Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 3 Dec 2021

Programul Start-Up Nation. Fabrică de sucuri natural în valoare de 200.000 lei, la Oneşti

Victor Dumitru Căruceriu din Oneşti, judeţul Bacău, prin intermediul programului Start-Up Nation a beneficiat în luna mai a anului trecut de suma de 200.000 lei, cu care şi-a deschis o fabrică de sucuri naturale. Cum este la început de drum ca tânăr antreprenor şi ce probleme întâmpină aflăm chiar de la el.

Suc ecologic, ulei de cătină şi colorant natural

Producţia efectivă de sucuri a început-o în luna septembrie a anului 2020, iar utilajele folosite  sunt noi, fiind achiziţionate prin intermediul programului Start-Up Nation, specifică Victor Căruceriu. „Din dorinţa de a fi independent financiar am început o afacere; pasiunea pentru natural este dată de necesitatea de a consuma produse cât mai naturale şi, dacă se poate, ecologice. Când citeşti o etichetă ai nevoie de multe cunoştinţe, de chimie şi biochimie, şi nu cred că trebuie să fie chiar aşa. Noi suntem patru salariați și realizăm o valorificare superioară a producţiei de fructe şi legume. Tot noi am înființat o plantație de cătină și sperăm că în acest an o să avem şi ceva producţie, pentru prima dată. De altfel, pentru a putea maximiza profitul am vrut să realizez şi prelucrarea fructelor. Am început cu sucul ecologic şi o să continuăm cu uleiul de cătină, iar din coajă vrem să obţinem colorant natural. Fructele achiziționate de noi sunt de pe piaţa naţională, iar despre procesare vă pot spune că este una mai mult decât simplă şi constă în următoarele etape: sortare, spălare, tocare, presare, pasteurizare şi ambalare“, adaugă antreprenorul băcăuan.

„Ca să fim mai sănătoşi trebuie să ne hrănim mai sănătos!“

Desfacerea produselor ar fi marea problemă în zonă, mai adaugă băcăuanul. „Pentru că suntem cu un produs relativ nou pe piață, de aceea trebuie să ne formăm încet, încet clienții. Încă se consumă multe lichide care sunt cu apă şi prafuri, dar cred că o să schimbăm acest lucru de a consuma ieftin. Ca să fim mai sănătoşi trebuie să ne hrănim mai sănătos. În acest moment distribuţia este aproape de zero, dar are loc să crească. Am început cu piaţa agrolimentară, urmând şi mici magazine. Începutul nu este greu, este foarte dificil. Cea mai mare problemă este lipsa banilor şi lipsa finanţării celor care sunt la început de drum. Băncile nu lucrează cu tine dacă nu ai trei luni venituri. Cumperi tot cu plata la livrare sau în avans (chirie, salarii, materii prime, ambalaje, echipamente de lucru), produci, dar durează o perioadă până încasezi ceva. Lipsa accesului la finanţare este cea mai mare problemă a acestei ţări. Sperăm să avem o creştere lentă şi stabilă.“

Prin programul guvernamental Start-Up Nation, suma alocată antreprenorului a fost de 200.000 lei, cu respectarea mai multor cerințe. „Obligaţiile asumate prin acest proiect au fost să am un număr de 4 angajaţi din categoria defavorizată, tineri absolvenţi sau şomeri; în acest caz trebuia depusă cererea de finanţare în perioada de depunere, din care să se vadă ce vrei să faci cu banii. După aprobare primeşti un număr de înregistrare şi începi să cauţi finanţare la băncile acreditate. Specific faptul că doar din taxe și impozite pentru patru salariați cu salariul minim trebuie să plătesc lunar în jur 4.000 lei; faceți un calcul să vedeți că se recuperează banii, dar firma ca să plătească salariile trebuie să facă și alte lucruri din care vin taxe și impozite“, încheie Victor Dumitru Căruceriu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Abonează-te la acest feed RSS