datorită lor, am reușit să întocmesc un plan de afaceri de 40.000 euro“, mai adaugă aceasta.

Ajutor pentru comunitatea locală

Un restaurant în mediul rural este o adevărată provocare, încheie Ana Roxana Apostoae, absolventă a Facultății de Agricultură USV Iași.

„Spre deosebire de oraș, la sat încă se mai conservă stilul de viață de odinioară, gătit acasă. Când am dezvoltat ideea aceasta de business am mizat efectiv pe elevi și până în prezent s-a dovedit o alegere bună. În ceea ce privește clientul adult, am încredere că lucrurile se vor schimba și în privința lui, doar că trebuie mai multă răbdare și o abordare diferită, iar acesta este proiectul meu pentru viitorul apropiat. În prezent, ajutorul meu pentru comunitate constă în a oferi produse de calitate și crearea, deocamdată, a trei locuri de muncă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Aceasta a fost tema aflată în discuție la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ (ASAS) la Adunarea Generală din luna iulie 2023, ca urmare a inițiativei Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV Iași și Timișoara de a-și schimba denumirea în Universitățile de Științele Vieții (USV).

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ (ASAS) este principalul for științific pentru agricultură și dezvoltare rurală.

De asemenea, ASAS își desfășoară activitatea în cadrul Uniunii Academiilor Europene pentru Știință Aplicată în Agricultură, Alimentație și Natură (UEAA).

Cuprinde membrii selectați pe principii științifice și academice, cercetători științifici și cadre didactice din cadrul sistemului agro-economic și rural, aleși în principal pe baza criteriului de excelență a contribuției în domeniul științei.

Adunarea Generală a membrilor ASAS a luat în dezbatere – pe baza cuvântului prof. univ. dr. ing. Ion BOLD – membru titular ASAS – inițiativa Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Iași și Timișoara de a schimba prin Ordonanță Guvernamentală denumirea în „Universități de Științele Vieții“, prevalându-se de dreptul de autonomie universitară și o imaturitate a democrației noastre, respectiv a organelor de avizare a unei asemenea motivații utopice.

Ion Bold, membru titular al ASAS, și-a început pledoaria spunând că va vorbi „despre noi și cei dinaintea noastră“ amintind că în luna mai 2023 ASAS a organizat Sesiunea Aniversară „96 de ani de la crearea Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR)“, dar „96 are și o multiplă semnificație istorică. Tot de atunci s-au împlinit 96 de ani de la crearea Agronomiei ca știință prin cursul inaugurat de Ion Ionescu de la Brad la Academia Mihăileană din Iași, în 1841, dezvoltat apoi de P.S. Aurelian. În evoluția noastră istorică remarcăm, în perioada creării ICAR, acreditarea titlului de inginer agronom datorită lui Constantin Sandu-Aldea și au fost create Academiile de Înalte Studii Agronomice din Cluj și București. Tot atunci s-a înființat Colegiul Inginerilor, având 7 secțiuni, între care agronomia și silvicultura, grupate în 3 corpuri profesionale – al Inginerilor pentru Lucrările Publice, corpul Agronomic și corpul Silvic.“

Astfel, Agronomia a devenit sistem – învățământ, cercetare, producție, care se va dezvolta creându-se în perioada de economie planificată 5 Institute Agronomice, un Institut Central de Cercetări Agricole cu institute de ramură, stațiuni și centre de cercetare și o structură agrară cu mari exploatații în care-și desfășoară activitatea cea mai numeroasă breaslă de ingineri agronomi care au asigurat modernizarea agriculturii românești, asigurarea securității alimentare și mari disponibilități pentru export. Tot atunci s-a creat și ASAS, care a dezvoltat cercetarea științifică, integrată evoluției social-economice.

După evenimentele din decembrie 1989, Agronomia s-a adaptat noii perioade de trecere la economia de piață, cele 5 Institute Agronomice au devenit Universități de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, iar Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ s-a reorganizat în Institute Naționale, Institute de ramură și Stațiuni de cercetare-dezvoltare, ale căror rezultate să fie puse la dispoziția diverselor sectoare ale agriculturii.

Aceasta a fost situația foarte sintetică a evoluției istorice a Agronomiei până în anul 2021, când a luat inițiativa USAMV Iași, urmată de USAMV Timișoara de a-și schimba denumirea în Științele Vieții, distrugând un sistem unitar de învățământ agronomic consolidat în 200 de ani de evoluție a Agronomiei, ca știință a agriculturii și a spațiului rural.

Schimbarea denumirii Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară în Universități de Științele Vieții la Iași și Timișoara este o adevărată revoluție în sistemul de învățământ superior agronomic, trecând în derizoriu tradiționala știință agronomică, consacrată unui domeniu practic, agricultura și spațiul rural, în Științele Vieții, care are înțelesul invizibil și nu realitatea viabilă, vizibilă, forma generând și conținutul.

Acțiunea „inovatoare“ a colegilor de la Iași și Timișoara trece Agronomia din știința tehnico-economică în cadrul științelor umaniste, cu semnificații dincolo de realitatea la care se referă Agronomia. Este nejustificată și derutantă această transbordare pentru că științele consacrate mai apropiate vieții, Medicina, Biologia, Filozofia, Psihologia, Sociologia nu au găsit până acum o definire a vieții și deci cu atât mai mult este rolul Agronomiei, ajungând la un punct în care supremația o deține Teologia ca știință a vieții, cum sublinia recent Daniel – patriarhul BOR. De fapt, știința și religia au fost dintotdeauna complementare.

Deci, nu revine Agronomiei rolul de a se ocupa de Științele Vieții, rătăcirea colegilor de la Iași și Timișoara de lărgire a orizontului Agronomiei este utopie, atrași de mirajul falsei originalități și al afirmării cu orice preț. Dar, probabil, au avut în vedere preceptele religioase că „viața are două perioade, una efemeră pe pământ și una veșnică, în rai“. Și, gândindu-se la viitor, vor avea șansa să ajungă în rai. În fapt, îi asigur că Sfântul Petru, care este la poarta Raiului, are un sistem informațional astfel încât pentru această rătăcire, cei implicați vor ajunge în iad, în cazanul cu smoală fierbinte, așa cum arată tabloul votiv de la exteriorul Mănăstirii Moldovița.

Din moment ce își păstrează rolul de a forma ingineri în diferite științe aplicate la agricultură și spațiul rural, Agronomia se ocupă cu proiectarea, perfecționarea și aplicarea în practică a sistemelor de agricultură integrate, alcătuite din plante, animale, materiale, echipamente mecanice, oameni, adecvate condițiilor natural-economice, bazate pe cunoștințe tehnice, biologice, economice, experiențe și cercetători pentru realizarea unor funcții (valorificarea, conservarea, ameliorarea resurselor funciare, producția ca maxim de economie și eficiență etc.), ceea ce reprezintă interrelația între activitatea de concepție și activitatea practică prin învățământ, cercetare, organizare și conducere a proceselor tehnologice, în armonie cu evoluția în domeniul biologiei, chimiei, fiziologiei, mecanicii, economiei, obținând o interconectare multi și interdisciplinară pentru dezvoltarea agriculturii și a spațiului rural.

Contrar acestor concepte dezvoltate de înaintașii noștri agronomi savanți, prin acțiunea lor, colegii de la Iași și Timișoara, bazați pe autonomia universitară și a lipsei de competență a statului în avizare și aprobare, au considerat libertatea creației în perfecționarea pregătirii profesionale a viitorilor specialiști drept libertinajul inițiativei utopice, necoerente de lărgire a orizontului Agronomiei distanțată de cerințele curente ale societății. Au considerat că prin aceste iluzii, utopii, care de fapt sunt false reprezentări, polarizând disciplinele agronomice într-o definire axiomatică Științele vieții, considerându-se capabili să schimbe evoluția istorică și să-și impună inepțiile ca manifestare de vedetisme în știință.

O asemenea atitudine are efecte directe în viața social-economică după 1989, când funcțiile de decizie în stat sunt ocupate, nefiind importantă pregătirea profesională, ci înscrierea într-un partid și intrarea prin orice mijloace în grațiile șefilor. Se consideră că „orice om politic“ numit într-o funcție de ministru suportă un proces „de iluminare“ la fel ca și „cei 12 apostoli“ și se pricepe la orice.

Se consideră că au consilieri, dar aceștia sunt promovați pe același criteriu.

Este cazul sugestiv al Ministrului Agriculturii, unde cel mai mare partid a numit de două ori ministru pe Ilie Sârbu, preot, Directorul Seminarului Teologic din Lugoj, apoi pe Adrian Chesnoiu, absolvent al Academiei de Poliție, iar acum pe Florin Barbu, absolvent al ASE de la Craiova. Se așteaptă probabil noii absolvenți de la Universitățile de Științele Vieții, pentru că din absolvenții a 5 Universități Agronomice nu au corespuns și criteriilor partinice.

Și va fi și mai dificil în viitor, având „două școli“ de agronomie cu două Universități „în cer“ și trei Universități pe pământ, dar pe medie e totuși bine – așa cum spunea Grigore Moisil: „o bucă pe gheață, una pe plită, pe medie e bine“. Lăsând gluma, noi trebuie să fim uniți ca breaslă, ca școală cum se spune în „cuget și simțiri“, Agronomia.

Materialul pe această temă a fost difuzat președintelui ASAS, președinților și secretarilor științifici ai celor 9 secții din cadrul ASAS, Filialelor ASAS din Brașov, Cluj, Craiova, Iași și Timișoara, iar revista Viața satului a realizat o dezbatere pentru susținerea Agronomiei.

La intervenția on-line a acad. Păun Ion Otiman, membru ASAS, care a revendicat ideea schimbării încă din 2004 și a prezentat această „idee“ (utopică) și la acordarea titlului de Doctor Honoris Cauza al USAMV Cluj, replica lui Ion Bold a fost categorică: „Și dvs. ca agronom ați ajuns Secretarul General al Academiei Române, fiindcă Agronomia face parte din Sistemul General al Științelor din România stabilit de acad. Ștefan Micu și acreditat de Academia Română. Și dvs. dl Otiman și dl Cristian Hera (că v-a susținut) ca vicepreședinte al Academiei și președinte, ați ajuns oameni de știință, agronomi, iar agronomia v-a făcut «domni». Dacă erați de la Universitatea de Științele Vieții nu v-ar fi angajat nici la poarta Academiei.... poate la Patriarhie. Oricum, fiind susținător al Științelor Vieții așa cum v-am mai spus, șansa dvs. va fi la alegere: «la spânzurătoare, ardere pe rug sau în cazanul cu smoal㻓.

Ion Bold a considerat că ASAS, ca principalul for științific al Agronomiei în tripla și indivizibila relație: învățământ, cercetare, producție, trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru anularea Ordonanțelor care au creat Universitățile de Științele Vieții. Desigur, va fi foarte greu în actualele condiții, când s-a schimbat guvernul. De fapt, „s-au schimbat ciobanii, s-au înlocuit câinii, dar oile Domnului și problemele au rămas aceleași“. Astfel, la Agricultură este un absolvent de ASE, la Educație o absolventă a Academiei de Marină, iar la Cultură o absolventă a unei școli comerciale din Rusia după 1995.

Situația actuală ne obligă să luam totuși aminte la învățămintele celor dinaintea noastră, să luptăm cu noi pentru a ține fanteziile, utopiile, inovațiile sub controlul rațiunii.

Remarcăm că ceea ce ne-a atras în cuvântul lui Ion Bold a fost superioritatea spirituală a iluminării neașteptate, acceptate după rațiuni întâmplătoare, față de nepăsarea și apatia care se manifestă mai presus de toate, prin umor.

Prof. univ. dr. ing. Ion BOLD

Am citit și eu în unele reviste agricole că USAMV Iași se va numi „Universitatea de Științele Vieții“ (USV), dar mi s-a părut o idee fantezistă, rod al gândirii unor oameni care caută publicitate.

Abia la apariția în revista Lumea satului

nr. 10/2023 a amplului și documentatului articol al prof. univ. dr. ing. Ion Bold, unul dintre cei mai informați specialiști din breasla agronomilor, mi-am dat seama că schimbarea respectivă este oficială, că a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern, ceea ce înseamnă că nici acolo nu s-au găsit oameni care să stopeze asemenea inițiative.

Mai mult, și la Timișoara s-a întâmplat același lucru.

Eu m-am ghidat după evoluția științei și a învățământului agricol în România și am constatat că, la sfârșitul sec. al XIX-lea și în prima jumătate a sec. al XX-lea, au activat în știința și învățământul agricol din România niște titani de talia lui Ion Ionescu de la Brad, Petre S. Aurelian, Gh. Ionescu Șișești ș.a. care menționau că o instituție care se ocupă cu studierea problemelor ce interesează agricultura este o instituție agronomică.

În 1860, A.I. Cuza menționează ca, pe lângă Facultatea de Științe Naturale, să se înființeze o școală de aplicații pentru silvicultură și agronomie.

P.S. Aurelian, fost ministru, președinte al Academiei și prim-ministru scoate în 1861 revista Agronomia.

În 1887 s-a înființat Stațiunea Agronomică Centrală București, precum și Stațiunea Agronomiă pentru Controlul Semințelor Cluj.

În anul 1927 s-a înființat Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR), condus de Gh. Ionescu-Șișești.

În 1929 apare Legea pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice la București și Cluj, iar absolvenții acestor două instituții vor avea titlul de inginer agronom. Oare cum se vor numi absolvenții de la Universitatea de Științele Vieții?

În 1938, Facultatea de Agronomie București activează în cadrul Politehnicii București.

În 1984 se înființează Institutul Agronomic N. Bălcescu – București.

Marele Haralamb Vasiliu înființează Învățământul Superior Agronomic la Iași.

Mai de curând, oameni consacrați științei și învățământului agricol precum Acad. David Davidescu, Prof. Nicolae Zamfirescu, Prof. Gheorghe Bălteanu ș.a. au muncit o viață în învățământul agronomic, fără a avea asemenea idei de schimbare.

Acad. Traian Săvulescu, fost ministru și președinte al Academiei și director general al ICAR-lui, elaborează un amplu studiu agronomic al ruginilor cerealelor.

Prin urmare, agronomia este o știință complexă, care îmbină disciplinele tehnice, economice, biologice și sociologice ce interesează agricultura și spațiul rural și nu se referă doar la sol, plante și animale ca organisme vii.

Discutând cu un coleg despre aceste probleme, el îmi sugerează următorul dialog:

Un tânăr din Iași se prezintă la Bacău, la o unitate agricolă la care ar dori să se angajeze:

– Domnule director, aș dori să lucrez în unitate dvs.

– Foarte bine, avem nevoie de tineri. Ce studii ai?

– Am absolvit Universitatea de Științele Vieții.

– Ești biolog deci, avem nevoie.

– Nu sunt biolog.

– Cum? Biologia studiază viața. Ești medic atunci?

– Nu sunt nici medic.

– Dacă nici știința vieții omului nu încape în științele Universității tale, atunci ce meserie ai, tinere?

– Sunt inginer agronom.

– Păi asta trebuie să-mi spui de la început, că despre asemenea profesie știe toată lumea. Uite, mergi în stradă și pe primul om întâlnit întreabă-l dacă știe cu ce se ocupă un tânăr absolvent al Universității de Științele Vieții. Îți va răspunde ceea ce am crezut și eu sau va da din umeri și va pleca.

Întreabă și un copil cu ce se ocupă un inginer agonom și-ți va răspunde corect.

De ce căutăm să încurcăm lucrurile bine stabilite?

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Urmărirea evoluției unui sistem complex, cum este agronomia, atestă trecerea de la modul analitic clasic la modul sintetic integrativ, denumit din știință multidisciplinară în știință interdisciplinară.

Implicată în politica agrară, a realizat ameliorarea structurii agrare, dezvoltarea amplă și multilaterală a cercetării științifice agronomice, creșterea înzestrării tehnice a agriculturii, dezvoltarea învățământului, educația țărănimii, organizarea și amenajarea teritoriului, modernizarea și intensificarea rațională a agriculturii, instituționalizarea unui corp agronomic de mare competență.

În acest context, atribuirea Științelor agronomice apelativul de „Științele vieții“ nu are rezonanța dorită pentru că VIAȚA reprezintă totalitatea fenomenelor (nutriție, asimilare, creștere, reproducere, naștere, moarte) care caracterizează organismele, căci VIAȚA are un sens mai larg în continuarea celei biologice, psihice, sociale și culturale.

Ca atare, în cadrul ȘTIINȚELOR VIEȚII sunt în prim-plan medicina, biologia, filozofia, morala (religia), depășind cadrul științelor agronomice rezumat la natură, în principal solul, bioclimatul, plantele și animalele.

De fapt, întreaga istorie a științei în general și a agronomiei în special arată că fiecare știință nouă ia naștere nu numai ca urmare a descoperirii unor fapte noi, ci și ca urmare a unor generalizări și a regândirii unor cunoștințe existente.

Dar aceasta impune o analiză a logicii proprii dezvoltării științei în cadrul unor sisteme social economice mai largi, înțelegerea mai profundă a modului cum se corectează însăși logica.

Această „perfecționare“ nu face, de fapt, decât să perturbe o evoluție a unei stări uzuale normale a științei agronomice, domeniu de sine – stătător, unitar, condiționat de cerințele complexe ale agriculturii și spațiului rural în evoluția sa istorică, pentru asigurarea pregătirii specialiștilor la nivelul cunoașterii științifice și în concordanță cu cerințele societății.

Iată de ce considerăm că noua denumire ignoră performanțele științifice de gândire și cercetare practice și consecințele remarcabile în evoluția agriculturii și a spațiului rural, reducând interesul general pentru respectivul domeniu, măsura fiind o schimbare de dragul inovării și nu perfecționarea sa, ci complicarea, ceea ce creează un sentiment de insatisfacție generală, de minimalizare a Agronomiei.

Pseudoteoria că prin această schimbare se dă o altă însemnătate Agronomiei este o eroare pentru că nu respectă coerența, continuitatea și relevanța unei discipline științifice istorice.

Orice știință este expresia unui anumit model de gândire, de a simți și de a înțelege specific un anumit tip sau grup uman, cum sunt breasla agronomilor și agricultura.

Or, schimbarea paradigmei „agronomia“ – știință ajunsă la maturitate, ceea ce este un mare progres, dezvoltând o practică științifică apreciată, cu paradigma „știință a vieții“ nu oferă soluția model unor comunități de practicieni.

Ca atare, ultima și cea mai gravă criză a științei Agronomice o reprezintă „utopiile științifice“, care apar în mare măsură ca urmare a unei înțelegeri exagerate, eronate, false a rezultatelor cunoștințelor științifice, a unor atitudini subiective ale omului modern, care se vede capabil „să schimbe“, „să-și impună“ voința asupra lumii.

O polarizare a mai multor discipline în jurul unei definiții axiomatice „științele vieții“ nu constituie o fază superioară de coordonare mulți și interdisciplinară fără a contribui la ridicarea calității vieții într-o viziune de ansamblu rațională și științifică în întreg mediul ambiant.

Pentru că simpla extindere a ariei de cuprindere a unor cuvinte („științe ale vieții“) în mod abuziv către zone noi ale cunoașterii, inventând concepte și demersuri noi, nu are semnificații decât individuale sau pentru micul grup de indivizi ce au străpuns orizontul Agronomiei definind astfel un nou „teritoriu“ ce urmează a fi cucerit și structurat în timp.

În același timp se poate spune că asigurarea consistenței logice și pragmatice reprezintă o condiție preliminară a oricărei raționalități, iar inconsistența de ambele feluri, sau fie și numai de un fel, în acest caz atrage, în schimb, iraționalitatea.

Se semnalează în literatură „patologii de rațiune“, instrumentalizarea rațiunii pentru scopuri necontrolate și neputința acestora de a schimba universul de viață pe care îl favorizează prin slaba prelungire a rațiunii cu voința de rațiune.

În procesul de realizare a valorilor, unele au șansa de a se impune și a dura, devenind cauza unor fenomene sociale. Altele, pândite de eșec, dispar foarte repede.

În acest context, schimbarea denumirii unește un element fundamental al unității în viața socială sau, mai precis, rostul și valoarea în viața universitară.

Acțiunile întreprinse la Iași și Timișoara, în condițiile autonomiei universitare și a lipsei de coordonare a deciziilor de către stat, arată că Agronomia a devenit o „știință a hazardului“ care se ocupă de bravadă în lume, contrar conceptelor prestigioșilor agronomi savanți pe care i-a avut România.

Apare pregnant că, în prezent, libertatea creației a devenit libertinajul care nu ia în considerare totalitatea conceptelor și principiilor fundamentale tradiționale ca elemente de continuitate și valabilitate. Astfel, inițiativa de la Iași și Timișoara rămâne ca o soluție inadecvată și nu servește ca model și sistem de referință pentru că în principal nu oferă o bază superioară procesului de cunoaștere și predictibilitate.

Schimbările care s-au produs au un caracter subiectiv, chiar dacă reușesc să reflecte satisfăcător valorile sociale obiective, adică legile dezvoltării progresive (de la forme inferioare la forme superioare) a societății.

Dar, nu apar și nu rămân ca valori sociale reale, adevărate, decât cele care decurg din legile obiective de dezvoltare a societății, în sprijinul, nu împotriva lor, deci exclusiv valorile aparent progresive. Aspectul acesta este esențial.

Căci, orice valoare este o realitate funcțională, ea constă într-un raport, nu într-o existență de sine stătătoare, reflectând realități obiective, care există și se desfășoară independent de reflectare.

Finalul acestui eseu este iluminarea pentru breasla și știința agronomică care m-a format și pe care am slujit-o cu devotament și pasiune, considerând că „Pasivitatea, lipsa de atitudine sunt azi pure anacronisme când nu sunt dovezi de lașitate spirituală. Cu spiritul ori cu acțiunea suntem datori să ne înrolăm. Nimeni nu poate fi scutit de a lua măcar poziție.“

Prof. univ. dr. ing. Ion BOLD Membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și al Academiei Oamenilor de Știință din România.

O adevărată revoluție a avut loc în învățământul universitar agronomic, în condițiile autonomiei universitare și a neimplicării statului în orientarea și fundamentarea științifică a deciziilor, generând contradicții neconforme cu evoluția istorică.

Astfel, sub pretextul schimbărilor europene existente la nivel academic, de cercetare, precum și ale pieței muncii care sunt accelerate de provocările majore și complexe din sfera științelor vieții, s-a dispus schimbarea denumirii naționale a Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din Iași și Timișoara, în Universități de Științele Vieții (USV).

Pretextul a fost „creșterea rezibilității internaționale pentru asigurarea unei recunoașteri mai largi și armonizării calificărilor din cadrul învățământului superior agronomic, pentru a putea dezvolta parteneriate, pentru a crește numărul de studenți și cadre didactice, pentru diversificarea Curriculei etc.“

Se subliniază: „Chiar dacă își schimă denumirea, își păstrează misiunea fundamentală de a forma ingineri în diferite științe aplicate ale mediului și vieții: agronomic, horticultură, biotehnologii agricole, inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală, precum și licențiați în biologie și doctori medici veterinari.“

Aspectele evidențiate atestă că, de fapt, dorința de schimbare, de amplificare peste limitele științei agronomice, extinzându-le la rangul științelor vieții, nu se confirmă, sugerând ceea ce realizează fabula lui Grigore Alexandrescu Broasca și Boul.

Și aceasta pentru că esențial rămâne obiectul științei agronomice, rolul său în dezvoltarea agriculturii și a spațiului rural atestat de evoluția sa istorică, în concordanță cu progresul tehnic, economic și social-cultural.

În vechime și astăzi de multe ori, în noțiunea cuvântului agronomie se cuprinde toate cunoștințele referitoare la diferitele ramuri care constituie această știință vastă, fără ca de multe ori unele dintre ele să aibă legătură cu pământul ca factor de producție. Treptat cu dezvoltarea științelor fundamentale și cu înmulțirea cunoștințelor, fenomenele și legile care stau la baza agronomiei, orizontul acestor științe s-a lărgit și cuprinsul ei s-a diferențiat, dând naștere unor noi direcții de studiu și cercetare, care în zilele noastre au devenit științe independente în cadrul agronomiei.

Astfel, o instituție care se ocupă cu studierea problemelor ce interesează agricultura este o instituție agronomică. Agronomia ca știință complexă îmbină disciplinele tehnice, economice, biologice, sociologice, reconfigurate pentru uzul agriculturii și al spațiului rural într-o manieră interdisciplinară și multidisciplinară.

Din moment ce își păstrează misiunea de a forma ingineri în diferite științe aplicate – care sunt de fapt discipline în cadrul ȘTIINȚEI AGRONOMICE, schimbarea denumirii Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară în Universități de Științele Vieții nu are decât menirea de a trece în derizoriu tradiționala Știință Agronomică, care, ca știință consolidată, reunește într-un corp comun disciplinele constitutive, fundamentale, într-un domeniu practic, agricultura și spațiul rural.

În același timp, profilul dominant tehnico-economic al Universităților Agronomice devine prin această schimbare „umanist“, în cadrul unei Universități de „supra știință“ (științele vieții), ceea ce este artificial, de factură utopică, deși se dorește a se înscrie în procesul de „modernizare și inovare“, dar creând, de fapt, o știință „originală, o valorizare pur estetică“, formală, neconformă cu evoluția și cerințele societății.

Acest fapt a fost posibil, când preferințele personale ajung în aria libertinajului, scăpat de sub controlul criteriilor științifice și constituind în timp premisele pentru acte și atitudini antisociale, destabilizare, având o proiecție hazardată.

Considerăm că prin această „inițiativă“, nici logică nici convingătoare, Agronomia a plătit cu prisosință tribut unor căutări nejustificate pentru afirmare și solidaritate. (Va urma)

Prof. univ. dr. ing. Ion BOLD

Membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Angajații, fie ei bărbați sau femei, au, în esență, aceleași așteptări. Pe plan profesional, ei își doresc un job în care să poată învăța și crește, unde eforturile și performanțele să le fie recunoscute. Dar, totuși, cum este să lucrezi ca femeie într-o „lume“ a bărbaților? Răspunsurile vin de la Alexandra Ioana Gurzu, absolventă a Facultății de Agricultură Iași, actualmente inginer agronom la SC Agromec Dragalina SA, fermă din județul Botoșani ce administrează o suprafață de aproximativ 2.000 ha de culturi vegetale.

„Deciziile sunt la mine“

Alexandra Ioana Gurzu a început să lucreze la SC Agromec Dragalina S.A. din iulie 2019, ca inginer agronom la depozitul de cereale al societății, chiar la două zile de la susținerea lucrării de licență, unde a obținut un „10 curat“ la disciplina de Agrotehnică, specifică tânăra botoșăneancă. „Ferma SC Agromec Dragalina SA administrează o suprafață de aproximativ 2.000 ha, culturile predominante find cele de: porumb (666 ha), grâu (301 ha), floarea-soarelui (460 ha), soia (221 ha), sfeclă pentru zahăr (143 ha) și rapiță (143 ha), administrator fiind Stredie Marinel, iar inginer-șef Cătălin Rotariu.“

Inițial, munca de inginer a tinerei absolvente a constat în recepționarea, analiza, stocarea și livrarea producției agricole, dar în timp, sub îndrumarea inginerului-șef a început să se perfecționeze. „Depozitul este format din 8 celule metalice, patru dintre ele având o capacitate totală de 4.000 tone, iar celelalte patru o capacitate totală de 2.000 de tone. În prezent, pe lângă atribuțiile de la depozit, am fost delegată și în teren. Sub îndrumarea inginerului-șef Cătălin Rotariu încerc să mă perfecționez și pe principala ramură a agriculturii, bineînțeles pe suprafețe mai mici de teren, iar, așa cum spune chiar el, «deciziile sunt la mine», fiindu-i recunoscătoare pentru asta“, adaugă Alexandra.

„Sărbătorim Ziua Agronomului doar când plouă!“

Meseria de inginer agronom nu este nici simplă și nici frumoasă întotdeauna, specifică Alexandra. „Recomand tinerilor această meserie, chiar dacă în acest domeniu nu prea există timp liber; sărbătorim Ziua Agronomului doar când plouă, fie în câmp, fie la depozitul de cereale, tot timpul există un flux continuu, însă această meserie mi se potrivește mănușă. La terminarea liceului opțiunile au fost multiple, însă ceva m-a atras spre această facultate, poate „glasul pământului“, însă toți din cei care vor simți ceva asemănător să își urmeze instinctul. Meseria de inginer agronom este o încununare, iar pentru cine reușește să crească, fie și un simplu fir de iarbă, cu siguranță cândva, undeva se va vedea diferența.“

Agricultura are o importanță incomensurabilă!

În această meserie, satisfacția muncii prin rezultatele ei depășește de cele mai multe ori recompensa financiară, specifică tânăra. „Agricultura este, fără doar și poate, de o importanță incomensurabilă, ea stând la temelia existenței noastre; pe scurt, fără apă și hrană, nicio ființă nu poate supraviețui. Iar în țara noastră este poate singura ramură ce a «supraviețuit» revoluțiilor, schimbărilor climatice, pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, agricultura este prosperă și oferă o perspectivă, nouă și urmașilor noștri. Un exemplu clar a fost pandemia, când cam toate ramurile economiei au avut de suferit, însă eu, ca persoană ce lucrez în domeniul agricol, nu am remarcat ca acesta să fie atât de afectat, comparativ cu celelalte sectoare.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Odată cu terminarea examenului de bacalaureat, tinerii încă nu își pot savura din plin vacanța de vară. Înscrierile pentru universitățile din România au început încă din luna iulie, iar viitorii studenți își aleg cu atenție facultatea care îi va ghida spre o carieră, speră ei, de succes.

În rândurile universităților din România, un interes deosebit se manifestă pentru științele agronomice și medicină veterinară. Conform raportului privind starea învățământului superior din România 2019-2020, făcut de Ministerul Educației, peste 18.715 de elevi s-au înscris la examenul de licență pentru agricultură, silvicultură, piscicultură și științe veterinare, față de științele educației – 12.488, științe naturale, matematică și statistică – 15.721 și servicii – 15.202 elevi înscriși.

Universitățile din România

România dispune de 4 universități de științe agronomice și medicină veterinară: București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

În cadrul acestora studenții pot opta pentru studiile de 3 sau 4 ani (în funcție de tipul facultății: Agricultură, Horticultură, Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Medicină Veterinară, Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Biotehnologie, Management și Dezvoltare Rurală.

Oportunitățile studenților

Tinerii pasionați de agricultură, animale, biodiversitate au oportunitatea de a explora în detaliu dinamica și transformările care se produc în natură. De asemenea, în cadrul universităților aceștia primesc o ghidare utilă pentru o carieră printre rândurile fermierilor. Totodată, studenții se vor putea orienta în viitor spre exploatații agricole, societăți zootehnice și piscicole sau vor putea activa ca cercetători în domenii precum biologia, industria alimentară, protecția mediului și multe alte domenii în care sursa principală este materia vie, natura.

Înscrieri în universități

Pentru anul 2021 cifra de școlarizare alocată pentru Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ Iași este de aproximativ 1.006 locuri, iar înscrierile au început din 12 iulie. La Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, cifra de școlarizare este de aproximativ 2.400 locuri, iar înscrierile au început din 5 iulie. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României“, Timișoara, dispune de aproximativ 1.200 locuri disponibile, iar examenele de admitere au început din 12 iulie. Și, nu în cele din urmă, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca oferă 2.100 de locuri, iar înscrierile au început din 12 iulie. De asemenea, studenții care nu au reușit la examenele de admitere din vară, conform metodologiei și a numărului de locuri încă disponibile, au oportunitatea de a depune dosarul în sesiunea de toamnă.

Liliana Postica

Deși România a fost o țară preponderent agricolă, învățământul agricol a apărut mai târziu decât în țările din vestul Europei.

  • Prima școală agricolă apărută în 1789 la Sânicolaul Mare din inițiativa lui Cristofor Nacu urmărea să-și pregătească lucrători calificați pentru propria moșie.
  • Din 1828 au început să se introducă noțiuni de agricultură la gimnaziul Trei Ierarhi din Iași, unde se preda „economia pământească“.
  • În 1833 la Colegiul Sf. Sava din București s-a introdus un curs de agricultură.
  • În 1834 la Blaj se înființează o școală de viticultură și agricultură.
  • În 1835 se organizează în Muntenia „Societatea de Agricultură a României“ cu o fermă proprie la „Ciotăria Pantelimon“ și o școală de agricultură care nu a durat decât 6 luni.
  • În 1838 în școlile sătești se introduce „lucrarea pământului și economia casei“.
  • Învățământul agricol superior în Moldova a apărut la Academia Mihăileană în 1838, fiind predat de Leon Filipescu, iar din anul 1842 de Ion Ionescu de la Brad.
  • În 1853 ia ființă școala agricolă Pantelimon, care din 1869 se mută la Herăstrău și a evoluat până la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară de azi.
  • În 1870-1871 iau ființă școlile agricole de la Galata-Iași și Balta Verde Craiova, cu o existență efemeră, elevii lor fiind transferați la Școala Centrală de Agricultură Herăstrău.
  • Prima legiferare a învățământului agricol în România a avut loc în 1883, în baza căreia se înființează:
    • Școala agricolă Striharești, Slatina în 1883;
    • Școala agricolă Roman în 1885;
    • Școala agricolă Armășești, Ialomița în 1889.
  • În 1897 marele ministru al Învățământului Spiru Haret înființează o școală viticolă la Drăgășani, Vâlcea.
  • În 1909-1910, prin strădania preotului Teodor Bălășel se înființează o școală agricolă în chiliile Mănăstirii Morânglavu din satul Serbănești, comuna Stefănești, jud. Vâlcea. La inaugurarea acesteia a participat personal ministrul Spiru Haret. Tot datorită preotului Bălășel, care a insistat pe lângă marele istoric Nicolae Iorga, se construiește local nou de Școală agricolă în satul Petculești (Grădinari), județul Olt, în care sunt mutați elevii din mănăstire în 1927.
  • În 1928 are loc o reformă a învățământului agricol, menționând existența a:
  • două academii de înalte studii agronomice la București și Cluj;
  • o secție de științe agricole la Universitatea Iași;
  • o facultate de medicină veterinară;
  • 4 școli medii agricole;
  • 46 de școli inferioare de agricultură;
  • 14 școli elementare de agricultură.
  • Prin reforma învățământului din 1948 se reorganizează și învățământul agricol astfel:
  • 5 institute de învățământ agronomic superior;
  • 69 de școli medii tehnice agricole;
  • 49 de școli profesionale de 2-3 ani.
  • În anul 1955 printr-o Hotărâre se înființează:
  • 142 de școli profesionale agricole și silvice;
  • 14 școli tehnice și tehnice de maiștri.
  • În anul 1962 apare o nouă Hotărâre a Consiliului de Miniștri prin care se înființează:
  • 168 de școli tehnice cu durata de 4 ani;
  • 174 de școli profesionale de mecanici agricoli;
  • 5 școli tehnice de maiștri mecanici.
  • Prin Legea nr. 2 din 1966 se înființează liceele de specialitate.
  • În anul școlar 1967/68 funcționează 59 de licee agricole;
  • În anul școlar 1975/76 funcționează 98 de licee agricole;
  • În anul școlar 1977/78 funcționează 140 de licee agricole.

Liceele agricole aveau specializările: agronomie, horticultură, zootehnie, veterinară, protecția plantelor, îmbunătățiri funciare, cadastru și organizarea teritoriului, mecanică agricolă, contabilitate și merceologie.

După anul 1990 școlile profesionale au fost desființate, iar liceele agricole se numesc licee tehnologice cu foarte puține clase de agricultură.

În ultimul timp a fost o încercare a Ministerului Agriculturii de a selecta o parte din aceste licee, foste agricole, pentru a se ocupa de dotarea lor și ulterior acestea să asigure instruirea practică.

Deocamdată nu se simt măsurile respective.

Cel care notează aceste rânduri cunoaște din interior evoluția învățământului agricol deoarece a absolvit o școală agricolă, Facultatea de Agronomie și a lucrat 25 ani ca profesor și director în învățământul agricol preuniversitar.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Instruirea practică în învățământul agricol de orice grad reprezintă baza pregătirii profesionale a celor care lucrează în agricultură.

Această instruire, pentru a fi de calitate, este condiționată, în primul rând, de existența fermei didactice complexe în care elevii (studenții) să participe în mod direct și efectiv la executarea lucrărilor agricole, la conducerea și exploatarea corectă a tractoarelor, mașinilor și utilajelor agricole din dotare.

Școlile agricole, încă de la înființarea lor, au fost dotate cu ferme de diferite mărimi în funcție de gradul școlii. Astfel, Școala Centrală de Agricultură Pantelimon, înființată în 1852/53, avea fermă pe moșia Eforiei Spitalelor, unde se înființase.

În 1870, Ion Ionescu de la Brad a înființat Școala practică de agricultură, cu fermă proprie, pe moșia sa de la Brad – județul Bacău.

Prin Legile din 1909 și 1919 s-a stabilit să se acorde suprafețe de teren de 20-50 ha pentru școlile elementare – inferioare de agricultură în care elevii să efectueze lucrări de instruire practică 3-4 ore/zi și câte 100-200 ha pentru școlile medii, iar elevii să efectueze practică 20 ore pe săptămână.

După reforma învățământului din 1948 s-au înființat Școlile medii tehnice agricole, toate fiind dotate cu ferme corespunzătoare. O asemenea școală am urmat și eu în perioada 1949-1953, unde aveam fermă de 150 ha cu cultură mare, legume, vie, pomi și zootehnie și efectuam lucrări practice în fiecare zi, după masă.

Începând cu anul 1955 au luat ființă școlile profesionale agricole și școlile tehnice de maiștri, toate fiind asigurate cu condiții de practică. După încheierea cooperativizării agriculturii (1962) s-au înființat Școlile tehnice agricole cu durata de 4 ani, dintre care 3 ani se efectuau cursuri și lucrări practice în școală, iar în cel de-al patrulea an fiecare elev efectua practica într-o unitate agricolă de producție.

În 1966 s-au înființat liceele agricole care aveau 6 săptămâni/an practică, iar după 1992 s-au redus la 2 săptămâni/an, dar nici aceasta nu se poate efectua pentru că au fost luate fermele didactice.

Iată cum apreciau marii agronomi ai secolelor XIX-XX necesitatea instruirii practice a celor care vor să activeze în agricultură:

Ne vom referi, în primul rând, la marele agronom și om politic Ion Ionescu de la Brad, care a avut cele mai mari preocupări în problema instruirii practice. El spunea: „Noi suntem din școala aceea care reduce toată învățătura la practică și care de la practică se ridică la teorie și care nu admite decât teoria ieșită din practică și rezemată de practică.

Teoria răsare din practică, generalizând faptele acesteia și explicându-le, adică dând cuvântul pentru ce un lucru trebuie să se facă într-un fel și nu într-alt fel.

Știința nu este opusă practicii, știința nu este altceva decât explicația și generalizarea multor fapte care vin din practică.

Oameni numai cu teorie sau numai cu practică nu pot să ne învețe cu folos agricultură. Cei dintâi se amăgesc adeseori deoarece nu au practicat. Ceilalți nu vor putea spune pentru ce fac un lucru într-un fel și nu în altul. Unind teoria cu practica vom ști și cum să facem și pentru ce să facem.“

Om cu vederi progresiste, el vedea viitorul agriculturii modernizate în primul rând prin mecanizare, iar lucrătorii din agricultură să fie capabili să exploateze corect și eficient aceste utilaje. De aceea menționa:

„Învățământul practic suferă de lipsa de mașini și instrumente agricole. Elevii nu vin la școală ca să învețe ceea ce pot învăța și acasă la părinți; ei vin ca să învețe noul mijloc de producție cu conducerea mașinilor și instrumentelor perfecționate din agricultură.

Absolventul trebuie să știe să monteze, să demonteze și să mânuiască bine mașinile, fiind în stare chiar să țină locul unui mașinist.

Elevii vor trebui nu numai să știe, dar să și facă, să facă adică brazda și dreaptă ca linia, și de-o potrivă de adâncă, și de-o potrivă de lată și bine răsturnată și pentru ca să ajungă a fi buni plugari vor trebui să lucreze singuri și cu plugul, și cu celelalte mașini și unelte agricole.“

Agronomul și scriitorul Constantin Sandu – Aldea, care a condus Școala de la Herăstrău peste 25 ani, era foarte exigent cu dotarea școlii și cu practica elevilor. El menționa: „Până în 1895 nimeni dintre politicieni n-a ținut seama de faptul că învățământul practic din această școală a fost practic nul. Școala nu are laboratoare, o hală de mașini și o stațiune pentru încercarea acestor mașini. Cunoașterea mașinilor este una dintre cele dintâi datorii ale viitorului administrator de moșie.“ El cerea ca absolvenții școlilor agricole să îndeplinească următoarele condiții: „...pricepere, cinste, să nu știe ce-i oboseala, să nu știe ce-i teama, să nu știe ce-i rușinea de a se murdări de praf, de pleavă sau de unsoare de mașini. Ploile, arșița, viscolul să le rabde fără să murmure. Pentru aceasta trebuie antrenat, oțelit de mic, călit și răscălit. Cine ține la această probă, bine; cine n-o poate răbda, să plece; acela nu era pentru plugărie.“

Acad. Gh. Ionescu-Șișești, într-o inspecție la Școala Agricolă Valea Călugărească, constată că „școala nu are vie, cramă, grajd, magazie, deci nu are condiții pentru practică“.

Acad. Tr. Săvulescu, fost profesor la Herăstrău, afirma: „Acela care nu simte în suflet chemarea pentru brazdă, pentru câmp, pentru munca grea dar rodnică a plugăriei, dacă-i cinstit, să nu se facă agronom.“

Manolescu-Strunga, în 1933, arată că „învățământul agricol superior din Iași este mai mult decât neserios pentru că, în condițiile în care se face, absolut teoretic, nu se poate chema învățământ agricol.“

Credem că sunt suficiente învățăminte pentru politicienii și conducătorii de azi ai țării.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În rândul unor specialiști agronomi s-a acreditat ideea, în mod eronat, că cercetarea științifică organizată în agricultura din țara noastră a început odată cu înființarea Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR) în anii 1927-1928.

În mod voit sau fără o documentare temeinică s-au neglijat realizările obținute în cercetarea agricolă românească înainte de înființarea ICAR-ului.

Încercăm să aducem în atenție o parte din activitatea de cercetare științifică modernă din agricultura României care a început odată cu înființarea Stațiunii Agronomice București în anul 1886, adică acum 130 de ani.

Stațiunea Agronomică era afiliată Școlii Centrale de Agricultură Herăstrău și avea aceeași conducere, pe marele agronom Vlad Cârnu-Munteanu. După decesul acestuia, conducerea Stațiunii a revenit agronomului chimist Corneliu Roman. La început stațiunea a funcționat în diferite sedii, pe lângă școală și numai în anul 1905 s-a mutat în sediul propriu.

Construcția sediului Stațiunii Agronomice București s-a realizat la Șoseaua Kiseleff, pe actualul teritoriu al Muzeului Satului. Ea era amplasată pe locul unde se află în prezent construcția în care a funcționat, un timp, Ministerul Culturii.

În anii ’50, când eram student la Agronomie, în acest sediu încă funcționau câteva laboratoare ale Institutului Agronomic. Ce păcat că nu a fost lăsată și această clădire în curtea Muzeului Satului, fiind prima construcție din țară destinată cercetării științifice din agricultură! Primele rezultate ale Stațiunii au fost publicate în anii 1891-1901 și se referă la: Les céréales roumaines, Le sol arable de la Roumanie și Vinurile României.

În acord cu Ministerul Agriculturii, Stațiunea efectua analiza calității producției de cereale, analize privind fertilitatea solului, analiza calității strugurilor ș.a.

Totodată, în stațiune se executau experiențe cu îngrășăminte, experiențe fitotehnice etc. Stațiunea a publicat studii asupra maturității rapiței, experiențe culturale cu sfecla-de-zahăr, cu varietăți de cartof, cu porumbul timpuriu. Toate acestea au fost realizate de Corneliu Roman, alături de care au activat Ion Enescu, I. Păsăreanu și D. Căruntu și care din 1904 au editat Analele Stațiunii Agronomice.

O preocupare importantă a Stațiunii a fost studiul calității grâului pe județe la care se urmăreau indicii: masa hectolitrică (MH), masa a 1.000 boabe (MMB), facultatea germinativă, sticlozitatea bobului, conținutul în proteină, umiditatea, indici care erau foarte importanți la exportul grâului.

Au fost realizate studii importante asupra culturii și industrializării sfeclei-de-zahăr deoarece multe voci din exterior afirmau că în România nu sunt condiții favorabile pentru cultura acestei plante, informații care au fost total infirmate de rezultatele stațiunii.

De asemenea, s-au făcut cercetări asupra culturii și compoziției florii-soarelui care au scos în evidență condițiile prielnice din țara noastră pentru extinderea acestei culturi. Prin urmare, Stațiunea Agronomică București a fost precursorul cercetării științifice în agricultura româ­nească, fiind dezvoltată ulterior, pe o treaptă superioară, de ICAR și în continuare de ASAS.

Considerăm că este necesar să așezăm eveni­mentele în cronologia lor firească privind cercetarea agricolă în România.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Instalat de curând în funcţie, agronomul Marian Marcu a acceptat cu plăcere un interviu pentru revista Lumea Satului.

– La 41 de ani, sunteţi cel mai tânăr director de la Direcția pentru Agricultură Prahova, cunoscut ca un specialist de marcă în domeniu, dar şi ca om de presă. Cum vedeţi dvs., de la biroul elegant, cu aer condiţionat, din centrul Ploieştiului, agricultura judeţului de azi şi în perspectivă?

– Aer condiţionat găseşti peste tot. Şi pe tractoare, şi pe combine, şi pe alte utilaje complexe la cei mai mulţi dintre cei peste 300 dintre marii fermieri. Prahova, spre deosebire de judeţele vecine, din sudul ţării, are o suprafaţă agricolă oarecum mai redusă, cca 270.000 ha, iar cea arabilă de 143.000 ha, dar cu o populaţie densă, de peste 800.000 locuitori. Pornind de la această realitate, de la acoperirea necesarului de consum ne dorim rezultate pe măsură. Cum vedem aceasta? Foarte bine. Perspectiva, cam la fel.

– Agronomul şi omul de presă...

– Îmi amintesc cu multă plăcere de acea perioadă de presă. Am lucrat în acest domeniu mai bine de 14 ani. Mi-e dor de acele vremuri. De un deceniu, am intrat în agricultură. Chiar în postura de purtător de cuvânt. Munca de aici m-a atras către studiu şi cercetare pedologică, în special. Am ajuns director al Oficiului judeţean de specialitate. De aici am promovat.

– Ce v-a atras către agricultură?

– M-am născut şi am crescut la ţară, la Drăgăneşti – Prahova. Tata şi mama au fost agricultori. Mama, cu sapa, la CAP, iar tata, la IAS. Mai am două surori mai mari, una juristă, iar cealaltă, inginer de îmbunătăţiri funciare. Prima este jurist la o primărie din judeţ, iar cealaltă a ajuns, prin căsătorie, în Austria. Mie mi-a plăcut Agronomia, am făcut-o la Bucureşti.

– Apropo, cum vede azi agronomul care a trecut prin multe în cei zece ani agricultura judeţului?

– Cu optimism. Se văd semne bune dinspre Guvern şi Ministerul Agriculturii. Până acum am tot asistat la tot felul de restructurări. Aşa că tot ceea ce a fost a cam trecut. Pentru că, din peste suta de specialişti de altădată, am rămas, cu timpul, foarte puţini. Acum suntem doar opt persoane. Cu mine, cu tot. Dintre aceştia, numai 2-3 sunt agronomi. Ceilalţi, de alte specialităţi. În timpul din urmă am pierdut cei mai buni specialişti, care cunoşteau bine problemele agriculturii judeţului. Mare păcat! Am mai rămas în schemă şi cu doi agronomi care de trei mandate sunt primari de comune, la Fulga şi la Vâlcăneşti. Cum menţionam mai înainte, perspectivele sunt încurajatoare. Există o lege, deja promulgată, care pune ordine în domeniu, contribuind la întărirea rolului direcţiilor agricole. Prin acest act normativ, s-a ajuns la o formulă de a le dezvolta activitatea. Inspecţiile de specialitate şi alte domenii revin în structura lor. În plus, revin la noi şi camerele agricole, cu personal cu tot. Rămân în activitate doar camerele agricole private, care vor fi ale fermierilor. De acum, Ministerul Agriculturii va avea toate pârghiile, tot aşa şi noi. Va fi, desigur, mai bine.

agronom Marian Marcu

– Ce ne facem cu pregătirea cadrelor ca specialişti?

– O întrebare foarte grea. Totuşi, ne gândim serios la toate cele 300 de mari ferme agricole, dar şi la creşterea numărului acestora, prin extindere şi asociere. Din fericire, ne vine în sprijin şi politica ministerului de a li se acorda acestora stimulente financiare. Dar, ne preocupăm şi de asigurarea personalului calificat în domeniu. În judeţ există mai multe licee agricole de profil, care însă numai astfel de cadre calificate nu fac. Nu am găsit nici măcar o şcoală care să asigure acum meseriaşii de bază: tractorişti, combineri ori lucrători în zootehnie. Am iniţiat deja discuţii cu liceele de profil pe această temă. Sperăm că vom găsi soluţii adecvate. Avem în atenţie până şi acele meserii căutate, dar pe care nu le mai asigură nimeni. Cum ar fi cei care fac tăierile la pomi şi la vie, asta ca să dau doar un singur exemplu. Oricum, dacă vorbim de tehnologie, care se practică mai mult în marile ferme, cu peste 50-100 ha, dar şi în cele care deţin peste o mie de hectare. Astăzi acestea se descurcă cum pot, cu numai 7-8 persoane, plus familia fermierului, cu tot. Trebuie să-i ajutăm concret, cu oameni de specialitate. Or, vin la noi, anual, prea puţini agronomi sau zootehnişti din facultate. Asta din cauza veniturilor neatractive. În cele mai multe cazuri, pe maşinile noi, moderne, lucrează chiar patronii. Mulţi se şcolarizează cum pot, fie unii pe alţii, fie cu ajutorul celor de la firmele de la care achiziţionează utilajele. Însă nu mai poate merge prea mult timp aşa.

– Vă gândiţi şi la organizarea de şcoli profesionale de profil?

– Da. Ne-am propus o discuţie cu liceele de profil, pentru acest tip de personal. Noi nu mai putem să așteptăm. Prahova are de toate: legume, fructe şi cereale; îşi asigură tot necesarul de consum al judeţului şi pentru export. În 2016 avem producţii excelente la grâu, la rapiţă. Stăm bine cam la toate culturile, fiind cele mai bune din ultimii cinci ani. Porumbul şi floarea-soarelui se prezintă excepţional. Din păcate, acestea sunt vândute la preţuri sub aşteptări. Dacă nu ar fi subvenţiile ar fi foarte greu să practici azi agricultura.

– Ar putea fi şi alte soluţii prin organizarea de depozite, de magazii, de centre de achiziţii şi de valorificare, la legume şi fructe, în special, poate şi la culturile ecologice şi chiar cele tradiţionale?

– Avem în vedere toate acestea. La culturile ecologice, din păcate, nu stăm prea bine. Cele peste 1.000 ha pot fi mult extinse. Apoi, în fiecare sector ne gândim să avem în vedere strategii specifice de dezvoltare. Direcţia agricolă trebuie să fie ce a fost odată. Ba mai mult decât atât!

– Vă urăm mult succes!

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 40-41

Printre diversele meserii care se practică în lume se pare că cea de agronom este cea mai apropiată de natură, cea mai bine prinsă în tiparele tânărului şi copilului care a trăit la ţară.

Zugrăvirea cea mai autentică a acestei meserii a fost făcută de marele agronom al României, acad. prof. Gheorghe Ionescu-Şişeşti, provenit tot dintr-o familie numeroasă de la ţară.

În revista Viaţa agricolă din iunie 1912, într-un articol cu titlul „Întoarceţi-vă la pământ!“ scrie:

„Noi suntem privilegiaţii, noi suntem cei mai puţin nefericiţi în această vale a plângerii, pentru că noi am rămas cei mai apropiaţi de natură, cei mai înţelegători şi cei mai credincioşi copii ai săi.

Să respiri mirosul brazdei proaspete, să ţi se mai încingă fruntea de primele zbenguiri, pe care soarele le trimite de la marginea zării, să-ţi crească pieptul de aerul tare al dimineţii, să ai, în fiecare clipă, înainte-ţi unduirea lanurilor în soare, să simţi mâna sigură şi trupul falnic de muncă, să dormi fără visuri şi fără frământări, după o zi de încordare, să birui eroic ploaia, ninsoarea – acestea nu sunt jertfe, acesta-i cel mai mare bine pe care pământul şi firea ni le dau în schimbul unui grăunte de iubire.“

În 1905, în „Note de drum“ spunea:

„Dar să lăsăm oraşul cosmopolit cu aerul lui greu şi înăbuşitor şi să mergem iarăşi la ţară, unde e mai multă sănătate, mai multă viaţă şi mai mult românism.“

În 1961, într-un material adresat tineretului cu titlul „Îndemn către o frumoasă profesiune“, spunea:

„Veţi aduce apa în stepa Bărăganului şi veţi alunga pentru totdeauna spectrul secetei, veţi transforma coastele dealurilor sterpe şi brăzdate de ogaşe în plantaţii de pomi şi vii; veţi fecunda nisipurile şi terenurile neproductive; veţi crea noi soiuri de plante şi noi rase de animale mai bune decât cele de azi; veţi construi ferme, sate, case de cultură şi laboratoare; veţi ridica fertilitatea solului şi veţi dărui belşugul pe tot întinsul ţării.“

Adresându-se în continuare, în mod special tineretului de la sate care dorea să urmeze Agronomia, spunea: „Voi ştiţi ce încântare aduce boarea dimineţii şi răsăritul soarelui, ce satisfacţie vă dau lanul de grâu, mereu nou în fiecare zi, animalul ce creşte sub ochii şi îngrijirea voastră, maşina condusă de voi, pământul fertilizat de voi. Mai presus de toate veţi fi ingineri de oameni, pedagogi şi educatori, sfătuitori ai părinţilor şi fraţilor noştri.“

În 1063 acad. Gh. Ionescu-Şişeşti, adresându-se către agronomi, menţiona:

„Sunteţi deţinătorii unei ştiinţe nobile şi unei milenare îndeletniciri care asigură viaţa omenirii. Fie că lucraţi în învăţământ, unde pregătiţi pe tinerii dvs. urmaşi, fie că lucraţi în câmpurile de experienţă şi în laboratoare, unde descifraţi tainele vieţii vegetale şi animale sau mecanismele noilor unelte şi maşini, fie că lucraţi acolo unde se făureşte producţia, oriunde lucraţi trebuie să fiţi mândri de misiunea dvs. şi să-i dăruiţi toată puterea de muncă şi tot entuziasmul dvs.“

Şi mai departe:

„Satisfacţia rodului îmbelşugat, obţinut sub conducerea dvs., vigoarea şi tinereţea care vin de la contactul cu pământul, de la lumina aurorei, de la soarele dogorâtor şi de la adierea vântului, apropierea de sufletele oamenilor cu care lucraţi şi, mai presus de toate, bucuria de a vedea bunăstarea şi mulţumirea lor, ca rezultat al strădaniilor unite, […] toate acestea sunt privilegiul şi mândria ostenelilor dvs.“

Cel care scrie aceste rânduri a avut privilegiul de a se număra printre studenţii din ultima generaţie care au beneficiat de prelegerile şi îndrumările marelui profesor acad. Gh. Ionescu Şişeşti.

Prof. ing. dr. Vasile POPESCU

• Scrisoare deschisă adresată de Societatea Inginerilor Agronomi din România

            – Comisiilor pentru Agricultură din Parlamentul României

            – Guvernului României

            – Ministerului Agriculturii

Societatea Inginerilor Agronomi din România, filiala Mureş, în cadrul adunării din 22.02.2013, luând în discuţie cele mai neplăcute, mai grave aspecte: economice, sociale, organi­zatorice şi chiar politice ale agriculturii din zonă, a hotărât să vă relateze unele dintre ele, cu câteva sugestii de rezolvare.

Considerăm că una dintre cele mai grave situaţii este modul de mişcare, gospodărire, organizare, întreţinere şi exploatare a fondului funciar, îndeosebi a terenurilor arabile.

Acestea şi multe altele ne arată necesitatea stringentă ca pământul să rămână în proprietatea românilor indiferent de etnie, fiind cel mai de preţ bun naţional.

Mulţi tineri, unii orăşeni, nesimţindu-se legaţi de pământ, îl vând la preţuri mult sub valoarea lui. Puterea de cumpărare a românilor, care ar dori să cumpere pământ, fiind scă­zută, dă posibilitatea speculanţilor străini, care direct sau indirect, prin intermediari locali – „cozi de topor“ – cumpără pământ la preţuri de 40-50 ori mai mici decât în ţara lor şi de 5-6 ori sub valoarea reală (de exemplu, un hectar din lunca Târnavelor s-a cumpărat, de aceiaşi samsari, cu 2.000 lei, faţă de 20.000 lei cât este valoarea reală).

Acum, în ceasul al 12-lea, vă cerem, cu multă insistenţă, să puneţi stavilă acestui jaf naţional de înstrăinare a patrimoniului funciar românesc. Dacă nu ştiţi cum, consultaţi vecinii, pe polonezi, slovaci, unguri, care nu-şi vând pământul străinilor. Cei care înstrăinează pământul, ilegal, sunt pedepsiţi penal în unele ţări, membre ale Uniunii Europene.

Reluarea în cultură a întregului fond funciar (arabil, fâneţe, păşuni, mlaştini etc.) se poate realiza prin măsuri concrete, acceptate, atractive pentru cultivatori şi nu represive, cuprinse în programe patriotice de scurtă durată (2-3 ani), medie (5-10 ani) şi lungă durată (15-30 ani), întocmite conform specificului şi cerinţelor naţionale, fără influenţe externe, fără conotaţii politice, să fie dorite şi acceptate de toate formaţiunile politice, sociale, de toţi românii. Măsuri care să nu se modifice odată cu schimbarea guvernelor sau a miniştrilor.

Dintre multiplele măsuri de punere în totalitate, în plină producţie, a întregului fond funciar amintim doar câteva:

• Să nu se poată înstrăina, vinde străinilor, fapt ce trebuie reglementat prin legi clare, precise, concrete şi ferme, urgent adoptate.

• Să se pună restricţii certe în posibilitatea de a fi scos din circuitul agricol sau silvic, cu reglementări şi atribuţii concrete în acest sens.

Exemple de scoatere din circuit, nejustificat, ineficient sunt destule. Amintim numai suprafeţele aprobate pentru amenajarea supermarketurilor, cărora li s-au acordat suprafeţe de 4-5 ori mai mari decât necesar, s-au amenajat în jurul lor, pe cele mai fertile terenuri, parcuri, spaţii verzi, parcări auto, care nu se vor popula în întregime niciodată, în loc să construiască parcări subterane sau etajate.

• Crearea de posibilităţi cultivatorilor de a lucra pământul cu mijloace moderne, având consum redus de energie şi eficienţă economică ridicată.

Aceasta se poate realiza prin:

- crearea de exploataţii agrozootehnice mari, prin asocierea proprietarilor, sub îndrumarea şi stimularea de către stat;

- cumpărarea de teren agricol de către tineri români, indiferent de etnie, la preţuri reale. Preţul pământului se poate stabili în funcţie de indicii de fertilitate şi pretabilitate, pe zone, în urma bonitării solelor de specialişti. Tinerii să primească credite cu dobândă subvenţionată, de 3-5%, pe termen mediu de 10-15 ani. Cu ce să garanteze creditele? Cu pământul şi utilajele cumpărate;

- pământul rămas nelucrat, neinclus în asociaţii, necumpărat de români, să fie cumpărat de stat, la preţuri stabilite prin bonitare. Să se comaseze în ferme de stat. După ce sunt puse la punct să se vândă tinerilor sau să rămână la stat.

Pământul ce rămâne nelucrat şi după această acţiune se poate concesiona străinilor pe o perioadă de 10-30 ani.

Ne oprim aici în înşirarea măsurilor majore de păstrare, protejare şi îmbunătăţire a pământului (în conceptul nostru sunt peste 30 de măsuri uşor de aplicat), spunând că proprietarii de pământ au obligaţia sfântă de a-l lucra, cultiva raţional, agronomic.

Nu uitaţi că încă mai avem specialişti care să conceapă, să aplice programele de redresare agriculturii. Trebuie doar să fie ascultaţi şi folosiţi.

Semnează 41 de membri fondatori ai SIAR filialele Mureş.
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

După 16 ani s-a reactivat Societatea Inginerilor Agronomi

Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Inginerilor Agronomi din România (SIAR), a fost organizată Conferinţa Naţională, pentru reactivarea acestei organizaţii profesional-ştiinţifice, nonprofit şi apo­litică, înfiinţată de academicianul şi profesorul Gheorghe Ionescu Şişeşti, în anul 1912. Se vorbeşte de o reactivare, pentru că din 1940, timp de 50 de ani această societate nu a mai funcţionat, până în anul 1990, când şi-a reluat activitatea pentru doar 6 ani. „Ne-am gândit să o reactivăm din aceleaşi motive pentru care profesorul Gheorghe Ionescu Şişeşti a înfiinţat-o în 1912.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia Alexandra Pop
LUMEA SATULUI NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2012

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti